Destinul misterios al lui Michael Rockefeller -THE MISTERIOUS DESTINY OF MICHAEL ROCKEFELLER

THE MISTERIOUS DESTINY OF MICHAEL ROCKEFELLER-FULL DOCUMENTARY HERE

MORE ABOUT MICHAEL HERE

Acest film documentar prezintă remarcabila poveste din spatele colecţiei Michael Rockefeller, de la Metropolitan Museum din New York. Aceasta este una din cele mai frumoase colecţii de artă primitivă din lume: obiecte impunătoare readuse dintr-o altă lume, dintr-o junglă bântuită de spirite şi vânători de capete.

Sculpturile au fost aduse în America de un tânăr pe nume Michael Rockefeller, care a dispărut căutându-le.

Născut în 1938, Rockefeller era fiul cel mai mic al guvernatorului New York-ului. Pasionat de expediţii şi arheologie, tânărul a făcut mai multe călătorii în Guineea, unde a studiat tribul Dani şi arta Asmat.

Pe 17 noiembrie 1961, Rockefeller şi antropologul olandez Rene Wassing se aflau pe un râu din regiunea Asmat, într-o canoe la 30 de metri de ţărm, când aceasta s-a răsturnat.

Doi localnici au încercat să îi salveze pe cei doi, însă fără succes. Rockefeller a încercat să înoate către ţărm pentru a scăpa, însă a dispărut fără urmă şi a fost declarat oficial mort în 1964.

Părerea majoritară este că Rocckefeller fie s-a inecat, fie a fost atacat de un rechin sau de un crocodil. Deoarece vânătorii de capete şi canibalii erau încă prezenţi în unele zone ale Asmat, au existat speculaţii că Rockefeller a fost ucis şi mâncat de localnici.

În 1969, jurnalistul Milt Machlin a făcut o expediţie în Noua Guinee pentru a investiga dispariţia cercetătorului şi a concluzionat că există dovezi conform cărora Rockefeller ar fi fost ucis.

Vizionare online film documentar subtitrat Destinul misterios al lui Michael Rockefeller

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

PITICII - extraterestri sau specie umana?

Gnom

- Se spune ca piticii, acele fiinte umanoide de dimensiuni mici, cu ochi stralucitori si barbi lungi, care salasluiesc sub pamant sau in paduri, sunt fapturi imaginare.

Insa aparitia lor frecventa in legendele, basmele si povestile tuturor tarilor, de pe toate continentele, duce cu gandul la ideea ca ei ar exista sau ar fi existat cu adevarat. Descoperirile din ultimele decenii dau nastere unei intrebari inedite: sunt piticii o alta specie umana sau fiinte ce apartin unei alte civilizatii? -

Hobbitii din Indonezia

In Oceanul Indian, intre doua continente, Asia si Australia, de-a lungul Ecuatorului, se insira ca o "salba de smaralde" cea mai mare tara-arhipelag din lume: Indonezia. Pe una din miile de insule, pe Flores, traiau odata niste oameni micuti, cu o infatisare stranie, care vanau elefanti pitici si sobolani giganti. Aceasta relatare pare desprinsa dintr-o poveste pentru copii. In realitate nu este asa.

In anul 2003, o echipa de arheologi anunta cea mai spectaculoasa descoperire antropologica din ultimii ani, care ar putea schimba complet viziunea asupra istoriei evolutiei umane. In timpul sapaturilor din pestera calcaroasa Liang Bua, de pe insula Flores, cercetatorii au gasit scheletul bine conservat al unei fiinte umane, similare ca dimensiuni cu piticii din povesti, de aproximativ 90 de centimetri inaltime.

Stirea a agitat intreaga lume stiintifica, mai ales ca arheologii au scos la iveala scheletele partiale a noua indivizi din aceeasi specie. Piticii, despre care se credea ca traiesc numai in povesti, acum faceau parte din realitate. "Hobbitii" din celebrul film "Stapanul inelelor" au existat cu adevarat pe aceasta insula si au trait in urma cu aproximativ 12.000 de ani.

Descoperirea care ar fi trebuit sa faca lumina nu a facut decat sa adanceasca misterul. Acesti hominizi, denumiti Homo Floresiensis, cu creierul de marimea unui grapefruit si inalti de aproape un metru, au trait pana relativ recent, probabil in paralel cu Homo Sapiens, si au disparut in urma unei catastrofale eruptii vulcanice.

Langa scheletele lor au fost descoperite mai multe unelte din piatra si oasele unor specii de elefanti pigmei, pe care se pare ca "hobbitii" i-ar fi vanat. Studiul acestor ramasite a starnit o controversa stiintifica la nivel international. Unii cercetatori sustin ca Homo Floresiensis nu este decat un Homo Erectus degenerat, liliputanizat, datorita lipsei de hrana de pe insula prea putin incapatoare.

Insa alti savanti afirma ca este o alta specie de oameni, distincta. "Este vorba de hominidul cu cele mai extreme caracteristici descoperite vreodata", declara Robert Foley, profesor doctor in antropologie la Universitatea Cambridge.
Astfel, descoperirea din Flores a aruncat in aer credinta in unicitatea speciei umane pe Terra si a zdruncinat ideea ca piticii exista doar in povesti.

Pestera din Insula Flores

�

De altfel, in folclorul de pe insula indoneziana se face referire la un popor legendar, numit Ebu Gogo - niste fiinte salbatice, de dimensiuni liliputane, acoperite cu par, care traiau doar in pesteri si se fereau de oameni.

Intamplator sau nu, Indonezia este unicul loc din lume in care se spune ca traieste o fiinta similara cu Big Foot, insa de dimensiuni reduse, numita Orang Pendek (in indoneziana - persoana de statura mica) sau Little Foot. Aceasta creatura a fost descrisa ca avand o inaltime intre 80 si 150 de centimetri, bipeda, foarte puternica, acoperita cu par.

Prezenta acestor fiinte in insula Sumatra, din vestul Indoneziei, a fost confirmata, in special in ultimul secol, atat de localnici, cat si de colonistii europeni. Mai nou, aceasta teorie a atras si atentia oamenilor de stiinta.

Astfel, din anii '90, a fost demarat proiectul "Orang Pendek", in cadrul caruia antropologii britanici Debbie Martyr si Jeremy Holden incearca sa descopere urme ale existentei piticilor.

Amandoi afirma ca ar fi vazut personal aceste fiinte enigmatice, insa pana acum relatarile lor nu sunt sustinute de dovezi.
Oare intre Orang Pendek si Homo Floresiensis exista o legatura? Este posibil ca cel din urma sa fi fugit din calea cumplitei eruptii vulcanice si sa se fi retras in adancul junglei indoneziene, supravietuind astfel pana in zilele noastre?



Pigmei sau... pitici?

Descoperirile din Indonezia nu au fost insa singulare. In provincia turca Cappadocia, arheologii au gasit un intreg oras subteran, organizat pe 20 de nivele, interconectate printr-un sistem extins de pasaje, cu puturi de aerisire, cu vetre de foc pentru incalzire si sonde pentru stocarea apei.

Straniu este ca aceste camere si tuneluri sunt atat de mici si inguste, ca numai un copil s-ar putea descurca prin ele cu usurinta. Desi nu au descoperit inca ramasitele locuitorilor orasului subpamantean, oamenii de stiinta sustin ca populatia acestuia ar fi avut cel mult un metru si jumatate.

Cu alte cuvinte, erau pitici ce traiau izolati de oameni, lucru demonstrat prin faptul ca adapostul lor era camuflat in asa fel incat nu putea fi vazut de la suprafata. Dar de ce se ascundeau ramane un mister.

Cea mai plauzibila teorie ar fi aceea ca poporul subpamantean s-ar fi aparat astfel de oamenii de la suprafata, mult mai puternici decat el. Cercetarile arheologice din ultimele decenii au demonstrat faptul ca asemenea constructii subterane se gasesc in mai multe colturi ale lumii.

Arheologi excavand schelete de Homo Floresiensis

�

Astfel, stravechile mituri despre gnomi, pitici sau omuleti ce traiesc sub pamant au gasit, in sfarsit, o sustinere stiintifica. Pigmeii reprezinta grupurile etnice care traiesc, in general, in Africa, si se caracterizeaza prin faptul ca inaltimea lor nu depaseste 1 metru si jumatate.

Termenul "pigmeu" este de origine greaca si semnifica o unitate de masura a lungimii, de la cot la degete. In mitologia greceasca, pigmeii erau un trib de pitici, descris si de Homer, despre care se spune ca ar fi trait in India si in sudul Etiopiei de astazi.

Conform cercetatorilor, pe Terra exista triburi de pigmei inca necunoscute, cele mai multe in Africa, Australia si Oceania. De-a lungul anilor, au existat mai multe relatari ale oamenilor de stiinta, in care se povestea despre intalniri stranii cu oameni micuti.

In 1958, exploratorul australian Steve Hanter a povestit intr-o conferinta de presa tinuta la Naypyidaw, capitala Birmaniei, despre experienta sa neobisnuita traita cu doua saptamani in urma. Se afla in apropierea localitatii Putao, la granita dintre China si Birmania, cand a observat cateva maimute de dimensiuni mici, care, zarindu-l, s-au furisat cu agilitate in desisul padurii.

Intrigat, Hanter a incercat sa le urmareasca, dar asupra lui, din toate partile, a inceput sa cada o ploaie de sulite mici si ascutite. Ochelarii i s-au spart si exploratorul a cazut la pamant, ranindu-se la maini si picioare. In acel moment, atacul s-a oprit si Hanter a reusit sa culeaga de pe jos, drept trofeu, mai multe sulite cu varfuri din piatra, care ulterior i-au servit drept dovada.

Conform spuselor sale, atacatorii nu erau maimute, cum crezuse initial, ci niste fiinte stranii, cu o statura in jur de 30 de centimetri, inteligente si foarte agile. Surprinzator, micile creaturi aveau legate, in jurul coapselor, niste fasii ce pareau din piele de animal, pentru a le acoperi organele sexuale.

Prizonier in Liliputania

Si mai fantastica pare experienta pilotului sovietic Vasilii Egorov, desprinsa parca din povestirea lui Jonathan Swift, "Gulliver in tara piticilor". In august 1945, in timpul ostilitatilor declansate de armata sovietica impotriva Imperiului Japonez, avionul de vanatoare pilotat de Vasilii Egorov a fost doborat de catre fortele antiaeriene nipone, pe teritoriul Manciuriei. Locotenentul Egorov a reusit sa se catapulteze la timp din aparatul in flacari, parasutandu-se intr-o dumbrava.

Scheletul din insula Flores

�

Spre norocul sau, cazuse la 200 de kilometri de linia frontului, departe de fortele inamice, dar la mare distanta si de cei ce ar fi putut sa-l salveze. Dupa toate probabilitatile, in urma impactului cu solul, Egorov a suferit o comotie cerebrala nu foarte grava.

