Saturday, December 18, 2010
BETLEEME, BETLEEME!!
Re-postez aici excelentul post al Vioricai despre ADEVARATA situatie din Bethlehem:
"Betleeme.....Betleeme...!!"
Credinciosii -de la bigoti la traditionali - pomenesc in minte sau in cant...Bethleemul.
Majoritatea insa au uitat sa se mai intereseze care e situatia la Bethleem si daca in loc de cantat nu e mai bine sa plangem....
Anul 1990...Bethleem este oras majoritar crestin plin de viata,dezvoltat,cu afaceri prospere in special ale arabilor crestini,care au majoritatea pravaliilor si micilor afaceri.
Orasul face parte dintr-un district cu acelasi nume.
Anul 1995..Israelul transmite Autoritatii palestiniene acest teritoriu spre administrare.
Aici incepe degringolada.
Ca sa aduca cat mai multi musulmani, Autoritatea palestiniana mareste granita districtului, populeaza satele cu refugiati din campurile de refugiati din Gaza, astfel ca in 2000, populatia majoritara este musulmana.
Acestia au inmceput sa ia cu forta pamanturile arabilor crestini, sa-i agreseze,ca ii forteze sa inchida afacerile si sa paraseasca orasul. Musulmanii au ars magazinele si casele.
De la înfiinţarea Autorităţii Palestiniene 15 ani în urmă, de exemplu, nici un singur creştin nu a fost numit vreodată la un post de conducere in primarie.
Anul 2010...crestinii reprezinta 15 % din populatie, restul musulmani.
Demersurile la Sfantul Scaun au ramas fara rezultat si nu este departe ziua cand papa venind pe pamantul sfant nu va fi nici-un crestin sa-l intampine....
1994...150.000 turisti in Bethleem.....2005....30.000 turisti.....2009.... 10.000 turisti
Frumos ca toata lumea crestina se roaga, canta si se veseleste pomenind sfintia Bethleemului si minunea de acolo, care a dat lumii un intemeitor de religie noua...
Foarte frumos sa afirmam ce atot-puternica este credinta si ce puternic este cel nascut la Bethleem...totusi:
REMEMBER:
La data de 02 aprilie 2002 -40 teroristi palestinieni au intrat cu forta în Biserica Naşterii Domnului din Bethleem, una dintre cele mai sacre ale creştinismului, locul de nastere al lui Hristos. În mijlocul a peste 200 de călugăriţe şi preoţi, 38 de zile, până la 10 mai 2002, atacatorii au refuzat să se predea. Numai reţinerea israeliena şi respectul lor pentru sanctuarul creştin a împiedicat profanarea palestiniana si distrugerea sa, fortele israeliene reusind in final sa elibereze biserica. Inauntru s-au gasit explozive, arme, munitii...
PROJECT BLUE BEAM ?
Un copil din Bulgaria a filmat un moment cind pe cer a aparut o imagine ce arata foarte clar doua miini divine ce tineu o sfera(Poarta Cerului?)...poate fi celebrul proiect Blue Beam , sau chiar un semn care ni se face?
Voi ce parere aveti?
COLD SOULS-CINEMATECA DE WEEKEND
Friday, December 17, 2010
MAD MONEY-CUM DISTRUGE STATUL AMERICAN 1.000.000 USD PE ZI
CA FEDERAL RESERVE ESTE O CHESTIE ILEGALA CARE SE JOACA CU ECONOMIA LUMII DUPA BUNUL PLAC AL FAMILIEI ROCKEFELLER SI ROTSCHILD, ASTA O STIM DE MULT.
CA FIScUL AMERICAN ESTE DE FAPT ILEGAL, NEFIIND BAZAT PE NICI O LEGE, IAR STIAM.
CEEA CE NU STIAM HOWEVER ESTE CA IN FIECARE ZI LA FEDERAL RESERVE SE DISTRUG UN MILION DE DOLARI, CARE SINT"UZATI'.
LOL ....INSPIRATA DIN ACESTE FAPTE REALE, comedia de mai jos PE CARE V-O RECOMAND CU CALDURA ARATA CUM CITIVA ANGAJATI AI FEDERAL RESERVE AU SPART SISTEMUL.
CEEA CE VOR EI ESTE SA CONTROLEZE VIETILE NOSTRE SI SA PRODUCA CRIZE FINANCIARE DUPA BUNUL LOR PLAC. IAR NOI II LASAM SI INTRE TIMP MURIM DE FOAME.
MAD MONEY, AICI
TRAILERUL'
CRACIUNUL TARANILOR
Craciunul e sarbatoarea izbanzii si-a bucuriei ca s-a nascut pe pamant mult asteptatul Mesia, Mantuitorul neamului omenesc. Taranii inteleg sensul profund al acestui eveniment in cele mai mici amanunte, patrunzandu-i dimensiunea divina. Ei asteapta Nasterea Domnului intr-un mod cu totul deosebit fata de lumea moderna a oraselor.
Craciunul taranului aduce in prezent Timpul Sacru al venirii lui Iisus pe pamant. Il repeta. Pruncul Sfant se naste in fiecare an, in fiecare casa, sfintind-o, daruind speranta si bucurie celor care locuiesc in ea. Acel moment al miracolului intruparii din iesle este egal cu momentul acesta, al serii magice de Craciun. Trecutul si prezentul sunt deodata, pe aceeasi dimensiune a timpului, si Craciunul trebuie sarbatorit cum se cuvine, trebuie pregatit indelung.
Serile de Craciun din casele bunicilor si parintilor nostri isi pastreaza pentru totdeauna intreaga frumusete si taina, ca niste daruri nepretuite, tocmai pentru ca erau pregatite cu infinita credinta si dragoste. Craciunul orasului, plin de cadouri si mese, insa fara pregatire morala si sufleteasca, este o petrecere oarecare.
Pregatirea Craciunului: legari si dezlegari
Ca forma generala, este postul de sase saptamani: 15 noiembrie - 24 decembrie. Dar postul este pregatit inca din vara si toamna, cand se culeg si se usuca anume fructe, legume si verzituri: mere, pere, struguri, nuci, fasole pastai, ciuperci, tarhon si marar, se stoarce uleiul din samburi de dovleac, se pregateste faina si pasatul (crupe de porumb uscate in cuptorul de copt paine).
Totodata se induce in traiul zilnic o anume stare de renuntare la tot ce-i este omului mai pe plac. Toata lumea stie ca un post adevarat inseamna renuntare la carne, oua si lapte, dar si la dragostea fizica, de teama de a nu procrea copii "necalumea", bolnavi sau ologi. Chiar si cei care iubesc bautura renunta in postul Craciunului la baut. Oamenii certati intre ei se impaca, isi iarta dusmanii.
Cei care au luat un obiect imprumut il duc inapoi, chiar si cei mai saraci isi platesc datoriile. Se face astfel o buna curatenie a trupului si a sufletului, se creeaza un loc gol pentru a putea patrunde in el bucuria celei mai frumoase sarbatori a anului.
La tara, in post sunt interzise toate petrecerile, muzica de joc, cantatul de orice fel, numai colindatul e slobod, colinzile fiind interzise in restul anului. "Sa nu corinzi primavara (vara si toamna), c-a ninge si-a ingheta", zic taranii (s-or strica roadele). Dar nici iarna, dupa sarbatoarea de Santion "nu-i mai slobod a corinda".
Vremea colindelor dureaza cat postul, pana la Boboteaza. In fiecare seara se repeta colinde, in orice casa de bun crestin. Copiii organizati pe varste si prietenii au si ei repetitii in ascuns, cam de doua-trei ori pe saptamana (ziua), ca sa poata colinda frumos in seara de Craciun. Pe langa repertoriul crestin, supravietuiesc un numar destul de mare de texte din stratul "pagan", precrestin.
Acestea sunt populate cu animale, copaci, pomul Raiului, flori, pasari, cerul, pamantul, soarele, luna, luceafarul. Cuprind in ele universul intreg, aducand lauda fortei si bucuriei vietii. Tot in postul Craciunului se pregateste si Viflaimul - piesa de teatru popular care prezinta nasterea lui Iisus, inchinarea magilor si fuga Mariei si a lui Iosif.
Batranii si televiziunile
Aproape toti romanii respecta postul, renuntand la petreceri si joc, numai televiziunile nu. Ele n-au nici un fel de "post", nici un fel de interdictie, nici un fel de retinere, nici un fel de respect pentru sarbatoarea crestina care se apropie.
Taranii batrani (si cred ca si pensionarii de la orase) sunt foarte revoltati ca televiziunile dau in post filme nerusinate, pline de obscenitati si, ca o culme a blestematiei, transmit muzica populara exact la vremea cand in toate bisericile se oficiaza sfanta Liturghie, in loc sa se transmita o slujba religioasa, pentru cei care nu mai pot ajunge la biserica, nici macar sprijiniti in carje.
Pe timpurile dinainte de "marea libertate" din "89, bunicul meu in varsta de 91 de ani, Indreiu Diacului din Danesti, asculta slujba de la Europa Libera. Mi-l amintesc participand la tot ritualul, trup si suflet, cu ingenunchieri de cate ori era nevoie. Multi dintre batranii nostri ar dori sa ajunga la Ieslea Nasterii Domnului si la Mormantul Sfant si vor duce cu ei in lumea de dincolo acest vis.
Pentru televiziuni ar fi o treaba usoara sa le aduca aceste relicve sfinte in fata ochilor. Ba, macar o data pe saptamana, sa difuzeze cate un film dupa Noul si Vechiul Testament sau in posturi, noi fiind, nu-i asa?, o tara de crestini. O batrana din sat m-a intrebat: "Pentru cine fac filmele aiestea, cu oameni in chielea goala? Nu cumva pentru anticristi?".
Omul si casa. Si casa posteste
Si imbracamintea omului de la tara se schimba in postul Craciunului. Se poarta haine modeste si sobre. De exemplu, purtatul cojocului de sarbatoare - pieptarul din piele, brodat in culori vii si ornat cu oglinzi, este interzis. Cel care l-ar purta ar fi de rasul lumii. Nici naframa rosie nu se poarta.
Dar nu numai omul se pregateste pentru marea bucurie a Nasterii Domnului, ci si casa. Constient sau nu, taranii stiu despre casa ca este un invelis, un acoperamant al sufletului lor, un al doilea corp, adica este insufletita. Prin urmare, in post, interiorul casei capata alta infatisare.
In primul rand, se scot covoarele de pe pereti si se inlocuiesc stergurile (stergarele) obisnuite cu stergare de post, care sunt tesute din canepa, la un capat cu motive in rosu, alb si albastru, iar la celalalt capat sunt "oarbe" (fara model). Stergurile de post se pun de doua ori pe an, in postul Craciunului si in postul mare al Pastelor.
Tot mai rare, de o frumusete si un rafinament greu de descris, ele sunt si greu de inteles. Dupa unii, ar fi vorba de un limbaj secret. Prezenta romburilor in tesatura vorbeste clar despre protectie, despre soare si foc, rombul fiind simbol solar.
Se iau de pe pereti si prosoapele de pe langa farfuriile decorative si de la icoane. Tot ce este tesatura in casa va fi spalat si impaturit. Casa se varuieste, tavanul din lemn cu grinzi se spala, perdelele de la ferestre la fel. Covoarele si prosoapele isi reiau locul numai in saptamana Craciunului. Casa tine si ea postul, ca apoi sa fie frumoasa, in cinstea sarbatorii.
Orice om incearca sa aiba, de Craciun, haine noi. Daca nu toate, macar una.
Cultul mortilor
In Maramures, cultul mortilor este inca foarte puternic. Comunicarea cu cei "mutati dincolo" nu se intrerupe. Ea continua cel mai adesea prin vise. Taranii sunt convinsi ca mortii lor vad, aud, stiu tot despre lumea aceasta, numai ca noi nu-i putem vedea. Aceeasi credinta ne interzice sa plangem prea mult dupa ei, lacrimile noastre picurandu-i cu foc.
Multe relatari din vise contin cuvintele: "Nu mai plange, uita-te cum mi-au ars lacrimile obrazul", si "plecatul" isi arata un obraz innegrit, ars de lacrimile celui viu. In schimb, se cer facute la vreme parastasele si cat mai multe rugaciuni, pentru ca "sufletul asteapta". Deci, mortii familiei fiind vii, dar in alt fel decat noi, sunt integrati si ei in postul Craciunului.
Postul transcende spatiul si timpul terestru, cuprinzand intr-o unitate cele doua lumi: aceasta si cealalta. Cand cineva moare in post, toate mancarurile de la inmormantare vor fi de post, "ca daca-i fac de dulce, piatra se face pomana, n-are mortu" nimic a manca decat pietre".
Postul se incheie in noaptea de Craciun, la orele 24:00, dupa Litie, slujba de noapte. Cu toate pregatirile si treaba multa, din fiecare casa participa macar un om la aceasta sfanta slujba, ca sa aduca binecuvantarea in familie.
Craciun fericit!
Parasca Fat -
Desesti-Maramures
"Slobodu-i a corinda?"
In Maramures, taranii se saluta cu 'Laudam pe Iisus' si isi raspund cu 'In veci fie laudat, amin'. Pentru ei, Dumnezeu exista in ceruri, in biserica, in ganduri si in fapte cotidiene. Si mai ales exista alaturi de oameni, in ziua sfanta a Nasterii Mantuitorului, zi pentru care se pregatesc printr-un post indelungat si pe care o sarbatoresc cu un amestec de solemnitate si exuberanta.
In seara de Ajun, casele stralucesc de curatenie. Mesele sunt intinse, gazdele isi asteapta colindatorii. Se perinda, incepand din amurg si pana-n zorii zilei, mai intai copiii (insotiti de frati mai mari sau bunici), apoi tinerii, "nevastoii" (adica oamenii casatoriti si asezati) si batranii. Tinerii - feciori si fete, insotiti de cativa ceterasi - se grupeaza in cete dupa rudenii, prietenii si vecinatati. Pe ulita, ei merg horind si chiuind in acompaniamente de cetere, zongore si dobe.
