Saturday, April 3, 2010
Friday, April 2, 2010
VIA DOLOROSA-CALEA DURERII
Drumul Crucii - Via Dolorosa
Masura dragostei lui Dumnezeu fata de om
Palestina biblica nu este numai tara pelerinajelor, ci si a marilor procesiuni religioase. Procesiunile sunt indeosebi legate de viata Mantuitorului pe pamant si de marile sarbatori ortodoxe de peste an. Toate Bisericile crestine din Tara Sfanta fac procesiuni religioase, dar cele mai impunatoare si mai marete sunt cele ortodoxe si catolice. Cele catolice sunt legate, mai ales de cele doua mari praznice: Sfintele Pasti si Nasterea Domnului. In schimb, procesiunile ortodoxe sunt mai numeroase, mai traditionale, legate mai mult de cult si de Evanghelie. Ele nu sunt simple obiceiuri, simple manifestatii religioase, ci formeaza parte integranta din viata intima duhovniceasca a Ortodoxiei la Sfintele Locuri.
Drumul Crucii - Via Dolorosa sau Via Crucis - aminteste neincetat omului masura dragostei lui Dumnezeu fata de el. Aceasta dragoste se vede, mai mult decat oricand, in Vinerea Mare, cand credinciosii pasesc pe urmele Mantuitorului, pe stradutele inguste ale vechiului oras Ierusalim.
Via Dolorosa - Drumul Durerii - se strecoara printre stradutele aglomerate si rasucite ale Ierusalimului, incepand de la Manastirea "Ecce Homo" si terminandu-se la Manastirea Invierea Domnului sau a Sfantului Mormant. Potrivit traditiei crestine, aceasta este calea pe care Mantuitorul a fost dus spre Rastignire, incepand cu judecarea Sa in pretoriu si terminand cu inmormantarea Sa in mormantul gol.
Drumul Crucii - istoricul si pelerinajul din vechime
Drumul Crucii isi pastreaza inca pietrele calcate, cu inima indurerata, de catre miile de credinciosi care au venit in pelerinaj, de-a lungul celor doua milenii de crestinism. Inceputurile acestui pelerinaj sfant se ascund adanc in patura istoriei. Odata ce Sfantul Imparat Constantin cel Mare (jumatatea secolului al IV-lea) a oferit crestinismului libertatea ravnita, nimic nu a mai putut sa opreasca dragostea si dorinta fierbinte a crestinilor de a pasi pe urmele Dumnezeului Om - Hristos - care si-a dat viata pentru oameni si pentru lume.
Initial, pelerinii bizantini urmau o cale aproape identica cu cea de astazi, fara insa a face cele 14 opriri care au intrat in Traditia Bisericii. De-a lungul secolelor, drumul din Gradina Ghetsimani si pana in Biserica Sfantului Mormant s-a schimbat de mai multe ori (mici diferente, curbe si ocolisuri).
Pana la inceputul secolului al VIII-lea, Drumul Crucii avea sa fie deja schimbat: incepand din Gradina Ghetsimani, pelerinii se indreptau spre Muntele Sion - Zion, inconjurand Muntele Templului, spre Biserica Sfantului Mormant. Pelerinii inchinatori din Evul Mediu erau pusi sa aleaga intre doua rute existente, bazate pe o impartire din Biserica Latina: cei care aveau bisericile in partea de vest, mergeau spre vest, iar cei ce aveau bisericile in partea de rasarit, mergeau pe calea dinspre rasarit.
Intre secolele XIV-XVI, pelerinii mergeau mai ales pe Calea Franciscana, care incepea chiar din Biserica Sfantului Mormant si care cuprindea 8 stationari. In aceasta perioada, traditia cu cele 14 opriri de pe Drumul Crucii lua nastere in Europa. Pentru a nu dezamagi pelerinii veniti din Europa, inca 6 opriri au fost adaugate cele 8 existenta deja.
Astazi, toti pelerinii care pasesc pe Drumul Crucii trebuie sa stie ca pasesc pe drumul stabilit inca din perioada bizantina timpurie, cu un total de 14 stationari, de-a lungul drumului. Cu toate acestea, cei care au alte opinii despre initialul Drum al Crucii, merg pe alte cai spre Biserica Invierii Domnului. Spre exemplu: anglicanii cred ca Iisus a fost condus spre nord, unde se afla gradina cu mormantul gol, in timp ce catolicii dominicani incep drumul de la Palatul lui Irod, de langa Poarta Jaffa.
Pentru cei mai multi dintre pelerini, drumul exact strabatut de Hristos este un detaliu de mica importanta, tinand cont ca esentialul sta in faptul ca acesta este locul unde s-a pus inceput mantuirii oamenilor. Totul vorbeste de aerul Locurilor Sfinte, in pofida aglomeratiei si a magazinelor ce cauta sa profite de pelerinii crestini.
