Ce bine ca s-a dus ianuarie
2 hours ago
Saturday, April 30, 2011
Friday, April 29, 2011
Thursday, April 28, 2011
Terente, regele baltilor
* Istoria unui blestem *
Spaima copiilor
"Era duminica, o zi frumoasa de iunie. Aveam numai sase anisori, dar tin minte ziua aia, de parca a fost ieri".
Paseste vartos, ocolind in salturi mari mlastinile care impanzesc drumul satului. Un nor urias atarna deasupra noastra ca un balaur. Totul e atat de mohorat, ca parca niciodata coltul asta de lume n-ar fi fost mangaiat de razele soarelui. Desi e primavara, un vant rece ca gheata imi biciuie incontinuu fruntea, suierand parca din toate directiile. In jur, nici tipenie, iar casele, unele gata sa cada, par de mult parasite.
"Candva, a fost o mandrete de sat. Acu', nu-i decat ist orie. Toti oamenii au plecat sa munceasca afara. Si nici ca se mai intorc vreodata p-aci".
Mos Simion zambeste amar. Rupe dintr-un copac o surcica si-apoi isi curata cu ea noroiul de pe bocanci. Are 90 de ani, dar privirea lui e inca vioaie si uneori apriga. Poarta o barba lunga si alba ca spuma laptelui, ca orice lipovean sadea. S-a nascut aici, pe malul Dunarii, la Carcaliu, in vremuri bune pentru sat, cand oamenii, fie ei rusi, lipoveni sau romani, erau multumiti cu ce-aveau.
"Era o voiosie fara seaman. Tin minte ca tot satul era plin de livezi, iar noi ne cocotam toata ziua prin copaci, dupa fructe. Nu-mi lipsea aproape nimic si asa cred ca era prin toate casele. Numai trantorii ce se mai plangeau de saracie".
Arunca din mana surcica, stergandu-si apoi talpile pe un petic de iarba. Cateva picaturi mari, de ploaie, se-aud pleoscaind prin baltoace. Mos Simion ridica privirea zambitoare spre cer, lasandu-si chipul in bataia stropilor. "Uf! Uite ca n-am scapat! Da' las', ca-i doar o naravie usoara. Se scutura oleaca norul ala, ca prea se uita la noi suparat".
Isi sterge fruntea cu maneca toalei si-apoi imi arata undeva, peste drum, o casa mare, darapanata, cu obloanele trase. "Acolo era sediul Jandarmeriei. Valeu, ce freamat era pe strazile astea! Tin minte, parca a fost ieri. Ca n-a fost decat o singura poveste care mi-a infricosat copilaria. Si aia a fost povestea lui Terente. Ori Tirosca, cum ii spuneau oamenii nostri din sat. Auzeam despre el numai povesti de groaza.
Ca umbla noaptea si omoara pe cine intalneste in cale, ca rapeste femei si copii, ca si-ar fi inecat propriul copil in Dunare, ca impusca jandarmi. Ce mai, tot satul era ingrozit de ispravile lui. Iar eu simteam din plin toata teroarea asta. Din cauza lui, de cum se lasa putin seara, tata ne chema in casa si apoi fereca toate usile si ferestrele, de nu mai razbea nici musca sa intre.
Iar treaba asta, ca ne chema mereu de la joaca, nu prea ne convenea. De-aia, ziua aia de duminica a fost si pentru noi, copiii din sat, o adevarata binefacere. Stiu ca era dimineata tare, abia mijeau primii zori, cand m-au trezit clopotele de la biserica. M-am uitat speriat pe fereastra si-am vazut in drum buluc mare de oameni mergand spre primarie.
Am iesit iute la poarta si-atunci tata m-a luat in brate si mi-a spus rasufland parca usurat: "Gata, l-au prins pe Tirosca!". 
Clopotele au batut cam o jumatate de ora si vestea asta s-a dus numaidecat in tot satul, ca in cateva minute tot poporul era in fata Jandarmeriei, asteptand sa-l vada pe Terente, cel mai mare si mai cautat bandit din istoria Romaniei. Cand s-a luminat oleaca, l-au scos chiar acolo, langa poarta aia ruginita.
Era intins pe o targa, cu capul infasurat intr-o carpa alba, patata de sange. Avea falca dreapta impuscata si abia mai misca. Zacea asa, cu ochii deschisi, gemand de durere. Tin minte ca seful de post l-a pus pe-un copil de vreo zece ani, Siferie parca-l chema, sa-l apere de muste cu un servet, ca-i tot roiau pe la rana.
Mai tarziu, l-am vazut si pe parintele Filip, preotul satului. Il stiam bine, ca tata era diacon de-al lui. S-a apropiat de bandit, i-a zis ceva urat, l-a lovit peste umar cu cizma si-apoi l-a scuipat drept in fata. Abia dupa cativa ani am aflat si eu de ce-a facut preotul nostru toate astea. O sa-ti povestesc mai incolo, cand o sa-ti zic de toate grozaviile lui Terente.
Cum ziceam, dupa ce-a dat popa in el cu cizma, au iesit cativa jandarmi, au luat targa pe sus si l-au dus inauntru, ca venise o doctorita de la Macin sa-l consulte. Si-uite asa, incepand din ziua aia, copilaria mea a fost mai fericita, pentru ca de-acum puteam si eu sa ma joc pe-afara noaptea, pana tarziu".
Ploaia s-a domolit repede, doar cativa stropi se mai aud lipaind razlet peste tabla acoperisurilor. Mos Simion pare mai vioi ca oricand. Merge inaintea mea, sarind ca un voinic peste uriase baltoace.
Cat vezi cu ochii, nici o vietate. Doar noi doi, in mijlocul unui sat, parca de mult parasit. "Mergem sa-ti arat casa in care s-a nascut si a copilarit. Acu' e doar o cocioaba si-o curte plina cu balarii. Dar trebuie s-o vezi. De acolo incepe toata povestea asta care a ingrozit lumea intreaga".
Dezlantuirea
Vasile Stefan, poreclit Terente sau Tirosca, s-a nascut aici, in satul Carcaliu, din judetul Tulcea, in anul 1895. Lumea il stia de lipovean neaos, dar mos Simion nu e de aceeasi parere. "Eu m-am interesat acu vreo 20 de ani, am cautat si prin acte si am aflat ca maica-sa, Varvara, era tiganca, iar taica-sau mongol, si nicidecum slav. Nu stiu exact cum s-au aciuat ei pe-aci.
Taica-sau, care era carciumar in Carcaliu, avea ochii asa, piezisi, adica oblici, ca la tatari. Si era rau, valeu, toti copiii il stiau de frica. Aveau o vie si niste pomi fructiferi si noi, copiii, mai furam cate-un strugure, un mar, o para. Dar era vai si-amar daca punea taica-sau mana pe tine. Pe cativa i-a cotonogit, de s-au dus parintii lor sa faca plangere la politie. Asa ca Tirosca nu era deloc lipovean de-al nostru, ca un lipovean adevarat nu e in stare de asemenea nenorociri".
Terente a mai avut trei frati si doua surori. Dupa doar sapte clase, desi invata bine, taica-sau a decis sa-l retraga de la scoala, silindu-l sa munceasca pe langa casa sau sa mearga la pescuit. Asa se face ca, in doar cativa ani, Terente a devenit un foarte dibaci lacatus, strungar, pescar si navigator, ajungand capitan de slep la numai 18 ani. Pe deasupra, era un flacau chipes, brunet, cu ochii verzi-maronii, iar asta i-a adus faima mare in randul fetelor frumoase din sat, care-si asteptau petitorii.
El a ales sa se insoare, cand nici nu implinise 20 de ani, cu Ustinia Calistrat, o fata cuminte si frumoasa, fiica unui consilier comunal din Carcaliu, cu care a avut patru copii. La aproape un an dupa nunta, in 1916, a fost luat in armata, la Regimentul 38 Infanterie din Braila, participand la cateva lupte din primul razboi mondial. Dupa cativa ani, intors acasa, isi reia functia de capitan de slep, apoi ajunge atman, adica sef de echipa pescareasca.
Intr-o imprejurare nenorocita, ramasa insa necunoscuta, doi dintre copiii lui mor inecati in Dunare, trupurile lor nefiind gasite niciodata. La scurt timp, ii moare si sotia, Ustinia, bolnava de ciuma, iar dupa doar cateva zile, ii pier si ceilalti doi copii, molipsiti de-aceeasi molima.
A fost jale mare atunci in sat, iar pentru un tanar de nici 25 de ani, o asemenea avalansa de nenorociri poate dezlantui o nebunie devastatoare. A fost poate momentul in care mintea lui a clacat definitiv, refuzand cu inversunare sa mai creada in orice valoare morala.
S-a apucat zdravan de bautura, luandu-l ca fidel tovaras de pahar pe un oarecare Achim Parfenie, un tata nefericit a trei fete inca nemaritate. Zaceau amandoi in crasma, cat era ziua de lunga, iar noaptea, umblau razna prin sat, pusi pe scandal, pana cand adormeau beti crita pe unde apucau. Parfenie era si el tare necajit, pentru ca fata lui cea mica, Arina Avdotia, care era si cea mai frumoasa dintre surori, se indragostise lulea de un armator grec, pe care el nu-l voia de mire nici in ruptul capului.
Dar dupa mai multe zile si nopti de pomina, petrecute alaturi de Tirosca, nefericitului tata i-a incoltit brusc gandul ca singura solutie ar fi sa-si marite fata cu de-a sila, tocmai cu tovarasul lui de birt.
Zis si facut. Numai ca sora cea mare, Rahila, care era la randu-i indragostita in mare taina de Tirosca, nu prea dormea linistita, cu gandul ca alesul inimii ei ii va fi peste putina vreme cumnat. Si-atunci, cu mintea ei cea vicleana, ticlui numaidecat un plan dracesc, aranjand o intalnire nocturna, intre sora ei cea mica si fostul ei iubit, grecul armator.
Si tocmai cand cei doi se sarutau mai cu foc in gradina din spatele casei, trecu pe-acolo, ca din intamplare, viitorul mire, Tirosca. Negru de suparare, fara nici o vorba sau sfiala, si-a scos imediat cutitul de la brau, varandu-l cu putere in pantecul fetei. A urmat zarva mare in tot satul. Arina Avdotia a fost dusa urgent la spital, in Braila, unde abia a putut fi salvata in ultimul moment.
Pe Terente l-au prins abia spre dimineata, dupa o noapte de urmariri si zeci de focuri de arma. A fost incarcerat, dar dupa doar cateva zile, a reusit sa evadeze din arestul politiei, cu complicitatea unui gardian tanar, sedus de fapta inculpatului. A doua zi, toate ziarele locale vuiau:
"Editie speciala! A evadat Terente!", " Terente! Senzatii violente!". Era pentru prima oara cand presa pomenea numele asta. Un nume care in scurt timp avea sa starneasca o cumplita spaima si obsesie nationala.
Inceputul terorii
Dincolo de gard, cateva ramuri putrezite dintr-o vita de vie paraie la orice boare de vant. O casa lunga cat un vagon, cu acoperisul intr-o rana si carton la ferestre, sta gata sa cada. De peste zece ani, nimeni n-a mai deschis poarta sa intre aici. Prin sat, se vorbeste ca ar fi un loc bantuit, un cuib colcaind de blesteme. Aici s-a nascut si a copilarit Terente.
"De cate ori treceam pe langa casa asta, mi se punea asa, ca un nod in stomac. Aici era pentru noi vizuina omului negru, a diavolului. Uite, si-acum parca ma trec fiori". Mos Simion zambeste sfios, plimbandu-si degetele prin barba.
Apoi se inchina si duce mana sa traga ivarul portii, baiguind parca o rugaciune usoara. Zavorul insa nu se clinteste, la capatul lui atarna un lacat greu, plin de rugina.