Conform spuselor sale ulterioare, s-a trezit cu sentimentul ciudat ca mainile si picioarele nu-l mai asculta. Ridicandu-si capul, si-a vazut corpul infasurat cu o banda transparenta, lata de un deget, de parca ar fi fost invaluit in plasa unui paianjen urias. Se afla, cu siguranta, intr-o pestera sau intr-o temnita subterana, caci nu se zarea nici macar o raza de soare.

In jurul sau erau mai multe faclii si, in lumina lor, ofiterul sovietic a inceput sa intrezareasca cum, de dupa pietre, isi fac aparitia niste fiinte micute, parca niste maimutele. Doar ca erau imbracate, si in maini tineau un fel de sabii. Inaltimea lor nu depasea 45 de centimetri. "Ce fel de oameni pot fi acestia?", s-a intrebat Vasilii Egorov.

S-a straduit sa se ridice, pentru a incerca sa le explice ca nu are deloc intentii rele si ca ar trebui sa fie eliberat. Insa in cateva clipe, capul i-a devenit foarte greu si pilotul a cazut din nou intr-o stare de letargie, in care nu stie cat timp a ramas. Dupa o perioada, aviatorul Egorov a aparut, in mod straniu, iarasi la suprafata pamantului.

�

A fost gasit pe un izlaz, de niste pastori mongoli, extrem de slabit, palid la fata, mai mult mort decat viu. Ingana ceva greu de deslusit in limba rusa, asa ca pastorii l-au dus intr-o tabara de geologi sovietici, care se afla in preajma. In scurt timp, a fost transportat la Moscova si au inceput cercetarile asupra identitatii lui.

Dupa mai multe verificari, armata a confirmat spusele ofiterului. Intr-adevar, acesta era pilotul Vasilii Egorov, insa el fusese declarat disparut in misiune si chiar decorat post-mortem. Iar povestea aviatorului despre "piticii" care l-au tinut ostatic si despre tunelul subpamantean era de necrezut.

Medicii au stabilit ca probabil in urma accidentului aviatic pilotul suferise leziuni craniene care i-au produs pierderi de memorie si halucinatii. O ipoteza plauzibila, intr-adevar, numai ca din momentul cand se prabusise si pana a fost descoperit, trecusera 14 ani!

Pentru ca ofiterul se plangea in continuare de dureri cumplite de cap, i s-a facut o radiografie craniana. Doctorii au constatat uimiti ca in partea occipitala a craniului pacientul prezenta urmele unei trepanatii. Cicatricea, in forma de triunghi, avea marginile foarte netede, semn ca aceasta nu provenea de la o lovitura, ci categoric fusese lasata de incizia unui bisturiu.

Labirintul piticilor

Tot o astfel de deschidere in oasele capului, in forma triunghiulara, s-a descoperit si pe un craniu gasit in satul Vlasovka, langa orasul Gribanovski, regiunea Voronej, din sud-estul Rusiei. Zona este renumita printre arheologi pentru sutele de movile funerare stravechi, create de popoarele migratoare, in secolele II, III d. Chr.

Mai mult decat atat, aceasta este o regiune a misterelor, dat fiind faptul ca aici traiau, inca din secolul VIII, magi, vrajitori si preoti pagani. Artefactele lor ritualice au fost descoperite si sunt studiate de oamenii de stiinta rusi.

Pilotul Vasilii Egorov

�

In 1985, aici, in stepa impadurita de pe Don, in timpul lucrarilor arheologice, sub una dintre movilele funerare, cercetatorii au descoperit un labirint cu ramificatii multiple, cu puturi adanci, pereti netezi, multe capcane si fundaturi, special create pentru derutarea sau anihilarea unui intrus.

Descoperirea a creat stupoare. Nu numai ca era primul labirint subteran descoperit in Rusia, dar era unul cu totul aparte, fiind sapat, dupa toate aparentele, de catre un trib de pitici! Inaltimea tunelului era de maximum 1 metru, iar latimea in jur de 80 de centimetri, ceea ce a facut ca cercetarea sa fie deosebit de dificila.

In mod straniu, peretii si podeaua erau atat de bine slefuite, incat pareau ca de sticla. Din loc in loc, in nise special create, s-au gasit faclii care odata fusesera folosite pentru iluminat.

Dar surpriza cea mare a aparut in centrul labirintului, unde s-a descoperit un craniu uman, cu urmele clare ale unei trepanatii in forma de triunghi, cu margini perfect netede. Aceeasi urma de operatie chirurgicala se afla si pe craniul aviatorului Egorov.

Toate descoperirile din tunel dovedeau ca "piticii" subpamanteni ce locuisera acolo detineau cunostinte superioare de medicina, chimie, tehnologie si constructii. Dar ce fel de fiinte erau, de unde proveneau si unde disparusera, ramane un mister pana in ziua de astazi.

Aliosenka - extraterestrul pitic

Povestea extraterestrului Aliosenka, care a tulburat comunitatea oamenilor de stiinta din intreaga lume, a inceput in vara anului 1996, langa orasul Kistim, din regiunea Celiabiansk, din Rusia. Tamara Prosvirina, o batrana singura pe lume, obisnuia adesea sa strabata cimitirul din localitate si sa ingrijeasca mormintele, fara ca cineva sa ii fi cerut acest lucru.

Intr-o noapte, s-a trezit brusc din somn si a simtit dorinta neobisnuita de a merge neintarziat in cimitir. Aproape ca a fugit pana acolo, parca manata de o forta puternica. Imediat ce a intrat printre morminte, a dat cu ochii de cel care o chemase in miez de noapte: un "omulet" ceva mai mare de-o palma, cu ochii mari...

Micuta fiinta cu trasaturi umanoide, de doar 21 de centimetri, scancea induiosator, si miloasa batranica l-a infasat in broboada ei si l-a luat acasa. Convinsa ca numai Dumnezeu i l-ar fi trimis, l-a ingrijit ca pe propriul copil, l-a hranit, leganat si imbaiat.

Il tinea infasat ca pe un nou nascut si spunea tuturor ca il va infia. In curand, tot satul vorbea despre Aliosenka, asa cum il botezase femeia. Oamenii stiau ca batranica o ducea destul de greu, asa ca au inceput sa o viziteze mai des si sa o ajute fiecare cu ce putea, pentru a usura traiul ei si al "copilului".

Conform relatarilor martorilor, Aliosenka nu avea organe genitale si nici ombilic. Capul semana cu o casca si era format din patru placi, tuguiate in varf. Avea ochii imensi, care nu se inchideau niciodata, fara pupile si iris. Privirea lui exprima suferinta. Toti cei care l-au vazut au ramas cu aceeasi impresie: era clar ca biata fiinta se chinuia. In locul urechilor erau doua orificii aproape insesizabile.

Sub un nas usor proeminent, avea o deschizatura mica, pe post de gura, cu doi dinti, care categoric nu fusese conceputa sa primeasca alimente solide. Tocmai de aceea, Tamara nu il hranise decat cu lichide, lapte indulcit cu miere, ceai sau cvas (bautura racoritoare populara la rusi).

Trupul lui era alb laptos, iar articulatiile aveau o structura diferita, ceea ce facea ca mainile si picioarele sa fie mai flexibile decat cele ale oamenilor.
Dupa o perioada, vecinii au observat ca Tamara incepe sa se poarte nu tocmai normal si, in scurt timp, au constatat ca biata batranica se scrantise de-a binelea. S-au gandit ca misterioasa fiinta pe care o adoptase avusese o influenta nefasta asupra ei.

Speriati, oamenii au chemat medicii si Tamara Prosvirina a fost internata intr-un spital de boli psihice. Degeaba a incercat batrana sa spuna cadrelor medicale ca in casa ei a ramas Aliosenka, care trebuie hranit si ca singur va muri.

Medicii au considerat ca povestea este doar o inchipuire si ca pacienta delireaza, iar vecinii au crezut ca odata cu Tamara, fusese luata si ciudata faptura. Asa ca abia dupa cateva saptamani, cand o ruda indepartata a intrat sa aeriseasca locuinta batranei, s-a aflat ca Aliosenka ramasese singur si ca era deja mort si mumificat de-a binelea.

Astfel a ajuns Aliosenka in mainile militiei. Drept marturie stau declaratiile capitanului Evgheni Mokicev, cel care s-a ocupat initial de acest caz socant, si cele ale maiorului Vladimir Bendlin, care a preluat ulterior dosarul. "Cand am vazut prima data mumia, m-a lovit un sentiment extrem de straniu. Cu siguranta, fiinta aceea nu era un avorton, asa cum vorbeau localnicii", afirma maiorul Bendlin.

Pentru a i se putea depista originea, creatura a fost supusa unui examen medical de catre medicul legist din localitate, Stanislav Samoskin. In urma controlului, doctorul a declarat ca fiinta nu era nici de origine umana, nici animala.

De fapt, el a fost primul care a rostit termenul "extraterestru", versiune sustinuta apoi de majoritatea martorilor. S-au realizat atunci mai multe serii de fotografii si un film, iar medicul a prelevat si conservat o mostra din tesutul fiintei. In timp ce ancheta era in curs, cadavrul a disparut in circumstante absolut stranii.

Medicul legist a declarat ca el insusi a predat trupul unor cercetatori care spusesera ca sunt trimisi de la Moscova sa ridice mumia extraterestrului. Insa ulterior s-a constatat ca Aliosenka nu era nici la Moscova. O faptura stranie disparea in conditii la fel de stranii...

Mai multe dovezi, nici un raspuns

Galerie in Cappadocia

�

Dupa cativa ani, geneticienii rusi care au efectuat mai multe serii de investigatii asupra mostrelor de ADN recoltate din cadavrul fiintei au ajuns la aceeasi concluzie a doctorului Stanislav Samoskin: "Mostrele de ADN nu corespund nici oamenilor, nici maimutelor antropoide".

In 2002, in revista "Flying Saucer Review" (Dezbateri despre OZN-uri) aparea un articol cu imagini incredibile: o mumie a unei fiinte perfect asemanatoare cu "piticul din Kistim". Diferenta era ca aceasta creatura fusese gasita moarta cu 20 de ani in urma, in statul insular Puerto-Rico.

Aproape intotdeauna cand apar astfel de cazuri, oamenii de stiinta evita sa faca declaratii categorice. Totusi, referitor la "dosarul piticilor", s-au emis doua ipoteze.

Prima este teoria conform careia piticii reprezinta o ramura distincta de Homo Sapiens, care s-a separat la inceputul evolutiei. Conform celei de-a doua ipoteze, originea piticilor este nepamanteana, idee sustinuta de ufologi si reprezentantii stiintei alternative.

Adevarul probabil nu se va afla niciodata. Poate pentru ca oamenii de stiinta nu reusesc sa dezlege acest mister sau concluziile lor sunt atat de tulburatoare, incat nu vor fi facute publice prea curand.

• Natasa Galche/FORMULA AS
  

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Haine pentru lumea de dincolo

* Povestea pe care v-o spun am auzit-o anul acesta, intr-o seara de dinaintea Sfintelor Pasti, de la Ioana lu' Pretilus, o taranca de 74 de ani, din satul Harnicesti *

Straie noi

In credinta populara din Maramures, omul ar trebui sa se imbrace in haine noi, din cap si pana-n picioare, de trei ori pe an: de Pasti, de Santamarie Mare si de Craciun. Sau macar de doua ori: de Pasti si de Craciun.