Drumul Crucii - randuieli actuale
Procesiunea din Duminica Floriilor este prima procesiune care face pelerinii sa paseasca pe urmele Mantuitorului. Parintele Ioanichie Balan marturiseste: "Aceasta procesiune porneste duminica dimineata, la ora 08.00, din Betania spre Ierusalim. Sute de clerici ortodocsi din toate tarile, cu mii de pelerini avand stalpari de finic in maini, merg pe jos, cale de 6 kilometri, din satul Martei si al Mariei, spre Sfanta Cetate Ierusalim, exact pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. Inaintea preotilor merge un arhiereu in vesminte, care duce un asin.
Convoiul format de credinciosi intra in Ierusalim pe Poarta Oilor, numita si Poarta Sfantului Stefan, strabate Drumul Crucii, spre Golgota, si se opreste in fata Bisericii Sfantului Mormant. Apoi se savarseste Sfanta Liturghie in Biserica Mare a Invierii. La amiaza se da o mica agapa la sediul Patriarhiei Ortodoxe."
Cea de-a doua procesiune in care apare Drumul Crucii are loc in seara zilei de Joia Mare. Parintele Ioanichie Balan o descrie astfel: "In aceasta seara, incepand de la orele 16.00, se face o miscatoare procesiune cu citirea celor 12 Evanghelii, pe Drumul Crucii. Procesiunea incepe la Pretoriu, locul unde a fost judecat Mantuitorul judecat si condamnat la moarte de Pilat. Intr-o cladire ridicata deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera si biserica se numesc "Pretorion". Aici se aduna in Joia Mare, la orele 16.00, mii de pelerini, sute de clerici, cativa arhierei si incep slujba Sfintelor Patimi. Primele cinci Evanghelii le citesc aici, in biserica si in fata pretoriului.
De la Evanghelia a sasea, convoiul clericilor si pelerinilor, cu lumanari aprinse in maini, porneste in procesiune spre Golgota, cautand sa restituie, pe cat posibil, Drumul Crucii strabatut de Mantuitorul in "noaptea de joi spre vineri". Pe cale, preotii fac cele 14 popasuri, dupa traditie, oprindu-se din loc in loc. La fiecare popas, episcopul, imbracat in vesminte negre, citeste celelalte 7 Evanghelii. Ultimele doua se citesc pe Golgota si in fata Sfantului Mormant, unde ia sfarsit procesiunea. In continuare, alti clerici, in frunte cu un mitropolit, incep Utrenia - Denia celor 12 Evanghelii - in Biserica Invierii, de langa Sfantul Mormant, adica se repeta din nou slujba Sfintelor Patimi in biserica. La ora unu, dupa miezul noptii, slujba Sfintelor Patimi ia sfarsit."
Cea de-a treia procesiune ce are loc la Ierusalim, in care Drumul Crucii joaca un rol important, are loc in Vinerea Mare. "In dimineata zilei de Vinerea Mare se aduna 12 arhierei, cu tot clerul si cu multime de pelerini, la Biserica de la Pretoriu, unde se citesc " Ceasurile Imparatesti". Dupa ceasuri, la ora 10.00, tot poporul, cu preoti si arhierei, porneste in mare procesiune de la Pretoriu pana sus, la Biserica Sfantului Mormant. Deci se strabate din nou Drumul Crucii, dar cu mai multi pelerini ca in seara zilei de Joia Mare.
In fruntea procesiunii merg arhiereii, in vesminte de doliu, ducand pe maini o cruce mare de lemn de 1,5 metri, in care se pastreaza o parte din lemnul original al Sfintei Cruci. Ceilalti clerici duc Sfanta Evanghelie, icoane si cadelnite. Iar credinciosii tin in maini lumanari aprinse. Din loc in loc fac popasuri unde, dupa traditie, a cazut Domnul sub Cruce. Poporul ingenuncheaza si arhiereii citesc Evangheliile Sfintelor Patimi. La urma se intra cu procesiunea in Biserica Sfantului Mormant, iar clericii urca si infig Sfanta Cruce in stanca Golgotei, pe locul unde a fost rastignit Mantuitorul. Aici se citeste Evanghelia Rastignirii Domnului.
Cativa episcopi si preoti stau de straja langa Sfanta Cruce, pana ce o saruta tot poporul. Procesiunea Rastignirii Mantuitorului ia sfarsit cu o miscatoare predica, rostita de un mitropolit. Este o slujba de mare emotie si traire duhovniceasca ce hraneste sufletele si izvoraste multe lacrimi. In aceasta procesiune traiesti o clipa din mantuitoarele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos."
Drumul Crucii - cele 14 opriri
Gradina Ghetsimani, locul unde Hristos a petrecut Joia Mare, adica ultima sa noapte in libertate, este dominata de opt maslini, uitati parca de vreme, despre care se spune ca sunt martori ai rugaciunii Mantuitorului. Biserica Agoniei - Biserica Tuturor Natiunilor, unde Mantuitorul este infatisat sfasiat de durere, este ridicata chiar in Gradina Ghetsimani. De aici se vede Poarta Sfantului Stefan, prin care Hristos a intrat in Ierusalim, spre Golgota.
