The Prediction of Jesus Christ in the Bhavishya Purana

Published on Jul 12 2014 10:05 PM  |  Posted by Guest   |  Hindu Scriptures  |  91,584 view

Original text from Bhavishya Purana speaking of Jesus Christ is highlighted above.

The following prediction of Jesus Christ is found in the ancient Hindu scripture known as Bhavishya Purana. Bhavishya means "future", and Purana means "history", so the name means the "history of the future". The Bhavishya Purana was originally written 5,000 years ago by the sage Vyasa, who was the compiler of the Vedic scriptures. Usually Puranas are historical narrations of universal events that happened in ancient times, but in the case of the Bhavishya Purana, Vyasa is providing a narration of events that will happen in the future, beginning with the arrival of the age of kali yuga.

[ Bhavishya Purana: Pratisarga Parva, Chaturyuga Khanda Dvitiyadhyayah, 19th Chapter, Texts 17 to 32 ]

Texts 17 - 21

vikramaditya-pautrasca
pitr-rajyam grhitavan
jitva sakanduradharsams
cina-taittiridesajan

bahlikankamarupasca
romajankhurajanchhatan
tesam kosan-grhitva ca
danda-yogyanakarayat

sthapita tena maryada
mleccharyanam prthak-prthak
sindhusthanam iti jneyam
rastramaryasya cottamam

mlecchasthanam param sindhoh
krtam tena mahatmana
ekada tu sakadiso
himatungam samayayau

"Ruling over the Aryans was a king called Salivahana, the grandson of Vikramaditya, who occupied the throne of his father. He defeated the Shakas who were very difficult to subdue, the Cinas, the people from Tittiri and Bahikaus who could assume any form at will. He also defeated the people from Rome and the descendants of Khuru, who were deceitful and wicked. He punished them severely and took their wealth. Salivahana thus established the boundaries dividing the separate countries of the Mlecchas and the Aryans. In this way Sindusthan came to be known as the greatest country. That personality appointed the abode of the Mlecchas beyond the Sindhu River and to the west."

Text 22

ekadaa tu shakadhisho
himatungari samaayayau
hunadeshasya madhye vai
giristhan purusam shubhano
dadarsha balaram raajaa

Once upon a time the subduer of the Sakas went towards Himatunga and in the middle of the Huna country (Hunadesh - the area near Manasa Sarovara or Kailash mountain in Western Tibet), the powerful king saw an auspicious man who was living on a mountain. The man's complexion was golden and his clothes were white.

Text 23

ko bharam iti tam praaha
su hovacha mudanvitah
iishaa purtagm maam viddhi
kumaarigarbha sambhavam
"The king asked, 'Who are you sir?' 'You should know that I am Isha Putra, the Son of God'. he replied blissfully, and 'am born of a virgin.' "

Text 24

mleccha dharmasya vaktaram
satyavata paraayanam
iti srutva nrpa praaha
dharmah ko bhavato matah

" 'I am the expounder of the religion of the Mlecchas and I strictly adhere to the Absolute Truth.' Hearing this the king enquired, 'What are religious principles according to you opinion?'

Texts 25 - 26

shruto vaaca mahaaraaja
praapte satyasya samkshaye
nirmaaryaade mlechadeshe
masiiho 'ham samagatah

iishaamasii ca dasyuunaa
praadurbhuutaa bhayankarii
taamaham mlecchataah praapya
masiihatva mupaagatah

"Hearing this questions of Salivahara, Isha putra said, 'O king, when the destruction of the truth occurred, I, Masiha the prophet, came to this country of degraded people where there are no rules and regulations. Finding that fearful irreligious condition of the barbarians spreading from Mleccha-Desha, I have taken to prophethood'."

Texts 27 - 29

mlecchasa sthaapito dharmo
mayaa tacchrnu bhuupate
maanasam nirmalam krtva
malam dehe subhaasbham

naiganam apamasthaya
japeta nirmalam param
nyayena satyavacasaa
manasyai kena manavah

dhyayena pujayedisham
suurya-mandala-samsthitam
acaloyam prabhuh sakshat-
athaa suuryacalah sada

"Please hear Oh king which religious principles I have established among the mlecchas. The living entity is subject to good and bad contaminations. The mind should be purified by taking recourse of proper conduct and performance of japa. By chanting the holy names one attains the highest purity. Just as the immovable sun attracts, from all directions, the elements of all living beings, the Lord of the solar region, who is fixed and all-attractive, attracts the hearts of all living creatures. Thus by following rules, speaking truthful words, by mental harmony and by meditation, Oh descendant of Manu, one should worship that immovable Lord'."