"Banuiam eu ca e incuiat. De ani de zile e parasit locul. Tiu minte ca aici era mereu pazit de jandarmi. Sa nu care cumva sa apara Terente, dupa ce-a evadat. Ca a fost zarva mare in tot judetul. Si totusi, a reusit neispravitul sa stea ascuns ani de zile. Ca nimeni nu cunostea mai bine ca el baltile astea din jur. Iar ticalosiile lui au inceput chiar atunci, imediat dupa ce-a evadat".
S-a ascuns pe insula Fundu Mare, un loc pierdut prin labirintul de canale din Balta Brailei. Si-a luat langa el cativa partasi, si ei aprigi dusmani ai randuielilor lumii. Pentru a putea supravietui, purced la primele jafuri. Pentru inceput, sparg un post de jandarmi si fura munitie si cateva arme. Apoi talharesc lotcile pescarilor, iar ceva mai tarziu, trec la actiuni mai serioase, atacand vasele cu marfuri de pe Dunare.
Usor, usor, prind curaj si fac primele incursiuni in satul lor, Carcaliu. Din captura lor de prisos, fac daruri consistente oamenilor nevoiasi si vadanelor tinere, castigandu-le increderea ori cucerindu-le inimile. Terente se indragosteste vartos de Mistrania Timoftei, o frumoasa vaduva, la care innopteaza tot mai des, insa in mare taina.
In noaptea de Sfantul Ion, anul 1924, o viziteaza din nou, dar o surprinde in casa cu plutonierul Ioan Grigoruscuta, seful postului de jandarmi din comuna. Nu poate indura o asa batjocura. Scoate arma si isi impusca rivalul in stomac. Dupa aproape o ora, plutonierul moare in chinuri groaznice.
Terente fuge pe insula lui si timp de cateva luni nu mai calca prin sat. Sunt mobilizati sute de jandarmi si chiar unitati ale Ministerului de Razboi. In zadar, Terente nu-i de gasit. Ba mai mult, jafurile din zona se intetesc. Intr-o noapte senina de mai, cativa oameni din comuna Cerna, care mergeau cu caruta spre Macin, aud focuri de arma si vad mai apoi iesind din padure trei indivizi calare.
Veneau chiar spre ei, cu armele intinse, somandu-i sa opreasca. Speriati, satenii dau bice cailor, pornind mai departe intr-o goana nebuna. Banditii trag in urma lor fara mila, omorandu-l pe Chivu Topalu si ranindu-l grav pe Radu Serban.
Mai spre ziua, aceiasi trei indivizi calare ataca trasura unui negustor din Braila, care mergea spre Macin, jefuindu-l de 300.000 de lei. Dupa doua zile, in ziarele dobrogene apar marturiile victimelor si primele concluzii ale anchetei. "Jandarmeria, facand cercetari, a stabilit ca banditii sunt Stefan Terente, T. I. Petrof si Simion Sikiri".
Spre sfarsitul lunii, aproape de primii zori, doua copile frumoase, Oana Stanga, din comuna Galbenu, si Maria Oancea, din comuna Jijia, judetul Tulcea, pleaca insotite de parinti cu o barca spre Braila, pentru a face cumparaturi. Pe la jumatatea traseului, le iese in cale o lotca cu trei indivizi inarmati, care le cer parintilor banii si-apoi le someaza pe fete sa urce in lotca lor. In zadar cad sarmanii parinti in genunchi,
implorandu-i ingroziti sa le lase fetele in pace. Banditii tarasc copilele paralizate de spaima in barca si-apoi dispar in aburul diminetii. Dupa trei zile de chin si batjocura, fetele sunt eliberate la bordul unei salupe care naviga spre Macin. Apar apoi in ziare primele relatari si concluzii.
"Nefericitele victime au descris tratamentul salbatic ce li s-a aplicat in ascunzatoarea banditilor din padurea din Balta, unde au fost duse si tinute trei zile si batjocorite in chip bestial. Politia din Macin a inceput cercetarile. Din informatiile culese s-a stabilit ca piratii nu sunt decat vestitul bandit Terennski si tovarasii sai care terorizeaza baltile".
Toate povestile astea ingrozitoare pun in mare incurcatura autoritatile statului, ridicol de neputincioase in fata unui singur om. Apar tot mai multe reactii de revolta, iar institutiile militare isi intetesc actiunile, mobilizand sute de oameni inarmati in cautarea banditilor. Terente stia toate astea, era la curent cu tot ce se intampla, primea zilnic ziare din Braila sau Tulcea, avea informatori peste tot.
Ba chiar calatorea prin Braila, deghizat in fel si chip, luand masa la restaurante cu faima, uneori in compania unor prostituate de lux pe care apoi le exila cateva zile pe insula lui. Vestea ca potera si-ar indarji cautarile nu-l impresioneaza prea tare. Numarul ciracilor lui creste vertiginos, starnindu-i si mai mult indrazneala.
In noaptea de 13 iunie 1924, banda lui Terente da navala in satul Carcaliu, tragand rafale de arma in toate directiile. Trezit din somn de urletele ingrozite ale satenilor, plutonierul Vasile Bursuc, seful postului de jandarmi, iese in drum, mobilizandu-si oamenii pentru lupta.
Urmeaza momente descrise de presa vremii ca adevarate scene de razboi. "Mai multe pravalii au fost sparte, iar cetele banditilor operau tragand focuri si uzand chiar de pusti cu repetitie. Jandarmii deschisera la randu-le focul.
Talharii se aparau cu indarjire, ascunsi prin curtile caselor. Ciomegile si tipetele erau in fierbere. Satenii se luptau de zor si dansii, caci tot satul se sculase din somn. Dand ordine si inaintand mereu, plutonierul Vasile Bursuc a ramas la un moment dat descoperit si a fost atins grav de unul din gloantele banditilor.
La tipetele plutonierului ranit, a sarit locuitorul Andrei Cozman Cuzino, dar banditii tabarara asupra lui si curagiosul aparator fu victima propriului sau eroism. Scaldat in sange, el cazu mort pe loc". A fost un adevarat macel. Un mort, doi raniti grav, un magazin devastat, sediile primariei si-al jandarmeriei distruse.
Dupa ce-au furat tot ce-au putut, talharii s-au facut nevazuti, lasand in urma un sat fumegand si sute de oameni ingroziti. Nici unul dintre ei nu a fost ranit. A urmat o ancheta minutioasa, iar la fila 207 a dosarului de cercetare, apare o telegrama a Judecatorului de Instructie in care, printre altele, se mentioneaza:
"Dupa acest jaf, nici un localnic nu s-a plans Politiei, unii chiar sprijinindu-l pe Terente sa dea lovitura". Spaima in fata acestui om paralizase intreaga comunitate. Orice barfa sau zvon ajungea numaidecat la urechile lui. Nimeni nu indraznea sa-l vorbeasca vreodata de rau ori sa-i jigneasca familia.
"Imi povesteau ai mei ca nici primarul sau preotul nu erau asa respectati cum erau parintii sau fratii lui Terente. Cu toate astea, stiu ca celor din familie nu le-a fost deloc bine. Pe langa faptul ca erau tot timpul maltratati de jandarmi, le era rusine de oameni. Si teama, le era foarte teama. Se gandeau ca atunci cand o sa-l prinda, o sa-i linseze si pe ei oamenii".
Incepe din nou sa ploua marunt. Mos Simion isi ridica gulerul peste gat si imi arata cu mana spre casa vecina. "Uite, acolo sta o nepoata de-a lui. Adica maica-sa a fost sora lui Terente. Nu prea aude, dar poate ne-om intelege oleaca cu ea".
"In ghearele lui Terente"
O cheama Ihima Grigorie si are 82 de ani. Sade pe un pat inalt, intr-o odaie stramta, ca o bucatarie de vara. Nu iese de-acolo cu lunile. Acolo mananca, gateste, doarme sau se uita la televizor. Nu aude aproape deloc.
Tine un aparat la ureche, dar il foloseste rar, ca sa nu-i consume bateria. Se gasesc greu, doar la Braila, si n-are cine sa-i cumpere. Are o fata in Italia si alta la marginea satului. Amandoua o viziteaza la fel de rar. Despre ispravile unchiului Tirosca nu prea are chef sa vorbeasca.
Prefera sa ne povesteasca despre vecinii care i-au furat toate acareturile din curte. In spatele ei, pe perete, atarna mai multe tablouri. Parintii, copiii, nepotii. Tatal ei poarta la piept cateva decoratii. Le avea din al doilea razboi. Langa el, mama zambeste cu o mandrie discreta. Chipul ei seamana vadit cu cel al lui Terente. Aceiasi ochi, acelasi nas, aceleasi sprancene.
"A patimit mult saracuta de pe urma lui. In 1924 a fost arestata, impreuna cu parintii, adica cu bunicii mei. Au acuzat-o mereu ca nu vrea sa spuna unde sta ascuns frate-sau. De parca ea avea cum sa stie. Ca nici dracu, Doamne iarta-ma, nu stia". Despre unchiul ei povesteste cu oarecare simpatie. Lumea exagereaza, ispravile lui nu sunt decat asa, ca niste ghidusii de copil rasfatat.
"Lumea din sat il iubea, ca era marinimos tare si dadea alora mai saraci de mancare. In plus, femeile erau innebunite dupa el, ca toate stiau ce barbatie avea. E adevarat, a facut si unele abuzuri, ca nu se putea stapani. Poate cea mai strasnica a fost aia cu rapirea de la Corotisca. A cam facut-o de oaie atunci si de-acolo, pesemne, i s-a cam tras si sfarsitul".
Era 13 iulie 1924, o seara calduroasa, cand toata protipendada Brailei iesea cu salupa pe Dunare. Asta, in ciuda zvonurilor tot mai staruitoare cum ca Terente sta la panda cu banda lui, asteptand momentul prielnic sa atace din nou. Presa uzase cam tare subiectul, ajungand sa fie tratat ca un fel de cancan ieftin si uneori distractiv.
Se vorbea tot mai des despre virilitatea deosebita a banditului, aparusera sumedenie de bancuri, legende amoroase si chiar produse intime de dama, toate purtand marca "Terente". In conditiile astea, nimeni nu prea mai lua in serios avertismentele autoritatilor sau anunturile alarmiste din presa.
In seara cu pricina, in jurul orelor 8.30, patru tineri frumosi se intorceau cu barca spre Braila, venind de la Ghecet: Mihail Herscovici, impreuna cu sora lui, Netty, in varsta de 16 ani, o prietena de-a ei, Maria Sylvia Cernescu, de 17 ani, si junele Reiss, functionar comercial la o banca. Barca plutea pe langa malul drept al Dunarii, pe sub salcii, in timp ce tinerii cantau bucurosi si sedusi de priveliste.
La un moment dat, in dreptul punctului Corotisca, le iese in cale o namila de om cu pusca la ochi. Ii someaza sa se opreasca si-apoi se-apropie cu lotca de barca lor. Nu mai era nici o indoiala, namila aia de om era chiar Terente. Le ordona tinerilor sa se dezbrace la piele si sa ii dea hainele cu tot ce au prin buzunare.
Apoi striga la Sylvia Cernescu sa treaca in lotca lui. Fata izbucneste in plans, implinind ingrozita porunca. Cealalta fata il implora cu lacrimi in ochi sa-i crute prietena.
Iritat parca de-atatea rugaminti, Terente ii ordona si ei sa treaca acolo, langa el. Lotca dispare apoi printre salcii, sub privirile incremenite de spaima ale tinerilor. Dupa ce se dezmeticesc, cei doi se intorc degraba la Ghecet si raporteaza granicerilor toata tarasenia. Cativa soldati inarmati pana-n dinti pornesc pe urmele banditului, cautandu-l zadarnic, pana spre dimineata.
A doua zi, ziarele anunta stabilirea unei recompense de 200.000 de lei pentru prinderea lui Terente, viu sau mort. Se instituie alarma de grad zero, intreaga zona fiind inconjurata de trupe armate. Incep sute de perchezitii, zeci de arestari si anchete impotriva celor suspectati de complicitate sau tainuire a unor informatii legate de infractor.