Drumul Crucii - Via Dolorosa - porneste de la ruinele fostei cetati romane Antonia si continua, intr-un urcus domol de aproape un kilometru, pana pe Golgota, unde se afla Biserica Sfantului Mormant. Acesta este drumul pe care l-a stabatut Iisus Hristos, cu Sfanta Cruce in spate, pentru a ne deschide noua tuturor calea spre mantuire.
Dupa traditia Bisericii din Ierusalim, Drumul Crucii este impartit in 14 popasuri; fiecare dintre ele marcheaza un eveniment deosebit. Primele 9 opriri au loc in diferite puncte ale orasului, pe cand ultimele 5 opriri au loc in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Fiecare dintre cele 14 opriri este insemnata cu o placuta cu numarul ei, nu intotdeauna usor de observat.
Drumul Crucii incepe din fata Portii Leilor - Poarta Sfantului Arhidiacon Stefan, din cartierul musulman, si se termina in Biserica Sfantului Mormant - Holy Sepulchre. Din loc in loc apare cate o placuta cu indicatorul drumului, scris in trei limbi: in engleza, in ebraica si in araba.
1. Curtea casei lui Pilat din Pont - Judecata lui Hristos si condamnarea la moarte
Pe ruinele cetatii Antonia, acolo unde a fost judecat si biciuit Mantuitorul s-a inaltat o biserica catolica numita "Capela Flagelarii". Alaturi de ea se afla o cladire mare, cu sali de meditatie si o capela de rugaciune. Aici, in locul numit pe vremuri Gavata - "pardosit cu pietre", statea Pilat sa asculte si sa judece pricinile poporului. Acest loc se afla la o distanta de aproximativ 300 de metri vest de Poarta Leilor.
Biserica Surorilor Sionului pastreaza o serie de pietre originale din Curtea de Judecata - Lithostratos. Aceste placi de piatra au pe ele striatii adancite, facute fie pentru scurgerea apei, fie pentru a nu aluneca potcoavele cailor soldatilor care intrau aici calare. Ceea ce este sigur este faptul ca "patratele si triunghiurile" de pe ele au fost facute de soldatii romani. Podeaua dateaza din vremea imparatului (117-138) si aduce la viata Evanghelia, care aminteste despre soldatii care aruncau sortii pentru hainele lui Hristos.
2. Pretoriul - Punerea Crucii pe umerii Domnului si pornirea spre Golgota
In pretoriu iudeii l-au condamnat pe Fiul lui Dumnezeu strigand "Rastigneste-L! Rastigneste-L!". Clipa de clipa, Hristos mai mult se smerea si mai mult isi intarea, prin fapte, dragostea fata de om. La mica distanta de acest loc se afla si Biserica catolica "Ecce Homo!" - "Iata Omul!", care aduce aminte de cuvintele cu care Pilat L-a prezentat pe Iisus multimii.
Pretoriul, locul unde a fost judecat Mantuitorul judecat si condamnat la moarte de Pilat, este si un loc al ortodocsilor. Intr-o cladire ridicata deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera si biserica se numesc "Pretorion".
De la Pretoriu, Drumul Crucii coboara spre Valea Tyropeon, care trece prin mijlocul vechiului Ierusalim. Arcul de piatra, numit si el "Eecce homo!", aminteste de locul unde Mantuitorului i s-a pus pe cap o coroana de spini si a fost impins pe Drumul Crucii. Arcul de piatra face parte dintr-o poarta de pe vremea imparatului Hadrian, numele actual fiindu-i dat in secolul al XVI-lea.
3. Prima cadere a Mantuitorului sub povara Crucii
Al treilea popas de pe Drumul Crucii se afla la intretaierea a doua strazi care vin de la Poarta Leilor si de la Poarta Damascului. In acest loc, traditia consemneaza ca Hristos a cazut sub povara Crucii, pentru prima oara. Aici s-a ridicat o capela poloneza, un basorelief marcand acest moment dureros. De aici se porneste spre stanga, pe strada Damascului ajungandu-se in mijlocul Cetatii Sfinte, acolo unde Hristos a intalnit pe Maica Sa.
4. Intalnirea Domnului cu Maica Sa Indurerata
Traditia crestina spune ca aici, Maica Domnului si-a intalnit Fiul, ingenunchiat sub povara Crucii. In acest loc sfant se inalta o micuta capela armeneasca. Basorelieful care-L infatiseaza pe Mantuitorul Hristos si pe Maica Sa Indurerata, este o lucrare a maestrului polonez Zieliensky.
Capela acestui moment dureros omagiaza durerea tuturor mamelor care si-au pierdut copiii. In interiorul acestei biserici inca se mai pastreaza podeaua originala cu mozaic din secolul al V-lea. Pe podea, intr-un loc ferit, se afla doua urme de sandale, unii crezand ca ele amintesc de urmele pasilor Maicii Domnului.
5. Simon Cirineanul ridica Crucea Domnului, spre a-L ajuta
A cincea stationare este insemnata cu un paraclis franciscan, acesta fiind locul in care Simon din Cirene a fost silit sa-L ajute pe Hristos sa-si duca Sfanta Cruce. Drumul Crucii coteste apoi la dreapta, spre locul in care mahrama Veronicai aminteste de prima icoana a Mantuitorului.
