Crucea apelor.
In curtea Manastirii Ghighiu nu ai loc nici sa arunci un ac. Cu sticle si bidonase in mana, mii de oameni veniti din toate colturile tarii asteapta a doua sfintire a apelor, nadajduind fiecare la ajutorul lui Dumnezeu. Exista o zi anume din an, cand se deschide crucea apelor si unele izvoare capata puteri miraculoase. E Vinerea Tamaduirii - prima vineri de dupa Pasti, cand credinciosii se aduna la sipot, asteptand precum ologul din Videzda Evangheliei sa-si gaseasca vindecarea. E ziua "tulburarii apelor", ziua in care legenda spune ca imparatul Leon cel Mare, plimbandu-se prin padurea din preajma cetatii Constantinopole, a dat peste un orb cazut la pamant. Mai mult mort decat viu, omul cerea cu glas abia soptit ca cineva sa-l ajute si sa-i racoreasca buzele cu putina apa. Milos din fire, Leon a inceput sa caute un izvor, dar nu l-a gasit. De trei ori a incercat si, cand deja isi pierduse orice nadejde, a auzit din cer glasul Maicii Domnului: "Nu mai osteni, Leoane, caci apa e langa tine. Potoleste buzele si ochii orbului si vei cunoaste cine sunt eu". Intr-adevar, nu departe, chiar la radacina unui stejar, clipocea un izvor rece si curat, din care imparatul a luat cum a putut cateva picaturi si, umezind ochii nevazatorului, acesta a inceput deindata sa vada si sa dea slava lui Dumnezeu. Asa a ridicat Leon cel Mare o falnica manastire ce dainuie pana in zilele noastre si, tot asa, bucuria lui s-a transformat intr-o mare sarbatoare crestina, pe care maicile de la Ghighiu o pastreaza cu sfintenie: "Izvorul Tamaduirii".
Apa e sfanta prin ea insasi, e toata un miracol si, nu intamplator, taranii o respecta ca pe o icoana aparte, fara chip. Hutulii din nordul Bucovinei o sarbatoresc intr-un fel anume, aruncand intr-o apa curgatoare cojile de oua inchistrite (incondeiate) de la Pasti, in timp ce batranul cel mai batran (patriarhul satului) se adreseaza ritualic celor morti, spunandu-le ca toate rubedeniile au mai trait o data bucuria Invierii, ca toti satenii sunt sanatosi si s-au veselit in noaptea pascala, dar nu i-au uitat nici o clipa pe cei ce au murit si acum se odihnesc intru Domnul. Unii considera ca apa desparte si uneste deopotriva doua lumi (cea vazuta si nevazuta), ridicand izvoare si fantani in amintirea parintilor, asa cum se intampla si astazi in Gorj. Altii arunca apa primei scaldari a pruncului la radacina unui par, pentru sporul intregii gospodarii, sau isi clatesc fata a doua zi de Pasti cu apa in care se afla asezate, in chip mistic si solemn, un ou rosu si un banut de argint. Prin apa, primim viata si curatirea de pacate, botezul si binecuvantarea (sfestania) casei. Apa este inceputul si sfarsitul a toate cate sunt; e chiar Cristos - izvorul nesecat din care cine bea nu mai inseteaza niciodata.
O data in an, manastirea Ghighiu se gateste in straie albe si curate de sarbatoare. Ziua Tamaduirii e aproape si maica Maria se grabeste, cu mainile ei ostenite de munca, sa intregeasca randul de flori ce duce spre izvor. Cu o privire usor adumbrita de tristete, priveste straturile de albastrele, salvie si petunii, stiind ca a doua zi, de hramul manastirii, oamenii vor calca totul in picioare, grabindu-se sa ia apa si sa se inchine la icoana. Maica nu se supara, cauta sa ierte. De fiecare data se intampla acelasi lucru: puhoiul multimii distruge iarba si florile, iar a doua zi incepe o ploaie binecuvantata ce reface intreaga frumusete a naturii.
Cu sticle si bidoane in mana, oamenii se roaga si asteapta o minune. Asteapta, fiecare dupa credinta lui, fara sa banuiasca macar ca minunea se afla chiar in fata lor - izvorul cuviosului Agapie si dragostea Maicii Domnului Siriaca. Apa si iubirea reprezinta inceputul si sfarsitul a toate cate sunt; il reprezinta chiar pe Cristos - izvorul nesecat din care cine bea nu mai inseteaza niciodata.
3 comments:
Mica precizare:
Izvorul exista intr-adevar la Ghighiu.
Cel descris aici este cel "oficial", pentru....sa zicem "neofiti", oraseni si cei veniti d'am-buzna la o minune, cu sacul.
Izvorul...."original" se afla tot in intre hotarele manastirii.
Traditia spune ca totul incepe in fata altarului.
Unde te rogi Maicii Domnului pentru rezolvarea problemelor tale.
Dupa care, te pregatesti sa iesi din biserica. Insa tot cu gandul la motivul pentru care ai venit. Cu acest motiv in gand, incepi sa spui Tatal Nostru, rar, concentrat pe problema ta, cu recunostinta pentru ocazia ce iti e data de a reusi.
In acelasi timp, iesi din biserica prin dreapta, ocolesti izvorul pe care il stie toata lumea, ajungi in spatele bisericii noi si in fata bisericutei vechi din mijlocul cimitirului.
Daca o iei pe drum inaiunte, printre chilii si cimitir, ajungi pe o alee batatorita, marginita pe stanga de doi-trei nuci imensi. Tot drumul trebuie parcurs spunand de sapte ori Tatal Nostru, exact in aceeasi stare sufleteasca pe care am descris-o mai sus.
Dupa ce se termina aleea batatorita, calea coteste jumatate la stanga pe o poteca pietruita, ascunsa sub boltile unor copaci tineri.
La capatul potecii este un chiosc care adaposteste Izvorul.
Retine: Din altar si pana ajungi la izvor trebuie spus Tatal Nostru de sapte ori. In timp ce-ti umpli recipientul cu apa, de alte trei ori, multumind pentru cinstea care ti se face.Pe drumul de intoarcere- tot pana in altarul bisericii noi, spui din nou, cu multumire si recunostinta, Tatal Nostru de alte sapte ori.
Fie cazna ta ascultata si inima rasplatita dupa masura!
multumesc mult pentru aceste precizari importante
Doamne ajuta!
Post a Comment