Duhovnicul cel bun - Parintele Paisie Olaru

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.

In anul 1921 a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul 1947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie (schitul la care a fost calugarit).

In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972-1985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, in noaptea de 18 octombrie 1990.

Marele Duhovnic este Hristos. Ceilalti duhovnici, mai mari sau mai mici, trebuie sa priveasca mereu la El, la felul cum a tratat El pe toti cei pe care i-a cunoscut in timpul activitatii Sale mantuitoare. A intalnit oameni pacatosi, desfranati, nedrepti. Intalnirea cu El le-a schimbat viata. Au devenit alti oameni, oameni buni, fii ai Imparatiei.

Drumul lor ducea catre prapastie. Apoi, si-au indreptat pasii catre cer. Se gandeau, mai intai, la cele ale zilei. Apoi, au fost preocupati de vesnicie, de sederea in Imparatia lui Dumnezeu.
De duhovnici buni are nevoie si lumea de astazi, manastirile si parohiile impreuna.

Lucrarea pentru Dumnezeu

Duhovnicul bun este modest.
Duhovnicul bun nu cauta ale sale.
Duhovnicul bun se roaga mult pentru ucenici, ii pomeneste la Sfanta Liturghie si zice acolo: „Spala Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici“.
Duhovnicul bun nu se lauda cu nevointa sa si eventual cu vreun dar pe care l-a primit de la Dumnezeu.
Duhovnicul bun nu vorbeste pe la colturi.
Duhovnicul bun nu-i vorbeste de rau pe altii. Nu face categorisiri si ierarhizari pripite.
Duhovnicul bun nu-i invata pe credinciosi sa fie recalcitranti, sa faca demonstratii, sa semene vant si sa culeaga furtuna.
Duhovnicul bun nu face declaratii publice pentru a lovi Biserica. Cand are nemultumiri, i le spune lui Dumnezeu in rugaciune.
Duhovnicul bun se bucura cu cei ce se bucura si plange cu cei ce plang.
Duhovnicul bun iarta, nu judeca, pentru ca judecata este a Judecatorului din Ceruri.
Duhovnicul bun iubeste pe pacatos, chiar daca nu-i de acord cu pacatul lui.
Duhovnicul bun stie ca virtutile se cladesc pe temelii de piatra, ii invata pe ucenicii sai sa zideasca pe temelie buna, argint, aur, pietre pretioase si nu lemn, fan sau trestie.
Duhovnicul invata ca pocainta se lucreaza in taina, nicidecum in ochii oamenilor.
Duhovnicul bun invata ca pocainta se incheie la mormant. Pana acolo trebuie sa luptam, ori de cate ori cadem.
Duhovnicul bun nu vorbeste despre cele de taina ale sale.
Duhovnicul bun face lucrarea sa pentru Dumnezeu si nicidecum pentru oameni. Se fereste de lauda oamenilor si doreste rasplata vesnica, nu doar una trecatoare. El stie ca rasplata vesnica o poate da numai Dumnezeu. Asa face duhovnicul bun.

Asa l-am cunoscut pe bunul duhovnic

Un astfel de duhovnic a fost Parintele Paisie Olaru, poate cel mai nevoitor monah de la Sfantul Calinic Cernicanul incoace.

L-am cunoscut prin anii 1979-1980. La Sihla, sub stancile uriase, locuia intr-o casuta modesta, in vecinatatea bisericutei dintr-un brad. Era in putere, cobora si urca cu usurinta treptele pana la biserica din vale, unde nu lipsea de la Sfanta Liturghie, si de la Utrenie, care se savarseau la miezul noptii. In rest, se ruga pentru el si pentru multimile de credinciosi. Desi vremurile erau grele si regimul comunist se impotrivea Bisericii, oameni de departe si mai de aproape, cu demnitati si pregatiri diferite, urcau poteca pana la Sihla. Drumul ce duce pana la schit a aparut ceva mai tarziu. Sub epitrahilul parintelui au ingenuncheat ani la rand oameni si oameni, carora le-a iertat pacatele. S-a rugat pentru ei. A plans impreuna cu ei si pentru ca avea atata bunatate le dorea tuturor un „coltisor de rai“. Aceasta expresie revenea mereu in rugaciunile lui si in urarile facute celor multi.

Asa l-am cunoscut pe bunul duhovnic. Nu vorbea niciodata despre cele de taina ale sale. Nu se lauda cu vreo virtute. Nu amintea ca pe la chilia sa au trecut oameni cu diferite demnitati, ii trata pe toti la fel. Probabil ca cea mai mare virtute a sa a fost smerenia. O smerenie autentica, care se intalneste foarte greu.

Copil fiind, mi-am plecat si eu genunchii sub epitrahilul acestui calugar sfant. De altfel, mai tarziu i-am si spus unui pictor sa-l aseze intr-o icoana, alaturi de alti sfinti ai Moldovei, icoana ce o pastrez in chilia mea.

Parintele Paisie a schimbat fata lumii

In satul meu de obarsie, Radaseni, se vorbea mult de acest mare duhovnic, ca si de Parintele Cleopa, de altfel.

Parintele Paisie era cunoscut de consatenii mei din vremea vietuirii sale la Manastirea Slatina. Atunci a vizitat si el satul meu natal. Parintele Gherasim Campanul, si el radasenean, i-a fost apropiat.

Oamenii il stiau rugator si chiar vindecator. Simteai acest lucru dupa ce-ti termina de citit o rugaciune. De aceea, multi doreau sa lase un pomelnic la el si nu la altcineva. Parintele Paisie a schimbat, cat a putut, fata lumii. Asa vom intelege cuvintele Sfantului Filaret al Moscovei († 1867): „dati-mi duhovnici buni si voi schimba fata lumii“.

Vrednicul de pomenire, Cuviosul Parinte Paisie a trecut la Domnul in octombrie 1990. Bolnav, fara vedere, retras intr-o chilie smerita de langa iazul Manastirii Sihastria, bunul Parinte n-a mai putut sta inaintea oamenilor, asa cum o facuse, de altfel, toata viata.

S-a rugat pentru toata Romania

In ultimii ani ai suferintei sale pamantesti, s-a rugat insa pentru toata Romania. Eu cred ca momentul decembrie 1989 i se datoreaza in mare parte.
Plecand la cele vesnice, la cateva luni de la ingenuncherea regimului ostil Bisericii, Parintele Paisie Olaru n-a mai apucat sa fie cunoscut in adevarata sa maretie.

Dupa aceea, unii au amintit de cuviosia sa, au si scris cuvintele sale de invatatura, adevarate margaritare de mare pret, dar totusi, aceasta reprezinta prea putin din cat ar fi meritat. Dar ceea ce oamenii nu pot face, implineste Dumnezeu. Numai Dumnezeu nu uita, numai Dumnezeu cunoaste deplin lucrarea fiecarui slujitor al Sau.

Arhidiacon fiind, am participat la slujba petrecerii Parintelui Paisie pe drumul catre imparatia Cerurilor. Acest neobosit rugator merita mai mult. Putini si-au adus aminte de Cuviosia Sa. Atunci si acum trebuia oferit unei generatii care are nevoie de modele. Dar, Parintele Paisie a fost din nou smerit. Prin toata viata sa, el ne-a dat o lectie de mare profunzime duhovniceasca. Depinde de fiecare dintre noi cat si cum invatam.
Rugat odata sa vorbeasca despre rugaciunea inimii, a raspuns: „Ce este rugaciunea inimii? N-am auzit niciodata de ea“.

Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul cel bun, a fost ingropat in cimitir, dar va veni vremea cand trupul sau va fi adus in biserica, asa cum sunt aduse moastele sfintilor.

La implinirea celor 15 ani de la trecerea sa pe taramul vesniciei ii aducem prinos de cinstire si de rugaciune smerita pentru cel care a fost, poate, cel mai mare rugator al ultimilor 150 de ani.

de Arhim. Timotei AIOANEI

Posted in: catolic crestinism,CRESTINism. ORTODOXIE,duhovnici romani,isihasm,parintele paisie olaru