Numerosi comisari ai Sigurantei impanzesc orasele si satele din zona, incercand sa afle date care ar putea duce la prinderea banditului si eliberarea celor doua tinere. Toate astea sunt in zadar. Terente, ajutat de propria lui retea de informatori si spioni fideli, e intotdeauna cu un pas inaintea autoritatilor. In cele din urma, pe 18 iulie 1924, dupa cinci zile de haituiala in van, banditul decide sa-si elibereze victimele.
Le insoteste chiar el, bine deghizat, si le lasa in custodie unui barcagiu pe nume Gheorghe Turcoianu, chiar in fata Brailei, langa Pescarie. Lasa totodata si o scrisoare adresata sefului Sigurantei, Gheorghe Dumitrescu, prin care il sfatuieste sa se lase de meserie, pentru ca s-a facut prea tare de ras cu nepriceperea sa.
A doua zi, autoritatile instituie blocada totala in zona Brailei, instaurand simultan si cenzura presei pentru subiectul "Terente". Pentru a pune capat situatiei, cateva zile mai tarziu, are loc la Braila o intrunire a tuturor sefilor institutiilor militare sau de ancheta, punandu-se la cale un plan de incercuire a perimetrului Arapu-Braila-Ghecet-Ostrov. Din nou, in zadar.
La inceputul lunii august, Terente paraseste Romania, refugiindu-se in Bulgaria, unde isi schimba identitatea si se inscrie in Societatea iredentista "Dobrogea". Vreme de aproape trei ani, autoritatile romane i-au pierdut complet urma.
Intre timp, Sylvia Cernescu, una dintre cele doua fete rapite, publica romanul "In ghearele lui Terente", o confesiune amanuntita a cumplitelor experiente traite in cele cinci zile de captivitate. Romanul e tradus si citit in Franta, Marea Britanie, Italia, Austria si Ungaria. Pe 9 februarie 1927, Curtea de jurati din Tulcea il condamna in lipsa pe inculpatul Terente la munca silnica pe viata.
Infern in Noaptea Invierii
"Trei ani de zile, mama n-a stiut nimic de dansul, de fratele ei. Se zvonea ba ca e mort, ba ca e prin Rusia. Abia mai tarziu s-a aflat ca e in Bulgaria. Intre timp, mama lor, adica bunica mea, a stat sase luni la inchisoarea din Tulcea. Au acuzat-o ca n-a zis unde sta ascuns fiul ei dupa ce-a rapit fetele si ca il aproviziona cu mancare. Aiureli, ca din cate am auzit, Terente avea provizii sa tina tot satu'".
Ihima Grigorie scoate aparatul auditiv de la ureche. Il loveste usor cu degetul, bodoganind imbufnata. Iar s-a consumat bateria. Scoate dintr-un sertar una noua si o fixeaza in aparat. O chinuie rau bateriile astea.
Sta mai mult surda, n-aude televizorul, n-aude nici javra de-afara cand latra la hoti. Isi fixeaza iar casca la ureche si zambeste amar. "Da, mari blesteme a tras familia noastra de pe urma unchiului. Ca dupa ce s-a intors, toata lumea a zis ca o sa se predea si o sa uite satu' de el. N-a fost asa, c-avea inca multi diavoli in el".
Pe 21 aprilie 1927, dupa o absenta de aproape trei ani, Terente se intoarce in tara, ascuns intr-o lotca, printre sacii de peste ai unor pescari din Carcaliu, dupa o calatorie de cateva nopti. Aparitia lui e imediat semnalata in presa: "Reaparitia banditului Terente!", "Terente revine in satul sau natal spre a-si vedea familia", "Terente in baltile Brailei.
Paziti-va fetele!". Inca de a doua zi, incep primele jafuri. Sparge de unul singur casa unui padurar, furandu-i o arma si toata provizia de peste. In ziua urmatoare merge in Carcaliu si isi viziteaza mama. "Am ramas de piatra vazandu-l. El s-a asezat langa mine si mi-a zis ca a venit sa ma vada, fiindca ii era dor si, totodata, fiindca il indemna dorul sa-si revada locurile din copilarie. Nu mi-a adus nimic si nu mi-a cerut nimic (...)
Dupa ce a stat vreo ora la mine, a plecat si nu l-am mai vazut". Apoi face o vizita la punctul de pescarie din sat. Agentul de pescarie il vede, il recunoaste si o rupe la fuga. Terente fura o lotca mica si neagra si dispare in balti.
In noaptea de Inviere (23/24 aprilie 1927), se reintoarce in Carcaliu, jefuind casa primarului Pavel Timoftei, pe cea a negustorului Constantin Petuhov si pe cea a padurarului Nicolae Serghei. Face apoi o vizita in curtea bisericii si vede prin fereastra pe preotul Filip cu feciorii sai slujind la altar. Gandind ca vor sta sa slujeasca pana spre dimineata, da fuga la casa parintelui, unde preoteasa facea ultimele pregatiri pentru ziua de Pasti.
Ea il vede in pragul usii si ramane impietrita de spaima. Zdrahonul din fata ei arata ca o fiara. Avea ochii holbati, privirea otravita, purta o haina zdrentuita, un palton vechi si murdar, iar in picioare niste opinci cu talpile rupte. Terente deschide o lada mare si scoate din ea un costum nou, pe care preotul tocmai il cumparase pentru unul dintre feciori.
Apoi aduna de pe fundul lazii toti banii si ii porunceste femeii sa faca focul in vatra si sa-i puna pe masa ceva de-ale gurii. Preoteasa se impotriveste si Terente o loveste zdravan peste fata. Barbatul infuleca tot ce gaseste la indemana, bea pe indelete cam doi litri de vin, se dezbraca si arunca zdrentele in foc. "M-ati crezut mort, dar eu am inviat ca si Hristos in Noaptea de Inviere!".
Apuca apoi femeia cu putere de brat, o tranteste ca pe un sac pe-un divan si dupa ce-o batjocoreste crancen, imbraca costumul cel nou si pleaca. Se opreste la casa unei verisoare de-a lui, Sonia, de 17 ani, si dupa ce-o pacaleste sa-i deschida usa, o siluieste si pe ea, inabusindu-i tipetele cu o carpa indesata in gura.
Apoi iese din casa si dispare in bezna, tocmai cand oamenii se intorceau de la biserica. A doua zi, tot satul era in fierbere. Asa ceva nu se putea ierta. Mai multi oameni s-au angajat solemn sa-l prinda chiar ei pe bandit, viu sau mort, solicitand in schimb ca toti locuitorii din Carcaliu sa primeasca arme. In sat soseste un detasament al Batalionului de graniceri din Babadag.
Au loc perchezitii in fiecare casa, tot satul e rascolit, dar fara nici un rezultat. Sonia, verisoara batjocorita, refuza sa faca plangere la politie. "Daca asa a voit Stefan, ce sa fac? Parca el nu putea sa aiba alte fete care il doresc? Dar m-a voit pe mine. Eu sunt suparata pe Stefan, insa nu fac caz".
Sfarsitul blestemului
In joia de dupa Pasti, la ora 10 dimineata, tot satul se aduna in fata bisericii. Preotul Filip face o slujba speciala, de "izgonire a duhurilor rele" si de afurisenie a celui care i-a violat nevasta. Din fata sfantului altar, el tuna plin de furie blestemele cele mai aprige:
"Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va da de mancare banditului! Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va adaposti pe talhar! Blestemat si afurisit sa fie acela care va ajuta lui Terente, ca sa fuga de pedeapsa oamenilor, ca de aceea a lui Dumnezeu nu va scapa!".
Banditul afla numaidecat de afuriseniile preotului si promite sa se razbune. Intre timp, continua sa jefuiasca la drumul mare, atacand la inceputul lunii mai un inginer diplomat al Ministerului de Lucrari Publice, Constantin Ticau, care tocmai mergea spre Turcoaia, pentru a duce salariile muncitorilor de la cariera de piatra.
Terente ii ia toti banii, in jur de 130.000 de lei. Dupa cateva zile, un ziar din Braila publica o scrisoare trimisa chiar de bandit inginerului pe care l-a jefuit: "Domnule inginer, ti-am luat toti banii, caci aveam nevoie de ei. Dar lasa, ca nu erau ai d-tale, si Statul mai are. Am gasit 123.000 lei, nu 130.000 cum au scris jurnalele din Braila. Om bun ai vazut ca sunt, caci nu ti-am ridicat viata. Eu merg precum vrea soarta mea.
Daca voi fi omorat, se va naste alt Terente. Salutari, Stefan Terente, Regele baltilor". Atitudinea lui sfidatoare infurie peste masura autoritatile, iar dupa nelegiuirile din Noaptea Invierii isi pierde si ultimii simpatizanti.
Se ia masura unei blocade totale a satului Carcaliu si toate baltile din jur sunt intesate cu lotci in care stau, alaturi de localnici lipoveni, jandarmi deghizati in pescari. In dimineata de 4 iunie 1927, Terente cade in cursa, apropiindu-se de una din barci. Sergentul Stefan Cernica ridica arma si trage, nimerindu-l in pulpa dreapta.
Desi ranit destul de grav, reuseste sa sara in apa si sa treaca inot Dunarea, pana pe malul Macinului. Jandarmii i-au luat imediat urma, fugarindu-l apoi pe uscat pana la Ghiolul Beloiului, cam la trei kilometri de Macin. Acelasi sergent Cernica il vede ascuns sub o salcie si trage din nou. Glontul ii strapunge gura, rupandu-i limba si iesind prin capatul maxilarului drept.
Terente s-a rasucit de cateva ori si-apoi a cazut lat, cu fata plina de sange. A fost transportat la Macin si de acolo, a doua zi in zori, a fost preluat de plutonierul Antohi, seful sectiei de jandarmi, si dus la Carcaliu.
"Tiu minte ziua aia de parca a fost ieri. A fost ca o sarbatoare in sat. N-aveam decat sase ani, dar ziua aia n-o uit niciodata".
Mos Simion zambeste poznas, ocolind cu grija baltoacele. S-a lasat seara si vantul pare ca s-a intetit. Nici tipenie in jur, totul e pustiu si murdar, ca intr-un sat de mult parasit.
"Asa cum iti ziceam, m-au trezit clopotele, si-apoi m-a luat tata sa-l vad si eu pe Tirosca. L-am vazut pe parintele Filip, cum il scuipa si-l loveste cu cizma. Apoi l-au luat si dus a fost. L-au interogat in scris, ca nu mai putea sa vorbeasca, din cauza ranii. A recunoscut ca a facut numai sapte crime, dar toata lumea stia ca-s mai multe. Pe urma, spre seara, a murit. Dupa autopsie, doctorul legist i-a taiat capul si madularul si le-a pus intr-o cutie mare de tabla.
Apoi l-au ingropat in afara satului, asa cum a vrut preotul, la Raspantia Lupului, fara nici un prohod. L-au bagat intr-o groapa din camp. Asa, ca pe un caine".
In zilele urmatoare, oamenii au rascolit toate baltile, afland intr-un tarziu ascunzatoarea banditului. O scorbura mare, sapata intr-un mal, plina ochi cu provizii si arme. Putini cu branza, saci cu malai, zeci de sticle cu votca, sapunuri, saci plini cu haine si sute de ziare. Intr-o cutie de lemn, erau mai multe scrisori de amor, unele trimise de femei din lumea buna a Brailei. Tot acolo era si-un caiet plin cu insemnari si impresii scrise chiar de Terente. Printre ele, si o scurta scrisoare adresata mamei lui:
"Sarmana mama, ma gandesc daca, nemaifiind eu in viata, vei scapa de suferinte. Ai fost de doua ori sfanta: si cand ma ingrijeai cu tot devotamentul, si cand sufereai pentru mine chinurile temnitei si maltratarile politinesti. Iarta-ma, mama!".
Dupa moartea lui, casa parintilor a fost devastata, iar ei, bietii parinti, au fost huliti pana in ultima zi.
