GEMENII SFINTI APOLLON SI ARTEMIS

Strabon( preluând amănunte din opera lui Poseidonio) spune despre râvna geto-dacilor pentru cele sfinte: “Până şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. 

 

Numele lui este Kogaionon, la fel ca al râului care curge pe lângă el; se feresc, din cucernicie, de a mânca vietăţi, şi iată deci motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor. Se hrănesc însă cu miere, lapte şi brânză, ducând un trai liniştit pentru care pricină au fost numiţi «theosebi»(pioși cucernici) şi «capnobaţi». 

 

Unii îşi petrec viaţa fără să aibă legături cu femeile, numindu-se «Ktişti»; ei sunt onoraţi şi socotiţi sacri, trăind, aşadar, feriţi de orice primejdie”

 

    V. Pârvan era convins că modul de viaţă descris de către Poseidonios era propriu întregii preoţimi geto-dace, în frunte cu marele preot, organizarea sacerdotală amintind un adevărat ordin călugăresc şi o instituţie social religioasă”

 

   Cu sute și mii de ani înainte de sosirea în Europa a Grecilor și ca atare înainte de formarea poporului Roman, poporul Carpato-Danubian (pelasgic, tracic, geto-dacic), se închina unui mare “DOMN al NOPȚII” (Orfeu, cunoscut și drept Dros Cerbul).

 

   S-a găsit și o inscripție getică, pe o cărămidă, la Romula (Resca-Dobrosloveni, jud.Olt), care tradusă ar însemna:

“Mare e Zeul, întotdeauna,

Așa să spună vitejii când privesc Spre Kogaion. Ucenicii să cânte: Sfânt e Domnul Nopții”

    Legendele grecești și romane spuneau că Orfeu era TRAC și că Mainades, “Dansatoarele sacre” îi tăiaseră capul, pe care apoi îl aruncaseră în râul din apropiere. 

 

Tot despre el se spunea că era PRINȚUL KYCON-ilor, entonim apropiat de KOGA-ION. Dintr-un citat orphic luat de Eusebiu din Cezareea din Aristobul, ne convingem că Orpheus era un Mare Proroc; a fost primul din lume care a propovăduit monoteismul :

 

”El domnește din înalt asupra întregului Univers, în care păstrează armonia”, “El este Unul”, “El străbate toate Ființele”, “El rămâne neclintit pe cerul necuprins, sezând pe un tron de aur”, “El dă strălucire focului pe care puterea Lui îl zămislește”, El împlinește orice lucru de pe pământ, în El fiind începutul, mijlocul și sfârșitul”.

 

Domnul Nopții în unele legende, mituri, este considerat a fi “Cerb” ori “Zimbru”, iar aluzia la decapitarea lui de către “Preotesele Dansatoare ale Soarelui” se poate regăsi pe sigiliul primei capitale a Moldovei, la Baia, unde apare un cerb cu capul decapitat și care se va metamorfoza mai târziu, pe emblema Moldovei, în CAPUL de BOUR sau CAPUL de ZIMBRU. 

 

Acest munte, Kogaion  atât de sfânt al antichităţii străvechi şi clasice, dacă este privit dinspre nord oferă o surpriză uimitoare: culmile sale formează imaginea schiţată a unui…cerb!

Acest ”Domn al Nopții” proorocise că, la 24 de veacuri după moartea lui, se vor naște doi Copii Sfinți, ce vor mântui lumea..O inscripție de pe un altar descoperit la confluența râului Timiș cu Bistra, confirmă că PRINȚII CERULUI s-au nascut, conform profețiilor:

 

CORNELIANE  SACONIANE AUG CONIUGGALLIEN-I-AUCHORDOMUNTIB DEVNUMMAIESTA FENS

“Aprindeți luminile, căci s-au născut, pe malul apei, conform previziunilor, Doi Sfinți. Lăudați să fie.”

 

 O altă inscripție tracică plasează cu exactitate locul nașterii celor doi gemeni cerești: 

 

MAKON TE EYSOY

EPIK A DOS NEYKOIMA CHATASGEN TH-IOY KASPHILIPPOS MOYNTANNOYANE THEKANS-TRA TE GONII KIAN

 “Magii, când au auzit vestea despre cei doi născuți pe tărâmul de Apus al Lacului Alb, au pornit îndată de la Marea Neagră, catestrei în goana cailor…” (Altar de piatra – Strunga – Macedonia).

 Sau pe o altă inscripție descoperită la Hinog (Constanța): 

VONE LA VUKALAN DEVLIE AE VAEL IKRI YSAS 

  “La apus de Ochiul Lin, doi copii din flori a nascut Aurora (Cea luminoasă).”

   În Piscul Crăsanilor, în punctele Delus, Platou și Lutarie, s-au găsit urmele de dimensiuni impresionante ale unei cetăți getice, despre care Vasile Pârvan a afirmat că este Hellis, Cetatea Soarelui, reședința lui Dromichete. 

 

S-au mai descoperit un altar de lut, reprezentând Soarele cu Patru Raze, cu siguranţă simbol al cetăţii Helis, şi un rhyton de lut, unic în ţară, poate chiar cel din care a băut Dromichete la ospăţul oferit lui Lisimah. 

 

Amândouă vestigiile sunt acum expuse la Muzeul Judeţean de Istorie Ialomiţa din Slobozia.Tot aici,inscripțiile tracice plasează locul nașterii și copilăriei GEMENILOR CEREȘTI(APOLLO ȘI ARTEMIS).

 

Acest  loc sacru s-a numit NETIN-DAVA -”Cetatea Nașterii”și se află pe malul apusean al lacului Sărățuica ,în stânga Ialomiței. 

 

Colina de la Apusul acestui lac este numită şi acum La Deal, amintind de ostrovul Delos, unde grecii spuneau că s-a născut Apollon şi Artemis. 

 

Amintirea Netin-Davei s-a păstrat în basmul „Fiul vânătorului”, cules de Petre Ispirescu, sub forma Nedeia-Cetate, care este un tărâm vrăjit. Și tot aici,pe teritoriul satului PIERSICA(Ialomița) se află și locul, OCHII GEȚILOR, la 10 km de Copuzu.

 

Despre aceeaşi miraculoasă naştere pomeneşte şi un colind „de gemeni – băiat şi fată”, din Raşi, un sat aflat aproape de lacul Sărăţuica:

“Sus la stână, la colină,
Nu-i nici noapte nici lumină,
Velărui-Doruia-Doamne,
Doar pe coperiş se lasă
Lin mai lin o stea pletoasă;
Da la revărsat de zori,
S-a născut doi frăţiori.
Da cum, Doamne, îi chema?
Da (Traian) şi (Sofia), îngerii din cer privea
Şi la ei se închina;
Iară Doamna Cerului
Da poruncă gerului
Chiciura să mi-o topească,
Frigul să mi-l potolească,
Soarele să strălucească,
Pământul să-l încălzească.
Gerul o a ascultat,
Peste haturi a plecat,
Soarele a răsărit,
Pământul mi l-a-ncălzit,
Iarba toată mi-a-nverzit,
Florile mi-a înflorit.
Iară pruncii gângurea,
Până pe seară creştea,
A doua zi se trezea,
Ochişorii şi-i spăla,
La icoane se-nchina,
Hrană-n trăişti că punea,
La câini, măre, fluiera,
Mai striga ce mai striga,
Oile că le-aduna
Şi cu ele că pleca
Unde-i iarba cea mai deasă
Şi păşunea cea mai grasă
Mulţumirea la ciobani.
La anul şi la mulţi ani!”

    Legenda spune că Maria (Maris, Marișca, Divina Fecioară, Mama Mare) a pogorât pe pământ în chip de pruncă și a fost adoptată și crescută în Templu pentru a sluji la Altarul Marelui Zeu. 

 

Într-o zi un trimis al Cerului (CAEPROEZUS) a anunțat-o că va naște un băiat și o fată, Fii ai Domnului Universului. Aflând că Maria e însărcinată, superioara Templului a alungat-o. 

 

Ajunsă într-o pădure ce împânzea o colină mai înaltă a născut în chinuri, persecutată de duhul malefic al Universului.  

 

În unele legende străvechi se povestea chiar că fiii ei gemeni s-ar fi născut din flori de măr și, din această pricină, li s-a mai zis și Mariandynes, “Copii din flori de Mar” (cf. rom. mărăndău “bastard”, cum de altfel sunt numiți și astăzi pruncii nelegitimi, copii din flori).

 

Într-o inscripție getică, descoperită la Ocnița-Cosota (Vâlcea), Pruncii Divini sunt pomeniți ca “Mlădițe împărătești de Măr”: VASILE YSTHI A MAR / KO SEPO IEI AN. 

 

“Dalbe crengi de Măr, / Casei la mulți ani!” Merele, cel mai adesea de aur, sunt frecvent întâlnite în basmele și miturile românești.

 

   Geții spuneau că, la nașterea Gemenilor Divini, ce a avut loc la solstițiul de iarnă, TATO-NIPAL “Tatăl Cerurilor” a luminat și a încălzit pământul, încât zăpada s-a topit și merii au înflorit.

 

   De aici și refrenele din colindele noastre( florile din plină iarnă), între care se disting cele cu “Flori dalbe de mar” ori variante:

 

(Florile dalbe; Lerului, mărului;Florile dalbe-s de măru; Mărului cu florile dalbe; Florile-mi dalbe; Hoi ler flori de măr; Florile-s dalbe ler de măru; Florile dalbe de ler; Hoi flori dalbelor de mar; Florile-s dalbe de măr… etc)

 

    “Florile pe care le-am cules azi-noapte/ Vor rodi în brazda sufletelor toate/ Merele de aur, merele visate/ De colindătorii veacurilor toate,/ Dalbe și iar dalbe, flori adevărate…”.

 

   Într-un colind se mai păstrează un fragment din imnurile getice despre mărul care i-a născut pe Gemenii Cerești:

 

“Crescutu-mi-au, / Florile dalbe, / Născutu-mi-au / Fir de măr aurel, / Mândru și frumușel..” Într-un colind din Sudiți (Ialomița), acest măr rodește în toate verile, dar fructele nu apucă să se coacă, fiind mâncate de Duh de Măru: “Vântulețul Mării Negre, / Măru-i merișor de aur, / La dalbele mănăstiri / Mi-a sădit un fir de aur, / Fir de măr dintr-aurel; / Făcea mere în toate vere; / Geaba face, nu le coace, / Din pricina a duh de măru…”

 

    După ce copiii au împlinit 7 luni, pe Maria au luat-o la Cer Îngerii (ANSES), în timp ce gemenii dormeau.

 

Rămași singuri pruncii au fost adoptați de o familie de daco-geți care aveau în cinstire ca și întreaga comunitate pe CHAREY (Fecioara).

Tatăl adoptiv (AISEPOS) PĂSTORUL, iar mama adoptivă, BRITO-LAGIS( DIVINA LUPOAICĂ) sau TERGO LAPE (Lupoaica Ocrotitoare), au fost nevoiți să fugă împreună cu cei doi prunci, care erau de mult așteptați să se nască (încă din vremea lui ORFEU).

Peste același neam al NAPEI-lor, la nord de râul Naparis (Ialomița), domnea ERETE (Arătarea, Răul) care credea cu tărie că nașterea celor doi, va aprinde scânteia revoltei în rândul napeilor. 

De aceea ERETE a dat ordin să fie uciși toți pruncii ce ar putea avea vârsta gemenilor.     

Părinții adoptivi s-au refugiat la nord, în teritoriul necontrolat de ERETE. La 13 ani copii au fost despărțiți, băiatul fiind luat de preoți și desemnat uceniciei de inițiere.    

 Pe o cărămidă descoperită la Drobeta este consemnată următoarea inscripție:

 “Zeii noștrii au trăit simplu, dar la treisprezece ani, Tatal Ceresc i-a schimbat la față.”    

 Mai întâi geto-dacii și mult după aceea grecii i-au numit pe cei doi gemeni ZALMOXIS(  De la Z, dubla iniţială a teonimului Zalmoxis, Dacii, respectiv Românii, au moştenit Zvastica sau Crucea Fulgerului, semn ce apare pe stâncile din munţii României, pe porţi, pe veşmintele populare). 

Ulterior pentru a-i deosebi l-au numit pe băiat APOLLON (Albul) iar pe fată ARTEMIS (Roșia).

 MĂRȚIȘORUL ( cele două fire îngemănate:alb și roșu, semnificând cei doi frați gemeni, Apolon și Artemis, ALBUL și ROȘIOARA).

 

După moartea lui ERETE, peste comunitatea napeilor a fost rege, PYTHA-GORAS (Vită sau Fiară Puternică, între despotul conducător schyth şi celebrul filosof elin Pythagoras nu există nici o legătură). 

Acesta le-a permis pribegilor din neamul Napailor să se întoarcă la casele lor, jurând că nu vor fi persecutaţi. Astfel Aisepos și ai săi s-au reîntors în mijlocul napeilor la vechea lor gospodarie.

Retrăgându-se pe noile meleaguri, Zalmoxis – Apollo a renunțat la continuarea vieții ca inițiat, slujitor al Altarului, preferând să păzească oile lui Aisepos.        

Pentru a fi cât mai aproape de turmele tatălui, Zalmoxis a săpat un bordei spațios în coasta unui deal spre a-i servi de locuință.        

Evident napeii au fost cuceriți, treptat, de farmecul și cunoștințele tânărului Zalmoxis și au început să asculte de el. Ca să-i facă să înțeleagă mai ușor un mod mai bun de viață, Zalmoxis – Apollon a așezat legile divine pe rime și melodie, ajungând până acolo încat a pus și tablele matematice pe versuri:  

“BAN AGNA INO” – “Cinci fara unu”            

“OPTO PE TEB MO…” – “Opt supra doi am…”
 
Treptat, Zalmoxis a închegat un grup însemnat de ucenici, asigurându-i că prin cunoaștere (știință) pot deveni mai puternici. 

Abia apoi cunoștințele din medicină, din perimetrul ierburilor de leac, al descântecelor și din adâncul tainelor magice vor alcătui o adevărată învățătură în stare a-i face deosebiți: “ZANVOT VAVOT VRNYL UNT MIL”            (Învățătura voastră va birui și muntele)


Peste mai mulţi ani, faima Copiilor Cerului a atins o culme nemaiîntâlnită vreodată pe pământ, atrăgând duşmănia Scyţilor. Nu numai că Apollon şi Artemis erau de o inteligenţă suprafirească, dar înfăptuiau şi minuni. 

Astfel că Pythagoras, din proprie iniţiativă ori împins de conaţionalii săi, a pus la cale uciderea lui Apollon. Unealta morţii a fost Scythul TANTALOS „Cel ce înţeapă; Ţintaşul” (cf. rom. tăntălău; ţânţar), care L-a săgetat pe Zeu, pe când, după unele izvoare, Acesta dormea. 

O altă variantă este că ar fi fost crucificat. 

Pe o gemă tracică, Apollon(cu supranumele de OR-PHEOS-”Cel jelit s-a înălțat”) apare crucificat. Tantalos, fiind înecat în Naparis de către Napai şi Piangeţi, a mai fost numit şi YDATA “Cel din Apă”, rămânând până astăzi, în mitofolclorul românesc, ca însuşi dracul, care mai e numit şi “Cel din Lac” sau “Cel din Baltă”. 

Gemenii Divini au dispărut, revenind miraculos la Netin-Dava după trei ani. Cei doi Zalmoxis au lăsat traco-dacilor un NOF DIADIS(Nou Testament).

În satul Kaminia din Insula lemnos, s-a descoperit o piatră cu o inscripţie din anul 500 î.H., perioadă în care insula era locuită de neamul trac al Sinthioilor, din care redau prima şi ultima propoziţie (textul conţine şapte propoziţii):

 “IOLAI EZ NAPHOD Z’IAZI MARAY MAPH” = “DUHUL ÎNSUŞI I-A TRANSMIS SFÂNTULUI TESTAMENTUL CEL NOU.” şi “MARAZ MAPH IZA OMAI” = NOUL TESTAMENT SĂ FIE RESPECTAT!” 

Scrierea este cu litere etrusce, modul de scriere fiind bustrofedon.

 

“Mioriţa” este POVESTEA SACRIFICĂRII Păstorului ZALMOXIS? Asumarea sacrificiului de către Păstorul ZALMOXIS e asemănătoare cu asumarea sacrificiului de către Păstorul Iisus.

Se ştie că au existat peste 1500 de variante ale baladei “Mioriţa”. Semn că pentru strămoşii noştri era esențială păstrarea acestei străvechi mărturii a vechii credinţe în ZALMOXIS.

În cele mai vechi variante ”Mioriţa” apare ca soră a păstorului.Mioara din “AL-MYRIS” care însemna “cea pură” era Artemis-Roşioara, sora geamănă a lui Apollon Zalmoxis-Albul.

Istoricul grec, Herodot, descrie ritualul zalmoxian astfel: “Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor. 

Trimitere solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor. 

Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul. 

Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viață”. Sacrificiul semnifică o reactualizare a legăturilor dintre geto-daci şi zeul lor, aşa cum erau ele la început, când Zalmoxis se afla printre ei.

    Mircea Eliade referindu-se la acest ritual spune: “ceea ce pare sigur este că pentru geţi, ca şi pentru iniţiaţii Misterelor Eleusine sau pentru «orfici», post-existenţa preafericită începe după moarte: numai «sufletul», principiul spiritual, îl întâlneşte pe Zalmoxis”

 

   Spiritul celui mort în acest ritual( obicei numit ALEXAN-DROS “Cel Jertfit” precum cerbul), se înalţă către Cer pe un pod de curcubeu. Acest ritual se întâlnește și la germanici, unde sufletul războinic al unui Viking ajungea în Valhalla cea din Cer tot pe un pod de curcubeu.

 

  În ruinele cetăţii de la Corbi (jud. Argeş) s-a descoperit  încrustat pe o piatră meteoritică(aşadar cerească)un textul getic:

 

EV ME ALKYN MEGER VATEAS IAP POL ARCO-DA-BARA? NALAXIS DA VAISTRO! NANIS, VET EV SORN! LA HIMAI PHILIP LAXIN! CORYVIN DAS

Cine se înalţă la mine (la noi), gonindu-şi calul peste Podul-de-Foc (Curcubeu)? Ferice de voi! Stapâne, sună din corn! Din ceruri belşugul (ploaia) să curgă! Domnul e mare !

 

Participanţii la ceremonie înconjurau locul jertfei şi se prindeau în dansul TIA-RANTOS (Dansul Zeițelor), care începea cu un ritm grav, oracular.

 

 În acest timp, marele preot rostea incantaţia rituală de primire a solului în Ceruri. În momentul morţii pământene a mesagerului get, Marele preot striga: DOBEROS DABEIS, Cel Curat s-a înălţat. 

 

Atunci participanţii la ceremonie repetau şi ei spusele marelui preot şi accelerau ritmul dansului(ca ȘULEANDRA, ori Ciuleandra lui Liviu Rebreanu, unde scriitorul descrie acest dans astfel:

 

 „Pornește ca o horã oarecare, foarte lent, foarte cumpãtat. Jucãtorii se adunã, se înșirã, se îmbinã, probabil dupã simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmã, când se pare cã oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți.

 

 Ritmul jocului se accelereazã, firește. Jucãtorii, cuprinși dupã mijloc, formeazã un zid compact de corpuri care se mlãdie, se îndoaie, se rãsucește și tresaltã cum poruncesc lãutarii. Cu cât se prind mai tare jucãtorii, cu atât și muzica se ațâțã, devine mai zvãpãiatã, mai sãlbatecã. 

 

Picioarele flãcãilor scapãrã vijelios, schițeazã figuri de tropote, sãrituri de spaimã, zvâcnituri de veselie. Apoi, deodatã, cu toții, cu pași sãltați și foarte iuți, pornesc într-un vârtej. (…) Așa, pe loc, câteva minute, nu știu cât timp, în același ritm nebunesc, flãcãi și fete se frãmântã, tremurã, tropãie… 

 

De câteva ori clocotul de patimã e strãpuns de chiote prelungi, țâșnite parcã din vechimea vremurilor”). Dans închinat celui curat și viteaz care se sacrifica, vesel și mândru, pentru a duce mesajul lor, în ceruri: ploi sa vina, roade bogate și fericire pe pamânt!

 

 Ideea nemuririi sufletului la geto-daci, spre deosebire de cea elină, a fost de tip eschatologic şi misteric. 

 

Adică, nemurirea sufletului, după învățătura Zalmoxistă, putea fi dobândită numai după o anumită iniţiere care constă într-o dialectică a ocultaţiei (o moarte rituală, o coborâre ad inferos) şi a epifaniei (a învierii, a renaşterii, a revenirii).

 

SURSA ADRIAN BUCURESCU "DACIA SECRETA"

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Dionysus: Born of a Virgin on December 25th, Killed and Resurrected after Three Days

Dionysus: Born of a Virgin on December 25th, Killed and Resurrected after Three Days

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

ZEII TRACI

Care erau zeii slavilor?

Mitologia, ca domeniu de cercetare științifică, reprezintă un ansamblu de povești (1); mythos în greacă înseamnă ”poveste” sau ”legendă”. De-a lungul istoriei, aceste povești au circulat pe cale literară, populară (balade, ode, cântece populare etc) sau pe baza izvoarelor istorice, scrise la curțile diverșilor domni sau în mănăstiri.

În acestă lucrare voi prezenta o serie de asemănări între divinitățile greco-romane și cele slave, bazându-mă cât îmi vor permite informațiile pe o analiză etimologică, o descriere a divinității precum și pe ritualurile, jertfele, sacrificiile și sărbătorile închinate zeităților.

Ca sursă principală pentru divinitățile slave, voi folosi o compilație de texte medievale călugărești, scrise în Rusia Kieveană de către călugărul Nestor, numită în mediile de specialitate Cronica Primara Rusă sau Cronica lui Nestor Călugărul. Cronica ne prezintă istoria Rusiei Kievene cuprinsă între anii 850-1110, scrisă la Kiev, în timpul lui Sviatopolk II Iziaslavich, Mare Cneaz al Kievului (1093-1113). Modelul cronicii este unul germanic, inspirat din Scandinavia, dat fiind faptul că politica prințului Sviatopolk era una pro-scandinavă.

De asemenea, aș putea enumera volumele Dicționar de mitologie slavă de Ilie Danilov și Mitologia slavilor de Sorin Paliga. Pe lângă aceste cărți, despre mitologia slavilor a mai scris și Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor religioase, Anca Irina Ionescu în Mitologia slavilor, Victor Kernbach in Dicționar de mitologie generală și Eugen S.Teodor, Sorin Paliga în Lingvistica și Arheologia Slavilor Timpurii-O altă vedere de la Dunărea de Jos. Restul materialelor sunt prezentate la biliografie.

În mitologia greacă, Homer și Hesiod reprezintă sursele narative principale. Ca materiale de referință voi folosi volumul Sources for Greek Religion de David G. Rice & John E. Stambaugh și cartea Dicționar de mitologie greco-romană: zei, eroi, mituri de Zoe Petre, Alexandra Lițu, Cătălin Pavel, Cristian Olariu, Florica Mihuț-Bohîlțea, Alexandra Țârlea.

Zeul suprem: Zeus-Perun

În fruntea panteonului slav, stă “Zeul Suprem”, “Mai Marele” sau Dumnezeu (Бог, Bog), nume generic pentru divinitatea supremă la slavi ”cel bogat”, ”cel puternic”. Trebuie de menționat însă că acest nume nu este decat un epitet ce putea fi atribuit mai multor zei, în funcție de ierarhie (ex. Mai Marele Perun, Mai Marele Svarog).

Acest termen are origini indo-europene, fiind întâlnit și la vechii iranieni, sub forma de “bay”, cuvânt ce înseamnă “zeu” și reprezintă “un zeu ce oferă”, milostiv, generos dar și puternic.

Lingvistul Sorin Paliga este de părere că adjectivul “bogat” ar deriva de la această veche rădacină indo-europeană, având un atribut essențal al divinității zeului.(2) Termenul se referă în mod special la zeul Perun. Despre Zeus aflăm că i se atribuie o cinste regească fiind ”cel ce împarte bogăția oamenilor” și cel ce veghează muritorii.(3)

Putem stabili o conexiune ce ține de un tipar etimologic între zeul Perun și Zeus, care din punct de vedere al etimologiei, definește generația, casta sau gradul său în fruntea panteonului grec. Zeus este însoțit de apelativul Dyaus pitar, din sanscrită ”părintele ceresc”.(4)

Același lucru îl întâlnim și în mitologia romană, unde Jupiter are și apelativul de Deus pater, simbolizând puterea absolută a acestuia asupra oamenilor și zeilor, ca ”părinte ceresc”.(5)

La fel ca și Zeus, Perun este descris ca fiind zeul tunetului,(6) fulgerului și al focului veșnic (ignis aeternus); atribute explicative ale puterii lor absolute asupra zeilor și oamenilor.

Perun era reprezentat ca un bărbat cu o statură impunătoare, cu părul de argint (capul de argint) și mustățile aurite(7), ce purta un ciocan, o secure de război și un arc, cu care trăgea săgeți formate din fulgere. Aceiași reprezentare răzbunătoare îl caracterizează și pe Zeus.(8)

În Titanomahia, Zeus coboară din Olimp și începe a arunca împotriva Titanilor și Giganților, trasnete, însoțite de tunete și fulgere.(9) El are apelativul de Keraunos (după numele arcadian al trasnetului) (10). În Theogonia lui Hesiod, Zeus ne este prezentat chipeș, puternic și voinic (11), exact ca Perun. Jupiter are apelativul de Fulgur ”stăpânul fulgerelor” sau Summanus ”sursa fulgerelor nocturne”(12).

Perun figurează ca ”cel ce aduce ploaia” sau ”cel ce aduce norii”, elemente esențiale pentru fertilizarea naturii(13). Cu același atribut se prezintă și Zeus, ”adunătorul de nori” în Theogonia lui Hesiod.(14) În mitologia romană, Jupiter are și apelativul de Elicius, ce înseamnă ”producătorul ploii” sau Vernus ”zeul ploilor de primăvară”.(15)

Orice legământ al oamenilor sau orice formă de jurământ, se făcea în numele zeului Perun(16), exact ca în mitologia greacă, unde Homer ne spune în Iliada sa că jurămintele se făceau în numele lui Zeus. (17)

Sacrificiile umane, sunt existente în ambele părți. În Cronica lui Nestor aflăm că Vladimir, cneazul Rusiei Kievene, după ce a ridicat o serie de idoli păgâni în Kiev, a jerfit ființe umane zeilor. Nestor ne relatează chiar faptul că Vladimir și-a jertfit proprii copii.(18) Despre sacrificiile umane la grecii antici, aflăm în lucrarea lui Xenophon, Anabasis, vol.VI, unde conform profeției oracolului din Delfii, doi oameni au fost sacrificați pe altar, în cinstea lui Zeus.(19)

Ziua dedicată lui Perun era ziua de Joi. De-asemenea, ziualuiPerunmaiesărbătorităpe21 iunie.(20) La romani, Jupiter, sub apelativul de Summanus, are consacrat pe 20 iunie o ceremonie a templului său.(21)

După victoria lui Perun în fața dușmanului (probabil Veles) se ”eliberează” apele și plouă. În mitologia greacă, Zeus are epitetul Eleutherios, ceea ce s-ar traduce prin ”eliberatorul” (22) ce a împărțit cerul, apele și lumea cu frații săi Poseidon și Hades.

Din cronicile slavone aflăm că stejarul este arborele sfânt al lui Perun, lucru similar și în mitologia greacă, unde alegerea locației unui templu închinat lui Zeus a fost condiționată de un stejar, pe care se spune ca a poposit o porumbiță neagră.(23) Că stejarul era considerat arborele sfânt al lui Zeus aflăm și de la Athenaeus, în DeipnosophistsXI, unde un anume Lykaios, preot al lui Zeus, face un sacrificiu dedicat zeului, folosind un stejar. (24)

Procopius din Cezareea ne mai spune că rușii, ajungând la Constantinopol, pe insula Sf. George, au venerat un stejar enorm căruia îi ofereau jertfe. În Ucraina, la Zaporoje (Запоріжжя), este fotografiat un stejar de 6 m lățime, cu o vârstă de câteva secole; cercetătorii susținând ideea că ața ar arăta un stejar sacru. O tradiție veche spune că odată cu primul tunet de primăvară trebuie să te sprijini cu spatele de un stejar pentru că spatele să nu te doară.

Boul reprezintă animalul sacru al lui Perun, fiind folosit la arat de către vechii slavi. În sec.VI bizantinul Procopius din Cezareea în istoria sa Lupta cu goțiia scris și despre slavi: “Ei cred, că însuși doar Zeul, creatorul fulgerului, este stăpânul tuturor și lui I se aduc ca jertfe boi...”.

În mitologia greacă, Bouphónia”uciderea boului” reprezintă un ritual de sacrificiu suprem. La sărbătoarea anuală Bouphónia se jertfea un bou, care era apoi împăiat și înjugat la un plug. Preotul fugea, iar cuțitul era aruncat în mare. (25) Acest ritual avea loc pe Acropole, pe altarul închinat lui Zeus Polieus.(26) Se cunoaște faptul că vitele reprezentau echivalentul bogăției în societățile arhaice, cum este cazul și la indo-europeni.

Se spune că omul care murea lovit de fulger, era considerat “fericit”, fiind chemat în Cer de Perun, care ierta toate păcatele muritorului. Acest lucru îl putem regăsi în mitologia greacă, unde conform unei pedepse divine, Semele este fulgerata de către Zeus.(27) Dupa creștinarea slavilor, cultul lui Perun a fost asociat cu cel al Sfântului Profet Ilie, cel ce ”gonea ca nebunul cu carul de foc prin cer” și pedepsea dușmanii prin fulgere.(28) În mitologia romană, Jupiter coboară de pe Capitoliu într-un car tras de patru cai.(29)

Veles – Hermes; zeul turmelor

Următorul zeu că importanță în mitologia slavilor, era Veles (Велес), Weles în poloneză, zeu ce mai era numit și Volos (Волосъ) (30). Pentru a înțelege mai bine caracterul domestic al zeului, trebuie să ne îndepărtăm de rădăcina skot ce înseamnă “animale domestice” sau “vite”, în special de semnificația ei negativă. Odată cu migrația indo-europenilor, acest cuvânt “skot” era sinonimul bogăției și belșugului, fiind foarte bine reprezentat în Rig Veda.(31)

Până prin Evul Mediu, la rusi, cuvântul “skot” nu avea doar înțelesul de “domestic”, ci și de “avuție” sau “bogăție”, “avere” sau “bani”. La slavi, el e cel ce aduce bogăție și bunăstare(32), fiind considerat ”zeul turmelor”(33) și al animalelor (34). Veles este și zeul protector al agricultorilor, oamenii închinându-se acestuia pentru a obține recolte bogate și spor în gospodărie.(35)

În mitologia greacă, Hermes arcadianul ne apare ca zeu pastoral, ocrotind turmele și cirezile (36). Tot Hermes, poartă noroc negustorilor oferindu-le bani și împarte bogăție oamenilor (37). Mercurius, de asemenea, este de asemenea ocrotitorul negustorilor în mitologia romană. (38)

A.N.Veselovskii este de părere că numele lui Veles are o legătură cu cultul morților la vechii slavi, respectiv cu sufletul defunctului. El face paralela etimogolică dintre slavi și triburile baltice prin lituanianul welis care înseamnă “răposat”sau prin welci care se traduce prin “sufletele morților”.

O versiune lituaniană a lui Veles este Velinas, ce apare la baltici ca fiind creatorul reptilelor, păsărilor negre (corbul sau cioara) și lupilor, exact ca la Odin, unde și el este înconjurat de sufletele luptătorilor einherjar.

Legătura dintre păsările negre și lupi e una primordială, simbolizând moartea și asigurând legătura între cele două lumi: cea pământeană și cea de după deces. Lupul mai simbolizează lupta și curajul, iar corbul înțelepciune.

O sărbătoare a morților, în mitologia lituaniană, se numește Vėliai.Cuvântul Velos (plural Vėliai ”sărbătoarea morților”)derivă din Vėlė”suflet mort”. Zeul sau zeița Veliona este invitat/invitată să ia parte la ”masa morților” (pomană) în urma unui ritual vechi lituanian. Dacă ar fi să admitem faptul ca Veliona ne apare ca o zeiță în mitologia lituaniana, strâns legată de cea slavă, această teorie ar putea fi corectă.(39)

El ne apare și ca un zeu al apelor, având un caracter htonicce se ocupă cu înșelătoriile, fiind un dușman înverșunat al lui Perun (vezi Loki și Thor) dar și ca un vrăjitor. O parte din istoricii ruși, ce studiază mitologia slavă veche, sunt de părere că rolul universal al lui Veles este acela de “liant între lumea celor vii și lumea morților”, având și un rol de “călăuză”. (40)

În lumea greacă antică, Hermes avea rolul de mesager al zeilor și călăuză a sufletelor oamenilor ce trebuiau să ajungă în împărăția subpământeană a lui Hades.(41) Mercurius al romanilor era de asemenea o calauză a sufletelor celor ce ajungeau în lumea subpământeană a lui Pluto. (42)

Înainte ca Vladimir să creștineze poporul rus, cele șapte statui ale zeilor primordiali din mitologia slavilor, se aflau în marile centre urbane din Rusia Kieveană, în special la Kiev. Interesant este că statuia lui, singura din cele șapte, nu se afla pe colina sacră a Kievului, alaturi de celelalte, ci undeva la câmpie, într-un teren plat aproape de o piață.

De aici s-a tras și concluzia că Veles ar fi fost și un patron al comerțului, protector al comercianților. (43) La greci, Hermes, de asemenea ne apare ca un ocrotitor al comerțului și comercianților de pretutindeni. (44)

În mitologia romană, Mercurius ni se prezintă ca zeu al comerțului, patron al negustorilor și al hoților. Veles era considerat ”zeul poeziei” având astfel un atribut explicativ al valorii sale intelectuale. Hermes, era considerat ”ocrotitorul scrisului” iar sărbătoarea dedicată acestuia Hermania avea o nuanță intelectuală. (45)

Zeul Soare: Hors - Apollon

Zeul Hors, Chors (Khursun în limba sciților iranieni) reprezintă Soarele (46). Numele lui este atestat în Cronica lui Nestor. Înțelesul cuvântului este de “mișcare”, “sens”, “curs”. Iranianul xorsed înseamnă “soare”, de unde și numele unui dinast persan Khores, ce înseamnă, la fel, “soare”.(47)

Hors ne apare ca un tânăr frumos, cu părul de aur, buclat.(48) Numele zeului mai poate semnifica și ”strălucire” din persanul xurset ”soare strălucitor”, sau ”grandoare” și poate fi un model divin de urmat pentru orice dinast din lumea slavă precreștină.

Hors era zeul luminii solare, galbene; discul solar (49). Dispoziția solară și numele zeului sunt redate prin multe cuvinte horoshii (bun), pohoroshet’(a îmbunătăți), prihoroshivatisya (a se aranja, a se dichisi, în stil vestimentar), dar și horovod (hora), horom (în cor). La mai multe popoare, cuvânul horo însemna ”disc de aur”, ”cerc” sau dans popular ritualic, cu caracter urano-solar.

De aici și denumirea dansului în cerc. Chiar și orașul “Korsun’” mai demult se numea în cinstea zeului luminii solare Horsun. E posibil ca regiunea Herson-Kherson (Херсон) din Ucraina de azi, să poarte numele zeului.

În mitologia greacă, Apollon, reprezentantul celei de-a doua generație a olimpienilor, ne apare ca un zeu al luminii solare, căruia i se atribuia simbolul purității luminii solare, Phoibos. (50). Prin descrierea lui Apollon ”cel cu plete de aur” înțelegem emanația divină a razelor solare.(51)

Prin caracterul său de zeu protector, rezultă că Apollon reprezintă o divinitate pozitivă, care ajută oamenii la nevoie. După ce omoară balaurul Python, Apollon îngroapă cadavrul monstrului în locul ce avea să fie construit mai târziu celebrul oracol de la Delfi, unde puteau fi profețite oamenilor dorințele lui Zeus, tatăl lui Apollon.(52)

Se spune că Hors este înfrânt de către Zeul Negru, dar reînvie, fiind divinizat de către slavii vechi ca un zeu al vindecării, al supraviețuirii, al triumfului împotriva bolii și slăbiciunii, fiind considerat “Maestrul ierburilor”. Așadar, zeul ni se prezintă ca un vraci înțelept. Despre Apollon aflăm că una din ipostazele sale este aceea de medic (Apollo medicus).(53)

Dažbog – Helios

Dažbog (Dazhbog, Dazbog, Dazhdbog, Dabog, Dajbog, Dadzbóg, Dadźbóg) este un alt zeu important, venerat pana în timpul cneazului Vladimir al Rusiei Kievene.(54) Dažbog mai apare și sub numele de Radegast. El apare tot ca un zeu solar (55), ce reprezintă fertilitatea, puterea masculină vie(56), fiind considerat strămoșul ginților slave.

Acest lucru este confirmat și de apostolul din Pskov, în secolul XIV. Ca element comun cu Helios al grecilor, avem statutul de divinitate solară (57), prezent la ambii. Helios ne apare ca un zeu solar, pre-olimpian, având o imagine de tânăr frumos și puternic; simbol al fertilității. (58)

Slavii credeau că Dažbog alearga pe Cer într-un car frumos de război, tras de patru cai albi, cu aripi de aur. Lumina solară vine de la scutul de foc solar, pe care Dažbog îl poartă mereu cu el. Noaptea, Dažbog cutreieră Cerul de la Est la Vest, luminând Pamântul cu strălucirea sa divină.

De două ori pe zi, dimineața și seara, el traversează oceanul cel mare cu o barcă trasă de niște gâște, rațe sălbatice sau lebede. De aceea slavii cei vechi atribuiau o putere deosebită talismanelor sub forma de rață cu cap de cal. Ei credeau că Dažbog (Soarele) îi va ajuta oriunde s-ar afla în Lumea Veche sau Lumea Întunecată. În timpurile pagâne ale Rusiei, se interzicea uciderea lebedelor, pe motiv că acestea reprezintă un animal sacru.

În mitologia greacă , Helios străbate zilnic cerul într-un car tras de patru cai nărăvași: Pyroeis, Eous, Aethon și Phlegon.(59) Despre Apollon, aflăm că acesta călătorește la Delfi și la hyperborei în carul său tras de lebede albe precum omătul.(60)

Vladimir Toporov consideră că Khors e varianta iraniană, iar Dažbog cea slavă sau slavizată a lui Khors (Khorsun). Dažbog mai poate fi comparat de anumite persoane cu Apollo, reprezentând puterea fertilă a roadelor și căldura solară. Istoricul rus Boris Ryabakov era de părere că Hors reprezenta Soarele ca divinitate, iar Dažbog ar reprezenta doar puterea solară a lui Hors.

Stribog - Vântul

Stribog (Stribozh, Strzybog, Стрибог) este zeul și totodată spiritul vanturilor, furtunii(61), aerului, gheții, frigului și Cerului, având un caracter de divinitate uraniană. După vechile tradiții slavone, el ar fi “strămoșul vânturilor din cele opt direcții”.

El este cel care face legătura între Cer (Tărâmul Zeilor) și Pământ (Tărâmul Oamenilor), iar propriul lui destin definește această legatură între cele două lumi. Unii istorici sunt de părere că originea numelui lui Stribog este legată de vechiul cuvânt slav strga ce înseamnă “a împrăștia” sau “a întinde”. În Explanatory Dictionary of the Live Great Russian Language al lui Vladimir Dal, găsim cuvintele Stryi (strâi) – unchi după tată și Stryt’ (Strât’) unde stryvat înseamnă “a întinde”, “a distruge”.

De altfel, mai există și alte cuvinte care au aceeași rădăcină cu cea a cuvântului “Stribog” – stremlitelnyi (rapid), bystryi (rapid), strela (săgeată), prostranstvo (transparență) și strah (frică). Etimologia cuvântului se mai poate explica și prin Strîi-Bogsau Starîi Bog (Zeul cel Bătrân). De asemenea, în rusa veche radicalul streg însemna ”mai în vârstă”. (62)

După legendele vechilor slavi, Vântul are mai mulți nepoți și fii, reprezentați sub forma unor vânturi mai mici: (63)

-Posvist(vântul mai mare, zeul furtunii),

-Podoga(vântul cald, ușor; zeul anotimpului plăcut),

-Podaga(vântul fierbinte, ademenitor, trăiește în pustiuri, în zona de Sud),

-Vântul de Apus (un pic uscat, uneori“supărat”, dar în mare parte e blând),

-Siverko (vântul de Nord; poartă frigul de la Oceanul Arctic, foarte aspru),

-Vântul de Est (are un caracter neprevăzut, misterios și viclean).

Putem stabili o conexiune între aceste vânturi cardinale slave și divinitățile lor corespondente din mitologia greacă. Așadar, titanida Eos (Aurora în mitologia romană), soție a titanului Astraios (părintele vânturilor) a dat naștere celor patru vânturi (Aνεμοι-Anemoi): Notos (vântul de Sud, Auster la romani), Zefir (vântul de vest, la romani Favonius), Boreas (vântul de nord, la romani Aquilo) și Eurus (vântul de est, la romani Vulturnus).

Mokoš – singura divinitate feminină din panteonul slav

Mokoš (Мокошь, Mokoș) este singura divinitate feminină din seria celor șapte zei primordiali ai slavilor de răsărit. În panteonul slav din timpul lui Vladimir, ea ne apare ca singura zeiță.(64) Zeiței i se datorează recolta bună, fiind considerată și ocrotitoarea gospodăriei, armonizând relația dintre membrii familiei, prin iubire, înțelepciune și cumpătare, stabilind un echilibru esențial pentru un cămin fericit.

În mitologia greacă, Hera (la romani Iunona), sub apelativul Teleia, împlinește căsătoria și reprezintă zeița virginității premergătoare căsătoriei legitime, purtând la Hermione epiclesa Parthenos (fecioara) (65). În mitologia romană, Iunona este soția lui Iupiter (Zeus) și regina cerurilor (Ivno Regina), protectoare a femeilor, zeița nevestelor și patroana mamelor (Iuno Matrona). (66)

Mokoș este “zeița care toarce lână” fiind deseori reprezentată cu diformități antropomorfe (capul mare și mâinile lungi) (67). Ea apără, respectă și legiferează munca femeilor, în special lucrurile făcute manual, din material textil.

La Olimpia, unde se afla templul lui Zeus si Hera, odată la patru ani, în deschiderea marilor sărbători închinate lui Zeus, femeile o celebrează pe Hera ca replică la marea sărbătoare exclusiv masculină a olimpiadelor. Aceasta primește o vacă drept jertfă iar statuia ei este îmbrăcată cu un peplos nou, țesut de 14 femei măritate. (68)

Zeița Mokoș este ”cea care torce soarta” tracilor sau “cea care înnoadă soarta” oamenilor, ce apare ca o zeiță a sorții și a destinului.(69) La greci, Hera are de asemenea puterea să lege și să dezlege căsătoriile. (70)

Svarog – Hefaistos; zeul focului

Svarog (Сварог, poloneză Swaróg) este zeul focului (71), o divinitate solară, ce reprezintă lumina cerească (Soarele Etern) (72), sub formă ciclică, simbolul lui fiind zvastica slavonă, cunoscută sub numele de Коловра́т (Kolovrat). Se pare că acest zeu avea un cult al focului specific (73), reprezentând un spirit sub formă de foc veșnic.

Flacăra focului etern simbolizează spiritul nemuritor având un rol de purificare. Svarog reprezenta focul din vatra oamenilor (74), cel care ajuta la prepararea mâncării, vitală pentru existența material-umană, dar și focului din cuptorul unde se fabricau arme și unelte de lucru sau de luptă (75), asemenea lui Hefaistos al grecilor sau Vulcan al romanilor.

În mitologia greacă, Hefaistos este numit ”făurarul”, simbolul absolut al metalurgiei (76). În cinstea acestuia, în insula Lemnos, consacrată zeului, se stingeau odată pe an toate focurile, fără să se aprindă în timpul sacrificiilor. Apoi, o corabie aducea focul nou din insula Pelos, pentru a se aprinde focul din vetrele casnice și cuptoarele fierăriilor.(77) În mitologia romană, Vulcan mai este numit și Mulciber (fierarul zeilor).(78)

Lada – Afrodita; zeița iubirii

O altă divinitate feminină în mitologia slavă, este Lada. Aceasta ne apare ca o zeiță a iubirii și a verii, a recoltelor de vară și de toamnă, protectoarea cuplurilor de îndrăgostiți, a căsătoriei și a familiilor, a tuturor femeilor și a copiilor. Zeița este înfățișată ca o femeie în floarea vârstei, corpolentă, simbol al maternității mature. Ca etimologie, lad în cehă înseamnă ”armonie”, ”bună înțelegere”, ”ordine”.

Ladny înseamnă ”grațios”, ”drăgălaș”, lad în poloneză înseamnă ”ordine”, ”orânduială”, ladny ”frumos”, ”drăguț”.(79) În cântecele populare rusești, relicve lirice ale mitologiei slave precreștine, numele zeiței dragostei, al căsniciei și al armoniei conjugale, devenit substantiv comun, cu sensul de ”apropiată”,”dragă” se utilizează drept epitet diminutival pentru jena ”soție”, ”femeie”. Corespondentul masculin al acestuia lado, are sensul de ”tovarăș de viață devotat”. (80)

La greci, Afrodita ne apare ca o zeiță a frumuseții, a dragostei, a atracției și a sexualității.(81) Sub numele de Pandemos, Afrodita reprezintă garanția îndeplinirii sarcinilor publice și protectoarea relațiilor pașnice dintre cetățeni.(82) Ea sădește dragoste în inimile tuturor zeilor și oamenilor.

Este reprezentată ca o femeie înaltă, zveltă, cu trăsături gingașe, cu un val de plete aurii, așezate drept cunună pe capul plin de farmec. Zeița este întruchiparea frumuseții divine și a tinereții veșnice.(83) Despre Afrodita aflăm că aceasta dăruiește fericirea acelora ce o slujesc cu credință.

Un anume Pygmalion, aduce jertfă zeiței o juncă albă cu coarnele poleite cu aur, cerându-i Afroditei să-i dea o soție frumoasă ca statuia făcută de el.(84) La romani, Venus este zeița vegetației și a fertilității, având aceleași atribute ca și omoloaga sa Afrodita.(85)

Iarilo – Eros; zeul luminilor

Iarilo (Ярило, Јарило; poloneză Jaryło; croată: Jura, Juraj; sârbă: Đorđe ”George”) este zeul luminilor și al furtunilor de primăvară, ce întruchipează forța fertilizatoare a lui Perun.

Este simbolul căldurii de primăvară, fiind reprezentat ca un tânăr impetuos, ca furtunile de primăvară, dominat de pasiunile erotice ale sale. Pe cer se plimbă călare pe un cal alb, purtând o mantie albă. Pe cap are o coroniță împletită din flori de primăvară. Etimologic, radicaluliar în limbile slave, are sensul de ”forță masculină”, ”virilitate”.(86)

Corespondentul său din mitologia greacă, Eros (Cupido în mitologia romană), personifică dorința, născută din haos, simbolizând dragostea nebună, plăcerile carnale.(87) Fiu al Afroditei, acesta este mesagerul mamei sale, care își împlinește voia. Eros ne apare ca un copil zburdalnic, voios, viclean, crud uneori. El zboară pe aripile sale strălucitoare de aur, trimițând săgeși purtătoare de bucurie și fericire. (88)

Ca și concluzie, aș dori să precizez că în această lucrare am încercat să prezint atât cât mi-au permis documentele necesare, o serie de elemente comune între divinitățile principale din panteonul slav precreștin și corespondentul lor din mitologia greco-romană.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Misterul zeilor din Bucegi

"S-a scurs in pamant ca apa de ploaie"

In urma cu circa 11 ani de zile, o intamplare ciudata a fost relatata de ziare. Timp de cateva saptamani, un nor straniu a stationat deasupra locului respectiv timp de patru zile, producand o stare de neliniste celor aflati in zona. La un moment dat norul s-a lasat asupra unei turme de oi si a disparut cu cele citeva zeci de mioare, inclusiv cainii de paza. Unul dintre ciobani a fost martorul ciudatului eveniment, dar nimeni nu l-a crezut si paznicul turmei a fost acuzat ca ar fi vandut oile.

F. T. radiestezist, se afla la vremea respectiva intr-o tabara de vara. A ajuns intamplator in zona, urmarind niste linii de forta care i s-au parut iesite din comun. “Ansa imi indica existenta unui manunchi de linii de forta care convergeau catre doua puncte. Unul dintre puncte era schitul vechi, iar al doilea urca pe riu. Intr-o zi am urcat sa fac masuratori pe directia respectiva si cand am ajuns acolo am ramas inmarmurit. Era un nor vinetiu de vreo 150 de metri lungime si circa 50 –60 de metri latime, la o inaltime de citiva deasupra bradului acela mare”.

Curiosul radiestezist a incercat sa masoare liniile de forta din jurul bradului, dar ansa se misca haotic. “La un moment dat s-au auzit niste bubuituri ciudate dinspre nor si am vazut citeva fulgere. Am vrut sa plec repede, de teama sa nu ma loveasca vreun fulger, dar ceva ma tintuia pe loc. Am crezut ca e din cauza fortei magnetice generate de nor si mi s-a facut si mai frica. Priveam norul vinetiu brazdat de mici fulgere cand am vazut cum s-a desprins un fel de virtej care a coborit si a smuls, efectiv un brad din radacini. Apoi vartejul s-a indreptat spre mine, m-a luat si m-a izbit de un copac”. dincolo de panica ce pusese stapinire pe el barbatul sustine ca a simtit cum doua maini il apuca de subtiori si-l arunca.

Apoi vartejul a dat de cateva ori ocol bradului din poiana si s-a risipit intr-o mare de frunze si crengi. “Efectiv s-a scurs in pamant, ca apa de ploaie. A fost ingrozitor, am crezut ca mi-a sunat ceasul. Am luat-o la fuga disperat, spre manastire, unde eram cazat si le-am povestit si celorlalti ce s-a intamplat”. Nu l-a crezut nimeni, dar cativa colegi au mers la locul faptei sa masoare energia. Nu au mai gasit nici un nor dar ansele refuzau sa se miste.

“Era ca si cum in zona n-ar fi fost nici un fel de energie, nici energia vitala a copacilor si nici macar propriile noastre energii. Practic inregistram ceva ce nu exista. Totul arata ca acolo, in acel loc, nu exista nici un cimp de forta si implicit nici o forma de viata. Ori cel putin noi eram vii. Din pacate, nici unul dintre colegii nostri de la schit nu a crezut asa ceva. Au venit citiva sa masoare personal liniile de forta, dar de data asta totul parea normal, asa ca unii ne-au luat demincinosi, altii ne-au spus ca habar nu avem sa umblam cu ansa”.

Refugiul ultimilor zei

Cu 30 de ani in urma, un cercetator din Peru, Daniel Ruzo, producea si difuza un documentar in care vorbea despre existenta unei civilizatii antice, numita antediluviana sau civilizatia gigantilor. O parte din documentarul lui Ruzo a fost filmat in Ceahlau, Calimani si Bucegi. Documentarul a fost o noutate doar pentru lumea oamenilor de stiinta. Pentru ca urmasii taranilor de pe Valea Prahovei stiu ca muntiilor au fost locuiti nu numai de uriasi ci si de zei. Se spune ca atunci cand titanii s-au rasculat impotriva zeilor si i-au atacat, stapanii lumii au fugit in aceasta zona si si-au gasit scaparea sub Bucegi. Aici si-au refacut fortele si aici li s-a alaturat Hercule, eroul civilizator care i-a infrant pe titani si a restabilit ordinea fireasca a lucrurilor. In cinstea victoriei ar fi fost sculptat Sfinxul, ca simbol al legamintului dintre zei si oameni.

De atunci Bucegii au fost considerati munti sfanti si acesta este si motivul pentru care preotii daci isi desavirseau pregatirea in pesterile de aici. Altii spun ca in pesterile de aici si-au gasit refugiu ultimii zei, atunci cand oamenii, convertindu-se la crestinism, au incetat sa le mai inalte temple si altare de rugaciune. “Prin locurile astea a trecut si Apostolul Andrei. Se spune ca el ar fi inchis ultimii zei intr-una dintre pesteri si ar fi pravalit stinci la gura ei pentru a-i inchide pe veci acolo. De aia, cand se scutura muntii de e vreun cutremur, noi spunem ca se opintesc vechii zei in peretii muntilor ca sa gaseasca un loc pe unde sa iasa din nou la suprafata”.

Unii arheologi cae, prin descoperirile lor incearca sa demonstreze valabilitatea unei asemenea teorii, sustin ca nemtii, in perioada celui de al doilea razboi mondial, au fost la un pas de a descoperi intrarea catre subteranele misterioase. Lucrarile efectuate de inginerii nazisti sub muntele Paduchiosu a fost tinute in cel mai mare secret, soldatii germani pazind locul cu strasnicie de orice intrus. Ce anume s-a intamplat acolocu exactitate nimeni nu stie, dar lucratorii folositi au fost impuscati de soldati inainte ca acestia sa plece.

“Oamenii nu mai cred in zei. Au impresia ca acestia au fost doar nascociri ale muritorilor, mai exact ale celor invatati pentru a stapini multimea cu ajutorul misticismului. Spre dezamagirea lor, o serie de descoperiri arheologice sustin contrariul. Sunt o gramada de urme ale acestora pe tot cuprinsul planetei. Lucruri a caror existenta nu poate fi explicata decit prin existenta unor entitati cu puteri speciale sau a unei civilizatii mult superioare celei actuale”, sustine Radu Georgescu, unul dintre cei care cauta dovezi pentru a demonstra ca ultimii zei s-au retras in Carpati.

Furtuni iscate din senin

Zona respectiva este ocolita de oamenii muntilor din cauza furtunilor care izbucnesc din senin si care pot tine de la citeva minute la citeva zeci de minute, dupa care se opresc brusc. Si indiferent cit volum de apa cade pe pamant, niciodata nu balteste la suprafata. Totul se duce in pincecul muntelui ca intr-un urias rezervor care are nevoie si de ultima picatura de apa.

Desi legendele despre rautatea locului sunt stiute de toti localnicii, unii dintre ei nu iau seama la astfel de lucruri considerindu-le superstitii ce nu fac cinste mintii omenesti. Printre ei sunt si calugarii de la schitul pestera. Unul dintre frati a fost prins, in urma cu citiva ani de o rupere de nori. S-a adapostit sub bradul urias si a asteptat sa se potoleasca potopul, dupa care a coborit in gura pesterii, la chilii. “Cand m-a vazut un frate de aicea, m-a intrebat de ce-s ud leoarca, ca doar afara era soare puternic. A crezut c-am cazut in apa. Atuncea eu mi-am dat seama ca ploaia aia n-a fost lucru curat si m-am dus la parintele staret de m-am spovedit si de-am luat canon ca ma intilnisem cu lucru diavolesc”.

“A disparut la fel ca taica-sau, inghitit de munte” Mariana C. din Busteni si-a pierdut fiul in aceeasi zona. Era in octombrie 1996 si fusese cu baiatul sau la manastire sa aprinda citeva luminari si sa se roage pentru sufletul barbatului ei, disparut pe in zona Pestera cu mai bine de 20 de ani in urma. “L-au cautat la vremea ceea salvamontistii si Militia, dar nu a fost chip sa-i gaseasca trupul. Atunci am stiut eu c-a fost inghitit de munte pentru ca s-a dus in zi de sarbatoare sa culeaga ciuperci si nu avea voie”. De atunci, in fiecare an, femeia urca la manastire la Pestera si aprinde citeva luminari si da cite ceva de pomana la turistii care trec pe acolo. Le da ca sa fie de pomana pentru sufletul celui furat de munte.

In octombrie 1996 nu fusese cu nimic mai deosebit ca in alti ani. Numai ca dupa ce a dat de pomana la citiva turisti razletiti prin zona, femeia l-a luat pe baiatul ei de 29 de ani, Tudor, sa urce pina la stina din susul riului, sa cumpere niste branza si niste smantana mai ieftina. Nici unul nu si-a inchipuit ca abaterea aceasta din drum avea sa le fie fatala. Si nici ceata care se ridica pe alocuri de-a lungul riului nu le-a trezit suspiciunile, fenomenul fiind frecvent in acel anotimp, la munte. Numai ca, inainte de a ajunge la poiana cu bradul cel batrin, ceata s-a indesit.

Femeia mergea inainte, iar baiatul la cativa metri in urma ei. “La un moment dat am avut o strangere de inima si m-am uitat in spate, dar nu am mai vazut baietul. L-am strigat in toate partile, l-am cautat, dar nu l-am mai gasit. A disparut la fel ca taica-sau, inghitit de munte. Si m-au lasat amandoi singura pe lume, ca eu mi-am dat seama ca pe Tudor l-a luat taica-sau”. De atunci in fiecare an, femeia urca de una singura la schit si da de pomana pentru amindoua sufletele ce i-au fost dragi. Apoi urca pina in poienita si aprinde doua lumanari mai mari “sa le lumineze si pe lumea cealalta, unde or fi ei”, iar in sinea ei spera ca intr-o zi ceata sa se deschida si pentru ea si sa-si afle barbatul si copilul.

“Aveam impresia ca nu sunt singur” In vara anului 2002, Marius C. din Ploiesti, de 22 de ani, a fost pe punctul de a muri inghetat in acel loc. Sa fii la munte si sa fie ger, nu e nimic ciudat. Ciudat e ca asta sa se intimple vara, la sfirsitul lui iulie, cand temperaturile nu au coborit niciodata sub 16 – 18 de grade, chiar si pe timpul noptii. Tinarul a fost gasit a doua zi, in jurul prinzului, de caini ciobanesti de la stina din apropiere, care au alertat ciobanii. “Cand am ajuns noi la el, avea degetele degerate si la miini si la picioare si nu se putea misca deloc. Cum pustiului de nu l-am auzitara, ca noi in sara aia am statara la foc, de vorba, la citiva pasi de el. A avut noroc cu ciinii istia mari care se vede treaba ca l-au simtit. I-am dat citeva guri de rachiu si si-a revenit imediat”.

La rindul sau, Marius nu stie exact ce anume i s-a intamplat. Era un impatimit al muntelui si rar treceau doua saptamani fara sa-si ia in spate rucsacul si sa plece, de unul singur sau insotit. Locul il descoperise din intamplare si de atunci se ducea acolo de fiecare data cand simtea nevoia sa-si incarce bateriile. De data asta a fost diferit. Dupa ce si-apus cortul linga brad, s-a dezbracat si s-a dus sa faca baie in apa rece a riului. Apoi s-a intins la soare sa se usuce. “Atunci am simtit un miros placut de busuioc si m-a luat cu frig. Am vrut sa ma ridic ca sa pun ceva pe mine, dar nu ma puteam misca. Am intrat efectiv in panica si am vrut sa strig dupa ajutor, dar nu puteam sa articulez nici un cuvint. Simteam cum ma cuprinde o raceala cumplita din crestet pina in calciie. Mi-a fost frica ca am paralizat si ca o sa ma manince ursii din zona”.

Dupa amiaza care a urmat si noaptea au fost cumplite pentru Marius. “Aveam impresia ca nu sunt singur, ca aud pasi si soapte, dar nu puteam sa vad cine e in jurul meu. Ma uitam la cer si la stele si simteam cum trupul mi se face din ce in ce mai greu si cum imi ingheata, efectiv, singele in vine. Dimineata m-au gasit ciinii si au inceput sa urle a mort. Au venit ciobanii si m-au frectionat si mi-au dat sa beau niste palinca de mi-am revenit imediat”.

Ploiesteanul este convins ca a avut de-a face cu o entitate malefica, dar medicii sunt ceva mai circumspecti. Ei sustin ca starea de imobilizare e din cauza apei reci si a curentilor de aer care au afectat pe termen scurt nervul sciatic iar acesta a blocat organismul. “Si atunci ce erau soaptele si zgomotele pe care le auzeam?” se intreaba contrariat tinarul.

Intoarcerea vechilor zei

Parerile specialistilor se impart. Unii considera ca zona este una de intrepatrundere spatiala si ca in anumite momente din an un colt din alta lume se suprapune peste acest colt din Bucegi. In felul acesta sunt explicate disparitiile bruste cit si lispa de manifestare temporara a energiilor, justificata prin neutralizarea reciproca a cimpurilor de forta din cele doua lumi. Altii considera ca tot ce pare manifestare paranormala poate fi explicata logic. Chiar si disparitiile sunt puse pe seama unor asa numite “nebunii temporare”.

“Oamenii si-au pierdut pe cineva drag si in mintea lor au dat viata unei adevarate regii mentale. Baiatul disparut probabil ca a cazut in vreo prapastie dar mama, indurerata, a preferat sa creada ca a fost luat de munte si ascuns cine stie unde. Totul ca sa nu recunoasca ca a murit si ca nu va mai invia niciodata”, sustine Cristian Nicolau, psiholog. Si mai exista o categorie de oameni, anume cei care cred ca, acolo, in pantecele muntilor Bucegi, zeii de altadata revin la viata si incearca sa iasa la suprafata, pentru a recuceri lumea pe care o conduceau candva.

sursa

Read More

TREZIREA ZEILOR GEMENI

O imagine extrem de asemanatoare cu cea din Malaysia s-a aratat pe cer cu citeva minute inainte de inceperea inundatiilor dezastruaose din nordul Moldovei. Un ucrainean a filmat cu telefonul ochii ce se conturau clar pe cer. La citeva momente a inceput potopul ce a distrus Nordul Moldovei acum un an.

Read More