An award winning short film by Paul Fischer, featured in multiple festivals worldwide.
A young girl seeks a kiss from her father who is too preoccupied with his religion to notice her.
Spirituality, shamanism and other spices
machiavelli
Primele trei poziţii din topul celor mai mari piramide ale lumii sunt ocupate, în ordine descrescătoare, de piramida lui Keops din Egipt, de cea de la Cholula, Mexic şi de Piramida Soarelui de la Teotihuacán.
Dacă acest ultim nume vă spune puţine lucruri, momentul este potrivit pentru a afla că se referă la unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume şi la cel mai vizitat din Mexic.
Exploatat abia la începutul secolului XX, complexul de piramide de la Teotihuacán îmbină construcţiile maiestuoase cu arta murală de înaltă fineţe, ascunzând totodată firul istoriei sale reale, desfăşurat de-a lungul a câtorva secole.
Drumul spre Teotihuacán
Din capitala Mexico City, autostrada străbate aproape 55 de kilometri spre nord-vest pe platoul de la 2300 metri altitudine, până la intrarea în situl de la Teotihuacán, deschis zilnic dis-de-dimineaţă, la ora 9, când soarele abia mijeşte deasupra lui.
Şi chiar este recomandată o vizită matinală, căci mai târziu aerul se încinge, iar absenţa refugiilor răcoroase se resimte puternic, umbra cactuşilor din decorul arid fiind dedicată exclusiv insectelor!
Pe departe, cel mai confortabil şi chiar foarte rezonabil ca preţ rămâne turul de o zi cu o agenţie de turism, iar oferte se găsesc pretutindeni nu doar în capitală, ci şi în oraşele din împrejurimi.
În acest mod, de pe scaunul autocarului pornit din Mexico City poţi admira fără griji întinderile mari ale periferiei metropolei, acoperind colinele blânde. Înainte de ieşirea din oraş, o scurtă oprire se face pentru vizitarea frumoasei Biserici Maria de Guadalupe, cel mai important loc de pelerinaj catolic din lumea latino-americană.
O inspirată introducere în atmosfera locală cotidiană o realizează un simpatic mexican atunci când, la micul atelier meşteşugăresc din apropierea Teotihuacánului, turiştii sunt chemaţi să aibă răbdarea de a-l asculta timp de câteva minute.
Mai întîi, în faţa unei agave uriaşe cu frunze cărnoase şi ţepi pe margini, acesta enumeră posibilităţile de utilizare a plantei având denumirea comună de maguey: extragerea din frunze a fibrelor naturale subţiri şi foarte rezistente, producerea vestitei băuturi fermentate pulque şi obţinerea siropului de zahăr cu indice glicemic scăzut.
Apoi, prezentarea trece la un alt element important din economia precolumbiană: obsidianul, o rocă vulcanică având o duritate crescută ce o făcea potrivită în special pentru confecţionarea uneltelor şi a armelor, comerţul cu aceste obiecte contribuind la înflorirea oraşului Teotihuacán.
Date fiind culorile sale în străluciri misterioase, astăzi ea se şlefuieşte doar sub forma unor minunate obiecte de artă ori bijuterii.
Marele oraş
Undeva la începutul secolului XIII, aztecii descopereau piramidele de la Teotihuacán adormite printre alte construcţii din piatră, fără să ştie ceva despre zidarii lor. Impresionaţi de măreţia oraşului părăsit, ei l-au numit "locul unde oamenii devin zei", iar cele două piramide le-au atribuit cultului Soarelui şi al Lunei.
Conchistadorul Cortes, după ce cucereşte Mexicul în 1521-1522, trece nepăsător pe lângă locul unde regii azteci veneau să se închine, iar cu timpul zona este complet lăsată în uitare.
Abia de la sfârşitul secolului al XIX, săpăturile arheologice încep să furnizeze primele dintre puţinele informaţii despre oraşul pierdut şi creatorii săi.
Se ştie doar că un popor a întemeiat în jurul anilor 150-100 î.e.n. o aşezare ce va deveni peste cinci secole al şaselea mare oraş al lumii şi cel mai mare şi mai aglomerat al Lumii Noi (având peste 200.000 de locuitori).
Centru economic şi religios, Teotihuacán se întindea pe mai mult de 20 km², cuprinzând în mijlocul său cele trei mari piramide, dintre care cea mai mare (numită ulterior Piramida Soarelui) se pare că era acoperită în culoarea roşie.
