Your daily reminder
1 day ago
Saturday, April 23, 2011
Misteriosul templu Chavín şi arhitectura psihoacustică
Satul Chavín de Huántar constituie unul dintre cele mai vechi şi admirate situri arheologice din America Latină. Cultura Chavín, una dintre cele mai vechi civilizaţii ale Americii de Sud, a fost denumită după acest sat situat într-o vale a Anzilor Peruvieni, la o altitudine de 3.177 de metri. Aici au fost descoperite nenumărate relicve din perioada 1500 î.e.n. - 300 î.e.n., când această civilizaţie domina zona andină care formează în zilele noastre statul Peru.
Complexul de la Chavín include un templu ce datează de acum trei milenii, unul construit acum aproximativ 2500 de ani şi o piaţă circulară ce pare să fi avut un rol important în cadrul ceremoniilor religioase.
Arheologii au descoperit că acest templu a constituit un important centru religios la nivel regional, oameni de pe întregul teritoriu andin călătorind pentru a consulta oracolul de la Chavín şi pentru a participa la ritualuri religioase.
Cercetările efectuate de arheologi în templele culturii Chavín au relevat un aspect fascinant -- construcţia acestor clădiri a fost planificată astfel încât sunetul reflectat de pereţi să fie o componentă importantă a procesului spiritual ce avea loc în cadrul ceremoniilor religioase.
Arhitectura psihoacustică a templelor
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford lucrează la stabilirea unei hărţi a tunelurilor, scurgerilor şi holurilor din templele subterane ale culturii Chavín. Acestea surprind prin faptul că sunetele nu se reflectă ca un ecou obişnuit, ci creează un sunet ciudat, despre care cercetătorii cred că avea un rol în cadrul ceremoniilor religioase.
Cercetătorii de la Stanford, specialişti în psihoacustică, ştiinţa ce studiază percepţia sunetului şi efectul acestuia asupra corpului şi psihicului uman, vor să afle ce efecte avea sunetul din temple asupra celor ce se aflau în interiorul său în timpul ceremoniilor religioase.
Specialiştii arată că structurile templului sunt concepute astfel încât să poată induce o stare de dezorientare, amplificată intenţionat prin sunete. "Mediul acustic este total diferit de cel întâlnit în mod normal în natură", explică unul dintre arheologi. De altfel, desenele lăsate în urmă de artiştii culturii Chavín arată că oamenii din acea perioadă erau fascinaţi de stările senzoriale deosebite.
Miriam Kolar, membru al grupului de studiu de la Stanford, explică: "Iconografia din cultura Chavín cuprinde oameni ce au trăsături animalice, fiind prezentaţi în stări de existenţă modificate. În imagini se pot observa atât cactuşi de tip peyote, cât şi urme de mucozităţi în dreptul nasului persoanelor reprezentate în imagini. Aceste aspecte sugerează că substanţele psihoactive erau folosite în procesul spiritual pentru a produce experienţe halucinogene".
Experienţa era amplificată în mod voit de arhitectura templelor Chavín. Cercetătorii au descoperit că acestea includeau o serie de tuneluri de ventilaţie ce transportau în acelaşi timp razele soarelui înăuntru, pentru a produce o serie de umbre distorsionate ale oamenilor ce participau la procesiunile religioase.
Primii cercetători care au descoperit proprietăţile bizare ale templului din Chavín au fost arheologii peruvieni. Directorul Institutului Naţional de Cultură din Peru a descris la mijlocul anilor 1970 structurile interioare ale templului din Chavín drept un set de camere rezonante interconectate. Una dintre structuri a fost descrisă de el drept un "canal acustic" ce producea sunete de tunete sau de aplauze atunci în interiorul său era turnat un butoi plin cu apă.
Cochiliile de melc - «trompetele» spirituale
În 2001, o echipă de arheologi de la Universitatea Stanford a descoperit într-o galerie din templul Chavín, ce datează de acum 3000 de ani, o cochilie de stromb, o moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare şi groasă. Aceste cochilii joacă un rol important în iconografia culturii Chavín, iar descoperirea a fost cu atât mai importantă cu cât era printre puţinele cochilii descoperite în Peru.
Arheologii au continuat să fie norocoşi, şansa culminând cu descoperirea a 20 de scoici aflate în stare impecabilă. Măsurând 25 de centimetri şi cântărind între 1.2 şi 2.3 kg, cochiliile arătau semne de uzură ce indicau folosirea lor în ceremoniile religioase timp de secole. Dat fiind că aceste cochilii aveau un rol important în ceremoniile spirituale, fiind folosite ca o trompetă, această descoperire a permis cercetătorilor să reproducă sunetele ce se auzeau în timpul ritualurilor Chavín.
Pentru a înţelege pe deplin rolul avut de aceste cochilii de melc, a fost nevoie de o colaborare între specialiştii în arheologie şi cei în acustică. Aceştia au analizat trompetele pututu (aşa erau denumite aceste instrumente făcute din cochilii) folosite de preoţii culturii Chavín şi au descoperit că pot produce sunete extrem de variate, fiind capabile de a imita atât sunetele produse de animale, de vânt, cât şi alte sunete puternice precum cel al unui avion cu reacţie.
Testând trompetele pututu în cadrul templului, arheologii au descoperit că acestea pot face să pară că sunetele vin în acelaşi timp din mai multe direcţii. Sunetul scos de trompete are consecinţe şi în plan fizic. Unul dintre profesorii implicaţi în proiect a mărturisit: "prima oară când am auzit sunetul scos de aceste cochilii, pieptul mi s-a cutremurat şi mi-a fost greaţă întreaga zi. Îmi este clar că aceste emit frecvenţe subharmonice". Frecvenţele subharmonice nu pot fi auzite, în schimb sunt resimţite de corpul uman.
Puteţi asculta sunetul trompetei pututu în secvenţele următoare, realizate de specialiştii de la Stanford:
Tito la Rosa este muzician, sociolog şi specialist în muzica anticului Peru. Acesta a cântat la pututu în templul de la Chavín de Huántar pentru a ilustra cum ar fi putut suna o ceremonie de acum 3000 de ani:
Confuzia creată de sunetul venind simultan din direcţii diferite, combinată cu ritualurile şamanice şi arhitectura labirintică a templului putea facilita participanţilor la ceremonii o experienţă religioasă cu adevărat cutremurătoare. Cercetătorii speculează că în cadrul ritualurilor şamanice s-ar fi folosit şi cactusul San Pedro, o plantă psihoactivă ce este încă folosită în regiune. Acesta este prezent în arta descoperită în situl de la Chavín.
În sprijinul acestei teorii vin artefactele găsite în templu, printre care pietre de măcinat şi tuburi formate din oase. Arheologii spun că acestea din urmă ar fi putut fi folosite pentru a aspira pe nas combinaţiile psihedelice născocite de şamani. Se crede că acest templu, ce pare să fie construit special pentru a confunda şi ameţi, ar fi putut fi gazda unor ceremonii iniţiatice. Astfel, persoane aparţinând elitelor din întreaga regiune a Anzilor ar fi venit la Chavín pentru a fi iniţiate în acest cult, obţinând validarea şi statutul pe care iniţierea religioasă le confereau.
Pentru că templul din Chavín, monument istoric inclus de UNESCO pe lista Patrimoniului Mondial, necesită lucrări de conservare ce ar putea afecta calităţile sale acustice, echipa de cercetători de la Stanford a efectuat măsurători acustice în cadrul său. Cu ajutorul acestora, ei au generat un model acustic 3D, pe care îl pot folosi pentru a efectua teste suplimentare care să releve efectele psihoacustice ale templului ce datează de acum 3000 de ani.
Şi mayaşii foloseau sunetul pentru amplificarea experienţelor religioase
Cultura Chavín nu este singura ce s-a folosit de sunete pentru a amplifica experienţa religioasă. Specialistul în acustică David Lubman a analizat un important templu al mayaşilor, Chichen Itza, şi a descoperit că şi acesta are prin arhitectura sa capacitatea de a produce sunete bizare.
Dacă stai în faţa piramidei de la Chichen Itza şi aplauzi, se aude un ecou ciudat, ce seamănă cu un ciripit. Acest fenomen bizar a fost descoperit şi de turiştii ce vizitează anticul templu, iar ropotul continuu de aplauze provocat de aceştia se dovedeşte a fi deranjant pentru arheologii ce studiază structura mayaşă.
De obicei, turiştii consideră experienţa a fi doar un moment ciudat şi merg mai departe. Intrigat, Lubman nu s-a lăsat bătut şi a înregistrat sunetul ce rezulta în urma aplauzelor, pentru a-l analiza. Dacă în mod normal ecoul ce urmează unui sunet este o replică întârziată a stimulului iniţial, acela ce survenea aplauzelor era total diferit, fiind un sunet tonal.
Ştiind că piramida avea un rol religios important, Lubman a studiat acest aspect al său, pentru a înţelege de ce mayaşii au construit-o astfel încât să producă acel ecou bizar. Templul a fost construit pentru a-l deservi pe Kukulkan, cunoscut şi sub numele de "şarpele cu pene", sau "quetzalul cu pene" (aztecii îl denumeau Quetzalcoatl).
Quetzalul este o pasăre de dimensiunile unei mierle, cu un penaj iridescent, pe care mayaşii o considerau pasăre sacră. Şi în zilele noastre este o pasăre extrem de apreciată în zona Americii Centrale şi de Sud, fiind declarată pasărea naţională a Guatemalei.