Iar doar in cel mai nefericit caz, o data, de Pasti. Hainele noi inseamna o schimbare in bine a vietii. Ea va fi mai frumoasa, mai fericita, in armonie cu voia lui Dumnezeu. Asa cum trupul este invelisul sufletului, hainele sunt invelisul trupului, si toate trei impreuna formeaza o unitate. Hainele sunt investite cu viata si vibratii ce vin de la suflet.

In lumea satului, se mai crede si astazi, c

a daca cineva ia o particica dintr-o haina, chiar si numai o scama de pe ea, poate sa actioneze asupra sanatatii trupesti si sufletesti a omului care o poarta.

Povestea

Spargeam nuci in bucatarie, intr-o liniste desavarsita, fara televizor, fara muzica la radio. In soba ardea un foc mocnit pentru ca, desi era Postul Mare, afara ploua si era frig. Trecuse de ora noua seara, cand, de obicei, nu imi mai bate nimeni la poarta. Deodata am auzit in tarnat bocaniturile unei bote si m-a cuprins un soi de emotie. Asa suna bota mamei!

Cand am deschis usa, am vazut-o pe vecina Ioana lu' Pretilus. "Sa nu te sparii de mine. Vai, departe sezi!", a zis. Abia mai respira. Apoi a trecut peste prag indoita de sale. Se aseza pe un scaun si ofta o data adanc. "Spargi nuci pentru prajituri?", intreba. "Bine faci, ca aproape de Pasti is tare multe de randuit. Da' haine noi ti-ai facut?".

M-am uitat mirata la ea. Numai la asta nu ma gandisem. Tocmai ma intorsesem dintr-o lunga calatorie si eram asa de fericita ca voi intampina marea sarbatoare a Invierii Domnului la casa mea! Imi era de ajuns.

Cine sa se mai gandeasca la haine noi? "Cred ca o pereche de ciorapi", i-am raspuns. "Buni ar si (fi) si aceia, decat nimic", imi raspunse razand. "D-apoi dumata ce ai nou?", am intrebat-o, curioasa sa aflu de ce venise la mine, in pragul noptii, ca sa vorbim despre hainele pentru Pasti. "Io?

De buna sama, nimic. Pentru mine tate-s trecute pa lumea asta, da' pantu lumea Ceielalta, mi-am pregatit din vreme hainele noi, ca nu stiu altii ce s-or indura sa-mi puna in coparseu. Ii bine sa te grijesti singura de viata de-apoi. Ii bine sa-ti dai ca sa ai.

Sa-ti dai, cat esti inca in viata, un rand nou de haine pentru cand te-i duce in cer". Asezata pe scaunelul de langa soba, rumenita toata de focul de lemne, lelea Ioana se puse pe povestit.

Sumna de Pasti

"O, Doamne, amu-s vo cativa ai (ani), mi-am cusut o camesuca tare mandra, cu alb pa alb. Mi-am cumparat material de-o sumna (fusta taraneasca larga, incretita mult in talie) s-am gandit ca le-oi avea nouca (noute) de Pasti, ca atunci ma mai putem inca duce la beserica fara bota. Amu, nici cu bota nu mai pot. Nu poci urca ulita, ma-nchide in piept, mi se ia aerul.

Apoi pantofii, ciorapii si panzatura (baticul) n-ar si foasta un cap de tara. Ase m-am gandit, sa mai am o data tate hainele noi, pa la Sfintele Pasti; sa mananc sfanta pasca, imbracata in nou. Si m-am dus cu materialul sa-l coasa la o femeie din sat si ea o zas ca mi-a face sumna pa la Pasti.

Da' n-o putut, c-o avut prea multe coseli, o fost invinsa cu lucru. "Noa, nu-i nici un bai, ca nu-s de maritat", am zas si m-am pus pe asteptat. Da' vai de capu' lui, naroc, ca pa la Sampetru, n-o fost gata, ca o avut de sapat.

Pa la Santamarie Mare nu, ca o avut de facut fan. D-apoi nici pa la Craciun, ca o strans de pa camp: o scos piciocii, o cules malaiu', prunele, merele si si-o varuit in casa. Mai, d-apoi nici pa la celelalte Pasti nu mi-o ispravit straiele. De cate ori am talnit-o zicea ca le-a coase, le-a face, le-a gata.

Femei in port traditional, astazi abandonat

�

N-o zas niciodata ca nu. Cand o fost odata, mi-o spus ca i s-o stracat masina de cusut si nu-i cine sa i-o repare. La oarecata vreme, m-am dus pana la ea s-am aflat-o cosand la masina o sumna pantru oarece fetiusca. Am zas: "Noa, da-ti mere bine masina, nu-i sie de deochi!". Nu i-o placut.

"Apoi, pentru cine vreu mere si pentru cine nu vreu, ii stricata", mi-a raspuns. Mi-o fost rusine de rusinea ei si nu mi-am luat materialu' inapoi, ba' m-am gandit ca nici nu-mi trebe sa mi-l coasa in veci. Sie-a ei! Si n-am mai pomenit in veci de straiele noi. Amu sa plineu tri ai, cand ne talnim intr-o ziua in sat si zace cata mine:

"Ioana, as vre sa-ti gat sumna ceie, sa-ti sie noua pa la Pasti (ca iara zineu Pastile) da' t-am pierdut masurile. Hai intr-o zi sa ti le ieu inca o data". M-am dus. Si o cusut-o si i-am platit mai mult decat ar si luat alta: dublu. S-am zinit cu hainele acasa. Da' nu eram bucuroasa.

Atata m-o nacajit, atata s-o batut joc pana mi-o cusut-o, si-o lucrat pa ea cu inima re, cu ura. N-am luat-o in veci pa mine. "Aiesta-i norocu' meu la haine noi, de Pasti", am grait singura. "Ce sa fac cu ele amu?", m-am gandit. Noroc ca mi-am adus aminte de o femeie batrana (de o sama cu mine) saraca, saraca, si pierduta de minte, din Hoteni.

"I le-oi da ei, ca aceie biata de ea n-o avut haine noi pa la Pasti in vietuca vietii ei, far' doar din cele vechi, capatate pomana. Noa, si ce mai lipseste, pantofi, ciorapi, sfeter, panzatura, m-oi duce joi la Ocna (Ocna-Sugatag) si i le-oi cumpara." Si ase am facut".

Lumanarea aprinsa

"Joi am invalit sumna si camesa int-o stergatura mandra, curata, le-am pus in traista si m-am dus la Ocna.

I-am cumparat pantofi negri, ciorapi, o bluza albastra, si o panzaturica neagra cu marginica si panuca (floricele) mici, albastre. Am cumparat o lumnina (lumanare) de ceara, ase cam de o jumatate de metar, si o cutie de chibrituri.

La poarta in straie noi

�

Am vrut sa ieu si un colac, da' n-am aflat nicari, in ruptu' capului, si am luat o pane mare, rotunda, frumos rumenita. Si la intoarcere, m-am oprit la ea. I-am dat hainele, painea si lumnina aprinsa, in tinda. Sa zace ca trebe data pasta prag, da' io i le-am dat in casa. Si tare s-o bucurat. N-o avut sarmana niciodata pana atunci haine noua de Pasti, si tare mi-o multamit.

Si io am plecat de la ea impacata. Ase sa dau aiste haine, cu un colac si o lumnina aprinsa, inainte de cele mai mari sarbatori din an. Sa le poarte la sfanta slujba. Am stiut de la bunica si de la mama. Si tat cu aieste haine meri si la judecata, inaintea lu' Dumnezau.

Mama, Dumnezau s-o ierte si s-o hodineasca, s-o facut din vreme opinci, curele, obiele albe de lana, zadii rosii, cu varste negre, camesa, pieptar, sfetar alb de lana, tasut in tiara (razboi), panzatura mandra. Tate noi-noute, ce n-o fost imbracate pa ea niciodata".

O liniste mare se asterne iarasi in bucatarie. Ioana si-a incheiat povestea. Eu am terminat de spart nucile si de ales samburii albi, sanatosi. Peste fata Ioanei pluteste un zambet bland si ochii-i privesc departe, departe.

Se vede in vesnicie, imbracata in hainele acelea noi, purtand pe bratul stang painea frumos rumenita si tinand in mana dreapta lumanarea aprinsa, ce-o ajuta sa mearga pe cale, catre Lumina lumii, Mantuitorul Iisus.

"Trag nadejde ca pana anu' viitor, de Sfintele Pasti, sa-mi randuiesc sumna noua. Camesa am, ca mi-am tesut-o singura in razboi. Iar panzatura poate mi-i da dumata, Parasca. Neagra, cu marginica si flori albastre".

Fotografii de KOSEI MIYA

• Parasca Fat/FORMULA AS
  

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Criza europeană, datoriile suverane şi moneda euro

de Mihaela Gheorghiu

Europa şi Statele Unite se găsesc astăzi faţă în faţă cu datorii abisale, fruct a peste 30 de ani de orgii financiare şi proastă gestiune. Deoarece „democraţiile”, cu ochii pironiţi în agendele electorale, nu se preocupă de nimic altceva decât de viitorul apropiat.

Un viciu care a consolidat de-a lungul anilor rezervorul inepuizabil de lichidităţi oferite de băncile asigurate prin rente viagere (serviciul datoriei) ad vitam aeternam.

În Europa, majoritatea ţărilor membre ale zonei euro se confruntă cu datorii din ce în ce mai mari.

Statele Unite, aflându-se şi ele pe marginea prăpastiei, au injectat 900 de miliarde de dolari (645,4 miliarde de euro) din toamna lui 2010 în speranţa de a plăti o infimă parte din datoria pe care o au, în scopul de a obţine o scădere a dobânzilor...

Două crize paralele care pun Occidentul faţă în faţă cu o situaţie inedită, dovadă a unui sfârşit de ciclu şi poate a încheierii unei faze din dezvoltarea societăţilor umane.

Grecia este deja în pragul falimentului, având nevoie stringentă de un împrumut de 8 miliarde de euro, pe care nimeni nu este dispus să i-l ofere. În ce priveşte Spania, Italia, Irlanda, Portugalia, acestea se află de asemenea pe marginea prăpastiei, de care şi Franţa se apropie cu paşi repezi.

În ceea ce priveşte colapsul grec, în prezent se dezbate procentul pierderilor pe care le vor suferi creditorii. Şi aceasta pentru că au încurajat din plin Grecia să continue pe calea demagogiei finanţelor facile, corolar al democraţiei clienteliste, cea care cumpără pe loc sufragiile a diverse nişe sociale prin acordarea de avantaje şi prin încurajarea dreptului la lene...

Moneda euro, idol sau coloană a templului europeist

Se dezbate deci posibilitatea unei insolvabilităţi parţiale a Greciei, de peste 30%. Acesta ar fi un rău mai mic, ţinând cont de încăpăţânarea eurolatrilor de a menţine Grecia în zona euro, încăpăţânare care adânceşte de la o zi la alta abisul datoriei elene.

Totuşi, dacă Atena ar părăsi tristul paradis al Euro şi ar reveni la drahmă, grecii ar deţine acel instrument nepreţuit de ajustare care este capacitatea de devalorizare. Dar ar fi prea simplu.

Ei bine, nu, integritatea zonei euro trebuie menţinută cu orice preţ, refuzându-se astfel excluderea Greciei din zona euro, deoarece – după spusele eurocraţilor încăpăţânaţi şi obtuzi care populează cabinetele guvernamentale – pe euro se bazează ficţiunea Europei de la Bruxelles.

Ideologiile au o viaţă grea: mai degrabă să piară popoarele pentru ca ele să poată exista! Doar 16 ţări din 27 sunt membre ale zonei Euro. Prin urmare, nu i-ar veni nimănui ideea să afirme că, Europa, cu sau fără euro, nu ar exista. Atunci de ce se perseverează într-o asemenea aberaţie?

Probabil pentru că euro este mult mai mult decât o monedă, el este de asemenea un instrument politic necesar pentru a lega naţiunile una de cealaltă, de a le înfunda în creuzetul federalist şi de a realiza utopia ucigaşă – căci toate utopiile sunt ucigaşe – a unei Uniuni Europene, vastă societate anonimă caracterizată de o iresponsabilitate nelimitată...

Excepţie poate o Germanie muncitoare, dar bătrână, care, pentru moment, evită în mod abil aceste probleme! Un Occident unde rata sărăciei este în continuă creştere, datorită dezindustrializării cu efecte catastrofale (industria financiară neputându-i-se substitui, deoarece ceea ce nu produci trebuie să cumperi şi de aici rezultă deficitele care cresc vertiginos.

La sfârşitul anului 2010, deficitul comercial al Chinei atingea cifra de 22 de miliarde de euro, după spusele ministrului francez al economiei, Christine Lagarde, în timpul vizitei în Franţa a preşedintelui chinez Hu Jintao).

Întreaga zonă euro riscă să fie insolvabilă

La început cantonată doar la PIGS (Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania), criza obligatară ameninţă de acum să înghită întreaga zonă euro. Retrogradarea Italiei de către Agenţiile de rating traduce – chipurile – teama „pieţelor” (rămâne de văzut ce se ascunde cu adevărat în spatele vocabulei misterioase „piaţă”), crescând printr-un efect invers riscurile financiare asumate de investitorii insuficient de prudenţi.

Supracreşterea riscului constituie de fapt o bună scuză pentru a deveni din ce în ce mai lacom prin intermediul dobânzilor din ce în ce mai crescute.

Ori pierderea încrederii – încrederea fiind un fel de eter imaterial unde se desfăşoară intriga universului financiar – se întinde de acum la întreaga Eurozonă: bursele se prăbuşesc spasmodic, moneda euro alunecă şi toate acestea demonstrează de la o zi la alta incapacitatea patologică a şefilor europeni de a apuca taurul de coarne. Oare aceasta înseamnă sfârşitul Euroland-ului?

Oare prăbuşirea monedei euro e o problemă aşa de gravă? Europa a existat şi înainte de moneda euro, şi va continua să existe cu sau fără euro. Mai degrabă avem motive să credem că Europa are mai multe şanse de redresare fără moneda euro, în calitate de monedă unică...

Trebuie să luăm în considerare şi ce anume implică pentru oamenii de rând menţinerea acestuia ca monedă unică în ce priveşte austeritatea indusă; ştiindu-se că clasele de mijloc din Europa şi toţi cei care nu au alt venit decât cel ce rezultă din propria lor muncă, toţi cei care nu beneficiază de generozitatea Statului, într-un cuvânt cei care nu sunt subvenţionaţi, vor sângera până la ultima picătură!

Toate acestea pentru a menţine Eurozona concepută ca nucleu de fuziune a Uniunii federale, aceste State-Unite ale Europei ce se află în construcţie de la victoria „Aliaţilor” din 1945, care presupunea schimbarea la faţă a Europei după modelul liberal-democratic american.

Acestea sunt valorile la care nu vor să renunţe eurolatrii, deoarece aceasta ar însemna să se şteargă dintr-o singură lovitură 66 de ani de eforturi insidioase pline de răbdare, 66 de ani de minciuni şi manipulare.

Totuşi, remediul majorităţii problemelor economice actuale este relativ simplu: a pune capăt definitiv fetişismului idolatru al monedei euro... căci lumea va continua să se învârtească chiar dacă Grecia şi alte state vor ieşi din zona euro. Euro nu va mai fi monedă unică, dar ar putea fi monedă comună.

Nu va avea loc nicio catastrofă spectaculoasă. Va trebui să ne suflecăm mânecile şi să curăţăm ruinele lăsate de secta liberal-libertară, printr-un anarho-capitalism care a crezut că poate să îşi permită orice până într-acolo încât a ajuns pe punctul de a distruge economiile umplând masele de credite de consum excesiv.

Nota de plată va trebui achitată şi va fi necesar să facem faţă zilei de mâine când se va rupe vraja promisiunilor vane ale echipelor socialiste care se află la putere în Atena şi în toată Europa liberală, socială şi democrată.

Dacă Europeiştii sinceri ar fi mai isteţi, mai lucizi, mai coerenţi vizavi de ambiţia lor de a crea o Europă puternică – căci de aici rezultă unul din paradoxurile aşa-zisului proiect european, unii euro-suveranişti s-au lăsat abuzaţi de ideocraţi şi de alţi comisari politici pentru a distruge adevărata Europă pe motivul de a construi o Uniune aşa-zis europeană –, aceştia ar milita pentru ieşirea Greciei din zona euro.

În plus, ar susţine ideea unei urgente reîntoarceri la monedele naţionale, readucând euro la o dimensiune rezonabilă, aceea de monedă comună. Dar oare li se va lua la timp ceaţa de pe ochi?

Falimentul statelor, o sperietoare mediatică

În ce priveşte spectrul falimentului folosit pe post de sperietoare, o scurtă analiză istorică ne va lămuri. Peste tot în lume în ultimele secole, falimentul Statelor a fost ceva curent şi nimeni nu a murit din atâta lucru.

Aşa cum o febră puternică este o mobilizare extremă a organismului ce poate omorî microbii, falimentul poate fi o soluţie la limită pentru criza financiară a unui stat.

De exemplu, Franţa deţine un record de opt falimente între secolul XIV şi secolul XVIII. La acestea se adaugă falimentul asignatelor (monedă în timpul Revoluţiei Franceze, cu rol de titlu de împrumut), perioadă de vârf a incapacităţii şi tâlhăriilor revoluţionare.

Secolul XIX este cel al falimentelor în Hispanidad, America de Sud şi în Spania, care a cunoscut şapte falimente succesive. Grecia, după independenţa sa din 1830, s-a distins deja, repetând aceste falimente în mod cronic.

Nici Statele-Unite nu au fost menajate, ele au cunoscut un anumit număr de perioade de insolvabilitate în ultimele două secole: eşecul Continental din 1779 în ce priveşte prima sa emisie de monedă de către Congresul continental în 1775; eşecul Greenback din 1862 în contextul războiului civil care a izbucnit în anul precedent; eşecul din 1934 de pe «Liberty Bonds» emis începând din 1917 pentru a finanţa intrarea Statelor-Unite în Marele război... până la insolvabilitatea parţială din 1979.

Odată cu Marea Depresie de la începutul anilor 1930, mai multe state europene au fost incapabile să-şi ramburseze datoriile: Germania, Grecia, Ungaria, România. Al doilea val de falimentări va lovi din plin America latină şi Europa, în special Germania, Austria, Spania...

În 1982 este rândul Mexicului, care a declanşat o serie de falimente în America latină; să nu mai vorbim de Africa unde falimentul este un rău endemic! Rusia, în 1998, la fel ca şi în 1917 după acel Octombrie Roşu, a trecut de asemenea printr-o astfel de perioadă.

Pe scurt, falimentul este un moment dificil pentru toţi, creditori sau debitori, dar nu este ceva dificil de realizat şi imposibil de depăşit. Ori, dacă aceasta este condiţia necesară pentru a regăsi, cel puţin în parte, sănătatea economică şi a repune pe linie Europa naţională, atunci trăiască falimentul, ieşirea din zona euro a Greciei... trăiască sfârşitul monedei, al gândirii limitate şi al limbajului de lemn...

Soluţii dezastruoase şi ineficiente, pentru a menţine Grecia în zona Euro

Joi, 20 iulie, cei 17 şefi ai Eurozone, s-au pus de acord în ce priveşte un nou plan de salvare a Greciei, pentru suma de 158 de miliarde de euro, sumă fixată ulterior la cifra de 109 miliarde de către BCE şi de către FMI, pachet ce se adaugă la cele 110 miliarde acordate deja pentru o perioadă de trei ani în mai 2010.

Se pare că aceste măsuri nu vor rezolva însă problema de fond, dacă ar fi să îl credem pe Dl. Trichet, preşedinte al Băncii centrale a celor 17, care estima, la câteva ore după adoptarea acestui plan conceput în disperare de cauză, că aceasta va conduce la declanşarea unui „credit default swap” (CDS).

Altfel spus, o neplată parţială susceptibilă – prin punerea în acţiune a dispozitivelor de asigurare contra riscului de falimentare a unui Stat – de a provoca un nou episod de criză acută pe piaţa datoriilor europene.

Prin urmare, a doua zi, vineri 21 iulie, agenţia de cotare franco-americană Fitch Ratings anunţa că „nota” grecească urma într-adevăr să scadă datorită unui eşec parţial.

Agenţia, care nu a subapreciat „importantul şi pozitivul” acord finalizat în ajun, prevede că Atena va sfârşi în mod inevitabil prin a nu putea să îşi achite vechile obligaţii deoarece ultimul plan (ţinând cont şi de contribuţia creditorilor privaţi din Grecia) modifică substanţial termenii iniţiali ai împrumuturilor!

De altfel, cum PIB (produsul intern brut) grec are tendinţa să scadă şi pentru că împrumuturile urmează o direcţie inversă, este evident că rezultatele nu vor fi niciodata fantastice.

Ameninţarea adresată Atenei de către Fitch Ratings a fost pusă în aplicare de către Moody’s luni, 25 iulie 2011, la ora 7, care a coborât cota suverană a Greciei la limita prăbuşirii... toate acestea ca un duş rece la doar cinci zile după un summit care a făcut mult zgomot pentru nimic!

Acest fapt ne oferă o idee destul de clară despre puterea negativă foarte mare pe care o deţin Agenţiile private care supraveghează piaţa capitalurilor disponibile, şi care au puterea de a distruge cu o mişcare din condei rezultatul a mai multor luni de negocieri laborioase, torpilând un plan de salvare... care a luat apă din toate părţile înainte de ieşi în larg.

De asemenea, aceasta ne oferă o idee despre dispreţul cu care pieţele anglo-americane tratează europenii, numai buni de exploatat până la ultima picătură cu singurul scop de a rambursa datoriile demenţiale pe care au avut inconştienţa de a le contracta!

Dar toate aceste aspecte fiind stabilite de dinainte, la ce bun circul mediatic în jurul unui summit inutil? Pentru a evita extinderea crizei în Spania şi Italia şi apoi în întreaga zonă euro? Desigur! Dar în acest sens – să o spunem fără ocolişuri – cei 17 miniştri de finanţe din Zona euro nu au venit tocmai în ajutorul Greciei, aşa cum îndrăznesc să pretindă...

În realitate, şi în mod prioritar, ei nu fac aceasta decât pentru a se salva pe ei înşişi, mai precis pentru că insolvabilitatea Greciei ar antrena-o pe cea a băncilor germane şi franceze care deţin majoritatea din datoria greacă şi apoi ar conduce la căderea finală a Casei euro!

Ce este de făcut? Ce se poate preconiza?

Ce soluţii ni se oferă, de la cea mai puţin realistă (care, probabil, ar fi cea mai oportună) la cea mai realistă, dintre care nici una nu are nici cea mai mică şansă de a fi pusă în aplicare:

prima, declararea unui moratoriu asupra datoriei;

a doua, evaluarea statutului burselor drept ceea ce sunt ele în realitate, şi anume, stabilimente de joc unde bântuie înşelăciunea şi prin urmare tratarea lor în funcţie de ceea ce sunt, cu alte cuvinte, a nu se tolera deschiderea lor decât câteva zile pe lună;

a treia, impozitarea a ceea ce nu este impozitat în prezent, în special tranzacţiile speculative, produsele cu risc etc. fapt care ar putea permite ştergerea tuturor datoriilor în cel mai scurt timp...

Dincolo de toate acestea, s-ar putea face împrumuturi doar de pe piaţa internă, după modelul nipon (Japonia are o datorie de aproape 200% din PIB, dar fiind contractată pe piaţa internă, aceasta nu afectează taxele de împrumuturi) şi pentru aceasta ar fi necesar să se revizuie legile şi tratatele implicate.

Sau ar fi necesară reconsiderarea monedei euro ca monedă comună şi de asemenea „unică”.

Toate măsurile vor trebui să fie însoţite de dispoziţii care să vizeze o încadrare severă a creditului, condamnarea oricărei incitări la recurgerea la fonduri facile şi, în acest sens, este necesar să se treacă la reinocularea – încă din faşă – a unei etici comportamentale care ar avea ca rezultat separarea de tot ce ar putea avea vreo legătură, apropiată sau îndepărtată, cu această ideologie a consumului care este pe cale să ne distrugă... deoarece zilele care vor urma petrecerii riscă să fie foarte dure pentru societăţile consumeriste, cu alte cuvinte, revenirea la realitate ar fi dură!

O altă posibilă soluţie a crizei, dar care ar avea consecinţe importante pe termen lung, ar fi crearea unui Fond Monetar European. În acest caz s-ar putea transfera datoriile Statelor către UE, altfel spus ar implica transformarea Uniunii într-o putere economică suverană, aceasta traducându-se prin emiterea de bonuri de către trezoreria europeană...

Dar aceasta ar însemna un considerabil câştig de teren al federalismului în chestiunile bugetare... Cum Statele nu mai emit monedă proprie, ele sunt de acum înainte invitate la a abandona ultimele elemente care le asigurau suveranitatea economică şi financiară.

O soluţie ar fi, pentru a resorbi datoria, ca statele membre ale Uniunii Europene să pună în acţiune un plan colectiv de repunere pe linia de plutire, de exemplu prin recapitalizarea masivă a Băncii centrale sau a Fondului de stabilitate european.

Ori, aceste două instituţii sunt copleşite deja de datoriile Greciei şi Portugaliei... prin urmare, criza avansează mai rapid decât deciziile adoptate în mod penibil de către vorbăreţele birocraţii europene.

În ce priveşte guvernul britanic, poziţia acestuia este clară: „niciun ban pentru Grecia sau zona euro”. Britanicii, dimpotrivă – buni consilieri, dar prost plătitori – recomandă cu căldură o integrare fiscală a naţiunilor continentale.

O concepţie care ilustrează de minune impresionanta continuitate a Londrei faţă de Statele ieşite din al Doilea Război Mondial, în special începând cu discursul lui Winston Churchill la Zurich pe 19 septembrie 1946, discurs în care acesta cheamă la construirea Statelor Unite ale Europei şi la o apropiere franco-germană... proiect care nu implică Marea Britanie, căreia i se recomandă să se ţină departe, la fel ca şi astăzi, de bucuriile şi problemele Bătrânului continent.

Legenda danaidelor, una dintre nenumăratele legende greceşti cu o tentă destul de „sângeroasă”, se încheie cu pedeapsa eternă la care acestea au fost supuse, de a umple un butoi fără fund – oarecum asemănător efortului fără sfârşit lui Sisif. Un astfel de butoi fără fund sunt şi datoriile statelor.

Un „sistem” se autodistruge în prezent sub ochii noştri, fiecare raţionând, acţionând şi guvernându-şi propria existenţă – aşa cum procedează cei puternici cu soarta popoarelor pe care le conduc – după detestabila maximă „după mine potopul”. Potopul pare a fi iminent, iar Arca lui Noe europeistă seamănă din ce în ce mai tare cu Titanicul pe cale să se scufunde.

Citiţi şi:
La a zecea aniversare a Euro, europarlamentarul Nigel Farage a vorbit despre prăbuşirea monedei unice europene
Ce se ascunde în spatele crizei planetare

yogaesoteric
20 octombrie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Danone recunoaşte minciuna. Toţi producătorii folosesc bacterii din fecale şi tractul uro-genital, modificate genetic

Gigantul producător de iaurturi Danone nu va mai promova în reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sănătate, în cazul produselor Actimel şi Activia, deoarece s-a descoperit că, de fapt, acestea nu au benefiicile pretinse.

Potrivit presei britanice, cel mai mare producător de iaurturi din lume a mărturisit că beneficiile produselor cărora li se făcea reclamă televizată au fost exagerate.

Astfel, Danone a fost de acord să nu mai spună în spot-urile de televiziune că Activia îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, iar despre Actimel că întăreşte sistemul imunitar.

Puțină lume ştie ce mănâncă. Și mai puţină lume citește ambalajul produselor pe care le consumă zilnic. Iar și mai puțină lume are noţiuni de microbiologie. Iaurturile probiotice, o invenţie a concernelor americane, conţin bacterii care nu au fost folosite, înainte, niciodată în alimentaţie. Una din aceste bacterii este specia numită „Bifidobacterium bifidum”.

Aceste bacterii se găsesc de obicei în flora vaginală, în rect şi în tractul uro-genital, în excremente de porc şi de alte animale. Aceste bacterii nu sunt prezente în mod normal niciodată în intestinele subţiri, în stomac sau în gură, decât în cazul în care omul a avut contact direct cu sursele amintite mai sus.

Aceste bacterii bifide nu supravieţuiesc de regulă acidului din stomac atunci când sunt îngurgitate, pentru a nu periclita flora intestinală, în special cea din intestinul subţire.

Concernele producătoare de iaurturi nu numai că le-au introdus în produsele lor, dar le-au mai şi modificat genetic ca să supravieţuiască acidului din stomac. De aici se vede şi reaua-voinţă şi perversitatea celor care le-au desemnat pentru consumul inconştient al umanităţii moderne.

Prin intermediul iaurtului „probiotic”, folosit ca un cal troian microbilogic, aceste bacterii vaginale şi fecale modificate genetic ajung în intestinul subţire al omului. Şi acest lucru duce automat la tot felul de probleme de sănătate ulterioare, căci schimbă automat flora naturală a intestinului subţire, înlocuind-o cu o floră tipic vaginală.

Danone & Co ne creează, deci, un fel de floră vaginală în intestine, ceva contrar naturii umane şi cu efecte nocive pentru sănătate.

Specialiștii atrag în van atenția

Cunoscutul specialist în tehnica alimentară Udo Pollmer, care apare des la televiziunea germană ca specialist în domeniu pe teme de alimentaţie, a făcut cunoscut acest fapt în una din cărţile sale.

Însă cui îi pasă? La televizor el nu poate vorbi despre aşa ceva şi nici nu este întrebat. Nu-i de mirare, la cât se câştigă cu reclama la iaurturile probiotice de către posturile de televiziune. Cum să-ţi alungi clienţii?

Citatul din carte, cu privire la acest truc şi daunele aduse de consumul de probiotice, în limba germană, îl puteţi citi aici.

„Bacteriile profane de iaurt nu au obiceiul să se lipească de pereţii intestinelor căci ele trăiesc din lapte proaspăt şi nu din lucrurile digerate. Pe de altă parte, bacteriile probiotice nu sunt în stare să facă lapte gros, căci această sarcină o au bacteriile lactoacide. De aceea preţioasele bacterii (probiotice) se introduc, se amestecă pe altă cale, ulterior, în iaurtul deja fermentat“. (Udo Polmmer).

„Bacteriile din fecale şi din secreţiile vaginale sunt bacterii care, după microbiologul alimentar Prof. Michael Teuber, reprezintă noi specii. Bacterii la care lucrează şi tehnologii genetice și care provin din fecale de porc sau din intestine de şobolani.

Bacterii a căror specie nici nu este definită clar şi care au fost testate fără scrupule şi la sugari. Aici trebuie specificat că bacteriile bifide pot fi şi patogene, aşa cum avertizează specialistul elveţian. Unele bacterii bifide pot provoca carii şi chiar meningită“, spune Udo Pollmer.

Deci aceste bacterii nici măcar nu pot produce iaurt din lapte! Ele sunt amestecate în iaurt după ce acesta a fermentat. Consumul produselor probiotice poate, deci, să afecteze flora intestinală.

Pentru microbiologi acest lucru nu este o surpriză. La urma urmei nicio bacterie nu are chef să se lupte cu alţi patogeni. Bacteriile se ceartă mai degrabă cu rudele lor, care au aceleaşi preferinţe alimentare la trocul cu mâncare.

Există și iaurturi ecologice

Şi într-adevăr, indicii despre efectul nociv al produselor probiotice nu lipsesc. În anul 2000 presa germană scria „iaurturile probiotice pot periclita viaţa”.

Cauza acestor scandaluri a fost un congres medical din orașul britanic Birmingham, unde imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger și-a prezentat rezultatele cercetărilor.

Conform acestora, iaurturile probiotice pot duce, la persoanele cu sistemul imunitar slăbit, la boli periculoase precum meningita, pneumonia sau septicemia.

La acest congres a fost prezentat cazul unui diabetic mai în vârstă care, consumând iaurturi probiotce, a dezvoltat un abces la ficat, care a putut fi salvat doar prin operaţie. Şeful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a scos după această întâmplare iaurturile probiotice din meniul spitalului.

Firma Scheitz din Andechs care produce iaurturi ecologice a eliminat bacteriile probiotice din lista de ingrediente. „Cine vinde cu plăcere produse care conţin bacterii, care atunci când sunt găsite de specialiştii în igienă reprezintă o dovadă de contaminare fecală?“ (Udo Polmmer)

Reclama, mama minciunilor

Problema şi mai mare este că, de la introducerea „probioticelor”, concernele au convins, încetul cu încetul, fie prin persuasiunea tipic americană, fie prin preţul mai mic al acestor produse.

Cam toţi producătorii de iaurturi folosesc aceste bacterii nocive la preparat iaurtul, aşa că este greu de găsit un iaurt natural făcut cu bacterii tradiţionale. Acestea proveneau înainte de la viţel sau vacă. După Pollmer ele se numesc „Streptococcus thermophilus“ şi „Lactobacillus bulgaricus“.

În Germania este acum foarte greu de găsit un iaurt care să nu aibă culturi bifide. Cu alte cuvine, este greu de găsit un iaurt care nu este produs din bacterii vaginale şi fecale. Fără să ştim, noi consumăm materii fecale și asta fiindcă îi credem orbeşte pe cei care fac reclama la TV.

Folosind motorul de căutare Google este extrem de greu de găsit în ultima vreme un articol din care să reiasă evident ceea ce acum câteva decenii era binecunoscut despre aceste bacterii.

Însă, dacă citim cărţi de specialitate mai vechi sau dacă căutăm cu grijă pe internet, vedem că aceste bacterii nu au nimic de-a face nici cu iaurtul, nici cu intestinele şi că fac cu adevărat parte din flora altor organe. Toate articolele noi despre aceste bacterii mint cu neruşinare sau au preluat minciuna de la alţii.

Articol preluat de pe:
http://www.sanatatesiviata.ro

Citiţi şi:
Otrava din comerţ care te face «frumoasă»
Aspartamul – otrava dulce
Să ne hrănim în mod înţelept

yogaesoteric
21 octombrie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Wolves, the most beautiful animals in the world

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

George Harrison ~ Govinda Jai Jai

Read More

Satinder Sartaj - Sai

Read More

Radiohead - Lotus Flower

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Ana B'Ko'ach (A Kabbalistic Prayer) (2 Versions - Music & Acapella)

Read More

The Doors - People Are Strange - Symphonic version

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

PINA

PINA-DEUTSCH, HIER

Primul documentar artistic realizat in 3D, Pina ne povesteste despre celebra dansatoare germana Pina Bausch..in regia lui Wim Wenders..a must see Intreg, subtitrat AICI

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Feminine Spirituality | Inspirations and Wisdom

Technology of the Heart: Feminine Spirituality | Inspirations and Wisdom: "And the Mother, the prototype of all existence, is the Eternal Spirit, full of beauty and love." - Kahlil Gibran "The paradise is u...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

ADEVARUL DESPRE ROMANIA SI AFGHANISTAN

-----

Dati mai departe! De la KHANDAHAR la ROSIA MONTANA, intre SUA si RUSIA Intre CRIZA SI TERORISM, ROMANIA siAFGANISTAN sunt singurele puteri ale lumii in domeniul materialelor strategice ! AMERICA nu are zacaminte de URANIU. Tot asa cum RUSIA nu detine zacaminte de WOLFRAM. Fara aceste doua elemente, SUA si RUSIA sunt ZERO! Sunt niste neica-nimeni in materie de suprematie MILITARA. Wolframul, un metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, este foarte necesar in industria militara si spatiala, iar uraniul in industria nucleara. Primul se afla, in cantitati INEPUIZABILE si in starea cea mai pura (nemaifiind necesare procedee industriale costisitoare de decantare a lui) doar in ROMANIA. La ROSIA MONTANA ! Zbaterea de a pune gheara pe minele de aur de la Rosia Montana are acum o miza periculoasa, cu atat mai mult cu cat Exploziv-News si GIS-SSR o dezvaluie in premiera: Zacaminte de wolfram, neexplorate niciodata, se gasesc insa, in cantitati uriase, si in muntii Retezat (zona Gugu Sureanu, axa care le uneste trecand prin Varful Peleaga, ca punct de reper. Exact zona in care a cazut, in urma cu cateva luni, avionul militar israelian - posibil neintimplator in misiune in acea zona !) si, inainte de 1989, au fost pazite cu strasnicie, de catre DEPARTAMENTUL ZERO. Cel care le-a detectat, extrasenzorial, era sa plateasca cu viata, in urma unui atentat psihotronic al rusilor, curajul de a dezvalui adevarul, in cadrul unor cursuri speciale, destinate profesionistilor din serviciile secrete militare ale Romaniei. Numele lui este Vasile RUDAN, cel care, dealtminteri, este si parintele legendarului Departament.

In aceeasi zi in care profesorul RUDAN era gasit aproape mort in apartamentul sau din Bucuresti (cu cateva zile inainte, el dezvaluise unor apropiati din SRI si DGIA ca fusese de doua ori amenintat cu moartea de un anume rus FONAREFF, fost ofiter KGB), generalul David H. Petraeus, comandantul fortelor americane din Afganistan, avea aproape aceeasi soarta cu a profesorului roman.

Generalului american i se intimpla asta deoarece, intr-o conferinta de presa, scapase un alt adevar:motivul prezentei NATO in AFGANISTAN nu erau teroristii?!!!

Ci uriasele zacaminte de URANIU pur!

In Muntii Khwaja Rawash, situati la nord de Kabul, dar si in Koh Mir Daoud, langa Herat si Kharkiz, in provincia Khandahar, exista cele mai mari zacaminte de uraniu din lume, la fel cum,in materie de wolfram, Romania detine suprematia mondiala. Va urma! Tineti aproape !

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

John Galliano Fall Winter 2009/2010 Review

SIMPLY AMAZING

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

FREEDOM

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

ZEII TRACI

Care erau zeii slavilor?

Mitologia, ca domeniu de cercetare științifică, reprezintă un ansamblu de povești (1); mythos în greacă înseamnă ”poveste” sau ”legendă”. De-a lungul istoriei, aceste povești au circulat pe cale literară, populară (balade, ode, cântece populare etc) sau pe baza izvoarelor istorice, scrise la curțile diverșilor domni sau în mănăstiri.

În acestă lucrare voi prezenta o serie de asemănări între divinitățile greco-romane și cele slave, bazându-mă cât îmi vor permite informațiile pe o analiză etimologică, o descriere a divinității precum și pe ritualurile, jertfele, sacrificiile și sărbătorile închinate zeităților.

Ca sursă principală pentru divinitățile slave, voi folosi o compilație de texte medievale călugărești, scrise în Rusia Kieveană de către călugărul Nestor, numită în mediile de specialitate Cronica Primara Rusă sau Cronica lui Nestor Călugărul. Cronica ne prezintă istoria Rusiei Kievene cuprinsă între anii 850-1110, scrisă la Kiev, în timpul lui Sviatopolk II Iziaslavich, Mare Cneaz al Kievului (1093-1113). Modelul cronicii este unul germanic, inspirat din Scandinavia, dat fiind faptul că politica prințului Sviatopolk era una pro-scandinavă.

De asemenea, aș putea enumera volumele Dicționar de mitologie slavă de Ilie Danilov și Mitologia slavilor de Sorin Paliga. Pe lângă aceste cărți, despre mitologia slavilor a mai scris și Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor religioase, Anca Irina Ionescu în Mitologia slavilor, Victor Kernbach in Dicționar de mitologie generală și Eugen S.Teodor, Sorin Paliga în Lingvistica și Arheologia Slavilor Timpurii-O altă vedere de la Dunărea de Jos. Restul materialelor sunt prezentate la biliografie.

În mitologia greacă, Homer și Hesiod reprezintă sursele narative principale. Ca materiale de referință voi folosi volumul Sources for Greek Religion de David G. Rice & John E. Stambaugh și cartea Dicționar de mitologie greco-romană: zei, eroi, mituri de Zoe Petre, Alexandra Lițu, Cătălin Pavel, Cristian Olariu, Florica Mihuț-Bohîlțea, Alexandra Țârlea.

Zeul suprem: Zeus-Perun

În fruntea panteonului slav, stă “Zeul Suprem”, “Mai Marele” sau Dumnezeu (Бог, Bog), nume generic pentru divinitatea supremă la slavi ”cel bogat”, ”cel puternic”. Trebuie de menționat însă că acest nume nu este decat un epitet ce putea fi atribuit mai multor zei, în funcție de ierarhie (ex. Mai Marele Perun, Mai Marele Svarog).

Acest termen are origini indo-europene, fiind întâlnit și la vechii iranieni, sub forma de “bay”, cuvânt ce înseamnă “zeu” și reprezintă “un zeu ce oferă”, milostiv, generos dar și puternic.

Lingvistul Sorin Paliga este de părere că adjectivul “bogat” ar deriva de la această veche rădacină indo-europeană, având un atribut essențal al divinității zeului.(2) Termenul se referă în mod special la zeul Perun. Despre Zeus aflăm că i se atribuie o cinste regească fiind ”cel ce împarte bogăția oamenilor” și cel ce veghează muritorii.(3)

Putem stabili o conexiune ce ține de un tipar etimologic între zeul Perun și Zeus, care din punct de vedere al etimologiei, definește generația, casta sau gradul său în fruntea panteonului grec. Zeus este însoțit de apelativul Dyaus pitar, din sanscrită ”părintele ceresc”.(4)

Același lucru îl întâlnim și în mitologia romană, unde Jupiter are și apelativul de Deus pater, simbolizând puterea absolută a acestuia asupra oamenilor și zeilor, ca ”părinte ceresc”.(5)

La fel ca și Zeus, Perun este descris ca fiind zeul tunetului,(6) fulgerului și al focului veșnic (ignis aeternus); atribute explicative ale puterii lor absolute asupra zeilor și oamenilor.

Perun era reprezentat ca un bărbat cu o statură impunătoare, cu părul de argint (capul de argint) și mustățile aurite(7), ce purta un ciocan, o secure de război și un arc, cu care trăgea săgeți formate din fulgere. Aceiași reprezentare răzbunătoare îl caracterizează și pe Zeus.(8)

În Titanomahia, Zeus coboară din Olimp și începe a arunca împotriva Titanilor și Giganților, trasnete, însoțite de tunete și fulgere.(9) El are apelativul de Keraunos (după numele arcadian al trasnetului) (10). În Theogonia lui Hesiod, Zeus ne este prezentat chipeș, puternic și voinic (11), exact ca Perun. Jupiter are apelativul de Fulgur ”stăpânul fulgerelor” sau Summanus ”sursa fulgerelor nocturne”(12).

Perun figurează ca ”cel ce aduce ploaia” sau ”cel ce aduce norii”, elemente esențiale pentru fertilizarea naturii(13). Cu același atribut se prezintă și Zeus, ”adunătorul de nori” în Theogonia lui Hesiod.(14) În mitologia romană, Jupiter are și apelativul de Elicius, ce înseamnă ”producătorul ploii” sau Vernus ”zeul ploilor de primăvară”.(15)

Orice legământ al oamenilor sau orice formă de jurământ, se făcea în numele zeului Perun(16), exact ca în mitologia greacă, unde Homer ne spune în Iliada sa că jurămintele se făceau în numele lui Zeus. (17)

Sacrificiile umane, sunt existente în ambele părți. În Cronica lui Nestor aflăm că Vladimir, cneazul Rusiei Kievene, după ce a ridicat o serie de idoli păgâni în Kiev, a jerfit ființe umane zeilor. Nestor ne relatează chiar faptul că Vladimir și-a jertfit proprii copii.(18) Despre sacrificiile umane la grecii antici, aflăm în lucrarea lui Xenophon, Anabasis, vol.VI, unde conform profeției oracolului din Delfii, doi oameni au fost sacrificați pe altar, în cinstea lui Zeus.(19)

Ziua dedicată lui Perun era ziua de Joi. De-asemenea, ziualuiPerunmaiesărbătorităpe21 iunie.(20) La romani, Jupiter, sub apelativul de Summanus, are consacrat pe 20 iunie o ceremonie a templului său.(21)

După victoria lui Perun în fața dușmanului (probabil Veles) se ”eliberează” apele și plouă. În mitologia greacă, Zeus are epitetul Eleutherios, ceea ce s-ar traduce prin ”eliberatorul” (22) ce a împărțit cerul, apele și lumea cu frații săi Poseidon și Hades.

Din cronicile slavone aflăm că stejarul este arborele sfânt al lui Perun, lucru similar și în mitologia greacă, unde alegerea locației unui templu închinat lui Zeus a fost condiționată de un stejar, pe care se spune ca a poposit o porumbiță neagră.(23) Că stejarul era considerat arborele sfânt al lui Zeus aflăm și de la Athenaeus, în DeipnosophistsXI, unde un anume Lykaios, preot al lui Zeus, face un sacrificiu dedicat zeului, folosind un stejar. (24)

Procopius din Cezareea ne mai spune că rușii, ajungând la Constantinopol, pe insula Sf. George, au venerat un stejar enorm căruia îi ofereau jertfe. În Ucraina, la Zaporoje (Запоріжжя), este fotografiat un stejar de 6 m lățime, cu o vârstă de câteva secole; cercetătorii susținând ideea că ața ar arăta un stejar sacru. O tradiție veche spune că odată cu primul tunet de primăvară trebuie să te sprijini cu spatele de un stejar pentru că spatele să nu te doară.

Boul reprezintă animalul sacru al lui Perun, fiind folosit la arat de către vechii slavi. În sec.VI bizantinul Procopius din Cezareea în istoria sa Lupta cu goțiia scris și despre slavi: “Ei cred, că însuși doar Zeul, creatorul fulgerului, este stăpânul tuturor și lui I se aduc ca jertfe boi...”.

În mitologia greacă, Bouphónia”uciderea boului” reprezintă un ritual de sacrificiu suprem. La sărbătoarea anuală Bouphónia se jertfea un bou, care era apoi împăiat și înjugat la un plug. Preotul fugea, iar cuțitul era aruncat în mare. (25) Acest ritual avea loc pe Acropole, pe altarul închinat lui Zeus Polieus.(26) Se cunoaște faptul că vitele reprezentau echivalentul bogăției în societățile arhaice, cum este cazul și la indo-europeni.

Se spune că omul care murea lovit de fulger, era considerat “fericit”, fiind chemat în Cer de Perun, care ierta toate păcatele muritorului. Acest lucru îl putem regăsi în mitologia greacă, unde conform unei pedepse divine, Semele este fulgerata de către Zeus.(27) Dupa creștinarea slavilor, cultul lui Perun a fost asociat cu cel al Sfântului Profet Ilie, cel ce ”gonea ca nebunul cu carul de foc prin cer” și pedepsea dușmanii prin fulgere.(28) În mitologia romană, Jupiter coboară de pe Capitoliu într-un car tras de patru cai.(29)

Veles – Hermes; zeul turmelor

Următorul zeu că importanță în mitologia slavilor, era Veles (Велес), Weles în poloneză, zeu ce mai era numit și Volos (Волосъ) (30). Pentru a înțelege mai bine caracterul domestic al zeului, trebuie să ne îndepărtăm de rădăcina skot ce înseamnă “animale domestice” sau “vite”, în special de semnificația ei negativă. Odată cu migrația indo-europenilor, acest cuvânt “skot” era sinonimul bogăției și belșugului, fiind foarte bine reprezentat în Rig Veda.(31)

Până prin Evul Mediu, la rusi, cuvântul “skot” nu avea doar înțelesul de “domestic”, ci și de “avuție” sau “bogăție”, “avere” sau “bani”. La slavi, el e cel ce aduce bogăție și bunăstare(32), fiind considerat ”zeul turmelor”(33) și al animalelor (34). Veles este și zeul protector al agricultorilor, oamenii închinându-se acestuia pentru a obține recolte bogate și spor în gospodărie.(35)

În mitologia greacă, Hermes arcadianul ne apare ca zeu pastoral, ocrotind turmele și cirezile (36). Tot Hermes, poartă noroc negustorilor oferindu-le bani și împarte bogăție oamenilor (37). Mercurius, de asemenea, este de asemenea ocrotitorul negustorilor în mitologia romană. (38)

A.N.Veselovskii este de părere că numele lui Veles are o legătură cu cultul morților la vechii slavi, respectiv cu sufletul defunctului. El face paralela etimogolică dintre slavi și triburile baltice prin lituanianul welis care înseamnă “răposat”sau prin welci care se traduce prin “sufletele morților”.

O versiune lituaniană a lui Veles este Velinas, ce apare la baltici ca fiind creatorul reptilelor, păsărilor negre (corbul sau cioara) și lupilor, exact ca la Odin, unde și el este înconjurat de sufletele luptătorilor einherjar.

Legătura dintre păsările negre și lupi e una primordială, simbolizând moartea și asigurând legătura între cele două lumi: cea pământeană și cea de după deces. Lupul mai simbolizează lupta și curajul, iar corbul înțelepciune.

O sărbătoare a morților, în mitologia lituaniană, se numește Vėliai.Cuvântul Velos (plural Vėliai ”sărbătoarea morților”)derivă din Vėlė”suflet mort”. Zeul sau zeița Veliona este invitat/invitată să ia parte la ”masa morților” (pomană) în urma unui ritual vechi lituanian. Dacă ar fi să admitem faptul ca Veliona ne apare ca o zeiță în mitologia lituaniana, strâns legată de cea slavă, această teorie ar putea fi corectă.(39)

El ne apare și ca un zeu al apelor, având un caracter htonicce se ocupă cu înșelătoriile, fiind un dușman înverșunat al lui Perun (vezi Loki și Thor) dar și ca un vrăjitor. O parte din istoricii ruși, ce studiază mitologia slavă veche, sunt de părere că rolul universal al lui Veles este acela de “liant între lumea celor vii și lumea morților”, având și un rol de “călăuză”. (40)

În lumea greacă antică, Hermes avea rolul de mesager al zeilor și călăuză a sufletelor oamenilor ce trebuiau să ajungă în împărăția subpământeană a lui Hades.(41) Mercurius al romanilor era de asemenea o calauză a sufletelor celor ce ajungeau în lumea subpământeană a lui Pluto. (42)

Înainte ca Vladimir să creștineze poporul rus, cele șapte statui ale zeilor primordiali din mitologia slavilor, se aflau în marile centre urbane din Rusia Kieveană, în special la Kiev. Interesant este că statuia lui, singura din cele șapte, nu se afla pe colina sacră a Kievului, alaturi de celelalte, ci undeva la câmpie, într-un teren plat aproape de o piață.

De aici s-a tras și concluzia că Veles ar fi fost și un patron al comerțului, protector al comercianților. (43) La greci, Hermes, de asemenea ne apare ca un ocrotitor al comerțului și comercianților de pretutindeni. (44)

În mitologia romană, Mercurius ni se prezintă ca zeu al comerțului, patron al negustorilor și al hoților. Veles era considerat ”zeul poeziei” având astfel un atribut explicativ al valorii sale intelectuale. Hermes, era considerat ”ocrotitorul scrisului” iar sărbătoarea dedicată acestuia Hermania avea o nuanță intelectuală. (45)

Zeul Soare: Hors - Apollon

Zeul Hors, Chors (Khursun în limba sciților iranieni) reprezintă Soarele (46). Numele lui este atestat în Cronica lui Nestor. Înțelesul cuvântului este de “mișcare”, “sens”, “curs”. Iranianul xorsed înseamnă “soare”, de unde și numele unui dinast persan Khores, ce înseamnă, la fel, “soare”.(47)

Hors ne apare ca un tânăr frumos, cu părul de aur, buclat.(48) Numele zeului mai poate semnifica și ”strălucire” din persanul xurset ”soare strălucitor”, sau ”grandoare” și poate fi un model divin de urmat pentru orice dinast din lumea slavă precreștină.

Hors era zeul luminii solare, galbene; discul solar (49). Dispoziția solară și numele zeului sunt redate prin multe cuvinte horoshii (bun), pohoroshet’(a îmbunătăți), prihoroshivatisya (a se aranja, a se dichisi, în stil vestimentar), dar și horovod (hora), horom (în cor). La mai multe popoare, cuvânul horo însemna ”disc de aur”, ”cerc” sau dans popular ritualic, cu caracter urano-solar.

De aici și denumirea dansului în cerc. Chiar și orașul “Korsun’” mai demult se numea în cinstea zeului luminii solare Horsun. E posibil ca regiunea Herson-Kherson (Херсон) din Ucraina de azi, să poarte numele zeului.

În mitologia greacă, Apollon, reprezentantul celei de-a doua generație a olimpienilor, ne apare ca un zeu al luminii solare, căruia i se atribuia simbolul purității luminii solare, Phoibos. (50). Prin descrierea lui Apollon ”cel cu plete de aur” înțelegem emanația divină a razelor solare.(51)

Prin caracterul său de zeu protector, rezultă că Apollon reprezintă o divinitate pozitivă, care ajută oamenii la nevoie. După ce omoară balaurul Python, Apollon îngroapă cadavrul monstrului în locul ce avea să fie construit mai târziu celebrul oracol de la Delfi, unde puteau fi profețite oamenilor dorințele lui Zeus, tatăl lui Apollon.(52)

Se spune că Hors este înfrânt de către Zeul Negru, dar reînvie, fiind divinizat de către slavii vechi ca un zeu al vindecării, al supraviețuirii, al triumfului împotriva bolii și slăbiciunii, fiind considerat “Maestrul ierburilor”. Așadar, zeul ni se prezintă ca un vraci înțelept. Despre Apollon aflăm că una din ipostazele sale este aceea de medic (Apollo medicus).(53)

Dažbog – Helios

Dažbog (Dazhbog, Dazbog, Dazhdbog, Dabog, Dajbog, Dadzbóg, Dadźbóg) este un alt zeu important, venerat pana în timpul cneazului Vladimir al Rusiei Kievene.(54) Dažbog mai apare și sub numele de Radegast. El apare tot ca un zeu solar (55), ce reprezintă fertilitatea, puterea masculină vie(56), fiind considerat strămoșul ginților slave.

