Când un filon de metal preţios este deschis, cei care lucrează în mină ştiu că nu vor putea scoate decât atât cât le dă voie Vâlva-Băii. Minele din adâncuri – sau din băi, cum se numeau minele în Ardeal – pot fi primejdioase pentru cei care se lăcomesc.
Cei pe care-i lasă să găsească aur nu trebuie să se laude cu norocul lor, nici să ia mai mult decât le trebuie. Altfel vor muri în galerii. Vâlva-Băii cere suflet de om în schimbul norocului şi al aurului arătat.
Dar, dacă ucide un om, îşi răscumpără păcatul scoţând la iveală pentru tovarăşii acestuia vine noi de zăcământ.
Vâlva-Băii nu îmbătrâneşte niciodată şi nu vrea răul nimănui.
sursa vizitatirosiamontana
Intamplari cu Valva Baii
Niculaie se tragea dintr-o familie cu opt copii. Tatal lui a fost popa. Popa sarac la oameni saraci. Niculaie a lucrat la mina si a murit tanar. Intr-o zi, a vazut-o pe Valva Baii si de-atunci n-a mai fost om intreg.
A zacut cateva luni si, cand a vazut ca-l pierde, nevasta lui, Catarina, l-a culcat pe naframa alba pe care a purtat-o la nunta. Naframa era din matasa moale si-i racorea ranile ce i-au aparut pe spate de atata stat in pat.
Cand a simtit ca moare, Niculaie i-a facut semn Catarinei sa-si ia naframa de sub el, si-a luat ramas bun de la ea si de la vecinii care stateau pe laita si asteptau si s-a intors cu fata catre perete.
Ilie se tragea dintr-o familie cu sase copii. Tatal lui, Niculaie, a fost miner. Miner sarac ca toti minerii. Ilie a lucrat si el la mina si a murit tanar. Intr-o zi, i s-a parut ca vede sclipind o luminita ciudata la capatul galeriei. S-a luat dupa ea si s-a tot dus, s-a tot dus, fara sa se mai poata opri.
Luminita aceea mai traia inca in ochii lui si cand l-au adus ceilalti acasa, la nevasta. Din ziua aceea, el n-a mai vorbit, a zacut cateva luni pana intr-o zi cand s-a imbracat curat, s-a intors cu fata catre fereastra. In ochii lui deschisi a incremenit padurea inmugurita de martie.
Umbra noptii
Si, incetul cu incetul, acel cuvant straniu, inspaimantator, incepe sa se strecoare in taifasul baiesilor: “Rugaciune pentru a invinge teama de Valvele baii...”. Asa obisnuiesc sa-i spuna minerii Rosiei acelei “Satane a aurului”, acelei vraji, acelor zvonuri misterioase ce razbat din adancul pamantului.
Gheorghe Ivascan reuseste cu greu sa ma faca sa pricep ce este de fapt aceasta Valva.
“Este un duh al muntelui, o teama ce te prinde-n bezna galeriilor cand esti singur cu lampa ta de carbid, in imensitatea aia de gol, cand abia mai cade cate-un picur de apa si-l auzi in ecou ca un tunet, e ca un nor, nu se vede, nu poti sa-l pipai, traiesti ca intr-o umbra, ceva care te imbraca intr-un neant si simti ca este cineva langa tine pe care nu poti sa-l vezi si care-ti este dusman de moarte...”
Inteleg ca Valva nu i se arata oricui. Gheorghe Ivascan a simtit-o adesea, uneori a si vazut-o, “ca o umbra neagra, ca naluca unui alt miner care lucra langa dansul”, insa toate acestea numai atunci cand a avut asupra-i un mare pacat.
De pilda, intr-o zi de Sfantul Nicolae, in care nimeni n-avea voie sa lucreze, a cutezat sa mearga spre mina impreuna cu tatal si fratele sau si a auzit, chiar acolo unde ar fi trebuit sa fie galeria lor, o surpare cumplita in fundul pamantului.
“Era ora doisprezece, bateau clopotele la catolici, noi eram intre niste mesteceni si frate-miu zice: <
Si intr-adevar, cand am coborat mai tarziu, in mina nu se rupsese nimica. A fost un semn, un avertisment...”
A fost numai un semn, un avertisment, dar altii au patit-o mai rau. Cine nu si-l aminteste pe baiesul acela, zis Ferencut, care urca la mina cu mare veselie, facandu-si loc prin multimea minerilor care se odihneau in piata Rosiei, chiar in ziua de sarbatoare a celor Patruzeci de Sfinti.
“Mai Ferencut, nu te duce, ca-i pacat mare”, i-au zis toti. “Haa, ce prostii, Patruzeci de Sfinti? O sa ma duc sa dau la tot sfantul cate-o huda (gaura)!”, le-a aruncat-o acesta peste umar, tot urcand. “S-o dus pe mina si-o lasat o gaura”, continua Gheorghe Ivascan.
“Si cand s-o puste, s-o puscat pe el. I-o adunat oamenii matele de pe stanca. Si pe cati altii n-o mai omorat Valva baii?... Pe cati nu i-o lasat muti, pe cati nu i-o orbit, pe cati nu i-o paralizat? Din fata ei, nimeni nu scapa. Nu poti spera la scapare decat daca-ti faci cruce si te rogi amarnic, daca te rogi cu lacrimi...
Da, in fata muntelui si a aurului trebuie sa vii cu gandul curat. Odata o venit un farmacist din Ungaria, care a investit aici bani in valoare de 20 de kilograme aur, gandind ca gata, da lovitura. Si-o mancat toti banii si n-a descoperit nici un fir. Nici un gram! Sa stiti ca multi or <
Toti care-o fost lacomi, hapsani, toti care l-o avut in suflet pe Satana, nu pe Dumnezeu, toti or bucalit! Si-atunci ma-ntreb: oare canadianu’ asta, Frank Timisu asta, oare cu gand bun o fi venit el sa ne distruga muntii nostri?
Oare o fi venit cu rugaciune? Oare cu rugaciune strica biserici in tara straina? Sa stiti ca nu numai baile au valve. Si bisericile au valvele lor. Si-i vai si amar de aceia care-or sa-si bata joc de bisericile noastre!...”
sursa spiritelenaturii(preluat din formula-as.ro)
Vâlvele” Roșiei Montane
Nu v-am spus niciodată povești din Roșia Montană. De-a lungul timpului, unele au fost deja culese, altele le poți auzi de la cei mai bătrâni.
E important ca ele să rămână, de aceea istoria și folclorul oral au fost cercetate și documentate în timpul programului național ”Alburnus Maior” de cercetare a patrimoniului Roșiei Montane.
Astăzi, despre ”vâlve”. Sunt duhuri, care pot fi bune sau rele, care pot aduce bucurii sau necazuri.
Cu vâlvele astea e o explicație. Nu-s povești. Vâlvele îs niște duhuri, niște fiinte care ele au viață, da’ nu-s văzute, nu-s din lumea asta, îs din lumea spirituală, depinde de capacitatea omului; anumitor oameni li se arată, că omul respectiv are anumite calități.
De la întîlnirile cu vâlva numa’ la rele te așteptai. Și te întâlneai cu ea mai ales în zone unde or murit muncitori, acolo avea putere. Numa’ dacă te întâlneai cu Vâlva Albă era bine. Ce ți-o spus ea, sau unde ți-o arătat ea, nu aveai voie sa spui la nime’, absolut la nime’. Dacă spuneai, nu-ți mai merea bine.
Iată câteva povestioare despre ”Vâlva băii”. Sunt culese care de pe unde, îmi pare rău că mai știu sursa 
Un om mergea de la mină să spele minereu’. I-o apărut în cale o vâlvă mare, albă, care-i făcea semne cu un batic, să margă la ea. Omu’ ăsta nu s-o dus, că-i era frică. Poate era mai bine să margă, că poate îi arăta undeva aur. Apăi, cât o trăit, o rămas bâlbâit.
O fost un om, care nu credea în vâlve. Și vine și zice: ”Mă, io tot aud cocoșu’ cântând pe baie. De trei zile, în tăte tri șuturile când am coborât în galerie, tăt am auzit cocoșu’ cântând”.
”Mă, nu se poate să auzi altceva”? ,,Ba, e cocoș”. No, în locu’ ăla s-o pușcat cu dinamită. Oamenii, trei erau, s-or retras pâna s-o pușcat, până or ieșit gazele, apoi s-or dus să vadă ce efect o făcut pușcătura.
Și atunci s-o slobozit stânca păstă ei, că s-o rupt tavanu’, o picat pe ei și i-o omorât. Ei nu și-or dat seama de semn, că era un semn al răului, cântatu’ cocoșului.
Vâlva asta putea apărea în mai multe forme. Vine omu’ noaptea de la baie, vine și numa’ vup!, intră-n casă. S-o băgat iute în casă, da’ și cânele se ițea în ușă, să intre. Muierea l-o-ntrebat: ”Da’ ce-i, ce-i?”. N-o vrut să spuie, nu.
Până la un timp, când o spus: ”Văzui peste gard o vâlvă d-aia, capu’ ca la câne și trupu ca ceva muiere, și mare”. S-o speriat, oai, ai, ce s-o speriat! Apoi acolo s-o întâmplat tot felul de lucruri, o murit doi-tri oameni, din diferite cauze.
Apare vâlva și în formă de berbec. Un om era într-o galerie cu două intrări. Se duce într-o parte, iese un berbec în față, da’ cu ochii roșii. Atuncea, dă să intre în cealantă, iară îi apare. Când o văzut, s-o întors înapoi și du-te! Cu ochi roșii era berbecul!
Într-un loc, era o comoară. Da’ nu se putea duce nimeni la ea, că îi arunca până nu știu unde, că era stăpânită de dracu’, comoara. Ș-un bătrân i-o spus unuia:
”Mă, atunce să te duci, când e ceva bulci la Abrud sau la Câmpeni, că atunci dracu’ îi plecat la bulci, să facă bătăi între oameni, să-i facă pe oameni să se îmbete și altele”. O urmat sfatu’ batrânului și-o reușit să ia comoara.
Da’ dup-aia n-o mai avut pace din cauza asta. Tot îl scutura, făcea spume la gură, tot felul de bazaconii. I-o făcut cu șapte popi slujbă de o scăpat, că și pe popa îl conturba când cetea din cărți. Apoi o scăpat, da’ o dus-o rău de tot.
sursa catalinhosu
si FEFELEAGA SI ALTE POVESTI FANTASTICE:
nu Ion - Fefeleaga
1 comments:
Am auzit cite ceva despre legendele minelor de aur insa, atit de amanuntit nu.
Cine a trait in zona stie ce efect are aurul asupra oamenilor. Subjuga pur si simplu. Exista o energie a lui, a pamintului din care e scos, energie care marcheaza existenta vietuitoarele care-i locateaza spatiul.
Post a Comment