profesor yoga Gregorian Bivolaru
Apollonius din Tyana a primit iniţieri extraordinare de la marii înţelepţi care se află în acest tărâm secret
Înţeleptul
tradiţiei pitagoreice şi preotul cultului apolinic, Apollonius din
Tyana, a trăit în secolul I al erei creştine şi era vestit, precum
odinioară Pitagora, ca ascet şi taumaturg, adică făcător de minuni (telesmata), atribuindu-i-se puteri divine vindecătoare şi capacitatea de a alunga demonii.
Datele
care ni s-au păstrat până astăzi despre el ne permit să reconstituim în
cazul lui Apollonius din Tyana portretul unui înţelept deosebit, despre
care s-a spus că a trăit asemenea unui zeu printre oameni, el realizând
în propria sa fiinţă sinteza superioară dintre mistic, vindecător şi
filosof, înţeles ca iubitor (filos) al înţelepciunii (sofia).
Preocupările sale pentru viaţa contemplativă şi extazul spiritual merg
în prelungirea doctrinelor lui Pitagora şi Platon.
Astfel, Apollonius
era considerat un practicant al teurgiei (theourgos), care este
arta comuniunii cu DUMNEZEU prin rugăciune şi invocaţie şi care permite
ca Divinul să coboare în sufletul celui ce doreşte să-L cunoască şi să
devină una cu El. În schimb, arta extazului (ekstasis), prin
care sufletul se desprinde din învelişul trupesc, înălţându-se spre
esenţa sa divină originară, era socotită complementară teurgiei.
După
călătoria în India, Apollonius îi laudă mereu pe brahmanii şi yoghinii
înţelepţi pe care i-a întâlnit acolo, pe care-i consideră superiori
tuturor celor care se preocupă de relaţia dintre suflet şi Divinitate.
S-a păstrat un fragment dintr-o scriere a lui Apollonius (Despre sacrificii),
în care el spune că DUMNEZEU, care este cea mai frumoasă fiinţă, nu
poate fi influenţat de rugăciunile şi sacrificiile formale, dar poate fi
atins printr-o procedură spirituală care-l implică pe nous (spiritul omului), căci DUMNEZEU Însuşi este nous,
Spirit divin pur, iar înzestrarea cea mai de preţ a omului este tocmai
scânteia esenţială din acest Spirit divin care i-a fost dăruită de către
Cel de Sus.
Ca toţi pitagoricienii, el credea cu convingere nu numai în nemurirea sufletului, ci şi în transmigraţia (metempsychosis)
sau evoluţia acestuia prin reîncarnări succesive, precum şi în
necesitatea purificării trupeşti şi sufleteşti. El era împotriva
jertfelor animale şi susţinea că nimeni nu are dreptul de a lua viaţa
cuiva.
Era priceput în prepararea remediilor medicale pentru bolile
trupeşti şi chiar în vindecarea unor cazuri de nevroză, motiv pentru
care este adesea numit vraci (goetes). Apollonius se considera adeptul lui Esculap (Asclepios),
miticul erou devenit părintele medicinei. Cunoscut pentru integritatea
sa morală, Apollonius era de asemenea renumit pentru numeroasele sale
călătorii, care i-au purtat paşii prin India, Asia Mică, Africa şi
Europa, şi pe care le-a întreprins cu scopul de a cunoaşte – în afara
propriei doctrine orfico-pitagoreice – şi alte doctrine spirituale, mai
cu seamă cea revelată în VEDA-ele indiene.
Cei
mai mulţi dintre contemporanii săi îl divinizau, el fiind vestit pentru
cinstea sa. După apologetul creştin Lactantius, la Efes se instituise
chiar un cult în cinstea lui Apollonius, care era considerat un erou (heros) şi un teurg, adică o persoană înzestrată cu puteri şi calităţi care le depăşesc pe cele ale muritorilor de rând (hyper ton anthropon).
