MUZICA NE VINDECA

Muzica a fost considerată dintotdeauna o formă de terapie alternativă iar oamenii de ştiinţă susţin că piesele lui Mozart sunt un tratament eficient împotriva epilepsiei.

Astfel, cercetătorii au descoperit că Sonata K448 scade cosiderabil crizele bolnavilor care suferă de această teribilă maladie. Ei sunt hotărâţi să facă cercetări amănunţite pentru a descoperi dacă într-adevărt muzica are asemenea efecte asupra creierului.

Profesorul John Jenkis, care s-a ocupat de studiul internaţional al terapiei prin muzică, susţine că este foarte probabil ca munca mai multor muzicieni să aibă efecte similare mai ales că operele lui Mozart au multe în comun cu cele ale lui Bach.

Mai multe persoane, care au fost expuse pentru 10 minute la muzica marelui compozitor, au beneficiat apoi de mai bune abilităţi ca tăiatul hârtiei sau împăturire.

Read More

TAINA unui fost detinut politic. Parintele Stanescu: La Aiud s-a jertfit ceea ce a avut mai sfânt şi mai bun neamul nostru românesc

AIUDUL – Taina unui fost deţinut

Teodor Stănescu

Acest loc, în tradiţia locală este numit Râpa Robilor, aşa după cum şi în mass-media este prezentat. Socotesc că această denumire a fost dată pentru că aici au fost înmormântaţi străbunii noştri care au fost robi pe latifundiile grofilor unguri. Localitatea Aiud era o localitate a grofilor unguri. Aceştia veneau, puneau robii la muncă şi ei plecau ca să se distreze. Pe această râpă, de la gardul acela şi dincolo de gard, vreo 200 de metri, de asemenea şi jos, precum şi sub locurile acestea, au fost gropile, dar nu gropi comune, în care au fost îngropaţi şi nu înmormântaţi, martirii noştri care s-au jertfit în blestemata închisoare a Aiudului. Am spus nu gropi comune, pentru că aceste gropi comune le întâlnim acolo unde au fost masacre. Ori aici, la Aiud, cei care s-au jertfit au murit în decursul timpului, din ’45-’46 până în ’64, când s-au desfiinţat închisorile de deţinuţi politic, printr-un decret de graţiere şi nu unul de amnistie. Diferenţa între graţiere şi amnistie este că în cazul graţierii se şterge pedeapsa, pe când la amnistie se şterge fapta.

Deci, pe acest teren au fost îngropaţi martirii noştri. Monumentul acesta a fost iniţiat, proiectat şi executat de foşti deţinuţi politic. Mass-media din ziua de astăzi ascunde lucrul acesta pentru că nu le convine lor, nu spun adevărul. Adevărul în toate timpurile a mers cu capul spart. Despre mişcarea legionară mereu s-a vorbit numai urât. Atunci când ne-am apucat să construim acest monument pe acest teren, în 1992, peste moaştele sfinţilor erau coteţele de porci ale locuitorilor Aiudului. Cu mare greutate, cu mare scandal, am reuşit să înlăturăm aceste coteţe de porci şi să ne apucăm de construirea acestui monument. În urma înlăturării coteţelor de porci, s-a extins şi în cimitirul municipal. Cu ocazia săpăturilor s-au descoperit foarte multe moaşte pe care le-am adăpostit în osuarul din monument. Aşadar, în 1992 a început construirea acestui monument. A fost proiectat şi iniţiat de inginerul Ghiţă Brahonschi, Dumnezeu să-l ierte; el a murit în ’95. De lucrări s-a ocupat în continuare soţia lui, Maria Brahonschi care şi ea a murit acum doi ani. A fost proiectat de doi mari arhitecţi: Niculăiţă Goga, legionar vechi, care a făcut închisoare atât sub Carol al II-lea, cât şi sub Antonescu şi comunişti. Iar celălalt arhitect, profesor, fost şi el simpatizant legionar, a făcut închisoare la Aiud.

Despre acest monument sunt prea multe de spus, dar rezum. Aceste cruci îngemănate le întâlnim în tradiţia neamului nostru românesc, la curbura Carpaţilor, în special în judeţul Buzău: doi oameni care în viaţa lor au avut un ideal comun de credinţă sau patriotic, s-au legat fraţi de cruce pentru realizarea idealului propus. Şi din timpul vieţii şi-au construit aceste cruci îngemănate, lăsând cu limbă de moarte urmaşilor, ca să fie înmormântaţi unul lângă celălalt. De aici s-au inspirat cei doi mari arhitecţi şi au adoptat aceste cruci îngemănate, şapte; şapte este număr sfânt pe care îl întâlnim în Sfânta Scriptură de mai multe ori, mai ales în Apocalipsă, cele şapte peceţi pe cartea creaţiei, cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu... Deci, aceste şapte cruci îngemănate simbolizează martirii, eroii neamului, care s-au legat fraţi de cruce pentru salvarea neamului de toţi ticăloşii, de toţi trădătorii, de toţi duşmanii din exterior şi din interior.

Crucea aceasta mare are 25 de metri, simbolizează neamul nostru românesc. Pe umerii martirilor, se sprijină neamul. Neamurile care nu mai au martiri, eroi, care să se jertfească, dispar. Dar noi nu am dus lipsă de martiri, de eroi. Acele două orificii: stânga-dreapta simbolizează ochii neamului îndreptaţi către cer, implorând pronia divină să ocrotească şi să salveze neamul nostru românesc.

Monumentul a fost iniţiat pentru comemorarea martirilor. Pe parcursul executării lucrărilor şi-au dat seama că nu este suficient numai să ne comemorăm martirii, ci este strict necesar să ne rugăm pentru ei, ca la rândul lor şi ei să se roage pentru noi, să învingem toate vicisitudinile vremurilor. Din cauza aceasta s-a constituit Sfânta Masă şi în ’99, când s-a terminat construirea monumentului, a fost sfinţit de un mare sobor de preoţi, în frunte cu cei doi episcopi: Bartolomeu Anania, Mitropolit al Ardealului de Nord şi Andrei Andreicuţ, episcop de Alba-Iulia. S-a sfinţit monumentul şi s-a sfinţit şi Sfânta Masă. Astfel, interiorul monumentului a căpătat şi funcţia de biserică. Nu este o biserică tipiconală, pentru că nu este axată pe direcţia est-vest, ci nord-sud. Este o biserică cu totul şi cu totul deosebită, prin faptul că se sprijină pe osemintele martirilor neamului în mijlocul sfinţilor neamului.

În urma sfinţirii monumentului, părintele Justin Pârvu de la Petru-Vodă trimitea aici foarte des preoţi, călugări şi mireni, care să oficieze sfintele parastase. Dar şi-a dat seama că nu este suficient numai să oficiem sfinte parastase; este strict necesar să ne rugăm zi şi noapte pentru cei care s-au jertfit pentru neam şi ţară, ca la rândul lor ei să se roage pentru noi. Pentru adăpostirea slujitorilor altarului a fost necesară construirea casei monahale. S-a început construirea ei în vara lui 2002, iar în ianuarie 2005 s-a constituit aici Schitul Înălţarea Sfintei Cruci. În biserică se oficiază taina Sfintei Liturghii, iar în paraclisul din casa monahală se oficiază slujbele tipiconale de peste zi şi de peste săptămână. Noi, cei care am mai rămas în ziua de astăzi, socotim că nu este suficient numai ca să ne comemorăm martirii, nu este suficient numai să ne rugăm pentru ei; este strict necesar să ducem mai departe flacăra idealurilor pentru care ei s-au jertfit: credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi ţară. Acestea au fost idealurile nostre, pentru care s-au jertfit martirii de aici.

Ne-am zbătut şi am reuşit ca să obţinem terenul de la gardul acela şi în continuare, în râpă, 200 de metri. Pe terenul din panta mai lină s-a pus piatra de temelie acum o lună de zile. Aici vom construi, vom constitui o cetate a Ortodoxiei şi regenerării sufletului neamului nostru românesc. Acolo vom construi o mare catedrală care va avea subsol. În subsolul respectiv vom amenaja un mare osuar. Osemintele de aici, au fost descoperite întâmplător, cu ocazia săpăturilor pentru monument şi pentru locurile de veci ale aiudenilor. Va trebui să organizăm adevărate săpături arheologice, ca să descoperim cât mai multe din gropile în care zac osemintele martirilor. În jurul acestei catedrale se vor construi toate cele necesare unui mare aşezământ monahal. Dar, în afară de acestea, aici intenţionăm un adevărat memorial al durerii, un adevărat martirologiu, institut martirologic.

Am spus un adevărat memorial al durerii, pentru că memorialul de la Sighet este un fals memorial. La Sighet au fost întemniţaţi marii politicieni de la noi din ţară, care s-au făcut, în marea lor majoritate, vinovaţi pentru dezastrul ţării pe care îl moştenim în ziua de astăzi. Clădirea Memorialului durerii de la Sighet a fost realizată cu banii lui Soroş, acel bogătan evreu de origine maghiară. Tot ceea ce se realizează la Sighet se realizează sub auspiciile masoneriei. Din cauza aceasta, doamna Hossu Longhin, în toate emisiunile sale, nu pomeneşte nici un cuvânt despre mişcarea legionară, adevăraţii luptători împotriva bolşevismului şi comunismului. Din ce cauză? Pentru că slujeşte masoneria.

Deci, aici, tot ceea ce vom construi, vom construi cu bani curaţi. Bani murdari nu vom accepta, pentru că murdarii se vor face stăpâni pe tot ceea ce vor realiza aici, şi în felul acesta aceşti murdari, făcându-se stăpâni pe toată strădania noastră, toată jertfa martirilor, în zadar. Să ne ajute Dumnezeu să realizăm această misiune pe care ne-au încredinţat-o martirii noştri.

