Saturday, September 26, 2015

Clasa de mijloc din Elveţia creată prin răpirea copiilor săracilor şi exploatarea lor ca sclavi în ferme-lagăr de muncă forţată




paulsenn7-243d8defaa8879b9c9b264156e376b62Verdingkinder Ã®nseamnă “copil care nu valorează nimic”, adică un copil care e mort social. AÅŸa au fost denumiÅ£ioamenii între 0 ÅŸi 18 ani care au fost răpiÅ£i de statul elveÅ£ian din familiile lor ÅŸi trimiÅŸi în ferme agricole sau în alte instituÅ£ii pentru a munci forÅ£at. Această practică a fost esenÅ£ială acumulării de capital de către clasa de mijloc capitalistă, cu ajutorul statului iar Å£inta ei structurală era distrugerea oricărei forme de asistenţă socială. Această politică este azi reprodusă în politica de răpire legală a copiilor imigranÅ£ilor din familiile lor ÅŸi deportarea părinÅ£ilor – acesta fiind “secretul” atât de lăudatei economii elveÅ£iene.  
David Gogniat a auzit două bătăi în uşă. Erau doi poliÅ£iÅŸti: “I-am auzit Å£ipând ÅŸi mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. M-am dus să văd ce: mama mea îi împinsese pe scări pe cei doi poliÅ£iÅŸti.”
“Apoi a fugit în camera mea ÅŸi a trântit uÅŸa. ÃŽn ziua următoare, au venit 3 poliÅ£iÅŸti. Unul a Å£inut-o pe mama ÅŸi ceilalÅ£i doi m-am luat pe mine.”
Când avea 8 ani, David a fost răpit de poliÅ£ie ÅŸi dus la o fermă.
ÃŽn primii ani de viaţă el, fratele său mai mare ÅŸi surorile lor au trăit singuri cu mama lor. Erau săraci, dar copilăria lor era fericită… până Ã®ntr-o zi. ÃŽn 1946, când a venit de laÅŸcoală, a văzut că fratele ÅŸi surorile sale dispăruseră de acasă.
După un an, a dispărut ÅŸi el. A fost dus la o fermă. ÃŽn fiecare zi era trezit la 6:00. Muncea înainte să se ducă laÅŸcoală ÅŸi după ce se întorcea de la ÅŸcoală. Muncea pânădupă orele 22:00. Acest om, care impune fizic, arată atât de vulnerabil la 70 de ani când îşi aminteÅŸte câtă bătaie a mâncat ÅŸi la ce violenÅ£e a fost supus de bărbatul care l-a “adoptat” cu forÅ£a. „L-aÅŸ descrie ca pe un tiran… ÃŽmi era frică de el. Era foarte irascibil ÅŸi mă lovea mereu din te miri ce,” spune David.
Odată, când mai crescuse, îşi aminteÅŸte că a izbucnit, l-a apucat pe „tatăl” său adoptiv său de gât, l-a lipit de pereteÅŸi era cât pe ce să-l lovească. Bărbatul l-a ameninÅ£at: Dacămă loveÅŸti, o să te închid în spitalul de psihiatrie.” David s-a oprit.”
“Când mama a murit eram foarte mic, 
Tata m-a vândut când nici nu puteam spune 
plâng, plâng, plâng
Hornul vi-l curăţ, dorm pe unde-apuc…” – “Hornarul” e o poezie-protest pe care  WILLIAM BLAKE a scris-o, nemaiputând să suporte abuzurile la care erau supuÅŸi minorii vânduÅ£i ÅŸi forÅ£aÅ£i să muncească în timpul capitalizării societăţii engleze. 
Kinderjoch_SW
“Fratele ÅŸi surorile sale munceau la fel ca el pentru alte familii într-un sat din apropiere, dar cu toate acestea i-a văzut foarte rar. ÃŽi era un dor disperat de mama lui. ÃŽÅŸi scriau scrisori ÅŸi uneori se vedeau. ÃŽntr-o zi, mama lui aîncercat imposibilul: să-ÅŸia copiii înapoi. A venit cu un cuplu de italieni într-o maÅŸină ÅŸi a spus că Ã®i ia pe cei micila o plimbare. David nu era acolo, dar tot satul vorbea numai despre asta când s-a întors târziu în noapte. PoliÅ£ia i-a adus înapoi pe sclavii fugari după trei zile.
Faptul că mama a organizat răpirea propriilor ei copii ÅŸi i-a luat la Berna arată cât de mult s-a luptat toată viaÅ£a cu autorităţile,” spune Gogniat. Când mama lui a murit, a făcut o descoperire ÅŸocantă. A găsit hârtii care arătau că le trimitea bani “familiilor adoptive” pentru cheltuielile celor 4 copii care fuseseră luaÅ£i cu forÅ£a de la ea pentru a munci ca sclavi pentru aceste familii.”
Gogniat, fratele său ÅŸi cele două surori erau “copii luaÅ£i pe contract”- verdingkinder.
Istoricul Loretta Seglias spune că “motivele economice” erau cele care determinau de cele mai multe ori răpirea copiilor din familii pentru a putea fi puÅŸi să muncească forÅ£at, ca sclavi, în agricultură, dar, ÅŸi mai important, erau furaÅ£i doar copii săraci.
“Până la al doilea război mondial, ElveÅ£ia nu era o Å£ară bogată, ÅŸi mulÅ£i oameni trăiau în sărăcie.” Agricultura nu era mecanizată, aÅŸa că fermierii au cerut sclavi – oameni obligaÅ£i să muncească fără a fi plătiÅ£i, fiind conÅŸtienÅ£i că pentru a nu muri nu puteau refuza.
Fermele aveau nevoie de oameni care să poată munci cu braţele lor, dar era mai greu ca adulţii să fie răpiţi şi constrânşi, aşa că au cerut minori.
Å¢inteau în special copiii săracilor. Statul a inventat pretexte – religioase ÅŸi morale – pentru a putea răpi minorii din familiile sărace ÅŸi a-i da cu forÅ£a în sclavie viitorilor stăpâni, numiÅ£i în acte “părinÅ£i adoptivi”.
Dacă un copil rămânea orfan, dacă unul dintre părinţi nu era căsătorit, mai ales dacă erau săraci, comunităţile interveneau şi cereau autorităţilor să ia copiii din acele familii.

enfants-sans-pc3a8re-de-lc3a8re-victorienne1
Patriarhatul în Marea Britanie: copiii fără tată (chiar dacă s-au născut în timpul unei căsătorii) erau abandonaÅ£i de către mamă pe străzile la presiunea familiei. Mama era ameninÅ£ată că va fi expulzată din familie dacă se încăpăţâna să-i Å£ină lângă ea pe minori. AceÅŸtia erau abandonaÅ£i pe străzile din Londra, unde erau condamnaÅ£i la înfometare, la viol, furt, prostituÅ£ie, ÅŸi erau luaÅ£i sclavi în mine, uzine, fabrici de armament…

IntenÅ£ionat au luat copiii din familiile sărace ÅŸi i-au dus în alte familii sau instituÅ£ii ca să-i înveÅ£e cu munca astfel încât să se poată întreÅ£ine singuri, ca adulÅ£i”, spune Seglias. (sursa) (Adică să nu apeleze niciodată la asistenÅ£a socială.)
Această politică socială îndreptată împotriva săracilor a fost inginerie socială, spune Seglias, un eufemism care maschează motivul ei economic real ÅŸi cumva o face să sune cât se poate de inocent. E una să spui „inginerie socială” ÅŸi alta să spui „înrobirea copiilor pentru crearea clasei de mijloc”. 
Dar chiar ÅŸi ea admite violenÅ£a ÅŸi brutalitatea statului înrăpirea copiilor: „Dacă părinÅ£ii îndrăzneau să se opună, erau pedepsiÅ£i de stat. Erau aruncaÅ£i în închisoare sau închiÅŸi în anumite spitale, unde erau obligaÅ£i să muncească forÅ£at. Erau multe modalităţi de-a-i face pe părinÅ£i să se nu se mai opună răpirii copilului lor.” NaziÅŸtii procedau la fel în Europa de Est, pe unii părinÅ£i cărora le răpeau copilul îi omorau.
ÃŽn ElveÅ£ia,până în 1970, ce nu era considerat moral erapedepsit. Dacă nu te încadrai perfect în normele morale, erai trimis în arest sau erau închis într-un spital de psihiatrie, fără să fi comis vreo crimă sau să fi făcut ceva rău.”
_78578936_barefoot-boys-976
Copii-sclavi scoşi la mezat, sub protecţia poliţiei, chiar şi după 1945
Nu doar că erau răpiÅ£i de stat, dar erau ÅŸi vânduÅ£i Ã®n pieÅ£e, la fel ca orice animal. Chiar ÅŸi în 1946, în piaÅ£a publică din Berna au fost vânduÅ£i 10.000 de copii-sclavi, la fel cum erau vândute orice animale care puteau fi exploatate la munci grele. Luarea în sclavie a copiilor a încetat oficial în anii 1970, dar, chiar ÅŸi în 1981, mai existau copii luaÅ£i din familii ÅŸi folosiÅ£i ca sclavi-muncitori de către cei din clasa de mijloc.
Imaginile reprezintă vânzarea în public a copiilor sclavi Ã®n pieÅ£ele din ElveÅ£ia
ÃŽn 1800, ElveÅ£ia a adoptat o lege care stabilea dreptul părintelui de a-ÅŸi creÅŸte copilul. Dacă unii părinÅ£i nu puteau “respecta” acest drept – adică mureau, divorÅ£au sau erau prea săraci – statul ÅŸi comunitatea decideau ca acel copil să fie luat din familia sa naturală cu forÅ£a.
Până la primul război mondial, explică istoricul Marco Leuenberger, doar în cantonul Berna, 10% dintre minorii sub 14 ani erau folosiÅ£i ca sclavi-muncitori la ferme. ÃŽn Germania aceasta era o practică obiÅŸnuită: începând din secolul 19 până în primele decenii ale secolului 20, copiii săraci erau furaÅ£i ÅŸi duÅŸi la ferme, în special în Alpi. De obicei erau furaÅ£i iarna. MulÅ£i nu supravieÅ£uiau transportului ÅŸi mureau de epuizare. Cei care supravieÅ£uiau erau duÅŸi în pieÅ£ele publice din sate ÅŸi vânduÅ£i fermierilor, la fel ca orice marfă.
hungersnot-schweiz-original
hqdefault (1)
Luarea copiilor săracilor în sclavie pentru crearea clasei de mijloc a explodat în societatea elveÅ£iană după 1877, când statul, sub presiunea miÅŸcărilor muncitorilor din Occident, a adoptat o lege care limita ziua de muncă la 11 ore. ÃŽn restul statelor capitaliste occidentale, muncitorii, comuniÅŸtii, socialiÅŸtii ÅŸi anarhiÅŸtii au fost asasinaÅ£i în urma unor crime înscenate de capitaliÅŸti în complicitate cu aparatul de poliÅ£ie ÅŸi de justiÅ£ie, pentru că au cerut reducerea zilei de muncă la 8 ore ÅŸi interzicerea folosiriicopiilor la muncă (această practică nu a dispărut nici azi în Occident ÅŸi e impusă cu forÅ£a în lumea a treia, fiind considerată „o favoare” ÅŸi „o ÅŸansă” pe care capitaliÅŸtii o acordă copiilor săraci de a munci să-i îmbogăţească, refuzul însemnând moarte.) ÃŽn Occident, la sfârÅŸitul secolul XIX, capitaliÅŸtii au fost obligaÅ£i de valul de furie, care mocnea în toate societăţile, să acorde această minimă concesie, pe care au “compensat”-o însă repede prin inventarea altor metode de constrângere a sclavilor salariali. 

Strikers in Lugano, Nov. 1918
Grevişti în Lugano, noiembrie 1918. Minorii care apar în această fotografie sunt muncitori.

