Thursday, November 11, 2010
Wednesday, November 10, 2010
'Sunt urmasul lui Vlad Tepes'
| 
| 
| 
| 
| 
A gasit o comoara in zidurile casei
'Sabia gasita de Stefan in copilarie are mai bine de un metru lungime si o usoara curbura. Pe lama ei scrie 'Osman', iar manerul de argint e incrustat cu inscriptii nedescifrate inca. Medalionul din argint aurit are o superba gravura care il infatiseaza pe Iisus Hristos rastignit intre cei doi talhari. Pe fata gravata se pot deslusi cateva cuvinte in limba germana: 'Christy Creutz und blut ist alein Gerecht und gut ud' ('Rastignirea si sangele lui Hristos sunt singurele adevaruri supreme') si anul 1546.
Conform documentelor familiei, Stefan Brandes-Latea este ultimul descendent al domnitorului Vlad Tepes. 'Sunt urmasul lui Vlad Tepes. Ma inrudesc cu Dracula pe linie materna, fiind descendent direct al Draculestilor de Sintesti, care provin din casatoria lui Vlad Tepes cu sora lui Matei Corvin.
Dupa tata, ma trag dintr-o familie veche de boieri olteni, Latea. Daca port medalionul la gat, simt ca o forta necunoscuta ma protejeaza, parca nimic nu mi se poate intampla rau, e ceva care imi confera o siguranta ciudata. La fel se intampla si cu sabia. Cand sunt prin preajma ei, acasa, ma incarc cu energie', ne-a mai spus Stefan.
Stefan Brandes-Latea s-a nascut pe 2 august 1955 in Sighisoara si este presedintele societatii Dracula, specializata in productia de spectacole, film si turism. CV-ul lui este impresionant. A absolvit Scoala de muzica si organisti din cadrul Bisericii Evanghelice din oras si Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucuresti.
A participat la 60 de filme artistice
E membru al Uniunii Artistilor Plastici, sectia Scenografie, al Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film, membru fondator al Asociatiei Cascadorilor Profesionisti si initiatorul primei baze hipice particulare din Romania si al unui centru de recuperare psiho-motorie cu ajutorul calului. Pana in prezent, urmasul lui Dracula a participat la realizarea a peste 60 de filme in calitate de scenograf, scenarist sau cascador, printre care: 'Horea', 'Evadarea', 'Masca de argint', 'Coroana de foc' sau 'Mircea'.
"Daca poarta medalionul, Stefan se transforma intr-un vampir energetic"
Comisarul-sef Traian Tandin, fost ofiter judiciarist, pasionat de fenomene stranii si mistere, a cercetat 'cazul' lui Stefan Brandes, dedicandu-i un loc aparte in volumul I din 'Paranormalul in Criminalistica'. Tandin considera ca urmasul lui Dracula e un 'vampir energetic'. Acesta nu este personajul misterios care se hraneste cu sange, ci cu energia altora.'De cand a descoperit medalionul, Stefan a observat un lucru ciudat. Daca il poarta la gat, el capata o forta nebanuita asupra celor din jur, care simt o sfarseala ciudata, o stare de neliniste, transformata treptat in supunere fata de el', scrie Traian Tandin in cartea sa.
DESPRE DRACULA SI BALTA VRAJITOARELOR
Aceasta a fost relatarea lui nea Ilie, dar pe data de 30 iulie 1990, pe când Cătălin Mancafa, un alt locuitor al Voluntariului, se afla cu vaca la păscut în pădurea de lângă “Balta Vrăjitoarelor”, a avut loc o altă întâmplare ciudată.
Iată cele povestite de Cătălin :
“Era ora unsprezece dimineaţa şi brusc, am simţit o răcoare ciudată, iar atmosfera a devenit foarte apăsătoare. S-a creat un vacarm şi am văzut animalele şi păsările pădurii fugind înspăimântate. Vaca mea s-a luat şi ea după ele, iar eu am alergat după ea. S-a oprit în curtea bazei hipice care în scurt timp s-a umplut de animale sălbatice.
Nici unul din animalele sălbatice nu se ferea de mine sau de îngrijitorii care ieşiseră din grajduri înarmaţi cu furci, neînţelegând ce se întâmplă. Animalele păreau că cer oamenilor ajutor. Pe moment am crezut cu toţii că va avea loc un cutremur, dar nu s-a întâmplat nimic deosebit.
După vreo două ore, animalele s-au reîntors în pădure”.
Martor indirect al acestei întâmplări, am fost şi eu, fiindcă în barul pe care-l aveam în incinta bazei hipice au rămas o veveriţă şi un liliac. Veveriţa se ascunsese după televizorul instalat pe unul dintre pereţi, iar liliacul s-a refugiat în camera mea care se afla într-un loc retras.
Prezenţa liliacului m-a amuzat şi ceea ce m-a mirat a fost faptul că, deşi am lăsat geamul încăperii deschis, el nu a plecat în cursul nopţii.
După câteva zile de “convieţuire” i-am descoperit preferinţele culinare şi ne-am împrietenit. De fiecare dată când intram în cameră, zbura bucuros în jurul meu, după care mi se prindea de piept fiind mare amator să-l mângâi pe burtica lui de şoricel cu aripi reci. Îi dădeam să mănânce ficat crud de pasăre, tăiat în fâşii mici asemeni unor râme. Cu dinţii lui mici şi înfricoşători înghiţea totul cu lăcomie.
Când rămâneam serile în bază şi mergeam să controlez caii, sau când făceam petreceri în jurul focului de tabără, liliacul mă însoţea peste tot asemeni unui paznic credincios. Adeseori, în mod inexplicabil, ataca unele persoane despre care aveam să mă conving că nu-mi doreau binele şi nici nu-mi erau prietenii care se pretindeau a fi.
Într-una din zile, pădurea a fost stropită de câteva ori cu substanţe contra dăunătorilor aruncate dintr-un avion utilitar.
Brusc, liliacul a devenit apatic. Am mers cu el la câţiva medici veterinari, dar nici unul nu se pricepea la lilieci, aşa că, într-o dimineaţă, l-am găsit mort pe perna mea, învelit în aripi ca într-un giulgiu.
L-am pus într-o casetă transparentă şi-l păstrez şi astăzi într-un sertar în care de câte ori umblu, corpul lui mumificat îmi aminteşte de prietenia pe care mi-a arătat-o.
Acum sunt sigur că cei care au scris în cronici că Vlad Ţepeş-Dracula, avea lilieci dresaţi, spuneau adevărul.
Întâmplările ciudate nu s-au oprit aici.
Într-una din zilele anului 1994, tânăra călăreaţă Dana Popa, pe atunci studentă la medicină veterinară, a plecat să se plimbe prin pădure, călare pe unul dintre ponei. Brusc, atunci când a ajuns în apropierea “Bălţii Vrăjitoarelor”, calul a devenit foarte nervos şi greu de controlat, deşi mai trecuseră pe acolo de zeci de ori.
Speriată, Dana a descălecat, i-a dat jos calului şaua şi frâul, lăsându-l să se ducă singur în bază, aşa cum îi învăţasem eu pentru a preîntâmpina un accident atunci când călăreţii nu reuşeau să-şi stăpânească caii. În mod ciudat, calul a intrat în apă unde a început să se tăvălească, deşi întotdeauna când erau lăsaţi liberi o porneau în galop spre grajd.
Fata a aruncat în el cu beţe şi bulgări de pământ, dar calul refuza să iasă. Când a ajuns în bază mi-a povestit cele întâmplate, aşa că am încălecat cu toţii şi am pornit în căutarea poneiului.
Tradiţia populară spune că locul unde se tăvăleşte un cal este un loc malefic.
Am căutat calul peste tot, am apelat şi la patrulele Poliţiei călare care l-au căutat în localităţile din jur, dar calul nu a mai fost găsit niciodată...
În vara anului 1996, pe când făceam repetiţiile generale la opera rock ”Ceata Transilvană şi alte scorneli ale mascaţilor”, pe o căldură sufocantă, a început să ningă în plină vară pe un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi.
Ninsoarea era abundentă, iar fulgii se răsuceau rebeli de parcă ar fi fost un viscol în luna ianuarie, nu în plină vară. Ninsoarea a durat doar câteva minute, dar cameramanul care filma repetiţia, a venit în fugă cu camera video şi a înregistrat fenomenul. Doar povestit de martorii oculari acest fenomen ciudat nu ar fi beneficiat de credibilitatea dată de mărturia video. Caseta cu acest material a fost prezentată la posturile de televiziune şi în prezent ea se află la ziaristul Miron Manega de la cotidianul “Naţional”.
