Axa Lumii în Masivul Godeanu?

Miturile sumeriene, egiptene, mayaşe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când croodil sau dragon. Cert este că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer şi Pământ, fiind o poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii). Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereştrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători în frunte cu gen. V. Dragomir, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alţii ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon.

Adamclisi, ”pământul lui Adam”, conţine codul genetic

Conform Scripturii, Dumnezeu a creat din lut prima fiinţă oemnească, pe Adam, care în limba ebraică înseamnă Om. În 2003, cercetătorii amerciani şi francezi au ajuns, independent unii de alţii, la concluzia senzaţională că elementele de bază ale vieţii biologice se ascund în pământul obişnuit, confirmând concepţia biblică a originii omului. Isabela Iorga ajunge la concluzia că, prin numele de Adam se înţelege ADN-ul uman, care conţine însuşi codul genetic al organismului, intrat în subconştientul popoarelor drept Arborele Vieţii.

Scriitorul E. Delcea remarcă pe bună dreptate că respectivul „arbore” este unul dintre cele mai vechi elemente decorative prezente în arta populră românească. Prof. T. Diaconu, pe baza unei metode proprii de analiză a scrierii hieratice (sfinte), scrie despre cuvântul Adamclisi că are două părţi clare, Adam şi Clisi, iar înţelesul este „pământul lui Adam”. Or, încă din paleoliticul mijlociu (100.000-40.000 î.e.n.), peşterile Cheia (La Izvoare) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite.

Dr. D.D. Farcaş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate din România, apreciază că prezenţa extratereştrilor pe Terra datează de cel puţin 25.000 de ani. Într-o cronologie discutabilă, E. Delcea coboară „experineţele” extratereştrilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic, acum 10 milioane de ani, având ca rezultat populaţia „ramani”, toate civilizaţiile terestre având iniţiatori veniţi din „zona stelei Sirius din Constelaţia Orion”. În sprijinul teoriei că Oamenii Primordiali au fost pe plaiuri mioritice, scriitorul respectiv aduce ca argument „Australopithecus Oltensis” de la Bugiuleşti (Vâlcea) cu o vechime de două milioane de ani, dar aici este vorba numai de oase de animale folosite ca unelte, singura dovadă certă ca vechime (cca 50.000 de ani) fiind falanga de picior a unui om de tip Neanderthal, descoperit la Ohaba-Ponor (Retezat), lăsând la o parte controversele legate de subiect, cecetările recente duc către localizarea Edenului inclusiv în Carpaţi şi la Dunăre.

Herculane, cel mai încărcat punct energetic din lume ?

Cercetătorii geneticieni de la Berkeley (California), comparând tipul de ADN mitocondrial – care se transmite numai pe linie maternă – au ajuns la concluzia pe cat de indiscutabilă, pe atât de senzaţională că toţi oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie, care a trăit acum 350-200 de mii de ani. Deci Eva biblică, a cărei nume înseamnă în ebraică „viaţă”, a existat, completând perfectul echilibru al Creaţiei şi e posibil ca acele fiinţe perfecte de tip Havva (Eva), create din eter şi apă, să fie chiar „îngerii din ceruri”, respectiv cei 144.000 de sori cu care a coborât Dumnezeu pe Pământ. Adam şi Eva trăiau pe mirificul Eden, unde totul era învăluit într-o lumină roz, rezultată din reflexia razelor pe suprafaţă bolţii de gheaţă din jurul Terrei, devedindu-se experimental că erau asigurate condiţii optime atât pentru conservarea ADN-ului uman în starea iniţială, cât şi pentru dezvoltarea optimă a celulelor plantelor.

Spaţiul cu vegetaţie luxuriantă al Edenului trebuie lărgit la patru fluvii: Ghihon (Nilul), Hidechel (Tigrul), Eufrat şi Pison. În ce priveşte Pisonul există două variante, dar între Gange şi Dunăre, ambele considerate sfinte, considerăm că varianta corectă ar fi Dunărea, locuitorii antici riverani numindu-se fisoniţi sau dabieni care, în opinia lui Pseudo Cesarius erau foarte cucernici, abţinându-se de la „consumul legitim şi nevinovat al cărnii”.

I. Iorga deduce că ţara Havila se afla la nord de Dunăre, fiind de acord cu scriitorul S. Coryll, care echivalează Havila cu Valahia. Pare o teorie destul de greu de digerat, dar N. Densuşianu, membru corespondent al Academiei, a murit convins că centrul „populaţiunii neolitice din Europa, al oamenilor născuţi din pământ, a fost în zona Porţile de Fier-Munţii Bucegi-Munţii Buzăului.