Legea Fabricilor adoptată de ElveÅ£ia în 1877 – era prima dată când statul intervenea în relaÅ£ia dintre muncitori ÅŸi capitaliÅŸti, aparent pentru a-i „proteja” pe muncitori – reducea ora de muncă la 11 ore, interzicea munca pe timpul nopÅ£ii ÅŸi duminica, ÅŸi folosirea la muncă a copiilor mai mici de 14 ani ÅŸi a femeilor cu câteva săptămâni înainte de a naÅŸte ÅŸi pentru câteva săptămâni după ce au născut. ÃŽi obliga pe capitaliÅŸti să acorde anumite compensaÅ£ii muncitorilor care erau mutilaÅ£i sau familiilor muncitorilor care erau omorâţi în timp ce munceau. Dar această lege era valabilă doar pentru munca în fabrici, nu ÅŸi pentru afacerile mici, ÅŸi în nici un caz pentru munca în agricultură. ÃŽn 1882, legea se referea doar la 10% din totalul celor care munceau în ElveÅ£ia (adică 134.500 de oameni).
ÃŽn 2008, Roland Begert, care a fost copil-sclav, a publicat un roman autobiografic, provocând un scandal imens în ElveÅ£ia pentru că a îndrăznit să se atingă de un subiect tabu. Begert a povestit cum, după al doilea război, copiii săraci de la sate au fost luaÅ£i cu forÅ£a din familiile lor ÅŸi obligaÅ£i să muncească în industrie pentru că „nu era destulă forţă de muncă”. ÃŽn 2012 victimele sclaviei în copilărie au organizat o expoziÅ£ie itinerantă în care au prezentat dovezi ÅŸi au povestit prin ce au trecut. Tot în 2012, filmul artistic „Băiatul adoptat”, care spunea povestea copiilor sclavi, a devenit cel mai vizionat film din ElveÅ£ia vreodată.
ÃŽn cazul părinÅ£ilor săraci, copilul nu era răpit cu forÅ£a pentru că nu ar fi avut hrană, ci „pentru a fi învăţat să muncească, astfel încât când ajungea adult să nu mai fie sărăc.” Foarte mulÅ£i – nu se ÅŸtie câţi – n-au ajuns adulÅ£i pentru că s-au sinucis. Dacă munceÅŸti din greu, nu vei fi sărac e una dintre cele mai stigmatizante dogme capitaliste. Scopul ei e de a muta răspunderea sărăcirii celor care muncesc de la capitaliÅŸti la victimele pe care ei le exploatează, pentru a extrage profit din munca lor. (1)
37_969ad99d
Unii băieÅ£i erau daÅ£i la ferme de părinÅ£ii lor pentru că ar fi avut „probleme de comportament”; asta de regulă însemna că părinÅ£ii lor, fundamentaliÅŸti creÅŸtini, îi prindeau că semasturbau
Până în 1991, statul elveÅ£ian a închis mii de adolescente în închisori ca cea de la Hindelbank, ca să fie „reeducate”. Acuzate că erau „rebele”, sau că „trăiau în promiscuitate”, au fost Å£inute cu forÅ£a în astfel de închisori pe termen nelimitat, fără vreun proces pentru că nu comiseseră nici o crimă sau infracÅ£iune de fapt. „Crimele” lor erau „morale”.
ÃŽn acele zile, aproape că m-am sinucis. Era mult prea greu de suportat aÅŸa ceva pentru o adolescentă”, spune Ursulla. A fost luată prizonieră în închisoarea pentru femei din Hindelbank, pentru că la 17 ani a rămas însărcinată: „ÃŽntre 1967 ÅŸi 1968, am fost închisă aici. A trebuit să trăiesc aici în acel an. Un an ÅŸi o săptămână. Iar această experienţă, aici, în această închisoare, m-a marcat pe viaţă. E o crimă. Ce le-au făcut adolescenÅ£ilor e o crimă.” „Eram în luna a 5-a. Nu era permis să ai un copil fără să fii căsătorită. M-au închis aici ca să fiu reeducată, pentru că aÅŸ fi avut o moralitate îndoielnică.” (2)
Verdingkinder6

Când a născut, i-au luat copilul cu forÅ£a. Dar Ursulla a protestat trei luni la rând ÅŸi în cele din urmă a putut să-l recupereze pe fiul ei: „Å¢ipam ÅŸi mă zbăteam tot timpul. ÃŽn zadar. Aproape mi-am pierdut minÅ£ile aici. Atât de multe vieÅ£i distruse pentru totdeauna.”

Albert avea 3 luni când a fost luat cu forÅ£a de la mama sa de 17 ani: „Niciodată n-am aflat cine e mama mea. N-am văzut-o niciodată. La 24 de ani, l-am găsit pe tatăl meu, dar nu dorea să ÅŸtie nimic de mine. A doua sa soÅ£ie nu era nici ea interesată.” Când Albert a făcut 5 ani, a fost trimis la o fermă să muncească: “Duminica trebuia să merg la biserică ÅŸi să ascult slujba. Apoi ajungeam acasă, ÅŸi trebuia să repet slujba fermierului. Dacă nu-mi aminteam ceva, trebuia să îngenunchez pe partea ascuÅ£ită a unei bucăţi de lemn, iar fermierul îşi scotea cureaua ÅŸi mă bătea.” 
_78610794_cb5a73f1-2c6d-424c-a32d-bb4ce7801236
Luată de lângă părinÅ£ii ei când era copil, Maddie, cum i se spune, a crescut într-un orfelinat, unde era torturată aproape zilnic:
ÃŽmi băgau capul în apă până aproape mă înnecam, mă scoteau la aer, ÅŸi apoi iar mă băgau în apă, ÅŸi apoi iar mă scoteau la aer ÅŸi apoi iar îmi băgau capul în apă. Ore în ÅŸir făceau asta. Trebuia să găseÅŸti o cale, să te rupi de tine, ca să supravieÅ£uieÅŸti pe termen lung.”
La fel ca Ursulla, Maddie avea 17 ani ÅŸi era însărcinată când a fost trimisă în Ã®nchisoarea de femei. Dar, spre deosebire de Ursulla, Maddie a fost forÅ£ată să-ÅŸi dea copilul în adopÅ£ie: „Nu pot accepta un lucru: că după ce ne-au furat copiii, tot ei ne-au pedepsit pentru restul vieÅ£ilor noastre. Pentru o politică ÅŸi crime comise de birocraÅ£ie. Asta nu s-a terminat.”
hqdefault (2)Bernadette a fost înschisă într-un spital de psihiatrie cu forţa în 1972:
Am fost adusă aici cu forÅ£a de poliÅ£ie. ÃŽÅ£i dădeau medicamente ÅŸi trebuia să taci.”
Când avea 7 ani, părinţii ei, nişte fundamentalişti creştini, au dus-o la doctor pentru că au crezut că fata îşi începuse viaţa sexuală. A fost diagnosticată cu o boală psihică, şi, din acel moment, copilăria ei a devenit un coşmar.
Bernadette a fost supusă la electroÅŸocuri până la 18 ani. A rămas însărcinată. A fost adusă într-un spital, unde un complet de doctori a judecat-o:
Parcă aÅŸ fi fost în faÅ£a unor judecători, ca ÅŸi cum aÅŸ fi fost un criminal, ca ÅŸi cum aÅŸ fi ucis pe cineva, iar ei urmau să decidă ce urma să se întâmple cu mine. Atunci au decis că nu eram normală, că eram nebună ÅŸi că aveam un creier defect.” Doctorii i-au spus tinerei că nu se califică pentru a fi mamă. A fost internată cu forÅ£a în spital. A fost obligată să avorteze ÅŸi a fost sterilizată. ÃŽn trecut, nimeni nu te asculta. Erai atât de singură, erai în închisoare. Nu aveai unde să te duci.” (sursa)  

Stăpânii copiilor-sclavi erau plătiÅ£i de stat ÅŸi de părinÅ£ii naturali pentru exploatarea minorilor 

Motivul real al convertirii copiilor săraci la muncă eraacumularea de capital de către stăpânii copiilor-sclavi, adică de viitoarea clasă de mijloc ÅŸi sugrumarea oricărei forme de asistenţă socială. Practic, statul elveÅ£ian a format ÅŸi facilitat accesul clasei de mijloc la muncitorii care puteau fi cel mai uÅŸor exploataÅ£i, ÅŸi pentru care costurile întreÅ£inerii erau minime (hrana, de multe ori redusă sistematic până la înfometare: copilul-sclav trebuia să devină „harnic”). Nici vorbă să fie plătit copilul-sclav. Dimpotrivă, stăpânul său – respectabilul fermier – primea bani de la stat ÅŸi de la părinÅ£ii naturali pentru că exploata un copil. Orice cost ar fi presupus întreÅ£inerea sclavului era acoperit din banii publici ÅŸi din banii pe care statul îi obliga pe părinÅ£ii naturali să-i trimită stăpânului de copii-sclavi.
prohibition-armut
Die Erziehungsanstalt Freienstein in Rorbas ZH. Um 1930ÃŽn acelaÅŸi mod în care fermierii au exploatat sute de mii de copii sclavi săraci, corporaÅ£iile elveÅ£iene exploatează munca forÅ£ată a copiilor din Africa, în special în industria de ciocolată. Firma Nestle a promis în 2005 că nu va mai exploata sclavi-minori, dar nici până azi acest lucru nu s-a întâmplat, Nestle continuă, cu susÅ£inerea unor sindicate de afaceri, să pretindă că „dă o ÅŸansă” copiilor sclavi pe care-i exploatează cu impunitate. Vinderea-cumpărărea de copii-pentru-muncă de la părinÅ£ii lor oficiali este o practică folosită în Statele Unite astăzi; Å£inta sunt mai ales cei săraci. ÃŽn ElveÅ£ia, practica luării cu forÅ£a a copiilor de lângă părinÅ£i este folosită ÅŸi azi, dar Å£inta acum sunt familiile de imigranÅ£i, prin încălcarea convenÅ£iei ONU împotriva genocidului (detalii mai jos). Chiar ÅŸi statul român consideră că e „normal” ca un copil sărac să fie pus să muncească pentru clasa de mijloc (în special în agricultură), ÅŸi vinde timpul de viaţă al acestor copii cu 5 lei pe oră
ÃŽn ElveÅ£ia, politica oficială de „adopÅ£ie” a copiilorînsemna, de fapt, trimiterea lor în sclavie. Ruperea unei persoane de mediul în care-ÅŸi poate găsi sprijin pentru a rezista condiÅ£iilor impuse de o autoritate de tip statal sau capitalistă ÅŸi a căror nerespectare atrage moartea fizică sau socială a acelei persoane este primul pas spre convertirea unui om în sclav. A fi sclav înseamnă a fi mort dacă nu accepÅ£i condiÅ£iile impuse de o autoritate/entitate ÅŸi asupra cărora nu ai nici un control sau cuvânt de spus(de aceea, anti-capitaliÅŸtii numesc munca salarială „sclavie salarială”, pentru că salariaÅ£ii sunt oamenii care nu pot supravieÅ£ui decât dacă îşi vând unor capitaliÅŸti puterea de a munci în condiÅ£ii asupra cărora nu au nici un cuvânt de spus ÅŸi împotiva voinÅ£ei lor).
Kinderjoch_SW
mollisfeldarbeit
kinder-bei-der-abendtoilette-in-der-erziehungsanstalt-auf-schloss-kasteln-ag-jpg
REPORTAGEFOTOGRAFIE, BERGBAUERN, ALP, ARBEIT, KARTOFFELERNTE, KIND, JUNGE, ARMUT, ACKER, PLAN WAHLEN, ANBAUSCHLACHT, KINDERARBEIT
magdalenaheim
Wiedergutmachung_a182f6a9a6
sisters and children in the orphanage (later orphanage) in RorschachUnii părinţi le găseau chiar ei stăpâni copiilor de care doreau să scape.
“Mai groaznice chiar decât bătăile erau umilinÅ£ele ÅŸi răutăţile pe care le înduram în fiecare zi,” spune Dora Stettler, o femeie de 85 de ani, despre copilăria ei, când a fost convertită în copil sclav-muncitor la o fermă. Oficial, Dora ÅŸi sora ei au fost “date Ã®n adopÅ£ie”. După ce părinÅ£ii ei au divorÅ£at, partenerul mamei nu dorea “guri în plus de hrănit”, deÅŸi mama ei muncea. “La fermă am fost mereu niÅŸte străine, nu făceam parte din comunitate, fermierul era interesat doar cât îl costa că trebuia să mâncăm.” Dora s-a născut în 1927 în Berna. Până în 1934 a muncit la o fermă. A fost unul din sutele de mii – poate milioane – de copii sclavi din ElveÅ£ia. ÃŽntr-o zi, mama ei a invitat-o la o plimbare cu maÅŸina. A fost drumul spre un iad din care nu s-a mai întors. “Pur ÅŸi simplu, m-a dus la această familie a fermierului ÅŸi mi-a spus: “De acum, asta e noua ta casă”. Åži a plecat. Aveam doar 7 ani.”
Dar, de obicei, copiii erau luaÅ£i cu forÅ£a de la părinÅ£ii lor de către poliÅ£ie ÅŸi asistenÅ£ii sociali ÅŸi duÅŸi la ferme sau în orfelinate, care funcÅ£ionau ca „depozit” de copii sclavi pentru fermierii din clasa de mijloc. De la 6 ani, sclavii minori puteau fi „alocaÅ£i” muncii în agricultură. Cei careluau aceÅŸti copii ca sclavi – oficial, în acte, apăreau că ar fi fost „adoptaÅ£i” – primeau de la stat o sumă de bani în mod regulat pentru că au acceptat să-i înrobească. MulÅ£i părinÅ£i naturali erau obligaÅ£i de stat să le trimită fermierilor o sumă de bani lunar pentru întreÅ£inerea copilului răpit de stat ÅŸi „dat în adopÅ£ie”. MulÅ£i au depus sume fixe de bani în bănci ani la rând, care au dispărut ulterior. Nici o sumă depusă/trimisă de părinÅ£ii naturali nu ajungea la copilul sclav. Dacă acesta se sinucidea, părinÅ£ii continuau să trimită bani.
ÃŽn ultimii 180 de ani, sute de mii – poate milioane – de copii săraci din cantoanele ElveÅ£iei de azi au fost forÅ£aÅ£i de stat să fie sclavi muncitori la fermele agricole private. Nu doar săracii aveau această soartă, ci ÅŸi copii părinÅ£ilor din clasele de mijloc care divorÅ£au, ÅŸi copii femeilor care nu se căsătoreau. (3) ÃŽn secolul XX, această politică a avut la bază ÅŸi motivaÅ£ii oficializate de naziÅŸti după 1933. Aceste motivaÅ£ii se regăsesc ÅŸi azi în practica legislativă ÅŸi judiciară nu doar a ElveÅ£iei, ci a mai multor state din Occident. 
AceÅŸti copii-sclavi, deÅŸi erau consideraÅ£i „adoptaÅ£i”, nu trăiau cu familia „adoptivă”. Cei mai mulÅ£i dormeau în grajduri cu porcii ÅŸi vitele. Ziua de muncă începea la 3-4 dimineaÅ£a ÅŸi se termina seara târziu. MulÅ£i dintre ei nu erau lăsaÅ£i la ÅŸcoală decât foarte rar.
La ferma “părinÅ£ilor adoptivi”, fiecare clipă însemna suferinţă pentru Dora ÅŸi sora ei. Singurătatea era ÅŸi mai cumplită când au început să fie bătute. “Era un iad. Munceam de dimineaÅ£a până noaptea târziu. Eram bătute din orice. Abia aÅŸteptam să vină duminica pentru că ÅŸtiam că vom primi măcar o bucăţică de carne de pisică prăjită.” Dora ÅŸi-a povestit copilăria într-o carte. E povestea unei singurătăţi abisale. Povestea unei copilării furate.
Verdingkinder8
heidi
2280967_m3w560h330q75v48241_xio-fcmsimage-20141123023442-006093-547139b20a369-.osso_20141123_7ewdb_q5
zahnkontrolleVerdingkinder335_d7a054edimagesVioluri, torturi ÅŸi exploatare: metode de disciplinare a copiilor săracilor în etica muncii capitaliste 
AceÅŸti copii-sclavi erau violaÅ£i, bătuÅ£i, torturaÅ£i – unii până la moarte. Adesea, stăpânii de sclavi, fermieri respectabili din clasa de mijloc elveÅ£iană, scăpau de trupurile lor la fel cum scăpau de animalele de povară: îi îngropau unde îngropau ÅŸi vitele. PoliÅ£ia ÅŸi preotul se asigurau că nimeni din comunitatea respectivă nu va vorbi despre moartea copiilor-sclavi. Când un copil-sclav dispărea, investigaÅ£iile erau închise cu concluzia: „Verdingkinder a fugit de la fermă”. Copilul mort era înlocuit repede de alt minor luat în sclavie.
ÃŽn mod regulat, copii-sclavi erau duÅŸi în pieÅ£ele publice, sub escorta poliÅ£iei, chiar ÅŸi după anii ’40. Fermierii se duceau ÅŸi alegeau pe care doreau să-i ia, la fel cum ar fi ales un animal de povară. PoliÅ£ia era acolo pentru a se asigura că copii-sclavi nu scapă.
maxresdefault (1)
maxresdefaultHugo era bătut zilnic cu cureaua de „părinÅ£ii săi adoptivi”. Din orice motiv: podeaua nu era perfect măturată, scăpa o cană din mână, vaca nu dădea destul lapte, un fulger lovise un copac. Hugo spune că nu avea nici o cale să se apere de bătăi. PoliÅ£ia din sat? Pastorul? Ei se ocupau ca nimeni să nu afle ce torturi Ã®ndura la fermă. „Profesorul de la ÅŸcoală primea un sac de cartofi ÅŸi se făcea că nu vede că mă duceam la ÅŸcoală plin de vânătăi. PoliÅ£istul primea niÅŸte ÅŸuncă ÅŸi-ÅŸi Å£inea ÅŸi el gura.” S-a gândit Hugo să scape de la fermă? „Åži unde să fug? Eram doar un copil, nu ÅŸtiam pe nimeni. ÃŽncercam să nu aud ce-mi spuneau de fiecare dată când mă băteau cu cureaua: că nu valoram nici cât o ceapă degerată, că eram un nimeni.” Fermierii nici măcar nu i-au Å£inut minte numele. Când îl strigau, îi ziceau doar „băiete, fă aia”. Hugo a ajuns la fermă după ce unul dintre cei trei copii-sclavi care munceau acolo s-a sinucis. Nimeni nu scotea un cuvânt despre asta. “Pe 1 ianuarie 1950, acest copil i-a luat arma fermierului, s-a dus în pădure ÅŸi s-a împuÅŸcat.”
verdingkinder_2
Bündner_Schwabenkinder_1907arbeitNelly îşi aminteÅŸte că era foarte mică atunci când a fost dusă cu o maÅŸină la ferma care a fost iadul pentru ea până la 19 ani. „De cum am ajuns, chiar dacă eram foarte mică, m-au pus să spăl mereu podeaua de lemn. Dacă ceva nu le convenea, mă băteau groaznic.”
De obicei, aceÅŸti copii muncitori-sclavi săraci erau trimiÅŸi la ferme, dar nu numai. Sarah (nu e numele ei reala crescut în case de copii de când s-a născut, dar în 1972,când avea 9 ani, a fost trimisă într-un sat, la o familie pentru a fi folosită la curăţenie. Făcea curăţenie înainte ÅŸi după ÅŸcoală, iar noaptea făcea curăţenie în birourile dintr-un sat vecin pentru “mama” sa adoptivă. Era bătută cu regularitate de “mama adoptivă”, ÅŸi de la 11 ani, noaptea era violată de băieÅ£ii acesteia.”
“E prima dată când a vorbit despre ce-a păţit în copilărie când a fost muncitoare-sclavă. Mâinile îi tremură de durerea a ceea ce nu poate uita. Cel mai rău e că fata acelei femei a văzut într-o noapte că fratele ei mă viola. I-a spus mamei sale, iar aceasta i-a răspuns că nu contează, pentru că eram oricum doar o zdreanţă,” spune Sarah. O învăţătoare ÅŸi medicul ÅŸcolii au scris de mai multe ori autorităţilor cerându-le să intervină, dar nimeni nu a răspuns.”
orpheline_bigUrner-Heim_534681_m3msw560h330q75v45847_01167753_10108537Nu a existat nici o decizie oficială pentru a pune capăt politicii de folosire la munci a copiilor pe contract. Segliasspune că această practică a început să moară de la sine în anii 1960 ÅŸi 1970 (de fapt ÅŸi în deceniul 1980 mai existau copii-sclavi)Pe măsură ce agricultura s-a mecanizat, nevoia pentru braÅ£e manuale care să muncească la câmp a dispărut. Dar ElveÅ£ia se schimba ÅŸi ea. Femeile au primit dreptul de vot în 1971 (!) iar atitudinea faţă de mamele singure ÅŸi sărăcite a început să nu mai fie atât de violentă.
Dar şi la 8 ani după ce femeile au primit dreptul de vot, în 1979, într-un sat de munte, mama lui Cristian se lupta să supravieţuiască. Recent divorţată de un soţ violent care o bătea mereu, femeia a apelat la stat:
“Statul a intervenit ÅŸi i-a luat cei doi băieÅ£i de 7 ÅŸi 8 ani pe care i-a dus la o fermă la multe ore de mers cu maÅŸina.Christian Ã®ÅŸi aminteÅŸte că după ce-au ajuns la fermă, el ÅŸi fratele său au coborât din maÅŸină ÅŸi au rămas locului urmărindu-le pe mama lui ÅŸi pe femeia de la asistenţă socială plecând înapoi cu maÅŸina, fară ei.
Fratele meu ÅŸi cu mine am rămas în faÅ£a casei ÅŸi ne-am simÅ£it total pierduÅ£i. Nu ÅŸtiam ce să facem… a fost un moment ciudat, un moment pe care nu-l poÅ£i uita toată viaÅ£a,” spune el.
Chiar din prima zi au primit haine care li se potriveau perfect ÅŸi cizme de cauciuc, pentru că “înainte de plasament, femeia de la asistenţă socială a vrut să ÅŸtie chiar ÅŸi ce număr la încălţări purtăm… Dacă mă gândesc bine, toÅ£i erau perfect conÅŸtienÅ£i că eu ÅŸi fratele meu urma să fim puÅŸi să muncim la fermă.”
Verdingkinder1
Christian spune că muncea înainte de a merge la ÅŸcoală ÅŸi după ce se întorcea de la ÅŸcoală, sâmbăta ÅŸi duminica, tot anul. ÃŽÅŸi aminteÅŸte un incident, la un siloz unde iarba era tăiată ÅŸi ambalată. Iarna silozurile îngheÅ£au foarte tare ÅŸi trebuia să le încarc foarte repede. Trebuia să îndes furca puternic în ele ÅŸi eram mereu zorit să muncesc cât mai repede. La un moment dat m-am rănit când furca mi-a străpuns piciorul.”
Christian spune că accidentele de muncă nu erau niciodată raportate: mama lui naturală şi serviciile sociale nu aflau niciodată de ele. Şi dacă nu munceau destul de repede, aveau de îndurat represalii. Nu li se mai dădea de mâncare: era o formă de pedeapsă.
Fratele meu ÅŸi cu mine eram atât de flămânzi. Când mă gândesc, cred că 5 ani la rând am suferit de foame, am fost înfometaÅ£i. Ne era mereu foame. De-asta fratele meu ÅŸi cu mine furam mâncare,” spune Christian. ÃŽÅŸi aminteÅŸte că au furat ciocolată de la magazinul din sat – deÅŸi acum crede că vânzătorii ÅŸtiau că băieÅ£ii erau înfometaÅ£i ÅŸi i-au lăsat să ia dulciurile. 
Dar Christian Ã®ÅŸi aminteÅŸte că erau ÅŸi consecinÅ£e mult mai grave dacă nu munceau din greu, inclusiv violenţă. Eram mereu forÅ£aÅ£i să muncim”, spune el. “Eram bătuÅ£i de foarte multe ori, eram plezniÅ£i peste faţă, eram traÅŸi de păr, de urechi – a existat ÅŸi un incident când au încercat să necastreze.”
33746_1
Canton of St. Gallen shoemaker's workshop, around 1930duschenimwaisenhauszuerich1912d82ecb1323Christian nu are nici o îndoială asupra motivului pentru care el ÅŸi fratele său au fost daÅ£i acelui fermier. Era muncă foarte ieftină… era profitabil,” spune el. Åži-au extins ferma… 5 ani de muncă grea pentru noi…”
“Istoricii estimează că sute de mii de copii au fost folosiÅ£i ca muncitori sclavi. ÃŽntr-un singur an, în deceniul 1930,documentele arată că 30.000 de copii au fost daÅ£i în plasament familiilor din toată ElveÅ£ia. E greu să cunoaÅŸtem exact câţi copii-pe-contract au fost pentru cădosarele erau păstrate pe plan local, ÅŸi de multe ori nu erau Å£inute nici un fel de astfel de date,” spune Loretta Seglias. “Unii copii erau daÅ£i în plasament nu de stat, ci chiar de organizaÅ£ii private, sau chiar de propriile lor familii.”
Că era o practică obişnuită ca aceşti copii să fie trataţi ca mărfuri care puteau fi vândute şi cumpărate este demonstrat de faptul că au existat nenumărate cazuri la începutul secolului 20 când cei mici erau târâţi la grămadă în piaţa publică din sate şi vânduţi fermierilor.
Seglias Ã®mi arată unele fotografii. O fetiţă abia dacă avea doi ani – sigur e vorba de un copil-pe-contract? AÅŸa cred, chiar ÅŸi la acea vârstă putea să măture sau să aducă laptele. Uneori erau duÅŸi la ferme de când erau bebeluÅŸi ÅŸi, pe măsură ce creÅŸteau, erau puÅŸi să facă munci din ce în ce mai grele,”spune Seglias.
Studiind arhivele, a dat peste câteva chestiuni care se repetau când era vorba de copii-pe-contract (sclavi-muncitori). Lipsa de informaţii e ce au toţi în comun.
Copiii nu ÅŸtiau ce li se întâmplă, de ce erau luaÅ£i din familiile lor, de ce nu se puteau duce acasă să îşi vadă părinÅ£ii, de ce îndurau atâtea abuzuri ÅŸi de ce nimeni nu îi credea,” spune ea.
Celălalt lucru e lipsa de afecÅ£iune. A trăi într-o familie din care nu faci parte, trăieÅŸti cu acea familie doar pentru a munci pentru ei.” Asta mai ales a avut un impact devastator asupra restului vieÅ£ii acestor copii. Unii au probleme psihologice foarte serioase, dificultăţi în a stabili relaÅ£ii cu alÅ£i oameni, ÅŸi în a avea propria lor familie. Pentru alÅ£ii, a fost prea mult ce-au îndurat la ferme. Unii s-au sinucis din cauza copilăriei pe care au avut-o.
AsistenÅ£ii sociali vizitau fermele. David Gogniat spune că familia sa nu avea telefon, aÅŸa că atunci când un asistent social suna la o vecină din sat să îi transmită familiei adoptive că urmează să vină în vizită, vecina punea un cearceaf alb în fereastră pentru a avertiza familia adoptivă. ÃŽn ziua vizitei anuale, David nu avea mult de muncit, ÅŸi i se permitea să mănânce masa de prânz la aceeaÅŸi masă cu restul familiei. Era singura dată când eram tratat ca membru al familiei adoptive… Asistenta socială stătea la masă cu noi ÅŸi, când mă întreba ceva, îmi era prea frică să spun ceva, pentru că ÅŸtiam că dacă făceam asta, familia adoptivă mă bătea.”
_78587083_blurred-david-family-this-o
fremdplatziertetraktor_und_anhaenger_erlenhof_reinach_bl_1930_746kbdrognens_mediumÅži Sarah îşi aminteÅŸte că vizitele erau anunÅ£ate ÅŸi că asistenÅ£ii sociali erau mereu primiÅ£i cu prăjituri, biscuiÅ£i ÅŸi cafea. ÃŽn acea zi, mă lăsau ÅŸi pe mine să stau la masă cu ei.” Sarah nu a vorbit niciodată direct cu vreun asistent social cât a stat la familia adoptivă.
Nici Christian nu-ÅŸi aminteÅŸte să fi fost lăsat singur să poată vorbi cu vreun asistent social. ÃŽn hârtii, asistenÅ£ii sociali treceau că era “fericit”. ÃŽntr-una din scrisori, este anunÅ£ată o vizită iar asistenta socială spune că nu are nici o importanţă dacă pe durata vizitei copilul adoptat “era la ÅŸcoală”, adică nu era prezent în timpul vizitei. Christian are scrisori scrise de mama sa care vorbeÅŸte în detaliu despre cum nu mai suporta să ÅŸtie că erau bătuÅ£i, înfometaÅ£i, ÅŸi că munceau atât de greu la câmp. Mama sa naturală a organizat un examen medical, într-una din rarele sale vizite în casa lui natală, iar concluzia doctorului a fost că băiatul era epuizat psihologic ÅŸi fizic. Asta a făcut posibil să scape de “familia adoptivă” ÅŸi de munca la fermă în 1985, când deja avea 14. Fratele său a părăsit ÅŸi el ferma, cam în aceeaÅŸi perioadă. Amândoi au fost plasaÅ£i într-un orfelinat de stat.”
“PărinÅ£ii adoptivi” ai lui Christian au fost de acord să se întâlnească cu jurnalistul ÅŸi iniÅ£ial au fost de acord să-l vadă ÅŸi pe fostul lor sclav: „ÃŽnainte să ne urcăm în maÅŸină,Christian mi-a explicat că nu aÅŸteaptă la scuze de la ei, ci doar ca, vorbind despre ce au făcut, spera el, ei vor reflecta la cum s-au comportat. Pe măsură ce ne apropiam de fermă, Christian era din ce în ce mai cuprins de frică. Ne-a cerut să nu vină cu noi la fermă, să îl lăsăm lângă un râu în apropiere. M-am apropiat de casa care semăna cu cea dintr-o fotografie pe care mi-a arătat-o Christian. La un moment dat, fermierul ÅŸi soÅ£ia ÅŸi-au făcut apariÅ£ia. „Familia adoptivã” de la fermă a acceptat să vorbească cu condiÅ£ia să rămână în anonimat. Fermierul ÅŸi soÅ£ia sa neagă toate acuzaÅ£iile aduse de Christian – spun că sunt doar niÅŸte “minciuni”.
paul_senn_10Verdingkinder5robert_blaser_schuleGuido FluriSusÅ£in că niciodată nu l-au pus pe băiat să munceascăînainte sau după ÅŸcoală… poate doar în timpul sărbătorilor să-l fi pus să cureÅ£e grajdurile. Insistă că nu au fost violenÅ£i cu el sau cu fratele lui. “Nu trebuie să loveÅŸti un copil,” spune fermierul. “Dimpotrivă”, spune soÅ£ia sa, “trebuie să-l creÅŸti cu îmbrăţişări, noi am încercat să-l creÅŸtem cu dragoste.” Le aduc aminte că au încercat să-l castreze. “Ha ha, să-l castrăm!”, izbucneÅŸte fermierul. “Åži ce i-am mai făcut? Ce amintiri mai are ÅŸi el!” Se enervează când îiamintesc că Christian spune că a fost un copil sclav-muncitor. Nu, nu a fost un copil-pe-contract, nu a fost un copil-pe-contract, i-am crescut ca ÅŸi cum ar fi fost ai noÅŸtri,” susÅ£ine fermierul. ÃŽl întreb cum se simte că după 30 de ani băiatul îl acuză de ce i-a făcut. E foarte trist, foarte trist,”spune fermierul. SoÅ£ia lui adaugăŢineam aÅŸa de mult la băieÅ£ii Äƒia.” Dar nu vor să-l vadă pe Christian. ÃŽn ruptul capului nu vor să-l vadă. “ÃŽl felicităm pentru că a putut scorni asemenea minciuni!” spune soÅ£ia. Fermierul adaugă: “Nu m-aÅŸ uita la o persoană ca el nici cu spatele.”
Când îl revăd pe Christian îi spun că nu vor să-l vadă. “ÃŽntr-un fel asta mă Ã®ntristează foarte tare pentru că am venit până aici, i-am dat ocazia să Ã®mi vorbească… Măpregătisem să stau de vorbă cu el ÅŸi aÅŸ fi vrut să-i pun atâtea întrebări să văd dacă are curajul să-mi spună Ã®n faţăcă mint.”
Christian ÅŸchioapătă Ã®napoi spre maÅŸină, păşeÅŸte cu greutate din cauza artritei. E tăcut. Chiar înainte să ne despărÅ£im îmi spune că a trăit o reală groază că s-a întors în acel loc. Pare atât de fragil. “Nu ÅŸtiu unde o să ajung.Åžtiu doar că vreau să lupt pentru ceva ce trebuie făcut,” îmi spune. “Nu doar pentru fratele meu ÅŸi pentru mine, ci pentru mulÅ£i alÅ£ii din generaÅ£ia noastră.” Pentru că toate astea s-au întâmplat cu mult timp în urmă, nu mai e posibil ca fermierul să fie acuzat, chiar dacă autorităţile ar dori săo facăFoarte puÅ£ini „părinÅ£i adoptivi” au fost acuzaÅ£i în justiÅ£ie de faptul că au folosit copii sclavi-muncitori la ferme; ÅŸi mai puÅ£ini asistenÅ£i sociali au fost acuzaÅ£i că au fost complicii lor.” (sursa)
Sărăcia, pedepsită prin sclavie
ViolenÅ£a capitalizării societăţii a fost mult mai brutală în ElveÅ£ia chiar ÅŸi decât în Marea Britanie. Acasă la ei, britanicii foloseau înfometarea muncitorilor ÅŸi ţăranilor ca metodă de subjugare ÅŸi convertire la sclavia salarială, în timp ce în Irlanda, America Latină, America de Nord, Africa, Europa de Est, Orientul Mijlociu, India au folosit înfometarea în masă ca politică de colonizare cu scopul de terorizare ÅŸi acumulare capitalistă. ÃŽn ElveÅ£ia, însă, înfometarea a fost consecinÅ£a politicilor de industrializare care în mod inerent au dus la sărăcirea totală a claselor celor mai exploatate. ÃŽn sate oamenii mureau cu miile. ConsecinÅ£ele au fost teribile. Cantoanele elveÅ£iene au fost măturate de mai multe valuri de foamete cumplită: în 1816-1817, în 1846-1847, în 1876-1885, în 1917-1918. Cei care nu făceau parte din clasele conducătoare erau forÅ£aÅ£i să trăiască într-o sărăcie abjectă; cam o treime din populaÅ£ie.
verdingkinder4

Crearea unei clase de mijloc prin folosirea copiilor sclavi-muncitori, prezentată în opinia publică sub expresia de “luptă împotriva sărăciei”, a fost o politică represivă, arbitrară, ÅŸi de-o cruzime rară. ÃŽn crearea clasei de mijloc, propaganda împotriva săracilor a jucat un rol crucial pentru că a creat spaÅ£iul de care statul avea nevoie pentru a le fura copii acestor proletari, stigmatizaÅ£i în societate ca fiind „leneÅŸi ÅŸi paraziÅ£i sociali”.
Săracii au fost stigmatizaÅ£i ÅŸi au fost acuzaÅ£i constant că trăiesc în sărăcie pentru că “nu muncesc destul” ÅŸi pentru că “au luat decizii proaste”, adică ÅŸi-au provocat singuri sărăcirea. Asta e fals, pentru că sărăcirea a fost exacerbată ÅŸi înrădăcinată de acumularea capitalistă (furtul produsului muncii ÅŸi al resurselor publice de către bogaÅ£i, cunoscut ÅŸi ca “munca salariala” ÅŸi “privatizare”). Dar, propaganda a făcut posibil ca victimele – săracii – să fie acuzate că ar fi responsabile de agresiunea la care erau supuse de cei bogaÅ£i ÅŸi puternici. Săracii au fost consideraÅ£i vinovaÅ£i de faptul că au fost săraciÅ£i de capitaliÅŸti. Prin urmare, erau obligaÅ£i de societate să suporte consecinÅ£ele ÅŸi pedepsele care au fost justificate prin această “vină”.
topelement (3)
Pentru a fi pedepsiÅ£i prin muncă, cerÅŸetorii invalizi au fost acuzaÅ£i că ÅŸi-au provocat singuri infirmităţile. Autorităţile au declanÅŸat ‘vânătoarea de cerÅŸetori’ pentru a-i putea răpi pe cerÅŸetori ÅŸi a-i expulza sau a-i închide în case-de-muncă, unde erau obligaÅ£i să muncească. Statul le-a confiscat casele unora dintre invalizi, aÅŸa că au fost lăsaÅ£i chiar fără nici o posibilitate de a se întreÅ£ine ÅŸi au ajuns pe străzi de unde au fost duÅŸi cu forÅ£a în casele-de-muncă.
Alte măsuri “împotriva sărăciei” au fost interdicÅ£iile referitoare la căsătorii: statul nu permitea căsătoriile cu cei care aveau o situaÅ£ie financiară slabă. Săracii au fost arestaÅ£i doar pentru că erau săraci ÅŸi au fost închiÅŸi în case-de-muncă unde au fost forÅ£aÅ£i să muncească. AlÅ£ii au fost deportaÅ£i cu forÅ£a în colonii. Aceste măsuri au distrus total orice formă colectivă de asistenţă socială pentru cei săraci. AsistenÅ£a socială oricum a fost introdusă cu mare întârziere în ElveÅ£ia, faţă de alte state din vest, ÅŸi pentru o perioadă scurtă. Doar cei care munceau vor avea dreptul la asigurări de acum înainte: muncitorii îşi plătesc asigurarea de sănătate (din 1914), asigurarea în caz de accident de muncă (din 1948), asigurarea pentru urmaÅŸi ÅŸi pentru infirmitate (din 1960). Muncitorilor li s-a permis să-ÅŸi plătească o asigurare de ÅŸomaj abia în 1982. Statul decide cât “are nevoie” ca muncitorii să plătească pentru “asistenÅ£a lor socială”.
Răpirea copiilor din familiile de săraci – oficial cunoscută ca “adopÅ£ie în interesul copilului” – a fost ÅŸi o politică deliberată de distrugere a oricăror forme de asistenţă socială publică ÅŸi privată. Statul elveÅ£ian a recurs la această politică în ultimii 170 de ani, în paralel cu capitalizarea societăţii de către stat ÅŸi clasa conducătoare. ÃŽn celelalte ţări din vest – la început în FranÅ£a – după deposedarea ţăranilor de resurse ÅŸi de mijloacele de a-ÅŸi asigura traiul, adică după ce capitaliÅŸtii i-au transformat pe ţărani în proletari (muncitori care nu deÅ£in mijloacele de producÅ£ie ÅŸi sunt obligaÅ£i să se vândă pentru a munci pentru cei care le deÅ£in, îmbogăţindu-i astfel), afaceriÅŸtii au cerut statului să minimalizeze violenÅ£a la care ei îi supuneau zilnic pe proletari, prin negarea accesului la cele necesare traiului, ÅŸi prin ameninţări zilnice, implicite sau exprimate direct. AsistenÅ£a socială – pensiile ÅŸi asigurările de sănătate – au fost înfiinÅ£ate de stat la cererea capitaliÅŸtilor pentru simplul motiv că aceÅŸtia ÅŸtiau ÅŸi ÅŸtiu că aranjamentul lor economic (capitalismul) nu e sustenabil, cum le place să spună. CapitaliÅŸtii sunt cei care au cerut statului crearea asistenÅ£ei sociale, care a dus ÅŸi la apariÅ£ia birocraÅ£iei capitaliste de stat ÅŸi private. CapitaliÅŸtii nu contribuie la asistenÅ£a socială. Cei care muncesc o fac. Din munca lor e susÅ£inut acest sistem, pentru că din ce produc ei sunt plătite contribuÅ£iile – fie direct din salariul lor, fie indirect din partea plătită de capitalist statului în taxe (cei mai mulÅ£i capitaliÅŸti vor să-ÅŸi Å£ină pentru ei ÅŸi această parte, de aici vin foarte multe atacuri asupra pensiilor, accesului la asistenţă medicală publică, ÅŸi asupra alocaÅ£iilor pentru copii). Proftiturile nu sunt altceva decât salarii pe care capitalistul ÅŸi le însuÅŸeÅŸte prin virtutea faptului că “monopolul asupra violenÅ£ei deÅ£inut de stat” nu e altceva decât privilegiul capitalistului de a recurge la violenţă oricând ÅŸi împotriva oricui cere o redistribuire onestă ÅŸi dreaptă a bunăstării sociale. (De exemplu, valoarea muncii publicitarilor e fix zero, munca fiind înÅ£eleasă ca activitate care produce beneficii pentru societate. Publicitarii produc bani din propaganda capitalistă ÅŸi sunt uneltele politice ÅŸi ideologice de coerciÅ£ie ÅŸi ÅŸantaj la care capitaliÅŸtii recurg pentru a controla mesajul care ajunge la public: nici un mijloc de comunicare în masă care supravieÅ£uieÅŸte din publicitate nu poate explica modul în care funcÅ£ionează sistemul capitalist ÅŸi ce înseamnă el, pentru că va rămâne fără publicitate.) Pe scurt, muncitorii îşi plătesc singuri asistenÅ£a socială, iar capitaliÅŸtii le atacă mereu dreptul la ea pentru a nu permite ca asistenÅ£a socială să devină o formă de rezistenţă a clasei muncitoare la exploatare ÅŸi la abuzuri. CapitaliÅŸtii insistă ca asistenÅ£a socială să fie menÅ£inută la un nivel cât mai scăzut pentru a nu permite muncitorilor să se folosească de ea ca o formă de rezistenţă faţă de sclavia salarială, pentru că asta le-ar reduce puterea de coerciÅ£ie ÅŸi ÅŸantaj; iar în unele ţări – mai ales în SUA, Marea Britanie – capitaliÅŸtii urmăreasc chiar negarea totală a dreptului muncitorilor la asistenţă socială, pentru că, pe măsură ce producÅ£ia este din ce în ce mai automatizată, interesul capitaliÅŸtilor în a permite clasei muncitoare să se reproducă e din ce în ce mai scăzut (muncitorii primesc un salariu nu ca reprezentând o parte din munca lor, ci pentru a-ÅŸi putea reproduce puterea de muncă). Practic capitaliÅŸtii sunt interesaÅ£i doar ca ei să consume, din veniturile în bani, pe care tot capitaliÅŸtii le controlează. Cu cât o categorie e mai înrobită, îndoctrinată, supusă, ÅŸi nepericuloasă pentru clasa conducătoare, cu atât e mai răsplătită cu resurse de consum (venituri în bani) mai mari (de exemplu, publicitarii), deÅŸi valoarea socială a muncii lor e fix zero (oamenii nu pot mânca, bea ÅŸi respira bani).
DiferenÅ£a faţă de sistemul sclavagist al imperiului Roman e că, atunci, stăpânii de sclavi se ocupau de a asigura condiÅ£iile de supravieÅ£uire a sclavilor după ce aceÅŸtia nu mai puteau munci, pe când azi capitaliÅŸtii au ajuns să folosească statul pentru a-i pune pe muncitori să-ÅŸi plătească singuri asistenÅ£a socială. Statul se va plia întotdeauna pe nevoile capitaliÅŸtilor de a-ÅŸi asigura cât mai mult capital (resurse care pot fi transformate în profit). Pentru a divide clasa muncitoare, capitaliÅŸtii îi instigă pe proletarii mai puÅ£in deposedaÅ£i de drepturi împotriva proletarilor care sunt în situaÅ£ia disperată de a muri dacă nu primesc asistenţă socială. Aici se vede cu claritatea cinismul, perversitatea, violenÅ£a, brutalitatea ÅŸi cruzimea – trăsături definitorii ale claselor conducătoare.old-and-poor-7836462
gcu 2 fridge dsc0338
Switzerland. Poverty in GenevaDin deceniul 1980, bogata ElveÅ£ie se confruntă cu un fenomen de ‘nouă sărăcie’, care e ascuns ÅŸi mascat, desigur. Åžomaj pe termen lung, mărirea clasei muncitorilor sărăciÅ£i din cauza salariilor slabe ÅŸi creÅŸterea muncii care produce sărăcie, adică muncitori care, pe măsură ce muncesc mai mult, sunt plătiÅ£i mai puÅ£in ÅŸi fac faţă din ce în ce mai greu costurilor vieÅ£ii. Numărul lor e mereu în creÅŸtere. Statisticile vorbesc de 580.000 de oameni ale căror venituri îi Å£in în sărăcie, adică 8% din totalul populaÅ£iei permanente (imigranÅ£ii, care nu primesc drepturi, constituie un sfert din populaÅ£ia ElveÅ£iei). O persoană care are un venit de 2.200 de franci lunar, ÅŸi o familie cu doi copii care are un venit de 4050 – sau sub- sunt considerate sărace, raportat la costul vieÅ£ii. Politica statului elveÅ£ian de stigmatizare a imigranÅ£ilor – care reprezintă un sfert din populaÅ£ie – nu are scopul de a-i determina să nu mai vină în ElveÅ£ia, pentru că nevoia de muncitori e foarte mare, ci are scopul de a-i criminaliza de la bun început, astfel încât să fie lipsiÅ£i de drepturi ÅŸi de orice apărare în faÅ£a abuzurilor la care toÅ£i elveÅ£ienii ÅŸtiu că îi vor spune. Stigmatizarea are ca scop legitimarea exploatării lor ca muncitori
SCHWEIZ, SCHWEIZERKREUZ, OBDACHLOSER,
‘Noua sărăcie’ scoate la iveală că politicile de “asistenţă socială” sunt îndreptate de stat doar spre menÅ£inerea acelei “forÅ£e de muncă” de care capitaliÅŸtii au nevoie, adică doar a consumatorilor privilegiaÅ£i. Asta duce la erodarea clasei muncitoare, iar consecinÅ£ele sunt foarte grave. ÃŽn special femeile au cel mai mult de suferit (peste tot, sărăcia este feminizată, pentru că sistemul capitalist a fost clădit ÅŸi supravieÅ£uieÅŸte prin exploatarea muncii neplătite în gospodării a femeilor, într-un mod similar folosirii copiilor-sclavi pentru îmbogăţirea fermierilor din ElveÅ£ia).Oamenii nu mai reuÅŸesc să supravieÅ£uiască de la o lună la alta, chiar dacă au două sau trei slujbe. Cu cât muncesc mai mult, cu atât mai mult sărăcesc
Lebensborn: răpirea şi înrobirea fizică şi culturală a copiilor imigranţilor continuă şi azi
ÃŽn Estul Europei, ElveÅ£ia e privită ca echivalentul european al “tărâmului făgăduinÅ£ei”. “Ordinea ÅŸi disciplina” – traducerea expresiei “merge ca ceasul elveÅ£ian” – ascund teroare, sânge, sclavie impusă asupra copiilor răpiÅ£i de stat de la familiile lor. Spus cât se poate de sec, ElveÅ£ia reprezintă puritatea capitalistă. Fostul preÅŸedinte Nestle, care are tupeul criminal să nege tuturor oamenilor de pe planetă dreptul vital la a bea apă pentru ca resursele de apă să fie furate de capitaliÅŸti pentru o mai brutală capitalizare a lor, a crescut într-o societate în care sute de mii de copii au fost furaÅ£i de la părinÅ£ii lor săraci ÅŸi convertiÅ£i prin bătaie, violuri, torturi ÅŸi înfometare ÅŸi îndoctrinare religioasă în sclavi muncitori, în special în agricultură. O societate profund rasistă, în care elveÅ£ienii sunt educaÅ£i să creadă că aparÅ£in unei “rase superioare”. 
Crimele comise de statul elveţian împotriva copiilor săraci sunt prezentate de istoricii elveţieni într-un mod curăţit de orice motivaţie capitalistă, deşi chiar şi ei o admit implicit.
Asta permite ca mecanismul folosit de statul elveÅ£ian la luarea în sclavie a sute de mii de copii săraci să fie păstrat ÅŸi azi. E aplicat de stat împotriva copiilor imigranÅ£ilor.
ConvenÅ£ia ONU împotriva genocidului explică ce anume e considerat genocid: „Transferarea cu forÅ£a a copiilor de la un grup la altul; rănirea fizică sau morală a membrilor unui grup; impunerea deliberată asupra unui grup a condiÅ£iilor de viaţă cu scopul de a-i distruge fizic în totalitate sau în parte.”
“Lebensborn înseamnă „ivzorul vieÅ£ii”. Proiectul “Lebensborn” a fost unul dintre cele mai sinistre ÅŸi secrete planuri naziste. Heinrich Himmler a creat proiectul “Lebensborn” pe 12 decembrie 1935. Una dintre cele mai oribile faze ale proiectului Lebensborn era răpirea „copiilor valoroÅŸi din punct de vedere rasial” din ţările pe care naziÅŸtii le-au ocupat în Europa de Est. PărinÅ£ii, ai căror copii erau răpiÅ£i de naziÅŸti, sunt acuzaÅ£i azi de diferite „crime” inventate, care sunt folosite pentru a justifica deportarea lor ÅŸi permanenta înstrăinare de copilul lor. 
OrganizaÅ£ia SS Lebensborn a fost stabilită înainte de război ca instrument al politicii rasiale naziste, pentru a consolida rata natalităţii copiilor „arieni”. ÃŽn timpul războiului, organizaÅ£ia a încercat să aplice acest plan în mai multe ţări ocupate. Au reuÅŸit în cea mai mare măsură în Norvegia, a cărei populaÅ£ie era considerată ca având o valoare rasială specială, conform standardelor naziste. Scopul primar al strategiei Lebensborn era să ridice standardul rasial al populaÅ£iei albe germane. IntenÅ£ia era de a transforma organizaÅ£ia într-un agent puternic de impunere a politicii rasiale în cel de-al Treilea Reich prin mărirea numărului de copii ‘valoroÅŸi din punct de vedere rasial’ în Germania. Lebensborn a fost parte din politica rasistă a SS, ÅŸi avea scopul de a comite genocid împotriva categoriilor de populaÅ£ie care erau considerate „inferioare din punct de vedere rasial”. Scopul era clar de întărire a componentei „ariane” ÅŸi „nordice” din naÅ£iunea germană. „Nordic” era folosit în sens rasial, nu geografic. 
“Copii pe care naziÅŸtii îi considerau „valoroÅŸi din punct de vedere rasial” erau răpiÅ£i de SS: sute de mii au fost transferaÅ£i în centre “Lebensborn” pentru a fi germanizaÅ£i“.ÃŽn aceste centre, se făcea totul ca aceÅŸti copii să-i respingă ÅŸi să-i uite pe părinÅ£ii lor naturali. De exemplu, asistentele SS încercau să-i convingă pe copii că au fost în mod deliberat abandonaÅ£i de părinÅ£i. Cei care refuzau educaÅ£ia nazistă erau adesea bătuÅ£i. Cei mai mulÅ£i au fost adoptaÅ£i de familii SS. ÃŽn 1942, ca represalii pentru asasinarea guvernatorului SS Heydrich Ã®n Pragao unitate SS a exterminat toată populaÅ£ia masculină dintr-un sătuc numitLidice. ÃŽn timpul acestei „operaÅ£iuni”, SS au făcut o selecÅ£ie printre copii: 91 dintre ei au fost consideraÅ£i destul de buni pentru a fi „germanizaÅ£i” ÅŸi au fost trimiÅŸi în Germania.
Este imposibil să se ÅŸtie câţi copii au fost răpiÅ£i din ţările din estul Europei ocupate de germani.” Unele estimări vorbesc despre 250.000 de minori răpiÅ£i, altele de milioane de copii răpiÅ£i de la părinÅ£ii lor ÅŸi trimiÅŸi cu forÅ£a în Germania. După război, doar 25.000 au putut fi identificaÅ£i ÅŸi trimiÅŸi înapoi familiilor. Unele familii germane au refuzat, după război, să dea înapoi minorii pe care i-au primit de la centrele Lebensborn. Au existat ÅŸi cazuri când adolescenÅ£ii refuzau să se întoarcă la familia lor naturală: au fost îndoctrinaÅ£i de germani să creadă că erau germani puri. ÃŽndoctrinarea era atât de puternică încât exprimau rasism ÅŸi ură faţă de părinÅ£ii lor naturali. ÃŽn timp ce Himmler crea Lebensborn în Germania nazistă, admiratorii săi din cantoanele elveÅ£iene unde se vorbea germana ÅŸi colaboratorii elveÅ£ieni ai naziÅŸtilor au creat propria lor versiune, “Lebensborn-ElveÅ£ian” care, cu modificări minore, există ÅŸi azi ÅŸi este aplicat sistematic ca unealtă de genocid împotriva minorităţilor. Nu e clar un singur lucru: dacă elveÅ£ienii s-au inspirat din Hitler, sau Hitler a fost inspirat de elveÅ£ieni. După al doilea război, elveÅ£ienii au perfecÅ£ionat acest sistem care e folosit ca politică de stat împotriva copiilor imigranÅ£ilor, având o motivaÅ£ie economică.” 
“Åži astăzi statul elveÅ£ian aplică minuÅ£ios planul lui Himmler de răpire a copiilor imigranÅ£ilor pe care-i consideră “valoroÅŸi din punct de vedere rasial”.” Sistemul funcÅ£ionează prin următoarele mecanisme, care se coordonează ÅŸi se sincronizează fără cusur. Sunt trei mecanisme-instituÅ£ii: 1) Amtsvormundschaft (modelată după “Lebensborn-ul” naziÅŸtilor: o comisie de gardieni numiÅ£i politic), 2) Erziehungsberatung (examinatori – psihologi ÅŸi “experÅ£i rasiali” – care evaluează ÅŸi “justifică” decizia criminală de luare a copilului de la părinÅ£ii lui către biroul Amtsvormundschaft), ÅŸi 3) instanÅ£ele de judecată (care pecetluiesc decizia de răpire a copilului sau stabilesc chiar ele ca un copil să fie luat de la părinÅ£i dacă li se pare că asta va contribui la germanizarea ÅŸi “arienarizarea” copilului). InstanÅ£ele de judecată intervin pentru a corecta deciziile “Amtsvormundschaft” în cazul în care acestora riscă să le scape un copil “valoros”. InstanÅ£ele de judecată pot comanda răpirea copilului, arienarizarea ÅŸi germanizarea lui. InstanÅ£ele sunt elementul cheie în Lebensborn-ul elveÅ£ian.” 