P.S.: Multumiri d-lui CONSTANTIN CUMPANA, autorul volumelor biografice "Terente", pentru sprijinul acordat in documentarea acestui reportaj.
Spaima copiilor
"Era duminica, o zi frumoasa de iunie. Aveam numai sase anisori, dar tin minte ziua aia, de parca a fost ieri".
Paseste vartos, ocolind in salturi mari mlastinile care impanzesc drumul satului. Un nor urias atarna deasupra noastra ca un balaur. Totul e atat de mohorat, ca parca niciodata coltul asta de lume n-ar fi fost mangaiat de razele soarelui. Desi e primavara, un vant rece ca gheata imi biciuie incontinuu fruntea, suierand parca din toate directiile. In jur, nici tipenie, iar casele, unele gata sa cada, par de mult parasite.
"Candva, a fost o mandrete de sat. Acu', nu-i decat ist orie. Toti oamenii au plecat sa munceasca afara. Si nici ca se mai intorc vreodata p-aci".
Mos Simion zambeste amar. Rupe dintr-un copac o surcica si-apoi isi curata cu ea noroiul de pe bocanci. Are 90 de ani, dar privirea lui e inca vioaie si uneori apriga. Poarta o barba lunga si alba ca spuma laptelui, ca orice lipovean sadea. S-a nascut aici, pe malul Dunarii, la Carcaliu, in vremuri bune pentru sat, cand oamenii, fie ei rusi, lipoveni sau romani, erau multumiti cu ce-aveau.
"Era o voiosie fara seaman. Tin minte ca tot satul era plin de livezi, iar noi ne cocotam toata ziua prin copaci, dupa fructe. Nu-mi lipsea aproape nimic si asa cred ca era prin toate casele. Numai trantorii ce se mai plangeau de saracie".
Arunca din mana surcica, stergandu-si apoi talpile pe un petic de iarba. Cateva picaturi mari, de ploaie, se-aud pleoscaind prin baltoace. Mos Simion ridica privirea zambitoare spre cer, lasandu-si chipul in bataia stropilor. "Uf! Uite ca n-am scapat! Da' las', ca-i doar o naravie usoara. Se scutura oleaca norul ala, ca prea se uita la noi suparat".
Isi sterge fruntea cu maneca toalei si-apoi imi arata undeva, peste drum, o casa mare, darapanata, cu obloanele trase. "Acolo era sediul Jandarmeriei. Valeu, ce freamat era pe strazile astea! Tin minte, parca a fost ieri. Ca n-a fost decat o singura poveste care mi-a infricosat copilaria. Si aia a fost povestea lui Terente. Ori Tirosca, cum ii spuneau oamenii nostri din sat. Auzeam despre el numai povesti de groaza.
Ca umbla noaptea si omoara pe cine intalneste in cale, ca rapeste femei si copii, ca si-ar fi inecat propriul copil in Dunare, ca impusca jandarmi. Ce mai, tot satul era ingrozit de ispravile lui. Iar eu simteam din plin toata teroarea asta. Din cauza lui, de cum se lasa putin seara, tata ne chema in casa si apoi fereca toate usile si ferestrele, de nu mai razbea nici musca sa intre.
Iar treaba asta, ca ne chema mereu de la joaca, nu prea ne convenea. De-aia, ziua aia de duminica a fost si pentru noi, copiii din sat, o adevarata binefacere. Stiu ca era dimineata tare, abia mijeau primii zori, cand m-au trezit clopotele de la biserica. M-am uitat speriat pe fereastra si-am vazut in drum buluc mare de oameni mergand spre primarie.
Am iesit iute la poarta si-atunci tata m-a luat in brate si mi-a spus rasufland parca usurat: "Gata, l-au prins pe Tirosca!".
Vasile Stefan, tatal lui Terente
�
Era intins pe o targa, cu capul infasurat intr-o carpa alba, patata de sange. Avea falca dreapta impuscata si abia mai misca. Zacea asa, cu ochii deschisi, gemand de durere. Tin minte ca seful de post l-a pus pe-un copil de vreo zece ani, Siferie parca-l chema, sa-l apere de muste cu un servet, ca-i tot roiau pe la rana.
Mai tarziu, l-am vazut si pe parintele Filip, preotul satului. Il stiam bine, ca tata era diacon de-al lui. S-a apropiat de bandit, i-a zis ceva urat, l-a lovit peste umar cu cizma si-apoi l-a scuipat drept in fata. Abia dupa cativa ani am aflat si eu de ce-a facut preotul nostru toate astea. O sa-ti povestesc mai incolo, cand o sa-ti zic de toate grozaviile lui Terente.
Cum ziceam, dupa ce-a dat popa in el cu cizma, au iesit cativa jandarmi, au luat targa pe sus si l-au dus inauntru, ca venise o doctorita de la Macin sa-l consulte. Si-uite asa, incepand din ziua aia, copilaria mea a fost mai fericita, pentru ca de-acum puteam si eu sa ma joc pe-afara noaptea, pana tarziu".
Ploaia s-a domolit repede, doar cativa stropi se mai aud lipaind razlet peste tabla acoperisurilor. Mos Simion pare mai vioi ca oricand. Merge inaintea mea, sarind ca un voinic peste uriase baltoace.
Cat vezi cu ochii, nici o vietate. Doar noi doi, in mijlocul unui sat, parca de mult parasit. "Mergem sa-ti arat casa in care s-a nascut si a copilarit. Acu' e doar o cocioaba si-o curte plina cu balarii. Dar trebuie s-o vezi. De acolo incepe toata povestea asta care a ingrozit lumea intreaga".
Dezlantuirea
Vasile Stefan, poreclit Terente sau Tirosca, s-a nascut aici, in satul Carcaliu, din judetul Tulcea, in anul 1895. Lumea il stia de lipovean neaos, dar mos Simion nu e de aceeasi parere. "Eu m-am interesat acu vreo 20 de ani, am cautat si prin acte si am aflat ca maica-sa, Varvara, era tiganca, iar taica-sau mongol, si nicidecum slav. Nu stiu exact cum s-au aciuat ei pe-aci.
Taica-sau, care era carciumar in Carcaliu, avea ochii asa, piezisi, adica oblici, ca la tatari. Si era rau, valeu, toti copiii il stiau de frica. Aveau o vie si niste pomi fructiferi si noi, copiii, mai furam cate-un strugure, un mar, o para. Dar era vai si-amar daca punea taica-sau mana pe tine. Pe cativa i-a cotonogit, de s-au dus parintii lor sa faca plangere la politie. Asa ca Tirosca nu era deloc lipovean de-al nostru, ca un lipovean adevarat nu e in stare de asemenea nenorociri".
Terente a mai avut trei frati si doua surori. Dupa doar sapte clase, desi invata bine, taica-sau a decis sa-l retraga de la scoala, silindu-l sa munceasca pe langa casa sau sa mearga la pescuit. Asa se face ca, in doar cativa ani, Terente a devenit un foarte dibaci lacatus, strungar, pescar si navigator, ajungand capitan de slep la numai 18 ani. Pe deasupra, era un flacau chipes, brunet, cu ochii verzi-maronii, iar asta i-a adus faima mare in randul fetelor frumoase din sat, care-si asteptau petitorii.
Mama lui Terente
�
Intr-o imprejurare nenorocita, ramasa insa necunoscuta, doi dintre copiii lui mor inecati in Dunare, trupurile lor nefiind gasite niciodata. La scurt timp, ii moare si sotia, Ustinia, bolnava de ciuma, iar dupa doar cateva zile, ii pier si ceilalti doi copii, molipsiti de-aceeasi molima.
A fost jale mare atunci in sat, iar pentru un tanar de nici 25 de ani, o asemenea avalansa de nenorociri poate dezlantui o nebunie devastatoare. A fost poate momentul in care mintea lui a clacat definitiv, refuzand cu inversunare sa mai creada in orice valoare morala.
S-a apucat zdravan de bautura, luandu-l ca fidel tovaras de pahar pe un oarecare Achim Parfenie, un tata nefericit a trei fete inca nemaritate. Zaceau amandoi in crasma, cat era ziua de lunga, iar noaptea, umblau razna prin sat, pusi pe scandal, pana cand adormeau beti crita pe unde apucau. Parfenie era si el tare necajit, pentru ca fata lui cea mica, Arina Avdotia, care era si cea mai frumoasa dintre surori, se indragostise lulea de un armator grec, pe care el nu-l voia de mire nici in ruptul capului.
Dar dupa mai multe zile si nopti de pomina, petrecute alaturi de Tirosca, nefericitului tata i-a incoltit brusc gandul ca singura solutie ar fi sa-si marite fata cu de-a sila, tocmai cu tovarasul lui de birt.
Casa copilariei lui Terente
�
Si tocmai cand cei doi se sarutau mai cu foc in gradina din spatele casei, trecu pe-acolo, ca din intamplare, viitorul mire, Tirosca. Negru de suparare, fara nici o vorba sau sfiala, si-a scos imediat cutitul de la brau, varandu-l cu putere in pantecul fetei. A urmat zarva mare in tot satul. Arina Avdotia a fost dusa urgent la spital, in Braila, unde abia a putut fi salvata in ultimul moment.
Pe Terente l-au prins abia spre dimineata, dupa o noapte de urmariri si zeci de focuri de arma. A fost incarcerat, dar dupa doar cateva zile, a reusit sa evadeze din arestul politiei, cu complicitatea unui gardian tanar, sedus de fapta inculpatului. A doua zi, toate ziarele locale vuiau:
"Editie speciala! A evadat Terente!", " Terente! Senzatii violente!". Era pentru prima oara cand presa pomenea numele asta. Un nume care in scurt timp avea sa starneasca o cumplita spaima si obsesie nationala.
Inceputul terorii
Dincolo de gard, cateva ramuri putrezite dintr-o vita de vie paraie la orice boare de vant. O casa lunga cat un vagon, cu acoperisul intr-o rana si carton la ferestre, sta gata sa cada. De peste zece ani, nimeni n-a mai deschis poarta sa intre aici. Prin sat, se vorbeste ca ar fi un loc bantuit, un cuib colcaind de blesteme. Aici s-a nascut si a copilarit Terente.
"De cate ori treceam pe langa casa asta, mi se punea asa, ca un nod in stomac. Aici era pentru noi vizuina omului negru, a diavolului. Uite, si-acum parca ma trec fiori". Mos Simion zambeste sfios, plimbandu-si degetele prin barba.
Mos Simion
�
"Banuiam eu ca e incuiat. De ani de zile e parasit locul. Tiu minte ca aici era mereu pazit de jandarmi. Sa nu care cumva sa apara Terente, dupa ce-a evadat. Ca a fost zarva mare in tot judetul. Si totusi, a reusit neispravitul sa stea ascuns ani de zile. Ca nimeni nu cunostea mai bine ca el baltile astea din jur. Iar ticalosiile lui au inceput chiar atunci, imediat dupa ce-a evadat".
S-a ascuns pe insula Fundu Mare, un loc pierdut prin labirintul de canale din Balta Brailei. Si-a luat langa el cativa partasi, si ei aprigi dusmani ai randuielilor lumii. Pentru a putea supravietui, purced la primele jafuri. Pentru inceput, sparg un post de jandarmi si fura munitie si cateva arme. Apoi talharesc lotcile pescarilor, iar ceva mai tarziu, trec la actiuni mai serioase, atacand vasele cu marfuri de pe Dunare.
Usor, usor, prind curaj si fac primele incursiuni in satul lor, Carcaliu. Din captura lor de prisos, fac daruri consistente oamenilor nevoiasi si vadanelor tinere, castigandu-le increderea ori cucerindu-le inimile. Terente se indragosteste vartos de Mistrania Timoftei, o frumoasa vaduva, la care innopteaza tot mai des, insa in mare taina.
