Saturday, September 14, 2013

Unknown Bucharest: Fostul cartier evreiesc din Bucuresti

Unknown Bucharest: Fostul cartier evreiesc din Bucuresti: Calea Vacaresti (cartierul evreiesc), sec.XIX Ar fi dificil de ghicit in zilele noastre ca evreii formau candva cea mai numeroasa comunit...

Friday, September 13, 2013

What is used during Ruqyah(islamic exorcism)


Captain Kirk watches Miley Cyrus performance

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Thursday, September 12, 2013

DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre afacerea Roșia Montana

Daniel Roxin: DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre afacerea Roșia Montan...: "Turbatul de Iliescu își pune ciracii să fluture „pericolul legionar“ în contextul în care protestele legate de Roșia Montană au dev...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Chi and It's Healing Energy ~ The Kostas Danaos Interview

Kostas (Dervenis) Danaos discusses qi energy and healing in this interview. He is the author of several books. Kostas Danaos is one of the only five western students ever accepted by John Chang, a practitioner of nei kung meditation. The interview for this video was found initially on the Time Monk Radio Network channel; unfortunately, it was broken-up into sections. This video is the entire and uninterrupted interview. Also, I provided a link to one of John Chang's interviews

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


John Chang's Western student: Interview with Jim McMillan of Mo Pai Nei ...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Jesse Ventura - Time Travel

Jesse and his team investigate rumors that the government has developed secret time travel technology beginning with the Philadelphia Experiment and Montauk Project and that it has been used as a weapon to alter historical events. Later they meet Andrew D. Basiago, a man who claims that as a child, he was "chrononaut" working for his father at the Los Alamos National Laboratory on a DARPA experiment called "Project Pegasus" and was sent back in time to meet historical figures such as George Washington and Abraham Lincoln.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Rachel Brice - Salon L'Orient

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Wednesday, September 11, 2013

An Interview With Father Gabriele Amorth:

The Exorcist

the Church's Leading Exorcist

Gyles Brandreth of The Sunday Telegraph

On the bumpy flight to Rome I read The Bible all the way. The passenger on my left - a wiry businesswoman from Wisconsin - found this disconcerting. As the turbulence worsened and I moved from Jude to Revelation, she hissed at me, "Do you have to?" "It's only background reading," I murmured. She grimaced. "What for?" I turned to her and whispered: "I'm going to meet the exorcist." "Oh Christ," she gasped, as the plane lurched and hot coffee spilled over us.

Father Gabriele Amorth is indeed the exorcist, the most senior and respected member of his calling. A priest for 50 years, he is the undisputed leader of the city's six exorcists (appointed by the cardinal to whom the Pope delegates the office of Vicar of Rome) and honorary president-for-life of the International Association of Exorcists. He is 75, small, spry, humorous, and wonderfully direct.

"I speak with the Devil every day," he says, grinning like a benevolent gargoyle. "I talk to him in Latin. He answers in Italian. I have been wrestling with him, day in day out, for 14 years."

On cue (God is not worried by clichés) a shaft of October sunlight falls across Father Amorth's pale, round face. We are sitting at a table by the window in a small high-ceilinged meeting room at his Rome headquarters, the offices of the Society of St Paul. Father Amorth has come to exorcism late in life, but with impressive credentials. Born in 1925 in Modena, northern Italy, the son and grandson of lawyers (his brother is a judge), Gabriele Amorth, in his late teens, joined the Italian resistance.

Immediately after the war, he became a member of the fledgling Christian Democratic Party. Giulo Andreotti was president of the Young Christian Democrats, Amorth was his deputy. Andreotti went into politics and was seven times prime minister. Amorth, having studied law at university, went into the Church.

"From the age of 15," be says, "I knew it was my true vocation. My speciality was the Madonna. For many years I edited the magazine Madre di Deo (Mother of God). When I hear people say, 'You Catholics honour Mary too much,' I reply, 'We are never able to honour her enough.'

"I knew nothing of exorcism - I had given it no thought - until June 6, 1986 when Cardinal Poletti, the then Vicar of Rome, asked to see me. There was a famous exorcist in Rome then, the only one, Father Candido, but he was not well, and Cardinal Poletti told me I was to be his assistant. I learnt everything from Father Candido. He was my great master. Quickly I realised how much work there was to be done and how few exorcists there were to do it. From that day, I dropped everything and dedicated myself entirely to exorcism."

Father Amorth smiles continually as he tells his story. His enthusiasm for his subject is infectious and engaging. "Jesus performed exorcisms. He cast out demons. He freed souls from demonic possession and from Him the Church has received the power and office of exorcism. A simple exorcism is performed at every baptism, but major exorcism can be performed only by a priest licensed by the bishop. I have performed over 50,000 exorcisms. Sometimes it takes a few minutes, sometimes many hours. It is hard work multo duro."

How does he recognise someone possessed by evil spirits? "It is not easy. There are many grades of possession. The Devil does not like to be seen, so there are people who are possessed who manage to conceal it. There are other cases where the person possessed is in acute physical pain, such agony that they cannot move.
"It is essential not to confuse demonic possession with ordinary illness. The symptoms of possession often include violent headaches and stomach cramps, but you must always go to the doctor before you go to the exorcist. I have people come to me who are not possessed at all. They are suffering from epilepsy or schizophrenia or other mental problems. Of the thousands of patients I have seen, only a hundred or so have been truly possessed."

"How can you tell?"

"By their aversion to the sacrament and all things sacred. If blessed they become furious. If confronted with the crucifix, they are subdued." "But couldn't an hysteric imitate the symptoms?"

"We can sort out the phoney ones. We look into their eyes. As part of the exorcism, at specific times during the prayers, holding two fingers on the patient's eyes we raise the eyelids. Almost always, in cases of evil presence, the eyes look completely white. Even with the help of both hands, we can barely discern whether the pupils are towards the top or the bottom of the eye. If the pupils are looking up, the demons in possession are scorpions. If looking down, they are serpents."

As I report this now, it sounds absurd. As Father Amorth told it to me, it felt entirely credible.

I had gone to Rome expecting - hoping, even - for a chilling encounter, but instead of a sinister bug-eyed obsessive lurking in the shadows of a Hammer Horror film set, here I was sitting in an airy room facing a kindly old man with an uncanny knack for making the truly bizarre seem wholly rational. He has God on his side and customers at his door. The demand for exorcism is growing as never before. Fifteen years ago there were 20 church-appointed exorcists in Italy. Now there are 300.

I ask Father Amorth to describe the ritual of exorcism.

"Ideally, the exorcist needs another priest to help him and a group nearby who will assist through prayer. The ritual does not specify the stance of the exorcist. Some stand, some sit. The ritual says only that, beginning with the words Ecce crucem Domini ('Behold the Cross of the Lord') the priest should touch the neck of the possessed one with the hem of his stole and hold his hand on his head. The demons will want to hide. Our task is to expose them, and then expel them. There are many ways to goad them into showing themselves. Although the ritual does not mention this, experience has taught us that using oil and holy water and salt can be very effective.

"Demons are wary of talking and must be forced to speak. When demons are voluntarily chatty it's a trick to distract the exorcist. We must never ask useless questions out of curiosity. We but must interrogate with care. We always begin by asking for the demon's name."

"And does he answer?" I ask. Father Amorth nods. "Yes, through the patient, but in a strange, unnatural voice. If it is the Devil himself, he says 'I am Satan, or Lucifer, or Beelzebub. We ask if he is alone or if there are others with him. Usually there are two or five, 20 or 30. We must quantify the number. We ask when and how they entered that particular body. We find out whether their presence is due to a spell and the specifics of that spell.

"During the exorcism the evil may emerge in slow stages or with sudden explosions. He does not want show himself. He will be angry and he is strong. During one exorcism I saw a child of 11 held down by four strong men. The child threw the men aside with ease. I was there when a boy of 10 lifted a huge, heavy table.

"Afterwards I felt the muscles in the boy's arms. He could not have done it on his own. He had the strength of the Devil inside him.

"No two cases are the same. Some patients have to be tied down on a bed. They spit. They vomit. At first the demon will try to demoralise the exorcist, then he will try to terrify him, saying, 'Tonight I'm going to put a serpent between your sheets. Tomorrow I'm going to eat your heart'."

I lean towards Father Amorth. "And are you sometimes frightened?" I ask. He looks incredulous. "Never. I have faith. I laugh at the demon and say to him, 'I've got the Madonna on my side. I am called Gabriel. Go fight the Archangel Gabriel if you will.' That usually shuts them up."

Now he leans towards me and taps my hand confidentially. "The secret is to find your demon's weak spot. Some demons cannot bear to have the Sign of the Cross traced with a stole on an aching part of the body; some cannot stand a puff of breath on the face; others resist with all their strength against blessing with holy water.

"Relief for the patient is always possible, but to completely rid a person of his demons can take many exorcisms over many years. For a demon to leave a body and go back to hell means to die forever and to lose any ability to molest people in the future. He expresses his desperation saying: 'I am dying, I am dying. You are killing me; you have won. All priests are murderers'."

How do people come to be possessed by demons in the first place? "I believe God sometimes singles out certain souls for a special test of spiritual endurance, but more often people lay themselves open to possession by dabbling with black magic. Some are entrapped by a satanic cult. Others are the victims of a curse."

I interrupt. "You mean like Yasser Arafat saying to Ehud Barak, 'Go to Hell' and meaning it?"

"No." Father Amorth gives me a withering look. "That is merely a sudden imprecation. It is very difficult to perform a curse. You need to be a priest of Satan to do it properly. Of course, just as you can hire a killer if you need one, you can hire a male witch to utter a curse on your behalf. Most witches are frauds, but I am afraid some authentic ones do exist."

Father Amorth shakes his head and sighs at the wickedness of the world. At the outset be has told me he is confident he will have an answer to all my questions, but he has a difficulty with the next one. "Why do many more women seem to become possessed than men?"

"Ah, that we do not know. They may be more vulnerable because, as a rule, more women than men are interested in the occult. Or it may be the Devil's way of getting at men, just as he got to Adam through Eve. What we do know is that the problem is getting worse. The Devil is gaining ground. We are living in an age when faith is diminishing. If you abandon God, the Devil will take his place.

"All faiths, all cultures, have exorcists, but only Christianity has the true force to exorcise through Christ's example and authority. We need many more exorcists, but the bishops won't appoint them. In many countries - Germany, Austria, Switzerland, Spain there are no Catholic exorcists. It is a scandal. In England there are more Anglican exorcists than Catholic ones."

Although the post of exorcist is an official diocesan appointment (there are about 300 attached to the various bishops throughout Italy) and Father Amorth is undisputably the best known in his field, there is some tension between Amorth and the modernising tendencies in the Church hierarchy.

Devil-hunting is not fashionable in senior church circles. The Catholic establishment is happier talking about "the spirit of evil" than evil spirits. The Vatican recently issued a new rite of exorcism which has not met with Father Amorth's approval. "They say we cannot perform an exorcism unless we know for certain that the Evil One is present. That is ridiculous. It is only through exorcism that the demons reveal themselves. An unnecessary exorcism never hurt anybody."

