Saturday, September 10, 2011
Uriasii din Bucegi
CONCERT SI FILM IRANIAN AZI
via roncea.ro
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Grigore Lese te invita la un concert cu tineri muzicieni iranieni, azi, la ora 18, in Piata Ateneului, urmat de proiectia filmului “Esfahan, cu dragoste”, de Daniela Zeca Buzura
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Nefertiti, regina Egiptului-NEFERTITI QUEEN OF EGYPT
NEFERTITI QUEEN OF EGYPT-DOCUMENTARY HERE
Nefertiti (numele ei înseamnă “Frumoasa care vine” ) a fost regina Egiptului din Dinastia a 18-a, “Marea soție” a faraonului Amenhotep al IV-lea, zis și Akhenaten.
Ea a domnit aproximativ 18 ani, în vremea marii reforme religioase conduse de acest faraon, care a promovat cultul unic al discului solar, Aten. Ea a fost și soacra și, se pare, și mama vitregă a faraonului Tutankhamon.
Nefertiti a devenit cunoscută în secolul al XX-lea mai ales datorită bustului ei, ajuns în colecția Muzeului egiptean din Berlin, și care face parte în prezent din Muzeul Nou.
Bustul lui Nefertiti, în mai multe variante, a fost una din cele mai des copiate sculpturi dintre cele ce ne-au parvenit din Egiptul antic. Titlurile reginei Nefertiti erau numeroase, de exemplu, la Karnak sunt inscripții în care este denumită :
„Moștenitoarea, cea mare în grații, cea plină de farmec, marea aducătoare de fericire, doamna gingășiei, foarte iubită, care liniștește inima regelui în casa sa, în toate dulce vorbitoare, Stăpâna Egiptului de Sus si de Jos, Marea Soție a regelui, care o iubește, Doamna celor doua țări, Nefertiti”.
Vezi și:
- Egiptul magic (8 episoade), un film documentar care vorbește despre o istorie secretă a Egiptului moștenitor al învățăturilor înalte și capacităților magice dintr-o cultură și mai îndepărtată.
Vizionare online film documentar Nefertiti – Queen of Egypt subtitrat
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Mari personalitati ale istoriei si civilizatiei romanesti - Elena Caragiani
- Prima romanca aviator -
- Elena Caragiani a fost prima femeie aviator a Romaniei. A indraznit sa ceara brevet de pilot intr-un secol in care acest drept apartinea, aproape in exclusivitate, barbatilor. A fost prima ziarista din lume care a scris "reportaje din avion".
S-a incumetat sa calareasca alaturi de barbati si sa-i intreaca. S-a aventurat in jungla africana, la vanatoare de tigrii si lei. Si-a iubit cu patima tara si s-a intors la ea de fiecare data, cu o dragoste ce nu s-a lasat intimidata de nedreptati si indiferenta birocratica -
Elena Caragiani, prima aviatoare a Romaniei, s-a nascut la 13 mai 1887, in Tecuci, la sfarsitul unui secol optimist si visator, in care stiinta se afla deja pe drumul marilor descoperiri. Fiica a ilustrului doctor Alexandru Caragiani, Elena creste intr-o atmosfera insufletita de discutii intelectuale despre noile cuceriri ale epocii.
Copil cu minte agera si imaginatie bogata, isi iscodeste tatal cu intrebari mature pentru varsta ei. In plimbarile de seara, purtate la pas domol in Gradina Publica, Elena era mai interesata sa stie de unde invata pasarile sa zboare si norii sa pluteasca, decat de bunatatile care o ispiteau la covrigaria cucoanei Hariclia, celebra in Tecuciul secolului XIX.
Dar cel mai mult ii placea sa alerge pe dealuri pentru a inalta zmee colorate, pe care le elibera pentru a le urmari cum se ridica tot mai sus, in bataia vantului. La 16 ani, Elena Caragiani se deosebeste de prietenele sale educate la pension, care pictau, brodau si exersau expresii frantuzesti in conversatii spumoase.
Adolescenta rebela, citeste cu pasiune carti si reviste despre indraznetele expeditii geografice, inceputurile automobilismului si abia nascuta lume a artei fotografice. In privirea ei, care exprima o deosebita forta interioara, se citeste deja decizia de a fi ea insasi o deschizatoare de drumuri, hotarata sa lupte cu prejudecatile vremii.
Cel mai mult o pasionau povestirile despre cuceritorii cerului si masinile lor zburatoare. Era eleva de liceu, cand ziarele din America au adus vestea care va schimba istoria omenirii: pe dunele batute de vant ale Carolinei de Nord, desprinzandu-se de sol, intr-un zbor care a durat mai putin de un minut, fratii Wright semnasera actul de nastere al aviatiei!
Elena Caragiani traia plenar bucuria reusitei. Zborul de pe celalalt continent facea posibil un vis ce staruise pana atunci fara contur, visul de a pluti in inaltul vazduhului. Acum stia ca zborul este posibil si stia ca, intr-o zi, si ea va reusi sa zboare.
Trei ani mai tarziu, in 1906, presa romaneasca anunta o victorie rasunatoare: la Montesson, langa Paris, Traian Vuia a zburat pentru prima data, la bordul aparatului conceput de el, "Vuia I".
Un roman implinise visul batranului continent si demonstrase ca plutirea nu este straina firii omenesti. Prin izbanda lui Vuia, fascinatia pentru zbor dobandise, in sfarsit, aripi. "Vuia are meritul de a fi primul constructor si aviator roman... Vom vedea cine va fi prima aviatoare din tara noastra", ii spune Elena mamei sale, care credea ca este vorba doar despre o toana adolescentina.
In galop catre cer
Dar "toana" adolescentei devine program. Elena Caragiani face primul pas pe drumul eliberarii de conventiile vremii, renunta la volanele grele ale crinolinei, pentru a imbraca costumul de calareata, exceland intr-un sport ce parea exclusiv al barbatilor. Silueta ei gratioasa, vointa de fier cu care reusea sa struneasca si cei mai naravasi armasari atrage atentia lumii mondene.
Zvelta si mladioasa, ea calareste cu naturalete, sarind peste obstacole tot mai inalte, oferind privitorilor splendidul spectacol al feminitatii si libertatii ce nu cunoaste oprelisti. Elena atrage si fascineaza. Barbatii erau fermecati, femeile o admirau sau o invidiau, reporterii vremii consemnau uluiti record dupa record. Un articol din ziarul "Adevarul" descrie una dintre aparitiile Elenei la o cursa de cai, pe Hipodromul din Bucuresti:
"Printre cei mai abili si temerari calareti ai nostri, putem urmari si o silueta feminina, trecand ca o randunica de-a lungul liniilor drepte, sarind sprinten si fara ezitare peste obstacolele cele mai rebarbative, starnind spaima si atragand admiratia cunoscatorilor, prin pornirea neinfranata de a sari stachetele cele mai inalte, de a incaleca si a dresa cei mai rebeli cai pur sange".
Pasiunea pentru cai o apropie pe Elena de tinerii deschizatori de drumuri ai timpului.
Profesorul ei de echitatie, locotenentul de cavalerie Mircea Zorileanu, descopera surprins ca atragatoarea sa eleva ii impartaseste si pasiunea pentru aviatie. Dupa cursele de antrenament, in linistea ce se lasa pe hipodrom si in compania tacuta a cailor, cei doi discutau despre masinariile alcatuite din lemn, panza si metal care se avantau in inaltul cerului, din ce in ce mai sus, din ce in ce mai departe.
Inalt, plin de forta, cu trasaturi armonioase si o privire luminoasa, tanarul ofiter Zorileanu intruchipa curajul secolului abia nascut. Este atras imediat de tenacitatea si frumusetea Elenei, in care regaseste reprezentarea feminina a spiritului sau. Intalnirea lor s-ar fi putut transforma intr-o frumoasa poveste de dragoste, daca destinul nu ar fi avut cu totul alte planuri.
Nu se vor casatori si nu vor avea copii, in schimb, vor fi impliniti intr-o pasiune comuna: zborul. El va fi primul pilot roman, ea prima femeie aviatoare. In toamna anului 1910 Zorileanu pleaca in Franta pentru a obtine brevetul de pilot.
Botezul aerului
In anul 1913, profitand de reforma invatamantului initiata de Spiru Haret, Elena Caragani isi ia licenta in drept. Devine astfel printre primele femei din Romania licentiata in stiinte juridice.
Dar daca i se putea ingadui sa calareasca armasari pur sange si a fost tolerata la cursurile unei facultati care nu era de "nasul unei fetiscane", pasiunea pentru zbor era cu totul inacceptabila. Dar tanara avocata ramane indiferenta la barfele care se auzeau tot mai clar, ori de cate ori numele ei aparea intr-o conversatie de salon.
Desi pana atunci tolerase in tacere capriciile fetei si comentariile din ce in ce mai suparatoare ale "gurilor rele", tatal Elenei, medicul Caragiani, considera ca este timpul sa isi impuna autoritatea de parinte. "Avionul nu mai este placerea de a urca in saua unui cal, ci nebunie curata, care te va duce nu prin spitale, ci de-a dreptul in mormant!", ii spune aspru fiicei sale, care nu mai vorbea despre nimic altceva decat despre aviatie.