In noaptea de Sfantul Ion, anul 1924, o viziteaza din nou, dar o surprinde in casa cu plutonierul Ioan Grigoruscuta, seful postului de jandarmi din comuna. Nu poate indura o asa batjocura. Scoate arma si isi impusca rivalul in stomac. Dupa aproape o ora, plutonierul moare in chinuri groaznice.
Terente fuge pe insula lui si timp de cateva luni nu mai calca prin sat. Sunt mobilizati sute de jandarmi si chiar unitati ale Ministerului de Razboi. In zadar, Terente nu-i de gasit. Ba mai mult, jafurile din zona se intetesc. Intr-o noapte senina de mai, cativa oameni din comuna Cerna, care mergeau cu caruta spre Macin, aud focuri de arma si vad mai apoi iesind din padure trei indivizi calare.
Veneau chiar spre ei, cu armele intinse, somandu-i sa opreasca. Speriati, satenii dau bice cailor, pornind mai departe intr-o goana nebuna. Banditii trag in urma lor fara mila, omorandu-l pe Chivu Topalu si ranindu-l grav pe Radu Serban.
Portret de tinerete
�
Spre sfarsitul lunii, aproape de primii zori, doua copile frumoase, Oana Stanga, din comuna Galbenu, si Maria Oancea, din comuna Jijia, judetul Tulcea, pleaca insotite de parinti cu o barca spre Braila, pentru a face cumparaturi. Pe la jumatatea traseului, le iese in cale o lotca cu trei indivizi inarmati, care le cer parintilor banii si-apoi le someaza pe fete sa urce in lotca lor. In zadar cad sarmanii parinti in genunchi,
implorandu-i ingroziti sa le lase fetele in pace. Banditii tarasc copilele paralizate de spaima in barca si-apoi dispar in aburul diminetii. Dupa trei zile de chin si batjocura, fetele sunt eliberate la bordul unei salupe care naviga spre Macin. Apar apoi in ziare primele relatari si concluzii.
"Nefericitele victime au descris tratamentul salbatic ce li s-a aplicat in ascunzatoarea banditilor din padurea din Balta, unde au fost duse si tinute trei zile si batjocorite in chip bestial. Politia din Macin a inceput cercetarile. Din informatiile culese s-a stabilit ca piratii nu sunt decat vestitul bandit Terennski si tovarasii sai care terorizeaza baltile".
Toate povestile astea ingrozitoare pun in mare incurcatura autoritatile statului, ridicol de neputincioase in fata unui singur om. Apar tot mai multe reactii de revolta, iar institutiile militare isi intetesc actiunile, mobilizand sute de oameni inarmati in cautarea banditilor. Terente stia toate astea, era la curent cu tot ce se intampla, primea zilnic ziare din Braila sau Tulcea, avea informatori peste tot.
Ba chiar calatorea prin Braila, deghizat in fel si chip, luand masa la restaurante cu faima, uneori in compania unor prostituate de lux pe care apoi le exila cateva zile pe insula lui. Vestea ca potera si-ar indarji cautarile nu-l impresioneaza prea tare. Numarul ciracilor lui creste vertiginos, starnindu-i si mai mult indrazneala.
In noaptea de 13 iunie 1924, banda lui Terente da navala in satul Carcaliu, tragand rafale de arma in toate directiile. Trezit din somn de urletele ingrozite ale satenilor, plutonierul Vasile Bursuc, seful postului de jandarmi, iese in drum, mobilizandu-si oamenii pentru lupta.
Urmeaza momente descrise de presa vremii ca adevarate scene de razboi. "Mai multe pravalii au fost sparte, iar cetele banditilor operau tragand focuri si uzand chiar de pusti cu repetitie. Jandarmii deschisera la randu-le focul.
Ulita din satul Carcaliu
�
La tipetele plutonierului ranit, a sarit locuitorul Andrei Cozman Cuzino, dar banditii tabarara asupra lui si curagiosul aparator fu victima propriului sau eroism. Scaldat in sange, el cazu mort pe loc". A fost un adevarat macel. Un mort, doi raniti grav, un magazin devastat, sediile primariei si-al jandarmeriei distruse.
Dupa ce-au furat tot ce-au putut, talharii s-au facut nevazuti, lasand in urma un sat fumegand si sute de oameni ingroziti. Nici unul dintre ei nu a fost ranit. A urmat o ancheta minutioasa, iar la fila 207 a dosarului de cercetare, apare o telegrama a Judecatorului de Instructie in care, printre altele, se mentioneaza:
"Dupa acest jaf, nici un localnic nu s-a plans Politiei, unii chiar sprijinindu-l pe Terente sa dea lovitura". Spaima in fata acestui om paralizase intreaga comunitate. Orice barfa sau zvon ajungea numaidecat la urechile lui. Nimeni nu indraznea sa-l vorbeasca vreodata de rau ori sa-i jigneasca familia.
"Imi povesteau ai mei ca nici primarul sau preotul nu erau asa respectati cum erau parintii sau fratii lui Terente. Cu toate astea, stiu ca celor din familie nu le-a fost deloc bine. Pe langa faptul ca erau tot timpul maltratati de jandarmi, le era rusine de oameni. Si teama, le era foarte teama. Se gandeau ca atunci cand o sa-l prinda, o sa-i linseze si pe ei oamenii".
Incepe din nou sa ploua marunt. Mos Simion isi ridica gulerul peste gat si imi arata cu mana spre casa vecina. "Uite, acolo sta o nepoata de-a lui. Adica maica-sa a fost sora lui Terente. Nu prea aude, dar poate ne-om intelege oleaca cu ea".
"In ghearele lui Terente"
O cheama Ihima Grigorie si are 82 de ani. Sade pe un pat inalt, intr-o odaie stramta, ca o bucatarie de vara. Nu iese de-acolo cu lunile. Acolo mananca, gateste, doarme sau se uita la televizor. Nu aude aproape deloc.
Silvia Cernescu, una dintre victime, autoarea romanului "In ghearele lui Terente"
�
Prefera sa ne povesteasca despre vecinii care i-au furat toate acareturile din curte. In spatele ei, pe perete, atarna mai multe tablouri. Parintii, copiii, nepotii. Tatal ei poarta la piept cateva decoratii. Le avea din al doilea razboi. Langa el, mama zambeste cu o mandrie discreta. Chipul ei seamana vadit cu cel al lui Terente. Aceiasi ochi, acelasi nas, aceleasi sprancene.
"A patimit mult saracuta de pe urma lui. In 1924 a fost arestata, impreuna cu parintii, adica cu bunicii mei. Au acuzat-o mereu ca nu vrea sa spuna unde sta ascuns frate-sau. De parca ea avea cum sa stie. Ca nici dracu, Doamne iarta-ma, nu stia". Despre unchiul ei povesteste cu oarecare simpatie. Lumea exagereaza, ispravile lui nu sunt decat asa, ca niste ghidusii de copil rasfatat.
"Lumea din sat il iubea, ca era marinimos tare si dadea alora mai saraci de mancare. In plus, femeile erau innebunite dupa el, ca toate stiau ce barbatie avea. E adevarat, a facut si unele abuzuri, ca nu se putea stapani. Poate cea mai strasnica a fost aia cu rapirea de la Corotisca. A cam facut-o de oaie atunci si de-acolo, pesemne, i s-a cam tras si sfarsitul".
Era 13 iulie 1924, o seara calduroasa, cand toata protipendada Brailei iesea cu salupa pe Dunare. Asta, in ciuda zvonurilor tot mai staruitoare cum ca Terente sta la panda cu banda lui, asteptand momentul prielnic sa atace din nou. Presa uzase cam tare subiectul, ajungand sa fie tratat ca un fel de cancan ieftin si uneori distractiv.
Se vorbea tot mai des despre virilitatea deosebita a banditului, aparusera sumedenie de bancuri, legende amoroase si chiar produse intime de dama, toate purtand marca "Terente". In conditiile astea, nimeni nu prea mai lua in serios avertismentele autoritatilor sau anunturile alarmiste din presa.
In seara cu pricina, in jurul orelor 8.30, patru tineri frumosi se intorceau cu barca spre Braila, venind de la Ghecet: Mihail Herscovici, impreuna cu sora lui, Netty, in varsta de 16 ani, o prietena de-a ei, Maria Sylvia Cernescu, de 17 ani, si junele Reiss, functionar comercial la o banca. Barca plutea pe langa malul drept al Dunarii, pe sub salcii, in timp ce tinerii cantau bucurosi si sedusi de priveliste.
La un moment dat, in dreptul punctului Corotisca, le iese in cale o namila de om cu pusca la ochi. Ii someaza sa se opreasca si-apoi se-apropie cu lotca de barca lor. Nu mai era nici o indoiala, namila aia de om era chiar Terente. Le ordona tinerilor sa se dezbrace la piele si sa ii dea hainele cu tot ce au prin buzunare.
Apoi striga la Sylvia Cernescu sa treaca in lotca lui. Fata izbucneste in plans, implinind ingrozita porunca. Cealalta fata il implora cu lacrimi in ochi sa-i crute prietena.
Sora lui Terente
�
A doua zi, ziarele anunta stabilirea unei recompense de 200.000 de lei pentru prinderea lui Terente, viu sau mort. Se instituie alarma de grad zero, intreaga zona fiind inconjurata de trupe armate. Incep sute de perchezitii, zeci de arestari si anchete impotriva celor suspectati de complicitate sau tainuire a unor informatii legate de infractor.
Numerosi comisari ai Sigurantei impanzesc orasele si satele din zona, incercand sa afle date care ar putea duce la prinderea banditului si eliberarea celor doua tinere. Toate astea sunt in zadar. Terente, ajutat de propria lui retea de informatori si spioni fideli, e intotdeauna cu un pas inaintea autoritatilor. In cele din urma, pe 18 iulie 1924, dupa cinci zile de haituiala in van, banditul decide sa-si elibereze victimele.
Le insoteste chiar el, bine deghizat, si le lasa in custodie unui barcagiu pe nume Gheorghe Turcoianu, chiar in fata Brailei, langa Pescarie. Lasa totodata si o scrisoare adresata sefului Sigurantei, Gheorghe Dumitrescu, prin care il sfatuieste sa se lase de meserie, pentru ca s-a facut prea tare de ras cu nepriceperea sa.
A doua zi, autoritatile instituie blocada totala in zona Brailei, instaurand simultan si cenzura presei pentru subiectul "Terente". Pentru a pune capat situatiei, cateva zile mai tarziu, are loc la Braila o intrunire a tuturor sefilor institutiilor militare sau de ancheta, punandu-se la cale un plan de incercuire a perimetrului Arapu-Braila-Ghecet-Ostrov. Din nou, in zadar.
La inceputul lunii august, Terente paraseste Romania, refugiindu-se in Bulgaria, unde isi schimba identitatea si se inscrie in Societatea iredentista "Dobrogea". Vreme de aproape trei ani, autoritatile romane i-au pierdut complet urma.
Intre timp, Sylvia Cernescu, una dintre cele doua fete rapite, publica romanul "In ghearele lui Terente", o confesiune amanuntita a cumplitelor experiente traite in cele cinci zile de captivitate. Romanul e tradus si citit in Franta, Marea Britanie, Italia, Austria si Ungaria. Pe 9 februarie 1927, Curtea de jurati din Tulcea il condamna in lipsa pe inculpatul Terente la munca silnica pe viata.
Infern in Noaptea Invierii
"Trei ani de zile, mama n-a stiut nimic de dansul, de fratele ei. Se zvonea ba ca e mort, ba ca e prin Rusia. Abia mai tarziu s-a aflat ca e in Bulgaria. Intre timp, mama lor, adica bunica mea, a stat sase luni la inchisoarea din Tulcea. Au acuzat-o ca n-a zis unde sta ascuns fiul ei dupa ce-a rapit fetele si ca il aproviziona cu mancare. Aiureli, ca din cate am auzit, Terente avea provizii sa tina tot satu'".
Ihima Grigorie scoate aparatul auditiv de la ureche. Il loveste usor cu degetul, bodoganind imbufnata. Iar s-a consumat bateria. Scoate dintr-un sertar una noua si o fixeaza in aparat. O chinuie rau bateriile astea.