Marele istoric V. Pârvan scrie că eroul Hercule, de la care îşi trage numele staţiunea Herculane era dac. Celebrul bioenergetician Iulian Urziceanu, primit de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, a constat că „la Băile Herculane la Cascadă, spre 7 izvoare (...) este cel mai încărcat punct energetic din lume”. În zonă, la Peştera Hoţilor, s-a semnalat prezenţa unor vânători şi pescari acum 10.000 de ani, iar puţin mai departe, la Toteşti în ţinutul Haţegului, au fost găsite brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, specie comună în tot SV Daciei şi, după cum se ştie, şarpele a fost vârful de lance care a dus în Grădina Raiului, „păcatul de moarte”.

Conform mitologiei Hercule (dac) a avut cu Echidna (tracă) trei fii din care se trag neamurile înfrăţite ale agathyrşilor, gelonilor şi sciţilor, înrudite bineînţeles cu dacii şi tracii. După Homer, sciţii ocupau întreaga regiune de nord a lumii vechi cunoscute sub numele de „Terra antiqua”. Socotindu-i pe pelasgi drept strămoşi a ramanilor, avâd unul dintre „centre” la Porţile de Fier, se poate lansa supoziţia că Edenul se întindea şi la nord de Dunăre, la Herculane, unde există şi o climă submediteraneană care păstrează până astăzi exemplare endemice a unei flori luxuriante care exista înainte să aibă loc procesul de separare a polilor.

Nu trebuie ignorată complet teoria lui Rene Guenon, unul dintre cei mai mari savanţi sufişti ai sec. Al XX-lea, potrivit căreia Axa Lumii nu coincide în mod necesar nici cu axa de rotaţie şi nici cu axa magnetică a Pământului, deşi acest lucru se poate întâmpla uneori.

Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti

Întorcându-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion. Este o problemă controversată.

După patru ani de cercetări asidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca datorită fluxului enrgetic favorabil, la primii paşi ai evoluţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea.

Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse. Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţin cercetat dintre Carpaţii româneşti. Teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu in masivul Ţarcu (Banat), nerezistând criticii, Gen. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astro-geodezică şi gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.

„Luate-ar Gaia”, o expresie plină de tâlc

Fireşte că, în legătură cu ipoteza existenţei Axei Lumii pe plaiuri mioritice ca poartă energetică spre Univers, viitorul ne va aduce surprize. Miturile dogonilor – mic popor african de pe teritoriul Republicii Mali – povesteau despre venirea pe Pământ, într-o „arcă rotitoare” a unor fiinţe legate de sistemul astral al lui Sirius. Dogonii stiau că în jurul lui Sirius A se roteşte Sirius C, astru nedescoperit încă. Se presupune doar că Geea sau Gaia antică, Zeiţa Mamă a Pământului primoridal, ar avea biocâmp, comportându-se ca o fiinţă vie. De la geto-daci, care se credeau nemuritori, ne-a rămas o expresie plină de tâlc: „Luate-ar Gaia”. E bine ca fiecare dintre noi să mediteze la sensurile ei, într-o lume ce face parte dintr-un sistem mai amplu cu organizare de sine-stătătoare, în care mecanismul de corectare este însăşi Axa Lumii.

Petre Dogaru ( Independent)

Zamolxis si Kogaion

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu "zona sacra" sau "muntele sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omu (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sã fie, neaparat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii. În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Gradistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare.

Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Kogaionon ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon).

Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Ori, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele straluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învaluit în ceata, sau cine stie cum si în ce, fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach - "Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitoreasca nr. 7/1972).

Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de aer, cu densitati diferite, care se "pliaza" pe versantii estici ai muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local.

Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a douã caldari glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza pârâul Izvorul Gugului.

In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trasatura de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..", se pot avansa urmatoarele: - În perioada în care Zamolxis "îi învata pe fruntasii tãrii", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinta amplasarii unui observator astronomic.

Zamolxis a cautat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era "o locuinta subpamânteana", în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita dechidere unghiulara. Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pamânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învataturile lui..."(Herodot.IV.95).

Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmarit o "reînviere" care sa întareascã învataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã importanta. Locuinta subpamanteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa o spunã, se stie ca din fundul fantanilor adânci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat.

În plus, daca lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului. Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturala datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi facea cunoscute învataturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice.

Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala". Este ceva, nu?

Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor", Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia data, în perioada solstitiului de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetãtorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste astfel înca o legitimitate.

Trebuie subliniat ca la o încercare, astazi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10 m, latime 2 m, înaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 grade 16 minute 54 secunde latitudine nordica si 22 grade 42 minute 44 secunde longitudine estica, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii si jumatate "asigurau" probabil pe cel de la "observator".

Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereaza o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. Realizarea constructiei subpamântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel. În afara de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti.

Mihut Andrei (Civilizatia daca)

Un mister - Varful Gugu din Masivul Retezat - Godeanu

Ziua de 4 august 1991 are şi o conotaţie mai specială [...] Atunci, în zona Retezatului a avut loc un fenomen care a mai avut replici ciudate dar care nu a fost explicat nici până astăzi. Tocmai de aceea poate că e bine să ne reamintim de celebra poveste a Vârfului Gugu.

Iubitorii traseelor montane din Munţii Godeanu, aflat în vecinătatea Masivului Retezat, au semnalat existenţa în zona Vârfului Gugu a unor energii stranii, absolut inexplicabile. Acest vârf, încărcat de sculpturi megalitice, dispare cu desăvârşire la anumite ore din noapte, timp în care o linişte apăsătoare, grea, resimţită aproape fizic, încremeneşte întreg peisajul, ca într-un tablou. Un prim episod din aceste evenimente ciudate s-a derulat în noaptea de 4 august 1991, când din tabăra „Comisiei Centrale de Turism Sportiv”, stabilită în preajma Vârfului Gugu, s-a putut observa o „explozie” luminoasă, care părea că iese chiar din munte, în apropierea lacului Bucura. Culmea este că „explozia” luminoasă, care a ţâşnit spre cer, a luat cu ea şi Vârful Gugu. Cei şapte membri ai taberei nu au mai putut aţipi întreaga noapte, din pricina unor „apăsări atmosferice”, care le provocau o acută surescitare.

Următoarea întâmplare care a dat de gândit parapsihologilor a fost „accidentul” din noaptea de 13 spre 14 august, din acelaşi an, când un avion IL 14 al companiei Tarom s-a „pulverizat” în curmătura Bucurei, din imediata vecinătate a Vârfului Gugu. A fost sesizat „Centrul de Ştiinţe Perspective” şi „Asociaţia Naţională pentru Cercetări Aplicative Parapsihologice”, ambele cu sediul în Bucureşti, care au trimis un grup de zece persoane, condus de Mihaela Murai. Timp de două zile, între 17 şi 18 august 1991, membrii grupului şi-au stabilit tabăra în preajma Vârfului Gugu. În această perioadă s-au confruntat cu diverse stări de spaimă fără motiv, dar şi cu senzaţii acute de sufocare, în special noaptea, toate asociate „exploziilor” luminoase, cu liniştea unui peisaj devenit brusc straniu, precum şi impresia că sunt supravegheaţi de „ceva” ori „cineva” cu stăruinţă.

Cea mai mare surpriză le-a fost oferită însă la întoarcere, la Bucureşti, de aparatele de fotografiat şi camerele de luat vederi, pe care fixaseră imagini ale Vârfului Gugu, luate din zeci de unghiuri şi care nu înregistraseră, de fapt, niciun cadru. Din cauza acestor evenimente, din anul 1992, puţini turişti se mai încumetă să mai poposească în zonă, majoritatea acestora ocolind împrejurimile, nemaiîndrăznind să înnopteze în taberele din vecinătatea Vârfului Gugu. Cercetătorii în materie sunt puşi şi în faţa unor alt fel de argumente... După cum se ştie, Jules Verne, despre care se spune că a fost „iluminat” de o „inteligenţă cosmică”, şi-a plasat acţiunea roma­nului „Castelul din Carpaţi” exact în zona Gugu, fără ca autorul să fi vizitat vreodată România.

Victor Kernbach, autorul volumului „Enigmele miturilor astrale”, afirmă că Vârful Gugu este centrul unuia dintre „punctele energetice esenţiale” ale Terrei. Până la găsirea unor eventuale explicaţii ştiinţifice ale acestor fenomene, facem o invitaţie pentru cei curajoşi şi interesaţi de mistere: vizitaţi Vârful Gugu şi rămâneţi peste noapte în zonă!

Mihaela Petrosan (Ziarul Vaii Jiului)
via paranormal

Posted in: daci,dacia preistorica,godeanu,kogaionon,zalmoxis