În 650 e.n., un mare incendiu distruge oraşul ce atinsese apogeul dezvoltării sale, ultimele descoperiri indicând că locuitorii săi au fost cei care l-au provocat, din motive încă necunoscute.
Piramida Lunii
Deşi există mai multe intrări în site, ghizii preferă începerea turului dinspre Piramida Lunii, căci de pe platforma acesteia poţi să-ţi imaginezi cel mai bine grandoarea oraşului de altădată.
De la mai mult de 40 metri înălţime, se vede cum impresionantul Bulevard al Morţilor pleacă din faţa piramidei şi se întinde drept până la Templul Şarpelui-cu-pene (Templo del Quetzalcóatl), lăsând pe partea stângă Piramida Soarelui.
Alte temple şi edificii însoţesc cei 2,5 km de şosea largă, aliniată după stele şi părând a-şi pierde capătul în munţii din zare.
În aceeaşi Piaţă a Lunii, alături de piramida ce juca în trecut un rol important în ceremonialurile religioase şi constituia mormânt regal, se mai află alte 15 mici construcţii cu aspect asemănător.
În apropiere, Palatul lui Quetzalpapálotl are curţi interioare cu stâlpi din piatră cubică şi decoraţi cu basoreliefuri reprezentând fluturele-pasăre cu pene(de unde vine şi numele) sau doar pasărea quetzal.
Piramida Soarelui
Cu o bază la fel de largă ca cea a Piramidei lui Keops, Piramida Soarelui are o înălţime aproape înjumătăţită, de 70 m, cu 248 de trepte care urcă abrupt pe platforma superioară, cândva locul unui templu.
Trei milioane de tone de piatră formează corpul construcţiei încă din jurul anului 100 e.n, vremuri în care nici uneltele de metal, nici animalele de tracţiune şi nici roata nu erau cunoscute de către populaţiile locale.
Sub piramidă, arheologii au descoperit un tunel ce duce spre o grotă plină cu artefacte religioase, astfel că se presupune că Soarele era venerat aici înainte ca marele edificiu să se ridice.
Imediat lângă bază, după ce ameţitoarea vizită a înălţimilor a împlinit imaginaţia fiecăruia, se poate sta în două grădini special amenajate sau în restaurantul La Gruta, pentru o binemeritată pauză de efort ori soare.
La Ciudadela
Este numele unui complex arheologic de formă pătrată, cuprinzând Templul lui Quetzalcóatl (Şarpele-cu-pene, zeul fertilităţii, al renaşterii naturii şi al apei) şi numeroase edificii, toate înconjurate de ziduri largi susţinând mai multe piramide.
Oamenii de ştiinţă apreciază că aici a fost reşedinţa conducătorilor oraşului, alături de birourile administrative, iar spaţiul larg din interiorul complexului se folosea pentru diferite ceremonii religioase.
Capetele de şerpi din piatră, reprezentările zeului Tláloc (al ploii) şi cochiliile cu pene sculptate pe ziduri impresionează prin frumuseţea lor cenuşie.
La final
La finalul zilei, turistul cu rezerve de energie poate intra în celelalte palate răspândite prin oraş, ori se poate opri una dintre micile galerii de artă. Muzeul sitului de la Teotihuacán, aflat la sud de Piramida Soarelui, expune artefacte, fresce şi un model la scară al oraşului, acoperit de o podea transparentă.
Centrul de Studii Teotihuacane găzduieşte o expoziţie permanentă a istoriei sacrei pulque, folosită de către elite în ritualurile importante din timpul anului.
Se spune că piramidele generează energie, ceea ce face ca oamenii să mediteze pe suprafaţa plană superioară a acestora. Greu de ştiut dacă este sau nu aşa, căci cei ajunşi sus oricum admiră priveliştea largă şi tăcută a depărtărilor semideşertice, într-o şedere prelungă pe pietrele încălzite.
Nu este exclus ca unii să fie doar epuizaţi de urcuşul pe treptele abrupte, iar gafâitul lor să fie risipit în şuieratul moale al vântului. Într-adevăr, pe platforma largă, fiecare se retrage cât mai departe de cei deja în popas, doar pentru a fi singur cu gândurile lui, oricare ar fi acelea.
Orizontul crenelat de munţii în ceaţă uneşte toate privirile pierdute, la fel cum o face de mii ani neîncetat, păzind misterul piramidelor de la Teotihuacán.
sursa descopera.ro
THE ECONOMICS OF HAPPINESS-FULL HERE
Acest film documentar, realizat de Helena-Norberg-Hodge, fostă studentă a lui Noam Chomsky, descrie o lume care se îndreaptă simultan în două direcţii opuse.