Text 30

isha muurtirt-dradi praptaa
nityashuddha sivamkari
ishamasihah iti ca
mama nama pratishthitam

"Having placed the eternally pure and auspicious form of the Supreme Lord in my heart, O protector of the earth planet, I preached these principles through the Mlecchas' own faith and thus my name became 'isha-masiha' (Jesus the Messiah)."

Text 31

iti shrutra sa bhuupale
natraa tam mlecchapujaam
sthaapayaamaasa tam tutra
mlecchasthaane hi daarune

"After hearing these words and paying obeisances to that person who is worshipped by the wicked, the king humbly requested him to stay there in the dreadful land of Mlecchas."

Text 32

svaraajyam praaptavaan raajaa
hayamedhan ciikirat
raajyam kriitvaa sa shashthyabdam
svarga lokamu paayayau

"King Salivahara, after leaving his kingdom performed an asvamedha yajna and after ruling for sixty years, went to heaven. Now please hear what happened when the king went to svargaloka."

Thus ends the second chapter entitled, "the age of Salivahara" of the story of Kali Yuga of the Caturyuga Khanda also called pratisarga-parva of the wonderful Bhavishya Maha Purana.

INDIADIVINE

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

: Marinaleda - Utopia spaniolă

Dezvăluiri !: Marinaleda - Utopia spaniolă: „Dacă acesta este preţul care trebuie să fie plătit pentru o idee, atunci să-l plătim. Nu este nevoie să fim jenaţi, înfricoşaţi sau ruşi...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

THE ROSE IN ALCHEMY

Dat Rosa Mel Apibus: "The rose gives the bees honey"
after engraving by Johann Thedore deBry (d. 1598)