sa1
“Prin ordin al secretariatului provinciei: Aceste locuri publice sunt rezervate exclusiv doar albilor.”

sa3“Sistemul funcÅ£ionează în modul următor: “Amtsvormundschaft, care lucrează la nivel local, fiind răspândit în toată Å£ara, identifică un copil care aparÅ£ine unei minorităţi sau unei căsătorii mixte ÅŸi care se califică pentru Lebensborn. Pot inventa orice fel de pretext ca să “justifice” intervenÅ£ia asupra familiei cu scopul de a lua copilul din familie ÅŸi de a-l înstrăina de părinÅ£i. Pretextul pe care îl folosesc e că acÅ£ionează “în interesul copilului” despre care susÅ£in că ar fi în pericol din cine ÅŸtie ce motiv. Uneori, Amtsvormundschaft se duc direct în instanţă cu decizia de a lua copilul din familie, iar judecătorii pun ÅŸtampila pe răpirea copilului. PărinÅ£ii care fac apel ajung în faÅ£a Erziehungsberatung ÅŸi n-au nici o ÅŸansă să-l recupereze. Singurii minori pe care îi resping sunt cei care au defecte mentale sau fizice. PărinÅ£ii care nu renunţă să se lupte cu statul se trezesc acuzaÅ£i de “infracÅ£iuni” pe care nu le-au comis ÅŸi pe baza cărora sunt deportaÅ£i, desigur fără copilul lor, care rămâne în ElveÅ£ia. ÃŽn cazul în care nu-i pot deporta pe părinÅ£i, instanÅ£ele amână o rezoluÅ£ie ani la rând până când copilul a ajuns deja adolescent ÅŸi e total înstrăinat de părinÅ£ii săi naturali ÅŸi de cultura sa; de regulă nu mai vorbeÅŸte nici limba maternă. Orice-ar face părintele pentru a-ÅŸi recupera copilul e în zadar. BirocraÅ£ii elveÅ£ieni n-au nici o reÅ£inere să încalce legi, să le interpreteze cum vor ei, să ia ÅŸpăgi, să ÅŸantajeze ÅŸi să ia chiar ostatici.” 
user33905_pic2910_1338478398
emmentalSaas-Fee-nightimg_3649“O altă metodă de a scăpa de părinÅ£ii care nu renunţă să se lupte cu statul elveÅ£ian pentru a-ÅŸi recupera copilul e să comande “examinarea lor psihologică ÅŸi psihiatrică”, ÅŸtiind desigur că medicii vor stabili că sunt bolnavi psihici. O examinare neutră de către doctori non-elveÅ£ieni, europeni sau independenÅ£i este strict interzisă. Doar “examinarea” în instituÅ£iile controlate de ei ÅŸi de “profesioniÅŸtii” lor e permisă. Astfel, totul e o mascaradă: de la instanÅ£e, la psihiatrie: cu scopul de a oprima, persecuta ÅŸi distruge minorităţile etnice, cultura ÅŸi limba lor.”
“Parazitism elveÅ£ian: profit de pe urma genocidului, fraudei ÅŸi evaziunii fiscale:
ÃŽntreaga ElveÅ£ie este construită în jurul filosofiei parazitismului. Ascund bani de la germanii care fac evaziune fiscală în Å£ara lor, ascund banii negri ai lorzilor războiului din Africa, ÅŸi ai oficialilor corupÅ£i din toată lumea. Miliardele de dolari pe care le obÅ£in de pe urma parazitismului se văd cu ochiul liber. Mult mai puÅ£in vizibil e faptul că ElveÅ£ia profită chiar ÅŸi mai mult de-atât – poate zeci de miliarde de dolari – din exploatarea minorităţilor etnice prin forma de genocid descrisă mai sus. Furând ÅŸi “transferând cu forÅ£a copiii unui grup la alt grup”, ElveÅ£ia evită problemele economice ÅŸi sociale care rezultă din îmbătrânirea populaÅ£iei ÅŸi din scăderea natalităţii (consecinÅ£e dramatice ale sărăciei produsă de capitalism). Când deportează un părinte, ElveÅ£ia rămâne cu taxele pe care acesta le-a plătit ÅŸi cu contribuÅ£iile pe care le-a făcut la sistemul de pensii: în total se adună miliarde ÅŸi miliarde de dolari din industria genocidului comis de elveÅ£ieni împotriva imigranÅ£ilor. Profitul obÅ£inut de pe urma acestui genocid reprezintă cea mai mare contribuÅ£ie la economia ÅŸi trezoreria ElveÅ£iei.” 
“Industria genocidului: ContribuÅ£iile economice ale industriei elveÅ£iene, cum ar fi construcÅ£ia de maÅŸini, bănci ÅŸi turism sunt bine cunoscute ÅŸi sunt publice. Marea necunoscută e valoarea contribuÅ£iei care rezultă din industria genocidului elveÅ£ian. Se estimează că statul elveÅ£ian face un profit de 13 miliarde de dolari din taxele ÅŸi contribuÅ£iile plătite de imigranÅ£ii pe care-i deportează; aceasta este cea mai consistentă sursă de venit pentru economia ElveÅ£iei ÅŸi pentru trezoreria statului.” (sursa
kinderheim_des_alpes_beatenberg_fliegeraufnahme
frauen-und-kinderheim_wolfbrunnen_1930_2_572kb
WIEDERGUTMACHUNGS MASSNAHMEN, GEDENKEN, GEDENKANLASS, GENUGTUUNG, VERDINGKIND, KIND, ARBEIT, KINDERARBEIT, MISSBRAUCH,
Capitalizarea societăţilor, popularizată de clasa intelectuală capitalistă prin exprimarea inocentă de “revoluÅ£ie industrială”, a însemnat deposedarea ţăranilor ÅŸi a meÅŸteÅŸugarilor de mijloacele de a-ÅŸi asigura traiul pentru a putea fi transformaÅ£i în proletari, adică în sclavi salariali: oameni a căror existenţă depinde de acceptarea condiÅ£iilor impuse asupra lor de capitaliÅŸti. Sclav înseamnă o persoană care ÅŸtie că va muri dacă nu acceptă condiÅ£iile impuse asupra sa de către cel care are posibilitatea să-i ia viaÅ£a sau să-i provoace moartea, în mod direct (ucidere) sau indirect (înfometare, boală, sărăcie, sinucidere, abandon social).
ÃŽnÅ£elegerea mecanismelor prin care statul ÅŸi capitalismul s-au format în paralel ÅŸi s-au influenÅ£at unul pe altul e esenÅ£ială, pentru că aceste mecanisme s-au perfecÅ£ionat în timp, iar violenÅ£a lor e cu atât mai brutală cu cât e acceptată ca stare de normalitate de indivizii din societăţi care sunt victimele ÅŸi Å£intele lor. Capitalismul e în fond o ideologie de covertire permanentă a omului în marfă (capital uman); e o ideologie profund totalitară, pentru că, pe măsură ce evoluează, acaparează orice aspect al vieÅ£ii ÅŸi orice respiraÅ£ie a societăţii în scopul distrugerii oricărei rezistenÅ£e faţă de convertirea în bani a proletarului, a vieÅ£ii sale ÅŸi a nevoilor sale. Omul, care e obligat să trăiască pentru a munci ÅŸi întreÅ£ine clasa conducătoare, nu doar că e mereu deposedat de orice drepturi (care, în democraÅ£ia liberală, sunt mecanisme sociale defensive faţă de abuzurile clasei conducătoare), e tolerat doar atâta timp cât e “marfă” adică munca sa poate fi vândută, iar faptul că respiră poate produce bani. Când îşi pierde “valoarea de piaţă”, e aruncat la gunoi, literalmente, ÅŸi stigmatizat ca “parazit social” de “morala” capitalistă, pentru a putea fi eliminat fizic cât mai rapid din societate. Practic, orice om care nu produce profit pentru minoritatea conducătoare – din diverse motive – e un mort social:
O expoziÅ£ie care s-a deschis acum 5 ani, ÅŸi care ÅŸi azi mai poate fi văzută la Ballenberg, a prezentat ElveÅ£iei moderne realitatea trecutului ei sinistru privind exploatarea copiilor. Cel care a organizat expoziÅ£ia, Basil Rogger, spune că din anii 1920, mereu s-a scris, au fost manifeste, au apărut reviste, autobiografii, articole în presă despre suferinÅ£ele îndurate de copii care munceau în sclavie. Nu era un secret. Dacă cineva ar fi dorit să ÅŸtie de existenÅ£a lor, afla.
Până în momentul în care această expoziţie a fost organizată, o generaţie a trecut de când luarea copiilor în sclavie a încetat, dar elveţienii tot nu sunt în stare să-şi confrunte trecutul. Statul a fost pregătit să răspundă acestei chestiuni, spune Rogger. Copii-pe-contract care credeau că experienţele lor au fost cazuri izolate şi-au dat seama că nu a fost aşa, şi au început să-şi împărtăşească suferinţele.
Vizitatorii au început ÅŸi ei să pună întrebări despre propriile lor familii. Rogger spune că uneori mulÅ£i reveneau ÅŸi îi spuneau că au descoperit că în familia lor cineva fusese dat în sclavie ca muncitor. Oamenii au început să devină conÅŸtienÅ£i de omniprezenÅ£a acestui sistem, pentru că aproape orice elveÅ£ian ÅŸtie pe cineva care a fost plasat într-o “familie adoptivă”.”
ÃŽn ultimii ani, a avut loc un proces de conÅŸtientizare a acestui fenomen. Abia anul trecut, statul ÅŸi-a cerut scuze în mod oficial copiilor luaÅ£i în sclavie, dar ÅŸi altor victime ale politicilor capitaliste (fără ca cineva să menÅ£ioneze că toate acestea au legătură cu capitalismul): oameni care au fost sterilizaÅ£i forÅ£at, sau deÅ£inuÅ£i abuziv.
“Parlamentul ElveÅ£iei, Bundeshaus e foarte ocupat.Activistul Guido Fluri tocmai a obÅ£inut 100.000 de semnături pentru o petiÅ£ie în care a întrebat dacă trebuie ca acestor victime să le fie acordate compensaÅ£ii, în urma unui referendum naÅ£ional. PetiÅ£ia cere ca statul să acorde compensaÅ£ii de 500 de milioane de franci elveÅ£ieni celor 10.000 de adulÅ£i care au fost răpiÅ£i ÅŸi luaÅ£i în sclavie de fermieri ÅŸi care încă mai sunt în viaţă astăzi, precum ÅŸi altora care au avut de suferit de pe urma politicilor fasciste ale statului elveÅ£ian. PetiÅ£ia a fost lansată în aprilie 2014.Fluri spune că succesul ei arată cât de puternic elveÅ£ienii empatizează cu soarta copiilor-sclavi (impresia lui e falsă, însă, pentru că situaÅ£ia se repetă azi cu copiii imigranÅ£ilor, care reprezintă o pătrime din populaÅ£ia ElveÅ£iei, lipsită de drepturi ÅŸi supusă mereu abuzurilor ÅŸi legilor draconice). Face lobby în Parlament pentru a câştiga susÅ£inere din partea politicienilor pentru această petiÅ£ie. Le explică parlamentarilor cât au îndurat aceÅŸti copii – “oameni care au suferit decenii la rând, care au luptat, care nu au putut niciodată să iasă din tranÅŸee, care s-au ascuns, care au suferit de ruÅŸinea abuzurilor la care au fost supuÅŸi… unii care azi trăiesc abandonaÅ£i…” Nu e vorba doar de bani, spune el. “Ce e important e să arătăm că ne îndreptăm spre o conÅŸtientizare a acestei imense suferinÅ£e pe care statul a cauzat-o.”