Sta mai mult surda, n-aude televizorul, n-aude nici javra de-afara cand latra la hoti. Isi fixeaza iar casca la ureche si zambeste amar. "Da, mari blesteme a tras familia noastra de pe urma unchiului. Ca dupa ce s-a intors, toata lumea a zis ca o sa se predea si o sa uite satu' de el. N-a fost asa, c-avea inca multi diavoli in el".
Ihima Grigorie, nepoata lui Terente
�
Pe 21 aprilie 1927, dupa o absenta de aproape trei ani, Terente se intoarce in tara, ascuns intr-o lotca, printre sacii de peste ai unor pescari din Carcaliu, dupa o calatorie de cateva nopti. Aparitia lui e imediat semnalata in presa: "Reaparitia banditului Terente!", "Terente revine in satul sau natal spre a-si vedea familia", "Terente in baltile Brailei.
Paziti-va fetele!". Inca de a doua zi, incep primele jafuri. Sparge de unul singur casa unui padurar, furandu-i o arma si toata provizia de peste. In ziua urmatoare merge in Carcaliu si isi viziteaza mama. "Am ramas de piatra vazandu-l. El s-a asezat langa mine si mi-a zis ca a venit sa ma vada, fiindca ii era dor si, totodata, fiindca il indemna dorul sa-si revada locurile din copilarie. Nu mi-a adus nimic si nu mi-a cerut nimic (...)
Dupa ce a stat vreo ora la mine, a plecat si nu l-am mai vazut". Apoi face o vizita la punctul de pescarie din sat. Agentul de pescarie il vede, il recunoaste si o rupe la fuga. Terente fura o lotca mica si neagra si dispare in balti.
In noaptea de Inviere (23/24 aprilie 1927), se reintoarce in Carcaliu, jefuind casa primarului Pavel Timoftei, pe cea a negustorului Constantin Petuhov si pe cea a padurarului Nicolae Serghei. Face apoi o vizita in curtea bisericii si vede prin fereastra pe preotul Filip cu feciorii sai slujind la altar. Gandind ca vor sta sa slujeasca pana spre dimineata, da fuga la casa parintelui, unde preoteasa facea ultimele pregatiri pentru ziua de Pasti.
Ea il vede in pragul usii si ramane impietrita de spaima. Zdrahonul din fata ei arata ca o fiara. Avea ochii holbati, privirea otravita, purta o haina zdrentuita, un palton vechi si murdar, iar in picioare niste opinci cu talpile rupte. Terente deschide o lada mare si scoate din ea un costum nou, pe care preotul tocmai il cumparase pentru unul dintre feciori.
Apoi aduna de pe fundul lazii toti banii si ii porunceste femeii sa faca focul in vatra si sa-i puna pe masa ceva de-ale gurii. Preoteasa se impotriveste si Terente o loveste zdravan peste fata. Barbatul infuleca tot ce gaseste la indemana, bea pe indelete cam doi litri de vin, se dezbraca si arunca zdrentele in foc. "M-ati crezut mort, dar eu am inviat ca si Hristos in Noaptea de Inviere!".
Apuca apoi femeia cu putere de brat, o tranteste ca pe un sac pe-un divan si dupa ce-o batjocoreste crancen, imbraca costumul cel nou si pleaca. Se opreste la casa unei verisoare de-a lui, Sonia, de 17 ani, si dupa ce-o pacaleste sa-i deschida usa, o siluieste si pe ea, inabusindu-i tipetele cu o carpa indesata in gura.
Apoi iese din casa si dispare in bezna, tocmai cand oamenii se intorceau de la biserica. A doua zi, tot satul era in fierbere. Asa ceva nu se putea ierta. Mai multi oameni s-au angajat solemn sa-l prinda chiar ei pe bandit, viu sau mort, solicitand in schimb ca toti locuitorii din Carcaliu sa primeasca arme. In sat soseste un detasament al Batalionului de graniceri din Babadag.
Au loc perchezitii in fiecare casa, tot satul e rascolit, dar fara nici un rezultat. Sonia, verisoara batjocorita, refuza sa faca plangere la politie. "Daca asa a voit Stefan, ce sa fac? Parca el nu putea sa aiba alte fete care il doresc? Dar m-a voit pe mine. Eu sunt suparata pe Stefan, insa nu fac caz".
Sfarsitul blestemului
Prinderea lui Terente
�
"Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va da de mancare banditului! Blestemat si afurisit sa fie cu tot neamul lui, acela care va adaposti pe talhar! Blestemat si afurisit sa fie acela care va ajuta lui Terente, ca sa fuga de pedeapsa oamenilor, ca de aceea a lui Dumnezeu nu va scapa!".
Banditul afla numaidecat de afuriseniile preotului si promite sa se razbune. Intre timp, continua sa jefuiasca la drumul mare, atacand la inceputul lunii mai un inginer diplomat al Ministerului de Lucrari Publice, Constantin Ticau, care tocmai mergea spre Turcoaia, pentru a duce salariile muncitorilor de la cariera de piatra.
Terente ii ia toti banii, in jur de 130.000 de lei. Dupa cateva zile, un ziar din Braila publica o scrisoare trimisa chiar de bandit inginerului pe care l-a jefuit: "Domnule inginer, ti-am luat toti banii, caci aveam nevoie de ei. Dar lasa, ca nu erau ai d-tale, si Statul mai are. Am gasit 123.000 lei, nu 130.000 cum au scris jurnalele din Braila. Om bun ai vazut ca sunt, caci nu ti-am ridicat viata. Eu merg precum vrea soarta mea.
Daca voi fi omorat, se va naste alt Terente. Salutari, Stefan Terente, Regele baltilor". Atitudinea lui sfidatoare infurie peste masura autoritatile, iar dupa nelegiuirile din Noaptea Invierii isi pierde si ultimii simpatizanti.
Preotul Filip scuipandu-l pe Terente
�
Desi ranit destul de grav, reuseste sa sara in apa si sa treaca inot Dunarea, pana pe malul Macinului. Jandarmii i-au luat imediat urma, fugarindu-l apoi pe uscat pana la Ghiolul Beloiului, cam la trei kilometri de Macin. Acelasi sergent Cernica il vede ascuns sub o salcie si trage din nou. Glontul ii strapunge gura, rupandu-i limba si iesind prin capatul maxilarului drept.
Terente s-a rasucit de cateva ori si-apoi a cazut lat, cu fata plina de sange. A fost transportat la Macin si de acolo, a doua zi in zori, a fost preluat de plutonierul Antohi, seful sectiei de jandarmi, si dus la Carcaliu.
"Tiu minte ziua aia de parca a fost ieri. A fost ca o sarbatoare in sat. N-aveam decat sase ani, dar ziua aia n-o uit niciodata".
Mos Simion zambeste poznas, ocolind cu grija baltoacele. S-a lasat seara si vantul pare ca s-a intetit. Nici tipenie in jur, totul e pustiu si murdar, ca intr-un sat de mult parasit.
"Asa cum iti ziceam, m-au trezit clopotele, si-apoi m-a luat tata sa-l vad si eu pe Tirosca. L-am vazut pe parintele Filip, cum il scuipa si-l loveste cu cizma. Apoi l-au luat si dus a fost. L-au interogat in scris, ca nu mai putea sa vorbeasca, din cauza ranii. A recunoscut ca a facut numai sapte crime, dar toata lumea stia ca-s mai multe. Pe urma, spre seara, a murit. Dupa autopsie, doctorul legist i-a taiat capul si madularul si le-a pus intr-o cutie mare de tabla.
Capul lui Terente
�
In zilele urmatoare, oamenii au rascolit toate baltile, afland intr-un tarziu ascunzatoarea banditului. O scorbura mare, sapata intr-un mal, plina ochi cu provizii si arme. Putini cu branza, saci cu malai, zeci de sticle cu votca, sapunuri, saci plini cu haine si sute de ziare. Intr-o cutie de lemn, erau mai multe scrisori de amor, unele trimise de femei din lumea buna a Brailei. Tot acolo era si-un caiet plin cu insemnari si impresii scrise chiar de Terente. Printre ele, si o scurta scrisoare adresata mamei lui:
"Sarmana mama, ma gandesc daca, nemaifiind eu in viata, vei scapa de suferinte. Ai fost de doua ori sfanta: si cand ma ingrijeai cu tot devotamentul, si cand sufereai pentru mine chinurile temnitei si maltratarile politinesti. Iarta-ma, mama!".
Dupa moartea lui, casa parintilor a fost devastata, iar ei, bietii parinti, au fost huliti pana in ultima zi.
P.S.: Multumiri d-lui CONSTANTIN CUMPANA, autorul volumelor biografice "Terente", pentru sprijinul acordat in documentarea acestui reportaj.
HOW TO PURIFY WATER BY FREEZING IT
How to Make Pure Clean Water with your
Freezer
You don't have to buy a machine to make perfectly clean and pure water. All you need is your freezer and one or two large pots, preferably stainless steel and not aluminium. The method depends on a knowledge of the chemical composition of pure water and of common impurities, and then utilising the fact that these impurities and pure water freeze and melt in a fixed and manageable order.
Before freezing water. it is a good idea to heat it to 70 or 80 degrees centigrade. This process is called a "white boil." At this temperature bubbles begin to appear. The purpose of the 'white boil" is to evaporate most of the chlorine.
If you nearly fill a large steel pot of "white boiled" and cooled water and put it in the freezer, after 4 or 5 hours, a thin layer of ice will form around the outside of the water like a shell. This first ice is formed from hard water and contains radio-nucleates. Hard water is very dangerous to our health. It freezes at +3.8 degrees C.
After a further 8 - 12 hours, about two thirds of the water has frozen. This part is transparent. It is pure water and freezes at -1 degrees C. This water is the best for our health.
The last one third contains all other impurities such as heavy metals, pesticides, nitrates, chemical additives, organic matter and rubbish from the plumbing system. When this final part freezes it shows as a cloudy white core in the centre of the block of ice. This is light water and freezes last.
When you freeze a pot of water, it freezes like this:
Making Pure Water by Managing the Freezing Process:
For this method to be successful, you need to learn from experience how quickly the various stages of freezing take place in your freezer and to remember to intervene at each stage. However, it doesn't matter if you forget or aren't able to be there at the right time. You will have another chance as the ice melts.
1. Before freezing water. it is a good idea to heat it to 70 or 80 degrees centigrade. This process is called a "white boil." At this temperature bubbles begin to appear. The purpose of the 'white boil" is to evaporate most of the chlorine.
2. Fill (to about 90% capacity) a stainless steel container with the cooled 6 6white boiled" water and place it in your freezer with the lid on. If the tap has not been used for a while, say overnight, always let the water run for a while before filling the pot. If you don't, you will probably find that the white ice part, (impure water ) will take up most of the pot after freezing.
3. After 4 or 5 hours, remove the pot from the freezer. If a thin shell of ice has formed, break the top surface of ice and throw it away. Then temporarily pour all the water into another container while you get rid of the rest of the ice stuck to inside of the pot. Make sure there is no ice floating in the water.
4. Return the water to the pot and return the pot to the freezer.
5. After 8 -12 hours, remove the pot and check. You can expect to find that most of the water has frozen into perfectly clear ice but that there is still some water un-frozen in the centre of the block. Break the top surface of the ice in the central part of the block with a knife or suitable clean tool and pour away this impure water from the hole in the centre.
If what you have left is all clear and transparent, then it is pure. If some part of the ice in the centre is white or cloudy, you can melt it away by running tap water over it and tipping it out until all that is left is clear.
6. Put the pot aside and as the ice melts, pour it into a clean glass bottle or . ar with a lid, and store in the refri erator.
Making Pure Water by Managing the Melting Process:
Either by design from the start, or because you did not intervene at the appropriate stage of the freezing process, you can get the same result by intervening in the melting process.