Pe de o parte, alianţa coruptă dintre guverne şi marile corporaţii continuă să promoveze globalizarea şi consolidarea puterii corporatiste.
În acelaşi timp, populaţia se opune acestor politici, cerând revizuirea reglementărilor comerciale şi financiare şi, departe de planurile vechilor instituţii ale puterii, încearcă să-şi croiască un viitor diferit. Comunităţile se unesc pentru a reconstrui o scară mai umană a valorilor, economii ecologice bazate pe o nouă paradigmă – o economie a localizării.
Filmul documentar arata modul în care globalizarea duce la auto-respingere culturală, la competiţie şi divizare. Ea stimulează dezvoltarea ghetourilor şi decimarea democraţiei.
show details 2:38 PM (1 hour ago) |
|
PARTIALLY FILMED WITH A HIDDEN CAMERA, THIS DOCUMENTARY DIGGS INTO THE SECRETS OF THE (IN)FAMOUS VATICAN
FULL HERE
Sfântul Oraș este învăluit în mistere și intrigi de secole. Cu excepția cardinalilor și episcopilor din vârful ierarhiei, nimeni nu are avut acces la ceea ce se petrece în măruntaiele Bisericii.
Se spune că în arhivele Vaticanului există anumite lucruri care, dacă ar ajunge la cunoștința publicului larg, ar schimba pentru totdeauna fața credinței.
Secretele Vaticanului a fost filmat parțial cu camera ascunsă, cu misiunea de a revela aceste lucruri. Iată unele întrebări la care acest a încercat să găsească un răspuns: Ascunde Vaticanul informații potrivit cărora crucificarea lui Isus a fost o farsă?
Există o cabală de sataniști în interiorul Vaticanului? Doar câșiva aleși știu că în dimineața înmormântării Papei Ioan Paul câteva OZN-uri au apărut deasupra Vaticanului.
Documentarul ne invită să examinăm rapoartele despre conspirațiile de la Vatican și legăturile axcestuia cu scufundarea Titanicului, asasinarea lui Abraham Lincoln, ritualuri satanice, posedări demonice și alte lucruri despre care Orașul Sfânt ar prefera să nu se știe niciodată.
Busuiocul (Ocimum basilicum) provine din India si din regiunile tropicale ale Asiei. Aceasta planta deosebit de aromata care poate creste pana la 60 cm inaltime, face parte din familia Lamiaceae din care apartine si menta.
Exista multe soiuri de busuioc, cu frunze diferite ca marime, forma si aroma. Unele de exemplu, au miros de lamaie sau scortisoara. Exista soiuri cu frunze purpurii, insa majoritatea au frunzele verzi.
Busuiocul este foarte mult utilizat in bucataria italiana, mai ales la preparatele din rosii (ofera o aroma deosebita sosurilor din rosii). Insa el se consuma mult si in bucataria asiatica atat ca mancare, cat si ca bautura racoritoare.
Pe langa proprietatile sale culinare, busuiocul are si calitati medicale, fiind utilizat la tratarea tulburarilor digestive, respiratorii si la inlaturarea stresului.
In medicina traditionala Indiana (Ayurveda) el este folosit pentru tratarea multor boli fiind considerat o planta ce echilibreaza functiile si procesele corporale.
In afara calitatilor sale alimentare si medicinale, busuiocul, in special soiul Ocimum tenuiflorum, are si valoare culturala si spirituala, ca de altfel toate plantele considerate sacre.
In India, unde se cultiva de peste 5000 de ani, busuiocul este una dintre plantele sfinte, fiind venerat ca si lotusul sacru. In Hinduism el reprezinta reincarnarea lui Lakshmi, consoarta lui Vishnu, cel care se afla in toate si pretutindeni, iar Lakshmi aduce bunastare, noroc si fericire. Intrupare a acestei zeite hinduse, busuiocul poarta numele de “Inegalabilul” (Tulsi) si este celebrat anual prin festivalul Tulsi Vivah, care simbolizeaza uniunea lui Vishnu cu Tulsi. Acest festival deschide sezonul in care sunt permise ceremoniile de nunta.
Intrucat se considera ca busuiocul este foarte apreciat de Vishnu, credinciosii poarta siraguri de margele din lemnul sau, ard frunze sau consuma aceasta planta.