Sindicatul Fermierilor e de acord în principiu cu acordarea de compensaÅ£ii, dar se opune categoric ideii că fermierii ar trebui să contribuie. “Trebuie să înÅ£elegeÅ£i cum erau vremurile în care aceÅŸti minori au fost daÅ£i spre adopÅ£ie fermierilor”, spune preÅŸedintele sindicatului, Markus Ritter.Consiliile ÅŸi bisericile nu aveau bani. Familiile de fermieri au fost rugate să aibă grijă de aceÅŸti copii care trăiau în sărăcie cu familiile lor naturale, sau care nu aveau decât un părinte, aÅŸa că fermierii au îndeplinit un rol social.” E conÅŸtient însă că aceÅŸti copii au fost folosiÅ£i ca sclavi muncitori? “Am primit foarte multe răspunsuri de la cei care au fost adoptaÅ£i ÅŸi toÅ£i ne spun că au fost trataÅ£i foarte bine… Dar suntem conÅŸtienÅ£i că unii copii nu au fost trataÅ£i aÅŸa cum ar fi trebuit.”
Guido Fluri spune că re-examinarea socială este o formă de eliberare pentru unii dintre cei care au fost sclavi muncitori în copilărie. MulÅ£i oameni în vârstă vin în cârje sau scaune cu rotile la biroul lui pentru a-i povesti prin ce-au trecut. Zilele trecute a găsit pe biroul său un poem. Pentru alÅ£ii, discutarea publică a ceea ce au îndurat e de nesuportat, iar Fluri a primit chiar ÅŸi ameninţări. “MulÅ£i dintre cei care au trecut prin aceste suferinÅ£e simt că rănile lor se redeschid,” spune el. “Pot înÅ£elege asta. Sunt complet depăşiÅ£i de această situaÅ£ie.”
A durat mult până când efortul de a obÅ£ine compensaÅ£ii să ajungă în acest punct. Loretta Seglias spune că chestiunea compensaÅ£iilor e complicată în ElveÅ£ia. ÃŽncă există această temere de a plăti compensaÅ£ii… Unii spun că dacă încep să fie acordate compensaÅ£ii într-o anumită chestiune, cu ce alte cereri se vor trezi mâine?” ExperienÅ£a despăgubirilor de război a lăsat cicatrici.
David Gogniat a plecat de la familia adoptivă când avea 15 ani. Conduce o afacere de transport. A mers să studieze arhivele din Berna împreună cu soÅ£ia sa. Din iulie 2014, foÅŸtii copii sclavi-muncitori au acces la arhivele copilăriei lor. David a început prin a căuta detalii despre trecutul mamei sale acum 2 luni.
Pentru mine e clar că a existat o înÅ£elegere între asistenÅ£a socială ÅŸi fermieri ca asistenÅ£ii să le ofere fermierilor braÅ£e de muncă care să nu coste virtual nimic,” spune el. Dar nu vrea decât să ÅŸtie atâta: Cine a decis ca ei să fie răpiÅ£i din familia lor?”
Acceptă că ar putea să nu afle niciodată, dar în acelaÅŸi timp crede că dacă ar putea afla, trecutul ar fi mai uÅŸor de suportat. AjunÅŸi în sediul arhivelor, aÅŸteaptă în clădirea modernă, de sticlă. Yvonne Pfaffli, care i-a găsit dosarele, ajunge cu două dintre ele. ÃŽl las pe David să le citească în liniÅŸte. După o perioadă, mai repede decât mă aÅŸteptam, apare.
Acum am înÅ£eles lucruri despre care n-am auzit ÅŸi n-am ÅŸtiut înainte, ÅŸi cred că trebuie să mai caut în aceste dosare,” spune el. După ceva timp, mi-a spus că a aflat unele detalii despre tatăl său, ÅŸi unele detalii intrigante despre informaÅ£ii financiare – dar nu vrea să divulge care sunt. Pare doar uÅŸurat că a putut citi dosarele copilăriei sale. După ce a făcut mai multe vizite la arhive, a găsit ce lipsea din trecutul său ÅŸi a lămurit unele mistere. MulÅ£i oameni au mari goluri Ã®n trecutul lor, spune Pfaffli. Unii îşi amintesc doar că a venit o maÅŸină neagră care i-a luat de-acasă, fără să ÅŸtie măcar de ce.
“Nu au ÅŸtiut niciodată că ar fi putut fi luaÅ£i de acasă pentru că părinÅ£ii lor divorÅ£aseră”, spune ea. “Acestea sunt întrebări foarte importante, ÅŸi mulÅ£i sunt foarte nervoÅŸi, ÅŸi mulÅ£i sunt poate temători să citească aceste dosare pentru că nu ÅŸtiu la ce să se aÅŸtepte, dar, pe de altă parte, cumva răsuflă uÅŸuraÅ£i că aceste dosare există.”
Documentele de obicei au fost scrise de personalul serviciilor sociale iar pespectiva lor e diferită de cea a copiilor. Nici unul dintre aceste documente nu menţionează vreun abuz.
Sarah, care acum are 51 de ania plecat din familia adoptivă când avea 15 ani ca să fie ucenică ÅŸi nu s-a mai întors niciodată la ei. Åži ea are un dosar, deÅŸi unele lipsuri din acele documente au ÅŸocat-o. Scrisorile de la doctorul ÅŸcolii unde învăţa ÅŸi de la fosta învăţătoare, în care îşi exprimau îngrijorarea faţă de abuzurile pe care le îndura, lipsesc din aceste dosare, spune ea. LipseÅŸte ÅŸi scrisoarea de la un oficial local care ÅŸi-a cerut scuze că a plasat-o într-o familie nepotrivită. Ea spune că nu i s-a dat voie să păstreze acea scrisoare, doar i-a fost citită. Cu ajutorul reÅ£elei Verdingkinder Ã®ncearcă să găsească aceste documente.
Mai lipseÅŸte ÅŸi explicaÅ£ia motivului pentru care am fost plasată în acea familie în primul rând, cine a luat această decizie, cum s-a ajuns la asta, aÅŸa că din dosare lipsesc foarte multe,” spune ea. “E păcat. Nu vrem decât să ÅŸtim de ce viaÅ£a noastră a fost aÅŸa, ca să putem să lăsăm trecutul în urmă… ÃŽmi pare că autorităţile se prefac, de fapt, că ar vrea să ne ajute. Nu sunt deloc sigură că vor să facă asta în mod real.”
Christian a avut acces la dosare în iulie: E foarte, foarte important. E viaÅ£a mea. De asemenea, e important ca să înÅ£eleg ce s-a întâmplat în termeni tehnici ÅŸi ÅŸtiinÅ£ifici.”. Are multe întrebări: de ce au fost răpiÅ£i, de ce au fost duÅŸi atât de departe de mama lor? Åžtiau autorităţile că erau puÅŸi să muncească forÅ£at? Åžtiau de polio-artrita de care a început să sufere încă de când era în grija acelei “familii adoptive”? Spune că raportul psihologului care a dus la îndepărtarea lui din acea familie lipseÅŸte din dosarele sale. Sunt 700 de pagini pe care încă le mai studiază.
ÃŽmi arată scrisori de la mama sa care documentau cât de îngrijorată era de starea sănătăţii copiilor ei ÅŸi de faptul că li se negase dreptul să meargă la ÅŸcoală după ce au terminat gimnaziul. Există un contract încheiat cu fermierul ÅŸi care arată că părinÅ£ii lui au contribuit la chelutuielile familiei adoptive cu 900 de franci elveÅ£ieni o perioadă, apoi cheltuielile au crescut.
Dar unii dintre cei care au fost sclavi muncitori au căutat degeaba. Nu au găsit nici urmă de dosar. Fie au fost distruse acum multă vreme, fie mai recent,” spune Loretta Seglias. “Unii au găsit răspunsuri… alÅ£ii n-au găsit.”
Casa în care locuieÅŸte Sarah acum e plină de fotografiile copiilor ÅŸi nepoÅ£ilor ei. Are o căsătorie fericită. Familia ei nuÅŸtie absolut nimic de copilăria ei. Dosarele sclaviei, abuzurilor, violurilor ÅŸi violenÅ£elor îndurate din partea „familiei adoptive” le Å£ine departe de casă: nu vrea să fie descoperite de familia ei. Când au loc întâlniri cu alÅ£ii care au fost copii-muncitori-sclavi nu merge niciodată la cele din oraÅŸul ei, pentru a nu fi recunoscută.
“Nu vreau să stau în calea copiilor mei în nici un fel. Nu vreau să le amărăsc zilele cu trecutul meu”, spune ea. „Copii-pe-contract încă nu ÅŸi-au găsit locul în aceastăsocietate. ÃŽncă suntem consideraÅ£i „inferiori”, un fel de oameni care ar trebui să trăim în beciuri. De-asta aÅŸ prefera ca mai ales vecinii mei să nu afle niciodată care a fost trecutul meu.”
David Gogniat a fost într-o vreme preÅŸedintele AsociaÅ£iei Hauliers, ÅŸi unii dintre cei care care fac parte din aceastăasociaÅ£ie au aflat recent că Ã®n copilărie el a fost un copil muncitor-sclav. „Atunci am aflat că unii dintre cei cu care lucram au fost ÅŸi ei în aceeaÅŸi situaÅ£ie,” spune el. „Am aflat că au fondat un club ÅŸi m-au invitat ÅŸi pe mine la o întâlnire de-a lor, aÅŸa că acum sunt membru în organizaÅ£ia lor.”
Å¢elul lui e să oblige statul să acorde compensaÅ£ii copiilor folosiÅ£i ca sclavi muncitori. “Eu am avut noroc că am fost mai rezistent ÅŸi am putut munci ÅŸi, după ce-am scăpat de-acolo, am putut să-mi refac viaÅ£a. Dar mulÅ£i nu au supravieÅ£uit.”
Christian, care are acum 42 de ani, este artist. Casa sa e decorată cu sculpturi ÅŸi fotografii. Nu ÅŸi-a ales aceastăcarieră Ã®ntâmplător. „Fratele meu ÅŸi cu mine nu am fost niciodată Ã®ncurajaÅ£i să ne exprimăm sentimentele în cuvinte, ÅŸi să le exprimăm mai ales fără să ne temem de represalii, fără să ne fie frică,” spune el. “Cumva am simÅ£it că Ã®n artă voi învăţa să exprim ce gânduri am, să povestesc imaginile care nu-mi ies din memorie.” RelaÅ£ia cu mama sa a fost distrusăAceste evenimente mi-au distrus familia total,” spune el. Mama lui e de acord. „Ne-am înstrăinat. Nu mai avem mai nimic în comun,” spune ea. „E foarte dificil, chiar ÅŸi acum, după atâta timp.”
Christian spune că experienÅ£a copilăriei sale a lăsat nenumărate ÅŸi foarte profunde cicatrici. “ÃŽÅ£i dai seama căeÅŸti diferit, dar nu vrei să fii diferit. Cumva vrei să fii un om ca toÅ£i ceilalÅ£i. Cumva vrei să pretinzi că aÅŸa ceva nu Å£i s-a întâmplat niciodată.” (Sursa)
richterswil1
Schreinerwerkstatt in der Erziehungsanstalt St.Georg, Knutwil LU. Um 1930
kinder-bei-der-abendtoilette-in-der-erziehungsanstalt-auf-schloss-kasteln-ag-jpg
kehrsatz
14701270,10183252,dmFlashTeaserRes,03-10%2371-33654710.JPG
fruehturnen
birnbaeumen3
waschen_im_maedchenerziehungsheim_kehrsatz_1930_535kb
kinderheim_birnbaeumen_stgallen
maedchenheim_heimgarten_buelach_feldarbeit_1930_510kb
maedchenerziehungsheim_richterswil_waescherei_1930_646kb
frauen-und-kinderheim_wolfsbrunnen_lausen_1930_367kb
waisenhaus_winterthur_um_1914a
_78582632_david-with-sister
_78582639_boots-and-shoes-624
_78580607_christian-with-mum-624
_78585622_8ee4eeeb-7359-40ea-adbf-182425f2b489
_78588611_christian's-mum
vk1
served from 1883 to 1951 the former Cistercian monastery Rathausen (LU) as catering
friedheim
The Women and Kînderheim Wolfsbrunnen in Lausen, 1930
The daughters Institute on the sidewalk, Schaffhausen, 1930
orphanage Basel Note:
(1) “ConsideraÅ£ii asupra tratamentului popoarelor de rase străine din Est” este un memorandum secret pe care Himmler i l-a înmânat lui lui Hitler la 5 ani după ce a conceput acest plan, în 1940:
“Referitor la tratamentul care va fi aplicat raselor străine din Est, trebuie să avem în vedere să recunoaÈ™tem È™i să cultivăm cât mai multe grupuri etnice cu putință, adică, pe lângă polonezi È™i evrei, sunt ucrainienii, ruÈ™ii albi, goralii [Goralen], Lemcos [Lemken] È™i Cashubos [Kaschuben]. Dacă alte grupuri mici ÅŸi izolate, naÅ£ionale, pot fi găsite în alte locuri, ÅŸi ele ar trebui tratate la fel. Ceea ce vreau să spun e că nu doar că nu suntem cât se poate de interesaÅ£i să nu ne trezim cu populaÅ£iile din est unite, ci, dimpotrivă vrem să le dividem în cât mai multe părÅ£i ÅŸi segmente cu putinţă. Dar chair ÅŸi în interiorul grupurilor entice trebuie să urmărim interesul nostru ca să conducem aceste grupuri spre a fi cât mai unite ÅŸi solide, sau poate să trezim în ele o conÅŸtiinţă naÅ£ională ÅŸi o cultură naÅ£ională, numai ca pe urmă să le dizolvăm în fragmente ÅŸi particule mici ÅŸi nenumărate (să le atomizeze). ÃŽn mod natural, vrem să folosim pe unii din aceste grupuri entice, în special din cele mai mici, pentru a-i plasa în funcÅ£ii de conducere în poliÅ£ie ÅŸi în primării. Numai primarii ÅŸi poliÅ£ia locală vor avea voie să conducă aceste grupări etnice. ÃŽn ce-i priveÅŸte pe gorali, ÅŸefii de trib individuali ÅŸi bătrânii tribului, care trăiesc în nesfârÅŸite lupte unii cu alÅ£ii, ar trebui să fie cei care ocupă poziÅ£ii de conducere. Nu trebuie să existe nici o centralizare către vârf, pentru că numai dizolvând aceast întreg conglomerat de oameni ai guvernului general, care se ridică la 15 milioane, ÅŸi la 8 milioane în provinciile de est, va fi posibil să putem să promovăm politica de selecÅ£ie rasială, care trebuie să fie baza pentru planurile noastre: ÅŸi anume, să selectăm din aceste grupări pe cei care sunt valabili din punct de vedere rasial pentru a-i putea aduce în Germania È™i pentru a-i asimila aici.
ÃŽn câțiva ani – aÈ™ spune 4-5 ani, numele de Cashubes, de exemplu, trebuie să fie total uitat, pentru că la acea vreme poporul Cashubian nu va mai exista (asta va fi valabil È™i în ce-i priveÈ™te mai ales pe prusacii din vest). Sper că conceptul de evrei va fi complet exterminat prin relocarea lor forÈ›ată în Africa sau în altă colonie. ÃŽntr-o perioadă oarecum mai lungă, va fi posibil să facem ca conceptele etnice de ucrainieni, gorali È™i să dispară din zona controlată de noi. Ce am spus despre aceste popoare fragmentate e valabil pe o scală mai mare ÅŸi pentru polonezi.
O chestiune fundamentală a acestor probleme este legată de educaÅ£ieÅŸi astfel de chestiunea selecÅ£iei tineretului pe baze rasiale. Pentru toÅ£i non-germanii din Est, nu trebuie să existe ÅŸcoală mai avansată de 4 ani – gimnaziul. Singurul scop al acestor ÅŸcoli e ca ei să ÅŸtie artimetică ÅŸi să numere până la 500, nu mai mult; să ÅŸtie să-ÅŸi scrie numele, ÅŸi să cunoască că legea divină e ca ei să se supună germanilor ÅŸi să fie oneÅŸti, harnici ÅŸi buni. Nu cred că e necesar să ÅŸtie să citească.
Dincolo de această educaÅ£ie de bază, nu trebuie să existe nici un fel de alte ÅŸcoli în Est. PărinÅ£ii, care de la început vor dori să îşi dea copilul la o ÅŸcoală mai bună după educaÅ£ia gimnazială, trebuie să facă cerere pentru asta la SS ÅŸi la ÅŸefii poliÅ£iei. Prima regulă în analizarea cererii lor trebuie să fie dacă copilul lor este perfect din punct de vedere rasial È™i dacă îndeplineÈ™te alte condiÈ›ii ale noastre. Dacă acest copil corespunde, îl vom considera ca parte a sângelui nostru, È™i atunci părinÈ›ii vor fi informaÈ›i despre decizia de a le trimite copilul la o È™coală în Germania, unde va rămâne pentru totdeauna.
Oricât de crude și tragice ar putea fi cazurile individiuale, această metodă este cea mai blândă și mai bună dintre toate.
PărinÅ£ii unui asemenea copil de sânge bun…. probabil nu vor mai produce alÈ›i urmaÈ™i, astfel încât pericolul acestor sub-oameni din est[Untermenschenvolk des Ostens] de a găsi o clasă de lideri care, din moment ce ar fi egali cu noi, ar fi È™i periculoÈ™i pentru noi, va dispărea. PărinÈ›ii pot pleca È™i ei în Germania pentru a deveni cetățeni loiali. Dragostea pentru copilul lor, al cărui viitor È™i a cărui educaÈ›ie depind de loialitatea părinÈ›ilor, va fi o armă puternică în a-i convinge să se supună la ceea ce le cerem.
Dincolo de examinarea cererilor părinÈ›ilor pentru o educaÈ›ie mai bună (de care să se bucure) copilul lor, va exista È™i o selecÈ›ie anuală a tuturor copiilor făcută de guvernul general – pentru vârste de la 6 la 10 ani – pentru a-i putea separa pe cei care se califică rasial de cei fără valoare rasială. Cei care vor fi consideraÅ£i rasial valabili vor fi trataÅ£i în acelaÅŸi fel ca un copil care este admis pe aceeaÅŸi bază de rasă, după ce cererea părinÈ›ilor va fi acceptată.”
Documentul numărul 1880 a fost proba acuzării numărul 1314. [Scris de mână] Dr. Gross de la Biroul de politici rasiale a fost informat asupra acestui document pe 28 noiembrie 1940. Wolff. [È™tampilă] Strict secret.”
Sursa: Trials of War Criminals Before the Nuernberg Military Tribunals Under Control Council Law No. 10. Vol. 13: United States of America v. Ernst von Weizsaecker, et al. Case 11: ‘Ministries Case’. US Government Printing Office, District of Columbia: 1952. pp. 147-150.
(2) La fel s-a întâmplat ÅŸi în Statele Unite, ÅŸi în alte ţări, mai ales în cele catolice. Femeile care năşteau fără a fi căsătorite erau forÅ£ate să-ÅŸi dea copilul spre adopÅ£ie, sau acesta pur ÅŸi simplu le era furat de stat. Dar nu doar femeile necăsătorite cădeau victime, ci ÅŸi cele căsătorite. ÃŽn Spania, Australia, Irlanda, sute de mii de copii au fost răpiÅ£i din maternităţi, cu complicitatea medicilor ÅŸi a poliÅ£iei, de călugăriÅ£e catolice ÅŸi de preoÅ£i care au încasat sume neinvestigate de bani de pe urma vinderii lor către alte familii din Occident. Nu se ÅŸtie dacă unii dintre aceÅŸti copii nu au ajuns pe mâna unor „părinÅ£i” care-i exploatau, dar în Australia s-a întâmplat aÅŸa.)
(3) Deloc Ã®ntâmplător, pe teritoriul actual al ElveÅ£iei au fost arse de vii cele mai multe femei din Europa, după ce biserica le acuza de „vrăjitorie”. Silvia Federici explică mecanismul prin care „vânătoarea de vrăjitoare” din Europa a reprezentat de fapt o privatizare a trupurilor femeilor ÅŸi o naÅ£ionalizare a minÅ£ii, personalităţii, feminităţii ÅŸi controlului reproducerii lor. Terorismul de stat împotriva femeilor a mers în paralel cu privatizarea pământurilor – furtul resurselor comunale de către bogaÅ£i. Scopul acestora era lipsirea ţăranilor ÅŸi muncitorilor de autonomie pentru a-i putea face dependenÅ£i de a munci pentru un salariu în industrie. Din acest motiv, anti-capitaliÅŸtii numesc capitalismul „sclavie salarială”. Convertirea cu forÅ£a a ţăranilor ÅŸi meÅŸteÅŸugarilor în proletari se regăseÅŸte astăzi în foarte multe politici impuse oamenilor care muncesc pentru a trăi, prezentate de economiÅŸti ca „austeritate” (sărăcire artificială), neoliberalism, globalizare etc. Scopul acestora e subjugarea totală a celor care produc bunăstare în orice societate: muncitorii. „Austeritatea” este de fapt o politică neîncetată, impusă clasei muncitoare începând din anii ’70, odată cu lovitura de stat împotriva socialistului Allende în Chile ÅŸi impunerea de către SUA a unei dictaturi fasciste, extrem de sângeroasă ÅŸi brutală. ÃŽn Chile oamenii au fost convertiÅ£i la „miracolul pieÅ£ei”, aÅŸa cum a numit Milton Friedman sărăcirea lor forÅ£ată ÅŸi negarea accesului la servicii ÅŸi resurse publice, prin teroare, tortură, crimă ÅŸi violenÅ£e, însoÅ£ite de o imensă maÅŸinărie de propagandă. Margret Thatcher care a impus ÅŸi în SUA de Reagan ÅŸi în Marea Britanie politicile de terorism economic, testate în Chile, a regretat că nu putea apela ÅŸi ea la tortură, aÅŸa cum a făcut dictatorul fascist Pinochet. Nu se ÅŸtie câţi oameni au murit din cauza terorismului economic impus de Thatcher&Reagan. ÃŽn Europa de est ÅŸi mai ales în Rusia, în anii ’90, consolidarea dependenÅ£ei muncitorilor de „piaţă” ÅŸi subminarea constantă a autonomiei individuale ÅŸi a ÅŸanselor de a supravieÅ£ui în afara „pieÅ£ei” au provocat probabil milioane de morÅ£i, dar aceste crime nu vor apărea niciodată în statisticile capitaliÅŸtilor.

SURSA REVOLUTIAANARHISTA



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites