FAPTELE APOSTOLILOR-FILM CRESTIN

sursa webmagazin

Read More

Lisa Gerrard -Abwoon(TATAL NOSTRU IN ARAMEICA)

Read More

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia! Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia

Părintele Arsenie PAPACIOC: „Să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi!”

- Sfinţia Voastră, noi ne-am implicat în campania iniţiată de apelul Părintelui Justin Pârvu privind microcipurile...
- Ăsta-i un moment greu, un moment aprins, într-adevăr. Mi-a scris Părintele Justin câteva rânduri, dar mi-a scris după ce a făcut chestia asta. Eu n-am fost de părere să se facă. Avem dreptate, dar să plecăm la luptă fără strategie e o mare greşeală. Mai ales că acum nu lupţi cu un ins, ci cu o fiară propovăduită deja. Şi s-a înţeles că eu sunt împotriva celor zise de Părintele Justin. Nu! Nu trebuie să se dea bătălia prea devreme. Şi neorganizat.
- Dar de-acum încolo ce putem face?
- Ne închinăm, ce putem face? Velerim şi Veler Doamne!
- Părerea mea este că Părintele Justin a dat drumul la acest apel dintr-un motiv simplu: anul acesta, din luna ianuarie, au început să fie aplicate ordonanţa paşapoartelor biometrice şi legea de supraveghere a populaţiei. Acesta cred eu că este motivul.

Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania

- Cineva a întrebat: care-i timpul? Timpul e întotdeauna, dar când se iveşte o fiară care vrea să te înghită, cum spune şi Antonie cel Mare, păcatul de care trebuie să ne ferim cel dintâi este cel care este mai lângă tine.
Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania pentru că reprezintă o instituţie. Un sinod mitropolitan are autoritate. A fost aici un episcop, căruia i-am spus: ruginiţi aşa cum sunteţi în sinodul ăla, da’ sunteţi o forţă. Ei n-au puterea de discernământ să analizeze forţele fiecăruia dintre noi, ca un Dumnezeu, dar au anumite poziţii strategice în momente istorice. Însă, nu mai tot discutăm mereu. La luptă, muncitori!
- Exista unii intelectuali care considera ca ei stiu mai bine ce trebuie sa faca Biserica...
Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca să asculte Dumnezeu de ei, nu ei de Dumnezeu. Ne înzestrează Dumnezeu, ne îmbogăţeşte. Dar nu se angajează omul la o credinţă trăitoare. Vedeţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci, nu un Dumnezeu inventat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta.
În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te smereşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor.

Omul e fiară dacă n-are un Dumnezeu

- Spuneam că suntem mici prin comparaţie cu jertfa celor dinaintea noastră, care au fost altfel clădiţi. Altfel de generaţie, nu ne comparăm noi cu ei.
- Noi suntem foarte îmbogăţiţi pentru că am avut şi bunici, şi stră-bunici care n-au glumit. Au luptat, da. Au apucat. Uite, eu am 95 de ani.
- Mulţi înainte!
- Mulţumesc! Am apucat războaie după războaie. Am 44 de arestări. Şi am văzut că omul, ferească Dumnezeu, e fiară dacă n-are un Dumnezeu.
Părintele Justin e activ. Mă bucur foarte mult pentru el. Nu ne cunoaştem decât prin unul, prin altul. Dar nu contează. E prezent. Are şi cadru. Eu ţin de Patriarhie, vă daţi seama. Ţin de Daniel. Am avut avantajul că l-am îngrijit când era student la Sibiu. Şi recunoaşte lucrul ăsta.
- Noi l-am cunoscut bine pe Patriarhul Teoctist. Am fost apropiaţi de dânsul, l-am iubit foarte tare. El ne-a dat binecuvântare să lansăm proiectul reîntregirii României. Cu câteva zile înainte de a muri, urma să ne întâlnim pentru a pune pe picioare o mişcare de reîntregire cu Basarabia. Părintele Patriarh ne-a spus că i-a visat pe părinţii săi în pragul casei, chemându-l la ei şi dojenindu-l că nu s-a ocupat suficient de Basarabia, şi că Basarabia nu s-a întors acasă. Şi ne-a zis: „Acuma va veni rândul vostru să mă visaţi pe mine în prag!”. Ne-a dat un mesaj. Sunt nişte proiecte naţionale la care trebuie să ne gândim mereu. O ţară cărei îi lipseşte o parte din trup e o ţară bolnavă. Nu poate funcţiona.

Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia

- Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom'le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal.
- E obsesia lor.
- Da. Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat niciun metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Toţi!
- Părinte, cum ne îndemnaţi să luptăm împotriva însemnării acesteia cu cipuri?

Cipurile reprezintă o mare primejdie!

- Ehei, asta-i o mare primejdie, dragă! Nu credeam să înceapă aşa de curând. Fără discuţie, nu trebuie acceptat cu niciun chip! ...Mă întreabă oamenii: „Ce facem?”, eu le spun: „Dom'le, eu nu accept. Atâta pot să vă spun!”. Vor să ne bage cipul în piele, în cărţile noastre de identitate. O mare primejdie!

Niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt

Însă, dragii mei, eu am fost militar. Şi un maior, Arthur Popescu, mă ţinea pe lângă el. Comanda un batalion. Era ofiţer superior. Făceam strategii militare. După ce-a murit, am raportat generalului că am preluat comanda batalionului. În armată n-ai cum să stagnezi. Nu trebuie să ştie inamicul lipsurile tale. Şi, dacă se poate, să ştii şi ce gândeşte el. A rămas uimit generalul. Mai mult decât atât! Am cerut o intervenţie pe dreapta, cum era poziţia. Eram pe poziţii militare, nu pe vârful crestei. Acolo te reperează, ştiţi? Şi, până la urmă, s-a terminat, m-a chemat şi m-a îmbrăţişat generalul. Mi-a zis: Dacă te fac general, primeşti? Zic: primesc, dar nu mă faceţi.
Eram un militar care gândeam. I-am spus: domnule general, niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt. Nu există înfrângere. Dar trebuie să ştii întâi să mori.
Eu nu sunt pentru nevoinţă, sunt pentru stare de prezenţă continuă. Să înviezi în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă. Toată măreţia învierii n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Şi de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită şi te adaugă, îţi dă contur. Eşti om!
Te rogi ca un om, şi nu ca un închipuit om. Sfântul Grigorie de Nysa a spus că Dumnezeu este copleşitor şi de neînţeles. Dumnezeu are încă taine nedescoperite nici de îngeri, nici de om.
Hristos ne-a dat să înţelegem că trebuie să ştim să murim
Omul este stăpânul creaţiei. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Şi satana luptă din răsputeri să ne pună în situaţia să nu recunoaştem că suntem de o însemnare cu Dumnezeu. Poate să zică el orice, suntem creaţie, chip şi asemănare, şi sigur că nu-i convine. Dar e necesar şi dracul. Ce ne facem fără el? Ajută foarte mult în lupta noastră, în angajamentul vieţii noastre ca luptători. Că nu văd un om să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci! Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaş, pur şi simplu, ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată fiinţă. A luptat. Că dacă nu lupta, nu murea! Şi tocmai asta ne-a dat să înţelegem. Să ştii să mori!
În mic, în mare, dacă nu ştii să jertfeşti, eşti un profitor. Un trândav. Şi nu poţi să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunţat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-şi dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi.
Stare de prezenţă continuă recomand, nu nevoinţă. Posturile Bisericii, bineînţeles, nu le putem ignora. Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
- Ca un soldat.
- Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
Am stat şi cu Părintele Cleopa prin păduri. Ei, din familie, înclinau spre nevoinţă. El avea un frate, Vasile, care era la oi. Cel mai în vârstă dintre ei. Şi Cleopa era cel mai mic în vârstă. Tatăl lor a fost un trăitor. Dar venea cu sistemul ăsta acasă. A moştenit nevoinţa. Şi avea un frate, monahul Gherasim, care dormea într-un coşciug, cu paie de ovăz şi cu cruce, ca la cimitir, la cap.
Părintele Cleopa era pentru nevoinţă. Eu sunt pentru prezenţă continuă.