What does the Pope make of all this? "The Holy Father knows that the Devil is still alive and active in the world. He has performed exorcism. In 1982, he performed a solemn exorcism on a girl from Spoletto. She screamed and rolled on the floor. Those who saw it were very frightened. The Pope brought her temporary freedom.
"The other day, on September 6, at his weekly audience at St Peter's, a young woman from a village near Monza started to shriek as the Pope was about to bless her. She shouted obscenities at him in a strange voice. The Pope blessed her and brought her relief, but the Devil is still in her. She is exorcised each week in Milan and she is now coming to me once a month. It may take a long time to help her, but we must try. The work of the exorcists is to relieve suffering, to free souls from torment, to bring us closer to God."

Father Amorth has laughed and smiled a good deal during our three-hour discussion. He has pulled sundry rude faces to indicate his contempt for the pusillanimous bishops who have a monopoly on exorcism and refuse to license more practitioners. In his mouth it does not seem like mumbo-jumbo or hocus-pocus. He produces detailed case histories. He quotes scriptural chapter and verse to justify his actions. And he has a large following. His book, An Exorcist Tells his Story, has been reprinted in Italy 17 times.

Given his shining faith and scholarly approach, I hardly dare ask him whether he has seen the notorious 1973 horror film, The Exorcist. It turns out to be his favourite film. "Of course, the special effects are exaggerated. but it is a good film, and substantially exact, based on a respectable novel which mirrored a true story."

The film is held to be so disturbing it has never been shown [until recently] on British terrestrial television and until last year could not even be rented from video shops. None the less, Father Amorth recommends it. "People need to know what we do."

And what about Hallowe'en? The American tradition has made no inroads in Italy. "Here it is on Christmas Eve that the Satanists have their orgies. Nothing happens on October 31. But if English and American children like to dress up as witches and devils on one night of the year that is not a problem. If it is just a game, there is no harm in that.''

It is time to go to the chapel where our photographer is waiting. Father Amorth, used to the ways of the press, raises an eyebrow at us indulgently as he realises the photograph is designed to heighten the drama of his calling. Pictures taken, he potters off to find me of one ot his books.

"What do make of him?'' asks the photographer. "Is he mad?"

"I don't think so,'' I say. The award-winning Daily and Sunday Telegraph Rome correspondent, who has acted as interpreter br the interview, and is both a lapsed Catholic and a hardened hack, is more empathic: "There's not a trace of the charlatan about him. He is quite sane and utterly convincing."

Surprised at myself I add: "He seems to me to be a power for good in the world." With a smirk, the photographer loads his gear into the back of the taxi. ''So he's Peter Cushing then, not Christopher Lee," he says.
Father Amorth reappears with his book and smiles. "Remember, when we jeer at the Devil and tell ourselves that he does not exist, that is when he is happiest."

source bostoncatholicjournal

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0




cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Tuesday, September 10, 2013

528 Hz (45 Minute) Meditation for Healing and DNA Repair!

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Astazi avem o cafea fierbinte orientala, cu hell, pe care v-o servim la un dans la fel de fierbinte..enjoy!


Monday, September 9, 2013

Stop Taking on Other People's Negative Energy!


WoW! Hidden Image Exposed in The Last Supper Painting!

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0




 Aşa m-am pomenit rememorând o reţetă fastuoasă, pe care arareori o pregăteau gospodinele din satul bunicii, numind-o, cu un soi de reverenţă în glas: "potârnichi boiereşti", căci demult de tot se gătea la conacul frumoasei grecoaice, nevasta boierului de prin partea locului. Reţeta o adusese în sat o străbună a mătuşilor de-acum, care gătise în cuhniile boiereşti. 

 Şi cu cele patru potârnichi abia cumpărate, atâtea, de vreţi să ajungă barem de-o poftă la toţi mesenii unei duminici, aţi putea să începeţi treaba în bucătărie, bucuroşi că aţi scăpat măcar de partea aceea cu curăţatul de pene şi măruntaie. 