Acest lucru este confirmat și de apostolul din Pskov, în secolul XIV. Ca element comun cu Helios al grecilor, avem statutul de divinitate solară (57), prezent la ambii. Helios ne apare ca un zeu solar, pre-olimpian, având o imagine de tânăr frumos și puternic; simbol al fertilității. (58)

Slavii credeau că Dažbog alearga pe Cer într-un car frumos de război, tras de patru cai albi, cu aripi de aur. Lumina solară vine de la scutul de foc solar, pe care Dažbog îl poartă mereu cu el. Noaptea, Dažbog cutreieră Cerul de la Est la Vest, luminând Pamântul cu strălucirea sa divină.

De două ori pe zi, dimineața și seara, el traversează oceanul cel mare cu o barcă trasă de niște gâște, rațe sălbatice sau lebede. De aceea slavii cei vechi atribuiau o putere deosebită talismanelor sub forma de rață cu cap de cal. Ei credeau că Dažbog (Soarele) îi va ajuta oriunde s-ar afla în Lumea Veche sau Lumea Întunecată. În timpurile pagâne ale Rusiei, se interzicea uciderea lebedelor, pe motiv că acestea reprezintă un animal sacru.

În mitologia greacă , Helios străbate zilnic cerul într-un car tras de patru cai nărăvași: Pyroeis, Eous, Aethon și Phlegon.(59) Despre Apollon, aflăm că acesta călătorește la Delfi și la hyperborei în carul său tras de lebede albe precum omătul.(60)

Vladimir Toporov consideră că Khors e varianta iraniană, iar Dažbog cea slavă sau slavizată a lui Khors (Khorsun). Dažbog mai poate fi comparat de anumite persoane cu Apollo, reprezentând puterea fertilă a roadelor și căldura solară. Istoricul rus Boris Ryabakov era de părere că Hors reprezenta Soarele ca divinitate, iar Dažbog ar reprezenta doar puterea solară a lui Hors.

Stribog - Vântul

Stribog (Stribozh, Strzybog, Стрибог) este zeul și totodată spiritul vanturilor, furtunii(61), aerului, gheții, frigului și Cerului, având un caracter de divinitate uraniană. După vechile tradiții slavone, el ar fi “strămoșul vânturilor din cele opt direcții”.

El este cel care face legătura între Cer (Tărâmul Zeilor) și Pământ (Tărâmul Oamenilor), iar propriul lui destin definește această legatură între cele două lumi. Unii istorici sunt de părere că originea numelui lui Stribog este legată de vechiul cuvânt slav strga ce înseamnă “a împrăștia” sau “a întinde”. În Explanatory Dictionary of the Live Great Russian Language al lui Vladimir Dal, găsim cuvintele Stryi (strâi) – unchi după tată și Stryt’ (Strât’) unde stryvat înseamnă “a întinde”, “a distruge”.

De altfel, mai există și alte cuvinte care au aceeași rădăcină cu cea a cuvântului “Stribog” – stremlitelnyi (rapid), bystryi (rapid), strela (săgeată), prostranstvo (transparență) și strah (frică). Etimologia cuvântului se mai poate explica și prin Strîi-Bogsau Starîi Bog (Zeul cel Bătrân). De asemenea, în rusa veche radicalul streg însemna ”mai în vârstă”. (62)

După legendele vechilor slavi, Vântul are mai mulți nepoți și fii, reprezentați sub forma unor vânturi mai mici: (63)

-Posvist(vântul mai mare, zeul furtunii),

-Podoga(vântul cald, ușor; zeul anotimpului plăcut),

-Podaga(vântul fierbinte, ademenitor, trăiește în pustiuri, în zona de Sud),

-Vântul de Apus (un pic uscat, uneori“supărat”, dar în mare parte e blând),

-Siverko (vântul de Nord; poartă frigul de la Oceanul Arctic, foarte aspru),

-Vântul de Est (are un caracter neprevăzut, misterios și viclean).

Putem stabili o conexiune între aceste vânturi cardinale slave și divinitățile lor corespondente din mitologia greacă. Așadar, titanida Eos (Aurora în mitologia romană), soție a titanului Astraios (părintele vânturilor) a dat naștere celor patru vânturi (Aνεμοι-Anemoi): Notos (vântul de Sud, Auster la romani), Zefir (vântul de vest, la romani Favonius), Boreas (vântul de nord, la romani Aquilo) și Eurus (vântul de est, la romani Vulturnus).

Mokoš – singura divinitate feminină din panteonul slav

Mokoš (Мокошь, Mokoș) este singura divinitate feminină din seria celor șapte zei primordiali ai slavilor de răsărit. În panteonul slav din timpul lui Vladimir, ea ne apare ca singura zeiță.(64) Zeiței i se datorează recolta bună, fiind considerată și ocrotitoarea gospodăriei, armonizând relația dintre membrii familiei, prin iubire, înțelepciune și cumpătare, stabilind un echilibru esențial pentru un cămin fericit.

În mitologia greacă, Hera (la romani Iunona), sub apelativul Teleia, împlinește căsătoria și reprezintă zeița virginității premergătoare căsătoriei legitime, purtând la Hermione epiclesa Parthenos (fecioara) (65). În mitologia romană, Iunona este soția lui Iupiter (Zeus) și regina cerurilor (Ivno Regina), protectoare a femeilor, zeița nevestelor și patroana mamelor (Iuno Matrona). (66)

Mokoș este “zeița care toarce lână” fiind deseori reprezentată cu diformități antropomorfe (capul mare și mâinile lungi) (67). Ea apără, respectă și legiferează munca femeilor, în special lucrurile făcute manual, din material textil.

La Olimpia, unde se afla templul lui Zeus si Hera, odată la patru ani, în deschiderea marilor sărbători închinate lui Zeus, femeile o celebrează pe Hera ca replică la marea sărbătoare exclusiv masculină a olimpiadelor. Aceasta primește o vacă drept jertfă iar statuia ei este îmbrăcată cu un peplos nou, țesut de 14 femei măritate. (68)

Zeița Mokoș este ”cea care torce soarta” tracilor sau “cea care înnoadă soarta” oamenilor, ce apare ca o zeiță a sorții și a destinului.(69) La greci, Hera are de asemenea puterea să lege și să dezlege căsătoriile. (70)

Svarog – Hefaistos; zeul focului

Svarog (Сварог, poloneză Swaróg) este zeul focului (71), o divinitate solară, ce reprezintă lumina cerească (Soarele Etern) (72), sub formă ciclică, simbolul lui fiind zvastica slavonă, cunoscută sub numele de Коловра́т (Kolovrat). Se pare că acest zeu avea un cult al focului specific (73), reprezentând un spirit sub formă de foc veșnic.

Flacăra focului etern simbolizează spiritul nemuritor având un rol de purificare. Svarog reprezenta focul din vatra oamenilor (74), cel care ajuta la prepararea mâncării, vitală pentru existența material-umană, dar și focului din cuptorul unde se fabricau arme și unelte de lucru sau de luptă (75), asemenea lui Hefaistos al grecilor sau Vulcan al romanilor.

În mitologia greacă, Hefaistos este numit ”făurarul”, simbolul absolut al metalurgiei (76). În cinstea acestuia, în insula Lemnos, consacrată zeului, se stingeau odată pe an toate focurile, fără să se aprindă în timpul sacrificiilor. Apoi, o corabie aducea focul nou din insula Pelos, pentru a se aprinde focul din vetrele casnice și cuptoarele fierăriilor.(77) În mitologia romană, Vulcan mai este numit și Mulciber (fierarul zeilor).(78)

Lada – Afrodita; zeița iubirii

O altă divinitate feminină în mitologia slavă, este Lada. Aceasta ne apare ca o zeiță a iubirii și a verii, a recoltelor de vară și de toamnă, protectoarea cuplurilor de îndrăgostiți, a căsătoriei și a familiilor, a tuturor femeilor și a copiilor. Zeița este înfățișată ca o femeie în floarea vârstei, corpolentă, simbol al maternității mature. Ca etimologie, lad în cehă înseamnă ”armonie”, ”bună înțelegere”, ”ordine”.

Ladny înseamnă ”grațios”, ”drăgălaș”, lad în poloneză înseamnă ”ordine”, ”orânduială”, ladny ”frumos”, ”drăguț”.(79) În cântecele populare rusești, relicve lirice ale mitologiei slave precreștine, numele zeiței dragostei, al căsniciei și al armoniei conjugale, devenit substantiv comun, cu sensul de ”apropiată”,”dragă” se utilizează drept epitet diminutival pentru jena ”soție”, ”femeie”. Corespondentul masculin al acestuia lado, are sensul de ”tovarăș de viață devotat”. (80)

La greci, Afrodita ne apare ca o zeiță a frumuseții, a dragostei, a atracției și a sexualității.(81) Sub numele de Pandemos, Afrodita reprezintă garanția îndeplinirii sarcinilor publice și protectoarea relațiilor pașnice dintre cetățeni.(82) Ea sădește dragoste în inimile tuturor zeilor și oamenilor.

Este reprezentată ca o femeie înaltă, zveltă, cu trăsături gingașe, cu un val de plete aurii, așezate drept cunună pe capul plin de farmec. Zeița este întruchiparea frumuseții divine și a tinereții veșnice.(83) Despre Afrodita aflăm că aceasta dăruiește fericirea acelora ce o slujesc cu credință.

Un anume Pygmalion, aduce jertfă zeiței o juncă albă cu coarnele poleite cu aur, cerându-i Afroditei să-i dea o soție frumoasă ca statuia făcută de el.(84) La romani, Venus este zeița vegetației și a fertilității, având aceleași atribute ca și omoloaga sa Afrodita.(85)

Iarilo – Eros; zeul luminilor

Iarilo (Ярило, Јарило; poloneză Jaryło; croată: Jura, Juraj; sârbă: Đorđe ”George”) este zeul luminilor și al furtunilor de primăvară, ce întruchipează forța fertilizatoare a lui Perun.

Este simbolul căldurii de primăvară, fiind reprezentat ca un tânăr impetuos, ca furtunile de primăvară, dominat de pasiunile erotice ale sale. Pe cer se plimbă călare pe un cal alb, purtând o mantie albă. Pe cap are o coroniță împletită din flori de primăvară. Etimologic, radicaluliar în limbile slave, are sensul de ”forță masculină”, ”virilitate”.(86)

Corespondentul său din mitologia greacă, Eros (Cupido în mitologia romană), personifică dorința, născută din haos, simbolizând dragostea nebună, plăcerile carnale.(87) Fiu al Afroditei, acesta este mesagerul mamei sale, care își împlinește voia. Eros ne apare ca un copil zburdalnic, voios, viclean, crud uneori. El zboară pe aripile sale strălucitoare de aur, trimițând săgeși purtătoare de bucurie și fericire. (88)

Ca și concluzie, aș dori să precizez că în această lucrare am încercat să prezint atât cât mi-au permis documentele necesare, o serie de elemente comune între divinitățile principale din panteonul slav precreștin și corespondentul lor din mitologia greco-romană.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More