Societatea civilă e ocupată cu problemele alea importante
49 minutes ago
Saturday, July 7, 2012
My Tehran for Sale - فیلم کامل تهران من حراج
Shakuka: My Tehran for Sale - فیلم کامل تهران من حراج: Marzieh is a young female actress living in Tehran. The authorities ban her theatre work and, like all young people in Iran, she is force...
Thursday, July 5, 2012
Wednesday, July 4, 2012
O nouă ATLANTIDA, descoperită sub Marea Nordului.
„Era INIMA EUROPEI”
Cercetătorii britanici de la Universitatea St. Andrews au descoperit o lume submarină, ascunsă sub Marea Nordului, pe care au botezat-o "Atlantida Marii Britanii", scrie Daily Mail.
Regiunea respectivă, numită Doggerland, se întindea între Scoţia şi Danemarca şi a fost scufundată treptat, între anii 18.000 şi 5.500 î.e.n. Ea ar fi avut o populaţie de câteva zeci de mii de locuitori şi ar fi putut reprezenta "inima Europei", notează sursa.
Doggerland, o regiune mai întinsă decât multe ţări din Europa, ar fi fost lovită de un tsunami devastator, motiv pentru care a început să se scufunde.
Aşa ar fi arătat viaţa în Doggerland. sursa foto Daily Mail
"Speculam de mai mulţi ani că această regiune există, datorită oaselor găsite de pescari, însă numai de când lucrăm cu scafandrii companiilor petroliere am reuşit să ne dăm seama cum arăta această lume. Ne-am dat seama cum arătau flora, funa şi oamenii preistorici care locuiau aici, dar şi tsunamiul care a distrus Doggerland", a declarat geofizicianul Richard Bates, liderul expediţiei.
Cercetările britanicilor sugerează că Doggerville avea un relief deluros, cu multe văi, mlaştini, râuri şi lacuri. Daily Mail scrie că, din păcate, multe dintre elemente s-au erodat sub apă, însă cercetările din Marea Nordului vor continua.
sursa gandul.info
Dacii, Noi dezvăluiri – documentar, iunie 2012 HD
Daniel Roxin: Dacii, Noi dezvăluiri – documentar, iunie 2012 HD: Poporul român este continuatorul dacilor, nu și al romanilor, iar filmul “Dacii – Noi dezvăluiri” , prin dovezile istorice și probele m...
Tuesday, July 3, 2012
WE MISS YOU JIM!
James Douglas "Jim" Morrison (December 8, 1943 – July 3, 1971) was the lead singer and lyricist of the rock band The Doors, as well as a poet.[1] Following The Doors' explosive rise to fame in 1967, Morrison developed a severe alcohol and drug dependency that culminated in his death at the age of 27 in Paris.
He is alleged to have died from an overdose of heroin, but as no autopsy was performed, the exact cause of his death is still disputed.
Morrison was well known for often improvising spoken word poetry passages while the band played live.
Due to his wild personality and performances, he is regarded by critics and fans as one of the most iconic, charismatic and pioneering frontmen in rock music history.[2] Morrison was ranked number 47 on Rolling Stone's list of the "100 Greatest Singers of All Time",[3] and number 22 on Classic Rock Magazine's "50 Greatest Singers In Rock".[4](WIKIPEDIA)
AND THE FAMOUS VAL KILMER MOVIE ABOUT JIM AND THE DOORS
Monday, July 2, 2012
STILL PINK-I BELIEVE IN FAIRIES
This video offers proof from the daughter of Frances Griffiths, one of the the two girls who took the famous Cottingley Fairy pictures in the 1920's.
The interview came about on the BBC Antiques Road show in the UK. I believe in fairies, don't you?
PINK MONDAYS-The Fairy Faith
A fairy is a tiny being with wings that looks like a person but possesses powers of magic and enchantment. According to legend, fairies can change the weather, alter aspects of nature and bestow magical gifts such as intelligence and plenty.
They can also lure humans to their islands where all is happiness and no one ages or gets sick...however, once brought to these mystical places, there is no escape. Join filmmaker John Walker on a quirky and compelling journey through Ireland, England, Scotland and Cape Breton in search of the child's imagination in a rational world.
This unique look into the realm of fantasy traces the popular fascination with fairies and is vividly brought to life with gorgeous cinematography and an enchanting soundtrack.
SHARE THE PINK IF YOU LIKED IT (ANYTHING THAT CAN MAKE OUR MONDAY MORE ENJOYABLE)
Sunday, July 1, 2012
STEAGUL MOLDOVENILOR LA JOCURILE OLIMPICE
Republica Moldova merge cu steagul dacilor, colorat în roşu galben şi albastru, la Olimpiada de la Londra. Acestă mascotă a sportivilor de peste Prut aminteşte de o teorie conform căreia originea stindardului tuturor românilor, sărbătorit pe 26 iunie, este lupul dacic tricolor.
Purtat pentru prima oară de pandurii lui Tudor Vladimirescu, într-o formă apropiată de cea pe care o are astăzi tricolorul, se pare că cele trei culori ale actualului stindar al românilor şi basarabenilor au fost emblema naţională din vremuri mult mai vechi, mai precis din timpul dacilor:
"balaurul cu cap de lup", era colorat în roşu, galben şi albastru - a adică era cromatică reprezentativă a strămoşilor noştri, din vremuri imemoriale. Ipoteza este susţinută, separat, de istoricii Aurel David şi dr. Marius Bizerea, printr-o documentaţie solidă.
Strabon constata că numele străvechi al dacilor era "dai" sau "dav", adică lupi sau cei ce se aseamănă cu lupii. Astfel, întreaga simbolistică pe care dacii au impus-o antichităţii a fost "semnul lupului". Steagul cu balaur - dragonul - alături de cultul cerbului şi cavalerii gemeni purtători de dragon reprezintă un simbol caracteristic întregului neam tracic.
Este cert că acest insemn heraldic a fost preluat oficial de romani în urma cuceririi Daciei şi a dislocării, în afara hotarelor acesteia, a unui număr mare de daci "foarte potriviţi pentru război, împreună cu armele lor". Începând chiar cu împăratul Traian, romanii au recrutat pentru nevoile Imperiului unităţi auxiliare formate exclusiv din daci.
Alături de "sica", sabia curbată, unităţile formate din daci au dus cu ele şi steagul cu balaur zburător. Dragonul i-a însoţit pe daci, deveniţi militari ai armatei romane, până la hotarele de răsărit ale imperiului. În Capadochia, în sudul podişului Anatoliei, de pildă, este menţionată o "Alla I Ulpia Dacorum", iar în Siria o "Cohors I Ulpia Dacorum", din care făcea parte şi un anume Aurel Iulio Draco.
Structura cromatică a dragonului a fost reliefată chiar în acele vremuri, dar istoricii au dat prea puţină importanţă acestei informaţii. Sunt preţioase în acest sens observaţiile făcute de Arrian, guvernator al Capadochiei pe vremea împăratului Hadrianus (117-138).
Acesta spune că "insignele" dacilor le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu aceea a prăjinilor de care sunt legaţi. Se fac din fâşii de pânză de diferite culori, cusute laolaltă – cam cum vedem astăşi la Junii din Scheii Braşovului. Aceste fâşii erau legate de capul de lup, sau de „balaur”.
Când se porneşte atacul, balaurii se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuierând datorită mişcării în viteză. Înfăţişarea dragonului este diferită deci de imaginile pe care le-am cunoscut până acum din basoreliefurile sculptate pe diferite monumente romane. Balaurul era confecţionat din bucăţi de pânză de diferite culori. Arian nu specifică însă despre ce culori este vorba. Dar...
Dragonul s-a răspândit şi în alte zone ale Imperiului Roman, de unde se pot reconstitui culorile pe care acesta le avea. În anul 145, dacii din "Cohors I Aelia Dacorum", trimişi de împăratul Hadrianus în sud-estul Britaniei, au fost lăsaţi la vatră.
Dacii, deveniţi cetăţeni romani, au fost împământeniţi cu parcele chiar în jurul castrului Amboglana, pe care îl apăraseră ca soldaţi. Copiii lor, educaţi în spiritul militar, au intrat, la rândul lor, în armată, continuând serviciul militar al tatălui.
Sudul Britaniei "fu repede presărat cu căsuţe romane". Dacii şi-au păstrat însă tradiţiile militare, printre care sica şi dragonul, care au rămas un însemn de război pentru populaţia din sud-estul Angliei şi este considerat de istorici o "relicvă a dominaţiei romane".
Folosind infanteria disciplinată, armura, armele de aruncare la distanţă şi cavaleria din epoca târzie a tehnicii romane de luptă, britanicii au reuşit să-i respingă o vreme pe saxoni. Legendarul rege Arthur a repurtat în anul 500 d.Ch. o victorie asupra saxonilor, în apropierea muntelui Badon.
Atunci ”celţii” lui Arthur au folosit ca stindard de luptă dragonul zburător, a cărui prezenţă pe pământul Britaniei era legată de staţionarea aici a trupelor romane. Regele Arthur a fost imortalizat ridicând un astfel de stindard în onoarea tatălui său, Uther Pendragon.
Numele Dragon (Draco) a fost întâlnit şi la militarii daci din trupele romane staţionate în estul imperiului. Iar "Dragonul" purtat ca stindard de celţi era confecţionat din ţesătură uşoară, cu gura deschisă, prin care pătrundea aerul la cea mai mică adiere de vânt, determinându-l să scoată sunete ascuţite care speriau duşmanul.
Redat de către istoricul Whitney Smith, de pe un document de epocă, dragonul folosit de ostaşii lui Arthur şi-a dezvăluit pentru prima oară cromatica: roşu, galben şi albastru.
Chiar dacă dragonul a dispărut în ţinuturile dunărene ale Imperiului Roman, cele trei culori şi-au urmat destinul.
În anul 535, împăratul bizantin Iustinian reface legătura imperiului cu ţinuturile dunărene. El înfiinţează două cetăţi la nord de Dunăre, Recidava şi Litterata. Stema acestei provincii, locuită de urmaşii dacilor romanizaţi, era colorată în roşu, galben şi albastru, dispuse de la stânga la dreapta.
Sub conducerea a trei fraţi - Petru, Asan şi Caloian - valahii dintre Munţii Balcani şi Dunăre au reuşit să întemeieze un "regat al valahilor şi bulgarilor". În luptele purtate împotriva bizantinilor, stindardele valahilor se prezentau sub forma chipurilor de balauri care, atârnate în vârful suliţelor, se clătinau în vânt şi-i înspăimântau pe vrăjmaşi.
Sub flamura acestor balauri, Asan proiectase să unească sub sceptrul său cele două Dacii şi să formeze un mare regat român, care s-ar fi întins de la Carpaţi până la Munţii Balcani. Cronicarul grec Nichita Choniates spune că flamurile din vârfurile suliţelor erau colorate.
Din secolul al XVII-lea culorile roşu, galben şi albastru apar tot mai des în documentele emise de cancelariile domneşti ale Ţărilor Române şi avansează încet şi perseverent către însemnele suveranităţii. Iar primul steag tricolor propriu-zis este purtat de Tudor Vladimirescu la 1821.
Mai mult: Mascota moldovenilor pentru Olimpiadă ar putea fi strămoşul tricolorului: lupul dacic original era colorat în roşu, galben şi albastru - Reportaj | Libertatea.ro
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
"balaurul cu cap de lup", era colorat în roşu, galben şi albastru - a adică era cromatică reprezentativă a strămoşilor noştri, din vremuri imemoriale. Ipoteza este susţinută, separat, de istoricii Aurel David şi dr. Marius Bizerea, printr-o documentaţie solidă.
Strabon constata că numele străvechi al dacilor era "dai" sau "dav", adică lupi sau cei ce se aseamănă cu lupii. Astfel, întreaga simbolistică pe care dacii au impus-o antichităţii a fost "semnul lupului". Steagul cu balaur - dragonul - alături de cultul cerbului şi cavalerii gemeni purtători de dragon reprezintă un simbol caracteristic întregului neam tracic.
Este cert că acest insemn heraldic a fost preluat oficial de romani în urma cuceririi Daciei şi a dislocării, în afara hotarelor acesteia, a unui număr mare de daci "foarte potriviţi pentru război, împreună cu armele lor". Începând chiar cu împăratul Traian, romanii au recrutat pentru nevoile Imperiului unităţi auxiliare formate exclusiv din daci.
Alături de "sica", sabia curbată, unităţile formate din daci au dus cu ele şi steagul cu balaur zburător. Dragonul i-a însoţit pe daci, deveniţi militari ai armatei romane, până la hotarele de răsărit ale imperiului. În Capadochia, în sudul podişului Anatoliei, de pildă, este menţionată o "Alla I Ulpia Dacorum", iar în Siria o "Cohors I Ulpia Dacorum", din care făcea parte şi un anume Aurel Iulio Draco.
Structura cromatică a dragonului a fost reliefată chiar în acele vremuri, dar istoricii au dat prea puţină importanţă acestei informaţii. Sunt preţioase în acest sens observaţiile făcute de Arrian, guvernator al Capadochiei pe vremea împăratului Hadrianus (117-138).
Acesta spune că "insignele" dacilor le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu aceea a prăjinilor de care sunt legaţi. Se fac din fâşii de pânză de diferite culori, cusute laolaltă – cam cum vedem astăşi la Junii din Scheii Braşovului. Aceste fâşii erau legate de capul de lup, sau de „balaur”.
Când se porneşte atacul, balaurii se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuierând datorită mişcării în viteză. Înfăţişarea dragonului este diferită deci de imaginile pe care le-am cunoscut până acum din basoreliefurile sculptate pe diferite monumente romane. Balaurul era confecţionat din bucăţi de pânză de diferite culori. Arian nu specifică însă despre ce culori este vorba. Dar...
Dragonul s-a răspândit şi în alte zone ale Imperiului Roman, de unde se pot reconstitui culorile pe care acesta le avea. În anul 145, dacii din "Cohors I Aelia Dacorum", trimişi de împăratul Hadrianus în sud-estul Britaniei, au fost lăsaţi la vatră.
Dacii, deveniţi cetăţeni romani, au fost împământeniţi cu parcele chiar în jurul castrului Amboglana, pe care îl apăraseră ca soldaţi. Copiii lor, educaţi în spiritul militar, au intrat, la rândul lor, în armată, continuând serviciul militar al tatălui.
Sudul Britaniei "fu repede presărat cu căsuţe romane". Dacii şi-au păstrat însă tradiţiile militare, printre care sica şi dragonul, care au rămas un însemn de război pentru populaţia din sud-estul Angliei şi este considerat de istorici o "relicvă a dominaţiei romane".
Folosind infanteria disciplinată, armura, armele de aruncare la distanţă şi cavaleria din epoca târzie a tehnicii romane de luptă, britanicii au reuşit să-i respingă o vreme pe saxoni. Legendarul rege Arthur a repurtat în anul 500 d.Ch. o victorie asupra saxonilor, în apropierea muntelui Badon.
Atunci ”celţii” lui Arthur au folosit ca stindard de luptă dragonul zburător, a cărui prezenţă pe pământul Britaniei era legată de staţionarea aici a trupelor romane. Regele Arthur a fost imortalizat ridicând un astfel de stindard în onoarea tatălui său, Uther Pendragon.
Numele Dragon (Draco) a fost întâlnit şi la militarii daci din trupele romane staţionate în estul imperiului. Iar "Dragonul" purtat ca stindard de celţi era confecţionat din ţesătură uşoară, cu gura deschisă, prin care pătrundea aerul la cea mai mică adiere de vânt, determinându-l să scoată sunete ascuţite care speriau duşmanul.
Redat de către istoricul Whitney Smith, de pe un document de epocă, dragonul folosit de ostaşii lui Arthur şi-a dezvăluit pentru prima oară cromatica: roşu, galben şi albastru.
Chiar dacă dragonul a dispărut în ţinuturile dunărene ale Imperiului Roman, cele trei culori şi-au urmat destinul.
În anul 535, împăratul bizantin Iustinian reface legătura imperiului cu ţinuturile dunărene. El înfiinţează două cetăţi la nord de Dunăre, Recidava şi Litterata. Stema acestei provincii, locuită de urmaşii dacilor romanizaţi, era colorată în roşu, galben şi albastru, dispuse de la stânga la dreapta.
Sub conducerea a trei fraţi - Petru, Asan şi Caloian - valahii dintre Munţii Balcani şi Dunăre au reuşit să întemeieze un "regat al valahilor şi bulgarilor". În luptele purtate împotriva bizantinilor, stindardele valahilor se prezentau sub forma chipurilor de balauri care, atârnate în vârful suliţelor, se clătinau în vânt şi-i înspăimântau pe vrăjmaşi.
Sub flamura acestor balauri, Asan proiectase să unească sub sceptrul său cele două Dacii şi să formeze un mare regat român, care s-ar fi întins de la Carpaţi până la Munţii Balcani. Cronicarul grec Nichita Choniates spune că flamurile din vârfurile suliţelor erau colorate.
Din secolul al XVII-lea culorile roşu, galben şi albastru apar tot mai des în documentele emise de cancelariile domneşti ale Ţărilor Române şi avansează încet şi perseverent către însemnele suveranităţii. Iar primul steag tricolor propriu-zis este purtat de Tudor Vladimirescu la 1821.
Mai mult: Mascota moldovenilor pentru Olimpiadă ar putea fi strămoşul tricolorului: lupul dacic original era colorat în roşu, galben şi albastru - Reportaj | Libertatea.ro
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
FINALA UEFA
DACA VRETI SA O URMARITI IN DIRECT, ACUM ONLINE
SPANIA FOR PRESIDENT!!!!!!
LATER EDIT-OMGOMGOMG!!! I'M A FUCKING GENIUS-M-AM CERTAT CU TOTI AMICII CE TINEAU CU ITALIA SI IO AM ZIS CA O SA CISTIGE SPANIA..MA PUP SI MA ADOR.......MWAHHHHHHH
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
SPANIA FOR PRESIDENT!!!!!!
LATER EDIT-OMGOMGOMG!!! I'M A FUCKING GENIUS-M-AM CERTAT CU TOTI AMICII CE TINEAU CU ITALIA SI IO AM ZIS CA O SA CISTIGE SPANIA..MA PUP SI MA ADOR.......MWAHHHHHHH
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Raport despre discutiile de la Malta din 1989
DISCUTIILE DE LA MALTA DIN 1989 - ROMANIA
"Raport
La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre "un nou echilibru pe continentul european", respectiv "redefinirea sferelor de influenţă".
Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea "Malta" au mai adus şi o hartă. Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995.
Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.
Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă "Republică a Olteniei".
Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că "se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei.
Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol". A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist.
Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că:
Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă "Dniester" în cadrul Ucrainei.
Publicaţia franceză "L'evenement de Jeudi" arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie "Ţigani". Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.
Ce spune harta şi ce s-a întîmplat:
Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:
- În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
- Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
- În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
- În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017.
Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării - deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
- "Eliberarea" bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub "opresiunea franceză", este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970.
Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum "simbolic" privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
- "Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă". Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007
Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.
Chelaru: " Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000"
Generalul Mircea Chelaru:
"La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori.
Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real.
Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge".
Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit - pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România - Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate "George C. Marshall" din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar.
În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.
De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?
Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului:
"Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta".
O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare.
În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti - Bruxelles.
Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar... Ce scria presa în 20 mai 2008:
"Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică".
Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete.
Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie...
România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.
sursa trezirea constiintei
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
~*Loving~*~Leah*~FILMUL DE DUMINICA
"A quirky love story revolving around the unexpected wedding and unconventional married life of a 26-year-old widow and her late husband's brother, a handsome 30-year-old cardiologist."IMDB
This is a movie about jewish religious traditions and how love changes everything..
Un film interesant despre traditiile religioase iudaice, un film de dragoste in care frumusetea invinge...
GALVARINO
| "Even these crimson hands thou sever'st from my valiant arms shall yield a thousand fold – for when the earth hath drunk my blood, an iron harvest she shall yield, of hostile hands to enslave and bind thine own." |
One of the cool things about running this site is that every once in a while I get the opportunity to write about a guy who may not have had any real significant impact on the course of history, but who, generally speaking, is completely fucking out-of-his-mind psychotic.
Sure, these hardcore war-factories may not have always been successful in their endeavors – they may not have rescued their people from imminent destruction at the hands of a foreign invader, fought off an overwhelming force by tearing a few thousand guys limb from limb with their teeth, or personally wrested a blood-stained crown from the severed head of a mighty emperor.
Hell, these pinnacles of awesomeness may not even have won the battles they were fighting – but damn it, these red-meat-crazy murderous nutjobs pulled out all the stops, went completely balls-to-the-wall, and did some ridiculous bullshit in the name of being insanely badass.
They're the stories that typically don't make the history books, yet people would still do well to remember them… if for no other reason than simply because they're totally fucking awesome.
Galvarino is one of those men.
There's no other logical explanation for how a real-life historical figure could inspire a piece of artwork that looks like this:
Galvarino's story start back in the mid-1500s, when the good people of Spain were full-swing in the lucrative business of making North, Central, and South America its bitches.
Plenty of ink has been devoted over the years to the Spanish colonization of the New World, but the undisputed fact is that the Spaniards rolled across the Atlantic in their ships, subjugated the balls off of everything they could find, mined a few billion donkey-loads of gold, and conquered a swath of land roughly ten times the size of their own country with nothing more than a hell of a lot of determination, a few firearms, and a healthy resistance to a wide array of crazy European microbial diseases.
These guys weren't screwing around – even the mightiest native Empires crumbled before the might of the Spanish Empire (and empire which, by the way, was so mega-extreme that it's motto was, "PLUS ULTRA!"), and anyone who screwed with them quickly found themselves getting summarily disemboweled at sword point without much in the way of subtlety.
The Spanish were like The Borg of the 16th century world: Resistance is futile. Prepare to be assimilated.
After chainsawing their way through the Aztec and Inca Empires, the Spanish eventually turned their attention towards the subjugation of the Mapuche Indian tribes residing in the southern part of present-day Chile.
The Mapuche, much like their less-fortunate predecessors, weren't particularly interested in getting their asses conquered by a bunch of foreigners, and they put up a tenacious defense against the European invaders that would have made Captain Picard proud.
Under the command of a badass dude named Lautaro (a man I plan on writing about here in the future), the Indian warriors utilized cutting-edge guerilla tactics and intense face-stabbing acumen to fight off the overwhelmingly superior firepower of the Spanish forces, and seriously pissed of the Spanish commanders so hard the European generals decided to take some unique and borderline-sadistic steps towards crushing the spirits of these obstinate rebels.
To that end, after one particularly brutal battle near the province of Lagunilla, the Spanish found themselves in possession of quite a few prisoners of war. One of these dudes was a particularly tough Mapuche tribal war leader named Galvarino.
Deciding that drastic measures needed to be taken to further embitchinate the populace, the Spanish governor decreed that Galvarino was to have his right hand chopped off with an axe as punishment for raising arms (nyuk nyuk) against the Spanish.
Apparently these guys didn't realize who they were fucking with. Galvarino wasn't just some chump who was going to run off crying just because some giant gorilla hacked his limbs off with a fucking axe – he was a seriously hardcore bastard.
Without uttering a word of protest, the super-pissed Mapuche prisoner knelt before the chopping block and placed his sword arm on the slab. One slice of the axe popped it off like a crappy Halloween prop. Galvarino didn't flinch.
The emotionless automaton of a badass just had his fucking arm removed with a hatchet, yet he was sitting there motionless, not saying a word, his expression solidly locked into "uber-ripshit pissed" mode. Jesus, even Darth Vader held his arm in pain after getting it prematurely detached in battle.
That's not even the beginning. Seconds after losing his hand, Galvarino quietly removed the bloody stump-nub from the chopping block, and unhesitatingly placed his other hand out to be removed. The Spanish executioner sliced through that one as well, because what the hell else was he supposed to do. Once again Galvarino failed to register emotion. Finally, the Mapuche chief put his head on the block, ready to die.
But the Spanish weren't going to let Galvarino off the hook so easily. Instead, they released him to return to his people without any hands, ordering him to show the Mapuche what was going to happen to them if they didn't give up their silly independence and start paying exorbitant amounts of gold to the Spanish Crown.
Their biggest mistake was letting him live.
The Spanish tried to make an example of Galvarino, but all he did was show his people an example of what it means to be totally fucking over-the-top badass.
As soon as he got back to his village, Galvarino showed everyone his stumps, screamed a bunch of angry profanity, and demanded a full-scale revolution against the Spanish for pulling such a dick move on him.
Everybody saw this bullshittery and got understandably upset about the whole thing, deciding right then and there that they were going to strengthen their resolve and deliver an unrelenting barrage of ball-kicks to any European crotches they could get their feet on. Galvarino was immediately elected to be his tribe's war leader, and to command his people in the inevitable death-feud against the Spanish.
Not wanting to be hampered by a little thing like "not having any hands", this guy did one of the most balls-out ridiculous things I've ever heard of – he tied blades to his stumps and went into battle with swords for hands.
Are you kidding me? No matter how tough, or how great a warrior you are, not being able to physically hold a weapon is kind of a career-ending injury in the military combat department.
Yet on November 30, 1557, when 1,500 Spaniards were ambushed by 3,000 Mapuche warriors outside Millarapue, the native forces were being led into battle by a dude with goddamned steak knives duct-taped to his wrists and a bloodthirsty sneer on his face. I think we can all appreciate the fact that this is some seriously next-level badass shit.
In the interest of academic integrity, I should probably take a second here to mention that the only source I was able to find to corroborate the sword-hands claim was a Spanish-language text that was translated for Galvarino's Wikipedia page, and, generally speaking, I am loathe to use Wikipedia as a primary source for anything that doesn't involve ludicrously-in-depth descriptions of video game-related minutiae.
I'm somewhat hampered, however, by the fact that I don't read Spanish, and there's not a whole lot of info about this guy printed in English. (If any readers out there can corroborate this with a legit source, I would be grateful to see it).
However, having said that, I fucking love this story so much that I'm compelled by every fiber of my being to believe that this blade-armed madman was out there rushing through the battlefield in 1557 slicing off fools' like a hardcore Baraka fatality, tearing the Spanish new face-holes with nothing more than his endless rage and his Wolverine-style hand blades.
(Note: Special thanks to Andres for sending along this link to a the official website for the city of Coronel, Chile, which confirms the knife-hands story.)
Unfortunately, as I alluded to in the beginning, the battle didn't go well for Galvarino and his brave warriors. Two-to-one odds and brain-crushing badassitude are only going to go so far when you've got a wooden spear and a loin cloth and you're facing off against professional soldiers with steel armor, crossbows, and rifles. Galvarino's troops were defeated after an intense, two-hour fight, he was re-captured by the Spanish, and 30 of his bravest warriors were hanged from trees.
Some of the Spanish took pity on the hand-less Mapuche leader Galvarino, but when they offered him leniency, this stone-cold warrior told them straight-up that even without his sword hands he had no intention of doing anything except tearing the Spanish apart with his teeth.
What happened to him next his the subject of quite a bit of debate – some say he was hanged, others say he was fed to dogs, and still others say he managed to throw himself on a sword in an effort to deny the Spanish the satisfaction of causing his death – but either way, he definitely died.
Even in death, however, Galvarino managed to further inspire his people to do some seriously badass shit, if for no other reason than just to try to come close to the insane example he had set for them.
When the Mapuche in the surrounding area heard news of this fearless warrior, his determination to fight no matter what, and his fucking awesome sword-hands attack on the Spanish, they got their shit super-pumped up about kicking ass. He was like a one-man Alamo – even to this day he's remembered as a national hero who gave up everything to defend his freedom.
There's even an asteroid and a couple of Chilean warships named after him. The even more amazing thing is that the Mapuche actually ended up being one of the few indigenous American peoples not to be conquered by the Conquistadors – their fight was so tenacious and brutal (perhaps helped by the memory of guys like Galvarino), that they retained their independence, only officially becoming part of Chile in the late-1800s, and never being subjected to the domination of Spain.
I guess stories like that have a tendency to get people fired up.
SOURCE BADASSOFTHEWEEK
Snow White (1992) -STEAMPUNK LOVERS WILL ENJOY THIS
"Snow White" (Sněhurka a Sedm Trpasliku), Czech-German-Italian-Spanish co-producition movie, produced by Omnia Film & Eurokim, directed by Ludvík Ráza and starring Natalie Minko, Alessandro Gassman, Gudrun Landgrebe and Dietmar Schönherr.
The movie is based on the classic fairy tale by the Brothers Grimm.
Island of the Blue Dolphins
FairyTale: A True Story
FairyTale: A True Story is a 1997 film from Paramount Pictures, loosely based on the story of the Cottingley Fairies.
FILMELE COPILARIEI-The Slipper And The Rose
This is a fantastic musical about Cinderella and how she meets a certain Prince. I will not spoil the story for those of you that have never seen this. Enjoy:D
UNUL DINTRE FILMELE MELE PREFERATE DE CIND ERAM MICA....