Presăraţi sare şi piper, după care puneţi păsările să se prăjească uşor, într-o cratiţă în care s-au încins două linguri de ulei de măsline şi două "nuci" de unt. (Uleiul de măsline se "pierduse" din reţetă, pe măsură ce timpul înaintase spre noi... şi martore stau mătuşile că-i bun şi uleiul de floarea soarelui, mai ales dacă-i pui alături un unt de casă - ori de stână - care parcă are mai mult parfum).

Pentru aromă, aruncaţi în acelaşi vas câţiva căţei de usturoi, trei fire de rozmarin şi o frunză de dafin. Când usturoiul începe să roşească în cratiţă, iar potârnichile să prindă rumeneală, se scot din vas şi în locul lor veţi pune trei cepe tocate mărunt, câteva tije de ţelină, aşijderea, o legătură de pătrunjel tocat, un ardei. 

Şi iarăşi condimente: măghiran, boia de ardei dulce şi iute, iar la urmă de tot două polonice de supă fierbinte, să înceapă a bolborosi mâncarea, la foc potrivit. Într-o altă cratiţă se începe prepararea unui sos din vin alb-sec, puţin oţet şi alte două polonice de supă, o lingură de ulei de măsline şi încă două "nucşoare" de unt, o lingură de făină (desfăcută în supă, nu rumenită, să nu fie prea grea). 

Se lasă pe foc, până ce scade pe jumătate. Într-un vas termorezistent veţi aşeza potârnichile rumenite, răsturnând cu grijă deasupra lor sosul şi legumele înăbuşite. Presăraţi deasupra câteva boabe de piper şi de enibahar, mai potriviţi de sare şi băgaţi tava la cuptor, la foc mic, vreme de aproape trei ceasuri.

 Iar dacă vreţi să simţiţi cu adevărat savoarea unor bucate "boiereşti", decoraţi-le cu lămâie şi pătrunjel verde... 

 Şi încă un secret: prin sat umbla vorba că frumoasa boieroaică obişnuia să ceară să i se pregătească felul acesta de mâncare în anume zile, când oaspete era la conac un chipeş ofiţer. Pare-se, potârnichile ar fi o mâncare "de dragoste"...



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Sunday, September 8, 2013

Sevara Nazarhon feat Peter Gabriel

Scrisoarea adresată ÎNAINTE DE MOARTE poporului român de ARHIMANDRITUL IUSTIN PÂRVU


Iustin Parvu

Popor român !

 – Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!

Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.
Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.
De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale?
Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.
    Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.
Cât timp o să te laşi neglijat?
Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.
Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.
Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.
De ce te laşi dezbinat?
Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii.
Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria.
Când îţi vei revendica drepturile?
Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.
De ce ai lăsat să se întâmple asta?
Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria.
Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?
Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei.
Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?
Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.
Tu taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.
Tu taci !!!
Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci.
Tu taci !!!
Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului,
sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.
Tu taci !!!
Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise “la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.
Tu taci !!!
Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.
Tu taci !!!
Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.
Tu taci !!!
Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.
Tu taci !!!
Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.
Tu taci !!!
Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.
Tu taci !!!
În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.
Tu taci !!!
Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.
Tu taci !!!
Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.
Tu taci !!!
Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.
Toţi tac !!!
Tu taci !!!
Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.
Tu taci !!!
Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.
Tu taci !!!
Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.
Tu taci !!!
Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine…
Tu taci !!!
Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire.
Tu taci !!!
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.
Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci ?
Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.”
                 Părintele Arhimandrit Justin

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0




 Dr. Eben Alexander este autorul cărţii “Poof of Heaven” (Dovada ca Raiul există) din care am preluat un fragment lămuritor.

“ Am fost plasat intr-o lume in care noi suntem mai mult decat corpurile si creierele noastre, in care moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba o calatorie cat se poate de pozitiva. 

