L-AM PRIMIT PE EMAIL NU STIU SURSA, DACA O AFLATI TRANSMITETI-MI-O!
Acum aproape optzeci de ani National
Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere “Romaniei vrajite”, o perla
a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri strabune,
ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce “aduce un pic si cu New
York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare
tristete, fotografii “de colectie” ce infioara.
Doua numere National Geographic de
peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru,
publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau
predecesorii “conversilor”, Keds, au ca main story Romania.
O Romanie cu Basarabia lipita de
“patria muma”, o Romanie pitoreasca plina de folclor si oameni
ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce
erau deja pripasiti pe meleagurile natale.
Se pare ca in acea perioada
National Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu
(si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din istoria
unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si
obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.
In 1934, o echipa National Geographic
incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este considerata in mod clar
“de epoca”, in orasul Sibiu.
Era dimineata, praful de sub roti se ridica
inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a
durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a impotmolit
intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent.
Chiar si cu ajutorul mai multor
trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit sa inopteze in
ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai cainilor ce nu pareau prea
incantati de prezenta straina.
A doua zi insa, cu ajutorul unei duzini
de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul
din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de a fi “omeniti” de romani
cu cateva felii de paine si miere, “mana cereasca” pentru ei.
Asa incepe articolul de peste 50 de
pagini dedicat Romaniei, in anul 1934.
Un inceput care, probabil, s-ar potrivi si in
prezent, daca ai incerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume,
de printre dealuri, unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul
roman inca mana caruta cu boi pe poteci de padure.
Echipa National Geographic avea sa petreaca mai
multe luni in Romania, pentru a observa cat mai multe lucruri relevante
despre tara.
Autorii articolului remarca inca din
prima pagina influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au
invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul secolelor –
romanii, hunii, tatarii, turcii – toti si-au lasat marca asupra
poporului.
Bucurestiul acelor vremuri era parca
rupt complet de restul tarii, remarca autorii articolului. “Desi Paris poate reprezenta
Franta, Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul Romaniei.
Aceasta
capitala nu are aproape nimic in comun cu restul tarii. Este un oras
vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris» din Balcani”. Arcul de
Triumf era deja inaltat, construit cu ocazia incoronarii Regelui
Ferdinand si a Reginei Maria.
“Strazile orasului sunt aglomerate
cu femei frumoase si imbracate cu gust, ofiterii de politie
stralucesc in uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu tiganii
jerpeliti si taranii romani imbracati in portul lor traditional.
Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pana in
strada de dialoguri politice si barfe”, noteaza National Geographic
1934.
La fel ca schimbarea garzii din
Paris, care are loc si in prezent, aveau loc si in Bucurestiul acelei
vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de catre rege si
o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu – caleasca regala, cu
sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale
trecatorilor.
“Iarna ni s-a parut amuzant sa
inchiriem o sanie cu zurgalai manata de cai si condusa de un birjar cu o
caciula mare de blana si mantie de catifea.
Inca mai sunt cativa
birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape
pe cale de disparitie. Barbatilor li se permite sa se casatoreasca dar
la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat”.
In acele vremuri George Enescu
incanta inca Romania cu rapsodiile sale (el a decedat in 1955 –
n.r.) si era asteptat “cu casa inchisa” si la Bucuresti. Per total,
muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii.
“Am ascultat un dans
fascinant al tiganilor, compus de un muzician roman foarte popular si
care poate rivaliza cu oricare din lume. Il cheama Enescu, compozitor si
violonist ce este asteptat in multe orase din Europa si America, dar nu
cu mai multa iubire decat in tara natala.
El ii incanta pe bucuresteni
cu concertele sale in fiecare an”, noteaza National Geographic.
Pe malul Dambovitei se intindea in perioada interbelica o
piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce inchiriau magazine,
insurau marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine
aveau atarnate placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate
inauntru.
In jurul Bucurestiului, terenurile
semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic.
Romania era una dintre putinele tari din Europa unde taranii purtau in
mod curent haine populare.
“Taranii romani sunt intotdeauna extrem de
placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori
ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o
maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National
Geographic, editia SUA din 1934.
“In Predeal, unde am stat la o
mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al romanilor.
Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot
apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale.
Desi foarte rudimentar,
hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier
incalzit cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu
aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atat de
dependente”.
Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial,
Romania a ales precum majoritatea tarilor din regiunea “partea de Est”.
Marii proprietari au fost expropriati
si hectare intregi au fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a
fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa putere ca niciodata.
Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni in schimbul
terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa
ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data.
In acele vremuri,
tiganii inaltau multe tabere in Delta Dunarii. “De departe, tiganii pot
parea un popor nomad romantic, placut.