6. Intalnirea Domnului cu Veronica - Hristos isi sterge chipul cu mahrama
De la paraclisul franciscan se urca pe o straduta ingusta, pavata cu mari lespezi de piatra, parca uitate de vreme, si se ajunge la Biserica Sfintei Veronica. Aceasta biserica pastreaza multe dintre ramasitele unei manastiri cruciate - Manastirea Sfantul Cosmos. Restaurata de catre Barluzzi, in anul 1953, biserica pastreaza o serie de arce cruciate. Sub aceasta biserica se afla o cripta inchinata Sfantului Chip al lui Hristos.
Manastirea micilor surori ale lui Iisus (rit grecesc) se inalta astazi pe acest loc, unde Veronica a sters sudoarea de pe fata Mantuitorului. Chipul Domnului Iisus, de pe mahrama Sfintei Veronica, este socotit a fi cea dintai icoana, nefacuta de mana omeneasca, ci de dragostea unei tinere Fecioare.
Numele Veronicai se crede ca poate veni de la cuvintele latine "vera icon", care se traduc prin "icoana adevarata". De la aceasta biserica drumul se continua pe niste trepte care duc in strada Bazarului, unde, la o mica distanta intre ele, se regasesc marcate al saptela, la optulea si al noualea popas.
7. A doua cadere a Mantuitorului la pamant
La al saptelea popas al durerii cade Domnul pentru a doua oara, slabit de greutatea lemnului, suferind ca un om pentru cei care nu-I intelegeau dragostea de neegalat. Capela franciscana, care gazduieste o coloana romana, reaminteste de a doua cadere a Mantuitorului, aproape de iesirea din oras (in vremea lui Hristos, cam pe aici se termina orasul Ierusalim).
8. Intalnirea Domnului cu femeile ce se tanguiau pentru El
La al optulea popas Golgota aparea deja inaintea Mantuitorului si a celor ce-L insoteau. In acest loc, pe zidul de piatra al Manastirii greco-ortodoxe Sfantul Charalambos (Haralambie?), se afla o inscriptie in greaca: NIKA. Acesta este locul unde Hristos a mangaiat-o pe Maica Sa, pe femeile mironosite si pe toate femeile credincioase care plangeau pentru El.
Intarindu-le sufleteste pe femei, El le spune sa nu mai planga pentru El, ci mai ales pentru ele si pentru copiii lor, adica pentru pacatele intregii lumi: "Nu ma plangeti pe mine, ci plangeti-va pe voi insiva si pe copiii vostri." O cruce latina, asezata pe zidul manastirii grecesti, aminteste de acest popas.
9. A treia cadere a Mantuitorului la pamant
La mica distanta de al optulea popas se afla si cel de-al noualea, unde se aminteste de a treia cadere a Mantuitorului sub povara Crucii. In arhivele Bisericii Ortodoxe Grecesti, sta scris ca cele trei caderi ale Domnului Iisus inseamna cele trei zile cat a stat in mormant.
Cea de-a treia cadere a lui Hristos este amintita de o veche colana romana. La acest popas se afla si Patriarhatul Copt din Ierusalim, care pastreaza o micuta capela, deschisa pelerinilor, si o cisterna pentru acumularea apei, extrem de veche. Urmatoarele popasuri au loc in Biserica Sfantului Mormant, din curte si pana in Mormant.
10. Golgota - dezbracarea Domnului de hainele Sale
Ajungerea pe Golgota, aflata, la acea vreme, in afara cetatii, insa astazi in chiar centrul Ierusalimului, aduce in inimile pelerinilor trairi din ce in ce mai frumoase si mai profunde. Stanca uriasa, de gresie alba, pe varful careia a fost infipta crucea pe care era rastignit Hristos, se afla acum in Biserica Sfantului Mormant. Pasirea pe Golgota incepe cu intrarea in curtea Bisericii Sfantului Mormant, in locul unde Mantuitorul a fost dezbracat si pironit pe Cruce.
Pelerinii se afla acum in fata Bisericii Sfantului Mormant, in fata usii imense de piatra sculptata. Curtea bisericii este incapatoare. Multe lacrimi se varse privind timid spre usa ce ascunde cel mai sfant loc de pe Pamant, locul unde s-a pus inceput mantuirii lumii, locul unde moartea a fost omorata, locul unde dragostea a biruit toate.
11. Baterea in cuie a Mantuitorului pe Cruce
Pasim in Biserica Sfantului Mormant. Totul este impresionant, pietrele lustruite de lacrimi si rugaciuni, mozaicurile de o frumusete rara, multimea candelelor, putinatatea luminii. In fata ne apare Piatra Ungerii, insa mai intai urcam sa ne inchinam la locul unde Mantuitorul a fost tintuit in cuie, pe Sfanta Cruce. De cum intram, o scara abrupta urca cele cateva trepte, pana la etajul superior. Aici se afla locul Principalul sanctuar latin a fost construit pe locul unde Mantuitorul a fost batut in cuie, pe cruce, sub ochii mamei sale. Un imens mozaic infatiseaza aceasta dureroasa scena, a Iubirii rastignite.
12. Rastignirea - Moartea Domnului pe Cruce
Imediat langa locul punerii pe Cruce a trupului istovit de suferinte se afla piatra muntelui Golgota, unde Sfanta Cruce a fost infipta, iar Hristos ridicat in aer, spre vederea tuturor. Altarul ortodox grecesc se afla deasupra Rocii Calvarului - Golgota, unde au fost ridicate cele trei cruci, a lui Iisus si ale celor doi talhari. Fiecare credincios poate atinge, cu mana, piatra muntelui si locul in care a fost infipta Crucea.
13. Coborarea Domnului de pe Cruce - Piatra Ungerii
Dupa moartea Sa, si zdrobirea fluierelor picioarelor celor doi talhari, cele trei trupuri au fost date jos de pe Cruce. Trupul lui Hristos a fost asezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii, unde acesta a fost uns in graba si infasurat in giulgiu, mai inainte de a fi pus in mormant. Piatra dreptunghiulara, lustruita de nenumaratele rugaciuni si lacrimi varsate asupra ei miroase mereu a mir, iar sirul de candele ce atarna deasupra ei amintesc de candele inimilor noastre, pe care trebuie sa le pastram mereu aprinse, avand untdelemn, in asteptarea Mirelui.
14. Punerea Domnului in Mormant si Invierea
Dupa inchinarea si sarutarea Pietrei Ungerii, pelerinii pasesc in Biserica Sfantului Mormant, acolo unde o micuta biserica in miniatura adaposteste exact lespedea pe care a fost asezat trupul Mantuitorului. Acesta este locul cel mai sfant al crestinatatii, el adapostind atat Mormantul cat si minunea Invierii Mantuitorului. Sfantul Mormant este structurat in doua incaperi: camara ingerului si camara lespezii de mormant. Prima aminteste de locul si de piatra (pastrata in centrul ei) pe care a stat Ingerul cel ce a vestit femeilor Invierea. A doua camara pastreaza lespedea lustruita de lacrimi si rugaciuni care a purtat trupul cel de viata datator al Mantuitorului.
Teodor Danalache
sursa crestinortodox.ro
CALEA CRUCII
ASTAZI IISUS..
Parinti care isi abandoneaza copiii pentru socializare, frica, egoism; copii care isi bat si omoara parintii pentru avere, demonizati de bautura sau droguri, sau egoism; soti care isi inseala sotiile pe care, culmea, inca le mai iubesc, pentru ca sa fie trendy; prieteni care isi tradeaza prietenii in momentul in care au o afacere comuna, ca sa apuce ei mai mult; frati care isi vind surorile la prostitutie pentru bani; oameni care tortureaza animale fara aparare pentru ca sa se simta ei puternici, stapinii unei lumi pe care nu o stapinesc, ci in care sint sclavii si tirfele diavolilor.
Acesta este universul pradalnic din care, intr-o zi de Pesach, Yehoshua, fiul lui Maryam, a venit sa ne scoata, acceptind sa fie omorit nevinovat, numai ca sa ne faca sa intelegem ca iubirea, sacrificiul, iertarea si credinta absoluta intr-un dumnezeu ce se face ca nu aude, asa cum s-a facut ca nu-l aude pe El in Ghethsimani, ca sa ne puna la incercare credinta.
Ce inseamna sa fii crestin? IMITATIO CHRISTI!!
P.S.-uitati-va, meditati...crestinismul nu este pentru o adunatura de babe lesinate ce isi dau ochii peste cap falsind in biserica si shushuind copiii ce se joaca...crestinismul este EROISM, o poveste despre un razboi in care sint foarte putine sanse sa cistigi si sa supravietuiesti, dar in care te arunci ca exemplu pentru cei ce stau pe margine, traindu-si viata ca pe o moarte mai mica.
Thursday, April 1, 2010
IMAGINI DESPRE UN RAZBOI COSMIC INTR=O GROTA DINAINTE DE EPOCA FIERULUI
Sub titlul „Imagini despre un război consmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?” apărea în într-o ediţie a ziarului „Flacăra” de la sfârşitul anilor ’70 un articol extrem de interesant pe care l-am salvat, tăindu-l dintr-unul dintre ziarele întinse pe jos când am zugrăvit.
Ediţia exactă nu o stiu pentru că am tăiat partea de jos unde scria. Mai sus se văd imaginile din ziar pe care le-am scanat. În continuare apare articolul în întregime. „O expediţie şcolară descoperă o mare aşezare străveche Imagini dintr-un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?
Ministerul Apărării Naţionale, Muzeul militar central Către Casa corpului didactic a municipiului Bucureşti, Aducem pe această cale mulţumirile noastre instructorului şi membrilor expediţiei „Burebista – 2050” (expediţie formată din elevii studioului de artă cinematografică al Casei corpului didactic a municipiului Bucureşti), pentru depistarea în cadrul acţiunii desfăşurate cu ocazia Festivalului Naţional „Cântarea României”, a unor vestigii materiale ale poporului nostru din epoca străveche şi veche a României pe care le-au donat Muzeului militar central. Pe itinerariul expediţiei, membrii au descoperit în judeţul Buzău o aşezare din epoca străveche şi veche. Pentru precizarea datării şi interpretarea probelor descoperite, în cursul anilor viitori vor fi efectuate cercetări arheologice amănunţite. Locţiitorul şefului Muzeului militar central, Eugen Crintea |
– Vasile Rudan.
– Tovarăşe Vasile Rudan, cum a ajuns expediţia pe care o conduceţi să descopere o întreagă aşezare umană necunoscută până acum, poate cea mai mare din câte cunoaşte istoria noastră? Vă mai menţineţi afirmaţia că este cea mai mare?
– Cred că este cea mai mare aşezare umană descoperită din puct de vedere al continuităţii vieţii omeneşti în acelaşi perimetru – din epoca pietrei cioplite până în mileniul 1 e.n.
– Cum se numeşte?
– Nu ştim. Nici un izvor scris n-o aminteşte. Zona însăşi este necunoscută. Atât cât cunoaştem noi ea nu este cartografiată. Nu există pe hartă.
– Dar izvoare nescrise există?
– Există o legendă. Din cele câteva variante pe care le-am ascultat, cea mai bogată în informaţii este cea a lui moş Toader, pe care l-am întâlnit în zona lacului Gateş, păscând vitele.
„Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era „Tărâmul Luanei” – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât şi ziua un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în „Valea Izvoarelor”, cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc.
Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau.
Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii.
Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarba n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului.”
Cum orice legendă are un sâmbure de adevăr, am pornit-o dincolo de munte în căutarea fostei cetăţi.
– Prin urmare, acesta a fost începutul.
– Nu. Aşa am ajuns la locul cu pricina. Începutul, adică ideea expediţei. Datează de mai demult.
Cu circa trei ani în urmă, în timp ce filmam în secţia de istorie veche a Muzeului de istorie pentru o emisiune de televiziune, unul dintre elevii colaboratori m-a întrebat dacă se inventase până atunci un aparat cu ajutorul căruia să poţi scruta adîncimile pământului şi să descoperi aşezări omeneşti străvechi.
Ideea era intersantă şi a constituit începutul unor căutări din care ne-am ales cu satisfacţii dar şi cu destule insatisfacţii. (Apăruseră contestatari care ne acuzau că umblăm după potcoave de cai morţi.) Ceea ce mai târziu martorii oculari vor afirma „miracol”, „de necrezut” este în realitate o metodă fotocinematografică proprie de cercetare a terenului elaborată şi experimentată în laboratorul nostru.
Ea constă în prelucrarea pe cale de laborator a informaţiei de culoare existentă în vegetaţia solului. În locul în care pământul ascunde zone demult locuite şi arse vegetaţia prezintă diferenţe de culoare, diferenţe ce pot fi observate cu mijloacele laboratorului.
Am experimentat această metodă în mai multe locuri din ţară şi a dat rezultate. După ce-am aflat legenda bătrânului Dumitru Toader am instalat un astfel de laborator în munţii Buzăului.
– Cum adică?
– Noi, expediţia „Burebista – 2050”. – Alcătuită din elevi şi pionieri. – Din elevi şi pionieri membri ai colectivului de cercetare ai Studioului de artă cinematografică şi fotografică de pe lângă Casa corpului didactic al municipiului Bucureşti. Cu ei am început investigarea zonei legendare Luana. Am escaladat munţi şi dealuri, am cercetat depresiuni şi râpe, am coborât în prăpastii. Uneori, din cauza hăţişului de nepătruns am înaintat prin foc.
Am filmat totul şi întorşi la Bucureşti am început prelucrarea de laborator a materialelor fotocinematografice şi să căutăm noi formule de tratare chimică a peliculelor color pentru evidenţierea acelor benzi galbene care dau informaţii asupra unor anomalii nenaturale existente în sol.
Un detaliu mărit pe un diapozitiv şi prelucrat după o nouă formulă prezenta contururi (benzi galbene) ale unor aşezări umane gigant. Am confruntat detaliul de pe diapozitiv cu imaginile de pe pelicula filmată: aşezarea era situată pe un platou imens, mărginit de munţi şi de râpe adânci.
A urmat organizarea asaltului propriu-zis: descoperirea pe viu a cetăţii. Echipa a fost întărită cu membrii ceva mai rezistenţi.
– Vă propun o paranteză. De ce aţi venit aşa târziu la noi? Am înţeles că datele pe care voiţi să le furnizaţi sunt inedite. Despre ele ştiu copiii, membrii expediţiei, Muzeul militar central şi cam atât.
– A trebuit să verificăm datele, să obţinem confirmarea unor specialişti, să asigurăm secretul informaţiei dacă ar fi fost necesar.
– Deci, aţi plecat spre Buzău.
– Da. Săpăturile de sondaj au durat peste o lună de zile. Fiecare zi cu rezultate neaşteptate preceda o zi cu rezultate incredibile.
– Concret, ce aţi descoperit?
– O aşezare umană necuoscută din epoca străveche, de proporţii gigant. Şanţul de apărare al cetăţii. Probe care atestă cea mai incredibilă continuitate de viaţă în unul şi acelaşi perimetru, începând din epoca pietrei cioplite şi continuând, fără întrerupere până în mileniul 1 e.n.
Sub stratul corespunzător epocii pitrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.
– Vă întrerup pentru o precizare. Acest radiator cu tuburi din material asemănător cu oxizii metalici a fost descoperit SUB stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite? Sunteţi sigur?
– Absolut. Nu ştim despre ce poate fi vorba. Straturile însă au fost corect datate.
– Continuaţi.
– Într-o altă grotă, sub inciziile din epoca fierului a fost descoperită o scenă de luptă din domeniul fantasticului. Dinspre stele, Terra este atacată de o navă spaţială propulsată de un lung jet de flăcări. În întâmpinarea ei, de la sol, pornesc două rachete de interceptare. În faţa navei cosmice (stânga) este un arc întins, cu săgeata îndreptată spre vehicului spaţial.
Probele arheologice rezultate din sondajele descoperite (unelte de silex, ceramică, segmente de tuburi etc.) au fost predate Muzeului militar central. Noutăţile arheologice descrise sunt filmate pe peliculă color 16 mm. Pe materialul filmat este redat şi perimetrul aşezării. După dimensiunile suprafeţei, abundenţa materialului arheologic, fantastica continuitate de locuire în timp şi perfecţiunea sistemului de apărare, aşezarea poate fi inclusă în mod cert în categoria davelor.
– Davă?
– Adică cetate, în limba dacilor. Ca o curiozitate: sondajele atestă că aşezarea a fost distrusă în mod instantaneu de un foc mistuitor – stratul de arsură (de o frumuseţe arheologică ieşită din comun) se întinde pe toată suprafaţa aşezării, prezentând dovezi că zona nu a fost devastată de un incendiu întâmplător, ci că aşezarea a fost distrusă şi incendiată cu o furie nemaiîntâlnită, pământul fiind ars pe o adâncime de circa o jumătate de metru şi în zona în care nu au existat construcţii sau arbori; se pare că năvălitorii au intenţionat să ardă până şi pământul pe care a fost aşezarea.
– Vreţi să aungeţi undeva, şi vă temeţi. Spuneţi. Munca dumneavoastră este una de descoperire, nu de cercetare şi interpretare. Vor fi destui, sperăm, cei care vor veni să emită ipoteze, să facă conexiuni, să continue cu mijloacele ştiinţei, ca să spun aşa profesioniste, ceea ce aţi început dumneavoastră. Munca pe care aţi încheiat-o vă dă dreptul să vorbiţi şi chiar să greşiţi. Dumneavoastră nu veniţi post-festum. Chiar aţi muncit pentru ca să fiţi acum aici.
– Voiam să vă spun că vehemenţa distrugerii dovedeşte că aşezarea avea şi o funcţie simbolică. Dispunea de o poziţie ideală, beneficia de o apărare naturală formidabilă care o făcea inexpugnabilă, oferea condiţii excelente pentru ca populaţia să se retragă în munţi în caz de înfrângere militară… ar putea fi vorba de una dintre capitalele lui Burebista.
– Tot ce ne-aţi sps până acum constituie împreună un obiectiv de cercetare pe care, aşa cum reiese din adresa Muzeului militar central, îl vor lua în primire încă din vara ce vine, specialiştii. Ei pot confirma sau nega unele detalii sau presupuneri. Aşezarea rămâne. Expediţia dumneavoastră va continua?
– Pentru vacanţa de vară din 1980 ne-am propus realizarea următoarelor obiective: Cercetarea platoului superior al aşezării descoperite (aşezarea este situată pe două platouri), Realizarea de sondaje într-o zonă situată la aproximativ 10 km de locul pe care este amplasată cetatea (avem indicii că şi acolo se află ceva). Căutarea „pietrelor lui Solomon” (un calendar dacic asemănător cu cel descoperit la Sarmizegetusa).
Vom încerca să găsim o modalitate de a escalada „stâlpii tainiţei”, despre care Bazil Iorgulescu scria că sunt „stânci colosale de piatră ce se ridică în formă de coloană în mijlocul pădurii, inaccesibilă atât omului, cât şi animalelor, din care cauză neştiind nimeni ce se află între ele, s-au născut o mulţime de legende”. Până acum n-a reuşit nimeni râvnita escaladare.
– Vă urăm succes.
– În ţinutul Luanei mai există şi alte grote: grota dacică cu inscripţii din toate epocile; grota Dionisie torcătorul; stânca salamendrelor, în apropierea izvorului lui Zamolxis, cum e numit acolo, şi a stâncilor Fecioarei; grota Iosif, săpată într-o stâncă de formă piramidală; Agatonul nou şi Agatonul vechi (ruine); scaunul spătarului şi altele. Aceste vestigii au fist cercetate de membrii expediţiei „Burebista – 2050”.
Conservarea lor în timp, cred, se datorează inaccesibilităţii locurilor, distanţele mari ce trebuie străbătute şi în egală măsură primejdiei animalelor sălbatice, nesiguranţei traseelor, fără poteci şi repere. După unii bătrâni care ştiu şi ei de la alţi bătrâni, în acest ţinut trebuie să mai existe cel puţin opt-nouă grote cu inscripţii necunoscute.
– Poate că nu vom fi chiar bătrâni când vom ştii adevărul întreg despre tot ce ne-aţi povestit azi aici.
– Este cea mai mare dorinţă a noastră.”
NICOLAE CRISTACHE
Ei bine, daca ati auzit de "Gura de Rai" din Bucegi si misterioase disparitii din muntii Buzaului, sigur stiti despre ce vorbesc ei aici...
sursa
BIRKAT HAKOHANIM-AZI LA ZIDUL PLINGERII BINECUVINTAREA BIANUALA A PREOTILOR
Answer: What is the Priestly Blessing?
In the Bible, God commands the Priests (Kohanim) to bless the Children of Israel.
The verses of the Priestly Blessing (Birkat Kohanim) are among the oldest in continuous liturgical use. Archaeologists found the words etched on silver scrolls found in tombs from the seventh century BCE. The words of the Priestly Blessing come from the Book of Numbers 6:24-26.
"May the Lord bless you and keep you.
May the Lord let His face shine upon you and be gracious to you.
May the Lord look kindly upon you and give you peace."
In the time of the Temple in Jerusalem, the Priests recited this blessing every day. Today some synagogues, such as those in Jerusalem, perform this rite every morning. In other synagogues, it is recited only on the Sabbath. In the Diaspora, there are many synagogues that perform this rite only on Jewish holidays, when most of the congregation is gathered.
What special hand gesture accompanies recitation of the Priestly Blessing?
When performing the Priestly Blessing, the Kohanim stretch their arms and hands forward. They hold their hands together palms-down. They split their fingers so there are 5 spaces: one space between the thumbs, a space between the thumb and first finger of each hand, and a space between the second and third finger of each hand.
It is believed that the five spaces allude to verses in Song of Songs (2.8-9). The verses state that God "peeks through the cracks in the wall." In other words, God watches over and protects the Jewish people even when He is hidden.
This hand gesture has been popularized by the Star Trek television series, which used it as the Vulcan ritual of greeting. Use of this gesture on the show was suggested by actor Leonard Nimoy (Mr. Spock), who saw this gesture as a boy in synagogue when he peeked from under his father's prayer shaw (tallit).
When the Kohanim recite their blessing, members of the congregation are supposed to look away. One reason given is that it is easier for the Kohanim to focus on the blessing when the congregation isn't looking directly at them. In addition, it is written in the Talmud (Chagiga 16b), "One's eyes will grow weak if he looks at the hands of the Priests" while they are blessing the congregation.
The symbol of this hand gesture is often engraved on the tombstones of Kohanim. This hand symbol has become symbolic of the Jewish priestly class.
SHOULD I CALL YOU JESUS
Religions all around the world
Every man, every woman
Every want to be martyr
We have to learn, to learn
The way we need to live together
If the planet earth stopped revolving
Would religion really matter anymore?
And if Jerusalem began dissolving
You’d see the man from Salt Lake City
At your door
I believe
I believe
That there ‘s so much more
Than we can see
I believe
I believe
That there’s more to life
There's more to life than this
Should I call you Jesus?
Or should I call you Buddha
Don’t you know Jehovah
He read the kabbala
Should I talk to Allah?
Does it really matter?
God is god
By any god given name
If the Vatican built all the temples
Would confession drive the innocent insane?
And if charity organized religion
would there be wealth enough
To chant away the day
I believe
I believe
That there's more to life
There's more to life than this
Should I call you Jesus?
Or should I call you Buddha
Don’t you know Jehovah?
He read the kabbala
Should I talk to Allah?
Does it really matter?
God is god
By any god given name
Some people, some people
Say he won't answer
I say that the question should change
(Solo)
Our father who art in heaven
Ancient omnipresent
Hallowed be thy name
Legendary reincarnation
Chameleon of faith
Untruth Man made
Our father who art in heaven
If I get your name wrong
Will you turn me away?
Should I call you Jesus?
Or should I call you Buddha
Don’t you know Jehovah?
He read the kabbala
Should I talk to Allah?
Does it really matter?
God is god
By any god given name
Religion isn't hate
Religion isn't war
Genocide, brutal or cruel
It doesn't kill
Discriminate
It isn't vicious
And it doesn't violate
It isn't massacre
Bloodshed
Conflict or slaughter
Barbaric terror
Barbaric torture
Tyranny
Dictatorship
Or fear
Religions all around the world
Every man, every woman
Every want to be martyr
We have to learn, to learn
The way we need to live together
I ask only one question
Should I call you Jesus?
Does it really matter?
Come over here and have a beer!
DISPARITIILE DIN MUNTII BUZAULUI
|