Your daily reminder
1 day ago
Saturday, December 11, 2010
Marile companii de medicamente cheltuiesc sume uriaşe pentru teste pe «cobaii» umani |
Directorii de spitale iau sute de mii de euro
| 
| 
| 
| 
| 
Publicaţia a dezvăluit cum medicii români se îmbogăţesc din testarea pastilelor. Compania producătoare străină plăteşte zeci, chiar sute de mii de dolari pentru un studiu clinic, angajând o firmă autohtonă. La rândul ei, societatea lucrează cu un anumit spital şi cu un investigator principal. “În 90% din cazuri, acesta este directorul spitalului, care figurează ca persoană fizică, iar banii îi ajung direct în buzunar. Se aleg pacienţi voluntari, care acceptă pe propria semnătură, dar nu primesc nici un ban, se semnează contractul şi începe testarea. Pentru fiecare pacient, medicul primeşte un punctaj şi, evident, o sumă de bani”, susţine Jurnalul Naţional.
Pacienţii, internaţi în unităţi de stat
Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Protecţia Pacienţilor, ne-a spus că medicii investigatori internează pacienţii pe care se fac teste. “Altor bolnavi care au nevoie de asistenţă medicală li se spune că nu sunt paturi libere”, ne-a dezvăluit Barbu.
Tisa - arborele vietii si al mortii
Povestile padurii
Putini copaci au biografii atat de pasionante, in ciuda faptului ca prezenta lor discreta in padure pare mai degraba sortita unui destin anost. Dar aparentele inseala! Lemnul de tisa a participat la marile batalii ale continentului european, vreme de secole, iar seva lui a otravit nu doar un mare numar de cai si de magari, ci si personaje istorice incomode. Din fericire, in ultima vreme, reputatia tisei s-a schimbat radical. O substanta miraculoasa descoperita in frunzele ei - taxina - a devenit un produs de baza revolutionar pentru lupta impotriva cancerului.
Roata existentei
Simbol al mortii si-al resurectiei, in Scotia, Anglia si in tarile scandinave, tisa este ornamentul cimitirelor. Frunzele ei inchise la culoare si longevitatea pe care o atinge adesea de mii de ani, au facut din ea un arbore bantuit de spiritul stramosilor care protejeaza comunitatea celor vii impotriva rautatii si a vrajilor. Tisa este un arbore funerar, care imprastie moartea prin otrava continuta in el, dar si un simbol al nemuririi, prin frunzele sale vesnic verzi. Considerata arbore al Parcelor, divinitati latine care torc si tes destinul oamenilor, cu fuse din lemn de tisa, tisa era utilizata de catre vrajitoare pentru aflarea viitorului. Celtii credeau ca roata existentei este facuta din tisa. Si cand aceasta nu se va mai invarti, va veni sfarsitul lumii.
Un brad ciudat
Pentru un ochi neexersat, tisa este greu de recunoscut in padure, de la distanta. Seamana cu coniferele, prin silueta ei simetrica, prin forma frunzelor, asemanatoare cu acele (lucioase la suprafata si mate pe dedesubt) si prin persistenta lor pe timpul iernii.
Dar alte caracteristici apropie tisa de foioase: nici lemnul si nici scoarta de tisa nu contin rasina, iar fructele ei, niste boabe rosii, carnoase, nu au nimic de-a face cu conurile de brad. Supletea acelor ei o egaleaza pe cea a frunzelor, iar capacitatea de a face lastari este rara la rasinoase si frecventa la foioase. Daca tisa este, totusi, un conifer, nu este unul obisnuit.
Lemnul arcasilor
Inaintasii nostri din neolitic cunosteau perfect tisa si o utilizau atat pentru durabilitatea ei in contact cu apa, cat si pentru rezistenta si elasticitatea ei (vanatoare, unelte). Oetzi, omul din preistorie inchis in gheturile din Tirol vreme de 5000 de ani, avea asupra lui un arc de tisa. v>
Marile armate si razboaiele lungi erau niste consumatoare enorme ale acestui lemn. Supra-exploatarea pentru fabricarea arcurilor, sagetilor, lancilor si velelor (pentru navele cu panze) este una dintre cauzele reculului acestui arbore in Europa. Mai ales Anglia si Scotia produceau atatea arcuri, incat resursele de tisa de pe insula s-au epuizat complet, in ciuda faptului ca zona prezinta un climat ideal pentru acest arbore. Un document din 1295 vorbeste deja despre importul de lemn de tisa pentru arcuri.
Putini copaci au biografii atat de pasionante, in ciuda faptului ca prezenta lor discreta in padure pare mai degraba sortita unui destin anost. Dar aparentele inseala! Lemnul de tisa a participat la marile batalii ale continentului european, vreme de secole, iar seva lui a otravit nu doar un mare numar de cai si de magari, ci si personaje istorice incomode. Din fericire, in ultima vreme, reputatia tisei s-a schimbat radical. O substanta miraculoasa descoperita in frunzele ei - taxina - a devenit un produs de baza revolutionar pentru lupta impotriva cancerului.
Roata existentei
Simbol al mortii si-al resurectiei, in Scotia, Anglia si in tarile scandinave, tisa este ornamentul cimitirelor. Frunzele ei inchise la culoare si longevitatea pe care o atinge adesea de mii de ani, au facut din ea un arbore bantuit de spiritul stramosilor care protejeaza comunitatea celor vii impotriva rautatii si a vrajilor. Tisa este un arbore funerar, care imprastie moartea prin otrava continuta in el, dar si un simbol al nemuririi, prin frunzele sale vesnic verzi. Considerata arbore al Parcelor, divinitati latine care torc si tes destinul oamenilor, cu fuse din lemn de tisa, tisa era utilizata de catre vrajitoare pentru aflarea viitorului. Celtii credeau ca roata existentei este facuta din tisa. Si cand aceasta nu se va mai invarti, va veni sfarsitul lumii.
Un brad ciudat
Pentru un ochi neexersat, tisa este greu de recunoscut in padure, de la distanta. Seamana cu coniferele, prin silueta ei simetrica, prin forma frunzelor, asemanatoare cu acele (lucioase la suprafata si mate pe dedesubt) si prin persistenta lor pe timpul iernii.
Dar alte caracteristici apropie tisa de foioase: nici lemnul si nici scoarta de tisa nu contin rasina, iar fructele ei, niste boabe rosii, carnoase, nu au nimic de-a face cu conurile de brad. Supletea acelor ei o egaleaza pe cea a frunzelor, iar capacitatea de a face lastari este rara la rasinoase si frecventa la foioase. Daca tisa este, totusi, un conifer, nu este unul obisnuit.
Lemnul arcasilor
Inaintasii nostri din neolitic cunosteau perfect tisa si o utilizau atat pentru durabilitatea ei in contact cu apa, cat si pentru rezistenta si elasticitatea ei (vanatoare, unelte). Oetzi, omul din preistorie inchis in gheturile din Tirol vreme de 5000 de ani, avea asupra lui un arc de tisa.
Atelier de fabricat arcuri din tisa.
Lemnul era transportat mai intai cu plutele si apoi cu corabiile, din nordul Germaniei, din Polonia, din Carpati si din zona Alpilor.
Incepand cu secolul XVI, exploatarea lemnului de tisa se transforma in jaf, in ciuda rezistentei autoritatilor forestiere locale. Nici macar padurile in care tisa era protejata n-au mai putut fi crutate. Astfel, intre 1531-1590, doar in Tirolul austriac se taiau in fiecare luna peste 10.000 de tise. In 1590, in Austria, lemnul ei nu mai era de gasit.
Arcul din tisa pare sa fi fost decisiv in anumite batalii. O armata de 5000 de oameni antrenati putea lansa 800 de sageti pe secunda, la o distanta de 200 m. Abia noua tehnologie a armelor de foc, care a inlocuit arcurile spre inceputul secolului XVII, a pus capat supraexploatarii tisei in Europa.
Semnul victoriei, V-ul format cu degetele aratator si mijlociu, provine - pare-se - de la arcasii englezi, care atunci cand reveneau acasa, ridicau aceste doua degete aratand, astfel, ca ele nu le fusesera taiate, pentru a-i impiedica sa traga cu arcul.
Salata caprioarelor
In mod surprinzator, exploatarea organizata a padurilor incepand din secolul XIX nu i-a fost favorabila tisei. Sistematizarea vizeaza productia de lemn pentru constructii si introduce in padure soiurile de arbori inalti. Dar padurea inalta este intunecoasa. Arborii inalti formeaza o bolta care-i lipseste de lumina pe cei mai scunzi. Sorbul, parul si marul salbatic, dar si scorusul incep sa se rareasca sau chiar sa dispara.
In ceea ce priveste tisa, un arbore mai putin inalt si care creste foarte incet, ea are nevoie de echivalentul a doua sau trei generatii de fagi sau de brazi pentru a obtine dimensiuni interesante pentru comert. Si cum ea n-a fost nici conservata si nici replantata, aria ei s-a restrans. De altfel, a aparut un nou pericol pentru padurile de tisa: vanatul. In Elvetia, dupa ce au disparut in anumite regiuni si s-au imputinat considerabil in altele, populatiile de caprioare au inceput sa se restabileasca.
Asa se face ca in Alpi, dupa 1950, intinerirea naturala a tisei este practic stopata de aceste animale care se dau in vant dupa frunzele ei. La fel ca si celelalte rumegatoare, ele n-au a se teme de esenta toxica continuta in frunze, decat daca exagereaza prin lacomie (de exemplu cand se taie arborii si crengile abandonate pe sol le indeamna la "festin"). Tisa, care are nevoie de 10 ani pentru a atinge 30 cm, trebuie protejata vreme de 15-20 de ani cu un grilaj, pentru a nu fi la indemana vanatului.
Tisa toxica
La tisa, doar boabele de un rosu intens nu sunt toxice. Dulcege si cu miezul gelatinos, ele sunt chiar placute la gust. Pericolul se afla in ace, mai ales pe vreme de iarna, cand otrava continuta in ele isi dubleaza efectul. Taxina ataca inima si paralizeaza respiratia.
Flori otravitoare
Galii, care foloseau arcurile din tisa, isi otraveau sagetile cu aceasta planta. De asemenea, pestii erau ametiti cu ramuri de tisa scufundate in apa, inainte de a fi prinsi cu mana. Fiertura din ace de tisa se folosea pentru provocarea avorturilor.
Tatal lui Hamlet din piesa lui Shakespeare este otravit de fratele sau, care ii toarna suc de tisa in ureche, in timp ce doarme. Tisa intra in toate potiunile mortale preparate de vrajitoare. Capeteniile celte care pierdeau razboiul se sinucideau band o zeama de tisa.
Tisa vindecatoare
Insotitoare a mortii vreme de secole, in prezent, tisa si-a schimbat rolul. Efectul antileucemic si antitumoral al taxinelor, descoperit mai intai in scoarta tisei si apoi in frunzele ei, a permis in 30 de ani de cercetari producerea unui medicament revolutionar: Taxolul.
Ramura de tisa cu fructe comestibile
In 1963, au fost remarcate efectele extractelor din scoarta de tisa din zona Pacificului. In 1971, substanta activa este identificata si denumita paclitaxel. Modul de actiune este explicat in 1979: substanta impiedica formarea fasciculului necesar diviziunii celulare, astfel ca celula moare fara a se diviza.
Urmarea: aparitia unei noi clase de medicamente anticanceroase.
Incepand din 1983, tisa europeana este inclusa in cercetari, in mod special in Franta. Chimistii descopera faptul ca taxolul este produs partial in frunze (taxana), inainte de a-si termina formarea. Un mare noroc. Daca substanta-minune s-ar fi aflat in coaja, ar fi trebuit sacrificati 23 de milioane de arbori. Numai in Statele Unite mor anual 50.000 de femei din cauza cancerului de san sau ovarian.
Arborele cimitirelor
Sarcofag dintr-un trunchi de tisa, gasit la Solby, Yorkshire (1850)
Uneori, o tisa servea chiar de sicriu (Tara Galilor, Scotia). Trupul era inchis in trunchiul de tisa scobit sau o tisa era plantata pe trupul defunctului. In toate regiunile influentate de civilizatia celtica se spune ca tisa din cimitir isi intinde o radacina in gura mortului, reunind sub pamant tot acest popor de strabuni, intr-o singura entitate: spiritul tisei.
De la Nistru pan' la Tisa...
In ce-i priveste pe stramosii romanilor, ei au fost infratiti cu lemnul de tisa, inca inainte de Hristos. Dupa cum dovedesc sapaturile arheologice, geto-dacii il transformau in unelte casnice si agricole - pluguri, furci, greble, vanturatoare, il puneau drept temelie la case, stalpi, podele si barne, dar il utilizau si la fortificatii, cetati si conducte de apa. Arcul din lemn de tisa a fost vreme indelungata arma luptatorilor din Carpati, pornind de la daco-getii lui Burebista si pana la plaiesii lui Stefan cel Mare, ale caror arcuri si sageti, facute din lemn de tisa, pot fi vazute, si azi, prin muzee.
Dar arborele de tisa a fost dus spre triumf, atunci cand marele calugar Nicodim a construit intreaga biserica a Tismanei dintr-un singur copac, asa cum i s-a aratat intr-un vis. Arbore sfant, tot din lemn de tisa sunt construite si unele biserici din Maramuresul nostru istoric, aflat dincolo de apa cu acelasi nume, care taie in doua taramul din care a pogorat, ca sa intemeieze Moldova, voievodul Bogdan. Nelipsite din cimitirele nordului romanesc si din bocetele ritualului de inmormantare, tisele se puneau la capataiul mortilor tineri, crescand alaturi de ei, unii in moarte, altii in viata, pana la judecata de-apoi.
- Rodica Demian
- sursa formula as
MEDICINA POPULARA ROMANEASCA
Ayurveda si medicina populara româneasca prezinta multe puncte de vedere comune în ceea ce priveste aceasta metoda de tratament. În ambele traditii plantele sunt considerate entitati vii, cu care se poate comunica si care, prin energia pe care o transmit, îi pot ajuta pe oameni nu numai sa se vindece, dar chiar sa treaca cu succes prin anumite momente importante din viata lor.
De exemplu, busuiocul, numit la noi si "buruiana dragostei" întrucât se considera ca trezeste acest sentiment în cel care îl foloseste, este în acelasi timp una dintre plantele sacre din India. Consacrat lui Vishnu si Krishna, busuiocul daruieste energia iubirii, compasiunii si devotamentului, Bahkti. Taranii români îl folosesc în ritualuri de purificare, în timp ce indienii poarta tulpinile de busuioc ca rozarii, pentru a avea protectia divina si pentru a-si curata aura de impuritati.
Cu mii de ani în urma, aspirantii la cunoasterea ayurvedica puteau deveni discipoli doar dupa ce treceau cu succes un test destul de dificil. Ei erau trimisi într-o anumita zona din natura si trebuiau sa aleaga dintre toate plantele care cresteau acolo doar pe cele cu reale virtuti terapeutice. Cei care aveau capacitatea subtila de a recunoaste proprietatile plantelor erau admisi, ceilalti nu. Reusita implica o mare iubire fata de natura si o deosebita sensibilitate si bogatie sufleteasca.
În conditiile civilizatiei moderne, traind atât de rupti de natura, simturile noastre subtile s-au atrofiat, fiintele care pot comunica cu plantele fiind destul de rare. Totusi, este posibila trezirea acestor capacitati latente, prin realizarea unor tehnici speciale prezentate în cadrul cursurilor de Ayurveda, care se organizeaza în majoritatea oraselor mari din tara.
Dupa o perioada de aproximativ 50 ani, în care a fost contestata, de catre medicina alopata, ea cunoaste azi, se pare, o noua înflorire, la modul ca oamenii încep sa recunoasca efectele binefacatoare ale tratamentelor cu plante. Si la noi, în România, fitoterapia îsi are radacini adânci. Priceperea si atentia cu care românii si-au selectat remediile vegetale sunt daruri mostenite mai ales de la poporul getodac.
Stramosii nostri, dacii, erau foarte buni cunoscatori ai "buruienilor de leac" si faima acestui talent al lor le-a adus cinstea de a se trece, în unele glosare botanice, nu numai denumirile grecesti si latine, dar si cele dacice. În aceasta privinta, cunostintele lor de botanica medicala au fost ridicate pe aceeasi treapta valorica cu cele ale grecilor, latinilor, arabilor, etc.
Plantele folosite de daci îsi gasesc corespondentul si în zilele noastre. Riborastra (brusture) este o planta din care se poate extrage o substanta capabila sa activeze cresterea parului. Dacii stiau ca simplul fapt de a zdrobi în pumni foaia de brusture facând-o sa-si lase zeama, sucul ei cicatrizant vindeca rana pe care era aplicat.
De-a lungul timpului, fitoterapia româneasca a fost influentata si de popoarele straine cu care locuitorii acestor meleaguri au intrat în contact, influente care mai pot fi identificate chiar si astazi.
Odata ajunsi în Dacia , medicii romani au luat contact cu medicina sacerdotala autohtona. Acesti vindecatori daci, traiau cel mai adesea în izolare, în munti si erau deja familiarizati cu postul, cumpatarea, abstinenta, miscarea fizica. Erau foarte înclinati spre studiu si experimentau sistematic proprietatile plantelor. Din aceste motive medicii romani nu s-au impus aici. Traditia medicala dacica era foarte puternica si capabila sa reziste curentelor medicale exterioare datorita spiritualitatii dacice, deosebit de dezvoltata.
Odata cu cucerirea romana decaderea spiritualitatii autohtone si-a pus amprenta atât asupra medicinei cât si asupra diferitelor domenii ale culturii, multe valori fiind pierdute. Despre medicii romani care au practicat în Dacia nu avem prea multe informatii. Exista date cu privire la doi oculisti Corcolonius si Titus Attius Divixtus, ultimul fiind de origine siriana.
Apartinând acestor doi medici au fost gasite sig macula oculariorum paralelipipedice, asemanatoare unor bastonase. Astfel de bastonase au fost gasite în toate regiunile ocupate de romani. Ele contineau valeriana, nard, sulfat de cupru si tamâie, într-un amestec solid care se razuia, se amesteca cu albus de ou si se administra intraocular.
Existau mai multe tipuri de astfel de amestecuri si ele erau indicate în conjuctivite acute, cronice, granuloase sau cicatriciale. În abcese, moldovenii se folosesc de oblojeli cu foi de patlagina, careia Plinius îi gasea la vremea lui aceeasi folosinta.
Pentru tuse moldovenii foloseau hrean cu zahar, iar romanii lui Plinius-hrean cu miere. Alt leac comun pentru tratarea tusei era nalba (Althaea officinalis) fiarta în lapte s.a.m.d.
De asemenea a fost gasit "Herbar"-ul atribuit lui Grigore Pintea, supranumit Pintea Viteazul, conducatorul românilor care s-a ridicat împotriva asupririi feudale în timpul rascoalei anti-habsburgice (1703-1711). Acest "Herbar" al lui Pintea a fost descoperit cu ocazia cercetarilor de folclor medical întreprinse în cursul anului 1962 în comuna Satul Nou de Jos si în împrejurimile sale. Sateanul Pasca Avram, în vârsta de 71 de ani, originar din Satul Nou de Jos, fiind întrebat despre "Herbarul" lui Pintea a relatat urmatoarele:
"Când Pintea facea calatorii mai lungi, pentru a-si vedea capitanii din paduri si munti, lua cu el si o traista de piele, cu curea de atârnat la gât. În ea îsi punea merindele si o oiaga de palinca, facuta placuta la gust cu radacini de angelica si mai multe tulpini, cu frunze si flori de fierea pamântului.
Pintea zicea ca aceasta bautura nu numai ca da putere omului, dar îl si apara de multe feluri de boli periculoase. Daca Pintea sau vreun padurar se îmbolnaveau de vreo boala, atunci se lecuiau cu
Friday, December 10, 2010
Vaishala Sutra recitado por Lama Zopa Rimpoche. ( Vaishali Rinpoche )
Recitare pentru usurarea durerii.
Durerea si boala sint datoratei karmei.Deseori sint si rezultatul faptului ca am ranit voit sau nu fiinte non-umane intr-un fel sau altul.
Sutra pentru intrarea in orasul Vaishali a fost daruita lui Ananda de catre Buddha special pentru a pacifica spiritele malefice sau iritate.
Doar ascultarea acestor puternice cuvinte sacre va poate ajuta sa va ameliorati sau vindeca complet durerile.
Recitare binecuvintatata a lui Lama Zopa Rinpoche.
The Mahashri Sutra-PRACTICA PENTRU PROSPERITATE
The Mahashri Sutra
In the Indian Language [Sanskrit]: Mahashri Sutra
In the Tibetan Language: Pälchhenmo’i Do [dpal chen mo’i mdo]
In the English Language: The Mahashri Sutra
HOMAGE TO ALL THE BUDDHAS AND BODHISATTVAS!
Thus have I heard: at one time, the Blessed One, the Transcendent and Accomplished Conqueror, was abiding in Sukhavati, the Land of Bliss.
Then, the Bodhisattva Mahasattva, the Noble Lord Avalokiteshvara, went to the place where the Blessed One was, and having gone there, he fully prostrated at the feet of the Blessed One, and circumambulating the Blessed One three times, he sat down on one side.
Then, the Blessed One gazed at Mahashri, and spoke the following words to the Noble Lord Avalokiteshvara:
“If any fully-ordained monk, fully-ordained nun, novice monk, novice nun, or anyone else should come to know, to keep, to read, to write out, or to have others write out the Twelve Names of Mahashri, then their poverty will be eliminated, and they will become rich. “
Then, all of the gathered assemblies prayed deeply, saying, “May it be so!”
Then, the Blessed One uttered the Twelve Names of Mahashri:
PEL-DEN-MA
PEL-TRI-MA
PAY-MAY TRENG-CHEN
NOR GYI DAG-MO
KAR-MO
DRAG-PA-CHHEN-MO
PAY-MAY-CHEN
JEY-PA-MO
ÖD-CHHEN-MO
ZAY-JIN-MA
RIN-PO-CHHÈ RAB-JIN-MO
PEL-CHHEN-MO
(In English)
She Who Is Endowed with Glory
She Who Is Enveloped in Splendor
Possessor of a Rosary of Lotuses
Sovereign Lady of Wealth
She Who Is Pure
She Who Is Greatly Renowned
Lotus Eye
She Who Is Efficacious
She of Great Light
She Who Gives Food
She Who Wholeheartedly Gives Precious Gems
She Who Is Greatly Resplendent
(The mantra)
SYĀDYATHEDANA/ JINI GRINI/ SARVA ARTHA SADHANI/
SHASHINA ALAGA SHIMANA/
NĀSHAYA SIDDHANATU MANTRA PADAI SVĀHĀ/
OM BIGUNI BARAMASU BHAGE SVĀHĀ
If anyone should recite this during the three times of day[ii], then they will be victorious over all disharmonious circumstances. They will be endowed with excellent fortune. They will be endowed with not knowing the exhaustion of wealth.
Furthermore, everyone will perceive them as being like their children, will be delighted by them, and will act exactly in accordance with their bidding.
If one should always read this out-loud continuously, then even if Brahma commits wrathful actions, one will be unharmed, and moreover, one will come to serve under many Buddhas!
The Blessed One bestowed those words, and the Bodhisattva Mahasattva, the Noble Lord Avalokiteshvara rejoiced; he vividly praised what had been spoken by the Bhagavan, the Transcendent and Accomplished Conqueror.
THE MAHASHRI SUTRA IS COMPLETE.
Translated by Erick Sherab Zangpo.
——————————————————————————–
[i] Some versions of this sutra list the Sanskrit title as ‘Mahashri Sutra’, but according to the Derge Kangyur version of this sutra, the title in Sanskrit is the ‘Mahalakshmi Sutra’. Also, the goddess in this text is almost definitely a Buddhist version of the Hindu goddess Lakshmi. This is an updated and revised version of my previous translation of the same text. This version is more accurate. I have updated this sutra and changed the name to the Mahalakshmi Sutra, which is available on this site, but am leaving this ‘Mahashri’ version up for those who are searching for the ‘Mahashri Sutra’, and also for the sake of comparing my version of the sutra to Lillian Too’s illegal Mahashri Sutra plaques.
[ii] Morning, afternoon, and night.
© Erick Tsiknopoulos (Sherab Zangpo) 2009/2010. All rights reserved. This work may not be used for publication or sale in any form without the direct permission of the translator.
This translation was used without my permission, illegally, by the famous Feng Shui author and teacher (and Buddhist multi-millionaire) Lillian Too in order to make hundreds of thousands of dollars by selling ‘Mahashri Sutra Plaques’. I was not credited as the translator, or offered any compensation. In fact, she is probably still using my translation of the Mahashri Sutra to sell keychains, using a different title for the sutra, however this is not verified. From her or her company, I never received any apology, polite response, financial compensation, or promise not to misuse my work again in the future. Please do not follow in her footsteps. This translation is protected by international copyright law.
NOTE: This version of the sutra is updated and corrected, and so it is not the exact same version that Lillian Too used, if anyone is making any comparisons. She used one of my versions of this translation made pre-December 2009. However it is still obvious that she used my translation, even if you make a comparison with this newest version. At the time of the production of the Mahashri Sutra plaque (December 2009) there were no other complete translations available aside from mine. Older versions of my translation, even more similar to Lillian Too’s Mahashri Sutra plaque, are available for viewing online on various websites.
The spirit of this sutra is generosity, not greed, which is why I offered it freely on this site. I did not think that other people would take such advantage of my generosity.
In any case, may this sutra bring you abundance, and may you use it to bring material and spiritual wealth to yourself and others through spreading it and reciting it.
THE PRIVILEGED LOVERS-RUMI
The Privileged Lovers
The moon has become a dancer
at this festival of love.
This dance of light,
This sacred blessing,
This divine love,
beckons us
to a world beyond
only lovers can see
with their eyes of fiery passion.
They are the chosen ones
who have surrendered.
Once they were particles of light
now they are the radiant sun.
They have left behind
the world of deceitful games.
They are the privileged lovers
who create a new world
with their eyes of fiery passion.
Thursday, December 9, 2010
Madonna Ft. Adagio For Strings & Kelis "If You Forget Me"
I want you to know one thing
You know how this is
If I look at the crystal moon
At the red branch of the slow autumn at my window
If I touch near the fire the impalpable ash Or the wrinkled body of the log
Everything carries me to you
As if everything that exists - aromas, light, metals
Were little boats that sail toward those isles of yours that wait for me
Well, now
If little by little you stop loving me
I shall stop loving you
Little by little
If suddenly you forget me
Do not look for me
For I shall already have forgotten you
If you think it long and mad the wind of banners that passes through my life
And you decide to leave me at the shore of the heart where I have roots
Remember
That on that day, at that hour, I shall lift my arms
And my roots will set off to seek another land
But, if each day, each hour, you feel that you are destined for me
With implacable sweetness
If each day a flower climbs up to your lips to seek me
Ahh my love, ahh my own, in me all that fire is repeated
In me nothing is extinguished or forgotten
My love feeds on your love, beloved
And as long as you live, it will be in your arms without leaving mine
(Pablo Neruda)
BITTERSWEET - BY MADONNA
In my hallucination
I saw my beloved's flower garden
In my vertigo, in my dizziness
In my drunken haze
Whirling and dancing like a spinning wheel
I saw myself as the source of existence
I was there in the beginning
And I was the spirit of love
Now I am sober
There is only the hangover
And the memory of love
And only the sorrow
I yearn for happiness
I ask for help
I want mercy
And my love says:
Look at me and hear me
(Rumi)
Monumente istorice: BREBU, cetatea cu pictori si regi
Turnul curtii domnesti
"In sus, pe langa apa raschirata a Doftanei, ce se strecoara in suvite pe intinsa albie de prund, se ajunge, in jumatate de ceas de mers intins, la marele sat de munte al Brebului, intemeiat candva de un stramos care l-a gasit, alegandu-si-l pentru el si neamul sau, ca loc de salasluire. O mare bogata de livezi il inconjoara si o lunga strada il taie exact pe mijloc. Biserica mirenilor este o veche manastire, al carei turn se poate asemui numai cu cel al Campulungului".
Publicata inainte de primul razboi mondial, insemnarea lui Nicolae Iorga e rezultatul unor vizite dese pe care marele istoric le facea, urcand pe apa Doftanei, spre paradisul, deopotriva istoric si natural, de la Brebu.
Privelistea si lumina cu totul speciala a locului l-a transformat intr-un "rai" al pictorilor romani, in vreme ce biserica si curtea domneasca din sat fusesera ridicate cu adanca evlavie de marele domn muntean Matei Basarab, in primii ani ai domniei. Doua nestemate de arhitectura medievala, carora destinul le-a rezervat o soarta dramatica, schimbandu-le destinatia in preventoriu TBC, sanatoriu si azil de batrani.
rebu" sunt numai cateva dintre picturile care au dus renumele localitatii departe. Gazduit mai totdeauna la manastire, Luchian iesea dimineata in curte si privea cu nesat casa domneasca, iarba verde, fantana, florile.
Cand cineva il intreba ce face, aparent pierdut in reverii, pictorul raspundea: "M-am inchis in lumina". Bea dintr-o oala de lut lapte proaspat muls, si ramanea o vreme pe ganduri, scrutand parca trecutul. Apoi se apuca de pictat. Intr-o zi, mainile au inceput sa nu-l mai ajute pe Luchian.
Nu mai putea sa tina pensulele intre degete. Dar dorea, simtea imperios nevoia sa picteze. Mos Gheorghe, cel caruia i-a surprins casuta modesta, se ducea la gara, la Campina, sa-l ia cu caruta si sa-l aduca la Brebu. In hurducuielile rusticului vehicul, Stefan se gandea la drama lui.
Dar hotararea ii era mai mare decat neputinta: trebuia sa picteze pe mai departe. Si, cu puteri nebanuite, isi lega de mainile imobilizate pensulele. Uneori nu reusea, si interveneau cei din jurul lui. Luchian nu dorea sa fie facut public un astfel de fapt, dar intr-o localitate mica se afla totul, de oricata discretie s-ar fi inconjurat.
Se spune ca toate femeile din lumea buna a Capitalei, de din "nainte de cel de-al doilea razboi mondial, venite la Brebu sa respire aer curat si sa cunoasca minunile terapeutice ale izvorului sarat, il admirau in tacere pe pictor si sufereau pentru el. Au inteles, insa, asa cum au inteles si altii, ca importanta nu are vreo batalie izolata, fie ea pierduta sau castigata, ci sfarsitul razboiului".
Aripi de legenda
Desi putini stiu, Matei Basarab a fost cel mai vrednic dintre domnii romani in materie de ctitorit biserici si manastiri, depasindu-l chiar si pe Stefan cel Mare, care a inaltat 39 de lacasuri de cult, fata de 42 ale lui Basarab. Constructia curtii domnesti si a manastirii de la Brebu a pornit in vara anului 1650, la 27 iunie, voievodul avand un sfatuitor apropiat in sotia sa, doamna Elina. Cetatuia s-a inaltat cu greu.
La sfarsitul domniei sale, se zvonise ca Matei Basarab ar fi saracit, ca nu mai dispunea de bani ca sa sfarseasca lucrarile. A urmat rascoala seimenilor, ostenii mercenari din oastea sa, si Basarab a lasat neispravite casa si manastirea de la Brebu. Si, odata cu ele, si o multime de nemultumiri.
Ca sa obtina locul pe care s-au facut constructiile, domnitorul a recurs la un act rar intalnit chiar la acea vreme: a luat cu forta pamanturile mosnenilor brebeni. E drept ca le-a dat alte pamanturi in locul celor ravnite, dar taranii liberi, deposedati de loturile lor din mosi-stramosi, au proferat, dupa cum spune o legenda, blesteme grozave asupra manastirii.
Sa nu aiba spor calugarii la nimic, sa nu vina lumea la manastire ca sa se inchine, sa se aleaga praful de zidurile ei, sa tasneasca focul din ungherele sale. Sigur este ca intre calugari si mosneni a fost in permanenta o situatie incordata, manastirea si-a schimbat mereu destinatia, iar in 1960, limbi de foc aparute din senin au cuprins intreaga curte domneasca...
Intorcandu-ne in istorie, manastirea de la Brebu si curtea domneasca au fost ispravite de Constantin Brancoveanu. Se spune ca legatura intre Targoviste, scaunul domnilor munteni, si curtea domneasca de la Brebu, s-ar fi facut prin tunele subterane, stiute doar de oamenii de incredere ai domnitorilor.
Prin ele fugea familia domneasca in caz de mare primejdie. Pana in prezent, zvonul nu a fost cercetat. Se banuieste ca tunelul ar porni din beciurile casei domnesti, dar nimeni nu stie pe unde s-ar afla. Se mai vorbeste la Brebu despre un alt tunel, care face legatura intre curte si un lac din marginea comunei. Aici, pe malul lui, ar fi existat din vechime un schit de calugari. Pentru ca acestia s-ar fi dedat pacatelor, mai ceva ca mirenii de rand, au fost pedepsiti sa ramana fara schitul unde s-ar fi cuvenit sa faca rugaciuni. Calugari, staret si bisericuta ar fi ajuns pe fundul lacului, dintr-o manie divina.
In loc de incheiere
Si, daca inainte sa izbucneasca primul razboi mondial, bucurestenii si ploiestenii se inghesuiau sa petreaca macar cateva saptamani in aerul curat de la Brebu, acum, rar bate cineva drumul pana aici. Se pare ca batrana cetate isi cauta trecutul si nu-si cunoaste inca viitorul. Un bocet tanguitor razbate dintre zidurile ei. Curtea domneasca se pare ca-si plange frumusetea si fala, abandonate in singuratate. Din inaltul celor 27 de metri ai sai, turnul din fata curtii domnesti vegheaza, fara rost, departarile. Altfel decat in vremea lui Basarab...
Foto: Simona Duta (2)
Publicata inainte de primul razboi mondial, insemnarea lui Nicolae Iorga e rezultatul unor vizite dese pe care marele istoric le facea, urcand pe apa Doftanei, spre paradisul, deopotriva istoric si natural, de la Brebu.
Privelistea si lumina cu totul speciala a locului l-a transformat intr-un "rai" al pictorilor romani, in vreme ce biserica si curtea domneasca din sat fusesera ridicate cu adanca evlavie de marele domn muntean Matei Basarab, in primii ani ai domniei. Doua nestemate de arhitectura medievala, carora destinul le-a rezervat o soarta dramatica, schimbandu-le destinatia in preventoriu TBC, sanatoriu si azil de batrani.
Cand cineva il intreba ce face, aparent pierdut in reverii, pictorul raspundea: "M-am inchis in lumina". Bea dintr-o oala de lut lapte proaspat muls, si ramanea o vreme pe ganduri, scrutand parca trecutul. Apoi se apuca de pictat. Intr-o zi, mainile au inceput sa nu-l mai ajute pe Luchian.
Stefan Luchian
Dar hotararea ii era mai mare decat neputinta: trebuia sa picteze pe mai departe. Si, cu puteri nebanuite, isi lega de mainile imobilizate pensulele. Uneori nu reusea, si interveneau cei din jurul lui. Luchian nu dorea sa fie facut public un astfel de fapt, dar intr-o localitate mica se afla totul, de oricata discretie s-ar fi inconjurat.
Se spune ca toate femeile din lumea buna a Capitalei, de din "nainte de cel de-al doilea razboi mondial, venite la Brebu sa respire aer curat si sa cunoasca minunile terapeutice ale izvorului sarat, il admirau in tacere pe pictor si sufereau pentru el. Au inteles, insa, asa cum au inteles si altii, ca importanta nu are vreo batalie izolata, fie ea pierduta sau castigata, ci sfarsitul razboiului".
Aripi de legenda
Desi putini stiu, Matei Basarab a fost cel mai vrednic dintre domnii romani in materie de ctitorit biserici si manastiri, depasindu-l chiar si pe Stefan cel Mare, care a inaltat 39 de lacasuri de cult, fata de 42 ale lui Basarab. Constructia curtii domnesti si a manastirii de la Brebu a pornit in vara anului 1650, la 27 iunie, voievodul avand un sfatuitor apropiat in sotia sa, doamna Elina. Cetatuia s-a inaltat cu greu.
Curtea interioara
Ca sa obtina locul pe care s-au facut constructiile, domnitorul a recurs la un act rar intalnit chiar la acea vreme: a luat cu forta pamanturile mosnenilor brebeni. E drept ca le-a dat alte pamanturi in locul celor ravnite, dar taranii liberi, deposedati de loturile lor din mosi-stramosi, au proferat, dupa cum spune o legenda, blesteme grozave asupra manastirii.
Sa nu aiba spor calugarii la nimic, sa nu vina lumea la manastire ca sa se inchine, sa se aleaga praful de zidurile ei, sa tasneasca focul din ungherele sale. Sigur este ca intre calugari si mosneni a fost in permanenta o situatie incordata, manastirea si-a schimbat mereu destinatia, iar in 1960, limbi de foc aparute din senin au cuprins intreaga curte domneasca...
Intorcandu-ne in istorie, manastirea de la Brebu si curtea domneasca au fost ispravite de Constantin Brancoveanu. Se spune ca legatura intre Targoviste, scaunul domnilor munteni, si curtea domneasca de la Brebu, s-ar fi facut prin tunele subterane, stiute doar de oamenii de incredere ai domnitorilor.
Prin ele fugea familia domneasca in caz de mare primejdie. Pana in prezent, zvonul nu a fost cercetat. Se banuieste ca tunelul ar porni din beciurile casei domnesti, dar nimeni nu stie pe unde s-ar afla. Se mai vorbeste la Brebu despre un alt tunel, care face legatura intre curte si un lac din marginea comunei. Aici, pe malul lui, ar fi existat din vechime un schit de calugari. Pentru ca acestia s-ar fi dedat pacatelor, mai ceva ca mirenii de rand, au fost pedepsiti sa ramana fara schitul unde s-ar fi cuvenit sa faca rugaciuni. Calugari, staret si bisericuta ar fi ajuns pe fundul lacului, dintr-o manie divina.
In loc de incheiere
Curtea domneasca
Si, daca inainte sa izbucneasca primul razboi mondial, bucurestenii si ploiestenii se inghesuiau sa petreaca macar cateva saptamani in aerul curat de la Brebu, acum, rar bate cineva drumul pana aici. Se pare ca batrana cetate isi cauta trecutul si nu-si cunoaste inca viitorul. Un bocet tanguitor razbate dintre zidurile ei. Curtea domneasca se pare ca-si plange frumusetea si fala, abandonate in singuratate. Din inaltul celor 27 de metri ai sai, turnul din fata curtii domnesti vegheaza, fara rost, departarile. Altfel decat in vremea lui Basarab...
Foto: Simona Duta (2)