Nu sunt prima persoana care descopera ceva evident: constiinta noastra exista si dincolo de existenta trupului. Insa sunt prima persoana (cel putin din cate stiu eu), care a avut o astfel de experienta in timp ce cortextul meu era complet nefunctional. Colegii mei m-au urmarit secunda cu secunda. 
Toate studiile de pana acum relavau faptul ca oamenii traiesc aceasta experienta doar cand cortextul le functionteaza cat de putin. Experienta mea, insa, a avut loc in timp ce cortextul meu nu functiona deloc. Iar asta este o evidenta relevata de tomografiile computerizate facute de colegii mei.
Mi-au trebuit luni sa inteleg ce s-a intamplat cu mine. Nu numai ca imi imaginam ca medical este imposibil sa fi fost constient in timpul comei, insa nu-mi explicam nici ce s-a intamplat in acel timp…
…La inceputul aventurii mele, eram inconjurat de noroi, mari, pufosi, albi si roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-inchis. Deasupra lor, mult, mult mai sus – se vedeau stoluri de vietati transparente care traversau cerul, lasand dare in urma lor. Sa fi fost pasari? Sa fi fost ingeri? 
Aceste cuvinte mi s-au intiparit in minte si mi le-am reamintit cand am inceput sa scriu despre experienta mea. Insa nu erau nici pasari, nici ingeri. Erau niste vietati foarte diferite de lumea mea reala de pe aceasta planeta. Era ceva mult mai avansat. Niste forme de existenta mult superioare.
… Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, ca un imn gorios care venea de mai sus. Ma gandeam daca zgomotul era produs de acele vietati. Apoi, cand mi-am revenit, ma gandeam daca nu cumva zgomotul era produs de bucuria acelor vietati care alergau de colo colo. Zgomotul era foarte palpabil, aproape material, asemanator cu picaturile de ploaie pe care le simti pe piele, dar care nu te uda. 
Simturile vazului si auzului nu erau separate ca pe Pamant. Puteam sa aud frumusetea acelor corpuri argintii care fluturau deasupra mea si puteam sa vad cantecul lor vesel si zglobiu.
In aceasta lume nu puteai sa te uiti sau sa auzi ceva fara sa devii o parte din acel lucru si totusi, in mod misterios, nu atingeai acel lucru. Din perspectiva mea prezenta, cred ca ar trebui sa intelegem ca nu te poti uita la lume separat. Totul era distinct, si totusi, orice avea legatura cu celelalte lucruri.
Povestea mea devine si mai ciudata. Nu eram singur in calatorie, eram cu o femeie. O femeie tanara cu obraji puternici si ochi mari si albastri. Fata ei frumoasa era marginita de un par auriu. 
Cand am vazut-o prima data, mergeam alaturi pe o suprafata cu un model complicat, pe care apoi l-am recunoscut ca fiind aripile unui fluture. De fapt, erau miloane de fluturi in jurul nostru care se duceau in inima padurii si care apoi reveneau si ne inconjurau. 
Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. 
Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.
Mesajul ei a fost compus din trei parti:
“Esti foarte iubit si apreciat, pentru totdeauna!”
“Nu ai de ce te teme!”
“Nu ai cum sa faci ceva gresit!”
Mesajul a venit spre mine ca o senzatie de usurare. Era ca si cum cineva imi inmana acum regulile jocului pe care il jucasem deja toata viata mea fara sa-l inteleg vreodata.
“Iti voi arata multe lucruri aici, dar te vei intoarce”, mi-a spus femeia, fara sa foloseasca aceste cuvinte.
I-am raspuns: “Ma voi intoarce aici?”
Un vant cald a inceput sa bata, ca o briza divina. Si-apoi totul s-a schimbat si am ajuns intr-o lume cu o vibratie mai mare. Desi aveam functiile limbajului (asa cum il stim noi pe pamant), am inceput sa vorbesc “fara cuvinte” cu acest vant.
“Ce este locul acesta?”
“Cine sunt eu?”
“Unde sunt?”
De fiecare data cand puneam aceste intrebari, urma raspunsul o explozie de culoare, lumina, dragoste si frumusete, ca un val care se spargea de mine. Gandurile intrau in mine direct. 
Dar nu erau ca pe pamant, vagi, imateriale sau abastracte. Erau solide, mai fierbinti ca focul si mai ude ca apa si pe masura ce le primeam eram capabil, instantaneu si fara efort, sa inteleg concepte pe care le-as fi inteles in ani de zile pe Pamant.
Pe masura ce inaintam m-am trezit intr-un gol imens, intunecat complet, de masuri nedefinite, si totusi confortabil. Si dintr-o data a aparut o lumina pe care am simtit-o langa mine. Acea lumina era interpretul meu care imi traducea aceasta prezenta vasta din jurul meu. 
Era ca si cum ma nasteam intr-o lume noua, iar universul parea un pantece urias, iar acea lumina, conectata cu mine cumva (parca era identica cu acea femeie pe aripile fluturilor), ma ghida prin el.