Aici sunt trecute doar vreo 2200-2300 de nume. Sunt numele celor care au murit în închisorile şi lagărele comuniste, în lupta pentru credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi ţară. Este un număr infim, faţă de numărul enorm al celor care au murit în lagărele şi în închisorile comuniste. Sunt peste 100 000 de martiri. Ei sunt cam 200 000. Pe acest perete sunt inscripţionate numele celor care au murit în închisoarea Aiud. Trebuie să vă spun de la început că aceste liste le-am întocmit din memoria celor care au fost în aceste închisori. Administraţia închisorilor din Bucureşti nu ne-a dat nici cel mai mic ajutor, ba din contră au căutat ca să ne împiedice. Aiudul, aşa după cum pe drept cuvânt îl socoteşte părintele Justin Pârvu, Athosul românesc, la Aiud s-au jertfit ceea ce a avut mai sfânt şi mai bun neamul nostru românesc, adevărata intelectualitate şi spiritualitate. Am zis adevărată intelectualitate, pentru că rolul intelectualului socotesc că este acela de a fi far călăuzitor pentru cei din jur. Ori ca să fii far călăuzitor pentru cei din jur, să le arăţi calea şi viaţa, trebuie să-L ai pe Dumnezeu în suflet, să ai ca deviză a vieţii tale, cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Ori, intelectualii din ziua de astăzi îl mai au pe Dumnezeu în suflet? Au pe un dumnezeu electoral, care să-i ducă în eroare pe oameni, să-i voteze, ca să ducă în dezastru ţara noastră. Vedeţi? Iarăşi, un mare rău pe care l-au făcut comuniştii, nu numai la noi în ţară, ci pe întreaga planetă: i-a dezobişnuit pe oameni de a mai gândi. Vorbim astăzi de efecte, dar nu căutăm cauzele acestor efecte. Dacă am căuta cauzele şi am lupta împotriva lor, efectele ar dispare. Căutaţi cauzele aici, la elita intelectuală şi spirituală a neamului. Aici s-au jertfit cei mai mulţi generali şi ofiţeri superiori. Mai mulţi decât au murit în cel de-al doilea război mondial, au murit în lagărele şi închisorile comuniste. Aici s-au jertfit marii savanţi, marii scriitori, marii profesori universitari, avocaţi, doctori, ingineri, învăţători, studenţi, elevi, muncitori, ţărani, ceea ce a avut mai bun şi mai sfânt neamul nostru românesc; aici, la Aiud, s-au jertfit.

Trebuie să dau câteva exemple: încep cu părintele Ilarion Felea, este ultimul de pe coloana aceea. Părintele Ilarion Felea a fost rectorul Facultăţii de Teologie de la Arad, un mare duhovnic, un mare teolog, un mare luptător pentru Ortodoxie. A scris foarte mult şi a iubit foarte mult ţara şi neamul. Din cauza aceasta a ajuns la Aiud. În Închisoarea Aiud s-a întâlnit cu părintele Dumitru Stăniloae şi, într-un cerc de preoţi, părintele Dumitru Stăniloae a mărturisit că părintele Felea l-a depăşit pe Stăniloae. Stăniloae a tradus Filocalia, pe când părintele Felea şi-a însuşit Filocalia, a propovăduit Filocalia şi a trăit din plin Filocalia. Cei de la Petru-Vodă au luat iniţiativa ca să-i publice şi să-i republice opera. Una din marile scrieri ale părintelui Felea, „Spre Tabor”, 3 volume apărute la Petru-Vodă, este un adevărat izvor de apă vie, cu multe îndemnuri către Dumnezeu, către divinitate.

Un alt nume ilustru, Gane Constantin, scriitor. L-am întâlnit în ’49 la Jilava. Avea 77 de ani. Bestiile care au fost judecate şi condamnate, la etatea de 50 de ani, spun că ei nu pot să reziste la închisoare, că sunt bătrâni. Închisoarea din ziua de astăzi este rai faţă de închisoarea în care am trăit noi. Academicianul Gane, la 77 de ani, a fost arestat şi întemniţat la Jilava. A murit în închisoarea Aiud, la vreo 88 de ani. El a fost academician, laureat al premiului Academiei Române şi al altor Academii din lume, un mare scriitor; a scris printre altele, „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, pentru care a fost premiat, aşa după cum am spus.

Un alt nume ilustru este numele lui Manu Gheorghe, profesor universitar. Pe linie paternă se trage din familia generalului Gheorghe Manu, care a fost şeful statului major în războiul din ’77 şi pe linie maternă, din familia Cantacuzino; şi-a luat doctoratul la Paris. După terminarea studiilor era un mare savant, recunoscut pe plan mondial. Maria Skłodowska-Curie i-a oferit catedră universitară şi îi punea la dispoziţie toate laboratoarele sale. Din patriotism a venit ca să lupte în ţară cu mafia din învăţământul superior de atunci, care era mult mai puţin dezvoltată decât mafia din ziua de astăzi: un mare creştin, un mare savant, un mare patriot. În ’46 a scris o broşură mică în engleză, franceză şi germană; era un mare poliglot şi o enciclopedie vie. A scris o broşură în care arăta că în ’46 ţara noastră îşi plătise de trei ori mai mult despăgubirile de război faţă de ruşi. El este părintele ştiinţei atomice de la noi din ţară. Primele tratate de la noi din ţară, au fost scrise de el. În 52 au venit la Aiud ruşii şi i-au propus să-l scoată din închisoare, să meargă la Moscova, să lucreze pentru ei. A refuzat cu scârbă, motiv pentru care i s-au îngreunat condiţiile de detenţie, s-a îmbolnăvit de TBC ganglionar şi apoi de cancer generalizat. Îi curgea puroi din toate încheieturile. Bestia de colonel Crăciun, directorul închisorii Aiud, l-a adus pe targă în biroul său; pe birou avea numai medicamente străine, şi i-a spus: Dă o simplă semnătură că te desolidarizezi de mişcarea legionară şi eşti un om salvat, toate medicamentele îţi sunt puse la dispoziţie, medicamente străine în care tu, voi credeţi. A refuzat cu scârbă. Ce însemna să se desolidarizeze de mişcarea legionară? Însemna să nege trecutul lui patriotic, lupta pentru neam şi ţară, însemna să renege credinţa strămoşească, credinţa ortodoxă. A refuzat cu scârbă. A murit la Aiud şi pe patul de moarte, a mărturisit: „Spuneţi urmaşilor că n-am admis nici cel mai mic compromis”. A avut o viaţă şi o moarte de sfânt.

Sunt multe nume ilustre, acolo este inscripţionat numele părintelui Sandu Tudor, părintele Daniel, stareţul de la Rarău, numele lui Valeriu Gafencu, dincolo de stâlp, numele lui Mircea Vulcănescu. Aici este inscripţionat şi numele a doi din camarazii mei, prietenii mei, nu doar Alexandru care a murit la Aiud, ci şi numele lui Popovici Cornel; toţi cu litera „E” au fost executaţi în închisoarea de la Jilava. El a fost introdus în lotul lui Ţurcanu şi toţi din lotul lui Ţurcanu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. El a fost introdus în lot ca să fie omorât. Din ce cauză? Pentru că era nepotul lui Vasile Iaşinschi, unul din întemeietorii mişcării legionare. Sunt multe lucruri de spus...

Câteva cuvinte despre interiorul bisericii. Catapeteasma este din lemn de paltin, a fost sculptată de o familie de sculptori de la Pipirigul lui Creangă. Crucea aceea de pe peretele din fundul altarului, crucea cu ţepi, a fost realizată de un camarad legionar de pe lângă Sibiu şi simbolizează pe de o parte ţepile pe care le-a suportat Mântuitorul pe drumul Golgotei, şi pe de altă parte, simbolizează ţepile pe care le-a suportat Mântuitorul şi neamul nostru românesc, prin fii cei mai buni. Biserica toată este plină de simboluri. Sunt 24 de trepte de sus până jos. Pe de o parte simbolizează vămile văzduhului de care vor fi scutiţi numai cei care au făcut fapte bune, şi vor trece din viaţă în veşnicie, pe de o parte, iar pe de altă parte simbolizează treptele de suferinţă pe care le-au îndurat cei mai buni fii ai neamului, din greu în mai greu, foarte greu şi până la jertfa supremă, care înseamnă trecerea din biserica luptătoare în cea triumfătoare. Nemernicii care o conduc astăzi caută pe toate căile să şteargă urmele trecutului. Din cauza aceasta închisoarea Aiud şi alte închisori, mai ales din Ardeal, au intrat în renovare şi a fost renovată de la subsol până la acoperiş, pentru ca să se şteargă urmele trecutului. Au mers până acolo încât au dat jos tencuiala de pe pereţii celulelor şi camerelor, pentru ca să nu se mai găsească scrisul nostru pe pereţi. Erau scrise poezii, cuvinte străine, formule chimice, formule fizice, formule matematice - toate acestea au fost distruse. Uşa aceasta, după cum ar fi trebuit să remarcaţi, are vizeta mare, în care era introdusă gamela, şi deasupra vizeta mică, „ochiul dracului”, prin care eram spionaţi, zi şi noapte. Eram spionaţi, şi pentru ca să fim spionaţi mai bine, toţi gardienii, caraliii, cum li se zicea, erau echipaţi peste încălţăminte cu pâslari, ca să nu facă zgomot, dar nouă ni se dezvoltase aşa de mult simţul acustic încât, nu numai că îi auzeam, dar după călcătură ştiam şi cine sunt. Ne spionau de la ora cinci dimineaţa, când se dădea deşteptarea până la ora zece seara când se dădea stingerea. Aveam voie să ne plimbăm prin cameră sau celulă şi cel mult să stăm pe şezut pe pat. Deci aveam voie să stăm în şezut pe pat; n-aveam voie să ne întindem pe pat. Dacă ne prindea că ne-am întins pe pat ne făcea raport şi eram sancţionaţi cu mai multe zile de izolare. Izolarea se executa în camere foarte mici, vara.

Un medic din Arad mărturiseşte că a fost băgat la izolare împreună cu Sandu Tudor, părintele Daniel, care, după ce s-a închis uşa, s-a trântit pe pardoseala de beton şi unii gardieni, probabil la indicaţiile ofiţerului politic, aruncau câte o căldare de apă, ca teroarea să fie şi mai cruntă, să fie gheaţă pe jos. Atunci Sandu Tudor s-a aruncat pe beton, cu mâinile întinse, în formă de cruce şi a spus şi doctorului să se aşeze peste el în aceeaşi poziţie. Şi amândoi, timp de 8 zile s-au rugat la Dumnezeu, cu rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” în aşa fel încât nu au simţit când au trecut cele 8 zile de izolare. Gardienii, văzându-i întinşi jos, au crezut că sunt morţi. Şi, când au deschis uşile ca să le ia cadavrele, i-au găsit vii şi mai calzi decât intraseră. Ţara noastră toată era împânzită de închisori şi lagăre de exterminare. Toată ţara era o mare închisoare, denumită Republica Socialistă România, bine păzită de securitate, în aşa fel încât cei care vroiau să se elibereze din această mare închisoare şi erau prinşi, erau condamnaţi pentru infracţiunea de trecere frauduloasă de frontieră, care nu mai era socotită infracţiune de drept comun, ci infracţiune politică şi într-adevăr era politică pentru că vroiau să evadeze şi s-au umplut închisorile de frontierişti. Şi se observă aici că Dobrogea şi Bărăganul de sud erau pline de lagăre de exterminare. Din ce cauză? Pentru că Gheorghiu Dej s-a dus la Stalin şi s-a plâns că nu mai ştie ce să facă cu aşa mare număr de reacţionari. Şi, într-adevăr, noi eram reacţionari, că reacţionam împotriva regimului comunist, a regimului ateist bolşevic. Şi Stalin i-a spus: Fă un canal şi acolo-i termini pe toţi. Şi a făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră, care a fost un adevărat abator uman pentru cei mai buni fii ai neamului. Să ne ajute Dumnezeu ca să nu mai avem parte de asemenea urgii şi fărădelegi!

Nu v-am vorbit din închipuire, nu v-am vorbit din auzite, v-am vorbit din trăire, din inimă, din experienţa de o viaţă. V-am vorbit cu gândul la versurile din imnul eroilor: „Dezveliţi tot adevărul/ Şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri/ Pentru neam şi ţara lor”. Amin.

Monahul Teodor, Fost deţinut politic, 8 ani de temniţă.

Read More

DRUMUL CATRE CERURI

Feriae Augusti”, din antichitate celebrate drept sarbatoarea imparatului roman Augustus, din anul 18 inainte de Hristos. Pe 15 august se sarbatorea zeita fecioara a Lunii, Diana Lucifera, protectoare a femeilor care stau sa nasca; in cursul istoriei aceasta data s-a consolidat drept o celebrare a feminitatii si fertilitatii- Dea Syria, in aramaica ‘Atar’atah- era divinitatea siriaca a fecunditatii; grecii o sarbatoreau pe Artemis (Diwitsa pentru slavi), zeita a vanatorii, dar si a virginitatii, totodata “Creatrix”, protectoare a nasterii fapturilor lumii. Odata cu crestinitatea, Biserica a inlocuit aceste sarbatori pagane cu Sfanta Sarbatoare a Fecioarei Maria: Adormirea Maicii Domnului in cultul ortodox, si Inaltarea Fecioarei Maria (L’Assunzione della Madonna) pentru biserica romano-catolica, calatoria celestiala a Fecioarei Maria insotita de arhanghelul Gabriel, venerata sub numele de Himmelfahrt (drumul catre ceruri- germ.)

Restul postului scris de incintatoarea Raluca cea Superficiala il gasiti aici.

Read More

REIKI WALLPAPERS

Read More

POVESTE DE VISAT-TAKESHI

Read More

SANTA MARIA DEL ALTAGRACIA-RUGACIUNE

RUGACIUNE CATRE SFINTA MARIA A HARULUI DIVIN, SAU SFINTA PROVIDENTA

DIVINA PROVIDENTA: TU CARE ESTI AUTOAREA CREATIEI, FARA A CAREI VOINTA NIMIC NU SE MISCA, ADU-TI AMINTE IN ACESTE MOMENTE SA MA PROTEJEZI SI SA MA PAZESTI, ATIT PE MINE CIT SI CASA MEA. ELIBEREAZA-MA DE ORICE MAGIE SAU LUCRARE CARE IMI FACE RAU, APARA-MA DE INVIDIE, DE CEI GELOSI,DE CEI CE-MI VOR RAUL SI DE SOARTA REA, SI ELIBEREAZA-ME DE MIILE DE GINDURI ALE INAMICILOR MEI. IA DIN CALEA MEA TOATE OBSTACOLELE CARE SINT CAUZA RAULUI DIN VIATA MEA, TU DIVINA PROVIDENTA, SFINTA TREIME, TATA, FIU SI DUHUL SFINT. LA VOI FUG SI CER ADAPOST, LA SFATUL VOSTRU, LA PROTECTIA SI FORTA VOASTRA.VA ROG DATI-MI HARUL PE CARE VI-L CER (AICI SE SPUNE CE DORITI), SI FACETI CA RUGA MEA SA NU FIE TRECUTA CU VEDEREA, SA FIE AUZITA SI INDEPLINITA CU BUNAVOINTA.AMIN!

DIVINA PROVIDENCIA QUE ERES EL AUTOR DE TODO LO CREADO, SIN CUYA VOLUNTAD NADA SE MUEVE, RECURRO A TI EN ESTOS MOMENTOS PARA QUE ME GUIES Y PROTEJAS Y PROTEJAS LOS ALREDEDORES DE MI HOGAR, ME LIBRES DE CUALQUIER TRABAJO MATERIAL QUE ME HAYAN HECHO O ESTEN HACIENDO, ME PROTEJAS CONTRA LE ENVIDIA, LOS CELOS Y MALA FE, Y LIBRAME DE LOS MALOS PENSAMIENTOS DE MIS ENEMIGOS. QUITA DE MI CAMINO LOS OBSTACULOS QUE SEAN CAUSA DE TODOS MIS MALES, OH DIVINA PROVIDENCIA , SANTA TRINIDAD, PADRE E HIJO, Y ESPIRITU SANTO, A VOS RECURRO, EN VUESTRO CONSUELO, PROTECCION Y FUERZA, DERRAMAIS SOBRE MI LA GRACIA QUE OS IMPLORO (TU PETICION), HACED QUE MI RUEGO SEA CONSIDERADO , ESCUCHADO Y ACOGDLO BENIGNAMENTE.
AMEN.

Read More

Traditii si superstitii de Sfanta Maria

Se crede ca aceasta sarbatoare trebuie tinuta cu sufletul deschis mai ales de catre cei care isi doresc casatorie, vindecare de o boala sau de catre mamele care vor o nastere usoara si copii sanatosi.

Este fara doar si poate cea mai importanta sarbatoare religioasa a verii. Ca de la om simplu la om simplu, oamenii au botezat aceasta sarbatoare Sfanta Maria Mare. Nu puteam lasa sa treaca nementionata o sarbatoare atat de insemnata pentru noi romanii. Nu ziua de 15 august. Incarcata cu semnificatii, obiceiuri si traditii mostenite din generatie in generatie, sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului ne umple sufletul de bucurie, de caldura, de speranta si de incredere. Va prezentam in continuare cateva dintre cele mai cunoscute si frumoase obiceiuri si traditii legate de aceasta sarbatoare:

-Se crede ca aceasta sarbatoare trebuie tinuta cu sufletul deschis mai ales de catre cei care isi doresc casatorie, vindecare de o boala sau de catre mamele care vor o nastere usoara si copii sanatosi si norocosi. Daca te rogi cu credinta si incredere, atat pentru tine cat si pentru altii, ruga iti va fi ascultata.

-Conform traditiei, daca esti nemaritata, pentru ca cel sortit sa-ti apara in prag, trebuie sa ascunzi la san o planta numita “navalnic, sa tii candela aprinsa si sa pui in dreptul icoanei flori proaspat culese, considerate bune de leac si de dragoste.

- In credinta populara romaneasca, anumite lucruri sunt total interzise in aceasta zi daca nu vrei ca fapta ta sa atraga tristetea si lacrimile Maicii Domnului si bucuria dracului. Este considerat asadar de rau augur sa mergi inapoi sau sa-ti tunzi parul si sa-l arunci la gunoi.

-In ziua de 15 august, in anumite zone ale tarii femeile impart celor nevoiasi faguri de miere, prune si apa cu o lumanare aprinsa pentru ca Maica Domnului sa mijloceasca pe langa cel de sus intru iertarea pacatelor celor decedati si izvavirea sufletelor acestora.

-Inflorirea trandafirilor in apropiere de aceasta sarbatoare este perceputa drept semn ca o toamna lunga si blanda, cu ploi, recolte multe, dar si cu mult soare se asterne inainte.