De aproape insa, cand ii vezi
mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi cat de departe este
realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La aproape
orice colt de strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante
melodii din vioara pentru cativa lei”.
“Iarna mi-era mila de copiii tigani
care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de strada. M-am lecuit insa
repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei razand fericiti si
zdranganind buzunarele pline de bani”. Unele lucruri, se pare, nu se
schimba nici cu trecerea deceniilor.
Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra
inca urme ale ocupatiei turce, mai ales in hainele unora dintre
muncitorii de acolo.
“Romania este una dintre tarile cu cea mai ridicata
productie de petrol din lume, fiind intrecuta in 1932 doar de SUA,
Uniunea Sovietica si Venezuela.
Mii de barili de petrol sunt incarcati
si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila”, nota National
Geographic.
Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere pentru
petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de
Vest. Din Constanta se livrau si cantitai mari de grane.
Inainte de cel de-al Doilea Razboi
Mondial, Balcic facea parte, de asemenea, din Romania. Acolo
Regina Maria “a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt
minunea coastei de est.
Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ
primitiva dar unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la
infinit la culorile in schimbare ale apei”.
La Valcov, autorii National Geographic au fost
incantati sa descopere “un pamant mai rusesc decat in Rusia”.
“Valcov este ca o mica Venetie,
canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca
la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti.
Pe sezon sunt
prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000 kg
sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru
micile oua negre este foarte ridicat.
Acesta era locul cel mai bogat in
caviar din Rusia pana cand Basarabia a devenit parte componenta din
Romania in 1918”, subliniaza autorii articolului.
“Odata ce am intrat in
cateva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece
aceasta provincie, candva parte din Ungaria, a decis sa devina parte din
Romania dupa razboi.
Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate
de barbati inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este
diferita de restul Romaniei, casele avand o alura germanica. Peste tot,
semnele sunt in trei limbi – romana, germana si ungureste”.
Autorii articolului descriu, in
cuvinte de lauda, Brasovul si a sa “Biserica Neagra” plina de
carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri
frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara,
“adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta
de-a lungul timpului”.
“Ar fi un pacat sa mergi in Romania
cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu
strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti minunate si, de
asemenea, de ospitalitatea oamenilor.
Deseori este bine sa mananci
feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele «sarmale» cu «mamaliga».
Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor in Romania”.
Mergand cu masina prin
Transilvania, autorii National Geographic au gasit reminiscente
(intre timp disparute) ale tribului Turanian, trib invaluit in mister.
Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului
Attila, ale carui hoarde se retrageau in est.”
Casele acestora sunt
construite din busteni si portile din lemn aduc in mod clar aminte de
civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam in aceasta zona
pentru ca multi nu vorbeau nici romana nici engleza”.
In calatoria lor spre Moldova,
echipa National Geographic a nimerit intr-un catun “de patru-cinci
case” unde se sarbatorea o nunta.
“Erau atat de curati, fericiti, fara
nicio grija, incat problemele financiare si Marea Depresiune (terminata
in 1933 – n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi
in hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut in
Romania”.
Autorii remarca si croiala hainelor, a
broderiilor si subliniaza ca “intreaga lume” cunoaste maiestria
romanilor in cusatura, croiala sau pictura populara.
In acea vreme,
haine croite in lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot in
lume. “Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al
nativilor indieni din America”.
Moldova si minunile sale (inca)
ascunse Europei
Segmentul din articolul publicat in
1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se potriveste
foarte bine si in 2012. O serie de intrebari retorice ar trebui,
probabil, sa dea de gandi Ministerului Turismului.
“Dar ce stie lumea despre bogatia
bogatiilor arhitecturale si artistice din Romania – manastirile
medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de
frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din
Istanbul, de exemplu?
De ce atat de putini oameni au vizitat si au
povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si legenda? Simt
ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care le are
in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo”.
Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna
reclama posibila Romaniei descriind, in termeni
aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute in
Bucovina si Moldova.
Manastirile inaltate de Stefan cel Mare, unicul
albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt
considerate “remarcabile si aproape de incredibil”.
Mai mult, locul in
care domnitorii de alta data le inaltau era “linistit, departe de
orase”, astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii
lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este
descrisa exact cum o citeam cand eram copii.
La Sucevita traia pe atunci un preot
care, considera autorii, era probabil “oaia neagra” a tagmei sale. El
avea o pisica neagra pe care o striga “Satana”. Venea si pleca atunci
cand ii spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa.
Din alte regiuni, autorii descriu in
aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare
pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in
clopot cu regularitate, impresioneaza.
Autorii incheie articolul, in cea mai
mare parte pozitiv, pe
un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent.
“Si astfel, in vaile adanci pline de
fagi si stejari si pe crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste
rare comori de o frumusete incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de
romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa incante pe cel ce are
curiozitatea sa le caute”.
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0