The Rose in Alchemy The cross stands wound densely round with roses. Who has put roses on the cross?... And from the middle springs a holy life Of threefold rays from a single point. — Goethe, Die Geheimnisse (1784-1786) In alchemy, the white and the red rose are well-known symbols for the lunar and the solar tincture, from which the "precious rose-coloured blood" of Christ-Lapis flows.  And the Shehina, the brilliance of celestial wisdom on earth, is understood in the image of the rose, and "the collection of honey" stands for the common inheritance of theosophical knowledge.  “Thus the whole parable of the Song of Solomonfinally refers to the object of our rose-cross: 'I am the rose of Sharon and the lily of the field'”. As regards "the correct procedure for attaining the rose-red blood of the cross that is poured (as quintessence) in the centre of the cross", Fludd used the image of wisdom: the work of the architect as a labourer of God on the building of the temple. — R. Fludd, Summum Bonum, Frankfurt, 1629 Alexander Roob, Alchemy & Mysticism Taschen, Köln, Germany, 1996, p. 690 Symbolism of the Rose     A highly complex symbol; it is ambivalent as both heavenly perfection and earthly passion; the flower is both Time and Eternity, life and death, fertility and virginity. In the Occident, the rose and lily occupy the position of the lotus in the Orient.  In the symbolism of the heart, the rose occupies the central point of the cross, the point of unity. The red and white rose together represent the union of fire and water, the union of opposite. In Alchemy, the rose is wisdom and the rosarium the Work; it is also the rebirth of the spiritual after the death of the temporal. In Hebrew Qabalism, the center of the rose is the sun and the petals the infinite, but harmonious, diversities of Nature. The rose emanates from the Tree of Life. In Hinduism, the lotus parallels the symbolism of the Mystic Rose as a spiritual center, especially in the chakras. For Rosicrucians, the Rose-cross is the Mystic Rose as wheel and cross; the rose is the divine light of the universe and the cross the temporal world of pain and sacrifice.  The rose grows on the Tree of Life which implies regeneration and resurrection. The rose in the center of the cross is the quaternary of the elements and the point of unity. J.C. Cooper's Encyclopedia of Traditional Symbols (1978), pp. 141-142     In the Grail legend, the invocations addressed to the divine heart of Jesus contain the feminine element. It is extolled as "the temple in which dwells the life of the world," as a rose, a cup, a treasure, a spring, as the furnace of divine love "ever glowing in the fire of the Holy Ghost", as a censer and as a bridal chamber. Jesus receives the souls of the dying into his heart which "burns glowingly", "as red gold burns and melts in the fire", and the soul dissolves therein, "as water mixes with wine". All of these symbols are feminine and are therefore very closely connected with the motifs of the Grail legend and of alchemical symbolism. Emma Jung & Marie-Louise von Franz, The Grail Legend(1986), p. 100 Emily Dickinson and Alchemy After seeing Fludd's engraving on "The rose gives the bees honey", I discovered this image of "rose and bee" in Emily Dickinson's Poem #1154 (circa 1870) in Thomas H. Johnson'sComplete Poems of Emily Dickinson (p. 516): A full fed Rose on meals of Tint A Dinner for a Bee In process of the Noon became— Each bright Mortality The Forfeit is of Creature fair Itself, adored before Submitting for our unknown sake To be esteemed no more— It is interesting Emily uses the words "Tint" and "process" that are often found in alchemical texts. After reading about tincture in Edward F. Edinger's "The Mysterium Lectures"(1995), page 99, I was inspired to write two haikus on Emily Dickinson and alchemy: She knows the process of the Noon, Rose Tint for Bee— Is Emily an alchemist? Red and white tincture— Alchemy's elixir for the Philosopher's Stone. What a surprise to find Emily Dickinson's Letter 618 (c. 1879): To Forrest F. Emerson Mother congratulates Mr. Emerson on the discovery of the "philosopher's stone". She will never divulge it. It lay just where she thought it did— in making others happy.                                           E. Dickinson Another letter with alchemical reference was to her sister-in-law in Letter 799 (early 1883). The note evidently accompanied a hyacinth still in bud, which ED was sending from her conservatory. To Susan Gilbert Dickinson Will Susan lend Emily a little more Alchimy in exchange for a Hyacinth in prospective, and excuse Sister's predilection to a Cold? The little Vial I still have, labeled "Mere— Sol, Hahn"— Thanking, always,                                           Emily— The Letters of Emily Dickinson, Edited by Thomas H. Johnson Harvard University Press, Cambridge, MA, 1965, pp. 647, 758 Commentary: Letter 618 was sent to Forrest F. Emerson, who was installed as a pastor of the First Church in June 1879. In Letter 617, Emily wrote to him: "Though tendered by a stranger, the fruit will be forgiven. Valor in the dark is my Maker's code." Emily thanks him for a gift of fruit and hints that a call will be appreciated. The gift may have been for Emily's mother, now bedridden, who may have expressed the wish to have her pastor call. The tone of Letter 618 suggests that it was written shortly after the pastor paid a visit which Mrs. Dickinson appreciates and Emily acknowledges. Emily's Mom was silent about the philosopher's stone, but Emily was more insightful about this alchemical elixir— it is not about turning lead into gold, but in making others happy— that's true alchemy! On Letter 799, Emily sends Susan a hyacinth in exchange for "a little more Alchimy" that wards off a Cold.Hyacinth symbolizes prudence, peace of mind, and heavenly aspiration.  In mythology, Hyacinthus was a Greek boy loved by the Sun god Apollo and Zephyr, god of the West Wind. When Apollo was teaching Hyacinthus the art of discus throwing, Zephyr, in a jealous rage, blew the discus back, killing Hyacinthus with a blow to the head. Apollo named the flower that grew from Hyacinthus's blood hyacinth. The bell-shaped flower also represents resurrection in Spring. Emily's vial labeled "Mere— Sol, Hahn" means "Mother, Sun, Rooster" in French, Spanish, German. It is fascinating that Emily desires an alchemical elixir whose label conjures up a "rooster calling up Mother Sun" to ward off her head cold. In return Emily sends Susan a hyacinth symbolizing "peace of mind" (J.C. Cooper, Encyclopedia of Traditional Symbols(1978), p. 86). Beside the above two Emily Dickinson letters relating to alchemy, we may find "Philosopher's Stone" in Poem 555 "the old Philosopher— / His Talismanic Stone" Emily Dickinson Poem 555 (circa 1862) Trust in the Unexpected— By this— was William Kidd Persuaded of the Buried Gold— As One had testified— Through this— the old Philosopher— His Talismanic Stone Discerned— still withholden To effort undivine— 'Twas this— allured Columbus— When Genoa— withdrew Before an Apparition Baptized America— The Same— afflicted Thomas— When Deity assured 'Twas better— the perceiving not— Provided it believed— Commentary: Poem 555 was one of the 366 poems Emily wrote in 1862, her most prolific year. Her first line "Trust in the Unexpected" echoes Shakespeare's Hamlet: I.5.918— "There are more things in heaven and earth, Horatio, Than are dreamt of in your philosophy." The Philosopher's "Talismanic Stone" is the magic elixir that converts lead to gold. This may be the "Buried Gold" of Captain Kidd, the Pirate which lured Columbus to sail for the New World.  In Poem 48, Emily was aware that Columba is Latin for dove. Emily's image of Columbus baptized America refers to the dove's descent when Christ was baptized in the River Jordan by John the Baptist (Matthew, 3.16). For the reference to Thomas, see John, XX.29: "Jesus said unto him, Thomas, because thou has seen me, thou has believed: blessed are they that have not seen, and yet have believed."  Etymology of talisman is from 1638 Frenchtelein "to perform religious rites". True alchemy is a ritual of the soul's transformation to spiritual awakening. Emily understood this well.  Web Links to Rose and Alchemy: • Commentary: Dat Rosa Mel Apibus • In the Hands of Alchemy: Black Madonna • Queen Christina of Sweden & Alchemy— Peter Y. Chou      WisdomPortal.com