Fiind de bun augur, hindusii considera ca o familie nu este cu adevarat familie daca nu are in gradina sau in casa aceasta planta. Astfel, ei o cultiva in gradina sau in vase pentru a avea binecuvantarea lui Vishnu.
In Romania busuiocul este planta cea mai iubita si cea mai cantata, fiind simbol al dragostei si al norocului. Parfumul sau patrunzator are rolul de a-i proteja pe cei care il miros sau poarta crengute si are puterea de a-i ajuta in dragoste si de a le aduce noroc.
Astfel, el este folosit in multe ritualuri magice cu scopul de a-i purifica pe cei care participa la ele si de a-i ajuta sa obtina fericirea in dragoste si in viata.
Datorita mirosului sau deosebit si a proprietatilor conservante, busuiocul este folosit de catre biserica ortodoxa la producerea apei sfintite (agheasma).
Aceasta apa sfintita are rolul de a alunga duhurile si gandurile rele, bolile, de a ajuta la iertarea pacatelor si la limpezirea mintii. Astfel, cei care o beau conform traditiei si a ritualurilor bisericesti, se purifica sufleteste si trupeste si primesc binecuvantare.
Apa sfintita capata putere deosebita la sarbatoarea de Boboteaza, sarbatoare care marcheaza botezul lui Iisus de catre Sf. Ion in apele Iordanului (06 ianuarie).
Atunci, casele, animalele, oamenii si tot ceea ce le apartine sunt stropite cu ea de catre preot, pentru a alunga spiritele rele, a primi binecuvantare si a avea parte de bunastare. In acea zi oamenii iau de la biserica apa sfintita din care pot sa bea tot anul pentru a avea noroc. Apa se pastreaza in vase curate in care se pune busuioc.
Insa pe langa proprietatile sale purificatoare, romanii considera ca busuiocul este in primul rand planta dragostei, avand puteri afrodisiace deosebite. El simbolizeaza atractia sexuala, fecunditatea, fertilitatea si protectia fata de rau.
Astfel, in cantecele populare si in literatura este des pomenit ca simbol erotic, iar aproape toate ritualurile prin care se urmareste implinirea in dragoste si obtinerea casatoriei, folosesc aceasta planta pentru a spori puterile magice.
In satele romanesti fetele si baietii care merg la hore (dansuri locale), daca vor sa cunoasca un potential iubit sau daca vor sa faca pe cineva sa se indragosteasca fara scapare de ei, poarta o crenguta de busuioc la ureche, in san sau prinsa de camasa.
Busuiocul sporeste puterea de atractie fata de cei de sex opus si creste sansele de a cunoaste pe cineva.
In noaptea de Sf. Ion (06 ianuarie), fetele tinere isi pun sub perna pe care vor dormi, o crenguta de busuioc pe care au luat-o in ajun de la preotul ce a stropit cu apa sfintita casa si oamenii.
Insa in aceasta zi ele trebuie mai intai sa posteasca si inainte de a se culca sa manance o paine foarte sarata. Noaptea se presupune, daca ritualul a fost implinit cum trebuie, ca vor visa ca cel cu care se vor casatori le va aduce apa ca sa isi ostoiasca setea. Astfel, ele pot sa vada in viitor pe cel care le este ursit.
In unele sate din Oltenia (sudul Romaniei), inainte de nunta, mireasa insotita de alaiul de tineri si lautari, strabate pe jos localitatea respectiva pentru a-i invita pe sateni la petrecere dandu-le sa bea alcool dintr-o plosca.
Plosca (o sticla de lemn) este impodobita frumos cu crengute de busuioc. Insa pe acest drum alaiul se opreste la 3 fantani asezate la rascruce de drumuri. Aici, cumnatul de mana (cavalerul de onoare), scoate apa din fantana cu o galeata frumos impodobita cu flori si bani.
Mireasa inmoaie un buchet din ramuri de busuioc in aceasta apa, apoi stropeste fetele si baietii din alai asezati in cele 4 directii cardinale, ca si ei sa aiba noroc in dragoste, sa-si gaseasca pereche si sa se casatoreasca.
Stropitul se face de 3 ori dupa care mireasa rastoarna cu piciorul galeata de apa catre rasarit, locul de unde rasare soarele si incepe o noua zi.
Acestea fiind spuse, fie ca atunci cand va aplecati fata ca sa mirositi parfumul magic al busuiocului din ghiveci sau din gradina, sufletul sa vi se purifice si atingerea dragostei sa va cuprinda inima.