Măsura în care aceste fenomene ciudate, care se petrec atât de des în acest loc, au sau nu legătură cu Vlad Ţepeş-Dracula, rămâne să fie demonstrată de cei care se ocupă de astfel de “ciudăţenii”.
Revenind la certitudinile pe care istoria le reţine ca fiind legate de Vlad Ţepeş Dracula trebuiesc reţinute următoarele: voievodul Dracula, în timpul ultimei şi scurtei sale domnii, a ocupat Bucureştiul pe data de 16 noiembrie 1476, ajutat de Ştefan Bathory care avea oşti maghiare. Pe 20 noiembrie 1476, el a fost încoronat de Mitropolitul de Argeş, după ce sosise din Moldova şi Ştefan cel Mare cu armata sa. În aceeaşi zi, cei trei au încheiat un tratat de alianţă, după care Ştefan Bathory şi Ştefan cel Mare s-au întors în ţările lor.
Voievodul Dracula nu se simţea în siguranţă, aşa că l-a rugat pe vărul său Ştefan cel Mare, să-i lase o parte din luptătorii săi. Ştefan cel Mare i-a lăsat lui Dracula propria sa gardă, formată din 400 dintre cei mai buni luptători.
Din păcate, cu tot acest sprijin, presimţirile sumbre ale lui Dracula s-au adeverit. Voievodul a fost ucis în timpul unei vânători, în pădurea despre care am povestit anterior, pădure în care acum se întâmplă toate aceste fenomene ciudate. Împreună cu voievodul avea să moară şi omul său de încredere, Vitez Janos, un om cu o forţă ieşită din comun, care era temut de toţi mercenarii. Acesta era singurul care avea curajul să-i spună lui Dracula adevărul în faţă, tocmai fiindcă îşi idolatriza stăpânul.
În luna ianuarie a anului 1477, într-un document rămas de la Ştefan cel Mare, sunt povestite faptele aşa cum voievodul le-a aflat de la puţinii supravieţuitori ai acestui moment:
“Acel necredincios, Basarab Laiotă, a revenit, şi găsindu-l singur pe Dracula,a poruncit să fie ucis. Şi împreună cu el, fură omorâţi şi toţi oamenii mei afară de zece”.
Ştefan BRANDES-LĂŢEA
ATENTIE FETELOR-AGENTIE DE MODELE DE FAPT BORDEL DE LUX!!!
Intern
Postat pe 10 nov 2010 12:18
29Directorul TVR 2, Adrian Enache şi fraţii Negoiţă, clienţi de lux într-o reţea de prostituţie
Se pare că fraţii Negoiţă, dar şi alte nume celebre din showbiz şi nu numai, au întreţinut raporturi sexuale contra cost cu manechine racolate într-o reţea de sclavie sexuală, scrie astăzi ziarul Naţional.
Se pare că unele dintre prostituatele care au încălzit patul unor bărbaţi celebri din România, precum fraţii Negoiţă şi Adrian Enache, au ajuns să lucreze şi în televiziune, colaborând şi cu Alina Sorescu, la Tonomatul DP 2.
"Ocheană Oana Maria s-a înscris în Agenţia Diva Models în primăvara anului 2008. Cel mai probabil în luna iunie a fost invitată să participe la o şedinţă foto în Austria, unde au plecat cu două autovehicule conduse de inculpat, respectiv învinuitul Nicola Radu Ştefan. Au fost cazate în Klagenfurt, în Clubul Babylon, despre care au realizat repede că era un bordel de lux. S-a întâlnit acolo cu Alexandrescu Raluca Adina, o cunoştinţă mai veche care i-a dat detalii. Decizia de a practica prostituţia în clubul Babylon a luat-o după mai multe discuţii cu Alexandrescu Raluca Adina. Inculpatul i-a făcut cunoştinţă cu mai mulţi bărbaţi, cu Negoiţă Robert Sorin, la nunta la care inculpatul a fost naş, cu Stănescu Ştefan, producătorul emisiunii 'Tonomatul de pe 2', unde au fost asistente ale prezentatoarei Sorescu Alina, timp de două săptămâni", se arată în rechizitoriu.