Din fericire, Elena isi gaseste un puternic aliat in cumnatul sau, Andrei Popovici, viitor general de aviatie. Apreciat de superiori si iubit de subordonati, cu o gandire echilibrata si totodata indrazneata, Andrei Popovici aproba si incurajeaza pasiunea cumnatei sale, pe care o indragea protector.
Impreuna cu prietenul sau Mircea Zorileanu, deja posesor al brevetului de pilot-aviator, ii ofera Elenei cel mai ravnit cadou: primul zbor. La bordul unui avion "Wright", adus special in tara pentru scolarizarea pilotilor, ea asteapta cu inima stransa de emotii decolarea.
Avionul se desprinde de la sol cu un huruit infundat, prietenos. Pare un fluture urias, dar imblanzit, gata sa-i imprumute aripile sale mari si sa o ridice in inaltul senin al cerului. Imaginatia lucreaza rapid sub influenta senzatiilor noi, ochii cunosc culori si efecte de lumini fermecatoare. De sus, Bucurestiul pare un oras de jucarie.
Elena Caragiani primise "botezul aerului". De acum inainte stie ca nu va mai putea trai altfel decat prin zbor, descoperise propria ratiune de a fi.
Vestea ca frumoasa Caragiani s-a inscris la Scoala de pilotaj a "Ligii Nationale Aeriene" de la Baneasa, fondata de printul Valentin Bibescu, a socat lumea mondena bucuresteana. In presa, noua "isprava" a Elenei Caragiani era considerata un capriciu menit sa-i aduca un plus de popularitate.
Ceea ce este catalogat de ziarele vremii drept "extravaganta neobrazata a unei femei care incearca sa isi aroge drepturi masculine" este, pentru Elena Caragiani, intaiul pas in aviatie. A urmat constiincioasa lectiile de zbor, avandu-i ca instructori pe capitanul Constantin Fotescu si pe Mircea Zorileanu.
S-a antrenat cu perseverenta si constiinciozitate, la mansa masinilor zburatoare "Bleriot", "Farman" si "Wright" pe care, in timp, a invatat sa le stapaneasca la fel de bine ca si instructorii ei. Avea privirea agera, hotararea si reflexele unui aviator innascut, calitati rare chiar si pentru un barbat.
Odata scoala terminata, urma sa primeasca actul legal care sa-i ateste aptitudinile si munca asidua. Brevetul de pilot insa intarzia sa ii fie incredintat, autoritatile romane demonstrand o inexplicabila gandire retrograda. Elena Caragiani era o femeie, iar femeile nu aveau ce cauta in aviatie. Cererile ei sunt refuzate sistematic de autoritati.
In aceasta situatie, Elena hotaraste sa urmeze sfatul instructorilor sai si sa plece in Franta, pentru a obtine acolo atestatul de pilot. Urmeaza lungi discutii cu familia, care face tot posibilul sa o determine sa se razgandeasca.
Dar nici argumentele rostite pe un ton autoritar de doctorul Caragiani, dezamagit ca fiica sa nu isi gaseste "rostul de femeie", nici rugamintile mamei, care se temea de pericolele acestei pasiuni riscante, nu o fac sa dea inapoi. In toamna anului 1913, Elena Caragiani isi vinde zestrea si pleaca in Franta, pentru a-si implini visul.
Primul brevet pentru o romanca
In Franta, unde prima femeie aviator, Elise Deroche, fusese brevetata inca din 1910, prezenta romancei a fost intampinata cu simpatie. S-a inscris la Scoala civila de aviatie a celebrului Roger Sommer, care functiona la Mourmelon le Grand. Era aceeasi scoala pe care o urmase si Mircea Zorileanu.
La finalul lectiilor, sustine un examen pe un avion cu dubla comanda, iar precizia cu care piloteaza il uimeste si pe profesorul instructor. Dupa o asteptare de cateva luni, obtine brevetul international de pilot-aviator nr. 159, din 22 ianuarie 1914.
O saptamana mai tarziu, Federatia Aeronautica Internationala, cel mai inalt for de conducere al aviatiei civile, consemneaza in registrele oficiale emiterea unui brevet de pilot si a insignei aferente acestuia pe numele Elena Caragiani, originara din Romania.
Ea devine astfel prima romanca aviatoare si se numara printre primele zece femei pilot din lume. Fotografiile din vremea aceea ne-o infatiseaza ca pe o tanara delicata, dar cu buze hotarate si ochii luminati de trairea zborului.
La 27 de ani, poate spune ca a fost printre primele femei care au indraznit sa calareasca in galopul salbatic al cailor, sa paseasca alaturi de barbati in aula Facultatii de Drept si, mai ales, sa se inalte singura deasupra norilor, stapana pe comanda avionului si pe destinul ei.
Se intoarce fericita in Romania, cu speranta ca va fi angajata ca pilot roman. Din pacate, nici brevetul international, nici calificativele superlative din Franta nu sunt argumente pentru intrarea ei in aviatia romana. Pretutindeni se lovea de aceeasi atitudine inflexibila si opaca, primind in mod frecvent acelasi raspuns, care o trimitea indaratul unui birou prafuit:
"Dumneata esti licentiata in drept, treci intr-o institutie administrativa, unde vei putea sa dovedesti ca esti o impiegata constiincioasa".
Odata cu angrenarea Romaniei in razboiul balcanic, Elena Caragiani face demersuri pentru a fi admisa in corpul zburatorilor. In cererile sale mentiona ca, daca nu poate functiona ca pilot, ar putea sa fie admisa cel putin ca observator aerian sau curier. Insa razboiul nu a schimbat cu nimic mentalitatile, iar cererile ei insistente au fost si de data aceasta respinse.
Dezamagita si indignata, se intoarce la Paris si se angajeaza la un important cotidian francez. Imbina munca de reporter cu pasiunea pentru zbor si, in deplasarile la distante mari, foloseste avionul.
Conducatorii consortiului de presa au considerat ca abilitatile aviatice ale Elenei reprezinta un avantaj inedit si au hotarat sa o angajeze in functia de corespondent de razboi. Astfel, Elena Caragiani se bucura de o premiera mondiala: este primul corespondent de razboi din lume, care scrie "reportaje din avion".
Traieste intens fiecare moment al decolarii, fiecare misiune care o poarta spre locuri si oameni noi, ale caror povesti le istoriseste in reportaje vii, pline de culoare. "Cea mai buna modalitate de a vedea o tara este sa o privesti prin ochii unei pasari", declara deja celebra ziarista-pilot.
Este iubita de cititori si devine ea insasi subiect de presa. Ziarele vremii descriu calatoriile ei in afara continentului si actiunile neobisnuite la care participa. Cotidianul american "New York Times" relateaza ca aviatoarea romanca a participat la o partida de vanatoare in jungla africana, unde a reusit sa impuste un tigru din a carui blana si-a comandat o haina eleganta.
Publicatia trece in revista recordurile vanatoresti ale aviatoarei, care a ucis singura un elefant primejdios si a manuit cu indemanare harponul la vanatoarea de balene. Elena Caragiani este un personaj celebru, care cucereste publicul prin carisma si spontaneitate.
Avand un spirit de aventura puternic, recurge la cele mai copilaroase metode de a-si alege traseele aviatice. Astfel, pusa in situatia de a decide intre o expeditie de vanatoare in Congo si survolarea oceanului alaturi de pilotii americani, da cu banul pentru a se hotari. Cap pentru America, pajura pentru Africa. Si soarta decide: va pleca in America.
La 26 februarie 1914, lista pasagerilor de pe transoceanicul "Olympic" mentioneaza prezenta la bord a pasagerei Helene Caragiani, imbarcata din portul Cherbourg, Franta, cu destinatia New York. Prezenta ei nu este ignorata de ziaristi, care asteapta sosirea romancei pe coasta de est a Americii.
La coborarea din vapor, Elena Caragiani declara ca vrea sa le propuna aviatorilor americani organizarea unei curse aeriene peste Atlantic. "Daca barbatii vor astepta prea mult timp, se va gasi o femeie care sa le-o ia inainte", declara ea pentru publicatia "Middle Town Daily Times-Press".
Pentru orice eventualitate, si-a adus si avionul propriu, un Bleriot monoplan, cu care se va antrena imediat ce-l va asambla. Initiativa este cu atat mai indrazneata, cu cat temperaturile lunii februarie sunt foarte scazute, iar la altitudini mari exista conditii de inghet. Dar frigul nu este o piedica pentru curajoasa romanca.
Desi era intr-o tara care ii recunostea si recompensa meritele, refuzul Romaniei ii rasuna inca dureros in suflet. Trimite in tara scrisori pline de optimism, zugravind in culori vesele o existenta senina, cu zile de munca obositoare, dar implinite. Este doar o aparenta menita sa ridice moralul familiei, dar, in realitate, Elena se simte singura si trista.
Altcineva s-ar fi multumit cu victoriile de pana atunci, dar pentru Elena Caragiani, acest compromis nu exista, ea trebuie sa mearga mai departe. Inainte de orice, s-a nascut pentru pionierat si va inainta ca o exploratoare solitara, lasand in urma ei drapelul Romaniei, o tara pentru care ea, deocamdata, nu exista.
