O legenda locala spune ca in vremurile vechi aici traia o zana a padurii care-i ajuta pe toti cei care se duceau la ea. Aducea barbatii plecati de langa neveste, ajuta sa rodeasca pantecele femeilor sterpe, le ajuta pe fetele batrane sa se casatoreasca. Intr-o zi, la zana a venit un tanar de o frumusete rapitoare care isi cauta norocul in lume. Iar zana, calcand traditiile si juramintele sale, s-a indragostit de tanar. Numai ca acesta a parasit-o intr-o buna zi. Mult l-a plans zina pe tanar. De durere s-a stins iar trupul ei a fost mistuit de o flacara venita din pamant. De atunci pestera s-ar numi a Muierii. Dar, dincolo de ceea ce vede turistul grabit si poate obosit din cauza drumului parcurs pana atunci, mai exista ceva. Mai exista o zona care nu e vizitata decat de cei care stiu de existenta ei.
Pornind de la descoperirea unui text scris pe o bucata de argila, in limba romana, si datat in anul 176. d. H., in anul 1992 cativa inimosi arheologi amatori au descoperit o zona aflata la 20 de metri, sub pestera turistica. Textul respectiv era parte dintr-o ofranda pe care sotia unui demnitar roman o aducea unui zeu al fertilitatii. Din cauza deteriorarii placutei de argila, numele zeului a ramas necunoscut, din el vizibile fiind doar primele doua litere, respectiv Z si I. Cum in pantenonul dac si cel roman nu se cunoaste un zeu al carui nume sa inceapa cu “Zi”, s-a presupus ca era vorba de un zeu local al fertilitatii, stiut fiind faptul ca in perioada respectiva, inca se mai resimteau urmarile razboaielor dezastruoase din 102 si 106, cand murisera foarte multi barbati. Cautarile au durat mai aproape 2 luni. De multe ori, descurajati, au fost la un pas de a-si strange lucrurile si a pleca. Pana la urma cautarile lor au avut o finalitate care a depasit pana si asteptarile lor.
La 20 de metri sub zona vizitabila au descoperit un incapere ciudata. Cu o lungime de circa 25-30 de metri si o latime de aproape 15 metri, incaperea subterana era diferita de tot ceea ce vazusera ei inainte. In mijloc, se gaseste o formatiune calcaroasa asemanatoare unui falus de aproape 1, 5 metri. Ceea ce este extrem de interesant e faptul ca falusul nu a fost cioplit in calcar ci format de depunerile din pestera. Mai exact este vorba despre o stalagmita ciudata. Desi in mod normal stalagmitele “cresc” de jos in sus, dezvoltandu-se pe verticala, de data asta este vorba despre o stalagmita care s-a dezvoltat pe orizontala. Circumferinta falusului este de aproximativ 40 de centimetri iar orientarea sa este catre intrarea in pestera. Chiar inaintea lui, se mai vad urmele unui altar.
Din pacate, din cauza vicisitudinilor vremii, din altar au mai ramas doar cateva pietre, altarul fiind cioplit din andezit, roca ce nu se gaseste in zona respectiva. De o parte si de alta a simbolului falic se gasesc niste intranduri in peretele pesterii, sapate de mana omului, cate 7 pe fiecare parte. Existenta unor cercei si a altor cateva podoabe de femeie arata ca in acele intranduri se adaposteau femeile care veneau sa se roage zeului respectiv. Iar faptul ca aceste podoabe erau din cositor si bronz si abia cateva din argint, arata ca la serviciile zeului apelau in special femeile din categoria sociala mai defavorizata. Nu se stie daca preotii acestui cult erau femei sau barbati dar, tinand cont de similitudinile altor culte cat si de specificul zonei, s-a presupus ca era vorba de barbati. Mergand pe firul legendei, arheologii au incercat sa refaca, macar in parte, traseul parcurs de femeile care veneau la pestera.
Femeile nemaritate sau cele fara rod, cele sterile, erau aduse de tatii lor sau de soti. Imbracate in haine de sarbatoare, acestea erau duse pana la intrarea in pestera de unde erau preluate de preotii zeului. Dupa ce treceau printr-un ritual de purificare, erau conduse in fata altarului. Aici fiecare depunea ofranda sa si facea rugaciunile de rigoare catre zeu. La sfarsitul rugaciunii, marele sacerdot incepea ritualul prin care ruga zeul sa coboare pe pamant si sa aduca fertilitatea pentru femeia in cauza. Apoi, ii dadea femeii sa bea o licoare special pregatita pentru acest caz. Licoarea continea o serie de analgezice si halucinogene si o adormeau.
Inainte de a o adormi era condusa in lacasul din stanca ce ii era destinat. Sub efectul bauturii femeile traiau intr-o stare de semiadormire timp de 3 zile. In tot acest timp, ca urmare a efectului halucinogenelor, aveau impresia ca s-au intalnit cu insusi Zeul. Se pare, totusi, ca zeul se folosea de preotii sai, de reprezentantii sai terestri pentru a se impreuna cu femeile. Nu se cunosc foarte mult amanunte, dar tinand cont de faptul ca lacasul de sub pamant nu a fost distrus de oameni, inseamna ca cei mai multi erau multumiti de efectele rugaciunilor si ale ritualurilor.
0 comments:
Post a Comment