Informaţiile nu se opresc aici, dezvăluirile fiind de-a dreptul şocante.
"Surorile Ionela şi Irina Sănduc au fost recrutate de inculpatul Costan Relu Cornel în primăvara anului 2008. Irina era minoră atunci. Ambele victime provin dintr-o familie cu venituri modeste, stare de vulnerabilitate de care inculpatul a profitat pentru a le face cunoştinţă cu diferiţi bărbaţi cu care să întreţină acte sexuale plătite", este menţionat în rechizitoriul amintit.
Printre clienţii fetei s-ar număra şi interlopul Nuredin Beinur, afaceriştii Rasitzaimoglu Muammer Tahir şi Robert Sorin Negoiţă, Munteanu Florin şi Ozlen Zeyneddin cu care Sănduc Ionela a avut o relaţie de aproximativ 8 luni.
"Inculpatul i-a făcut cunoştinţă Irinei cu Nicolescu Răzvan Mihail - directorul TVR 2 cu care a întreţinut acte sexuale, crezând că o va ajuta să participe la emisiunile postului public de televiziune", mai scrie în rechizitoriu.
Fraţii Negoiţă şi Adrian Enache sunt citaţi ca martori în acest dosar. Inculpatul Costan Relu Cornel i-a propus Simonei Ioana Dâncuş de două ori - în iarna 2007/2008, apoi în vara anului 2008 - să participe la emisiunea "Tonomatul de pe 2", dar aceasta a refuzta pentru că inculpatul i-a spus că trebuie să întreţină în prealabil relaţii sexuale cu Stănescu Ştefan, producătorul emisiunii şi cu Nicolescu Răzvan Mihail, directorul general al postului TV, informează Naţional.
Se pare că filiera era condusă de Ion Tamarjan şi de Relu Costan, iar prostituatele primeau între 100 şi 500 de euro, dar şi promisiunea că vor deveni vedete şi apoi luate de soţii de către clienţii VIP, din rândul cărora a făcut parte deputatul Robert Negoiţă, fratele lui, milionarul Ionuţ Negoiţă, interlopul Nuredin Beinur şi chestorul Camerei Deputatilor, Nicolae Banicioiu.
"Alexandrescu Raluca Adina a făcut parte din acel grup de vreo 10 fete selectate pentru videoclipul reclama pentru Clubul Babylon. Cazată în club, a aflat de la inculpatul Costan Relu Cornel că acel imobil era de fapt un bordel de lux. (...) În perioada 2007-2009 a întreţinut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar prin intermediul acestuia acte sexuale platite cu Negoita Robert Sorin, Nuredin Beinur şi Rasitzaimoglu Muammer", se arată în documentul anchetatorilor.
DE CE LISTA LUI SCHINDLER
Am evitat sa privesc filmul acesta, in jurul caruia s-a facut mult tamtam acum tz ani cind a fost lansat si parca a si luat niste Oscaruri(unul necesar pentru Raph Fiennes zic io).
Nu imi plac filmele traumatizante si asta, fiind despre lagare clar trebuia sa fie unul cliseistic si lacrimogen.
Acum fo doua zile am avut asa un sentiment ca trebuie sa-l vad si..surpriza.
Very Tensegrity film.
Cine vrea sa invete disciplinele spirituale ale shamanilor din vechime-in practica si nu din trancaneli sau carti- ca si cei care l-au citit pe Carlos Castaneda au de invatat din acest film multe despre arta stalkingului si a visatului, iar restul despre ce inseamna cu adevarat sa fii un boddhosattva, adica o persoana ce se roaga si face tot ce e posibil cu impecabilitate, pentru ca TOATA lumea-inclusiv dusmanii-sa fie salvati.
Un film mare.
Filmul Schindler's List online subtitrat - prima parte:
Schindlers List film online cu subtitrare - partea a 2-a:
Tuesday, November 9, 2010
Bucurestiul de altadata
In Evul Mediu, orasul Bucuresti era numit de catre greci Hilariopolis, adica Orasul Bucuriei. Plasarea Bucurestiului pe drumul principal dintre Orient si Occident i-a adus prosperitatea intr-un timp foarte scurt. Prima atestarea a orasului dateaza din 20 septembrie 1459 si a fost semnat de Vlad Dracul. Bucurestiul se poate mandri cu faptul ca a fost primul oras din lume iluminat cu gaz lampant, in 1856.
- Legenda orasului
- Micul Paris
- Restaurante de altadata
- Hanuri si terase in Micul Paris
- Sindrofii in Micul Paris
- Picanterii de Bucuresti
Legenda orasului
A fost o data ca niciodata un padurar sarac care traia impreuna cu fiica sa, pe care o chema Dambovita, intr-o padure mare si adanca. Intr-o zi, un print dintr-o imparatie indepartata s-a ratacit prin padure. In ratacirea sa, a intalnit-o pe Dambovita si i-a cerut sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Ea i-a aratat drumul, insa, printul, fermecat de frumusetea sa, s-a indragostit de ea si a cerut-o de sotie. Dambovita i-a spus insa ca-i fagaduise deja mana lui Bucur, un cioban din imprejurimi. In semn de multumire, Printul Muntilor ii ofera fetei un cutitas si o sfarleaza de lemn. Daca invartea sfarleaza, i se indeplinea orice dorinta.
Ca sa ii dovedeasca lui Bucur ca il iubeste si ca i-a fost fidela, fata a infipt cutitul intr-o stanca. Din locul unde a lovit, a tasnit un izvor de apa curata. Dambovita a botezat acest izvor cu numele ei si impreuna cu Bucur au format un satuc la marginea padurii pe malul izvorului. Bucur a dat asezarii numele lui. Si asa, satucul se numeste Bucuresti, iar apa care-l strabate Dambovita.
Micul Paris
In 1878 Armata Romana revine victorioasa in Bucuresti, in urma razboiului cu turcii. In cinstea ostasilor care au luptat in Razboiul de Independenta, sunt redenumite vechile "poduri": Podul de Pamint devine Calea Plevnei, Podul Calicilor devine Calea Rahovei, Podul Tirgovistei devine Calea Grivitei, Ulita Herastraului devine Calea Dorobantilor, Podul Mogosoaiei devine Calea Victoriei, Capul Podului Mogosoaiei devine Piata Victoriei, Splaiul Dimbovitei devine splaiul Independentii, Podul de Afara este denumit Calea Mosilor iar Podul Beilicului devine Calea Serban Voda.
Restaurante de altadata
Casa Capsa
Casa Capsa era locul destinat oamenilor din lumea buna, un loc foarte la moda in Micul Paris. La pranz se manca cu 7-8 lei, in conditiile in care in celelalte localuri puteai sa mananci cu 3-4 lei.
In anii de glorie ai Cafenelei Capsa, toti cei care insemnau ceva in viata culturala a Bucurestiului treceau pe acolo. "Ca sa devii scriitor, trebuia sa obtii botezul Capsei, care, fara nici o firma literara, era totusi redactia redactiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire", spunea poetul Virgil Carianopol. Printre clientii constanti ai Casei Capsa se numara Dan Barbilian (Ion Barbu), criticul Serban Cioculescu, poetul Vlaicu Barna, scriitorii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Tudor Arghezi si Ionel Teodoreanu.
Ion Minulescu era un exponent de baza al atmosferei din cafeneaua devenita "a scriitorilor si artistilor" dar si a protipendadei politice, diplomatilor straini sau altor personalitati care vizitau tara si nu ratau acest loc renumit. La 1871, obiceiul era ca toata elita Bucurestiului, care ramanea vara in oras, sa vina sa manance inghetata la “Capsa”. “Cucoanele stateau in trasuri insirate de-a lungul trotuarului si erau servite acolo, iar la mese stateau tinerii civili sau ofiterii”.
Casa Vernescu
In timpul celei de-a doua domnii in Tara Romaneasca a lui Constantin Racovita, Jean-Baptiste Linche devine secretarul de limba franceza al domnitorului. Acesta se casatoreste cu o romanca si are un fiu, Filip Lens. Mai tarziu, acesta devine boier si construieste aceasta casa in 1821. Filip Lens se casatoreste cu Lisaveta Balotescu-Carpinisanu si ii ofera acest palat ca dar de nunta. Din 1853, casa gazduieste Colegiul Militar, Ministerul de Razbel si Statul Major al armatei rusesti.
Intre 1887 si 1889, Guta Vernescu il angajeaza pe marele arhitect Ion Mincu sa refaca vila, aceasta devenind cea mai frumoasa casa de pe Calea Victoriei, loc al vestitelor baluri si serate mondene.
Casa Doina
Originalitatea stilului si frumusetea detaliilor s-au pastrat pana in zilele noastre. Anii ‘30 au insemnat debutul restaurarii acestei frumoase bijuterii arhitecturale construita in stil puternic renascentist. Bucataria internationala si traditionala prezentata cu mult stil si rafinament a dus la pastrarea reputatiei acestui loc ani de-a randul.
In Bucurestiul de altadata, Casa Doina era preferata "musteriilor amorezati", care se opreau la "Bufet" (cum se numea pe atunci) pentru friptura la gratar, mititei si o halba de bere. In epoca interbelica, "Bufetul" se transforma in barul de noapte "Fu-Ciang", primul local cu mancare chinezeasca din Romania.
"Bufetul" de la Sosea era cunoscut dreptul unul dintre cele mai alese locuri din Bucuresti, unde se serveau mancaruri alese, vinuri straine si sampanie care mergeau ca unse pe acordurile tarafului. In aceea perioada, erau la moda cantecele populare romanesti, sansonetele frantuzesti si cantonetele italienesti.
Caru’ cu bere
Restaurantul “Caru' cu Bere” a gazduit, la sfarsitul secolului XIX adevarate cenacluri literare. Cel care anima atmosfera era poetul George Cosbuc care invita aici tineri scriitori cu posibilitati materiale reduse. Printre cei care-l frecventau in mod obisnuit s-au aflat scriitorul I.L. Caragiale, Octavian Goga si actorul Iancu Brezeanu.
Alte restaurante la moda si foarte apeciate in aceea perioada erau “Hugues”, “Monte Carlo”, Frascatti", unde se gaseau cele mai bune paste italienesti din Bucuresti si "Grand Hotel du Boulevard".
Un alt local faimos era cafeneaua "High-Life". Aceasta cafenea era frecventata de scriitori cu renume precum Macedonski, Dimitrie Anghel, St.O. Iosif, Ilarie Chendi sau Stefan Petica. Langa “High-Life” se afla cafeneaua "Kubler". “Kubler” a intrat in istoria literaturii romanii datorita lui Caragiale care pe durata consumarii a doua halbe cu bere a scris schita “Caldura mare”.
Hanuri si terase in Micul Paris
Terasa Otetelesanu
"Salonul Otetelesenilor te consacra. Spre a fi cineva, oricine trebuia sa treaca prin acest salon. Aici se lansau fetele in lume, aici se lansau tinerii, aici se inodau intrigile sentimentale, aici se puneau la cale casatorii, aici se hotarau si multe combinatii politice", descrie Constantin Bacalbasa atmosfera de la Terasa Otetelesanu. Tot aici se dau si reprezentatii de teatru si este primul local din Bucuresti unde se asculta jazz. In perioada de iarna, in gradina localului era amenajat un patinoar.
Hanul lui Manuc
Pictorul francez Auguste Lancelot viziteaza pe la 1860 Bucurestiul si cu aceasta ocazie imortalizeaza imaginea unei zile obisnuite la Hanul Manuc. In insemnarile sale noteaza: "Oamenii cu nervii delicati, cu pielea subtire, vor face bine sa nu intre in acest han, dar curiosii, doritorii de a cunoaste trecutul, vor avea ce sa vada. S-a pastrat neatinsa prima sa fizionomie, intunecata din nenorocire de necuratenie. Cele doua randuri de galerii care leaga intre ele patru mari corpuri de case, scara cea mare care serveste cele doua caturi, foarte eleganta, sub un chiosc cu acoperis tuguiat si cu capriori ieseti afara sunt impodobite cu stalpi si cu balustrade de un gust frumos si cu finete lucrate. Am putea zice ca e un palat de lemn; ar merita sa fie restaurat, ceea ce nu ar costa prea mult, si sa i se dea o destinatie mai buna.[...] Galeriile in care se deschid odaile servesc de loc de plimbare si de sali comune. Sub ochii tuturor, fiecare face ca la el acasa".
Acum, Hanul lui Manuc este un hotel cu 55 de camere, un restaurant elegant, crama, gradina de vara si salon pentru protocol.
Alte hanuri si terase la moda in Bucurestiul de altadata erau si Hanul cu Tei, Hanul Coltii, Hanul Kretulescu, Hanul Galben, Hanul Bazaca, Boema, Iunion, Eforie, Capitol, Teatrul de Vara Herastrau si Gradina Tei. La terasele din parcurile Cismigiu si Herastrau fanfara canta valsuri, polci si mazurci. Se manca friptura la gratar si mititei, iar berea era nelipsita.
Sindrofii in Micul Paris
In Bucurestiul de altadata erau la mare pret balurile mascate care se organizau in fiecare joi si duminica. Balurile mascate se desfasurau in casele particulare ale boierilor. Cele mai renumite astfel de pretreceri erau cele de la hotelul printului Bibescu, balul mascat de la Opera, balul de la palatul Sutu si balul lui Ion Marghiloman.
Prin anii 1870 era la moda aruncatul cu sageti, darts-ul de astazi. Acest sport era practicat de toata lumea buna a orasului. Iarna, cele mai asteptate activitati erau plimbarea cu sania si patinajul. Cel mai bun loc pentru patinaj era lacul Cismigiu, unde se organizau si competiti pe gheata. Pe timpul verii, cei bogati nu ramaneau in oras. Ei plecau la mosiile de la tara, la Paris sau la bai in Austria.
In anii 1880 erau la moda cursele de cai, care se organizau numai duminica. Cursele de cai aveau loc pe hipodromul aflat pe langa parcul Herastrau. Dupa curse, toata lumea mergea la “Jockey Club”, pentru mancare, bautura si partide de golf.
In anii 1890, marea atractie era “bataia cu flori” organizata, in scopuri caritabile, pe soseaua Kiseleff. Tot acum, lumea buna a Bucurestilor a prins gustul plimbarilor cu bicicleta. O alta atractie era si plimbarea pe cal, care costa in aceea vreme 10 lei.
O alta modalitate de distractie si petrecere a timpului liber pentru bucuresteni era plimbarea cu vaporasele pe Dambovita. O plimbare pe traseul Ciurel - Abator costa 60 de bani.
Picanterii de Bucuresti
De asemenea, clientii puteau rasfoi si un album cu fetele disponibile si alegeau ce le placea mai mult. Prostituatele frecventau si diverse hoteluri precum Bulevard, Lido, Continental, Ambasador sau Hotel de France, dar si cabareturi precum Alhambra, Chat Noir si Moulin Rouge.
“Grizetele”, asa cum mai erau numite prostituatele in acea vreme, aveau porecle amuzante: “Napoleon”, “Cur de fier” sau “Lia Magazia”.
Un mare amator de astfel de distractii era regele Carol al II-lea. El era un client fidel printre "fete", care cunosteau chiar si orele la care acesta se plimba cu masina.
sursa
Coana "Mita Biciclista" si Bucurestiul de altadata
Subiect de poezioare deocheate, prima femeie din Romania care a mers pe bicicleta si cea care a "inventat" costumul de baie sumar, "Mita Biciclista" este un personaj emblematic al epocii interbelice a Bucurestilor. Curtezana celebra si femeie cocheta, Mita a trait extravagant pana la sfarsitul vietii.
ATITUDINE. Coana "Mita" a fost prima femeie care s-a plimbat cu bicicleta prin Bucuresti
Regele Ferdinand
Farmecul sau iesit din comun nu a trecut neobservat si barbatii celebri ai vremii - Nicolae Grigorescu, Octavian Goga si, se pare, regele Ferdinand - au suspinat dupa dulcea "duduita". Se spune chiar ca acesta din urma i-a daruit casa de la Piata Amzei care ii poarta numele si acum, iar regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o de sotie, insa "Mita Biciclista" l-a refuzat, ramanand fidela iubirii vietii sale, doctorul Nicolae Minovici.
In aceea epoca, Mita Biciclista mai era cunoscuta si drept Mita Cotroceanca, porecla obtinuta in urma presupusei sale legaturi cu regele Ferdinand si a barfelor care circulau la Curtea Regala din Cotroceni.
Dupa o perioada de sedere la Paris, Mita Biciclista a adoptat stilul de viata frantuz si extravagant si le vorbea tuturor in limba franceza, chiar si servitorilor din Plonia care nu intelegeau nimic din ce spunea cucoana. La Paris, Mita Biciclista a dat lovitura la o bataie cu flori pe Champs-Elysees, unde a concurat alaturi de una din frumoasele parizience si a castigat prin faptul ca pielea de pe biciul de la trasura era impodobita cu flori.
Dupa moartea primul sot, Mita s-a casatorit la mijlocul anilor '40 cu generalul Alexandru Dimitrescu. In acele vremuri au inceput si problemele financiare ale familiei sale. Dupa ce ani de-a randul a trait in lux, Mita inchiriaza o parte din camerele casei, iar ea se muta la mansarda, in fostele dependinte ale casei.
Cel care i-a dat Mariei porecla "Mita Biciclista" a fost George Ranetti, redactor-sef al revistei "Furnica", un ziarist care a fost amorezat de ea si pe care l-a respins. Intr?adevar, "Mita" a fost prima femeie din Capitala care a iesit la promenada cu bicicleta si a purtat pantaloni pe strada. Mai mult, a lansat moda costumelor de baie sumare, atunci cand s-a balacit in mare intr-o astfel de tinuta si a fost "mustruluita" de un politist pentru ca toata lumea facea baie in halat pe vremea aceea.
"Mita" a fost obisnuita toata viata cu luxul: detinea o trasura, o masina coup?, slujitori din Polonia, nu manca decat la Athenee Palace si isi vopsea parul la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei. Se spune chiar ca frumoasa bucuresteanca isi imbraca saracacios sotul, pe generalul Dumitrescu, si il trimitea sa cerseasca pentru a putea cina la restaurant!
IMPOZANTA.
Astazi, daca te vei plimba prin centrul capitalei, pe langa Biserica Amzei sau Ambasada Frantei, vei observa pe colt o casa darapanata, intr-o stare avansata de degradare. Casa mai pastreaza insa farmecul interbelic, cu balcoane si basoreliefuri cu heruvimi, lei si cupidoni.
In prezent, casa este locuita de diversi chiriasi care isi asteapta de la o zi la alta ordinul de evacuare. Chiar daca cladirea a fost cumparata de urmasii Mitei, conforma legii, chiriasii mai pot ramane in imobil trei ani de zile.Casa frumoasei Maria Mihaiescu, situata pe str. Biserica Amzei nr. 9, pe care se spune ca a primit-o chiar de la regele Ferdinand , a fost declarata monument de arhitectura in stil baroc sursa: www.metropotam.ro
Monday, November 8, 2010
SOUL OF THE SAMURAI-SUFLETUL SAMURAIULUI
De ce a fost sabia samuraiului un simbol atit de puternic in cultura japoneza?
Dr. Inazo Nitobe, omul care a creeat bancnota de 5000 yen a incercat sa raspunda la aceasta intrebare in urmatorul documentar.
Ca diplomat japonez acreditat de Liga Nationilor Unite a fost intrebat de colegii sai din vest cum pot japonezii sa-si educe copiii in spiritul moralei, daca componenta religioasa este scoasa din educatie.
Asa ca in anul 1900, Dr. Nitobe a scris o carte in engleza denumita Bushido - el a scris acest cod al razboinicilor ce a devenit credo-ul dupa care majoritatea japonezilor isi traiesc vietile.
Si a adaugat: "Asa cum codul samuraiului este sufletul Japoniei. la fel sabia sa este sufletul samuraiului.
Ptr. Dr. Nitobe, sabia este o opera de arta ce reprezinta sufletul samuraiului, pur si neinfricat.
Dar la inceput, nu sabia era arma reprezentativa pentru samurai, ci arcul si sagetile.
De ce a devenit sabia si nu arcul atit de importanta pentru razboinicii japonezi si Japonia insasi?
Pentru a gasi raspunsul trebuie sa ne cufundam in istoria si legendele acestei tari antice....