În biografia împăratului Aurelian pe care a scris-o Flavius Vopiscus, Apollonius este numit „sfânt“, „venerabil“, „divin“ (sanctus, venerabilis, divinus)
şi se menţionează că Apollonius i-a apărut într-o viziune împăratului
Aurelian, implorându-l să cruţe Tyana de distrugere. Impresionat,
împăratul a renunţat la represaliile asupra Tyanei pe care intenţiona să
le pună în practică şi chiar a instituit un cult al lui Apollonius.
N-au
lipsit nici aceia, puţini la număr, care neînţelegând modalităţile lui
de acţiune, îl denigrau şi îl categoriseau ca magician. Unii ierarhi ai
Bisericii creştine primare s-au folosit de toată puterea lor pentru a
face ca Apollonius din Tyana să fie considerat un mit sau cel puţin un
vrăjitor. Miracolele lui Apollonius îi tulburau pe unii din Părinţii
Bisericii, aşa cum putem să vedem din stânjeneala pe care o manifestă
Iustin Martirul:
„Cum să explicăm faptul că talismanele lui Apollonius
aveau puterea de a calma furia valurilor, violenţa vânturilor şi atacul
fiarelor sălbatice şi, în timp ce miracolele Domnului nostru nu sunt
păstrate decât în tradiţie, acelea ale lui Apollonius par mai numeroase
şi se manifestau efectiv, prin fapte atât de concrete, încât antrenau şi
uimeau întreaga asistenţă?“
Izvoarele istorice atestă realitatea existenţei lui Apollonius
Analele
romane consemnează cum împăratul Caracalla a poruncit să se edifice un
sanctuar în memoria sa, iar Alexandru Sever a expus o statuie a lui
Apollonius în templul său privat. Muzeul Capitolin din Roma posedă un
bust de-al lui. Sanscritologul Vidhushekhara Bhattacharya citează în
1943 două texte sanscrite în care Apollonius apare sub numele de
Apalūnya, iar Damis este numit Damīśa.
Textele pretindeau că Apollonius
şi Damis erau yoghini din Occident, care susţineau vederi budiste, dar
care au fost convertiţi la doctrina corectă Advaita. În ciuda
controverselor din mediile academice occidentale, aceasta este o dovadă
direct de la sursă că Apollonius a fost în India.
Principala
sursă care se referă la Apollonius din Tyana şi care s-a păstrat până
azi este textul lui Filostrat, sofist şi retor grec pregătit la Atena
sub îndrumarea lui Proclos şi Antipatros, care ajunge la Roma în timpul
domniei lui Septimus Sever, împărat roman între 193 şi 211. Iulia Domna,
a doua soţie a lui Septimus Sever, era o siriană descendentă a unei
familii sacerdotale.
Frumoasă şi cultivată, s-a înconjurat de o seamă de
oameni de litere şi filosofi, printre care, în afară de Filostrat, se
aflau Diogenes Laertios, poetul Oppianus şi scriitorul Heliodor. Ea este
cea care îl îndeamnă pe Filostrat, devenit unul dintre apropiaţii săi
şi participant la acest „cenaclu“ să scrie o lucrare literară, Viaţa lui Apollonius din Tyana.
Filostrat afirmă că a consultat pentru întocmirea lucrării în primul rând Memoriile
în limba greacă ale asirianului Damis (elevul şi tovarăşul credincios
al lui Apollonius, care l-a însoţit în toate călătoriile sale şi a
consemnat toate faptele, cuvintele, gesturile, minunile şi întâlnirile
acestuia), dar şi biografiile scrise de Maximos din Aigai (Egeea) şi de
Moiragenes, apoi Epistolele atribuite lui Apollonius şi Testamentul
filosofului. Lucrarea însumează informaţii esenţiale despre înţeleptul
Apollonius şi prezintă un tablou al preocupărilor spirituale din primele
secole ale creştinismului.