-In anumite parti ale Romaniei, gestul de a aprinde focul in vatra atrage dupa sine boala si nenorocul, iar barbatii nu au voie sa isi dea jos caciula sau sa se scalde in apele curgatoare. Pe de alta parte, in alte zone ale tarii, porumbul crud, “cu lapte”, este fript pe jarul fierbinte, intorcandu-se foarte des pe o parte si pe alta, asa cum o cere traditia culinara a sarbatorii. De asemenea, incepand cu aceasta sarbatoare, neoficial, se da startul semanaturilor de toamna, se cobora in sat stanele de oi, iar batranii satului zic de descatec pentru ca pasarile sa nu poate sa distruga cu ciocul lor recoltele de struguri.

sursa garbo

Read More

Casa Maicii Domnului din Efes

Alaturi de Ierusalim, Turcia este spatiul cel mai bogat in repere biblice din intreaga lume. Va propunem o calatorie in Efes, pe urmele Maicii Domnului si ale Apostolilor Ioan si Pavel, care au trait aici in anii de dupa Inviere. Locuri facatoare de minuni pana in ziua de azi

O Biblie vie

Sa stai singur pe un munte pustiu, cu ochii inchisi, in fata mormantului Sfantului Ioan, apostolul lui Hristos... Sa atingi cu palmele lespedea patrata de marmura alba, din colturile careia patru colonade subtiri se inalta in vazduhul albastru al diminetii... E piatra sfanta de sub care, in fiecare an, la 8 mai, izvora o pulbere alba care a vindecat puzderii de crestini inca din vremurile biblice... Iar eu sunt acum aici, tot in zorii zilei de 8 mai 2009 si, deocamdata, nu stiu nimic despre miracolul acesta. Catarat pe unul din zidurile ruinate ale imensei biserici dimprejurul acestui mormant, Ali Alphan ma

priveste cu dragoste. Turcul se bucura sincer de bucuria mea. Parul carunt ii este aurit la tample de lumina molateca a rasaritului. Rade cu dintii lui mari si albi si-mi face semn cu mana. Ali este ghidul, calauza mea prin tinuturile fantastice ale Efesului. El stie totul, istoria oricarui loc sfant pe sute de kilometri in jurul culmii pe care ne aflam. Si sunt nenumarate, la tot pasul. Dar varful acesta, mormantul!, e cel mai important. "De aici", imi zice, "poti vedea Biblia sub picioarele tale." O data in viata! O data in viata sa ajungi si sa stai aici si poti spune ca esti bogat in inima ta..." Imi arata, chiar in fata, un alt munte prelung, si mai inalt - undeva pe la mijlocul lui o limba de piatra alba, stralucitoare. E anticul oras Efes, "cetatea eterna" crestinata miraculos de apostoli. Mareata citadela in care a trait Sfantul Ioan vreme de 45 de ani, dupa sangeroasa prigoana din Ierusalim, aducand-o cu sine in exil si pe Maica Domnului. Casa Fecioarei este chiar deasupra, in varful muntelui Privighetorilor. O casuta unde s-a retras indurerata maica Mantuitorului pana in ceasul "Adormirii" sale. Ali imi arata locul, pe culmi, inconjurat de paduri. O masina albastra urca incet, intr-acolo, pe un drum ingust si povarnit. Mai jos, la poarta de miazazi a Efesului, se poate zari limpede, pe un deal stancos, cetatea in care a fost intemnitat Apostolul Pavel, cel care a inaltat si o biserica, inca din anul 54, in paganul oras antic. Iar la poarta dinspre miazanoapte, e inmormantat marele

Evanghelist Luca...

Ascultandu-l pe acest om povestind, te cutremuri. Printr-o singura intindere a bratului te face sa-ti dai seama de insemnatatea locurilor in care te afli. "Ce mari sfinti au mers pe aici, pe pietrele astea!... Toate sunt adunate aici, sub ochii nostri. O Biblie vie. La Ierusalim poti vedea Mormantul Sfant, iti poti imagina ce s-a intamplat. Aici poti sa atingi, sa simti. Aici sunt morminte, miracole, biserici.

Pelerini la Casa Maicii Domnului

Primele biserici ale crestinismului. Primii ucenici ai lui Hristos, care au avut timp sa vorbeasca, sa scrie, sa fie vazuti pe indelete de mii de oameni. Doar Teatrul din Efes avea atunci 30.000 de locuri. Acolo au vorbit Ioan si Pavel. Faceau minuni cu mainile goale, vindecand orice boala, doar prin punerea mainilor pe cap, convertind multimi de romani sau iudei. Aici si-a scris batranul Ioan Evanghelia, la varsta de aproape 100 de ani, si toata Asia Mica a tinut post in zilele acelea, pentru ca Ioan sa poata sa scrie ultima Evanghelie. Mii si mii de oameni. Toata lumea stie. Atatea locuri sfinte ca aici nu poti atinge cu mana nici in Ierusalim si in nici o alta parte a lumii..."
Mormantul Sfantului Ioan
Ma uit la muntii astia pietrosi, batrani, seci, invaluiti de-un abur de praf, privesc peste padurile pitice si albastrii, tinuturi unduitoare, orientale, culmi rotunjite parca de o straveche muzica al carei ecou tanguit se mai aude, indepartat, din ceturile biblice.... Privindu-le pe toate te simti cuprins cumva de o melancolie atoatecuprinzatoare, de parca ai fi inceput sa intelegi, cu tristete, intreaga taina a curgerii veacurilor. Ma gandesc la feciorelnicul Ioan, cel mai tanar si cel mai iubit dintre toti cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. In ce timp potrivnic a putut sa traiasca!... A cutezat sa lupte cu insasi Artemis, Diana cea preavenerata in intreg imperiul roman, al carei Templu se vede si el de aici, la doar 100 de metri distanta de mormantul sau. Si a biruit. A ruinat in doar cativa ani aceasta "mare minune a lumii" pagane, propovaduind cuvantul lui Hristos. Un om singur, impotriva unei lumi intregi. Un om cu o cruce in palme, care a schimbat credinta omenirii.

Boltile care i-au vazut chipul

Ioan este aici, alaturi de mine. "Ucenicul pe care il iubea Iisus", asa cum e marturisit in Evanghelii. Cel care la Cina s-a rezemat de pieptul Domnului, iar acesta l-a cuprins cu bratele lui. Singurul dintre toti apostolii care a fost de fata la rastignirea Sa, nefiindu-i teama sa urce Golgota si sa stea la piciorul crucii, alaturi de Maica Sfanta. Mi-l inchipui apoi si la varsta de 104 ani, inconjurat de ucenicii efesieni, cu pletele albe pe umeri si privirea inlacrimata de o impovaratoare fericire - lunga lui misiune se incheiase. Sta chiar aici, langa acest mormant. Si intra singur in groapa. Un sfant care s-a inmormantat singur. Sarutandu-i pe ucenici pentru despartire si ei foarte intristandu-se, i-a invatat pe acestia sa-l acopere cu pamant pana la genunchi; dupa aceea iarasi sarutandu-i si invatandu-i, l-au mai acoperit pana la grumaji; apoi, punandu-si o mahrama peste obraz si punand pamant peste dansul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul. Iar peste intreaga Asie a rasunat atunci cu jale glasul marelui episcop de Efes: "A adormit mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos!".

Mirosul binecuvantat

Musulmanul Ali Alphan sta langa mine, cu capul plecat si palmele unite ca-ntr-o rugaciune. Seamana cateodata cu un umil credincios de prin bisericile noastre.

Cele trei izvoare miraculoase

El, care de 25 de ani a condus aici necontenit mii de vizitatori din toata lumea, care stie deja pe dinafara istoria oricarei pietre pe care-au atins-o ucenicii lui Hristos, imi arata firele de par de pe bratul sau, marturisind ca de fiecare data cand ajunge iarasi in acest loc i se face "pielea de gaina". "Simt ca un fior si o putere a pamantului, intotdeauna alta. Chiar si acum, dupa atatia ani. Pentru mine asta nu e doar o simpla meserie de ghid. Este, de fiecare data, o noua traire spirituala..." Calatorim prin larga biserica prabusita. Ali ma face sa-mi inchipui cum arata altadata: peste cea micuta din vremea lui Ioan, imparatul roman Constantin a facut o alta, in secolul al IV-lea. Iar peste aceasta, in veacul VI, imparatii Iustinian si Teodora au inaltat una din cele mai mari si mai frumoase biserici crestine de pe pamant. Abia acum "o vad" cu adevarat. Lunga de peste o suta de metri, plus inca un pridvor cat o intreaga gradina, aparata de o adevarata cetate cu 15 turnuri, in care se refugiau efesenii convertiti si prigoniti. Vorbind repezit, agitat, cu un entuziasm nebun, turcul o reinalta din palmele sale. Trei etaje, sase cupole ample, impodobita pana-n inaltul boltilor de fresce si mozaicuri minunate... Daca s-ar restaura astazi, ar fi a saptea catedrala ca marime din lume. Asta, pentru ca si faima Sfantului devenise covarsitoare. Mormantul sau tamaduia semintii intregi de pagani. Vad si locul in care insusi Apostolul a botezat la inceputuri - un fel de bazinet cu trepte, sapat in pardoseala de piatra milenara. Iar in jurul lor, pretutindeni, noiane de ziduri naruite.
Flori rosii ies prin crapaturile ruinelor, de peste tot, oleandri si smochini batrani le umbresc. Un vanticel racoros umbla mereu printre zidurile biblice, ca un alai de duhuri ce alearga pe-acolo din vremuri vechi, jucandu-se de-a v-ati ascunselea prin fiece cotlon si atingandu-te in treacat pe obraji cu palmele lor racoroase. E ora 8 dimineata si, cu toate ca nu reusisem sa dorm decat doua ore asta noapte, ajungand aici nu mai simt nici o urma de oboseala. Ii spun musulmanului ca ruinele acestea miros frumos. Poate din cauza florilor, a vanturilor ce aduc miresme de departe... Cine stie. Dar un miros atat de profund, de fin si iradiant, incat parca nu vine din natura, ci din adancul lucrurilor. Asa ii spun, iar el se opreste inmarmurit, privindu-ma aproape cu suspiciune. "Stiati cumva ce zi este astazi?" Nu stiam. Abia acum aud de acel 8 mai.

Sfanta Fecioara din lemn de maslin

De acea pulbere alba si tamaduitoare, pe care efesenii o numeau "mana". Iesea din mormant doar in aceasta zi a anului si mirosea atat de frumos si puternic, incat oamenii o simteau chiar din casele lor, de la kilometri departare. Veneau aici si, ungandu-se pe trup cu acest praf, ei se vindecau de toate bolile, atat cele trupesti, cat si sufletesti. Nu e doar o legenda. Acest "semn" binecuvantat de pe 8 mai, din fiecare an, e trecut in toate calendarele, sinaxarele si proloagele sfintilor, cu martori nenumarati. Despre Ioan se zice ca "n-a gustat moarte, ci doar s-a mutat", asemeni lui Hristos. Aceiasi ucenici care il inmormantasera au sapat dupa cateva zile, "dar moastele lui nu s-au aflat." Arheologii austrieci au raportat ca, atunci cand au deschis iarasi acest mormant, el nu continea decat un praf frumos mirositor, care s-a disipat in aer pe distante foarte mari. Iar Ali Alphan imi spune ca, si acum, unii pelerini pe care ii aduce aici inca mai simt "parfumul" acesta sfant. Probabil ca si astazi, cam dupa ora 10-11, vor veni autocare si pelerinaje mari. Grupurile de crestini vin cu preotii lor, care savarsesc aici liturghii. Vin din intreaga lume. Din Romania insa mai putin. Poate fiindca locul le e romanilor mai putin cunoscut, nu stie precis de ce. Dar, dincolo de toate, ghidul imi repeta acest fapt uimitor: nu toti pelerinii percep mirosul asta. Nu toti, ci numai unii. Oamenii cu credinta foarte mare, probabil. Iar eu, pacatosul, sunt deodata foarte fericit sa aud asta. Nu mandru, nu surprins de uluitoarea coincidenta. Ci doar fericit, de parca as fi prins aripi. Caci eu am simtit - cred - pentru cateva clipe, mireasma sublima. A fost, acesta, cel dintai mic miracol pe care l-am trait in calatoria mea prin tinutul Efesului.

Efesul, altfel decat il stiti

Sa urci spre casa Fecioarei de pe muntele Privighetorilor este aproape ca o initiere. Ca sa intelegi suferinta lui Ioan si a Maicutei pribege, trebuie sa strabati mai intai Efesul. N-ai cum altfel. Orasul antic se alungeste de-a lungul drumului mereu suitor. Rabdatorul Ali Alphan ma lasa la poarta de sus si zice ca ma va astepta la cea dinspre miazazi, pentru a porni din nou. "Poate e mai bine sa vezi toate astea singur", zice, in fata casei de bilete. Si cred ca a avut dreptate.

Urmele crestinismului sunt prezente pretutindeni in Turcia

Caci, dincolo de porti, in acea enorma ingramadire de marmura si piatra alba, poti doar sa te plimbi cu o harta in mana si sa te minunezi de "progresele tehnice" ale anticilor. E, intr-adevar, impresionant. Lux si opulenta romana sau greceasca. Succesiuni uluitoare de civilizatii, incepand cu unsprezece secole inaintea lui Hristos. Ionieni, spartani, atenieni, egipteni, persi, romani, imbogatind unii dupa altii splendida citadela. Puzderia de coloane, basoreliefuri, inscriptii, statui sau capiteluri iti aglomereaza privirea, te ametesc. E prea mult, parca nici nu mai stii la ce sa te uiti. Intelegi ce important oras a fost acesta, cel mai de seama port si centru comercial al Asiei, chiar si-n vremea tarzie a Sfantului Ioan, cand apele marii inca ajungeau pana la mijlocul muntelui. Singurul oras, dupa Roma, care avea "dreptul" de a fi iluminat public noaptea. In fiecare aprilie, la serbarile zeitei Artemis, peste un milion! de spectatori se perindau prin "agora" acestei metropole impozante si trufase, spre venerarea Templului despre care se credea ca va dainui vesnic.
Merg pe largul bulevard imperial ce taie de-a lungul intreg Efesul, trei kilometri pe jos, pasind doar pe dale stravezii de marmura.

Mormantul Apostolului Ioan

Privesc temple egiptene sau cele ale imparatilor-zei Hadrian si Domitian, Palatul Municipal, camerele consiliului sau enorma biblioteca a guvernatorului Celsus care impunge soarele cu zveltele ei colonade, baile termale, bordelurile nobiliare sau latrinele "ingenioase" ale tribunilor, arena larga de 300 de metri in care se infruntau gladiatorii, carele de lupta, sau animale ciudate aduse din tarile calde... Si in tot acest tumult si imbulzeala fara seaman, mi-l inchipui pe bietul Apostol Ioan intrand incet in oras prin aceeasi poarta dinspre miazanoapte, tinand-o de mana pe inlacrimata Maicuta a Domnului. Se strecoara amandoi prin multimile vanzolite si galagioase, tot mai departe, pe acelasi drum de marmura care urca muntele. El inalt, sfios, subtiratic, cu fruntea lui prelunga si barba ravasita de vantul prafos, uitandu-se mereu in jur, atent, ocrotind-o cu bratul pe femeia sfanta de langa el si acoperindu-i in rastimpuri chipul cu himationul sau visiniu, ros de colbul drumului, pentru ca nu cumva vreun pagan iudeu sau roman sa o poata recunoaste. Iar ea, Preacurata, cu capul plecat si privirea pierduta in alte lumi, se lasa purtata de bratul Apostolului, blanda si supusa ca o femeie oarecare din amestecul de trecatori. Abia mai pot merge, caci sunt dupa un drum lung si istovitor, inceput tocmai in insangeratul Ierusalim. Poarta amandoi in inima, ca o povara, toate cruzimile de dupa Inviere. Sfantul Stefan, primul mucenic, ucis cu pietre in vazul lumii.

Calugarii capucini - paznicii locului sfant

La fel, evanghelistul Matei. Apoi Petru, Andrei, Simeon - crucificati. Toma - strapuns cu sulitele. Iacob - decapitat. Iacov, fratele lui Ioan - spintecat cu sabia in inchisoare. Ioan insusi a fost condamnat la moarte si aruncat intr-un cazan cu ulei clocotit, dar, spre uluirea calailor, sfantul a iesit de acolo nevatamat. Nu mai era alta cale decat exilul, in tinuturi indepartate, unde nu-l cunostea nimeni. Cine-si putea inchipui atunci, dintre acei efeseni galagiosi si obedienti, ca tocmai barbatul acesta firav, ostenit, zdrentuit ca un cersetor pribeag, avea sa le spulbere idolii adorati de milenii? Apoi a venit si Pavel... Vad temnita in care a fost zavorat. E-n varful unei culmi ascutite ca un con, deasupra Marelui Teatru. Putini turisti, cred, observa asta. Uriasul amfiteatru e sapat larg, in poala acestei maguri, cam pana la jumatatea ei. Si chiar deasupra, dupa o portiune de ierburi si jnepenisuri pitice, se vede, in varf, zidul alb al fortaretei in care Pavel sta inlantuit. Sta la o fereastra ingusta, sus de tot, privind orasul care l-a surghiunit. Parca dinadins a fost pus acolo, sa poata vedea intreaga cetate. Luptele din arena, tarabele cu idoli de aur, multimea dezlantuita. Sa stea si sa vada si sa simta neputinta. Apostolul insa isi aseaza capul serafic pe mana ce se sprijina de pervazul ferestrei, binecuvanteaza orasul si zambeste. Pentru el, Efesul era o batalie deja castigata.

Gradina Maicii Domnului

Din inaltul Crucii, cu ultimele puteri, cu intreg trupul scaldat de sange, Mantuitorul si-a intors privirea spre mama Sa si spre ucenicul pe care il iubea cel mai mult si le-a zis lor ultimele Sale cuvinte: "Femeie, iata fiul tau! Apoi a zis ucenicului: Iata mama ta! Si din ceasul acela ucenicul a luat-o cu sine". Aceasta e marturia Evangheliei. Iar la impartirea lumii intre apostoli, lui Ioan i-a revenit Efesul si Asia Mica. Si a venit aici, incercand mai intai s-o ascunda pe Maicuta sfanta, sa ii ridice o casa intr-un loc ferit dintr-o sihastrie a muntelui, inainte de a porni sa propovaduiasca Evanghelia...
Nu stiu de ce, dar ma bucur mult cand il zaresc pe Ali Alphan la cealalta poarta a orasului-muzeu. Sta acolo si ma asteapta zambind langa masina lui alba. Ii povestesc precipitat imaginea care m-a emotionat cel mai mult: inchisoarea lui Pavel... Turcul incuviinteaza din cap, de parca ar sti. Cat despre Sfanta Fecioara, e limpede ca ea a "adormit" aici, in Efes, caci Ioan si Pavel nu au lasat-o singura niciodata, pana in ceasul mortii. O vizitau mereu ca s-o ingrijeasca, sa-i ceara sfatul si s-o aline cu vestile lor imbucuratoare. Pornim direct spre "casa" sfanta a Preacuratei, ridicandu-ne parca deasupra unei lumi pe care o dam incetul cu incetul uitarii.

Reporterul si calugarul polonez Waldemar Niewlinski

Drumul devine abrupt, ingust, tot mai inalt. Un pelerinaj anevoios, serpuit, printr-o halucinanta padure de maslini, in care fiecare palma de pamant este sacra. Statuia cea mare e semnul de trecere spre taramul Fecioarei. Iti iese deodata in cale, proiectata pe peretele de granit. O Maicuta inalta, pamantie, cu bratele deschise... Aflu ca de Paste, mai ales, multimile de pelerini se opresc mai intai aici si ingenuncheaza, staruind multa vreme in rugaciune, ca si cum ar dori sa-i ceara binecuvantarea Mamei Ceresti, de a putea urca mai departe. Iar mai sus, dupa inca vreo noua kilometri, la capatul drumului si al cerului, vad o frumoasa gradina in trepte ce cotropeste, pur si simplu, cu bogatia ei, zidurile unei bisericute batrane, ascunse printre ramuri, frunze si flori minunate. Arbori cu trunchiuri groase, contorsionate, ca niste trupuri omenesti, se incovoaie pe langa zidurile rosiatice, de parca ar vrea s-o acopere cu crengile abundente, s-o ocroteasca pana la sufocare. Pe scoarta lor groasa, noduroasa, au inceput sa creasca flori - galbene, violete, albastre - ce urca in manunchiuri mari pana in dreptul ferestrelor boltite.

Amfiteatrul roman si dealul cu inchisoarea Sf. Pavel

Iar Ali imi zice ca unii dintre smochinii astia au peste 2000 de ani, ca au vazut-o "cu ochii lor" pe Maica Domnului locuind in aceasta casa cu doua odai, prima c-un perete rotunjit ca un altar, iar cea de-a doua, in care dormea, strabatuta chiar prin podeaua de stanca de firul unui izvor. Bisericuta care a fost ridicata mai tarziu, prin veacul al VI-lea, peste aceasta casa, ii pastreaza forma - cu camaruta aceea ingusta in dreapta altarului, odaia in care Fecioara se odihnea alaturi de o apa limpede... O Mama singura, silita sa moara pe pamanturi straine, atat de departe de mormantul Fiului ei care a mantuit lumea...
Sunt foarte multi copii turci azi, in gradina Maicii Domnului. Aflu ca asa e aici mai mereu. Cateva zeci de prichindei, cred ca de la doua scoli diferite. Unii imbracati in uniforme albastre, cu guler alb de dantela, altii in camasi caramizii, cu basca maronie si cravata ca de pionier. Stau toti imprejurul celui mai mare "baptysarium" vazut vreodata, o groapa larga cat o temelie de biserica, in care puteau fi botezati odinioara si cincizeci de oameni maturi in picioare. Micutii musulmani stau roata si se uita inauntrul "botezatoarei" adanci si rad fericiti, in gura mare, fara sa le pese de nimeni.

Istoricul sanctuarului in limba romana

E atata veselie in jur, in aer, in natura, prin copacii milenari sunt puse casute de lemn pentru pasari, iar la picioarele unei alte statui de maslin a Preacuratei cresc flori de la sine, care nu se vestejesc niciodata. E atata exuberanta si neprihanire in gradina asta, incat ma gandesc, uneori, ca asa cumva ar trebui sa arate si Raiul. Il cunosc acum pe calugarul polonez Waldemar Niewlinski, unul din cei patru vietuitori ai manastirii de azi. Un foarte tanar frate capucin, cu parul tuns scurt, dar aproape carunt, un monah c-o puritate a gesturilor si-o ingaduinta extraordinare. Imi spune ca aceasta bisericuta ar fi putut fi astazi si-n grija calugarilor ortodocsi, caci vin aici foarte multi preoti bizantini, cu grupuri, care slujesc intr-insa. "Dar asa s-a intamplat, ca cei dintai preoti care au participat la redescoperirea acestei case sfinte, in 1891, au fost doi frati catolici de-ai nostri, ai ordinului Sfantului Lazar. Eu stiu ca ortodocsii, romanii mai ales, au un foarte mare cult al Sfintei Fecioare. Sunt de peste un an aici si am apucat sa observ cateva grupuri de credinciosi romani. I-am vazut cat de fierbinte se inchina, cata evlavie au cand intra in biserica. Ceva rar intalnit in intreaga lume. Oricum, biserica asta e mai veche decat orice despartire dintre religii. Ea e de acum un loc sfant al omenirii intregi..."

Vindecari miraculoase

Imi arata, la radacina zidurilor, chiar vechile pietre ale casei Fecioarei. Secolul I, fapt dovedit arheologic. Temeliile imi vin pana peste genunchi, pot sa le ating, sa le privesc de jur imprejurul bisericii, urmand forma straveche.

Locul unde boteza Sf. Ioan

Iar usa bisericii de azi e intocmai deasupra usii prin care iesea Ea, in diminetile calde de vara, ca sa contemple din inaltimi apele albastre si pline de corabii ale Egeei si insulele care se vedeau in zari... Acum toate acestea nu mai sunt, caci apele marii s-au retras departe, la vreo 10 kilometri de aici. Dar cand intram in aceasta biserica, un sentiment de "acasa" ma invaluie deodata, intre zidurile acelea roase, boltite, mangaiate de miliarde de palme omenesti. De parca m-as fi pomenit brusc intr-un spatiu pe care il stiam de mult si de care imi era cumva dor. Inaintez cu greu spre altar, printr-un aer dens, galbui, elastic parca. Obrajii mi se inrosesc si o euforie ciudata imi ameteste gandurile.

Peretele cu dorinte

Abia il mai aud pe calugarul capucin care imi spune c-au fost zile cand aproape 10.000 de persoane au trecut prin bisericuta asta, ca foarte multi pelerini i-au marturisit ca "prind puteri" cand se inchina inauntru. Imi arata, in camera de dormit a Preacuratei, o cutie cu geam de sticla, in care sunt puse o multime de cruciulite, bratari sau icoane de argint, primite de la crestinii care s-au vindecat in aceasta biserica. Alaturi, pe zid, sunt darurile a trei mari Papi care au confirmat unanim valoarea locului ca facator de minuni si destinatie de pelerinaj. Si, chiar langa usa, un manunchi de carje care au fost efectiv "lasate aici" de cei ce s-au rugat in casa Fecioarei. Oameni paralizati care au coborat muntele Privighetorii pe picioarele lor... Alaturi vad tabloul unei maicute pe un pat de spital. Capul ii e acoperit de bandaje albe, iar in mainile firave tine o cruce spre care priveste blajin. E celebra calugarita vizionara Catherine Emmerich, cea care in anul 1812, intr-o stare de revelatie mistica, a "vazut" intocmai aceasta casa sfanta. Era paralizata, nu-si parasise niciodata in viata chilia. In timpul acelei transe, pe maini i-au aparut stigmatele de sange ale cuielor. Si a relatat pana in cele mai mici detalii locul in care se afla Casa mult cautata. Vorbea cuprinsa de gratie, cu ochii inchisi, desprinsa de trup si de lume, iar un cronicar crestin pe nume Bretano a stat langa patul ei si a consemnat totul. Patru oficiali capucini au fost trimisi spre Efes pentru a cauta si cerceta locul. Urmand indicatiile maicii Emmerich, acestia au gasit aici o cladire ruinata, napadita de copaci batrani, ce corespundea cu exactitate descrierilor din starea de transa mistica. Iar apoi au sosit si cercetatorii, care au certificat totul...

O calatorie prin Rai

Mii de urme stravechi

Ies din biserica ca dintr-un vis. In plin soare, langa postamentele cu nisip in care palpaie lumanari albe, il vad pe Ali cum se inchina si el pentru cateva clipe, in legea lui, cu amandoua palmele coborate pe genunchi. "Ma' friend!" il strig, mergand catre el si chiar il simt de acum ca pe un adevarat prieten. Maine dimineata voi porni iarasi impreuna cu acest om bun. Vom calatori, doua zile de acum inainte, sute si sute de kilometri de-a lungul coastei Egeei, printr-o multime de alte locuri biblice, pline de miracol. Vom vedea cu ochii nostri "cele sapte biserici ale Asiei", carora Mantuitorul insusi le-a trimis sapte scrisori prin revelatiile Sfantului Ioan din Cartea Apocalipsei: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodicea. Primele sapte biserici ale Bibliei, pastrate intocmai din vremea Apostolului si facatoare de minuni pana azi. Vom strabate pe indelete cele sapte orase ale Anatoliei, amandoi in masinuta aceea alba, mereu uimiti si razatori, fara sa ne dam seama cand trec timpul si distantele... O calatorie care avea sa fie cea mai importanta experienta spirituala a vietii mele. Deocamdata, in timp ce coboram treptele spre iesire, musulmanul imi spune ca vrea sa imi mai arate ceva. Si cotim chiar pe aleea ce trece pe dedesubtul bisericii, cu o terasa mai jos. Abia acum vad: intreg zidul inalt ce sustine pamantul bisericii e acoperit cu hartiute albe. Cam saptezeci de metri de perete, de sus pana jos, doar cu bilete albe, unele peste altele, in straturi groase de doua-trei palme. Sunt zeci de mii cred, poti sa-ti afunzi mainile in ele, sa citesti in toate limbile pamantului. Asa arata zidul asta mereu, in orice zi a anului. Acoperit, iarasi si iarasi, de dorintele arzatoare ale unei omeniri care inca mai spera, care inca traieste si mai crede in Dumnezeu. Iar la capatul acestui fluviu de hartii albe, chiar sub temelia bisericii, in acelasi perete de piatra sunt sapate trei bolti cu trei izvoare. Pe dedesubtul pamantului, firul de apa limpede care trecea prin odaia Fecioarei s-a desfacut in trei brate. E o legenda a locului, mostenita din stramosi: primul izvor ajuta la sanatate, al doilea la dragoste, al treilea la bunastare materiala. Nu-i doar o superstitie turistica, de genul horoscopului. E o realitate statornicita de mult de intreaga traditie a Bisericii.

Reporterul si Ali Alphan

Aflu ca aici au fost vindecate cancere declarate incurabile, copii cu malformatii, paralizati adusi pe targa, deceptii in dragoste care i-au adus pe oameni la pragurile nebuniei... Pelerini care au sorbit din aceeasi apa din care a baut insasi Preacurata. O apa ce nu si-a oprit curgerea timp de doua milenii, nici macar o singura clipa. Ne pare teribil de rau ca nu avem in masina decat o sticla de plastic. Doar una, de doi litri, pe care o umplu cu varf din toate trei apele. Iar in toata saptamana care va urma, in aceasta intreaga calatorie magica pe pamanturile turcesti, voi purta cu mine sticla asta, din care voi bea putin cate putin, pana la sfarsit. Si chiar nu stiu daca din cauza apei sfinte... Chiar nu stiu si nici n-am avut timp sa ma gandesc atunci. Dar in toate acele zile m-am simtit atat de limpede, de odihnit si plin de viata, incat mereu imi spuneam c-as vrea ca starea asta sa nu se termine niciodata. S-o mai pastrez putin. Macar o zi. Macar inca cateva ore... O stare pe care nu am mai trait-o de mult, poate din copilarie. A fost aceasta, cel putin pentru mine, intr-adevar o calatorie prin Rai.

Fotografiile autorului

Daca doriti sa porniti intr-o asemenea calatorie biblica, puteti urma aceeasi cale ca si mine. Clujenii de la "Universal Turism" au pus la punct un program religios special, incluzand toate destinatiile de mai sus. Pretul e de 285 de euro, cu absolut toate cheltuielile incluse (transport, masa, hotel de trei stele) si cei mai buni ghizi in domeniu. Relatii la tel. 0728/06.60.01 (Florin Crisan).