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

The Science of Lust Full Documentary 360p Extraordinary Documentary HD

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Templul Ursitelor de la Sinca Veche, un stravechi PORTAL... spre alte lumi! Templul Ursitelor - The Hidden Temple

Romania Megalitica: Templul Ursitelor de la Sinca Veche, un stravechi PORTAL... spre alte lumi! Templul Ursitelor - The Hidden Temple

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

ISTORIA SECRETĂ A OMENIRII

rudan - Sun, 29/06/2014 - 17:52

Pietrele gravate din Inca (Peru) stau mărturie că istoria omenirii a fost falsificată.

Din cauza orgoliului de “cuceritori” ai planetei Pământ, omenirea refuză să admită că au mai existat pe Terra civilizații comparabile cu civilizația tehnologică actuală. În fapt este vorba de o alternare a civilizațiilor  tehnologice terestre. 

Legea nescrisă a vieții pe Pământ – și pe alte planete din Univers – presupune acumulări progresive de cunoștințe științifice și tehnice, după care urmează autodistrugerea civilizației tehnologice prin ea însăși. Nu trebuie să ne mire că au mai existat în vremi îndepărtate avioane, elicoptere, nave sofisticate și alte mijloace de transport și de luptă. 

Nu ar trebui să ne surprindă nici faptul, că  produsele tehnologice ale speciei umane din toate timpurile seamănă între ele. Programul cerebral al omenirii a rămas același; invențiile tehnologice își urmează calea, potrivit programului existent pe “hard disk-ul” cerebral al omului.

Oamenii de știință se referă numai la un ciclu al civilizațiilor ce s-au succedat pe Pământ – și la modul superficial -, de la era “primitivă” până la apogeul tehnologic din zilele noastre, fără să se întrebe cum a ajuns omenirea în era “primitivă”. Restul dovezilor istorice existente le ignoră cu desăvârșire, trecându-le la capitolul ciudățeniilor.

 De pildă, elicoptere, avioane, nave maritime comparabile cu cele existente în zilele noastre  incizate în temple din vechime, sunt persiflate de către arheologi pentru că, după opinia lor “așa ceva nu putea să exista la vremea respectivă”. (A se consulta în cest sens și articolul din Jurnal Paranormal, intitulat Enigme ale preistoriei. Relicve aeronautice și astronautice.)

Frapantă este similitudinea dintre elicopterul figurat pe pereții templelor lui Seti I din Abydos și lui Amon Ra din Karnak (Egipt), cu elicopterele din zilele noastre, utilizate la ridicarea şi transportarea unor obiecte grele (foto 1). 

Foto 1

Pe același perete din templul lui Seti I, la înălțimea de 10 m, există și alte vehicule tehnice redate deasupra unor hieroglife indescifrabile (foto 2).

Foto 2

Foto 3

Cât despre ipoteza lansată de arheologi, cum că ar fi vorba de reprezentările unor albine, pentru că faraonul Seti I ar fi fost poreclit la vremea sa „albină” datorită hărniciei sale, iată cum arăta o albină ce există pe același perete (foto 3) .