1. Carry out steps I and 2 as described above, remembering to let the water run for a while if the tap has not been used for a few hours or overnight. As an experiment you might try freezing the first water of the morning from the tap to see for yourself how and if the proportion of white ice in the centre of the block changes.
2. Put the pot into the freezer and leave until the water is completely frozen.
3. Remove the pot. Notice how much of the block of ice is taken up by the white central part.
4. Place the pot in a suitable place to let the ice melt.
5. It is very important that you tip out the first water to melt. This hard water contains radio-nucleids. It is what you don't want to be drinking. Tip this water out when about 4 mms has melted from the outside of the block.
6. As the clear and transparent bulk of the ice-block melts, bottle it and store in the refrigerator as before.
7. When the clear ice has melted, throw away the white central core which is the polluted part of the water.
Of course, you can combine both methods of making pure water, using the second as a back-up to catch any stage which you missed during the freezing process.
Keep the purified water in the refrigerator until it is used. Alternatively it can be stored as ice in the freezer. Try to drink and prepare all food only with this water. You will soon notice the difference in how you feel because this water will help your body to clean itself from waste products.
If you are very busy and wish to to simplify the process as much as possible, you can skip the "white boil" step. If you do this the chlorine can still largely be removed by becoming trapped in the hard water part of the ice. However you should then throw away the first 5 or 6 mms of ice which will include hard water, chlorine and radio nucleates.
The melting process occurs in the same order as the process of freezing. The outside part containing the hard water and radio-nucleids will melt first. The pure water will melt next, and you will be left with the white centre part containing all the undesirable rubbish as a white ice-block.
Based on this explanation of what happens when water freezes and melts, we can make perfectly pure water either by managing the freezing process, or by managing the melting process, or by using bits of both
Purificarea apei prin congelarea parţiala
Cea mai mare parte a populaţiei nu bea apă de la robinet deoarece se teme de
microbi, o temere justificată. Dar ce aţi spune dacă aţi afla că apa de la
robinet poate fi purificată printr-o metodă foarte simplă? Este ceva facil
de făcut şi nu presupune nicio cheltuială! Iată despre ce este vorba.
Poate influenţa
metabolismul
Se umplu cu apă două sticle de plastic de un litru şi jumătate şi se ţin la
temperatura camerei timp de 24 de ore, pentru a se decanta impurităţile şi
pentru a se elimina clorul (le ţineţi fără dop). După aceea le aşezaţi cu
dopul bine închis în congelator pentru două-trei ore, până când veţi
constata că pe pereţii sticlei s-a depus un strat de circa trei milimetri de
gheaţă.
Scoateţi sticlele, spargeţi gheaţa prin apăsarea fermă pe pereţii
plasticului, apoi strecuraţi apa prin tifon într-un vas curat. Apa rezultată
este purificată, numai bună de băut, iar cea îngheţată este apă grea sau
deuterizată!
Explicaţia purificării apei în acest fel este simplă: apa ce îngheaţă este
cea care conţine deuteriu, ce are punctul de îngheţare mai ridicat decât apa
curată, la +3ºC. Biologii au arătat că reducerea conţinutului de deuteriu
poate influenţa metabolismul şi regimul de funcţionare a celulei vii,
ajungându-se la stoparea dezvoltării şi chiar la dispariţia celulei
tumorale!
Lichidul pur
Dacă doriţi să scăpaţi şi de alte substanţe nocive din apă, cum ar fi
fenolii, azotaţii şi pesticidele, este bine ca apa obţinută în faza
anterioară să o puneţi din nou la congelator. După ce o lăsaţi patru-cinci
ore, aruncaţi de data aceasta apa neîngheţată şi păstraţi gheaţa la
temperatura camerei. Când s-a topit, aţi obţinut apa suprauşoară sau pură.
Impurităţile coboară punctul de îngheţare la -3ºC, deci au rămas
neîngheţate. Aceasta este explicaţia.
Un ultimatum din Orient către societatea secretă a «Iluminaţilor» (1)
Interviu cu Benjamin Fulford realizat de Kerry Cassidy şi Bill Ryan
Proiectul Camelot, Tokyo, Japonia
Proiectul Camelot, Tokyo, Japonia
Articol preluat din Nexus Magazine, Anul V, Numărul 13 (octombrie – decembrie 2009)
Membri ai societăţii secrete occidentale a „Iluminaţilor” precum cei din familia Rockefeller şi Rothschild au exercitat atât de mult control asupra unor economii din est încât societăţile secrete din Orient i-au somat să se retragă fără luptă.
La vârsta de 17 ani, Benjamin Fulford (foto), fiul unui diplomat canadian, s-a revoltat împotriva educaţiei la care era supus şi a fugit cu un vas în inima Amazonului, pentru a trăi cu un trib de foşti canibali.
Continuând să caute răspunsuri şi să încerce să înţeleagă mai bine societatea occidentală, a petrecut un timp în Argentina, într-o comunitate independentă din punct de vedere economic, înainte de a se îndrepta spre Japonia, unde s-a înscris la universitate.
La vârsta de 17 ani, Benjamin Fulford (foto), fiul unui diplomat canadian, s-a revoltat împotriva educaţiei la care era supus şi a fugit cu un vas în inima Amazonului, pentru a trăi cu un trib de foşti canibali.Continuând să caute răspunsuri şi să încerce să înţeleagă mai bine societatea occidentală, a petrecut un timp în Argentina, într-o comunitate independentă din punct de vedere economic, înainte de a se îndrepta spre Japonia, unde s-a înscris la universitate.
Curajos, cu principii, tradiţionalist idealist, a demisionat din poziţia de redactor-şef al redacţiei Asia-Pacific a revistei Forbes, după ce editorul a refuzat să publice un articol despre un scandal pe care îl investigase. Cercetând mai departe în mod independent lumea afacerilor, a început să descopere reţeaua complexă a controlului financiar global exercitat de familia Rockefeller şi Rothschild, şi de asemenea, existenţa unei arme biologice, numită SARS, ce acţionează doar asupra membrilor unei anumite rase.
Aceste planuri ce urmăresc depopularea globală au fost cele care au deranjat anumite facţiuni importante şi puternice din Japonia, Taiwan şi China. După ce a fost abordat de un ninja real al zilelor noastre, lucrurile s-au complicat, culminând în anul 2007 când Benjamin a devenit primul occidental din ultimii 500 de ani care a fost admis în rândurile societăţilor secrete orientale (organizaţii cu peste şase milioane de membri).
Acţionând ca purtător de cuvânt al acestora, el a ieşit în faţă pentru a transmite un mesaj simplu societăţii secrete a „Iluminaţilor”: că ar trebui să recunoască faptul că timpul lor s-a sfârşit şi ar trebui să se retragă fără nicio luptă şi să permită lumii să prospere aşa cum ar trebui – sau, în caz contrar, să accepte consecinţele, adică ameninţarea ce vine din partea celor 100.000 de asasini profesionişti. Acest mesaj a fost comunicat prima dată prin intermediul doctorului Henry Makow în iunie 2007 şi Jeff Rense în iulie 2007.
Membrii Proiectului Camelot au călătorit în Japonia pentru a se întâlni cu Benjamin Fulford. Interviul nostru prezintă incredibila sa poveste – şi va reaminti de asemenea societăţii „Iluminaţilor” că ultimatumul este real, serios şi extrem de ameninţător.
Înarmat cu o viziune optimistă şi contagioasă asupra viitorului, Benjamin este pe deplin pregătit să fie următorul Ministru de Finanţe al Japoniei. Planurile sale referitoare la modul în care va cheltui cele 5 trilioane de dolari din rezervele externe ale Japoniei pentru a elimina sărăcia la nivel mondial, pentru a repara pagubele imense provocate generaţii la rând de o elită nemiloasă, sunt plauzibile şi inspiratoare, nu doar simplă retorică.
Acesta este un om cu o profundă înţelegere asupra Estului şi Vestului, un istoric al economiei globale care gândeşte într-un mod total nonconformist, un iubitor al păcii, căruia nu îi este frică să facă cunoscute cuvintele războinicilor.
Kerry Cassidy (KC): Ai lucrat timp de şase ani la Forbes, din câte am înţeles.
Benjamin Fulford (BF): Da, aproape şase ani.
KC: Şi lucrezi de 20 de ani ca scriitor şi jurnalist în Japonia?
BF: Mai mult de atât. Am venit aici în 1980 la universitate.
KC: Ştiai în acel punct că vei face studii economice?
BF: Vroiam doar să învăţ. Nu mă gândeam deloc la diplome sau servicii. De fapt, am urmat toate cursurile care erau predate. Am urmat cursurile de economie, sociologie, antropologie, matematică, biologie, toate. În cele din urmă am obţinut o diplomă de la Universitatea British Columbia în Studii Asiatice, cu o specialitate în sfera problematicii chinezeşti. Am urmat cursurile Universităţii Sophia din Japonia pentru trei ani şi jumătate. Am făcut aproape 8 ani de studii – mult mai mult decât îmi era necesar.
KC: Cum de ai învăţat limba japoneză?
BF: Am urmat un curs intensiv la Universitatea British Columbia înainte de a veni aici. Apoi am petrecut 3 zile la o şcoală din Japonia şi mi-am zis: „Nu are niciun sens”.
M-am decis să mă angajez ca barman într-un bar condus de un gangster. Programul era de la 9 pm la 5 am. Era genul acela de loc în care mai aveau loc bătăi din când în când, iar clienţii erau goliţi şi de ultimul bănuţ – practic cel mai jalnic mediu pe care îl puteai găsi în Japonia. Dar partea cea mai bună legată de serviciul de barman era ca beţivii spun mereu acelaşi şi acelaşi lucru, astfel că pană la urmă întelegi ce vor să spună şi înveţi limba!
KC: Deci scrii în japoneză?
BF: Am scris până acum o mulţime de cărţi în japoneză, multe dintre ele best-seller-uri.
KC: Aha. Cărţile acestea sunt disponibile şi în engleză?
BF: Nu, nu. Intenţionat am început să scriu în japoneză acum câţiva ani, după ce am plecat de la Forbes, deoarece ştiam că aveam de-a face cu ceva periculos şi nu înţelegeam foarte clar despre ce era vorba. Îmi amintesc de exemplu că am fost atenţionat de către MakikoTanaka, fostul Ministru de Externe şi de fiica primului ministru Kakuei Tanaka, care a fost implicată în scandalul Lockheed.
Mi-a spus: „Dacă începi să investighezi aceste lucruri, vei fi în cele din urmă ucis.” Deci ştiam că e vorba de ceva foarte periculos, însă nu înţelegeam exact despre ce era vorba. Astfel încât, cumva m-am retras şi am început să scriu în japoneză.
KC: Ce lucruri ai început să investighezi, de ai fost atenţionat?
KC: În ce an s-a petrecut acest lucru?
BF: Acum cinci sau şase ani, cred. În acea perioadă, anumite persoane de la ziarul Osaka şi de la televiziunea CBS au venit la mine şi mi-au spus că şeful sindicatului crimei Goto (foto) se afla la Spitalul Universităţii Berkeley – UCLA, pentru un transplant de ficat. Acest lucru a ridicat o mulțime de întrebări interesante.
Ce face un gangster atât de celebru în SUA? Şi de ce un asemenea individ de 70 de ani este pus în vârful unei lungi liste de persoane aflate în aşteptarea unui ficat disponibil pentru un transplant? Aşa că am început să mă gândesc: „Ei bine, poate că lucrează cumva pentru CIA sau ceva de genul acesta.” Şi aveam de gând să scriu lucrul acesta în Forbes.
Însă înainte de asta, am vorbit cu o sursă de-a mea, un gangster mai în vârstă şi i-am povestit totul. Acesta mi-a zis: „Hei, dacă scrii despre astea, vei ajunge hrană pentru peşti.” „Poftim? Nu răspund niciodată la ameninţări” i-am spus. „Sunt un bine cunoscut jurnalist. Dacă mă vei ucide, vei avea o mulţime de probleme.” „Nu te vom ucide, doar vom face în aşa fel încât să dispari. Spune noapte bună prietenei tale. Nu o vei mai vedea niciodată.” Şi apoi mi-a spus numele câtorva jurnalişti care au dispărut.