Infirmiera in transee
In vara lui 1916, dupa ce Romania intra in razboi, nu mai poate ramane departe de patrie. Gandul la grelele incercari prin care trec romanii si speranta ca poate fi de folos o determina sa revina in tara.
Strabate o distanta de cateva mii de kilometri pentru a solicita, din nou, sa fie primita in randurile aviatiei romane. Desi la vremea aceea nu existau prea multi piloti in aviatia militara, si pe front nu actionau decat 26 de avioane romanesti, autoritatile ii refuza din nou serviciile.
Nici de data aceasta Elena Caragiani nu a cedat si a inaintat Ministerului de Razboi cererea de a actiona in zona frontului, pentru a transporta pe calea aerului medicamente la spitalele de campanie.
In cele din urma, autoritatile aproba activitatea ei in corpul sanitar, dar nu ca aviator, ci ca simpla infirmiera pentru "Crucea Rosie", la un spital de campanie infiintat la Iasi.
Bucurestiul fusese bombardat de zeppelinele nemtesti, spitalele evacuate si ranitii transportati in diferite orase din nordul Moldovei. Timp de aproape un an, se dedica ingrijirii ranitilor. Aici se imprieteneste cu celebra actrita Maria Ventura, careia ii va transmite o parte din pasiunea sa pentru aviatie.
Elena Caragiani dovedeste acelasi curaj eroic, mergand cu ambulanta pana in apropierea zonei de conflict, pentru a salva ranitii din transeele de pe malurile Neajlovului si Argesului. Infrunta lipsurile, frigul si moartea, depasind adeseori liniile in care echipele "Crucii Rosii" puteau sa actioneze.
Sfideaza artileria inamica, trece prin ploaia de schije si obuze in cautarea celor care aveau nevoie de ajutor. Afland vestea ca orasul ei natal duce o acuta lipsa de personal medical, Elena se intoarce in casa parinteasca de la Tecuci.
Aici infiinteaza un punct de prim-ajutor, continuandu-si munca de infirmiera. In 1917, in timpul luptelor de la Marasesti, sora Elena, dupa cum o strigau ranitii, a salvat sute de vieti. Sfarsitul razboiului ii aduce recunostinta statului roman, care o decoreaza pentru actele ei de curaj si pentru contributia postbelica la refacerea Romaniei.
Dar Elena Caragiani nu isi doreste aceasta glorie, ea vrea ca tara sa ii recunoasca brevetul de pilot. Din dorinta de a demonstra ca Romania trebuie sa se mandreasca cu aviatoarele sale, se incumeta sa faca un raid pe ruta Craiova-Tecuci, un zbor curajos pentru acea vreme.
A fost ultima oara cand avionul Elenei Caragiani s-a ridicat in vazduhul patriei, peste unduirile dealurilor si neclintirea tacuta a muntilor. Statul Roman ii intorsese spatele, dar cerul Romaniei o recunostea si o primea cu bratele deschise.
Obosita de constantele refuzuri din partea autoritatilor romane, se hotaraste a treia oara sa plece in Franta, pentru a-si relua cariera de reporter. Aici se casatoreste cu avocatul Virgil Stoenescu si se stabilesc la Paris.
Epilog
Intre anii 1917-1928, reportajele aeriene care ii poarta semnatura vin din cele mai neasteptate tari ale Africii si Americii de Sud. Departe de tara, Elena Caragiani resimte oboseala si amarul anilor de zbucium, in care a infruntat suferinta respingerilor si apoi chipul crud al razboiului. Se imbolnaveste de tuberculoza, boala neiertatoare la vremea aceea, si revine in tara pentru a-si gasi, in sfarsit, linistea.
Dintre toate marile ei iubiri, cea pentru Romania ii lasa inca o umbra amara in suflet. Cu un gest pornit dintr-o ultima revolta, decide sa nu lase in urma ei nici o marturie, nici o dovada a complicatului sau destin si distruge toate insemnarile pe care le adunase de-a lungul vietii.
Povestea ei se sfarseste in martie 1929, intr-o cripta din cimitirul Bellu, cu ultimele cuvinte scrise tremurat pe panglicile unei coroane lasate pe mormant de camarazii alaturi de care a zburat aripa la aripa...
ANA DOBRESCU
Foto arhiva personala Arh. Mihai Andrei si arhiva revistei Istorie si Civilizatie
- Elena Caragiani a fost prima femeie aviator a Romaniei. A indraznit sa ceara brevet de pilot intr-un secol in care acest drept apartinea, aproape in exclusivitate, barbatilor. A fost prima ziarista din lume care a scris "reportaje din avion".
S-a incumetat sa calareasca alaturi de barbati si sa-i intreaca. S-a aventurat in jungla africana, la vanatoare de tigrii si lei. Si-a iubit cu patima tara si s-a intors la ea de fiecare data, cu o dragoste ce nu s-a lasat intimidata de nedreptati si indiferenta birocratica -
Elena Caragiani, prima aviatoare a Romaniei, s-a nascut la 13 mai 1887, in Tecuci, la sfarsitul unui secol optimist si visator, in care stiinta se afla deja pe drumul marilor descoperiri. Fiica a ilustrului doctor Alexandru Caragiani, Elena creste intr-o atmosfera insufletita de discutii intelectuale despre noile cuceriri ale epocii.
Copil cu minte agera si imaginatie bogata, isi iscodeste tatal cu intrebari mature pentru varsta ei. In plimbarile de seara, purtate la pas domol in Gradina Publica, Elena era mai interesata sa stie de unde invata pasarile sa zboare si norii sa pluteasca, decat de bunatatile care o ispiteau la covrigaria cucoanei Hariclia, celebra in Tecuciul secolului XIX.
Dar cel mai mult ii placea sa alerge pe dealuri pentru a inalta zmee colorate, pe care le elibera pentru a le urmari cum se ridica tot mai sus, in bataia vantului. La 16 ani, Elena Caragiani se deosebeste de prietenele sale educate la pension, care pictau, brodau si exersau expresii frantuzesti in conversatii spumoase.
Adolescenta rebela, citeste cu pasiune carti si reviste despre indraznetele expeditii geografice, inceputurile automobilismului si abia nascuta lume a artei fotografice. In privirea ei, care exprima o deosebita forta interioara, se citeste deja decizia de a fi ea insasi o deschizatoare de drumuri, hotarata sa lupte cu prejudecatile vremii.
Cel mai mult o pasionau povestirile despre cuceritorii cerului si masinile lor zburatoare. Era eleva de liceu, cand ziarele din America au adus vestea care va schimba istoria omenirii: pe dunele batute de vant ale Carolinei de Nord, desprinzandu-se de sol, intr-un zbor care a durat mai putin de un minut, fratii Wright semnasera actul de nastere al aviatiei!
Elena Caragiani traia plenar bucuria reusitei. Zborul de pe celalalt continent facea posibil un vis ce staruise pana atunci fara contur, visul de a pluti in inaltul vazduhului. Acum stia ca zborul este posibil si stia ca, intr-o zi, si ea va reusi sa zboare.
Trei ani mai tarziu, in 1906, presa romaneasca anunta o victorie rasunatoare: la Montesson, langa Paris, Traian Vuia a zburat pentru prima data, la bordul aparatului conceput de el, "Vuia I".
Un roman implinise visul batranului continent si demonstrase ca plutirea nu este straina firii omenesti. Prin izbanda lui Vuia, fascinatia pentru zbor dobandise, in sfarsit, aripi. "Vuia are meritul de a fi primul constructor si aviator roman... Vom vedea cine va fi prima aviatoare din tara noastra", ii spune Elena mamei sale, care credea ca este vorba doar despre o toana adolescentina.
In galop catre cer
Dar "toana" adolescentei devine program. Elena Caragiani face primul pas pe drumul eliberarii de conventiile vremii, renunta la volanele grele ale crinolinei, pentru a imbraca costumul de calareata, exceland intr-un sport ce parea exclusiv al barbatilor. Silueta ei gratioasa, vointa de fier cu care reusea sa struneasca si cei mai naravasi armasari atrage atentia lumii mondene.
Zvelta si mladioasa, ea calareste cu naturalete, sarind peste obstacole tot mai inalte, oferind privitorilor splendidul spectacol al feminitatii si libertatii ce nu cunoaste oprelisti. Elena atrage si fascineaza. Barbatii erau fermecati, femeile o admirau sau o invidiau, reporterii vremii consemnau uluiti record dupa record. Un articol din ziarul "Adevarul" descrie una dintre aparitiile Elenei la o cursa de cai, pe Hipodromul din Bucuresti:
"Printre cei mai abili si temerari calareti ai nostri, putem urmari si o silueta feminina, trecand ca o randunica de-a lungul liniilor drepte, sarind sprinten si fara ezitare peste obstacolele cele mai rebarbative, starnind spaima si atragand admiratia cunoscatorilor, prin pornirea neinfranata de a sari stachetele cele mai inalte, de a incaleca si a dresa cei mai rebeli cai pur sange".
La Paris, in 1919
�
Pasiunea pentru cai o apropie pe Elena de tinerii deschizatori de drumuri ai timpului.
Profesorul ei de echitatie, locotenentul de cavalerie Mircea Zorileanu, descopera surprins ca atragatoarea sa eleva ii impartaseste si pasiunea pentru aviatie. Dupa cursele de antrenament, in linistea ce se lasa pe hipodrom si in compania tacuta a cailor, cei doi discutau despre masinariile alcatuite din lemn, panza si metal care se avantau in inaltul cerului, din ce in ce mai sus, din ce in ce mai departe.
Inalt, plin de forta, cu trasaturi armonioase si o privire luminoasa, tanarul ofiter Zorileanu intruchipa curajul secolului abia nascut. Este atras imediat de tenacitatea si frumusetea Elenei, in care regaseste reprezentarea feminina a spiritului sau. Intalnirea lor s-ar fi putut transforma intr-o frumoasa poveste de dragoste, daca destinul nu ar fi avut cu totul alte planuri.
Nu se vor casatori si nu vor avea copii, in schimb, vor fi impliniti intr-o pasiune comuna: zborul. El va fi primul pilot roman, ea prima femeie aviatoare. In toamna anului 1910 Zorileanu pleaca in Franta pentru a obtine brevetul de pilot.
Botezul aerului
In anul 1913, profitand de reforma invatamantului initiata de Spiru Haret, Elena Caragani isi ia licenta in drept. Devine astfel printre primele femei din Romania licentiata in stiinte juridice.
Dar daca i se putea ingadui sa calareasca armasari pur sange si a fost tolerata la cursurile unei facultati care nu era de "nasul unei fetiscane", pasiunea pentru zbor era cu totul inacceptabila. Dar tanara avocata ramane indiferenta la barfele care se auzeau tot mai clar, ori de cate ori numele ei aparea intr-o conversatie de salon.
Desi pana atunci tolerase in tacere capriciile fetei si comentariile din ce in ce mai suparatoare ale "gurilor rele", tatal Elenei, medicul Caragiani, considera ca este timpul sa isi impuna autoritatea de parinte. "Avionul nu mai este placerea de a urca in saua unui cal, ci nebunie curata, care te va duce nu prin spitale, ci de-a dreptul in mormant!", ii spune aspru fiicei sale, care nu mai vorbea despre nimic altceva decat despre aviatie.
Din fericire, Elena isi gaseste un puternic aliat in cumnatul sau, Andrei Popovici, viitor general de aviatie. Apreciat de superiori si iubit de subordonati, cu o gandire echilibrata si totodata indrazneata, Andrei Popovici aproba si incurajeaza pasiunea cumnatei sale, pe care o indragea protector.
Impreuna cu prietenul sau Mircea Zorileanu, deja posesor al brevetului de pilot-aviator, ii ofera Elenei cel mai ravnit cadou: primul zbor. La bordul unui avion "Wright", adus special in tara pentru scolarizarea pilotilor, ea asteapta cu inima stransa de emotii decolarea.
Avionul se desprinde de la sol cu un huruit infundat, prietenos. Pare un fluture urias, dar imblanzit, gata sa-i imprumute aripile sale mari si sa o ridice in inaltul senin al cerului. Imaginatia lucreaza rapid sub influenta senzatiilor noi, ochii cunosc culori si efecte de lumini fermecatoare. De sus, Bucurestiul pare un oras de jucarie.
Elena Caragiani primise "botezul aerului". De acum inainte stie ca nu va mai putea trai altfel decat prin zbor, descoperise propria ratiune de a fi.
In mult visatul costum de aviator
�
Vestea ca frumoasa Caragiani s-a inscris la Scoala de pilotaj a "Ligii Nationale Aeriene" de la Baneasa, fondata de printul Valentin Bibescu, a socat lumea mondena bucuresteana. In presa, noua "isprava" a Elenei Caragiani era considerata un capriciu menit sa-i aduca un plus de popularitate.
Ceea ce este catalogat de ziarele vremii drept "extravaganta neobrazata a unei femei care incearca sa isi aroge drepturi masculine" este, pentru Elena Caragiani, intaiul pas in aviatie. A urmat constiincioasa lectiile de zbor, avandu-i ca instructori pe capitanul Constantin Fotescu si pe Mircea Zorileanu.
S-a antrenat cu perseverenta si constiinciozitate, la mansa masinilor zburatoare "Bleriot", "Farman" si "Wright" pe care, in timp, a invatat sa le stapaneasca la fel de bine ca si instructorii ei. Avea privirea agera, hotararea si reflexele unui aviator innascut, calitati rare chiar si pentru un barbat.
Odata scoala terminata, urma sa primeasca actul legal care sa-i ateste aptitudinile si munca asidua. Brevetul de pilot insa intarzia sa ii fie incredintat, autoritatile romane demonstrand o inexplicabila gandire retrograda. Elena Caragiani era o femeie, iar femeile nu aveau ce cauta in aviatie. Cererile ei sunt refuzate sistematic de autoritati.
In aceasta situatie, Elena hotaraste sa urmeze sfatul instructorilor sai si sa plece in Franta, pentru a obtine acolo atestatul de pilot. Urmeaza lungi discutii cu familia, care face tot posibilul sa o determine sa se razgandeasca.
Dar nici argumentele rostite pe un ton autoritar de doctorul Caragiani, dezamagit ca fiica sa nu isi gaseste "rostul de femeie", nici rugamintile mamei, care se temea de pericolele acestei pasiuni riscante, nu o fac sa dea inapoi. In toamna anului 1913, Elena Caragiani isi vinde zestrea si pleaca in Franta, pentru a-si implini visul.
Primul brevet pentru o romanca
In Franta, unde prima femeie aviator, Elise Deroche, fusese brevetata inca din 1910, prezenta romancei a fost intampinata cu simpatie. S-a inscris la Scoala civila de aviatie a celebrului Roger Sommer, care functiona la Mourmelon le Grand. Era aceeasi scoala pe care o urmase si Mircea Zorileanu.
La finalul lectiilor, sustine un examen pe un avion cu dubla comanda, iar precizia cu care piloteaza il uimeste si pe profesorul instructor. Dupa o asteptare de cateva luni, obtine brevetul international de pilot-aviator nr. 159, din 22 ianuarie 1914.
O saptamana mai tarziu, Federatia Aeronautica Internationala, cel mai inalt for de conducere al aviatiei civile, consemneaza in registrele oficiale emiterea unui brevet de pilot si a insignei aferente acestuia pe numele Elena Caragiani, originara din Romania.
Brevetul de pilot obtinut in Franta
�
La 27 de ani, poate spune ca a fost printre primele femei care au indraznit sa calareasca in galopul salbatic al cailor, sa paseasca alaturi de barbati in aula Facultatii de Drept si, mai ales, sa se inalte singura deasupra norilor, stapana pe comanda avionului si pe destinul ei.
Se intoarce fericita in Romania, cu speranta ca va fi angajata ca pilot roman. Din pacate, nici brevetul international, nici calificativele superlative din Franta nu sunt argumente pentru intrarea ei in aviatia romana. Pretutindeni se lovea de aceeasi atitudine inflexibila si opaca, primind in mod frecvent acelasi raspuns, care o trimitea indaratul unui birou prafuit:
"Dumneata esti licentiata in drept, treci intr-o institutie administrativa, unde vei putea sa dovedesti ca esti o impiegata constiincioasa".
Odata cu angrenarea Romaniei in razboiul balcanic, Elena Caragiani face demersuri pentru a fi admisa in corpul zburatorilor. In cererile sale mentiona ca, daca nu poate functiona ca pilot, ar putea sa fie admisa cel putin ca observator aerian sau curier. Insa razboiul nu a schimbat cu nimic mentalitatile, iar cererile ei insistente au fost si de data aceasta respinse.
In avionul "Bleriot" cu dubla comanda
�
Conducatorii consortiului de presa au considerat ca abilitatile aviatice ale Elenei reprezinta un avantaj inedit si au hotarat sa o angajeze in functia de corespondent de razboi. Astfel, Elena Caragiani se bucura de o premiera mondiala: este primul corespondent de razboi din lume, care scrie "reportaje din avion".
Traieste intens fiecare moment al decolarii, fiecare misiune care o poarta spre locuri si oameni noi, ale caror povesti le istoriseste in reportaje vii, pline de culoare. "Cea mai buna modalitate de a vedea o tara este sa o privesti prin ochii unei pasari", declara deja celebra ziarista-pilot.
Este iubita de cititori si devine ea insasi subiect de presa. Ziarele vremii descriu calatoriile ei in afara continentului si actiunile neobisnuite la care participa. Cotidianul american "New York Times" relateaza ca aviatoarea romanca a participat la o partida de vanatoare in jungla africana, unde a reusit sa impuste un tigru din a carui blana si-a comandat o haina eleganta.
Publicatia trece in revista recordurile vanatoresti ale aviatoarei, care a ucis singura un elefant primejdios si a manuit cu indemanare harponul la vanatoarea de balene. Elena Caragiani este un personaj celebru, care cucereste publicul prin carisma si spontaneitate.
Avand un spirit de aventura puternic, recurge la cele mai copilaroase metode de a-si alege traseele aviatice. Astfel, pusa in situatia de a decide intre o expeditie de vanatoare in Congo si survolarea oceanului alaturi de pilotii americani, da cu banul pentru a se hotari. Cap pentru America, pajura pentru Africa. Si soarta decide: va pleca in America.
La 26 februarie 1914, lista pasagerilor de pe transoceanicul "Olympic" mentioneaza prezenta la bord a pasagerei Helene Caragiani, imbarcata din portul Cherbourg, Franta, cu destinatia New York. Prezenta ei nu este ignorata de ziaristi, care asteapta sosirea romancei pe coasta de est a Americii.
La coborarea din vapor, Elena Caragiani declara ca vrea sa le propuna aviatorilor americani organizarea unei curse aeriene peste Atlantic. "Daca barbatii vor astepta prea mult timp, se va gasi o femeie care sa le-o ia inainte", declara ea pentru publicatia "Middle Town Daily Times-Press".
Elena Caragiani si printul Valentin Bibescu
�
Pentru orice eventualitate, si-a adus si avionul propriu, un Bleriot monoplan, cu care se va antrena imediat ce-l va asambla. Initiativa este cu atat mai indrazneata, cu cat temperaturile lunii februarie sunt foarte scazute, iar la altitudini mari exista conditii de inghet. Dar frigul nu este o piedica pentru curajoasa romanca.
Desi era intr-o tara care ii recunostea si recompensa meritele, refuzul Romaniei ii rasuna inca dureros in suflet. Trimite in tara scrisori pline de optimism, zugravind in culori vesele o existenta senina, cu zile de munca obositoare, dar implinite. Este doar o aparenta menita sa ridice moralul familiei, dar, in realitate, Elena se simte singura si trista.
Altcineva s-ar fi multumit cu victoriile de pana atunci, dar pentru Elena Caragiani, acest compromis nu exista, ea trebuie sa mearga mai departe. Inainte de orice, s-a nascut pentru pionierat si va inainta ca o exploratoare solitara, lasand in urma ei drapelul Romaniei, o tara pentru care ea, deocamdata, nu exista.
Infirmiera in transee
In vara lui 1916, dupa ce Romania intra in razboi, nu mai poate ramane departe de patrie. Gandul la grelele incercari prin care trec romanii si speranta ca poate fi de folos o determina sa revina in tara.
Strabate o distanta de cateva mii de kilometri pentru a solicita, din nou, sa fie primita in randurile aviatiei romane. Desi la vremea aceea nu existau prea multi piloti in aviatia militara, si pe front nu actionau decat 26 de avioane romanesti, autoritatile ii refuza din nou serviciile.
Nici de data aceasta Elena Caragiani nu a cedat si a inaintat Ministerului de Razboi cererea de a actiona in zona frontului, pentru a transporta pe calea aerului medicamente la spitalele de campanie.
In cele din urma, autoritatile aproba activitatea ei in corpul sanitar, dar nu ca aviator, ci ca simpla infirmiera pentru "Crucea Rosie", la un spital de campanie infiintat la Iasi.
Carte postala emisa in 1989, la aniversarea a 75 de ani de la obtinerea brevetului de aviatoare
�
Elena Caragiani dovedeste acelasi curaj eroic, mergand cu ambulanta pana in apropierea zonei de conflict, pentru a salva ranitii din transeele de pe malurile Neajlovului si Argesului. Infrunta lipsurile, frigul si moartea, depasind adeseori liniile in care echipele "Crucii Rosii" puteau sa actioneze.
Sfideaza artileria inamica, trece prin ploaia de schije si obuze in cautarea celor care aveau nevoie de ajutor. Afland vestea ca orasul ei natal duce o acuta lipsa de personal medical, Elena se intoarce in casa parinteasca de la Tecuci.
Aici infiinteaza un punct de prim-ajutor, continuandu-si munca de infirmiera. In 1917, in timpul luptelor de la Marasesti, sora Elena, dupa cum o strigau ranitii, a salvat sute de vieti. Sfarsitul razboiului ii aduce recunostinta statului roman, care o decoreaza pentru actele ei de curaj si pentru contributia postbelica la refacerea Romaniei.
Dar Elena Caragiani nu isi doreste aceasta glorie, ea vrea ca tara sa ii recunoasca brevetul de pilot. Din dorinta de a demonstra ca Romania trebuie sa se mandreasca cu aviatoarele sale, se incumeta sa faca un raid pe ruta Craiova-Tecuci, un zbor curajos pentru acea vreme.
A fost ultima oara cand avionul Elenei Caragiani s-a ridicat in vazduhul patriei, peste unduirile dealurilor si neclintirea tacuta a muntilor. Statul Roman ii intorsese spatele, dar cerul Romaniei o recunostea si o primea cu bratele deschise.
Obosita de constantele refuzuri din partea autoritatilor romane, se hotaraste a treia oara sa plece in Franta, pentru a-si relua cariera de reporter. Aici se casatoreste cu avocatul Virgil Stoenescu si se stabilesc la Paris.
Epilog
Carte postala emisa in 1990, cu prilejul zilei aviatiei romane
�
Dintre toate marile ei iubiri, cea pentru Romania ii lasa inca o umbra amara in suflet. Cu un gest pornit dintr-o ultima revolta, decide sa nu lase in urma ei nici o marturie, nici o dovada a complicatului sau destin si distruge toate insemnarile pe care le adunase de-a lungul vietii.
Povestea ei se sfarseste in martie 1929, intr-o cripta din cimitirul Bellu, cu ultimele cuvinte scrise tremurat pe panglicile unei coroane lasate pe mormant de camarazii alaturi de care a zburat aripa la aripa...
ANA DOBRESCU
Foto arhiva personala Arh. Mihai Andrei si arhiva revistei Istorie si Civilizatie
SUA îşi continuă represiunile asupra statului Haiti
Trebuie sa recunosc ca nu m-a interesat subiectul pina de curind cind, vorbind cu niste prieteni haitieni am inceput sa inteleg cit de cit ce se intimpla in Haiti-violuri, furturi, sclavie moderna, holera, toate induse de asa zisele forte UN, distrug incet dar sigur un popor de luptatori, care incearca din greu sa-si pastreze traditiile si tara libere....e f dureros si incredibil ce se intimpla acolo si, asa cum banuiti deja, cutremurul care a distrus mii de vieti nu a fost natural(HAARP sa traiasca).(karma)
Guvernul SUA plănuieşte să exproprieze şi să demoleze casele a sute de haitieni săraci, care locuiesc în Cité Soleil, pentru a extinde baza militară de ocupaţie a ONU. Contractorul guvernului american, DynCorp, o „prelungire” cvasi-oficială a Pentagonului şi a CIA-ului, este responsabil cu extinderea bazei.
Baza va găzdui soldaţii ONU trimişi cu Misiunea de a stabiliza Haiti (MINUSTAH). Cité Soleil este câmpul de bătălie cel mai încercat al ocupaţiei militare străine, care a început după ce Forţele Speciale l-au răpit şi l-au exilat pe preşedintele Jean-Bertrand Aristide, pe 29 februarie 2004. De atunci, cetăţenii au fost supuşi unor masacre repetate ale MINUSTAH.
Dovezile legate de faptul că SUA a încălcat suveranitatea haitiană şi procesele democratice au ieşit la iveală pe 23 iunie 2008, când grupurile militante pentru drepturile omului, Zamni Lasante, partener în cadrul Programului Principal de sănătate în Haiti, Centrul pentru Drepturile Omului şi de Justiţie Globală (Center for Human Rights and Global Justice), precum şi Centrul Memorial Robert F. Kennedy pentru Drepturile Omului (The Robert F. Kennedy Memorial Center for Human Rights – RFK Center) au emis un raport care dezvăluia faptul că administraţia Bush a blocat ajutorul „pentru salvarea vieţilor” haitienilor, pentru a se implica astfel în afacerile de politică naţională ale acestei naţiuni sărace.
Atunci când administraţia Bush a stopat ajutorul către Haiti – destinat finanţării aprovizionării cu apă şi a implementării proiectelor sanitare pentru:
„îmbunătăţirea calităţii vieţii şi pentru reducerea incidenţei bolilor şi a mortalităţii în rândul copiilor” – a făcut aceasta într-o ţară în care, potrivit International Action, „apa este cauza principală a mortalităţii în rândul sugarilor şi a bolilor în rândul copiilor...
Haiti are acum cea mai mare rată a mortalităţii din emisfera vestică... şi peste jumătate din morţile survenite în Haiti s-au datorat bolilor gastro-intestinale cauzate de apă.”
În ciuda admiterii faptului că administraţia Bush nu era mulţumită de fostul preşedinte haitian Jean-Bertrand Aristide, şi a faptului că preşedintele Bush a încurajat demiterea acestuia de la preşedenţie în 2004, New York Times a fost fie incapabil, fie a refuzat să recunoască faptul că blocarea ajutorului financiar ar fi putut fi o acţiune deliberată pentru a crea o situaţie ce ar fi putut cauza probleme politice şi sociale – condiţii care ar fi încurajat anumite părţi ale populaţiei haitiene să consimtă la răstrurnarea guvernului haitian, ales în mod democratic.
Guvernul SUA plănuieşte să exproprieze şi să demoleze casele a sute de haitieni săraci, care locuiesc în Cité Soleil, pentru a extinde baza militară de ocupaţie a ONU. Contractorul guvernului american, DynCorp, o „prelungire” cvasi-oficială a Pentagonului şi a CIA-ului, este responsabil cu extinderea bazei.
Baza va găzdui soldaţii ONU trimişi cu Misiunea de a stabiliza Haiti (MINUSTAH). Cité Soleil este câmpul de bătălie cel mai încercat al ocupaţiei militare străine, care a început după ce Forţele Speciale l-au răpit şi l-au exilat pe preşedintele Jean-Bertrand Aristide, pe 29 februarie 2004. De atunci, cetăţenii au fost supuşi unor masacre repetate ale MINUSTAH.
Contractele de 5 millioane de dolari ale DynCorp includ extinderea bazei militare principale, reconstruirea staţiei de poliţie din Cité Soleil şi a altor două posturi militarizate, precum şi procurarea echipamentelor şi suportului tehnic de antrenament.
Potrivit primarului Cité Soleil, Charles Joseph şi a reprezentantului DynCorp la faţa locului, Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională a Departamentului de Stat (USAID) furnizează fonduri pentru extinderea bazei – o utilizare foarte neortodoxă a ajutorului de dezvoltare.
Avocatul Evel Fanfan, preşedintele Asocieţiei Absolvenţilor Universitari Motivaţi pentru drepturile cetăţenilor haitieni (Association of University Graduates Motivatd For A Haiti With Rights – AUMOHD), spune că aproximativ 155 de clădiri vor fi demolate o dată cu extinderea bazei. Până în martie 2009, optzeci de locuinţe au fost distruse. Majoritatea clădirilor avute în vizor sunt locuinţe, iar una este o biserică.
„Au început să lucreze fără să spună niciun cuvânt oamenilor care locuiesc acolo” a spus Fanfan. „Autorităţile nu le-a spus ce se petrece, dacă vor fi repartizaţi în alte locuinţe, ce compensaţii băneşti vor primi sau dacă le vor primi.”
Ocupanţii acestor locuinţe, alarmaţi, au format un Comitet pentru Casele care sunt demolate (Committee for Houses Being Demolished – KODEL), care a contactat AUMOHD. Fanfan a dat un comunicat de presă, iar KODEL a ţinut o conferinţă de presă pentru a face cunoscute manevrele militarilor americani.
„Soldaţii MINUSTAH au venit la conferinţa noastră de presă şi ne-au spus să ne luăm un avocat care să vorbească cu Amabsada Americană, deoarece aceasta este responsabilă pentru ceea ce se petrece”, a spus asistentul pastorului, Eddy Michel.
„Din punct de vedere legal, guvernul haitian nu a autorizat pe nimeni să facă nimic”, a spus Fanfan. „Se presupune că primarul comunităţii Cité Soleil, Charles Joseph, este cel care a autorizat construcţia, dar nu există niciun document în acest sens.”
În 25 martie 2009, Ambasadorul SUA în Haiti, Janet Sanderson, a luat parte, împreună cu şeful misiunii MINUSTAH, Hedi Annabi, la o ceremonie de inaugurare a bazei nou renovate, care va găzdui 32 de poliţişti haitieni, inclusiv o unitate specializată de luptă împotriva rebelilor, precum şi un număr mare de trupe ONU.
Un comunicat de presă din 31 martie 2008, al DynCorp, explica: „Conform ordinului de execuţie emis de Iniţiativa pentru Stabilizarea Haiti-ului (Haiti Stabilization Initiative), DynCorp International va furniza echipament tehnic de antrenament pentru peste 444 de angajaţi ai Poliţiei Naţionale Haitiene.
Ordinul de execuţie include procurarea de către DynCorp International de echipament de bază specializat, neletal, pentru forţele poliţieneşti haitiene, precum şi vehicule şi echipamente de comunicare. Valoarea acestei lucrări este de 3 milioane de dolari.
DynCorp International a fost de asemenea însărcinat cu renovarea staţiei principale de poliţie din Cité Soleil. Această staţie va funcţiona ca locaţie principală pentru noua unitate specializată. Lucrările de renovare şi modernizare vor costa peste 600.000 de dolari.”
Ordinul de execuţie include procurarea de către DynCorp International de echipament de bază specializat, neletal, pentru forţele poliţieneşti haitiene, precum şi vehicule şi echipamente de comunicare. Valoarea acestei lucrări este de 3 milioane de dolari.
DynCorp International a fost de asemenea însărcinat cu renovarea staţiei principale de poliţie din Cité Soleil. Această staţie va funcţiona ca locaţie principală pentru noua unitate specializată. Lucrările de renovare şi modernizare vor costa peste 600.000 de dolari.”
Dovezile legate de faptul că SUA a încălcat suveranitatea haitiană şi procesele democratice au ieşit la iveală pe 23 iunie 2008, când grupurile militante pentru drepturile omului, Zamni Lasante, partener în cadrul Programului Principal de sănătate în Haiti, Centrul pentru Drepturile Omului şi de Justiţie Globală (Center for Human Rights and Global Justice), precum şi Centrul Memorial Robert F. Kennedy pentru Drepturile Omului (The Robert F. Kennedy Memorial Center for Human Rights – RFK Center) au emis un raport care dezvăluia faptul că administraţia Bush a blocat ajutorul „pentru salvarea vieţilor” haitienilor, pentru a se implica astfel în afacerile de politică naţională ale acestei naţiuni sărace. Pe lângă faptul că este cea mai săracă ţară din emisfera vestică, Haiti are aproape cea mai rea apă din lume, fiind pe ultimul loc în lista celor mai sărace ţări în apă din lume conform cu Water Poverty Index.
Centrul RFK a emis documente interne din cadrul Departamentului de Trezorerie al SUA în 4 august 2008, care expun acţiuni motivate politic ale guvernului SUA, pentru a opri acordarea împrumuturilor în valoare de 146 milioane de dolari, pe care Banca de Dezvolatre Inter-americană (Inter-American Development Bank – IDB) le aprobase pentru Haiti.
IDB a aprobat iniţial împrumuturile în iunie 1998, inclusiv suma de 54 de milioane de dolari pentru problemele urgente legate de aprovizionarea cu apă şi proiectele sanitare.
IDB a aprobat iniţial împrumuturile în iunie 1998, inclusiv suma de 54 de milioane de dolari pentru problemele urgente legate de aprovizionarea cu apă şi proiectele sanitare.
Totuşi, documentele arată că angajaţi ai IDB şi ai Departamentului de Trezorerie al SUA au făcut astfel încât să lege acordarea efectivă a împrumuturilor de anumite condiţii politice neimplicate, cu care liderii americani vroiau să condiţioneze guvernul haitian.
Această intervenţie violează în mod direct ordinul emis de IDB, care interzice Băncii să ia decizii pe baza afacerilor politice ale membrilor statului.
Această intervenţie violează în mod direct ordinul emis de IDB, care interzice Băncii să ia decizii pe baza afacerilor politice ale membrilor statului.
„După mai mulţi ani de investigare a condiţiilor de acordare a acestor împrumuturi, avem acum dovezi clare şi detaliate care atestă intervenţia scandaloasă a guvernului american şi a IDB în oprirea fondurilor acordate pentru salvarea vieţilor cetăţenilor haitieni” spune Monika Kalra Varma, director al Centrului RFK.
„Abuzul lor fiind acum public, ei trebuie să fie precauţi în ceea ce priveşte monitorizarea şi transparenţa care li se solicită. Noi le cerem să implementeze mecanismele de supraveghere necesare pentru a preveni reapariţia fărădelegilor realizate din spatele scenei şi, mai ales, să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de poporul haitian.”
„Abuzul lor fiind acum public, ei trebuie să fie precauţi în ceea ce priveşte monitorizarea şi transparenţa care li se solicită. Noi le cerem să implementeze mecanismele de supraveghere necesare pentru a preveni reapariţia fărădelegilor realizate din spatele scenei şi, mai ales, să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de poporul haitian.”
Informaţii la zi din partea lui Cyril Mychalejkou
Atunci când administraţia Bush a stopat ajutorul către Haiti – destinat finanţării aprovizionării cu apă şi a implementării proiectelor sanitare pentru:„îmbunătăţirea calităţii vieţii şi pentru reducerea incidenţei bolilor şi a mortalităţii în rândul copiilor” – a făcut aceasta într-o ţară în care, potrivit International Action, „apa este cauza principală a mortalităţii în rândul sugarilor şi a bolilor în rândul copiilor...
Haiti are acum cea mai mare rată a mortalităţii din emisfera vestică... şi peste jumătate din morţile survenite în Haiti s-au datorat bolilor gastro-intestinale cauzate de apă.”
În ciuda raportului emis în iunie de Centrul RFK, care a etichetat acţiunea ca fiind „una dintre cele mai oripilante ilegalităţi realizate de SUA în ultimii ani” şi a documentelor interne ale Departamentului de Trezorerie al SUA, date publicităţii în august, care dovedesc faptul că blocarea împrumuturilor a fost motivată politic, mass-media nu a scris absolut nimic despre aceasta.
„New York Times” a publicat un articol de 487 de cuvinte („Grupuri militante pentru Drepturile Omului acuză SUA că ar fi orpit ajutorul destinat populaţiei din haiti, din motive politice” “Rights Groups Assail US for Withholding Aid to Haiti, Citing Political Motives,” 24 iunie 2008), acoperind astfel emiterea raportului, care însă nu a mai fost publicat.
În ciuda admiterii faptului că administraţia Bush nu era mulţumită de fostul preşedinte haitian Jean-Bertrand Aristide, şi a faptului că preşedintele Bush a încurajat demiterea acestuia de la preşedenţie în 2004, New York Times a fost fie incapabil, fie a refuzat să recunoască faptul că blocarea ajutorului financiar ar fi putut fi o acţiune deliberată pentru a crea o situaţie ce ar fi putut cauza probleme politice şi sociale – condiţii care ar fi încurajat anumite părţi ale populaţiei haitiene să consimtă la răstrurnarea guvernului haitian, ales în mod democratic. Dar Jeffrey Sachs, fost consilier la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială, au recunoscut aceasta.
Într-un articol apărut în Los Angeles Times („Din prima lui zi ca preşedinte, Bush a dorit îndepărtarea lui Aristide” – “From His First Day in Office, Bush Was Ousting Aristide,” 4 martie 2004) Sachs scria: „Oficialii americani au ştiut cu siguranţă că embargoul de ajutorare ar fi însemnat o criză în ceea ce priveşte echilibrarea plăţilor, precum şi o creştere a inflaţiei şi colapsul standardelor de trai, care i-au stârnit pe rebeli.”
Într-un articol apărut în Los Angeles Times („Din prima lui zi ca preşedinte, Bush a dorit îndepărtarea lui Aristide” – “From His First Day in Office, Bush Was Ousting Aristide,” 4 martie 2004) Sachs scria: „Oficialii americani au ştiut cu siguranţă că embargoul de ajutorare ar fi însemnat o criză în ceea ce priveşte echilibrarea plăţilor, precum şi o creştere a inflaţiei şi colapsul standardelor de trai, care i-au stârnit pe rebeli.”
Faptul că administraţia Bush a cauzat, cel mai probabil, moartea a mii de haitieni prin blocarea ajutorului financiar din interese politice nu era însă o poveste demnă de prima pagină a ziarelor principale din mass-media americană.
Şi nici rolul administraţiei Bush în complotul violent care l-a îndepărtat pe preşedentele Aristide de la putere sau faptul că metoda de a acorda ca recompensă sau a restricţiona ajutorul financiar este folosită ca un instrument politic internaţionalpentru influenţarea, destabilizarea şi răstrurnarea guvernelor.
Şi nici rolul administraţiei Bush în complotul violent care l-a îndepărtat pe preşedentele Aristide de la putere sau faptul că metoda de a acorda ca recompensă sau a restricţiona ajutorul financiar este folosită ca un instrument politic internaţionalpentru influenţarea, destabilizarea şi răstrurnarea guvernelor.
Există însă trusturi media şi organizaţii la care cititorii pot apela pentru a urmări desfăşurarea unor astfel de cazuri, aşa cum ele au loc.
Pentru mai multe informaţii despre Haiti şi America Latină, vă invităm să vizitaţi site-urile:
http://www.UpsdideDownWorld.org
http://www.RFKcenter.org
http://www.Haitianalysis.org
http://www.Nacla.org
http://www.haitiliberte.com
http://www.rightsaction.org
http://www.zcommunications.org
http://www.RFKcenter.org
http://www.Haitianalysis.org
http://www.Nacla.org
http://www.haitiliberte.com
http://www.rightsaction.org
http://www.zcommunications.org
Noi informaţii din partea Centrului pentru Justiţie Robert F. Kennedy & Drepturile Omului
Investigaţia realizată de Centrul RFK şi Zamni Lasante, publicată în Lumea Întoarsă pe Dos (Upside Down World) în 26 august 2008, furnizează o nouă perspectivă asupra rolului pe care îl au oficialii americani în blocarea împrumuturilor destinate statului Haiti.
Articolul conţine o privire asupra documentelor eliberate de guvernul american, în urma unui Act al Libertăţii Informaţiei, solicitat de Centrul RFK şi Zanmi Lasante (ZL).
Această solicitare urmărea să demaşte acţiunile oficialilor de la Departamentul de Trezorerie al SUA şi Banca Inter-Americană de Dezvoltare, de a bloca ilegal împrumuturile acordate pentru ajutorarea sectorului social al statului Haiti. Publicarea documentelor a marcat sfârşitul unei lupte de ani de zile care şi-a propus demascarea rolului pe care l-a jucat SUA în această poveste.
Articolul conţine o privire asupra documentelor eliberate de guvernul american, în urma unui Act al Libertăţii Informaţiei, solicitat de Centrul RFK şi Zanmi Lasante (ZL).
Această solicitare urmărea să demaşte acţiunile oficialilor de la Departamentul de Trezorerie al SUA şi Banca Inter-Americană de Dezvoltare, de a bloca ilegal împrumuturile acordate pentru ajutorarea sectorului social al statului Haiti. Publicarea documentelor a marcat sfârşitul unei lupte de ani de zile care şi-a propus demascarea rolului pe care l-a jucat SUA în această poveste.
Totuşi, aceasta a marcat şi începutul acordării transparenţei faţă de acţiunile guvernului american.
Articolul respectiv, precum şi raportul emis, publicat de Centrul RFK şi ZL, împreună cu Centrul pentru Justiţie şi Dreturile Omului de la NYU, Şcoala de Avocaţi şi Parteneri în Sănătate, a adus un nou nivel de conştienţă asupra acestei probleme în rândul organizaţiilor non-guvernamentale, în cadrul diasporei haitiene, precum şi al oficialilor din guvernul haitian şi cel american.
În această vară, acest raport va fi dat publicităţii în Haiti, atât în limba kreyol, cât şi în franceză.
Articolul respectiv, precum şi raportul emis, publicat de Centrul RFK şi ZL, împreună cu Centrul pentru Justiţie şi Dreturile Omului de la NYU, Şcoala de Avocaţi şi Parteneri în Sănătate, a adus un nou nivel de conştienţă asupra acestei probleme în rândul organizaţiilor non-guvernamentale, în cadrul diasporei haitiene, precum şi al oficialilor din guvernul haitian şi cel american.
În această vară, acest raport va fi dat publicităţii în Haiti, atât în limba kreyol, cât şi în franceză.
Raportul cutremurător, “Wòch nan Soley: Negarea dreptului la apă în Haiti,” examinează documentele FOIA şi impactul acţiunilor din spatele scenei pe care acestea le detaliază, furnizând, de asemenea şi un calcul al pierderilor de vieţi umane rezultate în urma acestor acţiuni criminale.
Raportul analizează de asemenea violarea drepturilor omului. Acesta, precum şi analizele FOIA, au fost redate în „New York Times”, „Miami Herald” şi în alte publicaţii majore.
Raportul analizează de asemenea violarea drepturilor omului. Acesta, precum şi analizele FOIA, au fost redate în „New York Times”, „Miami Herald” şi în alte publicaţii majore.
De la emiterea acestui raport, membrii congresului au început să investigheze posibilele ilegalităţi din jurul acestor împrumuturi şi să exploreze soluţii politice pentru prevenirea repetării acestora.
Experienţa şi informaţiile dobândite din scrierea acestui raport şi miltarea pentru obţinerea transparenţei acţiunilor politice în acest caz a ajutat Centrul RFK să-şi dezvolte eforturile de militare în favoarea reformelor legate de ajutorul acordat altor ţări şi argumentul bazat pe drepturile omului pentru donor accountability.
Experienţa şi informaţiile dobândite din scrierea acestui raport şi miltarea pentru obţinerea transparenţei acţiunilor politice în acest caz a ajutat Centrul RFK să-şi dezvolte eforturile de militare în favoarea reformelor legate de ajutorul acordat altor ţări şi argumentul bazat pe drepturile omului pentru donor accountability.
În ciuda articolului şi a raportului respectiv, poporul haitian continuă să sufere datorită acţiunilor inumane ale SUA realizate prin intermediul Băncii Inter-Americane de Dezvoltare (IDB).
Comunitatea din Port-de-Paix, care a fost programată iniţial să primească fonduri din aceste împrumuturi în anul 2001, aşteaptă încă reabilitarea sistemului public de aprovizionare cu apă.
Aceste întârzieri au adăugat noi obstacole la actuala cursă de obstacole cu care se confruntă proiectele de dezvoltare din Haiti. Impactul, care se face resimţit şi în prezent, al intervenţiei SUA în blocarea împrumuturilor acordate statului Haiti afectează cel mai mult copiii din Haiti, care continuă să supravieţuiască fără a avea acces la surse de apă curată, lipsite de pericolul poluării şi care să fie suficientă.
Comunitatea din Port-de-Paix, care a fost programată iniţial să primească fonduri din aceste împrumuturi în anul 2001, aşteaptă încă reabilitarea sistemului public de aprovizionare cu apă.
Aceste întârzieri au adăugat noi obstacole la actuala cursă de obstacole cu care se confruntă proiectele de dezvoltare din Haiti. Impactul, care se face resimţit şi în prezent, al intervenţiei SUA în blocarea împrumuturilor acordate statului Haiti afectează cel mai mult copiii din Haiti, care continuă să supravieţuiască fără a avea acces la surse de apă curată, lipsite de pericolul poluării şi care să fie suficientă.
Totuşi, eliberarea documentelor şi raportului FOIA a creat un spaţiu constructiv pentru dialog cu IDB. În timpul scurs de la eliberarea raportului, în Port-au-Prince IDB a implementat în sfârşit, proiectele de apă, fără alte amânări.