Larma lor naprasnica e menita sa alunge duhurile rele pe care le-a strans anul cel vechi prin toate cotloanele satului. La poarta casei gospodarului, feciorii intreaba: "Slobodu-i a corinda?". Dupa ce canta in curte vreo doua-trei corinde incheiate cu urari, tinerii sunt poftiti inauntru, pentru a fi cinstiti cu bucate si bautura. Ei profita din plin de invitatie, pentru ca in unele sate, preotul le da dezlegare la bunatati, incepand de la noua seara.
Acolo unde sunt fete de maritat, se zaboveste mai mult, se fac hori si zacali de baut, se danseaza, se inchina un nou pahar de horinca la despartire. Apoi colindatorii pornesc spre casa alaturata, cu horea drumului. Nimeni nu este ocolit, certurile si supararile se uita, caci asupra unei case necolindate s-ar putea abate grele necazuri.
In unele locuri - spre exemplu la Sapanta -, la sfarsitul colindatului tot tineretul se reuneste intr-o casa mai mare, se ospateaza din darurile primite si asista la o inversunata infruntare intre ceterasi. Colindatorii se intorc acasa in zori, pentru "un miezuc de hodina" de care au mare nevoie: ii asteapta alte cateva zile de colindat, petrecere si joc pe la rudele si prietenii din satele vecine.
"Buna seara, gazd-aleasa,
Ne primiti corinda noastra?"
Corind:
Colo-n sus pe langa luna
Mandru se vede-o lumina
Rujmalin verde crangos
Asta seara-s cu Hristos (refren)
Nici aceie nu-i lumina
Ca-i un staul de hodina
Dar pe staul cine sede
Sede Maica Preacurata
Cu-un fiut micut in brate
Fiul zghiara stare n-are
Nice cata de-alinare
Taci fiule nu zghiera
Ca mama tie ti-a da
Scaunul judetului
Paharul botezului
Pe scaun ii judeca
Cu paharu-i boteza.
Corind:
Coborat-o coborat
Domnul Iisus pe pamant
Raiule gradina verde
Maica sfanta-n tine sede (refren)
Sa vada la fiecare
Care ce credinta are
Dumnezeu o vazut bine
Ca credinta nu-i la nime
Nu-i la mic si nu-i la mare
Nu-i la-ntreaga adunare
Vai saracilor de voi
Cum v-oi trimite-un razboi
Si-apai vi-ti aduce-aminte
Ca si-n cer aveti parinte
Dupa ce raul va bate
Vi-ti intoarce la dreptate.
Ramaneti, gazde, cu pace si cu sanatate!
Speranta Radulescu
IARBA CRACIUNULUI
Lichenul De Piatra
(Iarba Craciunului)- leacul de pe crestele muntilor -
Se spune ca demult, in vremurile in care picioarele sfinte ale Domnului mai calcau inca prin colbul acestei lumi, undeva, intr-un sat de munte, la ceasurile dupa-amiezii, doi drumeti obositi au poposit cerand gazduire. Dar oamenii din satul acela nu prea voiau sa primeasca straini... Cei doi drumeti au strabatut satul dintr-un capat in celalalt fara sa gaseasca adapost.
S-au pus atunci cu nadejde la drum, urcand tot mai sus, pana la bordeiul unui cioban batran, care statea ca un pustnic in varful muntelui, ascultand glasul vanturilor prin pietre. Deja se lasa intunericul, iar cei doi straini erau osteniti, nemancati si arsi de sete.
Batranul cioban s-a cam speriat cand a vazut ca aprigii lui caini nu i-au latrat pe straini, ci s-au tras indarat cu sfiala, dar vazandu-le oboseala si blandetea cautaturii s-a grabit sa le iasa inainte cu bucate si apa rece de izvor.
Dupa ce s-au ospatat, strainii au multumit si au cerut umili gazduire, caci noaptea deja se lasase, iar racoarea muntelui se facea simtita, cu atat mai mult cu cat iarna nu era departe. Batranul nu avea decat incaperea bordeiului, in care abia aveau loc doi oameni inghesuiti, dar le oferi drumetilor gazduire cu draga inima, el avand sa doarma afara infasurat in bunda lui. Zis si facut.
Strainii fiind osteniti au si intrat sa se culce, iar omul nostru numai ce s-a infasurat in blani, ca un somn dulce l-a si cuprins, iar pietrele ascutite pe care statea erau mai moi parca decat cel mai bun asternut. La venirea zorilor, ciobanul parca intinerise douazeci de ani, atat de usor si in putere se simtea, si cerul ii parea mai senin si soarele mai stralucitor ca oricand. Cat despre straini, ei erau treji de mult si ingenuncheati se rugau, vazduhul din jurul lor luminandu-se parca si mai tare ca soarele.
La picioarele lor, peste pietrele muntelui, rasarise iarba nemaivazuta, verde-argintie, moale ca asternutul si cu miros amar. S-a minunat si s-a speriat batranul cioban de asa minuni si numaidecat a priceput cine erau cei doi straini, adica nimeni altii decat bunul Dumnezeu si mana Lui dreapta, Sfantul Petru.
Si Domnul s-a intors spre pastor si i-a spus: am fost infometati si ne-ai dat din bucatele tale, am fost insetati si ne-ai stins arsita cu apa proaspata, am fost osteniti si ne-ai lasat in bordeiul tau, infruntand gerul noptii si taria pietrei. Drept rasplata, eu ti-am daruit un asternut moale, care va inveli pietrele muntilor slujind drept loc de odihna tie si fratilor tai pastori.
Muschi de piatra se va numi aceasta iarba, care va fi si asternut, si leac pentru tine si animalele tale. Fie ca tu si urmasii tai sa-i cunoasteti tainele tamaduitoare si sa va bucurati de ele, alinand orice boala si suferinta. Si zicand acestea, Domnul a disparut impreuna cu slujitorul Sau intr-o geana de lumina.
Si de-atunci, povesteste legenda, pe crestele muntilor creste acest muschi de piatra care vindeca toate bolile de gat si de piept, intremeaza pe cei slabi, alunga raul la stomac si bolile cele rele. Si pentru ca rezista si peste iarna, i se mai spune si Iarba Craciunului.
Cum arata si unde gasim lichenul de piatra
Lichenul de piatra (Cetraria islandica) nu are radacina, tulpina, frunze sau flori (fiind o planta inferioara), ci se prezinta ca o "tufa" creata miniaturala, de cativa centimetri inaltime, verde-cenusie, cu gust usor sarat si amarui. Asa cum spuneam, creste prin zonele muntoase inalte, in locuri greu accesibile si rar umblate, fiind o planta sensibila la poluare si la alti factori artificiali nocivi.Ea se culege din mai, cand se retrag zapezile, si pana la sfarsitul lui noiembrie, atunci cand toamnele sunt mai lungi. Ciobanii nostri stiu insa sa o gaseasca si sa o scoata chiar si de sub zapada, fiind un remediu salvator in timpul epidemiilor de boli respiratorii, care afecteaza oamenii sau animalele.