Arheologii nu își pun nici întrebarea, cum de au lucrat vechii egipteni în interiorul piramidelor, făurind în piatră texte și imagini, fără să lase nici o urmă de fum din “făcliile” folosite pentru iluminarea încăperilor.

În privința vechimii omului pe Pământ, lucrurile sunt și mai încurcate. Savanții au stabilit, în baza teoriei evoluțiilor speciilor elaborată de Charles Darwin (teorie expirată în prezent) și a unor fosile cu valoare documentară îndoielnică, că vechimea omului pe Terra este de aproximativ 200.000 de ani. 

Drept care, artefactele preistorice care vin în contradicție cu această ipoteză sunt, ca să folosim un eufemism, ignorate. În realitate sunt distruse sau în cel mai fericit caz sunt ascunse de ochii celorlalți semeni, în depozite secrete. Așa s-a întâmplat și cu pietrele gravate de la Inca (Peru), de importanță majoră pentru istoria omenirii.

Foto 4. Savantul peruan Javier Cabrera, care a ascuns artefactele de la Inca.

În anii ’70 ai secolului trecut, în urma secării râului Inca din Peru, a fost descoperită o așezare umană ce prezenta un înalt nivel de cultură, cu  vechimea estimată la peste 65.000.000 de ani! Cele aproximativ 10.000 de artefacte prelevate din așezare au fost luate în păstrare de un arheolog renumit din Peru, dr. Javier Cabrera, și închise într-o încăpere ascunsă. 

Pentru că, după cum afirma savantul peruan, "Nu suntem pregătiți pentru astfel de secrete". Este vorba de o civilizație necunoscută, dificil de încadrat din punct de vedere istoric, ale cărei artefacte depășesc imaginația arheologilor. 

Înainte de a muri în anul 2001, Javier Cabrera s-a destăinuit unor oameni de știință europeni, că a ținut într-o camera secretă aflată la subsolul muzeului,"obiecte cu totul speciale, a căror semnificație este imposibil de deslușit prin cunoștințele actuale".

Să vedem despre ce este vorba. Cele peste  10.000  de pietre de diferite dimensiuni descoperite la Inca au suprafața neagră și fină, pe care sunt gravate diferite imagini. Pietrele au greutate mai mare decât rocile actuale, având același volum.

Pe suprafața pietrei din foto 5 este incizat globul pământesc, probabil așa cum era cu aproximativ 65.000.000 de ani în urmă. De reținut că între cele două Americi și continentul Africa, oceanul Atlantic a fost redat sub forma unei fășii înguste (geologic vorbind), reprezentând perioada geologică când începuse deriva continentelor. 

Pe rocă este înfățișat conturul continentului Africa, desprins din America de Sud. În interiorul continentelor, printre meridiane și paralele, se văd imagini ce reprezintă figuri umane, locuințe și edificii publice, dinozauri și  alte animale de epocă.

Foto 5. Globul pământesc, așa cum arăta cu aproximativ 65 milioane de ani în urmă. 
 

Foto 6. Figuri umane: unele sunt îmbrăcate cu decență, altele sunt îmbrăcate sumar, la fel ca în zilele noastre pe diferite meridiane ale globului. 
 

Foto 7.  Dinozaurii, animale dispărute cu aproximativ 65 milioane de ani în urmă, incizate pe suprafața pietrelor de la Inca.
 

Foto 8. Canguri de acum 65 milioane de ani, figurați pe pietrele de la Inca, identici cu cei vii din zilele noastre.
 

Foto 9, 10. Lupta oamenilor cu dinozauri.
 

Foto 11. Ființă umană călare pe un  dinozaur erbivor (domesticit?).
 

Foto 12. Intervenții medicale umane.
 

Foto 13. Intervenții medicale umane.
 

Foto 14. Simbolul medicinii, cu șarpele încolăcit pe piciorul cupei cu venin, incizat pe rocile de la Inca. Veninul de șarpe se folosește și în zilele noastre în tratamente medicale.
 

Foto 15. Astronom studiind bolta cerului, incizat pe pietrele de la Inca.
 

Foto 16. Viața spirituală a omului de acum circa 65 milioane de ani. Incizie pe rocile din Inca. 
 

Figuri similare existente pe petroglifele de la Inca și geoglifele  din deșertul Nazca, din Peru.

Unele dintre petroglife (desene incizate pe roci) de la Inca prezintă similitudini cu geoglife (figurile uriașe trasate pe sol, vizibile îndeobște din aer) descoperite în deșertul Nazca (Peru). Ceea ce ar permite o estimare a vechimii desenelor de la Nazca la circa 65 milioane de ani.

 În continuare, prezentăm câteva exemple în acest sens. Maimuțele, păsările colibri, tarantulele figurate pe solul de la Nazca, sunt similare cu petroglifele de la Inca; și sunt identice cu cele ce trăiesc în zilele noastre. 

Foto 17. Figuri de animale și siluete umane, incizate pe petroglifele de la Inca.
 

Foto 18. Maimuță incizată pe pietrele descoperite la Inca.
 

Foto 19. Aceeași figură de maimuță existentă în deșertul Nazca.
 

Foto 20. Pasărea colibri incizată pe pietrele de la Inca.
 

Foto 21. Aceeași pasăre colibri realizată în deșertul Nazca.
 

Foto 22. Pietrele din Inca. În stânga imaginii și în colțurile de jos, în dreapta și stânga, se văd incizate tarantule.
 

Foto 23. Tarantulă similară, realizată în deșertul Nazca.
 

Foto 24. Zid preincaș din pietre, fără mortar, în rosturile căruia nu se poate strecura nici o lamă de cuțit. Este practic indestructibil. Prin ce mijloace tehnice a fost realizat?
 

Istoria speciei umane așa cum a fost concepută după teoria darwinistă, reprezintă un fals monumental. La ora actuală, darwinismul fost redus la o simplă ipoteză; și ca toate prezumțiile, nu mai este obligatoriu a se preda în școli. Printr-un nefericit concurs de împrejurări, Darwin a stabilit filiația omului din maimuță. Cu teoria darwinistă și-au luat doctorate zeci de mii de oameni de știință, care i-au ținut isonul “părintelui” teoriei evoluționiste. 

De pildă, omul de știință român, prof. univ. dr. Marcian David Bleahu, declara în cartea sa căpătâi, întitulată Omul și peștera, apărută în anul 1978, că dânsul este mândru că se trage din maimuță (!)

Ce fac oamenii de știință nu este întotdeauna știință. Toată viața lor se canonesc să-și apere titlurile științifice, luate nu rareori pe ipoteze care se dovedesc ulterior a fi false. La rândul lor, ei conduc doctorate cu teze care au ca obiect aceleași teorii fără acoperire științifică, școlind discipoli care să le ducă pe mai departe “învățăturile”, în pofida progresului științific. 

De exemplu, cu teoria evoluției speciilor elaborată de Charles Darwin, savanții au ținut în loc omenirea peste un secol; și nu au de gând să renunțe. Reputația și remunerația lor fiind în funcție de cât vor reuși să-i păcălească pe semeni. La care se adaugă curente religioase, ce mențin de secole omenirea în cel mai crunt obscurantism medieval.

Gestul făcut de dr. Javier Cabrera cu cele peste 10.000 de artefacte de importanță excepțională pentru omenire, se încadrează în procedeele nefaste pe care le fac uneori oamenii de știință, pentru a își păstra intactă reputația. Probabil și titlul de doctor în științe pe care a avut Javier Cabrera, s-a bazat tot pe o teză darwinistă.

Dar inciziile de pe pietrele din Inca, prin animale pe care le au figurate – căprioare, canguri, girafe, păsări colibri, etc., contrazic teoria evoluționistă a lui Darwin. La care se adaugă implacabil albine, libelule, țânțari, pești, ornitorinci, crocodili, rechini, crabi-potcoavă, etc., găsiți fosilizați de sute de milioane de ani și care mai trăiesc, bine-mersi, și în zilele noastre.

La finalul acestui articol, merită reținută concluzia academicianului român, Radu Vulpe, exprimată la încheierea unei discuții cu autorul acestor rânduri: “Este greu pentru un om de știință când își dă seama, la sfârșitul carierei sale științifice, că a mers pe un drum greșit. Însă un om de știință adevărat, ar trebui să recunoască greșeala pe care a făcut. Dar câți au puterea să o facă?” – s-a întrebat, meditativ, octogenarul istoric.

Prin urmare, ce este de făcut într-o atare situație? Să defilăm în continuare în sens giratoriu – via Papua Nova Guinee –, sau să apucăm taurul de coarne și să trezim pe săpătorii istoriei omenirii din letargia suficienței? 

Share on

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More