Compararea ciripitului acestei păsări cu ecoul produs de piramida de la Chichen Itza a arătat o similitudine uimitoare. Lubman susţine că acesta este motivul pentru care treptele acestei piramide sunt înalte, deşi mayaşii erau scunzi. El consideră că sunetele păsării quetzal ar fi fost extrem de utile în timpul ceremoniilor religioase, când preoţii mayaşi ar fi comunicat cu zeul Kukulkan.
Iată sonograma ecoului ce survine în urma aplauzelor şi cea a unui ciripit de quetzal:
Un alt fenomen observat la acest templu este umbra unui şarpe, ce apare conturată pe treptele piramidei începând cu echinocţiul de primăvară. Tot în această perioadă, quetzalul îşi are perioada de împerechere. În timpul acesteia, masculii quetzal se înalţă la 300 de metri deasupra coronamentului pădurii, ca apoi să descindă în viteză, în zbor formând imaginea unui şarpe căruia îi flutură penele.
Chichen Itza nu este singurul loc în care mayaşii au folosit sunetele pentru a crea efecte mistice. Cercetări recente arată că şi arhitectura templelor mayaşe din Palenque, Mexic, ascunde secrete de natură acustică. Specialiştii au descoperit că în zona pieţei centrale, ce era folosită de mayaşi pentru ceremonii, clădirile din jur formează un amplificator natural.
Arheologii speculează că liderii mayaşi şi marii preoţii aflaţi în templele situate lângă această piaţă se puteau adresa miilor de supuşi fără a fi nevoiţi să strige, şi totuşi se făceau auziţi.
Amplificarea experienţei religioase în alte culturi
Popoarele sud-americane nu sunt singurele ce au folosit arhitectura psihoacustică pentru a amplifica experienţele religioase.
Cercetătorii britanici ce au studiat monumentul neolitic aflat la Stonehenge, ce a fost construit în jurul anului 3000 î.e.n., au ajuns la concluzia că acesta avea un rol important în ceremoniile religioase.
Un expert în acustică de la universitatea Huddersfield din nordul Angliei a descoperit că megaliţii imenşi din gresie reflectă perfect sunetul. Acesta spune că cercul format de giganţii de piatră constituie un loc perfect pentru ceremoniile ritmate, examinarea acustică stabilind că ritmul ideal era de 160 de bătăi pe minut. Acest ritm, extrem de alert, este întâlnit în muzica trance de astăzi, dar şi în ceremoniile şamanilor din America de Sud.
Inima are un ritm de 160 de pulsaţii pe minut în timpul exerciţiilor alerte şi dansului rapid. O astfel de manifestare în timpul ceremoniilor religioase ce au avut loc la Stonehenge ar fi amplificat, cu siguranţă, efectul spiritual al ritualului la care adepţii luau parte.
De-a lungul istoriei, cele mai multe religii au încercat să folosească arhitectura pentru a amplifica sentimentul religios. Faraonii au construit piramide gigantice în Egipt, iar musulmanii se laudă cu Moscheea Hassan II din Casablanca, al cărui minaret se înalţă 210 de metri în aer. În Europa bisericile au impresionat credincioşii prin turlele semeţe (Münsterul din Ulm atinge 161,5 metri) şi prin orgile imense, al căror sunet, amplificat de înalţii pereţi ai lăcaşului de cult, transmitea un sentiment copleşitor al propriei micimi celor aflaţi în audienţă.
Dimensiunile nu erau singurele elemente arhitecturale folosite pentru a amplifica sentimentul spiritual. Şi vitraliile ce împodobeau bisericile jucau un rol esenţial în acest scop. Acestea reprezentau una dintre puţinele pete de culoare din viaţa unui om de rând. Stareţul Suger din St. Denis relata în scrierile sale că atunci când vitraliile bisericii Notre Dame necesitau reparaţii, enoriaşii ofereau prompt banii necesari pentru aceasta.
Uzul arhitecturii grandioase în scop religios continuă şi astăzi, ultimul exemplu fiind oferit chiar de România. Astfel, viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului, ce se construieşte în această perioadă pe dealul Arsenalului din Bucureşti, va avea 120 de metri lungime şi înălţime, şi 70 de metri lăţime, urmând să eclipseze Palatul Parlamentului, lângă care este amplasată.
Pe măsură ce religia apelează din ce în ce mai des la instrumentele modernităţii - Papa are pagină pe Facebook, iar Catedrala Mântuirii Neamului are site oficial - pentru a comunica mesajul religios, metodele inedite folosite de civilizaţiile străvechi pentru experienţe spirituale devin din ce în ce mai impresionante prin comparaţie.
Tito la Rosa performing in Chavin de Huantar, Peru 2008. from otoplasma on Vimeo.
sursa descopera.ro
LEACURI POPULARE PT. DIFERITE AFECTIUNI
Leacuri de la cititori
Tromboflebita
Tromboflebita se poate nu numai ameliora, ci chiar vindeca, cu ajutorul regimului alimentar, care va fi tinut cu mare strictete, pana la vindecare. Dieta remediaza aceasta boala in proportie de 80%. Va trebui ca tot ceea ce consumati sa fie analizat foarte amanuntit in privinta continutului in colesterol. Suplimentar, bai alternative de doua ori pe zi, calde-reci (5 minute).
Cele mai surprinzatoare vindecari le dau insa lipitorile. Aceste mici animale pot vindeca boala pe termen lung, chiar si fara o dieta speciala. In maximum 14 zile! Se pun cate 2 lipitori pe zi, timp de 14 zile, cu pauza de 2 zile, apoi se aplica din nou. Vindecarea e 100% si fara operatie. E un tratament simplu, nedureros, folosit de mii de ani, cu mare succes.
Pete brune pe obraz
Se dizolva 2 bucati Aspirina in suc de lamaie + apa (1/1), apoi se pun 50 ml ulei de floarea-soarelui. Se agita bine inainte de intrebuintare. Se tamponeaza local, de doua ori pe zi, pana la disparitia petelor. Pentru o disparitie mai rapida, se adauga si suc obtinut cu storcatorul, din frunze de patrunjel.
EUGEN GIURGIU - Aleea Detunata, bl. D2, sc. A, ap. 19, Alba Iulia
Hepatita cronica
Se practica urmatorul tratament, timp de 16 zile. Beti 100-150 ml suc de sfecla rosie. Sfecla o curatati, o spalati bine si o radeti, dupa care o stoarceti. Aveti grija ca sucul sa-l preparati exact atunci cand il beti si ii adaugati 1 lingurita de miere naturala, deoarece este cam neplacut la gust.
Dupa cele 16 zile, faceti o pauza de 30 zile, faceti-va analizele hepatice si vedeti ce valoare are TGP-ul. Puteti repeta cura dupa o pauza de 30 de zile. Pe toata aceasta perioada, consumati mancare de regim, excludeti zaharul si folositi doar mierea naturala. De asemenea, excludeti cafeaua, tigarile, orice suc acidulat si sifonul. Continuati sa luati Silimarina si cate 20-30 picaturi de tinctura de propolis odata cu ea.
Va urez mult noroc si sa dea Dumnezeu sa va fie de folos aceasta reteta, ca sa va insanatositi grabnic.
SORINA VELEA - Braila
Pentru vindecarea arsurilor
Va ofer o reteta ieftina si foarte eficienta in arsuri: 1 pahar ulei (100 ml), 1 pahar smantana, ceara curata de albine (cat o nuca), tamaie alba curata (cat o nuca), 2 albusuri de ou, 2 linguri lemn de soc, partea din mijloc.
Se pune uleiul in cratita pe foc, se incalzeste, se adauga socul maruntit. Se caleste precum ceapa. Cand se rumeneste, se arunca socul si in ulei se pun ceara si tamaia, pe foc, sa se topeasca bine. Dupa aceea, se da deoparte sa se raceasca putin. Separat, se bat cele 2 albusuri spuma, in care se adauga, incet, smantana.
Se face o pasta care se toarna in uleiul cu ceara si tamaie, cate putin, amestecand ca la maioneza, pana se face o crema. Cu aceasta crema se panseaza rana, de 2-3 ori pe zi. Se vindeca in 2-3 zile. Carnea incepe sa creasca si nu prea raman semne. Bandajul nu se lipeste de rana.
MARIA POPA - Busteni
Metastaza carcinomatoasa
In paralel cu tratamentul instituit de medic va propun doua retete verificate:
Reteta 1.
* De trei ori pe zi, 1-2 lingurite pulbere de napraznic (sovarf), tinuta sub limba 15 minute, apoi se inghite cu apa.
* In loc de apa beti apa de argila.
* Ungeti nodulii (cicatricele) pana la subtioara cu alifie de filimica (galbenele).
* Puneti pe ganglionii limfatici terci de frunze de patlagina.
* Amestecati 300 g galbenele, 100 g coada-soricelului, 100 g urzica si pentru fiecare cana apa-n clocot, preparati ceai dintr-o lingurita cu varf amestec si beti zilnic, incet, 1,5 - 2 l ceai.
* De trei ori pe zi, beti 1/2 cana din acest ceai cu adaos dintr-o lingura Bitter suedez original, cu 1/2 ora inainte si dupa fiecare masa.
* Bai de sezut cu coada-soricelului (100 g planta pentru o baie).
* Comprese pe zona dureroasa cu bitter suedez si coada-calului.
* Comprese pe zona organelor genitale cu Bitter suedez (inaintea compresei, se unge locul cu alifie de filimica).
* Consumati foarte multe cruditati.
* Interzis: tutun, alcool, zahar, otet alimentar, carne grasa, sare.
Reteta 2.
* Beti numai apa distilata.
* Comprese pe ambii sani cu gaz (petrol dublu rafinat) in care se macereaza patlagina.
* Badijonari cu suc de rostopasca.
* Regim vegetarian strict.
Dupa tratament pot aparea exterior, pe sanul bolnav, pete brun-maro, ca niste arsuri, care dispar si se vindeca.
GH. LUNG - Satu-Mare
Leac pentru dureri de urechi si maxilare
Se iau dopuri de pluta de diferite marimi si se introduc in gura. Se mesteca pe partea dureroasa. La inceput, dopurile sa fie de dimensiuni mai mici, apoi, timp de 1-3 saptamani, se creste volumul. Mestecatul dopului se face incet si precaut. Procedeul se face zilnic, cateva minute, in timp ce se sta la televizor sau se citeste. Nu sunt medic, dar am lucrat mult timp pe langa un medic stomatolog, care recomanda mereu acest procedeu cu succes.
Reteta contra caderii parului
Acum am sa va trimit o reteta pe care eu am practicat-o multi ani si, slava domnului, la 60 de ani cati am in prezent, nu-mi cade deloc parul si lumea zice ca am par cat pentru trei oameni.
Deci, ma spal de doua ori pe saptamana, exact in aceleasi zile de fiecare data. Sparg 2-3 oua, pun galbenusurile intr-un vas in care adaug 5-10 picaturi ulei de ricin si un catel de usturoi zdrobit. Le amestec bine si apoi cu degetele, frectionez pielea capului. Atentie! Nu parul, ci pielea capului! Apoi pun o punga de naylon deasupra, un batic, si stau asa 30-40 de minute.
Ma spal cu apa de ploaie sau de izvor, fara nici un gram de sapun, nici un fel de sampon, pentru ca galbenusul face spuma. Ma spal bine, ma clatesc bine, iar in ultima apa, adaug fiertura de urzica si brusture, fiarta de cu seara. Daca intamplarea face sa nu am brusture si urzica, atunci fac infuzie de musetel, dar niciodata cu apa de la robinet.
O alta reteta pe care o stiu de la bunica mea si pe care ea o practica mereu, era petrolul. O data pe saptamana, se pieptana seara bine de tot, inmuind pieptanul mult in petrol, se lega cu un batic, iar a doua zi se spala pe cap.
COSCER PARASCA - Targu-Mures
Tratament pentru menopauza
* Un remediu eficient este cura cu ceai din urmatorul amestec de plante: cate 10 g traista-ciobanului, sunatoare, paducel, cate 20 g coada-calului, cretisoara si coada-soricelului, cate 25 g salvie, roinita si talpa-gastei. Ceaiul se prepara prin infuzare. Se beau doua cani dimineata si seara, indulcit cu putina miere.
* Ceai din coji de mere - o lingurita de coji de mere maruntite se pune la macerat timp de 8 ore cu 125 ml apa rece. Se strecoara prin tifon, se oparesc cojile cu 125 ml apa calda. Se acopera si se lasa 10 minute. Se strecoara si se amesteca ambele lichide, se beau 3 cani pe zi.
* Cura cu suc de orz verde. Tulpinile de orz verde ajunse la inaltimea de 25-30 cm, inainte de spic, se recolteaza, se taie marunt, se imbiba cu apa si se dau la centrifuga. Se consuma 50 ml de suc concentrat, diluat cu 150 ml apa sau ceai, la temperatura camerei. Dar cel mai bine cu suc de mere. Sucul de orz verde are calitati deosebite in vindecarea a numeroase afectiuni.
ADRIANA VULPE - Bucuresti
Tromboflebita se poate nu numai ameliora, ci chiar vindeca, cu ajutorul regimului alimentar, care va fi tinut cu mare strictete, pana la vindecare. Dieta remediaza aceasta boala in proportie de 80%. Va trebui ca tot ceea ce consumati sa fie analizat foarte amanuntit in privinta continutului in colesterol. Suplimentar, bai alternative de doua ori pe zi, calde-reci (5 minute).
Cele mai surprinzatoare vindecari le dau insa lipitorile. Aceste mici animale pot vindeca boala pe termen lung, chiar si fara o dieta speciala. In maximum 14 zile! Se pun cate 2 lipitori pe zi, timp de 14 zile, cu pauza de 2 zile, apoi se aplica din nou. Vindecarea e 100% si fara operatie. E un tratament simplu, nedureros, folosit de mii de ani, cu mare succes.
Pete brune pe obraz
Se dizolva 2 bucati Aspirina in suc de lamaie + apa (1/1), apoi se pun 50 ml ulei de floarea-soarelui. Se agita bine inainte de intrebuintare. Se tamponeaza local, de doua ori pe zi, pana la disparitia petelor. Pentru o disparitie mai rapida, se adauga si suc obtinut cu storcatorul, din frunze de patrunjel.
EUGEN GIURGIU - Aleea Detunata, bl. D2, sc. A, ap. 19, Alba Iulia
Hepatita cronica
Se practica urmatorul tratament, timp de 16 zile. Beti 100-150 ml suc de sfecla rosie. Sfecla o curatati, o spalati bine si o radeti, dupa care o stoarceti. Aveti grija ca sucul sa-l preparati exact atunci cand il beti si ii adaugati 1 lingurita de miere naturala, deoarece este cam neplacut la gust.
Dupa cele 16 zile, faceti o pauza de 30 zile, faceti-va analizele hepatice si vedeti ce valoare are TGP-ul. Puteti repeta cura dupa o pauza de 30 de zile. Pe toata aceasta perioada, consumati mancare de regim, excludeti zaharul si folositi doar mierea naturala. De asemenea, excludeti cafeaua, tigarile, orice suc acidulat si sifonul. Continuati sa luati Silimarina si cate 20-30 picaturi de tinctura de propolis odata cu ea.
Va urez mult noroc si sa dea Dumnezeu sa va fie de folos aceasta reteta, ca sa va insanatositi grabnic.
SORINA VELEA - Braila
Pentru vindecarea arsurilor
Va ofer o reteta ieftina si foarte eficienta in arsuri: 1 pahar ulei (100 ml), 1 pahar smantana, ceara curata de albine (cat o nuca), tamaie alba curata (cat o nuca), 2 albusuri de ou, 2 linguri lemn de soc, partea din mijloc.
Se pune uleiul in cratita pe foc, se incalzeste, se adauga socul maruntit. Se caleste precum ceapa. Cand se rumeneste, se arunca socul si in ulei se pun ceara si tamaia, pe foc, sa se topeasca bine. Dupa aceea, se da deoparte sa se raceasca putin. Separat, se bat cele 2 albusuri spuma, in care se adauga, incet, smantana.
Se face o pasta care se toarna in uleiul cu ceara si tamaie, cate putin, amestecand ca la maioneza, pana se face o crema. Cu aceasta crema se panseaza rana, de 2-3 ori pe zi. Se vindeca in 2-3 zile. Carnea incepe sa creasca si nu prea raman semne. Bandajul nu se lipeste de rana.
MARIA POPA - Busteni
Metastaza carcinomatoasa
In paralel cu tratamentul instituit de medic va propun doua retete verificate:
�
* De trei ori pe zi, 1-2 lingurite pulbere de napraznic (sovarf), tinuta sub limba 15 minute, apoi se inghite cu apa.
* In loc de apa beti apa de argila.
* Ungeti nodulii (cicatricele) pana la subtioara cu alifie de filimica (galbenele).
* Puneti pe ganglionii limfatici terci de frunze de patlagina.
* Amestecati 300 g galbenele, 100 g coada-soricelului, 100 g urzica si pentru fiecare cana apa-n clocot, preparati ceai dintr-o lingurita cu varf amestec si beti zilnic, incet, 1,5 - 2 l ceai.
* De trei ori pe zi, beti 1/2 cana din acest ceai cu adaos dintr-o lingura Bitter suedez original, cu 1/2 ora inainte si dupa fiecare masa.
* Bai de sezut cu coada-soricelului (100 g planta pentru o baie).
* Comprese pe zona dureroasa cu bitter suedez si coada-calului.
* Comprese pe zona organelor genitale cu Bitter suedez (inaintea compresei, se unge locul cu alifie de filimica).
* Consumati foarte multe cruditati.
* Interzis: tutun, alcool, zahar, otet alimentar, carne grasa, sare.
Reteta 2.
* Beti numai apa distilata.
* Comprese pe ambii sani cu gaz (petrol dublu rafinat) in care se macereaza patlagina.
* Badijonari cu suc de rostopasca.
* Regim vegetarian strict.
Dupa tratament pot aparea exterior, pe sanul bolnav, pete brun-maro, ca niste arsuri, care dispar si se vindeca.
GH. LUNG - Satu-Mare
Leac pentru dureri de urechi si maxilare
Se iau dopuri de pluta de diferite marimi si se introduc in gura. Se mesteca pe partea dureroasa. La inceput, dopurile sa fie de dimensiuni mai mici, apoi, timp de 1-3 saptamani, se creste volumul. Mestecatul dopului se face incet si precaut. Procedeul se face zilnic, cateva minute, in timp ce se sta la televizor sau se citeste. Nu sunt medic, dar am lucrat mult timp pe langa un medic stomatolog, care recomanda mereu acest procedeu cu succes.
Reteta contra caderii parului
Acum am sa va trimit o reteta pe care eu am practicat-o multi ani si, slava domnului, la 60 de ani cati am in prezent, nu-mi cade deloc parul si lumea zice ca am par cat pentru trei oameni.
�
Ma spal cu apa de ploaie sau de izvor, fara nici un gram de sapun, nici un fel de sampon, pentru ca galbenusul face spuma. Ma spal bine, ma clatesc bine, iar in ultima apa, adaug fiertura de urzica si brusture, fiarta de cu seara. Daca intamplarea face sa nu am brusture si urzica, atunci fac infuzie de musetel, dar niciodata cu apa de la robinet.
O alta reteta pe care o stiu de la bunica mea si pe care ea o practica mereu, era petrolul. O data pe saptamana, se pieptana seara bine de tot, inmuind pieptanul mult in petrol, se lega cu un batic, iar a doua zi se spala pe cap.
COSCER PARASCA - Targu-Mures
Tratament pentru menopauza
* Un remediu eficient este cura cu ceai din urmatorul amestec de plante: cate 10 g traista-ciobanului, sunatoare, paducel, cate 20 g coada-calului, cretisoara si coada-soricelului, cate 25 g salvie, roinita si talpa-gastei. Ceaiul se prepara prin infuzare. Se beau doua cani dimineata si seara, indulcit cu putina miere.
* Ceai din coji de mere - o lingurita de coji de mere maruntite se pune la macerat timp de 8 ore cu 125 ml apa rece. Se strecoara prin tifon, se oparesc cojile cu 125 ml apa calda. Se acopera si se lasa 10 minute. Se strecoara si se amesteca ambele lichide, se beau 3 cani pe zi.
* Cura cu suc de orz verde. Tulpinile de orz verde ajunse la inaltimea de 25-30 cm, inainte de spic, se recolteaza, se taie marunt, se imbiba cu apa si se dau la centrifuga. Se consuma 50 ml de suc concentrat, diluat cu 150 ml apa sau ceai, la temperatura camerei. Dar cel mai bine cu suc de mere. Sucul de orz verde are calitati deosebite in vindecarea a numeroase afectiuni.
ADRIANA VULPE - Bucuresti
sursa formula as
Legendele cimitirului Smolensk
Toate marile orase ale lumii au misterele lor, povesti mistice si legende fascinante. Superba capitala imperiala a Rusiei, Sankt-Petersburg, nu face, nici ea, exceptie. S-au scurs mai bine de trei secole de cand fosta citadela a tarilor si-a ridicat palatele pe malurile Nevei, dar trecutul sau ramane incarcat de enigme de nepatruns.
Luxurianta "cetate a Nordului" a fost intemeiata de marele tar Petru I, "pe lacrimi si cadavre, pe mlastini si nisipuri", cum spunea marele istoric rus Nikolai Karamzin. Caci, intr-adevar, viitoarea capitala a Imperiului Rus, ce avea sa oglindeasca visul tarului de occidentalizare, s-a ridicat pe umerii taranilor rusi, care au platit, adesea, cu viata ambitiile de emancipare ale lui Petru.
Zona unde a fost construit Sankt-Petersburgul era saraca, izolata, iar pamantul mlastinos, greu de lucrat. Mii de oameni au venit aici, din intreaga Rusie, la chemarea tarului, pentru a cladi cel mai frumos oras al Imperiului. Insa conditiile cumplite de munca si climatul aspru din nord, cu ierni geroase si lungi, i-au dus pe multi dintre ei in mormant.
La inceput, cadavrele lor erau ingropate pe malul paraului Ciornii, dar oamenii au dorit sa-si ingroape mortii crestineste, si astfel, prin decretul senatului, la inceputul secolului XVIII, s-a infiintat Cimitirul Smolensk.
Povestea lui Igor Maiakov
Astazi, cimitirul, cea mai veche asezare de pe harta orasului Sankt-Petersburg, este un loc impresurat de mistere. Cu secole in urma, inainte de cucerirea lui Petru cel Mare, acest teritoriu era stapanit de triburi pagane ugro-finice. Practicile lor magice, legate de cultul zeilor, par sa fi ramas imprimate in atmosfera, incarcand locul de energii stranii.
In necropolele cimitirului Smolensk, zac, la un loc, oseminte de martiri si criminali, de masoni si sfinti canonizati de Biserica. Se spune ca acest amestec de forte ancestrale confera locurilor o putere inexplicabila. Cei care cred in ea primesc aici raspunsuri la problemele lor de viata, iar cei care tulbura brutal linistea cimitirului au parte de evenimente nefericite.
Asa s-a intamplat cu Igor Maiakov, un tanar regizor cu ambitii mari, care nu a vrut sa dea crezare superstitiilor legate de cimitir si, dupa finalizarea studiilor, s-a hotarat sa realizeze un film artistic despre viata Sfintei Xenia, ocrotitoarea orasului, ale carei moaste se afla aici.
A venit cu o intreaga echipa de filmare, au cercetat fiecare coltisor al cimitirului, au discutat cu angajatii si au ascultat povestile lumanaresei si ale groparilor. Femeia, pe nume Dasa, le-a spus speriata ca ceea ce vor ei sa faca va rascoli tihna mortilor, iar asupra lor se vor abate blesteme. Insa Igor era mult prea determinat in proiectul lui, si era convins ca filmul va avea succes.
Dar la scurt timp dupa inceperea filmarilor, s-au petrecut fel de fel de intamplari stranii. Actorii au inceput sa sovaie si cativa dintre ei chiar s-au retras. Intr-una din zile, din senin, s-a starnit un vant puternic si copacul sub care tocmai filmau a trosnit crancen, prabusindu-se ca secerat la cativa metri de Igor.
Apoi furtuna s-a linistit, la fel de brusc cum izbucnise. Speriat, convins ca avea de-a face cu forte mai presus decat el, Igor a strans aparatura, a platit actorii si a parasit cimitirul. In cele cateva momente de groaza din timpul furtunii, a realizat ca cimitirul Smolensk isi merita bizara sa reputatie.
De altfel, de la nefericita intamplare, se simte atras inexplicabil de cimitir, si vine periodic aici in cautarea unui raspuns.
L-am intalnit pe Igor pe una din aleile laturalnice. Ma straduiam sa realizez o fotografie de panorama asupra unei parti a cimitirului, invadata de apele raului Neva.
Igor s-a apropiat de mine si mi-a spus cu o voce inceata, desi in zona nu mai era altcineva care sa il poata auzi: "Poate ar fi bine sa te opresti. Cimitirul nu o sa permita sa-ti duci povestea la bun sfarsit". Mi-a istorisit, apoi, prin ce a trecut, si mi-a impartasit convingerile sale. "Este posibil ca totul sa fi fost o pura coincidenta, dar cred, totusi, ca aici exista niste energii cu doua taisuri.
Ele pot face rau sau te pot ajuta, totul depinde de cum te apropii de ele". I-am explicat ca ma pasioneaza misterele si ca as vrea sa cunosc intreaga poveste a necropolei. Cu greu s-a hotarat sa-mi fie calauza, parca simtind ca trebuie sa supravegheze aceasta intruziune, ce putea deveni periculoasa.
40 de mucenici ingropati de vii
Am pornit printre alei, si povestea cimitirului a inceput sa se depene pe soptite. Fiecare monument funerar, fiecare statuie sau cavou avea o istorie.
O istorie rezumata pe cruci, in cateva date sumare: an, loc, nume. Si parca intr-un spirit de dreptate eterna, intr-un soi de revolta impotriva acelor destine omenesti comprimate nedrept pe fiecare cruce, cimitirul culege toate povestile oamenilor inmormantati si le reda prin freamatul frunzelor, prin clipocitul apelor, prin cantecul pasarilor.
Doar cei care pasesc cu sufletul deschis, atenti la aceste marturisiri, le pot auzi. Altminteri, ele raman incriptate in simple informatii seci.
Nu departe de micuta biserica a cimitirului, Igor m-a condus pe una dintre aleile laterale, unde mi-a aratat o cruce simpla, din fier forjat, pe care statea scris:
"Tuturor preotilor, diaconilor, calugarilor care s-au sacrificat in numele Domnului. Celor 40 de preoti ingropati de vii, aici, Slava vesnica!". Aici era "ingropata" una dintre povestile cele mai terifiante ale cimitirului Smolensk.
La inceputul secolului XX, in Sankt-Petersburg, ca in toata Rusia, se ducea o lupta apriga impotriva credintei, a Bisericii si a slujitorilor sai. Dupa revolutia bolsevica, toti preotii din oras au fost arestati de trupele odioasei CEKA (politia secreta sovietica) si adusi aici, pe malurile raului.
Au fost obligati sa sape o groapa imensa si li s-a cerut fara mila fie sa renunte la credinta lor ortodoxa, fie sa intre in pamant, ingropati de vii. Toti preotii au ales moartea martirica. Se spune ca timp de trei zile, din mormant s-au auzit gemete, iar pamantul s-a cutremurat. Apoi lumina divina a pogorat in acel loc si totul s-a cufundat in liniste.
Tainele masonilor si ale Cavalerilor de Malta
Cimitirul este impresurat de placi funerare si monumente vechi, deosebit de frumoase. Igor mi-a dezvaluit un amanunt pe care poate nu l-as fi observat altfel. Multe dintre criptele si cavourile semete poarta simbolurile francmasonice, echerul, compasul, piramida sau ochiul.
Cea mai vasta societate secreta din lume, francmasoneria, este un ordin ezoteric ai carui membri sunt uniti in aceleasi idealuri morale, spirituale si sociale, prin initierea unui ritual comun, prin juramantul depus pe una din cartile sfinte ale marilor religii.
In legendele masonice din Rusia, se face adesea referire la tarul Petru cel Mare, ca fiind unul dintre fondatorii Marii Loji Rusesti. Faptul nu este atestat documentar. Totusi, istoricii sustin ca, la inceputul secolului XIX, Sankt-Petersburg a fost "capitala masonilor rusi".
Semnele si simbolurile organizatiei se pot vedea si astazi pe fatadele vechilor cladiri. In Rusia, desi masoneria era o organizatie puternica, ramanea totusi una secreta, Biserica considerand-o periculoasa. Cum au aparut aceste simboluri interzise in cimitirul pravoslavnic Smolensk si cum de aici au fost inmormantati oficial cavaleri ai ordinelor masonice ramane un mister...
Ne-am continuat traseul, iar Igor si-a continuat povestea. "O alta istorie stranie este cea a mormintelor cavalerilor Ordinului Ioanitilor, care impanzesc Smolenskul. Am aflat aceasta poveste de la un batran calugar". Insemnele lor funerare au fost insa sterse cu timpul.
"Ordinul Ospitalierii Sfantului Ioan" este unul dintre cele mai vechi ordine catolice, datand din anii 1000. Initial, el si-a avut sediul in Tara Sfanta, la Ierusalim, dar incepand cu 1500, s-a mutat in Malta. Au stapanit insula pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon Bonaparte, iar nobilii cavaleri au fost izgoniti.
Tarul Rusiei, Pavel I, stapanit de inaltele sale idealuri cavaleresti, i-a adapostit la Sankt-Petersburg, devenind protectorul lor si fiind numit Mare Maestru al Cavalerilor de Malta.
"Se spune ca acesti cavaleri au ajuns in Petersburg, grav raniti, in urma luptelor cu armatele lui Napoleon I. Cei care au murit au fost ingropati, in taina, in cimitirul Smolensk. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, intregul oras a suferit o inundatie teribila. Apele raului Neva au rupt stavilarele si au potopit o mare parte din Sankt-Petersburg.
Cimitirul a fost extrem de afectat, crucile au fost smulse, mormintele rascolite de ape, iar Biserica Sf. Arhanghel Mihail aproape distrusa. Atunci s-a pierdut, in valtoarea apelor, si arhiva cimitirului, odata cu o parte din istoria lui si a Cavalerilor de Malta".
Xenia cea "nebuna intru Hristos"
Cimitirul Smolensk este un loc de pelerinaj, atat pentru locuitorii orasului, cat si pentru miile de turisti straini. Aici se afla moastele Sfintei Xenia, ocrotitoarea familiei si a iubirii, cea care a fost numita "nebuna intru Hristos". La mormantul ei, vin oameni aflati in disperare, pentru a cere protectie si ajutor.
Am grabit si noi pasii catre capela Sfintei Xenia, cand soarele se apleca incet catre linia orizontului. Cladirea era inconjurata de multa lume care se ruga. Oamenii se asezasera pios in genunchi, cu fruntile lipite de ziduri. Rugile lor soptite se ridicau catre ceruri, intr-un murmur prelung, de evlavie si smerenie.
Xenia Grigorievna s-a nascut intr-o familie a micii boierimi petersburgheze, in jurul anului 1730. Inca adolescenta s-a maritat cu un colonel al armatei imperiale, Andrei Feodorovici Petrov. Cei doi indragostiti au trait in liniste si bunastare timp de cativa ani in Sankt-Petersburg. Pana intr-o zi, cand Andrei Petrov a murit pe neasteptate, rapus de o boala necunoscuta, si astfel, intreaga lume a Xeniei s-a naruit.
Aceasta pierdere cumplita a lovit-o pe tanara de 26 de ani atat de violent, incat se spune ca Xenia a innebunit. A uitat de toate lucrurile lumesti, de toate bucuriile si placerile vietii si si-a impartit intreaga avere saracilor. Conacul in care locuisera sotii Petrov a fost daruit unei femei singure pe lume, Parascheva Antonova.
Familia Xeniei a crezut ca tanara si-a pierdut mintile in urma socului si au incredintat-o medicilor, dar in urma investigatiilor ea a fost declarata "intreaga la minte" si, drept urmare, in stare sa dispuna de mostenirea ramasa de pe urma sotului, dupa bunul ei plac. Apoi, Xenia a disparut pentru cativa ani, retragandu-se la o sihastrie.
Dupa opt ani, s-a intors in Petersburg imbracata in hainele militare ale raposatului sot. Si-a luat numele barbatului ei, Andrei Feodorovici, si nu a mai raspuns la numele de Xenia. Ziua umbla pe strazile desfundate din mahalalele Sankt-Petersburgului, ajutand oamenii cum putea.
Noaptea si-o petrecea in afara orasului, pe camp, asteptand zorii diminetii in rugaciune, inchinandu-se la toate cele patru zari. Este, intr-adevar, o minune felul in care a supravietuit atator ierni cumplite, sub cerul liber.
Curand, locuitorii au constatat ca vorbele "nebunei Xenia" erau pline de semnificatii profunde si de profetii si ca ea poseda darul vindecarii. Adesea isi gasea tihna in cimitirul Smolensk, unde tocmai incepusera lucrarile de constructie a bisericii. Se povesteste ca muncitorii observau ca cineva ii ajuta pe timpul noptii, carandu-le caramizile acolo unde acestia aveau nevoie de ele.
Uimiti, au pus un om de veghe, pentru a afla cine le ofera un asemenea sprijin. Era roaba lui Dumnezeu, Xenia! Ea le-a spus muncitorilor sa aiba o deosebita grija ca fundatia bisericii sa fie cat mai solida: "Mult va avea de suportat Biserica, dar nu va faceti griji, ea va rezista!". Si profetia ei s-a adeverit, caci biserica a fost supusa vicisitudinilor cumplitei inundatii din 1824, in fata careia a rezistat printr-un miracol.
Intr-o buna zi, Xenia s-a dus la Parascheva Antonova, femeia careia ii lasase casa. A gasit-o tare abatuta, din cauza ca era singura si se gandea ca nu va avea nimeni grija ei la batranete. "Stai aici singura, crosetezi sosete si nu stii ca tie Dumnezeu iti trimite un fiu. Du-te degraba in cimitirul Smolensk!".
"Ce fel de fiu poate sa-mi dea Domnul, si inca in cimitir?!", se gandi Parascheva, dar totusi se grabi sa plece, caci credea in proorocirile binecuvantatei Xenia. Pe una dintre strazile din apropierea cimitirului, Antonova a vazut o multime de oameni adunati in jurul unei femei lovite de o trasura.
Nefericita murise, dar nu inainte de a da nastere unui baietel. Pentru ca oamenii legii nu reusisera sa-i gaseasca micutului tatal sau vreo ruda, Parascheva l-a infiat pe baiat. Au trecut anii, baietelul a crescut si a ajuns un inalt functionar. Si, pana la sfarsitul zilelor sale, el i-a multumit binefacatoarei Xenia, pentru dragostea si grija ce i-a purtat-o.
Cand si cum a murit Xenia, nimeni nu stie. Sigur este ca ea a fost inmormantata in acelasi loc unde isi gasea pacea si in timpul vietii, in cimitirul Smolensk. Dupa slujba de ingropaciune, oamenii au constatat ca, mergand la mormantul ei, vietile lor se schimbau in bine, iar problemele, aparent fara iesire, incepeau sa se rezolve.
La scurt timp, pe mormantul ei s-a construit o capela. In 1988, dupa doua secole de miracole, dupa doua secole in care Xenia nu a incetat, chiar si din ceruri, sa ajute oamenii sarmani, Soborul Bisericii Pravoslavnice Ruse a hotarat canonizarea Xeniei, cea "nebuna intru Hristos".
Minunile Sfintei Xenia
Multe au fost minunile savarsite de Sfanta Xenia, atat in timpul evlavioasei sale vieti, cat si dupa urcarea la ceruri. Cuprins de emotie, Igor mi-a povestit o istorie uimitoare, pe care o traise un prieten de-al lui, Viktor, in urma cu cativa ani, pe timpul cand participase ca soldat al armatei ruse la conflictele sangeroase din Cecenia si Caucazul de Nord. Intreaga familie si toti prietenii se rugau ca Bunul Dumnezeu sa il apere si sa il aduca inapoi, acasa, sanatos.
Mama lui devenise aproape o umbra, din cauza grijilor. Mergea zilnic la mormantul Sfintei Xenia, pentru a cere staruitor sprijin si protectie divina. De departe, Viktor simtea starile sufletesti apasatoare ale mamei sale si se framanta pentru sanatatea ei.
Intr-o buna zi, dupa un an petrecut pe front, Viktor primi o vizita neasteptata, care-l insenina si ii indeparta nelinistea. Mama lui venise sa-l vada, tocmai in Groznii, la mii de kilometri departe de casa. Tanarul ostas primi aprobarea ca in acea zi sa ramana la garnizoana, cu mama lui. Isi petrecura timpul in paduricea de langa unitate, depanand amintiri si incercand sa se incurajeze unul pe celalalt.
Spre seara, se despartira cu greu. Dupa intoarcerea in unitate, Viktor afla ingrozit ca in acea zi detasamentul sau fusese trimis intr-o misiune de recunoastere si ca toti camarazii sai fusesera ucisi. S-a cutremurat pentru fratii sai de arme, dar a multumit Celui de Sus, pentru ca ii trimisese mama. Datorita ei, scapase cu viata!
A trecut timpul, si Viktor s-a intors la Sankt-Petersburg sanatos. Dupa revenire, i-a amintit mamei sale de acel cumplit incident, din care el scapase printr-un miracol. Mama lui s-a uitat inspaimantata la el, crezand ca si-a pierdut mintile. I-a spus ca ea nu pusese piciorul in Cecenia si cu atat mai mult, nu il vizitase cat timp fusese in armata.
Amandoi au ramas uluiti. Apoi, ca intr-o revelatie, mama lui Viktor a realizat ca numai preamilostiva Sfanta Xenia putea savarsi o asemenea minune. In indurarea si mila ei nemasurate, a luat chipul unei mame, pentru a-i salva de la moarte fiul.
Zi de zi, in cimitirul Smolensk, la capela Sfintei Xenia, vin mii de oameni. Fiecare cu grijile lui, cu problemele si durerile lui. Infratiti, parca, in credinta si smerenie.
Dar dincolo de portile cimitirului care adaposteste o istorie de veacuri, orasul Sankt-Petersburg se intinde maret, ademenindu-te cu alte mistere fermecatoare. In lumina incredibila a noptilor albe, sfincsii, grifonii si atlantii ce strajuie canalele Nevei te provoaca sa le descoperi secretele.
Luxurianta "cetate a Nordului" a fost intemeiata de marele tar Petru I, "pe lacrimi si cadavre, pe mlastini si nisipuri", cum spunea marele istoric rus Nikolai Karamzin. Caci, intr-adevar, viitoarea capitala a Imperiului Rus, ce avea sa oglindeasca visul tarului de occidentalizare, s-a ridicat pe umerii taranilor rusi, care au platit, adesea, cu viata ambitiile de emancipare ale lui Petru.
Zona unde a fost construit Sankt-Petersburgul era saraca, izolata, iar pamantul mlastinos, greu de lucrat. Mii de oameni au venit aici, din intreaga Rusie, la chemarea tarului, pentru a cladi cel mai frumos oras al Imperiului. Insa conditiile cumplite de munca si climatul aspru din nord, cu ierni geroase si lungi, i-au dus pe multi dintre ei in mormant.
La inceput, cadavrele lor erau ingropate pe malul paraului Ciornii, dar oamenii au dorit sa-si ingroape mortii crestineste, si astfel, prin decretul senatului, la inceputul secolului XVIII, s-a infiintat Cimitirul Smolensk.
Povestea lui Igor Maiakov
Astazi, cimitirul, cea mai veche asezare de pe harta orasului Sankt-Petersburg, este un loc impresurat de mistere. Cu secole in urma, inainte de cucerirea lui Petru cel Mare, acest teritoriu era stapanit de triburi pagane ugro-finice. Practicile lor magice, legate de cultul zeilor, par sa fi ramas imprimate in atmosfera, incarcand locul de energii stranii.
Insemne masonice pe monumente funerare
�
Asa s-a intamplat cu Igor Maiakov, un tanar regizor cu ambitii mari, care nu a vrut sa dea crezare superstitiilor legate de cimitir si, dupa finalizarea studiilor, s-a hotarat sa realizeze un film artistic despre viata Sfintei Xenia, ocrotitoarea orasului, ale carei moaste se afla aici.
A venit cu o intreaga echipa de filmare, au cercetat fiecare coltisor al cimitirului, au discutat cu angajatii si au ascultat povestile lumanaresei si ale groparilor. Femeia, pe nume Dasa, le-a spus speriata ca ceea ce vor ei sa faca va rascoli tihna mortilor, iar asupra lor se vor abate blesteme. Insa Igor era mult prea determinat in proiectul lui, si era convins ca filmul va avea succes.
Dar la scurt timp dupa inceperea filmarilor, s-au petrecut fel de fel de intamplari stranii. Actorii au inceput sa sovaie si cativa dintre ei chiar s-au retras. Intr-una din zile, din senin, s-a starnit un vant puternic si copacul sub care tocmai filmau a trosnit crancen, prabusindu-se ca secerat la cativa metri de Igor.
Apoi furtuna s-a linistit, la fel de brusc cum izbucnise. Speriat, convins ca avea de-a face cu forte mai presus decat el, Igor a strans aparatura, a platit actorii si a parasit cimitirul. In cele cateva momente de groaza din timpul furtunii, a realizat ca cimitirul Smolensk isi merita bizara sa reputatie.
De altfel, de la nefericita intamplare, se simte atras inexplicabil de cimitir, si vine periodic aici in cautarea unui raspuns.
Posibil mormant al unui Cavaler de Malta
�
L-am intalnit pe Igor pe una din aleile laturalnice. Ma straduiam sa realizez o fotografie de panorama asupra unei parti a cimitirului, invadata de apele raului Neva.
Igor s-a apropiat de mine si mi-a spus cu o voce inceata, desi in zona nu mai era altcineva care sa il poata auzi: "Poate ar fi bine sa te opresti. Cimitirul nu o sa permita sa-ti duci povestea la bun sfarsit". Mi-a istorisit, apoi, prin ce a trecut, si mi-a impartasit convingerile sale. "Este posibil ca totul sa fi fost o pura coincidenta, dar cred, totusi, ca aici exista niste energii cu doua taisuri.
Ele pot face rau sau te pot ajuta, totul depinde de cum te apropii de ele". I-am explicat ca ma pasioneaza misterele si ca as vrea sa cunosc intreaga poveste a necropolei. Cu greu s-a hotarat sa-mi fie calauza, parca simtind ca trebuie sa supravegheze aceasta intruziune, ce putea deveni periculoasa.
40 de mucenici ingropati de vii
Am pornit printre alei, si povestea cimitirului a inceput sa se depene pe soptite. Fiecare monument funerar, fiecare statuie sau cavou avea o istorie.
O istorie rezumata pe cruci, in cateva date sumare: an, loc, nume. Si parca intr-un spirit de dreptate eterna, intr-un soi de revolta impotriva acelor destine omenesti comprimate nedrept pe fiecare cruce, cimitirul culege toate povestile oamenilor inmormantati si le reda prin freamatul frunzelor, prin clipocitul apelor, prin cantecul pasarilor.
Doar cei care pasesc cu sufletul deschis, atenti la aceste marturisiri, le pot auzi. Altminteri, ele raman incriptate in simple informatii seci.
Nu departe de micuta biserica a cimitirului, Igor m-a condus pe una dintre aleile laterale, unde mi-a aratat o cruce simpla, din fier forjat, pe care statea scris:
"Tuturor preotilor, diaconilor, calugarilor care s-au sacrificat in numele Domnului. Celor 40 de preoti ingropati de vii, aici, Slava vesnica!". Aici era "ingropata" una dintre povestile cele mai terifiante ale cimitirului Smolensk.
La inceputul secolului XX, in Sankt-Petersburg, ca in toata Rusia, se ducea o lupta apriga impotriva credintei, a Bisericii si a slujitorilor sai. Dupa revolutia bolsevica, toti preotii din oras au fost arestati de trupele odioasei CEKA (politia secreta sovietica) si adusi aici, pe malurile raului.
Au fost obligati sa sape o groapa imensa si li s-a cerut fara mila fie sa renunte la credinta lor ortodoxa, fie sa intre in pamant, ingropati de vii. Toti preotii au ales moartea martirica. Se spune ca timp de trei zile, din mormant s-au auzit gemete, iar pamantul s-a cutremurat. Apoi lumina divina a pogorat in acel loc si totul s-a cufundat in liniste.
Tainele masonilor si ale Cavalerilor de Malta
Cimitirul este impresurat de placi funerare si monumente vechi, deosebit de frumoase. Igor mi-a dezvaluit un amanunt pe care poate nu l-as fi observat altfel. Multe dintre criptele si cavourile semete poarta simbolurile francmasonice, echerul, compasul, piramida sau ochiul.
Cea mai vasta societate secreta din lume, francmasoneria, este un ordin ezoteric ai carui membri sunt uniti in aceleasi idealuri morale, spirituale si sociale, prin initierea unui ritual comun, prin juramantul depus pe una din cartile sfinte ale marilor religii.
Cimitirul invadat de apele Nevei
�
Semnele si simbolurile organizatiei se pot vedea si astazi pe fatadele vechilor cladiri. In Rusia, desi masoneria era o organizatie puternica, ramanea totusi una secreta, Biserica considerand-o periculoasa. Cum au aparut aceste simboluri interzise in cimitirul pravoslavnic Smolensk si cum de aici au fost inmormantati oficial cavaleri ai ordinelor masonice ramane un mister...
Ne-am continuat traseul, iar Igor si-a continuat povestea. "O alta istorie stranie este cea a mormintelor cavalerilor Ordinului Ioanitilor, care impanzesc Smolenskul. Am aflat aceasta poveste de la un batran calugar". Insemnele lor funerare au fost insa sterse cu timpul.
"Ordinul Ospitalierii Sfantului Ioan" este unul dintre cele mai vechi ordine catolice, datand din anii 1000. Initial, el si-a avut sediul in Tara Sfanta, la Ierusalim, dar incepand cu 1500, s-a mutat in Malta. Au stapanit insula pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon Bonaparte, iar nobilii cavaleri au fost izgoniti.