În timp ce progresul la sol este lent, paşii care au fost făcuţi de la eliberarea raportului dau în sfârşit semne că apa va veni într-o zi în Port-de-Paix şi sperăm şi în alte părţi din Haiti, care aşteaptă aceste resurse din 2001.
În timp ce progresul la sol este lent, paşii care au fost făcuţi de la eliberarea raportului dau în sfârşit semne că apa va veni într-o zi în Port-de-Paix şi sperăm şi în alte părţi din Haiti, care aşteaptă aceste resurse din 2001.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi:
Robert F. Kennedy Center for Justice and Human Rights: http://www.rfkcenter.org/
Partners in Health/Zanmi Lasante: http://www.pih.org/where/Haiti/Haiti.html
Center for Human Rights and Global Justice at NYU Law School: http://www.chrgj.org
Puteţi citi aici raportul integral: http://www.rfkcenter.org/files/080730_Haiti RighttoWater_FINAL.pdf.
Partners in Health/Zanmi Lasante: http://www.pih.org/where/Haiti/Haiti.html
Center for Human Rights and Global Justice at NYU Law School: http://www.chrgj.org
Puteţi citi aici raportul integral: http://www.rfkcenter.org/files/080730_Haiti RighttoWater_FINAL.pdf.
Citiţi şi:
yogaesoteric
iunie 2011
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
V the Visitors-FILMUL SAPTAMINII
FULL SERIES HERE
Nave spatiale uriase isi fac aparitia in 29 de orase importante ale lumii iar Anna, charismatica si frumoasa conducatoare a "Vizitatorilor" extraterestri pretinde ca au venit cu gand de pace.
Un numar restrans de oameni incep insa sa se indoiasca de sinceritatea binevoitorilor Vizitatori. Agentul FBI de la Antiterorism Eric Evans descopera ca extraterestrii si-au petrecut zeci de ani infiltrandu-se in guvernele si in mediul de afaceri al oamenilor si ca acum se afla in etapele finale ale planului lor de cucerire a planetei.
Ea se alatura miscarii de rezistenta, in timp ce extraterestrii, intrand in gratiile populatiei Pamantului prin vindecarea mai multor boli, si-au recrutat deja spioni si agenti involuntari. (sursa cinemarx.ro).
SERIALUL(TRADUS), AICI-F INTERESANT...
P.S-despre reptilieni...
P.S2-pe cineva a deranjat atit de mult serialul acesta incit nu au mai avut rabdare sa termine nici sezonul 2..hmmmm....sa-l vedem cit mai este online
And the Trailer:
PT. EPISOADELE DEJA SCOASE DE PE TEAVA AVETI AICI LINK
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Nave spatiale uriase isi fac aparitia in 29 de orase importante ale lumii iar Anna, charismatica si frumoasa conducatoare a "Vizitatorilor" extraterestri pretinde ca au venit cu gand de pace.
Un numar restrans de oameni incep insa sa se indoiasca de sinceritatea binevoitorilor Vizitatori. Agentul FBI de la Antiterorism Eric Evans descopera ca extraterestrii si-au petrecut zeci de ani infiltrandu-se in guvernele si in mediul de afaceri al oamenilor si ca acum se afla in etapele finale ale planului lor de cucerire a planetei.
Ea se alatura miscarii de rezistenta, in timp ce extraterestrii, intrand in gratiile populatiei Pamantului prin vindecarea mai multor boli, si-au recrutat deja spioni si agenti involuntari. (sursa cinemarx.ro).
SERIALUL(TRADUS), AICI-F INTERESANT...
P.S-despre reptilieni...
P.S2-pe cineva a deranjat atit de mult serialul acesta incit nu au mai avut rabdare sa termine nici sezonul 2..hmmmm....sa-l vedem cit mai este online
And the Trailer:
PT. EPISOADELE DEJA SCOASE DE PE TEAVA AVETI AICI LINK
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Insulele Diomede. Două continente, două ţări
|
De-a lungul anilor au existat mai multe propuneri de a lega cele doua insule cu continentele lor, respectiv, pentru a uni America cu Asia si in continuare Europa si Africa, si construirea de drumuri necesare. Prima propunere, de fapt, a fost a inginerului care a proiectat Golden Gate in sec. XIX, dar Imperiul Rus a respins ideea. Costul total al lucrarilor necesare pentru a uni America si Asia, ar putea multiplica cu mult orice lucrari efectuate pina in prezent. Poate in decursul acestui secol se va realiza acest proiect.
Pina atunci insa, cele doua Diomede vor fi atit de aproape si in acelasi timp atit de departate ca si doua continente.
Umberto Eco, in romanul sau "Insula din ziua de ieri" exploreaza foarte bine particularitatile de a trai in Diomede.
|
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Kula Shaker - Govinda
Govinda Jaya Jaya
Gopala Jaya Jaya
Radha-Ramana Hari
Govinda Jaya Jaya
Nrsingadeva Jaya Nrsingadeva
Gaura Gaura Gaura Hari
Gaura Hari
Prabhupda
Govindam
Friday, September 9, 2011
Hamoun-the desert
Hamoon's wife is leaving him. He is also unsuccessfully trying to finish his Ph.D. thesis. He is forced to reexamine his life. In a series of flashbacks and dreams, Hamoon tries to figure out what he did wrong.
Hm... filmul aduce putin a Eternal Sunshine of the Spotless Mind :)
via shakuka
via shakuka
True Blood Opening Credits
uitati-va la film( e in dreapta sus la seriale), e sublim-plin de magie, vampiri, zine si actiune intensa...excelenta realizare dupa cartile lui Charlaine Harris...
Thursday, September 8, 2011
Azam Ali - Abode
AZAM ALI ABODE LYRICS
هنوز روی درختا فقط جای کلاغهStill, on the boughs of the trees, there are only crows (Crow- Symbol of misfortune)
گلا پرپرن ای وای
Ah, The flowers are withered
یه دیوونه تو باغه
There is a madman in the garden
دلم یک گل آتیش
My heart is like a goblet of fire
تنم کورهء داغه
My body is like a stove (burns so bad)
ولی تو همه دنیا دریغ از یک چراغه
But there is not even a light in the whole world
دریغ از یک چراغه , دریغ از یک چراغه
There is not even a light, there is not even a light
از اون گوشه دنیا به این گوشه رسیدم
I came from the other side of the world to this place (it reminds Persian people the migration of artists to USA after Revolution in Iran in 1979)
نگین دنیا قشنگه, قشنگی شو ندیدم
Don't tell me the world is beautiful, I don't see that
هنوز غم تو وجودم, عذاب سینه سوزه
Still, there is sorrow in my heart, it is a strong torment
نگین گریه رو بس کن
Don't tell me not to cry
نگین دنیا دو روزه
Don't tell me life is short
نگین دنیا دو روزه
Don't tell me life is short
نگین دنیا دو روزه
Don't tell me life is short
کدوم ناله شب گیر, کدوم ورد شبونه
Which nocturnal mourn, Which nightly summon
کدوم طلسم و جادو, دعای عاشقونه
Which spell and magic, Which romantic prayer
از این گوشه دنیا به اون گوشه دنیا
منو به آشیونه به یارم میرسونه
Take me to my home, to my beloved
From this side of the world to that side (refer to poet's home country)
به یارم میرسونه , به یارم میرسونه
Take me to my beloved, take me to my beloved
کدوم جاده کدوم راه
Which way, Which road
کدوم اشک و کدوم آه
Which tear, Which moan
کدوم ابر و کدوم اوج
Which cloud and which zenith
کدوم موج و کدوم ماه
Which tide and which moon
از این گوشه دنیا به اون گوشه دنیا
منو به آشیونه به یارم میرسونه
Take me to my home, to my beloved
From this side of the world to that side (refer to poet's home country)
به یارم میرسونه , به یارم میرسونه
Take me to my beloved, take me to my beloved
هنوز قافلهء عشق به منزل نرسیده
Still, convoy of love doesn't reach it's destination (means that there is a separation between the lover and the beloved)
غریقیم و صدامون به ساحل نرسیده
We are drown and our voice doesn't reach the shore
به ساحل نرسیده
Doesn't reach the shore
هنوز اشک تو چشمام
Still, there are tears in my eyes
نگام خیره به راهه
and I gaze at the road (for seeing the beloved one)
نه آفتاب و نه مهتاب
There is no sun here, no moon
چقدر دنیا سیاهه , چقدر دنیا سیاهه
How dark the world is, How dark the world is
کدوم جاده کدوم راه
Which way, Which road
کدوم اشک و کدوم آه
Which tear, Which moan
کدوم ابرو کدوم اوج
Which cloud and which zenith
کدوم موج و کدوم ماه
Which tide and which moon
از این گوشه دنیا به اون گوشه دنیا
منو به آشیونه به یارم میرسونه
Take me to my home, to my beloved
From this side of the world to that side (refer to poet's home country)
به یارم میرسونه , به یارم میرسونه
Take me to my beloved, take me to my beloved
به یارم میرسونه
Take me to my beloved
Language: Farsi
Translations: Veryclever1980 at http://www.allthelyrics.com/forum/persian-lyrics-translation/67207-translated-hayedeh-ashiyune-or-azam-ali-abode.html