KC: Oh, Doamne!
BF: Şi mi-am amintit. A existat de exemplu un individ, care a scris despre modul în care secta religioasă Aum Shinrikyo importa amfetamine din Coreea de Nord şi le vindea către organizaţia Goto. A dispărut după ce a scris câteva articole despre acest subiect.
KC: A fost vreodată descoperit?
BF: Nu. O mulţime de asemenea jurnalişti au dispărut. Şi o mulţime de jurnalişti japonezi mi-au spus: „Singurul motiv pentru care tu eşti încă în viaţă este pentru că eşti alb. Dacă noi am fi încercat să scriem ce ai scris tu, am fi fost deja morţi.” Deci ştiam că am de-a face cu indivizi periculoşi.
Apropo, acel gangster, când i-am spus despre transplantul de ficat, mi-a spus: „Uite, nu voi mai putea să vorbesc cu tine niciodată dacă vei scrie acest articol.” Şi m-am gândit: „OK, acest individ este o sursă valoroasă şi mi-a oferit o mulţime de informaţii importante până acum. Nu vreau să pierd această legatură doar din cauza unui articol”. Aşa că m-am decis să nu mai scriu acel articol.
Scandaluri bancare
BF: Bine. Pe măsură ce am început să înţeleg cum stau lucrurile în realitate, viziunea mea asupra evenimentelor a devenit foarte diferită, deoarece puteam acum să fuzionez cele două lumi – lumea conspiraţiilor şi lumea publicaţiei Wall Street Journal – într-una singură.
Am avut posibilitatea de a-l intervieva pe Heizo Takenaka (foto) (fostul Ministru de Finanţe al Japoniei) anul trecut, în primăvară, şi l-am confruntat cu o serie de dovezi.
În 2003, în luna februarie cred, a declarat revistei Newsweek că nicio bancă nu este prea mare pentru a se prăbuşi. A impus nişte reguli economice care au forţat companiile să îşi vândă pachetele de acţiuni. Băncile erau obişnuite să deţină acţiuni ale companiilor şi companiile acţiuni ale băncilor, astfel încât nimeni din exterior să nu poată să vină şi să încerce o preluare în forţă.
Takenaka a forţat aceste companii să îşi vândă cota parte pe care o deţineau. Apoi a afirmat că nicio bancă nu este prea mare pentru a se prăbuşi şi toată lumea a crezut că aceasta înseamnă că acţiunile de la bănci nu vor mai valora nimic. Deci, ceea ce s-a întâmplat a fost că preţul acţiunilor băncilor a devenit o povară în 2003.
Şi dacă vă uitaţi la cine a cumpărat aceste acţiuni, veţi vedea că au fost cumpărate de către bănci străine: State Street Bank, Chase Manhattan, Citibank. Cu alte cuvinte, un grup de instituţii care sunt controlate de aceste „fundaţii caritabile”, care sunt la rândul lor controlate fie de familia Rothschild, fie de familia Rockefeller, în principal de Rockefelleri.
Folosesc cuvântul „Rockefelleri” ca şi abreviere pentru acest grup de familii aristocratice, partea americană versus partea europeană. De exemplu, cei din familia Bush fac parte din ea.
KC: Corect.
BF: Astfel că poţi să îi descoperi în documentele financiare. Ceea ce s-a întâmplat a fost că preşedintele Băncii Resona nu a vrut să cedeze partea lui, spre deosebire de alte bănci care s-au supus toate. A spus: „hei, nu sunt în faliment”. Curând, contabilul băncii Resona a murit în nişte circumstanţe misterioase.
A fost ceva de genul unei sinucideri sau a unei crime. Brusc, documentele financiare arătau că sunt în faliment. În acel moment, sistemul politic ce era la putere spunea: „dacă ai 100000$ sau 200000$ cumpară acţiuni Resona. Va fi o bună afacere.”
Apoi a existat un profesor la Universitatea Waseda, pe nume Uekusa, care a început să zică: „Hei, ceva nu e în regulă cu Resona”. A fost arestat în Yokohama deoarece se uitase sub fusta unei fete cu o oglindă. În realitate nu s-a depus nicio plângere, dar asta nu mai contează.
A fost dat afară din Universitate şi i s-a desfiinţat emisiunea de la televiziune.
În acea perioadă şi eu mă aflam pe lista neagră. Anterior eram invitat la o serie de emisiuni TV. Însă acum spuneau: „Vă aflaţi pe lista neagră domnule Fulford. Nu vă mai putem introduce în nicio emisiune”.
KC: De ce?
A fost arestat şi el în Yokohama deoarece se uitase cu o oglinda sub fusta unei fete. Apoi domnul Suzuki de la publicaţia Asahi a scris un articol pe 17 decembrie, acum doi ani, în care spunea ca Resona făcea de 10 ori mai multe donaţii partidului de la putere decât alte bănci şi că exista o suspiciune de tranzacţii ilegale.
Se presupunea că articolul era doar o parte dintr-o investigaţie mai lungă. În acea noapte i-au găsit corpul în Yokohama Bay. Înţelegi? Astfel că l-am confruntat pe domnul Takenaka cu toate aceste informaţii. Am o înregistrare video cu toate acestea.
Nu am dat-o publicităţii deoarece domnul Takenaka a început să îmi spună că a fost forţat să facă toate acestea deoarece SUA a ameninţat că, în caz contrar, va ataca Japonia cu sistemul HAARP.
KC: Şi care ar fi fost impactul asupra Japoniei? Spune-ne ce au însemnat toate acestea pentru Japonia.
BF: Cutremure. Vom discuta despre lucrurile astea mai mult, deoarece, ştiu, pare că intrăm în lucruri esoterice. Este aproape copleşitor, ştii? Adică, am avut o mulţime de probleme când am încercat să înţeleg lucrurile astea... După ce l-am intervievat pe Takenaka, am primit un email de la cineva de la Banca Japoneză de Dezvoltare, care este un discipol al domnului Takenaka.
Mi-a spus: „Domnul Takenaka ar dori să vă întâlniţi cu cineva”. Mai am încă o copie a email-ului original. Şi astfel am mers într-o cameră de la hotelul Shinjuku şi m-am întâlnit cu un om purtând un chimono frumos de mătase (foto).
Am o fotografie cu el şi am şi o înregistrare a conversaţiei... Mi-a spus că este un ninja, ceea ce înseamnă un asasin japonez profesionist... Arăta foarte diferit de japonezii obişnuiţi. Era un membru al Sanka, oamenii munţilor. Aceştia sunt folosiţi de Trupele Speciale Japoneze.
Mi-a spus: „Domnule Fulford, dacă vrei să fi un jurnalist care să demaşte diverse lucruri, continuă şi fă lucrul acesta, dar vei muri la vârsta de 46 de ani. Sau poţi deveni Ministrul de Finanţe al Japoniei”. Deci îmi oferea să aleg, între a muri sau a fi Ministrul de Finanţe al Japoniei.
Oricum, credeam că nu am de ales. Citisem despre planurile de reducere a populaţiei, aşa că l-am întrebat dacă sunt adevărate.
Mi-a spus: „Da. În scopul de a proteja mediul înconjurător, trebuie să reducem populaţia planetei la 2 miliarde. Şi prin războaie nu reuşim acest lucru, aşa că vom încerca să folosim bolile şi foametea.” Deja aflasem despre SARS, o armă biologică care ucide doar asiaticii.
„Vorbeşti de uciderea a patru miliarde de oameni!” Deci îmi ofereau un serviciu. Mi-a spus: „Luăm bani de la japonezi, dar nu le luăm carnea de pe oase, doar îndepărtăm grăsimea”. Aşa au descris situaţia. „Vom jefui banii acestor oameni dar nu îi vom ucide”.
Şi mi-a spus că populţia Japoniei va fi redusă la 70 de milioane. Vor permite ca 70 de milioane de oameni să trăiască. Îmi descria un genocid. Din nou vă spun, am toate aceste afirmaţii înregistrate pe o casetă şi pot demonstra că acest om mi-a fost trimis de Takenaka.
Mi-a spus: „Domnul Takenaka ar dori să vă întâlniţi cu cineva”. Mai am încă o copie a email-ului original. Şi astfel am mers într-o cameră de la hotelul Shinjuku şi m-am întâlnit cu un om purtând un chimono frumos de mătase (foto).
Am o fotografie cu el şi am şi o înregistrare a conversaţiei... Mi-a spus că este un ninja, ceea ce înseamnă un asasin japonez profesionist... Arăta foarte diferit de japonezii obişnuiţi. Era un membru al Sanka, oamenii munţilor. Aceştia sunt folosiţi de Trupele Speciale Japoneze.
Mi-a spus: „Domnule Fulford, dacă vrei să fi un jurnalist care să demaşte diverse lucruri, continuă şi fă lucrul acesta, dar vei muri la vârsta de 46 de ani. Sau poţi deveni Ministrul de Finanţe al Japoniei”. Deci îmi oferea să aleg, între a muri sau a fi Ministrul de Finanţe al Japoniei.
Oricum, credeam că nu am de ales. Citisem despre planurile de reducere a populaţiei, aşa că l-am întrebat dacă sunt adevărate.Mi-a spus: „Da. În scopul de a proteja mediul înconjurător, trebuie să reducem populaţia planetei la 2 miliarde. Şi prin războaie nu reuşim acest lucru, aşa că vom încerca să folosim bolile şi foametea.” Deja aflasem despre SARS, o armă biologică care ucide doar asiaticii.
„Vorbeşti de uciderea a patru miliarde de oameni!” Deci îmi ofereau un serviciu. Mi-a spus: „Luăm bani de la japonezi, dar nu le luăm carnea de pe oase, doar îndepărtăm grăsimea”. Aşa au descris situaţia. „Vom jefui banii acestor oameni dar nu îi vom ucide”.
Şi mi-a spus că populţia Japoniei va fi redusă la 70 de milioane. Vor permite ca 70 de milioane de oameni să trăiască. Îmi descria un genocid. Din nou vă spun, am toate aceste afirmaţii înregistrate pe o casetă şi pot demonstra că acest om mi-a fost trimis de Takenaka.
KC: Şi ce i-ai spus acestui individ? Sunt curios.
BF: Ei bine, totul era mult prea copleşitor. Nu i-am dat niciun răspuns clar, dar m-am gândit că nu am de ales decât să merg cu aceşti indivizi şi să încerc să fac ceva din interior, pentru a-i opri. Dar cred că mulţi oameni din elită primesc într-o zi acelaşi tip de ultimatum – moartea sau cooperarea. Aşa reușesc să controleze SUA şi să înrobească poporul american – prin capturarea elitelor şi cooperarea lor forţată, prin intermediul unei combinaţii de mită şi ameninţări.
KC: Când spui „ei”, cine sunt „ei”?
BF: Ei bine, sunt cei pe care tu i-ai numi Consiliul de Relaţii Externe, Bilderbergii. Comisia Trilaterală nu are nicio putere. Comisia Trilaterală a fost înfiinţată de Rockefelleri, deoarece Bilderbergii erau prea rasişti pentru a accepta japonezi în mijlocul lor.
Astfel că a fost creată ca un fel de forum pentru japonezi, să aibă şi ei unde vorbi. La început, nişte japonezi de nivel foarte înalt s-au alăturat. Dar apoi au spus: „Ei bine, nu ne ascultă nimeni”. Am vorbit cu mulţi membri ai Comisiei Trilaterale. La modul esenţial japonezii au spus: „La naiba cu Comisia voastră Trilaterală, deoarece nici măcar nu vreţi să ne ascultaţi”. Familiile deţin Federal Reserve Board; ele deţin banii.
(va urma)
Citiți și:
yogaesoteric26 aprilie 2011