Mai tarziu, cand m-am trezit, am gasit un citat din poetul crestin din secolul al XVII-lea, Henry Vaughan. Parea ca descrie exact locul magic in care m-am aflat care era, potrivit descrierii, Divinitatea insasi. “Dumnezeu exista intr-un intuneric orbitor”. Exact asa a fost in cazul meu: un intuneric desavarsit dar totusi plin de lumina.

Stiu ca suna complet extraordinar si, sincer, greu de crezut. Daca cineva mi-ar fi spus aceste lucruri – chiar si doctor sa fii fost – as fi fost sigur ca a luat-o putin razna. Insa am trait asta, si nu e deloc nebunie. Este ceva extrem de real, chiar mai real decat orice eveniment din viata mea pamanteana, inclusiv nunta mea si nasterea celor doi copii.

Ce am trait eu are nevoie de explicatii.

Fizica moderna ne spune ca universul este unitar, nu este divizat. Dincolo de suprafata unui obiect sau eveniment, totul in univers este legat de orice alt obiect sau eveniment. Totusi, noi traim intr-o lume a separarii si a diferentierilor. Inainte de aceasta experienta aceste idei mi se pareau abstracte. 

Acum sunt realitati. Nu numai ca universul este definit de unitate, ci si de dragoste. Universul pe care eu l-am experimentat fiind in coma a fost socant si, totusi placut. Acelasi univers de care Einsten si Iisus vorbeau, insa fiecare in felul sau.

Mi-am petrecut ani din viata mea, ca neurochirurg, studiind la cele mai prestigioase institutii medicale din tara. Stiu ca multi elevi de-ai mei – ca si mine de altfel inainte de coma – sustin teoria conform careia creierul (in special cortexul) genereaza constiinta si ca traim in univers datorita emotiilor, si mai putin datorita iubirii neconditionate pe care Dumnezeu si universul o au pentru noi. 

Insa experienta traita mi-a dat peste cap credintele. Si sunt pregatit sa-mi petrec restul vietii investigand adevarata natura a constiintei umane si sa demonstrez ca suntem mult mai mult decat creierul nostru.
Nu cred ca va fi o misiune usoara. Putina lume vrea sa accepte ceea ce spun eu. Singurul loc in care lumea mi-a acceptat povestea a fost biserica. Prima data cand am intrat intr-o biserica dupa ce mi-am revenit, am vazut totul cu alti ochi. Culorile care razbateau prin vitralii imi aminteau de acea lume, de dincolo.
 Sunetele joase de la orga imi aduceau aminte de gandurile si emotiile din lumea de dincolo. Iar imaginea lui Iisus rupand painea pentru discipolii lui mi-a evocat din nou mesajul ca Dumnezeu ne accepta si ne iubeste neconditionat, mult mai puternic decat orice parinte care isi iubeste copiii.
Sunt inca doctor, sunt inca om de stiinta, insa cred cu tarie ca sunt o alta persoana.”


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...


Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites