"S-a scurs in pamant ca apa de ploaie"
In urma cu circa 11 ani de zile, o intamplare ciudata a fost relatata de ziare. Timp de cateva saptamani, un nor straniu a stationat deasupra locului respectiv timp de patru zile, producand o stare de neliniste celor aflati in zona. La un moment dat norul s-a lasat asupra unei turme de oi si a disparut cu cele citeva zeci de mioare, inclusiv cainii de paza. Unul dintre ciobani a fost martorul ciudatului eveniment, dar nimeni nu l-a crezut si paznicul turmei a fost acuzat ca ar fi vandut oile.
F. T. radiestezist, se afla la vremea respectiva intr-o tabara de vara. A ajuns intamplator in zona, urmarind niste linii de forta care i s-au parut iesite din comun. “Ansa imi indica existenta unui manunchi de linii de forta care convergeau catre doua puncte. Unul dintre puncte era schitul vechi, iar al doilea urca pe riu. Intr-o zi am urcat sa fac masuratori pe directia respectiva si cand am ajuns acolo am ramas inmarmurit. Era un nor vinetiu de vreo 150 de metri lungime si circa 50 –60 de metri latime, la o inaltime de citiva deasupra bradului acela mare”.
Curiosul radiestezist a incercat sa masoare liniile de forta din jurul bradului, dar ansa se misca haotic. “La un moment dat s-au auzit niste bubuituri ciudate dinspre nor si am vazut citeva fulgere. Am vrut sa plec repede, de teama sa nu ma loveasca vreun fulger, dar ceva ma tintuia pe loc. Am crezut ca e din cauza fortei magnetice generate de nor si mi s-a facut si mai frica. Priveam norul vinetiu brazdat de mici fulgere cand am vazut cum s-a desprins un fel de virtej care a coborit si a smuls, efectiv un brad din radacini. Apoi vartejul s-a indreptat spre mine, m-a luat si m-a izbit de un copac”. dincolo de panica ce pusese stapinire pe el barbatul sustine ca a simtit cum doua maini il apuca de subtiori si-l arunca.
Apoi vartejul a dat de cateva ori ocol bradului din poiana si s-a risipit intr-o mare de frunze si crengi. “Efectiv s-a scurs in pamant, ca apa de ploaie. A fost ingrozitor, am crezut ca mi-a sunat ceasul. Am luat-o la fuga disperat, spre manastire, unde eram cazat si le-am povestit si celorlalti ce s-a intamplat”. Nu l-a crezut nimeni, dar cativa colegi au mers la locul faptei sa masoare energia. Nu au mai gasit nici un nor dar ansele refuzau sa se miste.
“Era ca si cum in zona n-ar fi fost nici un fel de energie, nici energia vitala a copacilor si nici macar propriile noastre energii. Practic inregistram ceva ce nu exista. Totul arata ca acolo, in acel loc, nu exista nici un cimp de forta si implicit nici o forma de viata. Ori cel putin noi eram vii. Din pacate, nici unul dintre colegii nostri de la schit nu a crezut asa ceva. Au venit citiva sa masoare personal liniile de forta, dar de data asta totul parea normal, asa ca unii ne-au luat demincinosi, altii ne-au spus ca habar nu avem sa umblam cu ansa”.
Refugiul ultimilor zei
Cu 30 de ani in urma, un cercetator din Peru, Daniel Ruzo, producea si difuza un documentar in care vorbea despre existenta unei civilizatii antice, numita antediluviana sau civilizatia gigantilor. O parte din documentarul lui Ruzo a fost filmat in Ceahlau, Calimani si Bucegi. Documentarul a fost o noutate doar pentru lumea oamenilor de stiinta. Pentru ca urmasii taranilor de pe Valea Prahovei stiu ca muntiilor au fost locuiti nu numai de uriasi ci si de zei. Se spune ca atunci cand titanii s-au rasculat impotriva zeilor si i-au atacat, stapanii lumii au fugit in aceasta zona si si-au gasit scaparea sub Bucegi. Aici si-au refacut fortele si aici li s-a alaturat Hercule, eroul civilizator care i-a infrant pe titani si a restabilit ordinea fireasca a lucrurilor. In cinstea victoriei ar fi fost sculptat Sfinxul, ca simbol al legamintului dintre zei si oameni.
De atunci Bucegii au fost considerati munti sfanti si acesta este si motivul pentru care preotii daci isi desavirseau pregatirea in pesterile de aici. Altii spun ca in pesterile de aici si-au gasit refugiu ultimii zei, atunci cand oamenii, convertindu-se la crestinism, au incetat sa le mai inalte temple si altare de rugaciune. “Prin locurile astea a trecut si Apostolul Andrei. Se spune ca el ar fi inchis ultimii zei intr-una dintre pesteri si ar fi pravalit stinci la gura ei pentru a-i inchide pe veci acolo. De aia, cand se scutura muntii de e vreun cutremur, noi spunem ca se opintesc vechii zei in peretii muntilor ca sa gaseasca un loc pe unde sa iasa din nou la suprafata”.
Unii arheologi cae, prin descoperirile lor incearca sa demonstreze valabilitatea unei asemenea teorii, sustin ca nemtii, in perioada celui de al doilea razboi mondial, au fost la un pas de a descoperi intrarea catre subteranele misterioase. Lucrarile efectuate de inginerii nazisti sub muntele Paduchiosu a fost tinute in cel mai mare secret, soldatii germani pazind locul cu strasnicie de orice intrus. Ce anume s-a intamplat acolocu exactitate nimeni nu stie, dar lucratorii folositi au fost impuscati de soldati inainte ca acestia sa plece.
“Oamenii nu mai cred in zei. Au impresia ca acestia au fost doar nascociri ale muritorilor, mai exact ale celor invatati pentru a stapini multimea cu ajutorul misticismului. Spre dezamagirea lor, o serie de descoperiri arheologice sustin contrariul. Sunt o gramada de urme ale acestora pe tot cuprinsul planetei. Lucruri a caror existenta nu poate fi explicata decit prin existenta unor entitati cu puteri speciale sau a unei civilizatii mult superioare celei actuale”, sustine Radu Georgescu, unul dintre cei care cauta dovezi pentru a demonstra ca ultimii zei s-au retras in Carpati.
Furtuni iscate din senin
Zona respectiva este ocolita de oamenii muntilor din cauza furtunilor care izbucnesc din senin si care pot tine de la citeva minute la citeva zeci de minute, dupa care se opresc brusc. Si indiferent cit volum de apa cade pe pamant, niciodata nu balteste la suprafata. Totul se duce in pincecul muntelui ca intr-un urias rezervor care are nevoie si de ultima picatura de apa.
Desi legendele despre rautatea locului sunt stiute de toti localnicii, unii dintre ei nu iau seama la astfel de lucruri considerindu-le superstitii ce nu fac cinste mintii omenesti. Printre ei sunt si calugarii de la schitul pestera. Unul dintre frati a fost prins, in urma cu citiva ani de o rupere de nori. S-a adapostit sub bradul urias si a asteptat sa se potoleasca potopul, dupa care a coborit in gura pesterii, la chilii. “Cand m-a vazut un frate de aicea, m-a intrebat de ce-s ud leoarca, ca doar afara era soare puternic. A crezut c-am cazut in apa. Atuncea eu mi-am dat seama ca ploaia aia n-a fost lucru curat si m-am dus la parintele staret de m-am spovedit si de-am luat canon ca ma intilnisem cu lucru diavolesc”.
“A disparut la fel ca taica-sau, inghitit de munte” Mariana C. din Busteni si-a pierdut fiul in aceeasi zona. Era in octombrie 1996 si fusese cu baiatul sau la manastire sa aprinda citeva luminari si sa se roage pentru sufletul barbatului ei, disparut pe in zona Pestera cu mai bine de 20 de ani in urma. “L-au cautat la vremea ceea salvamontistii si Militia, dar nu a fost chip sa-i gaseasca trupul. Atunci am stiut eu c-a fost inghitit de munte pentru ca s-a dus in zi de sarbatoare sa culeaga ciuperci si nu avea voie”. De atunci, in fiecare an, femeia urca la manastire la Pestera si aprinde citeva luminari si da cite ceva de pomana la turistii care trec pe acolo. Le da ca sa fie de pomana pentru sufletul celui furat de munte.
In octombrie 1996 nu fusese cu nimic mai deosebit ca in alti ani. Numai ca dupa ce a dat de pomana la citiva turisti razletiti prin zona, femeia l-a luat pe baiatul ei de 29 de ani, Tudor, sa urce pina la stina din susul riului, sa cumpere niste branza si niste smantana mai ieftina. Nici unul nu si-a inchipuit ca abaterea aceasta din drum avea sa le fie fatala. Si nici ceata care se ridica pe alocuri de-a lungul riului nu le-a trezit suspiciunile, fenomenul fiind frecvent in acel anotimp, la munte. Numai ca, inainte de a ajunge la poiana cu bradul cel batrin, ceata s-a indesit.
Femeia mergea inainte, iar baiatul la cativa metri in urma ei. “La un moment dat am avut o strangere de inima si m-am uitat in spate, dar nu am mai vazut baietul. L-am strigat in toate partile, l-am cautat, dar nu l-am mai gasit. A disparut la fel ca taica-sau, inghitit de munte. Si m-au lasat amandoi singura pe lume, ca eu mi-am dat seama ca pe Tudor l-a luat taica-sau”. De atunci in fiecare an, femeia urca de una singura la schit si da de pomana pentru amindoua sufletele ce i-au fost dragi. Apoi urca pina in poienita si aprinde doua lumanari mai mari “sa le lumineze si pe lumea cealalta, unde or fi ei”, iar in sinea ei spera ca intr-o zi ceata sa se deschida si pentru ea si sa-si afle barbatul si copilul.
“Aveam impresia ca nu sunt singur” In vara anului 2002, Marius C. din Ploiesti, de 22 de ani, a fost pe punctul de a muri inghetat in acel loc. Sa fii la munte si sa fie ger, nu e nimic ciudat. Ciudat e ca asta sa se intimple vara, la sfirsitul lui iulie, cand temperaturile nu au coborit niciodata sub 16 – 18 de grade, chiar si pe timpul noptii. Tinarul a fost gasit a doua zi, in jurul prinzului, de caini ciobanesti de la stina din apropiere, care au alertat ciobanii. “Cand am ajuns noi la el, avea degetele degerate si la miini si la picioare si nu se putea misca deloc. Cum pustiului de nu l-am auzitara, ca noi in sara aia am statara la foc, de vorba, la citiva pasi de el. A avut noroc cu ciinii istia mari care se vede treaba ca l-au simtit. I-am dat citeva guri de rachiu si si-a revenit imediat”.
La rindul sau, Marius nu stie exact ce anume i s-a intamplat. Era un impatimit al muntelui si rar treceau doua saptamani fara sa-si ia in spate rucsacul si sa plece, de unul singur sau insotit. Locul il descoperise din intamplare si de atunci se ducea acolo de fiecare data cand simtea nevoia sa-si incarce bateriile. De data asta a fost diferit. Dupa ce si-apus cortul linga brad, s-a dezbracat si s-a dus sa faca baie in apa rece a riului. Apoi s-a intins la soare sa se usuce. “Atunci am simtit un miros placut de busuioc si m-a luat cu frig. Am vrut sa ma ridic ca sa pun ceva pe mine, dar nu ma puteam misca. Am intrat efectiv in panica si am vrut sa strig dupa ajutor, dar nu puteam sa articulez nici un cuvint. Simteam cum ma cuprinde o raceala cumplita din crestet pina in calciie. Mi-a fost frica ca am paralizat si ca o sa ma manince ursii din zona”.
Dupa amiaza care a urmat si noaptea au fost cumplite pentru Marius. “Aveam impresia ca nu sunt singur, ca aud pasi si soapte, dar nu puteam sa vad cine e in jurul meu. Ma uitam la cer si la stele si simteam cum trupul mi se face din ce in ce mai greu si cum imi ingheata, efectiv, singele in vine. Dimineata m-au gasit ciinii si au inceput sa urle a mort. Au venit ciobanii si m-au frectionat si mi-au dat sa beau niste palinca de mi-am revenit imediat”.
Ploiesteanul este convins ca a avut de-a face cu o entitate malefica, dar medicii sunt ceva mai circumspecti. Ei sustin ca starea de imobilizare e din cauza apei reci si a curentilor de aer care au afectat pe termen scurt nervul sciatic iar acesta a blocat organismul. “Si atunci ce erau soaptele si zgomotele pe care le auzeam?” se intreaba contrariat tinarul.
Intoarcerea vechilor zei
Parerile specialistilor se impart. Unii considera ca zona este una de intrepatrundere spatiala si ca in anumite momente din an un colt din alta lume se suprapune peste acest colt din Bucegi. In felul acesta sunt explicate disparitiile bruste cit si lispa de manifestare temporara a energiilor, justificata prin neutralizarea reciproca a cimpurilor de forta din cele doua lumi. Altii considera ca tot ce pare manifestare paranormala poate fi explicata logic. Chiar si disparitiile sunt puse pe seama unor asa numite “nebunii temporare”.
“Oamenii si-au pierdut pe cineva drag si in mintea lor au dat viata unei adevarate regii mentale. Baiatul disparut probabil ca a cazut in vreo prapastie dar mama, indurerata, a preferat sa creada ca a fost luat de munte si ascuns cine stie unde. Totul ca sa nu recunoasca ca a murit si ca nu va mai invia niciodata”, sustine Cristian Nicolau, psiholog. Si mai exista o categorie de oameni, anume cei care cred ca, acolo, in pantecele muntilor Bucegi, zeii de altadata revin la viata si incearca sa iasa la suprafata, pentru a recuceri lumea pe care o conduceau candva.
0 comments:
Post a Comment