Patria lui
Apollonius era Capadochia, care în geografia antică era o regiune
întinsă din Asia Mică situată în podişul anatolian, între munţii Taurus
şi Marea Neagră. Actualmente, Capadochia este o provincie în Turcia
centrală, aflată la est de Ankara. Învăţatul s-a născut sub semnul
miracolului, în cetatea Tyana, într-o familie aristocratică de
colonizatori greci. Înainte de naştere, mamei sale i-a apărut un bătrân
înţelept, într-o viziune divină.
Ea şi-a dat seama îndată, într-o
străfulgerare de intuiţie, că acel bătrân era de fapt atotştiutorul zeu
egiptean Proteus, care avea darul prezicerii şi despre care se ştia că
are puterea de a-şi modifica înfăţişarea după dorinţă. Recunoscându-l
imediat, mama i-a cerut zeului să-i facă o prezicere despre pruncul pe
care urma să-l nască. „Să ştii că mă vei naşte chiar pe mine însumi“, a
venit răspunsul.
Copleşită de această prezicere divină, mama a avut
totuşi prezenţa de spirit să-l mai întrebe pe zeu, pentru a fi sigură că
nu se înşeală: „Dar tu cine eşti?“, iar acesta şi-a confirmat
identitatea, răspunzându-i: „Proteus, zeul din Egipt.“ Ulterior,
Apollonius a manifestat din plin harurile zeului Proteus, fiind capabil
să prezică viitorul şi să îşi modifice forma după dorinţă.
Când
copilul a ajuns la vârsta deprinderii cu învăţătura, a dovedit că are o
memorie bună şi o mare putere de studiu. Pe lângă inteligenţa sa
remarcabilă, Apollonius era şi de o frumuseţe izbitoare, contrazicând
ideea preconcepută că filosofia (adică iubirea de înţelepciune) este un
simplu refugiu al inadaptabililor, destinat doar celor cu defecte
fizice.
La vârsta de 14 ani, tatăl său l-a
trimis în Cilicia, la Tars, pentru a-şi desăvârşi educaţia cu dascălul
de retorică Euthydemos. Atras de învăţătura lui Pitagora (Mathema),
tânărul îşi găseşte ca dascăl pe Euxenos din Aigai (Egeea), filosof
epicurian care cunoştea, în mod paradoxal, şi doctrina lui Pitagora,
însă fără a o aplica practic.
La Egeea,
Apollonius a găsit şi un templu vestit al lui Asclepios. În cazul celor
care mergeau la templu în căutarea alinării trupeşti şi sufleteşti,
Asclepios li se arăta în viziuni şi vise inspiratoare care-i ajutau să
se vindece. Când a împlinit 16 ani, a început să ducă o viaţă ca a lui
Pitagora, hrănindu-se cu fructe şi legume, convins că tot ceea ce dă
pământul este pur şi refuzând hrana din carne, pentru că „este impură şi
îngreunează mintea“.
Despre vin spunea că este o băutură pură, pentru
că este obţinută din fructele butaşilor de viţă-de-vie, dar că, băută
fără măsură, ea „tulbură buna rânduială a minţii şi pângăreşte nobleţea
sufletului“. Astfel, pentru a se purifica în vederea practicării
medicinei, el nu consuma carne şi nici vin. Dorind să ducă o viaţă
simplă şi pură, el a început să umble desculţ şi să se îmbrace în haine
din pânză de in, evitând îmbrăcămintea din lână şi piei de animale.
De
asemenea, şi-a lăsat părul să crească în voie. Apollonius considera că
băile reci sunt singurele sănătoase, pentru că revigorează şi întineresc
trupul, în timp ce băile calde îl fac moale şi sunt pentru bătrâni.
Asclepios,
zeitatea tutelară a templului pe care-l vizita foarte des tânărul
învăţăcel, i-a apărut sacerdotului de la templu într-o viziune şi i-a
spus că ar fi bucuros să-l aibă pe Apollonius ca martor al vindecărilor
ce se săvârşeau acolo, astfel că tânărul a început să locuiască de
atunci la templul lui Asclepios.
Pe urmele lui Pitagora
Tânărul
Apollonius a primit iniţierile pitagoreice dovedind, pe lângă o dorinţă
arzătoare de a dobândi cunoaşterea tainelor firii, uluitoare capacităţi
de vindecare şi clarviziune.
Astfel, s-a
petrecut că guvernatorul Ciliciei, un desfrânat cu porniri împotriva
firii în dragoste, obsedat de frumuseţea de efeb a lui Apollonius, s-a
prefăcut că este bolnav şi are nevoie de ajutorul lui. De fapt, el vroia
să îşi împlinească plăcerile perverse, dar Apollonius l-a pus de îndată
la punct pe neruşinat.
Acesta l-a ameninţat cu tăierea capului, ceea ce
nu l-a intimidat câtuşi de puţin pe Apollonius, care, străfulgerat de o
viziune premonitorie, a început să râdă, strigând în gura mare: „O, va
veni, va veni o zi anume!...“ Surprins, guvernatorul l-a lăsat pe
Apollonius să plece nevătămat. La doar trei zile după această întâlnire
însă, guvernatorului i s-a tăiat capul, pentru că ţesuse intrigi
împotriva romanilor.
Filostrat mai spune despre
Apollonius că a făcut predicţii care se adevereau şi miracole, că a
înviat o fată în timpul funeraliilor ei.
În
acea perioadă, Apollonius, ajuns la vârsta de 20 de ani, îşi pierde
părinţii. O avere imensă îi revine drept moştenire. Cum reacţionează
tânărul care, fără să fi făcut încă un jurământ al sărăciei, adoptase
modul de viaţă al pitagoricienilor? El lasă cea mai mare parte a averii
fratelui său, care ducea atunci o viaţă de lux şi dezmăţ.
Apoi, prin
stăruinţă, sfaturi pline de iubire şi exemplu personal, Apollonius
reuşeşte să-l aducă la sentimente mai bune şi să-l îndrepte pe fratele
său. Bunurile care i-ar fi revenit de drept, Apollonius le împarte apoi
celor care erau nevoiaşi. De notat că îi dăruise deja vechiului său
învăţător Euxenos, încă din timpul vieţii tatălui său, o casă mare chiar
în Tyana.
Imediat după reglarea acestor
probleme materiale, Apollonius şi-a impus cinci ani de tăcere, o asceză
pe care o respecta cu stricteţe în orice împrejurări şi care constituia
de fapt etapa următoare a iniţierii pitagoreice.
În
aceste condiţii, el a calmat revolta locuitorilor oraşului Aspendos din
Pamfilia, în care a apărut o foamete deoarece, din lăcomie, neguţătorii
dosiseră grâul ca să îl vândă mai scump în afara cetăţii. Chiar dacă nu
vorbea, Apollonius a cerut prin semne ca locuitorii să se potolească şi
să fie chemaţi vinovaţii. Apoi, a scris pe tăbliţe un mesaj şi a cerut
guvernatorului să îl citească. Mesajul suna astfel: „Apollonius, către
neguţătorii de grâu din Aspendos: Pământul este mama tuturor, pentru că
este drept.
Dar voi sunteţi nedrepţi şi vreţi ca el să fie numai mama
voastră. Dacă nu încetaţi cu răutăţile, veţi pieri de pe întinsul
pământului.“ Negustorii, înspăimântaţi de aceste cuvinte aspre, dar
cinstite ale unui om care deja avea faimă de sfinţenie, au umplut piaţa
cu grâne şi oraşul a revenit la viaţă.
După
încheierea perioadei de tăcere, Apollonius a plecat la Antiohia (astăzi
Antakia), trecând pe la templul lui Apollo din Dafne, aproape de oraş,
şi acolo, însoţit de adepţi, îşi împărţea timpul între rugăciune şi
contemplaţie, pe de o parte, şi îndreptarea riturilor de la temple, care
decăzuseră şi fuseseră date uitării, pe de altă parte. El le readucea
pe vechiul făgaş al sfinţeniei, prin îndrumarea cu înţelepciune a
preoţilor în conformitate cu învăţătura străveche a lui Pitagora.
La
răsăritul Soarelui, Apollonius împlinea de unul singur, în conformitate
cu iniţierile primite, unele rituri tainice, pe care le dezvăluia doar
acelora care se supuseseră regulii pitagoriciene a tăcerii timp de patru
ani. El afirma că este de datoria filosofilor să „vorbească“ în zori cu
zeii, mai apoi să vorbească despre zei, iar după-amiaza, să vorbească
despre treburi omeneşti, dar aceasta nu înainte de a face o baie rece
purificatoare.
Înainte de amiază deci, Apollonius se ruga, medita sau le
dădea învăţătură doar adepţilor săi apropiaţi. Abia după-amiaza, el
împărtăşea mulţimii fructul cunoaşterii, al rugăciunilor şi al
meditaţiilor sale. Acest ritm de lucru ţine de o anumită tradiţie
iniţiatică, în cadrul căreia munca se face de la amiază până la miezul
nopţii, în timp ce contemplaţia şi „studiul“ spiritual se desfăşoară de
la miezul nopţii până la amiază.
El corespunde analogic ritmurilor
naturii, pentru că din 25 decembrie şi până în 25 iunie, de la
solstiţiul de iarnă şi până la cel de vară, au loc semănatul şi
germinarea – această perioadă corespunzând în cadrul zilei timpului
scurs de la miezul zilei şi până la miezul nopţii, iar în cadrul vieţii
omeneşti, ea corespunzând copilăriei şi tinereţii.
Din 25 iunie şi până
în 25 decembrie, de la solstiţiul de vară şi până la cel de iarnă, au
loc pârguirea roadelor şi treieratul – această perioadă corespunzând în
cadrul zilei intervalului scurs de la miezul nopţii şi până la miezul
zilei, iar în cadrul vieţii omeneşti, ea corespunzând vârstei coapte,
bătrâneţii şi înţelepciunii.
În acest sens,
Apollonius îi răspunde unuia dintre elevi, care era uimit de siguranţa
răspunsurilor sale: „Am căutat îndelung şi plin de râvnă în timpul
tinereţii mele, păstrând tăcerea, ascultându-mi şi urmându-mi maeştrii,
dar după această perioadă necesară a căutării şi studiului, a venit
astăzi timpul ca să împărtăşesc cu ceilalţi ceea ce am descoperit. Caută
acum cu aceeaşi ardoare cu care am căutat eu la tinereţe şi vei putea
mai apoi vorbi cu multă siguranţă şi fără teamă.“
Perioada
de tăcere prevăzută de şcoala spirituală pitagoreică avea, fără
îndoială, aşa cum a şi subliniat înţeleptul Apollonius, un rol important
în formarea şi maturizarea lăuntrică a învăţăceilor. Abia după
depăşirea perioadei de ascultare şi însuşirea unei anumite
cunoaşteri, învăţăcelului perseverent îi era îngăduit să răspândească în
mod altruist această cunoaştere, dar desigur, cu mult discernământ.
Tocmai
în acest sens, al desfăşurării etapelor iniţierii, faimosul
„NUCTEMERON“ al lui Apollonius trebuie să fie semnalat ca un veritabil
orar spiritual al înţeleptului şi ne face să ne gândim totodată la
mersul Soarelui şi la cele 12 munci simbolice ale lui Hercule (Heracles).
Citiţi continuarea articolului:
Citiţi şi:
yogaesoteric
noiembrie 2008
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
MessageToEagle.com -
Black Pyramid with the Eye (or UV fluorescent Third-Eye Pyramid) is one of the fascinating magnetic stone artifacts
discovered by a group of gold prospectors working in underground tunnels of the mystical, jungle-covered mountains
of La Maná, Ecuador in the 1980s. 