Pentru a folosi muschiul de piatra nu este insa necesar sa urcam pe culmile muntilor, planta gasindu-se - e drept ca mai rar - si in magazinele si farmaciile naturiste de la noi din tara (la sfarsitul acestui articol va vom pune la dispozitie si o adresa unde o puteti gasi). Sa vedem in continuare cum se prepara si se administreaza aceasta iarba de leac:
Cateva retete pe baza de lichen de piatra
Pulberea
Este preparatul cel mai raspandit pe baza de lichen de piatra, asa-numita "faina de lichen" fiind un medicament traditional in tarile nordice (mai ales in Islanda) pentru bolile respiratorii (in special bronsita, pneumonie si Tbc), pentru scorbut si pentru starile de convalescenta.
Se obtine prin macinarea in piua sau cu rasnita electrica de cafea. Se ia cate o lingurita pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi, in cure de lunga durata.
Maceratul la rece de lichen de piatra
Este un leac extrem de eficient in bolile digestive si pancreatice. Se obtine prin punerea intr-o cana de apa a 2-3 lingurite de pulbere de lichen de piatra, care apoi se lasa la temperatura camerei vreme de o zi (24 de ore), pentru ca extractia sa se faca foarte bine, dupa care se filtreaza. Se beau 1-3 pahare din acest remediu, de obicei inainte de masa.
Decoctul de lichen de piatra
Se face un macerat dupa metoda de mai sus, dupa care planta ramasa de la filtrare se fierbe 10 minute cu o alta cana de apa, apoi se lasa la racit si se filtreaza. In cele din urma se combina maceratul cu decoctul, obtinand aproximativ jumatate de litru de preparat, cu efecte exceptionale asupra cailor respiratorii.
Unii farmacisti recomanda sa se puna o lingurita de bicarbonat de sodiu sau potasiu in acest remediu, insa dupa parerea unei autoritati a fitoterapiei moderne, medicul german H. Schulz, acest procedeu reduce mult forta curativa a decoctului de lichen.
Se administreaza 2-3 cani pe zi de decoct indulcit cu miere din belsug, in cure de lunga durata, in cazul bolilor respiratorii grave.
Tinctura de lichen de piatra
Un borcan cu filet se umple pe trei sferturi cu pulbere de planta. Se acopera apoi totul cu alcool alimentar de 96¡, amestecat in proportii egale cu apa. Se pune capacul si se lasa sa se macereze 10-12 zile, dupa care se filtreaza si se trage in sticlute mici, care se pastreaza in locuri intunecoase si reci. Se ia de regula o lingurita de tinctura, diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.
Boli care se vindeca prin tratamentul cu lichen de piatra
Dureri de gat, bronsita (inclusiv formele astmatiforme), pneumonie - se bea decoctul de lichen de piatra indulcit cu miere din belsug (pentru a-i amplifica efectul emolient si expectorant), cate 3-4 cani pe zi.
Preparatul se va bea cu inghitituri mici, lasand sa "lunece" lent pe gat, asa incat sa actioneze si local. O cura dureaza 7 zile in bolile acute si o luna in bolile cronice.
In medicina populara se spune ca nu exista leac mai bun pentru orice boala de plamani ca aceasta fiertura din lichen de piatra.
Sensibilitate la boli respiratorii, gripa - se ia o lingurita de tinctura de lichen de piatra dizolvata intr-un pahar de apa de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.
Efecte mai puternice se obtin daca amestecam tinctura de lichen de piatra cu cea dintr-o alta planta de munte: arnica - in proportii egale, administrand aceasta combinatie in aceeasi doza (tinctura de arnica se prepara la fel ca si cea de lichen).
Amigdalita si faringita cronica, ganglioni inflamati - se combina in proportii egale pulberea de lichen de piatra cu cea de radacina de brusture si iarba de echinacea (se gaseste la Plafar). Se iau din acest amestec 4-6 lingurite pe zi.
Cu acest tratament multi oameni au scapat de faringite, amigdalite si alte infectii locale insotite de marirea ganglionilor, care nu treceau nici cu cele mai puternice antibiotice. Aceasta combinatie poate fi administrata si copiilor, doza reducandu-se insa de doua-trei ori.
Slabiciune corporala, convalescenta - inainte de masa se iau 1-2 lingurite de pulbere, care se tin 10 minute sub limba si apoi se inghit cu apa. Cercetarile au aratat ca administrarea constanta a acestei plante vreme de minimum 15 zile ajuta la o revigorare rapida, fiind un excelent tonic pe termen lung, mai ales in perioada de iarna.
Pancreatita, insuficienta pancreatica, diabet - in ultimul timp bolile pancreatice au inregistrat o crestere ingrijoratoare, probabil din cauza poluarii din alimentatie si stresului, la ora actuala fiind cunoscute prea putine remedii pentru aceasta categorie de afectiuni.
Mai ales in timpul marilor sarbatori, cand mancarea si bautura curg din belsug, se produc mai mult de jumatate din imbolnaviri, intrucat pancreasul este extrem de solicitat.
Un tonic si stimulent pancreatic excelent este constituit de lichenul de piatra, la care se adauga o alta planta specifica muntilor inalti: afinul (de la care se folosesc frunzele). Cele doua plante se macina sub forma de pulbere, se amesteca in proportii egale si se administreaza pe stomacul gol: 1 lingurita de patru ori pe zi.
Rau de masina, de avion, rau de miscare in general - se pare ca tinctura de lichen de piatra este un remediu mai puternic decat celebrele bucatele de lamaie cu tot cu coaja consumate in timpul drumului. La nevoie se iau 1-2 lingurite de tinctura diluata in putina apa, la intervale de una-doua ore.
Stari de voma, dureri de cap care apar dupa anestezii, administrarea de substante cu efect narcotic etc. - la intervale de timp de una-doua ore se iau 50 de picaturi de tinctura de lichen de piatra diluata in jumatate de pahar de apa.
Diaree, dizenterie - se beau 1-2 l de decoct de lichen de piatra pe zi, pe nemancate. Aceasta fiertura, cu un gust amarui destul de puternic, curata tubul digestiv, reface epiteliile lezate de infectii (mai ales in zona intestinului), anihileaza bacteriile, ajutand la restabilirea tranzitului intestinal si la revigorarea pacientului slabit de boala.
Tumori ale tubului digestiv - recent s-a demonstrat ca acidul usnic continut de aceasta planta are efecte antitumorale extrem de puternice. Se ia sub forma de pulbere: 4-6 lingurite pe zi, pe stomacul gol.
Este recomandat in mod special in toate cazurile de cancer in care ganglionii sunt umflati si inflamati, eficienta sa marindu-se atunci cand se combina in proportii egale cu brusture si echinacea.
Intoxicatii cu metale grele (plumb in special) - se face o cura de minimum o luna in care se consuma doua cani dimineata si doua cani inainte de pranz din decoctul de lichen de piatra.
Este un tratament valoros si in cazul expunerii indelungate la campul electromagnetic emis de monitoarele calculatoarelor si de alte tipuri de aparate electronice.
Raguseala, tuse, tuse convulsiva, dureri de gat - se face gargara cu decoctul de lichen de piatra, lasand solutia sa patrunda cat mai in profunzime pe esofag. In cazul in care inghitim acest decoct nu este nici o problema, intrucat substantele antibiotice naturale pe care le contine vor actiona ca un dezinfectant excelent al zonelor in care gargara nu ajunge.
Graviditate - lichenul de piatra este o planta excelenta pentru perioada de graviditate. El reduce senzatia de voma, aduce un surplus de minerale esentiale si oligoelemente, ajuta la dezvoltarea normala a fatului. Se administreaza sub forma de pulbere: o lingurita de trei-patru ori pe zi.
Utilizari externe ale lichenului de piatra
Ranile care se vindeca greu si tumorile - se pune o compresa cu tinctura de lichen de piatra si se tine 1-2 ore pe zi, dupa care se lasa sa se usuce si se aplica un unguent de tataneasa.
Pentru un somn bun - pustnicii din Muntii Neamtului dormeau pe o pernuta umpluta cu lichen de piatra, in care mai adaugau uneori iarba de pedicuta. Despre aceste plante se spune ca alunga visele urate si toate nalucirile sau vedeniile, dand un somn odihnitor si limpede.
Ilie Tudor
Thursday, December 16, 2010
POVESTIRI CU INGERI
Ingerii din pomul de Craciun
Tata, Dumnezeu sa-l ierte, era extrem de sever si necrutator in ce priveste educatia noastra fizica, morala, spirituala. In fiecare seara, dupa ce ne spalam pe dinti, ne luam covorasele de rugaciune si ne duceam in camera lui, le asterneam alaturi, ingenunche am cu spatele la soba si cu fata spre rasarit si ne spuneam rugaciunile. Ne punea sa le rostim cu glas tare.
Sora-mea, mai mare, dar oricum mai evoluata (chiar si azi, cand diferenta de varsta s-a sters), stia mai multe rugaciuni: Tatal Nostru, Crezul si altele, care pentru creierasul meu dintre urechi capata u niste semnificatii ciudate. Imi inchipuiam ca "Tatal Nostru din Ceruri" e ca tatal nostru adevarat, aspru si neiertator, care te pandeste dintre nori si abia asteapta sa faci vreo prostie ca sa te bata la fund.
Cand sora-mea zicea: "Vie Imparatia Ta", eu imi imaginam o imparatie "vie", unde copacii aveau picioare si umblau, unde muntii se loveau cap in cap ca tapii, toate lucrurile si vietuitoarele aveau aripi si zburataceau de colo-colo...
Cand venea randul meu, eu spuneam o singura rugaciune, care-mi placea: "Inger, ingerasul meu/ Ce mi te-a dat Dumnezeu,/ Toata ziua fii cu mine/ Si ma-nvata sa fac bine./ Eu sunt mic, Tu fa-ma mare,/ Eu sunt slab, Tu fa-ma tare,/ Toata ziua ma pazeste/ Si de rele ma fereste!".
Din pacate, n-aveam imaginea nici unui inger la care sa ma uit. De-o parte si de alta a ferestrei erau cateva iconite si una mai mare, cu un Hristos dureros de frumos, cu ochii stinsi, dusi in sus, ca sa priveasca Cerul. Din parul lui cu bucle unduind pana pe umeri ieseau ca niste gheare spinii cununii. Era atata suferinta in el si mila in mine, incat incercam sa ma uit la soarele care apunea toamna in salcam, iar iarna in nucul de mai departe.
Odata, cuprins de un mare curaj, l-am intrebat pe tata daca nu as putea spune rugaciunea in gand. Tata a ezitat o clipa, apoi, spre mirarea mea, a fost de acord. Probabil intelesese ca n-o sa spun cine stie ce bazaconii. Sora-mea a continuat sa faca parada, cu glas tare, de cultura ei religioasa.
In schimb eu, fericit ca nu ma aude nimeni, am inceput sa-i ierarhizez pe cei pentru care ma rugam Ingerului, incepand cu mama (o iubeam), tata (de frica), sora-mea (o admiram), nasul meu (se costuma in Mos Craciun, asa cum am aflat de la sora-mea, si-mi aducea cele mai frumoase jucarii). La sfarsit ma puneam pe mine (din modestie).
Indiferent de gradul de saracie in care ne zbateam, tata pastra cu sfintenie marile sarbatori. Bineinteles, Craciunul era cea mai iubita dintre ele si in nici un an nu ne-au lipsit bradul si cadourile. Impodobitul pomului comporta un adevarat ritual. Era clar ca tata - atat de sever si posac - nu se jucase destul cand fusese mic (era cel mai mare din cei patru frati ai lui, de care avusese grija cat putuse, ramanand orfani de mici).
Se incuia in sufragerie, iar noi misunam prin celelalte doua camere si pe langa fustele mamei pana la 12 noaptea fix, cand se auzea soneria de la intrare. Stiam ca e Mos Craciun. Tremuram in asteptare. Totul se petrecea in taina. Tata discuta cu Mos Craciun despre comportamentul nostru de peste an, apoi urma momentul magic: se deschidea usa sufrageriei din intunericului careia pomul stralucea tainic - flacarile tremuratoare ale lumanarilor nasteau reflexe multicolore pe globurile rosii, albastre, argintii.
Nu stiu daca pe vremea aceea existau varfuri de pom, dar in crestetul primului pom de care-mi aduc aminte stralucea o stea cu opt colturi poleite, pe care se aflau doi ingeri cu aripioare, pe o parte unul blond, iar pe cealalta unul brun. Parca mi se indeplinea visul. Acum aveam doi ingeri. Pomul se afla in mijlocul sufrageriei si il tot inconjuram, uitandu-ma in sus, cand la cel blond, cand la cel brun. Ingerii aveau chipuri de fetite.
In secret, imi placea mai mult cea blonda, parea mai pura, mai luminoasa, cu buze rosii, bucalata, cu roz in obraji si par moale ca o adiere cu zulufi. Cea bruneta era, poate, mai frumoasa, cu parul ei negru albastriu, dar pentru mine parea un pic mai rece, mai putin inger. A doua zi, inainte de a se scula ceilalti, m-am dus in varful picioarelor in sufragerie. O raza a soarelui care rasarea a luminat atunci printr-un ochi al perdelei ingerul blond, care s-a uitat fix la mine.
Lasasem usa deschisa si o pala de curent l-a facut sa zboare chiar in bratele mele. Niciodata nu m-am simtit mai fericit. Cu o mie de precautii, m-am urcat pe doua scaune si l-am pus la loc. Orice sarbatoare are un sfarsit. A venit si tristul moment al desfacerii pomului. Tata ne dadea globurile pe care le infasuram in hartii si le puneam in cutiile lor.
Cand a venit randul stelei, mi-am luat ramas bun de la ingeri cu lacrimi in ochi. Acum stiam cum arata ingerii mei pazitori si eram fericit ca, spre deosebire de ceilalti copii, eu aveam doi. In "77 dupa cutremur ne-am mutat intr-un bloc, la etajul noua. Bradul nu mai avea loc decat intr-un colt al sufrageriei.
Eram intr-a patra si acum il ajutam si eu pe tata la impodobitul pomului. Cand ajungeam la stea, aveam mari probleme, sufletul imi era de-a dreptul sfasiat: nu stiam pe care inger sa-l pun la vedere; nu voiam sa-l nedreptatesc pe nici unul, asa ca in fiecare zi ma urcam pe un scaun de bucatarie, cu unul mai mic deasupra, si schimbam fata stelei.
Sora-mea mi-a spus: "Ma prostule, ce te tot chinui atat? Mos Craciun e tata, iar ingerii nu sunt decat doua poze obisnuite. Povesti de adormit copiii...". M-am incapatanat sa n-o cred, desi ma uitam in gura ei ca la Mafalda. A venit si vremea desfacerii brazilor. Priveam cu tristete cum de la diverse balcoane erau aruncati brazii.
Parca asistam la un ritual pagan, la o ceremonie de jertfa a bradului. Ei zburau in ultimul lor dans, plutind cu cate un glob rosu uitat in crengi, ca niste stele cazatoare, cu resturi de beteala ca un par argintiu, fluturand cateva clipe pana cadeau la pamant.
Cu toate amanarile mele, tata mi-a pus in vedere sa desfac bradul. Era dimineata. Am deschis fereastra pentru ca auzeam galagie. Copiii de la poalele blocului isi faceau sulite si sabii din brazii infipti in zapada. Eu nu voiam sa ajunga in mana lor. M-am urcat pe scaune si am aprins pentru ultima data lumanarile.
Eram sus, ochi in ochi cu ingerul blond. Deodata, sora-mea a intrat pe usa, s-a facut curent, eu surprins am facut o miscare gresita, bradul a luat foc si am cazut pe covor. Sora-mea s-a repezit, a apucat bradul in flacari si l-a aruncat pe fereastra, strigand la copii: "Pazea!". M-am uitat o clipa dupa bradul care ateriza ca o cometa in flacari si am fugit pe scari, pentru ca liftul era ocupat, ca sa-mi recuperez ingerii sau macar ce mai ramasese din ei.
Jos, bradul s-a mai inchircit o data sub flacari, apoi a inceput sa fumege. Copiii erau adunati imprejurul lui. Privelistea era jalnica: globuri arse, amestecate cu beteala, bomboane, nuci. Eu imi cautam cu febrilitate ingerii. Nu-i vedeam nicaieri. Deodata, s-a aprins un artificiu. Ultimul.
Copiii s-au speriat, apoi s-au bucurat. Dupa ce s-a racit, am intors bradul pe toate partile: nici urma de stea. I-am intrebat pe copii. Nimic. Am cautat peste tot: iar nimic. Anul urmator, impodobirea bradului n-a mai fost aceeasi sublima sarbatoare pentru mine. De fapt, tot anul imi mersese prost. Devenisem neincrezator in fortele mele. Vorbeam ca un infrant. Nu mai aveam curaj sa raspund, ma balbaiam si eram lipsit de vlaga.
Dintr-unul din cei mai tari la bataie, ajunsesem un fricos si-mi meritam din plin expresia "slab de inger". L-am ajutat mecanic pe tata sa faca bradul. Si cadourile isi pierdusera farmecul. In plus, sora-mea avusese grija sa-mi omoare iluziile: "Ma, prostule, bocesti degeaba dupa ingeri, esti deja batran, in clasa a cincea, ai ramas ultimul care sa crezi in asa ceva!". Eram total deprimat.
Ma imprietenisem cu o fetita mai mica, de la etajul trei, care era neobisnuit de delicata. In mintea mea romantica mi se parea ca seamana cu pierdutul meu inger blond. Intr-o dimineata, m-a chemat sa-mi arate bradul ei, de care era extrem de incantata. Cand am intrat, o raza de soare strecurata printr-un ochi de perdea lumina in varful bradului ingerul blond de pe steaua mea.
Tocmai ma pregateam sa i-o cer, cand Olga mi-a spus: "Steaua asta imi place nespus de mult; fara ea pomul n-ar avea nici un farmec". "Unde ai gasit-o?" "N-am gasit-o. A fost o minune. Anul trecut, intr-o dimineata, pur si simplu a venit in zbor pe fereastra si s-a oprit pe o creanga a bradului. Cu siguranta ca Doamne-Doamne sau Mos Craciun mi-a trimis-o. Uita-te!
Si pe partea cealalta e un inger: sunt ingerii mei pazitori, comoara mea nepretuita." S-a intors fericita catre mine, dar, privindu-ma, s-a intristat deodata: "De ce plangi?!". "De bucurie", am mintit-o eu. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa-i stric toata bucuria, fericirea, credinta. M-am simtit deodata mare si puternic. Ingerul mi se intorsese, chiar daca ramanea la fetita asta nevinovata.
Dan Dumitrescu
PLANTELE SFINTE-BRADUL, VISCUL SI TAMIIA
E timpul sa ne amintim ca Domnul a pus si in plante un strop din puterea Lui -
Originile folosirii plantelor ca medicament se pierd in negura timpurilor. Si astazi este o enigma cum a putut fi descoperit, valorificat si mai ales transmis pe cale orala pana in zilele noastre uriasul tezaur de cunostinte despre leacurile cu frunze si flori. Stiinta contemporana nu conteneste sa verifice prin experimente Ceea ce stramosii nostri au cunoscut pe cai tainice despre ierburile de leac, cel putin la fel de bine ca si farmacistii si medicii de azi, cu mijloacele lor moderne de analiza.
Insa in dorinta de a cunoaste mai bine si mai clar tainele terapeutice ale plantelor, oamenii de stiinta au despartit brutal medicina populara de elementul de care era indisolubil legata: magia. Ce se mai stie astazi despre tainica magie a regnului vegetal, despre simbolurile spiritual-religioase reprezentate de plante?
La schimbarea de an, de pilda, casele romanilor erau adesea purificate prin fumigatii si maturari rituale cu anumite plante, tinzile si camerele de oaspeti erau impodobite cu manunchiuri de ramuri aducatoare de noroc, cei care fusesera bolnavi sau urmariti de ghinion peste an treceau prin anumite "porti" simbolice purificatoare spre anul care venea.
La Craciun, sarbatoarea nasterii Mantuitorului, oamenii renasteau si ei spre o viata mai buna, prin anumite ritualuri strans legate de regnul vegetal aflat in aparenta adormire.
In cele ce urmeaza ne propunem sa ridicam un colt al valului de uitare ce s-a lasat peste traditiile milenare populare, scotand la lumina cateva dintre plantele sfinte ale romanilor, folosite in special acum, in timpul sarbatorilor de iarna.
Vascul
Pana in urma cu un secol, in mai toate provinciile romanesti simbolul Craciunului nu era, asa cum s-ar crede, bradul, ci ramurile verzi ale vascului. Simbolismul vascului se pierde in negura mileniilor.
Vecinii nostri din Antichitate, popoarele celtice, credeau ca vascul a fost creat de un fulger luminos, care a patruns in stejar, dandu-i astfel proprietati magice. Planta vesnic verde, el era celebrat ca simbol al vietii eterne; lipsa de radacina il facea sa fie considerat de esenta divina, un fiu al cerului.
Vascul juca un rol important in ritualurile celtice. El se taia numai dupa solstitiul de iarna, cu o secera de aur, purtata de un preot invesmantat in alb. Grecii si apoi romanii au considerat si ei vascul drept o planta sacra, aceasta credinta ajungand pana in Evul Mediu si fiind extrem de raspandita atat in Europa apuseana, cat si in cea rasariteana.
In toate zonele tarii se stia ca vascul adus in casa de Craciun cheama norocul si belsugul, indeparteaza certurile si ajuta la mentinerea armoniei in familie, speriind bolile, ghinionul si demonii. Verdele plin de viata al frunzelor de vasc, stralucirea proaspata a fructelor sale maturizate in miezul iernii, cand toate celelalte plante dorm, sunt strans legate de nasterea Mantuitorului, care a trezit si a daruit viata vesnica inimilor oamenilor care au primit harul Sau.
Cununa de vasc este si o reproducere a aureolei de lumina care inconjura crestetul micului Iisus, inca din momentul nasterii Sale, asa cum este aceasta reprezentata in iconografia ortodoxa. De altfel, cununa din frunze uscate de vasc se pastra tot anul, fiind deopotriva protector al casei de rele si leac pentru diferite boli.Despre bolile tamaduite cu frunze de vasc culese in ajun de Craciun s-ar putea face o carte cuprinzatoare, in care s-ar impleti elemente de fitoterapie concrete cu practici rituale, al caror sens scapa adesea mintii omului modern, dar care in trecut si-au dovedit de nenumarate ori eficienta, aceasta explicand perpetuarea lor prin veacuri. Sa vedem in continuare cateva astfel de leacuri cu vasc, adresate deopotriva trupului si sufletului:
Astmul (suspinul) se vindeca daca se mesteca inainte de fiecare masa cate o frunza de vasc, vreme de un sfert de ceas. Stiintific s-a constatat ca frunzele vascului fluidizeaza secretiile bronsice, calmeaza spasmele si maresc rezistenta la factorii de stres care pot declansa crizele astmatice.
Bolile de inima: ischemia cardiaca, ateroscleroza si arterioscleroza, palpitatiile si hipertensiunea se trateaza cu plamadeala de vasc in rachiu. Se umple o sticla cu frunze uscate bine maruntite, se acopera totul cu alcool alimentar, dupa care se astupa bine cu un dop si se lasa pe langa o sursa de caldura vreme de douasprezece zile, dupa care se strecoara.
Se iau din aceasta plamadeala (tinctura) 1-2 lingurite inainte de fiecare masa. Primele rezultate favorabile se vad abia dupa prima luna de tratament, in schimb efectele sunt stabile in timp.
Epilepsia, nervozitatea, isteria - se spune in popor ca toate aceste tulburari sunt cauzate de spiritele rele care patrund in fiinta celui slabit sufleteste. Tratamentul incepea in ajunul Craciunului, cand pacientul era deja purificat prin post, iar frunzele de vasc aveau varful de putere vindecatoare. Se puneau cununi de vasc in fiecare camera si ele erau sfintite de preot, cand venea cu Ajunul.
Din aceste cununi pacientul lua cate o frunzulita, pe care o manca inainte de fiecare masa, dupa ce spunea "Tatal nostru" si facea de trei ori semnul sfintei cruci. Cununa de vasc sfintita pusa la capul patului era un protector magic in timpul somnului, impiedicand visele urate si feluritele aratari necurate sa se apropie.
Bolile femeiesti se vindeca numaidecat cu ajutorul frunzelor de vasc. Mai ales tulburarile cardiace si circulatorii, starile de nervozitate si supraexcitabilitate care apar la menopauza (dar nu numai) reactioneaza foarte bine la tratamentele cu vasc. Pulberea de vasc (obtinuta prin macinarea plantei uscate) se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi, cate o lingurita, in cure de lunga durata (2-4 luni).
In cazul leucoreei, tumorilor benigne si maligne cu localizare genitala, se fac spalaturi cu fiertura de vasc: o mana de frunze si ramurele de vasc se fierb zece minute intr-o cana de apa, dupa care se lasa la racit si se strecoara. Cu aceasta fiertura se fac spalaturi vaginale de 1-2 ori pe zi.
Accidentul vascular (damblaua) - este prevenit de cura cu vasc. Se iau 1-2 lingurite de pulbere de vasc pe zi, pe nemancate. Este un leac eficace si pentru vindecarea sechelelor postaccident vascular.
Un element important: toxicitatea vascului
Vascul de pe plop, salcie, tei, nuc, frasin, artar, paltin, salcam este foarte toxic, fiind contraindicata utilizarea lui interna.
Vascul de pe mar, prun, gutui, par, mar paduret, pin si brad are o toxicitate mult mai redusa, acesta fiind vascul bun, medical.
Semnele intoxicatiei cu vasc sunt: scaderea tensiunii arteriale (hipotensiune), rarirea ritmului cardiac, aparitia de frisoane, tulburarile nervoase cu paralizie si pierderea sensibilitatii. De asemenea, vascul este contraindicat persoanelor hipotensive, hipotone si care sufera de anghina pectorala.
De aceea este bine ca pentru uz intern sa achizitionam totusi vascul de la farmaciile si Plafarele autorizate si nu de la negustorii de ocazie din piete. Pentru tratamentele externe poate fi folosit orice fel de vasc, la fel ca si pentru a beneficia de virtutile sale magice.
Bradul
A fost "importat" ca simbol al Craciunului de curand, la romani el fiind odinioara considerat mai degraba un simbol al innoirii anului, al renasterii si al... mortii. Simbolistica populara a bradului este extrem de ampla, frumusetea si vitalitatea sa fiind o sursa de inspiratie pentru multe ritualuri, in special de nunta, dar si pastorale, vindecatoare, aducatoare de belsug etc.
In miezul iernii, el era folosit pentru a aduce vigoarea si sanatatea batranilor si celor suferinzi. De asemenea, in momentele de mare bucurie, dar si de tristete, el era folosit drept "scara de acces" catre taramurile de dincolo, fiind considerat o adevarata punte de comunicare cu gradinile Raiului si cu cei plecati din aceasta lume, pe care la nevoie ii si putea ajuta pentru a ajunge in zone mai luminoase.
Multa vreme rasina bradului a slujit pe post de tamaie, fiind sfintita la sarbatori si servind drept mijloc de alungare a demonilor si tuturor creaturilor raului. De asemenea, ea era un pretios elixir pe timpul iernii pentru gatlej, plamani si rarunchi, pe care le vindeca numaidecat de bolile aduse de frig.
Iata in continuare cateva retete tamaduitoare pe baza de brad:
Dureri de gat, amigdale inflamate - se mesteca rasina de brad si se face gargara cu rasina de brad plamadita in rachiu (dupa retetele de mai jos). La fel ca si propolisul, rasina dezinfecteaza si cicatrizeaza tesuturile, alina senzatia de inflamare si previne recidiva infectiilor respiratorii.
Cistita, boli de rinichi (in special infectii) - peste o jumatate de pahar de rasina se pun doua pahare de spirt alimentar si se amesteca bine pana la omogenizare. Cate un sfert de paharel din aceasta plamadeala de rasina in alcool se ia diluat in apa, de 2-3 ori pe zi.
Reumatism, dureri de articulatii si musculare produse de frig - se pun intr-o oala de 5 litri cu apa clocotita 4-5 maini de ramuri verzi de brad tocate marunt, care se lasa sa fiarba cinci minute. Dupa acest timp oala se ia de pe foc si se lasa la racit, dupa care se filtreaza. In apa fierbinte de baie se pune aceasta fiertura cu efecte minunate de detensionare musculara, de calmare a durerilor articulare si de tonifiere generala.
Sensibilitate la raceli, tuse cronica - in miez de iarna, aceeasi fiertura din ramuri verzi de brad era folosita in scaldatorile copiilor si ale celor sensibili la boli, pentru a le intari sanatatea. Substantele eterice ale bradului sunt absorbite in timpul baii prin piele si sunt difuzate in tot corpul, ajutand la lupta contra infectiilor, descongestionand caile respiratorii, alungand tusea, durerile de gat si de piept.
Eczeme, infectii ale pielii, hemoroizi - rasina de brad se amesteca cu o cantitate egala de unt incins si, eventual, cu putina ceara curata de albine, dupa care se lasa la racit. Se va obtine asa-numitul "ir" - o unsoare cu efecte calmante si cicatrizante exceptionale, cu care se vor unge zonele afectate o data sau de doua ori pe zi.
Tamaia
De fapt, tamaia este rasina unui arbore care creste in Asia, inclusiv in zona Iordanului, si in Africa de Nord (Boswellia thurifera), rasina care se prezinta sub forma acelor bobite albe sau aurii, atat de des folosite in ritualul ortodox. Este probabil cel mai puternic si mai cunoscut remediu din medicina populara magica romaneasca, expresii cum ar fi "fuge ca dracul de tamaie" sau a "tamaia" pe cineva fiind de mult timp intrate in limbajul curent.
Utilizarea sa pe teritoriul tarii noastre este strans legata de inceputurile crestinismului, ea fiind adusa de primii propovaduitori ai invataturilor lui Iisus. Pentru cei care au raspandit crestinismul, tamaia a fost deopotriva mijloc de sfintire si purificare, medicament si... ajutor pentru suflet.
Credinciosii sunt convinsi ca mirosul de tamaie mijloceste contactul cu sfintii si ingerii, predispune sufletul la interiorizare si rugaciune, chemand ajutorul ceresc. Vindecatorii populari romani au preluat acest remediu magic, pe care l-au folosit in cele mai diverse boli si tulburari, cu un succes extraordinar. Stiinta contemporana nu poate explica, de pilda, efectele exceptionale ale fumigatiilor cu tamaie in tratarea epilepsiei, a tulburarilor senzitive sau a psihozelor grave, dar exista numeroase consemnari ale efectelor extraordinare ale acestui procedeu.Din Bucovina in Oltenia, din Dobrogea in Banat, tamaia este considerata cel mai eficient mijloc de a alunga demonii si toate relele care se tem de puterea sa sfanta, fiind folosita in anumite momente precursoare sarbatorilor, atat pentru purificarea sufleteasca a oamenilor, cat si a locuintelor.
In Bucovina, de pilda, in Ajunul Craciunului, dupa ce se spalau podelele si se scuturau toalele, se tamaia fiecare incapere a casei, pentru a o feri de trasnet, de boala si de napasta.
In zona Neamtului, copiii mici erau trecuti prin fum de tamaie, ca sa fie feriti de boli si de deochi tot anul.
In Valcea, hainele vechi ale celor bolnavi erau ingropate dupa ce se presara pe ele tamaie, pentru ca boala si necazul sa fie si ele ingropate pentru totdeauna.
Nenumarate sunt procedeele magice in care se foloseste tamaia. Se spune ca cea mai buna tamaie este cea sfintita de Boboteaza, deoarece poarta, pe langa puterea sa, si pe cea a Duhului sfant si a apei purificatoare in care a fost botezat pruncul Iisus. Sa vedem in continuare si cateva retete de vindecare cu tamaie care, cu conditia sa fie naturala, este un medicament redutabil.
Epilepsie, boli psihice - in camera de culcare a bolnavului se fac seara fumigatii cu tamaie. Una-doua bobite de tamaie se pun pe o lingurita de metal, care apoi se tine cateva minute deasupra flacarii unei lumanari.
Tamaia se va topi si apoi se va incinge, emanand fumul acela cu un miros caracteristic, "ca de biserica", despre care se spune ca-l alunga pe Uciga-l toaca si toate spiritele rele, precum si toate bolile.
Depresie, nervozitate, insomnie - se aplica aceeasi fumigatie descrisa mai sus, care poate fi facuta de cate ori simtim nevoia (ca o procedura de aromoterapie). S-a demonstrat ca fumul de tamaie reduce pe cale reflexa, prin stimularea anumitor celule senzoriale olfactive, starea de agitatie psihica, destinde si calmeaza, conferind o stare de seninatate si buna dispozitie.
Guturai, sinuzita - zece lingurite de tamaie naturala, achizitionata dintr-un magazin specializat de plante medicinale se combina cu un pahar de alcool alimentar de 80-90¡, obtinandu-se asa-numita tinctura de tamaie. Se iau din aceasta tinctura 3-5 lingurite diluate in apa pe zi, avand efecte antiinfectioase si decongestive puternice.
Pietre la rinichi, infectii urinare, nefrite - se iau 4 lingurite pe zi de tinctura diluate in apa. Tamaia dezinfecteaza si ajuta la cicatrizare, marunteste pietrele la rinichi, fiind un remediu deosebit de eficient in aceasta categorie de afectiuni.
Astm - se tine o bobita de tamaie vreme de cateva secunde pe limba, dupa care se inghite cu apa.
Rani - cu tamaia plamadita in alcool alimentar dupa metoda de mai sus se fac comprese, care se aplica pe locul afectat. Putine dezinfectante si cicatrizante se pot compara cu tamaia, care este nu doar extrem de puternica, ci si foarte rapida ca actiune terapeutica.
Cateva precautii la tratamentul cu tamaie:
Tamaia nu se tine in gura mai mult de cateva secunde, deoarece afecteaza puternic dantura (in trecut, vindecatorii populari puneau tamaie in maselele stricate, pe care pur si simplu le macina, facand foarte simpla extractia). In ultimul timp, au aparut substitute ale tamaiei, obtinute pe cale sintetica, care sunt periculoase pentru sanatate. Din acest motiv, nu va fi folosita intern decat tamaia care se vinde in magazinele specializate in plante medicinale, a carei calitate este garantata.
Ilie Tudor