Bogdan Lupescu

Read More

Vremea conservelor de vara a sosit!

Rosii, castraveciori, ardei, dar si mere, pere si prune... E vremea ca trufandalele verii sa fie transformate in bunatati la borcan. Va propunem cateva retete infailibile

Reguli "de fier"

1. Aveti nevoie de borcane de diferite marimi, cu mansoane de cauciuc si capace fixate cu arc. Apoi: de o oala mare - automata sau cu capac cat mai etans, de un gratar (care se aseaza pe fundul oalei) si - foarte important! - de un termometru.
2. Timpul de fierbere se socoteste din momentul in care este atinsa temperatura potrivita.
3. Conservele pot fi fierte si in cuptor, dar dureaza mai mult: se incinge cuptorul la 175gr., se pun borcanele intr-o cratita sau tava adanca, umpluta cu apa, iar timpul de fierbere se socoteste din momentul in care lichidul di

n borcan incepe sa bolboroseasca.
cam dupa o ora).
4. Borcanele si capacele trebuie spalate bine si lasate sa se usuce cu gura in jos.
5. Folositi doar fructe si legume proaspete si sanatoase! Cele prea coapte ar putea fermenta, deteriorand astfel conservele.
6. Borcanele si capacele trebuie sa fie in perfecta stare si curate ca lacrima: spalati-le inca o data, inainte de a le folosi, cu apa fierbinte si detergent, clatiti-le tot cu apa fierbinte si lasati-le sa se scurga cu gura in jos pe un servet curat.

DULCIURI

Piure de mere

Ingrediente (pentru 3 borcane a 500 g): 2 kg mere moi, 1/2 lamaie, circa 150 g zahar.
Mod de preparare: * Spalati merele si taiati-le in patru. Puneti sferturile de mar pe foc, impreuna cu 200 ml de apa si, cand dau in clocot, acoperiti-le cu un capac, lasati-le sa fiarba circa 15 minute la foc mic si treceti-le printr-o strecuratoare cu gauri ceva mai mari. * Spalati lamaia, decojiti-o si amestecati coaja cu piureul de mere. Puneti piureul din nou pe foc si cand clocoteste, indepartati coaja de lamaie si turnati-l in borcanele gata pregatite. * Inchideti borcanele, asezati-le in oala speciala pentru fiert si sterilizati-le 30 de minute la o temperatura de 90gr.. Merele nu se sterilizeaza in cuptor! Puteti condimenta piureul de mere cu anason, cuisoare sau scortisoara. Durabilitate: 3 luni.

Pere in sirop cu scortisoara

Ingrediente (pentru 4 borcane a 1 l): 3 kg pere coapte (bune pentru mancat), 1 lamaie, 700 g zahar, 4 batoane mici de scortisoara.
Mod de preparare: * Se curata perele de coaja, se taie in patru, se indeparteaza partea lemnoasa si se pun in apa cu lamaie. * Se pune pe foc 1 l apa impreuna cu zaharul si se fierbe pana ce se dizolva complet zaharul. Se aseaza perele in borcane, se adauga cate un baton de scortisoara, se toarna deasupra siropul fierbinte si se inchid borcanele. * Se pun borcanele in oala speciala si se fierb (sterilizeaza) 30 de minute la 90gr.. In cuptor: se-ncinge cuptorul la 175gr.C si dupa ce incepe sa bolboroseasca siropul, se lasa borcanele in cuptorul stins circa 30 de minute si se scot imediat.

Jeleu de coacaze si mere

Ingrediente (pentru 3 borcane a 250 g): 800 g coacaze (pot fi amestecate - rosii si negre), 2 mere, 1 baton de vanilie, 500 g zahar special pentru dulceata (Dr. Oetker Gelierzuker 2:1), 1 plic acid citric (tot Dr. Oetker).

Mod de preparare: * Se spala fructele. Coacazele se lasa sa se scurga, iar merele - curatate de coaja - se taie mai intai in patru, se indeparteaza partea lemnoasa si sferturile se taie, apoi, bucati. * Se pun pe foc fructele impreuna cu 375 ml apa si, cand dau in clocot, se acopera cu un capac, se lasa sa fiarba incet aproximativ 10 minute si se maruntesc (sau se trec printr-o sita) pana ce se obtine un piure. * Se toarna apoi intr-o strecuratoare mare captusita cu o bucata de tifon umezita si se lasa sa picure minimum o ora (ar trebui sa rezulte 900 ml de suc). * Se taie batonul de vanilie in doua (si in lungime, si in latime). * Se amesteca - intr-o cratita - sucul de fructe, zaharul si acidul citric si se pune pe foc. Cand clocoteste, se incorporeaza vanilia si cand incepe sa bolboroseasca, se fierbe in continuare, amestecand intruna, cel putin trei minute (dupa ceas!). * Se toarna jeleul (cu cate o bucata de vanilie) in borcanele pregatite, se inchid borcanele imediat, se intorc cu capacul in jos si se lasa sa stea asa circa 5 minute.

Chutney de prune

Ingrediente (pentru 3 borcane a 500 g): 1,3 kg prune, 1 bucata ghimbir proaspat (circa 3 cm), 3 catei de usturoi, 150 g ceapa, 180 g zahar brun, 100 ml otet balsamic, 3 foi de dafin, 6 cuisoare, 1 baton de scortisoara, 3 boabe de ienupar, 3 fire de maghiran.
Mod de preparare: * Se spala prunele, se sterg cu un servet de bucatarie si, dupa ce li se scot samburii, se taie bucatele (ar trebui sa rezulte 1,2 kg). * Se curata si se toaca ghimbirul si usturoiul, ceapa curatata se taie marunt, se pun toate intr-o cratita impreuna cu zaharul si se lasa sa se caramelizeze usor. * Se adauga prunele, otetul, foile de dafin, cuisoarele, scortisoara pisata, ienuparul si maghiranul si se fierb la foc mic circa 30 de minute, amestecand din timp in timp. * Se toarna compozitia clocotinda in borcane, se inchid borcanele imediat, se intorc cu capacul in jos (pe un stergar) si se lasa asa sa se raceasca.

LEGUME

Muraturi amestecate

Ingrediente (pentru 4 borcane a 1/2 l): 1,5 kg legume proaspete (castraveciori, ceapa de arpagic, stiuleti mici de porumb, buchetele de conopida, morcovi). Pentru zeama: 3 cuisoare, 1 lingurita boabe de piper negru, 6 foi de dafin, 1 lingurita seminte de coriandru, 1 bucata ghimbir proaspat (2 cm), 60 g sare, 60 g zahar, 500 ml otet de mere, 5 fire de tarhon.
Mod de preparare: * Se curata legumele, se spala si se taie - in functie de forma si marime - bucati de 1,5 cm sau felii. Pentru zeama: se pun pe foc 1/2 l de apa impreuna cu cuisoarele, boabele de piper, coriandrul, foile de dafin, ghimbirul curatat de coaja si taiat felii, sarea, zaharul si otetul si se lasa sa dea in clocot. * Se aseaza legumele straturi-straturi in borcane, impreuna cu cate-un fir de tarhon (spalat si zvantat) si se toarna peste ele zeama fierbinte, cat sa le acopere. * Se inchid borcanele si se sterilizeaza 15 minute la 90gr..
In cuptor: Se-ncinge cuptorul la 175gr.. Dupa ce incepe sa bolboroseasca zeama, se reduce temperatura la 125gr., se sterilizeaza inca o ora, dupa care se lasa sa stea 30 de minute in cuptorul stins.

Rosii-cireasa marinate

Ingrediente (pentru 4 borcane a 1/2 l): 2 kg rosii-cireasa tari. Pentru zeama: 2 catei de usturoi, 100 g zahar, 250 ml otet balsamic (alb), 200 ml vin alb demisec, 1 crenguta de rozmarin, 1/2 lingura sare de mare, 1/2 lingura piper boabe de toate culorile.

Mod de preparare: * Se oparesc rosiile cu apa clocotita, se clatesc cu apa rece si se curata de pielita. * Pentru zeama: Se curata cateii de usturoi si se taie in doua. Se pune zaharul pe foc - intr-o tigaie - si cand devine lichid se lasa sa se caramelizeze usor (culoarea: galben auriu). Se adauga otetul, vinul si rozmarinul, se condimenteaza cu sare si piper si se lasa sa fiarba - cu capac - aproximativ 15 minute, la foc mic. * Se pun rosiile in borcane, se umplu borcanele - pe jumatate - cu zeama si se inchid. * Se sterilizeaza - in oala speciala - circa 15 minute la 90gr..
In cuptor: Se-ncinge cuptorul la 175gr.. Dupa ce bolboroseste zeama, se reduce temperatura la 125gr., se sterilizeaza inca o ora si se mai lasa 30 de minute in cuptorul stins.

Concentrat de rosii

Ingrediente (pentru o sticla mare - 1 l, si una mica - 1/4 l): 3 kg rosii, 1 ceapa, 2 catei de usturoi, 2 tulpini de telina (100 g), 3 linguri ulei de masline, 3 fire de maghiran, 1 ardei iute rosu, 1-2 linguri sare de mare, 1 lingura piper macinat, 2 linguri zahar brun, 2 linguri zeama de lamaie.
Mod de preparare: * Se spala rosiile si se taie in doua. Se curata ceapa, usturoiul si telina, se taie si se calesc toate in ulei, intr-o oala smaltuita. * Se adauga rosiile, frunzulitele de maghiran, ardeiul iute taiat in doua si curatat de seminte si nervuri, sarea de mare, piperul si zaharul, si se lasa sa fiarba - fara capac - o ora, pana ce scad la aproximativ un sfert. * Se trec rosiile printr-o sita si se dau din nou in clocot. Se adauga zeama de lamaie, sare si piper. * Se toarna concentratul de rosii in sticle, se inchid cu capac si se sterilizeaza in oala speciala, 20 de minute la 90gr.. Nu si la cuptor.
Sunt ideale pentru supe si sosuri.

Ciuperci marinate

Ingrediente (pentru 5 borcane a 1/4 l): 1 kg ciuperci proaspete (sampinioane), 300 ml otet de vin (alb), 250 ml vin alb, 40 g sare de mare (grunjoasa), 3 linguri boabe de coriandru, 3 foi de dafin, 1 crenguta rozmarin verde, 2 catei de usturoi, cca 1/2 lingura ulei de masline.
Mod de preparare: * Se curata ciupercile, se indeparteaza piciorusele si se sterg palariile cu o carpa umeda. * Se pun pe foc otetul, vinul, sarea, boabele de coriandru, foile de dafin, acele de rozmarin si usturoiul curatat si tocat, se lasa sa dea in clocot si se fierb apoi, la foc mic, circa 10 minute. * Se introduc jumatate din ciuperci in zeama, se fierb aproximativ 10 minute, se scot cu lingura de spumuit si se lasa sa se scurga. * Se procedeaza la fel si cu cealalta jumatate, dupa care se intind ciupercile pe o folie de plastic si se zvanta cu un servet de bucatarie. Se pun in borcane, se acopera complet cu ulei si se inchid borcanele. Ciupercile se pot pastra intre 4-6 saptamani la frigider. Se servesc ca antipasti sau in salate, iar uleiul se foloseste la prepararea sosurilor.

• Rodica Demian

Read More

Pelerinii romani spre Mantuire

Marele hram

Astazi e mare sarbatoare in lumea crestinilor ortodocsi, iar noi ne grabim cu noaptea-n cap (si cu rugaciunile diminetii in suflet) spre "Campia sfanta", unde se ridica biserica impunatoare in care-si doarme somnul de veci trupul intreg si neputrezit al Sf. Ioan Rusul!

Pelerinii romani spre Mantuire

Credeam ca vom fi printre primii, dar cand ajungem, abia de gasim loc de parcare: cat vezi cu ochii autocare, autoturisme, grupuri de credinciosi care se indreapta ca-ntr-un suvoi spre biserica. Multi oameni pleaca din Atena si vin in pelerinaj pe jos, pana la Sfantul, iar cei mai multi sunt prezenti de cu seara, la Vecernie.
Nascut in 1690 in Mica Rusie, intr-o familie profund crestina, Ivan se inroleaza la 20 de ani in armata Tarului Petru cel Mare, in razboiul ruso-turc. In 1711 cade prizonier la tatari, iar acestia il vand ca rob unei capetenii a turcilor, in Cezareea Palestinei, in satul Procopie (Asia Mica), ca ingrijitor la grajduri. Rai din cale-afara, stapanii lui il ameninta si-l chinuie, doar-doar o trece la islam. Multi din prizonierii crestini si rusi accepta asa ceva, ca sa scape de torturi, dar Ivan refuza cu indarjire, se impartaseste des, se roaga pentru calaii sai, isi rosteste clar iubirea pentru Iisus. Incet, incet, prin simplitate, bunatate, dar si datorita unor minuni infaptuite, ajunge sa fie respectat de stapanii sai. Cand isi simte sfarsitul, Ivan solicita ultima impartasanie, dar de frica musulmanilor, sfintele taine ii sunt aduse de un preot intr-un mar scobit. Este 27 mai 1730. Trece la cele vesnice imediat ce se impartaseste si este purtat pe ultimul drum, intr-o emotie comuna, de crestini, armeni si musulmani... In 1733, ii apare in vis duhovnicului sau si-i spune ca i-a ramas trupul neputrezit; este dezgropat si gasit, intr-adevar, intact, si dus in biserica unde se ruga de obicei.

Chilia Sf. Nectarie

Mai tarziu, cand solul sultanului a trecut prin Procopie, a dat foc bisericii si sfintelor moaste, dar cand a vazut cum trupul sfantului se misca in flacari, a fugit ingrozit. Crestinii au gasit trupul nears, doar usor innegrit de fum, asa cum este si astazi. In 1924, la repatrierea grecilor aflati in robie, acestia iau cu ei si sfintele moaste, le aduc in insula Evia si intemeiaza satul Prokopi (in amintirea satului turcesc), asezand la loc de cinste trupul sfantului, intr-o biserica construita in 1951.
...Am ajuns si noi in fata bisericii, tixita de lume. Nu ai unde sa arunci un ac. Oriunde privesti dai peste siruri nesfarsite de credinciosi. Cu toate astea, sarbatoarea a fost exemplara, civilizata, fara tipete si imbranceli, credinciosii erau reculesi si patrunsi de moment... Cum sa descriu emotia prin care am trecut? Are ea oare grade de exprimare? Unde m-am mai simtit asa de "pierduta" ca aici? La Lourdes, la Padova, la Medjogorje, la Fatima, la mormantul parintelui Arsenie Boca? Am la dispozitie doar cateva clipe, cat strabat lungimea raclei. Ce sa fac mai intai: sa contemplu ramasitele sfantului, sa-i multumesc pentru ca mi-a ajutat sa ajung pana la el, sa ma rog pentru mine si pentru cei dragi? Sa-l mangai putin cu ochii si cu mana? Nu-i usor! O maicuta pazeste racla si mai sterge, din cand in cand, cu o batista, geamul acoperitor, pe care toti il saruta, pun mana, pun obiecte. Imi arunc ochii spre adancimea bisericii: este plina pana la refuz, slujba in greceste se aude raspicat, mirosul de tamaie ne-nvaluie dulce si-s deja purtata spre iesire. Am vorbit mai tarziu cu vecinii mei din autocar (pe drumul pelerinajului ne vom intalni cu multe autocare cu romani, as indrazni sa zic fericiti) care mi-au marturisit ca nu le-a fost de ajuns o trecere pe langa moastele sfantului, au parcurs acelasi drum lung al inghesuielii, de cate trei, patru ori...

Biserica Sf. Nectarie

Afara, intr-o chiliuta rotunda, este un calugar roman (!) care pune fiecarui credincios, pret de cateva clipe, fesul sfantului si centura pe care o purtase... De-acolo, valul de oameni ma duce spre locul de unde luam agheasma... E lume multa si in jurul bisericii: unii asculta liturghia, altii fac cumparaturi; poti cumpara obiecte religioase, miere de fimari (o planta care creste sus, pe Olimp), masline, dar si halvita, sarailii, apa, sucuri, baloane - parca ar fi iarmaroc! Unii urmaresc slujba chiar din hotelul ridicat la cativa metri de biserica. Lumea e pestrita. Vad si multi tigani printre pelerini, l-au ales drept protector pe Sf. Ioan Rusul, si au venit sa i se inchine din toate colturile Europei: tigani greci, romani, rusi, sarbi, polonezi si unguri. Vad apoi o delegatie a ortodocsilor rusi, care au venit in frunte cu steagul tarii, sa-l omagieze pe sfantul nascut pe pamantul lor. Apar, pe rand, oficialitati grecesti, inalti prelati, armata, fanfara. La sfarsitul slujbei, sfantul va fi scos si plimbat in jurul bisericii, in procesiune. Tresar bucuroasa cand, la un moment dat, se aud rostite in romaneste cateva versete din acatistul sfantului.

Eghina. Sfantul Nectarie

Eghina a fost in anul 21 (d. H.), timp de trei luni, capitala Greciei.

Sf. Nectarie

Pretutindeni te intampina o explozie de culori: palmieri, arocaria, eucalipti, chiparosi, smochini si fistic. Aici, marea are cinci nuante. Parca e insula Raiului! Se spune ca-n Eghina sunt mai multe biserici decat oameni... E foarte cald pe insula, dar nerabdarea cu care abia asteptam sa ajungem la Sf. Nectarie ne face sa nu mai simtim nimic. Bisericuta in care se afla mitra si o parte din moastele Sfantului este plina de credinciosi, cei mai multi romani, ajunsi inaintea noastra. Lasam acatistele, luam si aprindem lumanari, ne apropiem incet de racla sfantului atat de pomenit in scrisorile trimise la redactie, ca marturie a ajutorului primit, de catre cititorii "Formulei AS". Ii privesc pe furis pe ceilalti si-i vad transformati de emotie. Cate ganduri si-a adus fiecare cu el, cate rugaminti ale celor care si-au pus toata speranta in acest drum? Cum sa cuprinzi intr-o atingere toate dorintele nespunse? Si totusi o facem, si apoi mai trecem (caci lumea s-a imputinat), iar si iar prin fata lui... Bisericuta aceasta din varful dealului si casuta Sfantului, de alaturi, si incaperea care i-a adapostit moastele, si magazinul cu obiecte de cult, si cele cateva chilii, si florile nefiresc de frumoase - totul pare cuprins de o blandete care vine din alta lume.

Eghina - lumanari si bucurie la Sf. Nectarie

Cele doua camere unde a locuit sunt simple, dar incarcate de-o pace invaluitoare si blanda. Icoanele la care s-a inchinat, masa la care a citit si a scris, obiectele personale, parca isi asteapta stapanul plecat putin... Dar timpul trece implacabil si trebuie sa coboram pe un drum spiralat, ingropat in leandri. Jos, in biserica cea noua si maiestuoasa, intr-o camera cu o racla mai mare, tot din argint, vom spune emotionati, alaturi de parintele nostru, acatistul Sfantului Nectarie ...
La facatorul de minuni preaslavite, la ierarhul lui Hristos, cu cuget de smerenie sa-i strigam: "Parinte Nectarie, cu harul tau prea dulce, pe toti izbaveste-ne de nevoi si necazuri, si toata boala vindec-o degraba, de la Stapanul din ceruri, iertare cerandu-ne". "Ranit de sageata vrajmasului, la tine, Parinte, cu credinta m-adapostesc. Impaca-mi viata, ierarhe, tamaduindu-mi si trupul, si sufletul. Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi."

Fotografiile autoarei

• Ruxandra Constantinescu

Read More