Tarul Rusiei, Pavel I, stapanit de inaltele sale idealuri cavaleresti, i-a adapostit la Sankt-Petersburg, devenind protectorul lor si fiind numit Mare Maestru al Cavalerilor de Malta.
"Se spune ca acesti cavaleri au ajuns in Petersburg, grav raniti, in urma luptelor cu armatele lui Napoleon I. Cei care au murit au fost ingropati, in taina, in cimitirul Smolensk. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, intregul oras a suferit o inundatie teribila. Apele raului Neva au rupt stavilarele si au potopit o mare parte din Sankt-Petersburg.
Cimitirul a fost extrem de afectat, crucile au fost smulse, mormintele rascolite de ape, iar Biserica Sf. Arhanghel Mihail aproape distrusa. Atunci s-a pierdut, in valtoarea apelor, si arhiva cimitirului, odata cu o parte din istoria lui si a Cavalerilor de Malta".
Xenia cea "nebuna intru Hristos"
Cimitirul Smolensk este un loc de pelerinaj, atat pentru locuitorii orasului, cat si pentru miile de turisti straini. Aici se afla moastele Sfintei Xenia, ocrotitoarea familiei si a iubirii, cea care a fost numita "nebuna intru Hristos". La mormantul ei, vin oameni aflati in disperare, pentru a cere protectie si ajutor.
Biserica Sf. Xenia din Sankt Petersburg
�
Xenia Grigorievna s-a nascut intr-o familie a micii boierimi petersburgheze, in jurul anului 1730. Inca adolescenta s-a maritat cu un colonel al armatei imperiale, Andrei Feodorovici Petrov. Cei doi indragostiti au trait in liniste si bunastare timp de cativa ani in Sankt-Petersburg. Pana intr-o zi, cand Andrei Petrov a murit pe neasteptate, rapus de o boala necunoscuta, si astfel, intreaga lume a Xeniei s-a naruit.
Aceasta pierdere cumplita a lovit-o pe tanara de 26 de ani atat de violent, incat se spune ca Xenia a innebunit. A uitat de toate lucrurile lumesti, de toate bucuriile si placerile vietii si si-a impartit intreaga avere saracilor. Conacul in care locuisera sotii Petrov a fost daruit unei femei singure pe lume, Parascheva Antonova.
Familia Xeniei a crezut ca tanara si-a pierdut mintile in urma socului si au incredintat-o medicilor, dar in urma investigatiilor ea a fost declarata "intreaga la minte" si, drept urmare, in stare sa dispuna de mostenirea ramasa de pe urma sotului, dupa bunul ei plac. Apoi, Xenia a disparut pentru cativa ani, retragandu-se la o sihastrie.
Dupa opt ani, s-a intors in Petersburg imbracata in hainele militare ale raposatului sot. Si-a luat numele barbatului ei, Andrei Feodorovici, si nu a mai raspuns la numele de Xenia. Ziua umbla pe strazile desfundate din mahalalele Sankt-Petersburgului, ajutand oamenii cum putea.
Noaptea si-o petrecea in afara orasului, pe camp, asteptand zorii diminetii in rugaciune, inchinandu-se la toate cele patru zari. Este, intr-adevar, o minune felul in care a supravietuit atator ierni cumplite, sub cerul liber.
Icoana Sf. Xenia
�
Uimiti, au pus un om de veghe, pentru a afla cine le ofera un asemenea sprijin. Era roaba lui Dumnezeu, Xenia! Ea le-a spus muncitorilor sa aiba o deosebita grija ca fundatia bisericii sa fie cat mai solida: "Mult va avea de suportat Biserica, dar nu va faceti griji, ea va rezista!". Si profetia ei s-a adeverit, caci biserica a fost supusa vicisitudinilor cumplitei inundatii din 1824, in fata careia a rezistat printr-un miracol.
Intr-o buna zi, Xenia s-a dus la Parascheva Antonova, femeia careia ii lasase casa. A gasit-o tare abatuta, din cauza ca era singura si se gandea ca nu va avea nimeni grija ei la batranete. "Stai aici singura, crosetezi sosete si nu stii ca tie Dumnezeu iti trimite un fiu. Du-te degraba in cimitirul Smolensk!".
"Ce fel de fiu poate sa-mi dea Domnul, si inca in cimitir?!", se gandi Parascheva, dar totusi se grabi sa plece, caci credea in proorocirile binecuvantatei Xenia. Pe una dintre strazile din apropierea cimitirului, Antonova a vazut o multime de oameni adunati in jurul unei femei lovite de o trasura.
Nefericita murise, dar nu inainte de a da nastere unui baietel. Pentru ca oamenii legii nu reusisera sa-i gaseasca micutului tatal sau vreo ruda, Parascheva l-a infiat pe baiat. Au trecut anii, baietelul a crescut si a ajuns un inalt functionar. Si, pana la sfarsitul zilelor sale, el i-a multumit binefacatoarei Xenia, pentru dragostea si grija ce i-a purtat-o.
Cand si cum a murit Xenia, nimeni nu stie. Sigur este ca ea a fost inmormantata in acelasi loc unde isi gasea pacea si in timpul vietii, in cimitirul Smolensk. Dupa slujba de ingropaciune, oamenii au constatat ca, mergand la mormantul ei, vietile lor se schimbau in bine, iar problemele, aparent fara iesire, incepeau sa se rezolve.
La scurt timp, pe mormantul ei s-a construit o capela. In 1988, dupa doua secole de miracole, dupa doua secole in care Xenia nu a incetat, chiar si din ceruri, sa ajute oamenii sarmani, Soborul Bisericii Pravoslavnice Ruse a hotarat canonizarea Xeniei, cea "nebuna intru Hristos".
Minunile Sfintei Xenia
Multe au fost minunile savarsite de Sfanta Xenia, atat in timpul evlavioasei sale vieti, cat si dupa urcarea la ceruri. Cuprins de emotie, Igor mi-a povestit o istorie uimitoare, pe care o traise un prieten de-al lui, Viktor, in urma cu cativa ani, pe timpul cand participase ca soldat al armatei ruse la conflictele sangeroase din Cecenia si Caucazul de Nord. Intreaga familie si toti prietenii se rugau ca Bunul Dumnezeu sa il apere si sa il aduca inapoi, acasa, sanatos.
Pelerinaj la sfintele moaste
�
Intr-o buna zi, dupa un an petrecut pe front, Viktor primi o vizita neasteptata, care-l insenina si ii indeparta nelinistea. Mama lui venise sa-l vada, tocmai in Groznii, la mii de kilometri departe de casa. Tanarul ostas primi aprobarea ca in acea zi sa ramana la garnizoana, cu mama lui. Isi petrecura timpul in paduricea de langa unitate, depanand amintiri si incercand sa se incurajeze unul pe celalalt.
Spre seara, se despartira cu greu. Dupa intoarcerea in unitate, Viktor afla ingrozit ca in acea zi detasamentul sau fusese trimis intr-o misiune de recunoastere si ca toti camarazii sai fusesera ucisi. S-a cutremurat pentru fratii sai de arme, dar a multumit Celui de Sus, pentru ca ii trimisese mama. Datorita ei, scapase cu viata!
�
A trecut timpul, si Viktor s-a intors la Sankt-Petersburg sanatos. Dupa revenire, i-a amintit mamei sale de acel cumplit incident, din care el scapase printr-un miracol. Mama lui s-a uitat inspaimantata la el, crezand ca si-a pierdut mintile. I-a spus ca ea nu pusese piciorul in Cecenia si cu atat mai mult, nu il vizitase cat timp fusese in armata.
Amandoi au ramas uluiti. Apoi, ca intr-o revelatie, mama lui Viktor a realizat ca numai preamilostiva Sfanta Xenia putea savarsi o asemenea minune. In indurarea si mila ei nemasurate, a luat chipul unei mame, pentru a-i salva de la moarte fiul.
Zi de zi, in cimitirul Smolensk, la capela Sfintei Xenia, vin mii de oameni. Fiecare cu grijile lui, cu problemele si durerile lui. Infratiti, parca, in credinta si smerenie.
Dar dincolo de portile cimitirului care adaposteste o istorie de veacuri, orasul Sankt-Petersburg se intinde maret, ademenindu-te cu alte mistere fermecatoare. In lumina incredibila a noptilor albe, sfincsii, grifonii si atlantii ce strajuie canalele Nevei te provoaca sa le descoperi secretele.
Friday, April 22, 2011
Fenomen spectaculos la Cluj: Un fotograf a surprins doi sori
Fenomenul inedit, imortalizat de fotograful Daniel Rus, a fost surprins de pe Dealul Cetatuie, informeaza stiridecluj.ro.
Fenomene similare au mai fost semnalate si in alte parti ale globului. Ultima data, doi sori au fost fotografiati in China, la mai putin de o saptamana dupa exploza solara din luna martie.
Astronomul Jim Kaler de la Universitatea din Illionois a explicat fenomentul pentru site-ul lifeslittlemysteries.com.
"Imaginea celor doi sori este un efect al refractiei luminii, dar este unul foarte rar intalnit si care nu este explicat pe deplin de stiinta. Mirajele apar cand particulele din atmosfera determina lumina sa se refracte. Acest lucru se petrece de obicei la orizont, unde aerul este mai dens si, de obicei, mirajele sunt aliniate fie sub, fie deasupra sursei originale de lumina", a explicat astronomul.
Aceasa stire a fost preluata de pe Realitatea.
PESTERA FANTOMELOR DIN MEXIC
O tânără din Statele Unite ale Americii a făcut mai multe poze într-o peşteră din Mexic unde se afla ca turist, iar când a ajuns acasă a descoperit că în imaginea captată erau forme ciudate care par a fi fantome.
"Drumul Crucii", reprodus, extrem de real, pe străzile Clujului
Scene spectaculoase s-au desfăşurat astăzi pe străzile Clujului. Membrii Asociaţiei Creştine "Eclesia" au reprodus "Drumul Crucii".
Scenariul şi personajele au fost extrem de convingătoare şi au adus la viaţă personajele din Biblie. Costumaţi exact ca atunci, membrii asociaţiei au plecat din faţa Bisericii Sfântul Mihail şi au ajuns până pe Bulevardul Eroilor.
Dezvăluiri Libertatea| Secretele zăcămintelor de aur, vândute pe 10.000 de dolari Mai mult: Dezvăluiri Libertatea| Secretele zăcămintelor de aur, vân
Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu (foto mic).
Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.
250 de tone, doar la Roşia Montană
Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari!
Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit - punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate... Cum?
«Încă este mult aur în subteran»
“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul.
Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.
Prima hartă a «bogăţiilor» româneşti datează din 1925
În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant.
Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe “profile”, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei din Bucureşti.
În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul.
Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari...
Privatizarea rezervelor este ţinută «la secret»
Am cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României. Răspuns: “Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (...) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”.
Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
Iată ce spune Legea 544/2001: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”.
Datorie externă, 92,1 miliarde €
În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Băncii Naţionale, 
Record pentru preţul aurului
Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari, faţă de 1.493,9 cu cât fusese vândut marţi. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.
Thursday, April 21, 2011
DANSIND CU MOARTEA
Într-o vreme în care moartea domnea peste toată Europa, iar zorii zilei luminau oraşe fantomatice, în care grămezi formate din corpuri neînsufleţite zăceau pe străzi, o întreagă lume ajunsese să se călăuzească după o veche zicătoare latină: „Memento mori!”
Secolul al XIV-lea s-a caracterizat printr-o criză la nivel european, o perioadă în care aşteptările şi încrederea în instituţii erau în scădere, iar sentimentul de neajutorare depăşea orice limite.
Dezastrele din acea perioadă s-au ţinut lanţ. Mica Era Glaciară (o perioadă de răcire accentuată a climei), aşa cum apare menţionată în diverse scrieri, se pare că s-a manifestat mai intens în două perioade apropiate : 1200-1600 şi 1700-1800. Pe parcursul primei perioade, Marea Neagră a îngheţat, un eveniment nemaisemnalat până atunci, ce a făcut ca navigarea să nu mai fie posibilă. Multe provincii din Europa s-au aflat în imposibilitatea de a cultiva cereale şi legume esenţiale, fapt ce a dus la foamete, epidemii şi chiar canibalism.
Dacă Mica Eră Glaciară a slăbit productivitatea agricolă a Europei şi a făcut viaţa inconfortabilă, ciuma bubonică a adus disperare, frică şi moarte.
Din octombrie 1347 când a pătruns pe continent, şi până la sfârşitul anilor 1400, "moartea neagră" a înjumătăţit populaţia Europei.
Şi, ca şi cum dezastrele naturale nu ar fi fost de ajuns, societatea europeană era agitată de şi dispute teritoriale, pretenţii dinastice şi competiţie economică, dând naştere unor conflicte precum Războiul de 100 de Ani. Deşi nu a fost un conflict continuu, ci o serie de ostilităţi întrerupte de perioade lungi de pace, acest război dintre Franţa şi Anglia a lăsat în urmă multe victime.
Dacă la începutul secolului panica şi frica au pus stăpânire pe populaţie, timpul şi-a pus repede amprenta, făcând ca toate atrocităţile acelei perioade să ajungă să facă parte din cotidian. Oamenii au devenit apatici, delăsători şi indolenţi, aluziile la moarte fiind un fel de laitmotiv al acelor vremuri.
Evoluţia atitudinii în faţa morţii a fost modelată, mai apoi, sub presiunea exercitată de discursul religios, cu tentă escatologică. Călugării din ordinele dominicanilor şi al franciscanilor vorbeau adesea, în predicile lor, despre patimile lui Hristos, sfîrşitul lumii şi Judecata de Apoi.
În acest context, creat, parcă, special pentru o lume macabră, oamenii au descoperit, totuşi, o modalitate de a se împăca cu ideea morţii şi chiar mai mult, de a o ironiza.
Mormintele oamenilor înstăriţi au început să înfăţişeze gisanţi (replici, în mărime naturala, ale defuncţilor, sculptate pe lespezi) sau transi-uri (reprezentări care evocă un corp în descompunere).
Au apărut legende precum cea a Celor 3 Morţi şi a Celor 3 Vii, care vorbeşte despre trei cavaleri tineri plecaţi la vânătoare şi care se întâlnescu trei morţi; aceştia din urmă le povestesc celor tineri despre cât de fragilă este viaţa în comparaţie cu moartea atotputernică.
Moarte începe să fie reprezentată sub forma de schelet, la fel ca în perioada antică, şi etalată mai peste tot, chiar şi pe cărţile de tarot.
Toate aceste teme macabre, generate de numărul foarte ridicat al deceselor, au dus la apariţia unei forme particulare de artă, expresie a acelor vremuri şi a acelei atitudini în faţa morţii: reprezentările cunoscute azi sub numele de dansuri macabre.
Acestea reprezintă o înşiruire ierarhizată de personaje, în care fiecare om viu este înlănţuit sau ţinut de mână de către Moarte, înfăţişată sub forma unui schelet sau a unui ecorşeu (reprezentare a unui corp omenesc jupuit de piele).
Numărul personajelor din compoziţie varia, cu o alternanţa între cele laice şi cele religiose, organizate, mereu, sub forma unui cortegiu. Adeseori, imaginile sunt însoţite de texte în care moartea se adresează victimelor sale. Cuvintele ei sunt dure şi ameninţătoare, iar uneori se poate identifica o tentă cinică sau ironică.
Argumentele omului sunt mereu pline de disperare şi regrete, implorând îndurare. Personajele care aparţin clerului îşi mărturisesc, la nivel textual, regretul pierderii onorurilor, în timp ce nobilii deplâng pierderea averii. Dar moartea nu iartă pe nimeni şi, însoţită de câţiva morţi muzicanţi, sau cântând chiar ea la un instrument, îşi invită victimele să intre în dansul ei.
În majoritatea dansurilor macabre, cei care deschid şi închid cortegiul sunt împăratul şi ţăranul - exponenţii celei mai suspuse şi, respectiv, a celei mai de jos clase, în organizarea socială a acelor timpuri. Există şi cazuri în care reprezentările afişează, ca ultim personaj, un prunc. Nimeni nu scapă de moarte, indiferent de vârstă sau de starea socială - spun aceste simboluri.
Cea mai veche atestare a acestor reprezentări apare într-o carte a lui Guyot Marchant, publicată în 1424. Ilustrată cu xilogravuri, cartea are un text ce îl reproduce pe cel de la Cimitirul Inocenţilor din Paris.
Ulterior s-au găsit reprezentări şi în Elveţia, la cimitirul din Bâle; în frescele de la Londra (circa 1430), din Basel (1440 şi 1480), La Chaise-Dieu (circa 1460-1470) şi Lübeck (1463).
În secolele ce urmează, dansurile macabre se răspândesc în aproape toată Europa: Germania, Franţa, Elveţia, Austria, Anglia, Suedia, Danemarca, Serbia, Croaţia.
În România, ele au apărut mult mai târziu, aproape de secolul XIX, existând şi astăzi rudimente de dansuri macabre în pictura câtorva biserici din judeţul Argeş.
Unele dintre acestea acestea au fost pictate de artişti faimoşi, precum Hans Holbein cel Tânăr, Daniel Nikolaus Chodowiecki sau Johann Elias Ridinger.
Pentru a atrage cât mai mult atenţia, reprezentările erau şocante şi foarte accesibile, pictate pe şi în biserici, în cimitire sau chiar pe unii pereţi ai caselor. Pentru un efect mai puternic, majoritatea înfăţişau persoane din satul sau oraşul respectiv.
Dansurile Macabre sunt o oglindă a societăţii din acel timp. Ele au stabilizat funcţii în lumea medievală care era împărţită pe clase sociale, arătându-le oamenilor că moartea face dreptate. Erau mai mult decât o modalitate de îndemnare la meditaţie asupra caracterului transcendent al vieţii. Deveniseră un mod de profundă critică şi satiră socială, evidenţiind fragilitatea omului, indiferent de religie, ocupaţie, sex, statut social sau vârstă.
În Evul Mediu, dansurile morţii au fost gândite ca un avertisment pentru omul înstărit şi ca o consolare pentru cei săraci. Alt scop esenţial a fost acela de a convinge populaţia să ducă o viaţă creştină, arătându-i cele două alternative pe care le au în viaţa de apoi: iadul sau raiul. În lumea plină de groază şi suferinţă a omului medieval, ele încercau să-l îndrume spre o viaţă virtuoasă, ca mijloc de a alina spaimele legate de moarte şi de Judecata de Apoi.
Artistul italian Angelo Branduardi a actualizat un vechi cântec renascentist pe tema dansurilor macabre:
sursa descopera.ro
