Thursday, April 22, 2010

MEDICUL CARE S-A OPERAT SINGUR

La data de 29 aprilie 1961, Leonid Rogozov, un doctor în vârstă de 27 de ani al unei expediţii din Antarctica, s-a trezit cu febră şi o durere acută în zona abdomenului. Exasperat, în ziua următoare a luat singura decizie posibilă într-o astfel de situaţie: să se opereze singur de apendicită, având în vedere că era singurul abilitat să facă aşa ceva dintre cei 12 oameni care se mai aflau la baza rusă "Novolazarevskaya", din Antarctica.

Astfel, în noaptea de 30 aprilie şi-a scos singur apendicele, aplicându-şi o anestezie locală. Totuşi, a fost asistat de un inginer şi de meteorologul bazei.

Datorită acestui eveniment, doctorul în vârstă pe atunci de 27 de ani, a devenit faimos în întreaga lume, scrie englishrussia.com. Leonid Rogozov a fost nevoit să ia această decizie deoarece nu exista posibilitatea unui avion

care să-l transporte în timp util.

În noaptea de 30 aprilie 1961, chirurgul s-a aşezat în pat, pe jumătate aplecat în partea stângă. Ajutat de o oglindă, un meteorolog şi un inginer, care îi înmânau instrumentele, doctorul a început să se opereze. A efectuat o incizie de 12 centimetri cu bisturiul, după ce, în prealabil, şi-a făcut anestezie cu novocaină.

Urmărind prin intermediul oglinzii sau doar prin palpare, el şi-a îndepărtat apendicele inflamat şi şi-a injectat antibiotic în cavitatea abdominală. Operaţia a durat o oră şi 45 de minute. După cinci zile temperatura a scăzut, iar după alte două copcile au fost îndepărtate.

În cadrul unui muzeu din St. Petersburg se găseşte expusă trusa chirurgicală folosită de Leonid Rogozov pentru a se opera.

Antena3.ro

2 comments:

Ma duc la Yoga sambata :X:X La casa de cultura Friderich Schiller. Macar de curioztate. Poate ma pun aia sa stau in pozitia lotusului sau sa fac exercitii de respiratie :)

este si lama Tanpai in romania, in weekend la marriott si saptamina viitoare retreat la bran/moeciu..postez amanunte
succes

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites