Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis? Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.
Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.
Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.
Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.
Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca
Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.
Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?
Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…
Blestemul comorilor din Baragan
Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.
Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.
Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.
La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.
Fantomele de pe Dealul Luncanilor
Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.
Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde - conform povestilor - oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.
Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre
Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani nu doar pe prima pagina a cotidianelor romanesti, din pricina Mineriadei care a trecut pe aici, ci si in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…
Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta…
Poeni, satul blestemat de lupi…
Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.
Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.
Balta Vrajitoarelor
Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.
Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.
Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…
sursa