Să ne simţim cotul unul la altul

Marea greşeală strategică este că nu facem unitate durabilă între noi în momentul istoric pe care îl trăim. Ne arătăm pozele unul la altul. În sfârşit, avem avantajul ca să ne pomenim în rugăciune, ăsta e un mare lucru. Dar nu putem caracteriza un călugăr sau un creştin după amănunte. E foarte complex. E foarte complicat un om simplu, zice Dostoievski. Aşa să ne ajute Dumnezeu, mă bucur că ne cunoaştem, şi sper să nu fie numai atât.
- Ne-aţi făcut un cadou minunat.
- Să ne simţim cotul unul la altul.

E nevoie de luptători de front, nu de teorii

- Vă mulţumim mult! Şi să ne ajute Dumnezeu si cu cipurile astea, să ne împotrivim...
- Împotriva lor, ăsta e răspunsul. Sunt deja propovăduite. V-aţi gândit ce-i cu numărul 666? Dracul se consideră creatorul lumii. Ce îndrăzneală, vă daţi seama! 666 adunate ca simple unităţi, însemnează 18. 18 cete, 9 sus şi 9 jos. Satana crede că el e Dumnezeu. Scuipat, bătut, amărât, El e Dumnezeu şi gata. Şi e propovăduit, spune Sfântul Ioan Evanghelistul, spune Apocalipsa, sunt semne de Apocalipsă. Noi nu credeam, noi care ne gândeam la Apocalipsă cu vreme de groază, să înceapă să ne ia în primire şi pe noi. Nu pot să concep, să accept 666. Cum e asta? Le dăm cu crucea-n cap!
E nevoie de luptători de front, nu de teorii.
- Păi, Sfinţia Voastră sunteţi luptător de primă linie. De-aia am venit aici.
- Aţi venit că a vrut Dumnezeu să ne cunoaştem. Nu-i nici o noutate! Noutatea a adus-o Hristos!
Pentru că dacă ar fi vorba, în spital eu mă consideram pregătit de moarte, că e o vârstă, sunt 95 de ani! Şi nu mă găseam. Că Dumnezeu nu ne judecă după poruncile lui Moise, ne judecă după talanţii pe care-i avem fiecare. După câte ţi s-a descoperit! Să nu crezi că e o glumă! Morţii nu trebuie să-i faci o cafea! Nu-i glumă!
Am plâns în spital! Mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa lui.

Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!

Noi nu putem face o greşeală pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru, să te lepezi de Hristos. S-a lepădat, dar s-a căit. Şi a fost iertat! Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Părintele Teofil m-a vizitat şi m-a întrebat dacă mă mântuiesc. Şi zic: nu mă mântuiesc. Cum? a sărit în sus. Păi, Părinte, îmi fixez eu tronurile până în împărăţia cerească? Dumnezeu dă harurile astea, dar la smeriţi...
Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde!
- Şi noi vrem să facem o lucrare documentată despre consecinţele utilizării cipurilor, despre ce se întâmplă cu supravegherea asupra oamenilor. O lucrare ştiinţifică, care arată ce consecinţe poate avea asupra oamenilor supravegherea continuă, neîncetată, şi controlul total din partea statului. După părerea noastra, este foarte rău.
- Parcă şi titlurile, şi e destul. Dar dacă o mai şi susţineţi! Frumos! M-ar bucura foarte mult! Fraţilor, nu staţi pe loc! Asta înseamnă muncă şi rămâne! Uite, rămân scrise! Rămâne scris ce-a spus cutare părinte despre vremurile ce le trăim. Cât se poate, nu staţi pe loc. Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! Câte ceva ca să reziste! Rămâne un lucru, dragii mei. Dacă nu e duhul lui Dumnezeu, nu e nimic!
- Sunt unii care vor să facă o lege pentru homosexuali, să le permită căsătoria în România, şi încercăm să blocăm în Parlament iniţiativele acestea.
- Sunt lucruri de care ţi-e şi scârbă. Jigneşte pe Hristos, care a dat cinste planetei noastre prin întrupare. Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare.
- O să stăm drepţi, cât putem.
- Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic.
Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.

Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc realizata impreuna cu Victor si George Roncea si aparuta in Revista VEGHEA, editia de Sfintele Pasti

Read More

Părintele Marcu, “fachirul” dreptei credinţe

În ceea ce priveşte dreapta românească, mai ales acea parte numită, mai mult sau mai puţin convenţional, de extrema dreaptă, ea s-a dovedit un prodigios izvor al tămăduirii spirituale tocmai atunci când spiritualitatea creştină era subminată din toate direcţiile, adică în plin comunism.

În închisori, atunci când a fost vremea lor, iar mai apoi în mănăstiri şi prin lume, o mulţime dintre cei ce aleseseră să stea “de-a dreapta” scenei politice au ajuns la acea stare de-a dreapta a iconomiei Împăratului a toate. Iar unii dintre ei, ca părintele Marcu de la Sihăstria, bunăoară, despre al cărui caz vom pomeni câte ceva în continuare, s-au dovedit a fi nici mai mult, nici mai puţin decât sfinţii lui Dumnezeu.

* * *

Cel care a ajuns să fie părintele Marcu de la Sihastria a fost mai înainte Constantin Dumitru. Dar nu de la acest Constantin Dumitru vom porni scurta noastră istorisire, ci de la părintele Marcu – şi ne vom întoarce în timp către începuturile sale.

Părintele Marcu a trecut la Domnul în 1999, în vârstă de vreo 88 de ani, aflându-se în Mânăstirea Sihăstria. Despre acest monah, care nu era şi preot, părintele Cleopa spunea că “acesta este cel mai mare duhovnic al Sihăstriei”.

Un anume monah din generaţia celor veniţi la mânăstire în anii de după 1989, tânăr, aprig şi şcolit, nota, cu perfectă înţelegere, îndată după moartea părintelui: “… niciodată nu l-am găsit pe acest Sfânt, fie că era zi, fie că era noapte, fie că era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din faţa casei, fie că era în chilie pomenind pomelnice ori citindu-şi pravila, fără lacrimi în ochi. De fiecare dată când veneam îl vedeam cum i se luminează faţa, mă binecuvinta şi apoi, cu un gest discret, îşi ştergea lacrimile de pe obraz”. Monahul cel tânăr ştia bine cine era părintele şi pe ce drum ajunsese unde era, astfel că, fie şi numai raţional, tânărul pătrundea precis fiecare gest al bătrânului. El era ultimul care l-ar fi putut suspecta de sentimentalism dulceag sau de slăbiciune psihică. Lacrimile acestui om erau sublimarea unui duh teandric sălăşluind într-un trup rămas neînfrânt de cele mai grozave încercări.

În anii ’90, octogenar, părintele Marcu se ocupa de stupină. Munca fizica nu l-a epuizat niciodată, nici în tinereţe şi nici acum [2]. După rânduiala trudnică, el îşi împlinea rânduiala rugăciunilor personale, care constituie principala formă de existenţă a celui ce-a depus voturile monahale. Apoi părintele mai rostea şi pomelnice pentru vii şi morţi, după adevăratele trebuinţe ale unor cunoscuţi şi necunoscuţi. Iar la vremea odihnei de noapte, de cele mai multe ori el dormea în pridvorul casei, cu gândul că astfel va putea să vegheze mai multă vreme… Şi, astfel, somnul îi era de cel mult două ore pentru o întreagă zi… cu tot cu noaptea ei.

Pe timpul evenimentelor din decembrie 1989, părintele Marcu stătuse, ca de obicei, în preajma casei sale, izolat. Se întâmplase şi atunci, ca şi în alte dăţi, să treacă multe zile în care să nu coboare la biserică şi să nu aibă de-a face cu nici o fiinţă omenească. Despre receptoare radio ori tv, nici pomeneală, întrucât omul acesta avea acces la alt soi de unde. Iar atunci când a coborit la biserică, dintr-o discuţie cu un monah, s-a vădit că el ştia bine ce se întâmplase cu ţara aceasta. Căci părintele Marcu dobândise darul înainte-vederii.

Spre a se vedea cine era părintele Marcu, neştiutul din Mânăstirea Sihastria, vom reda o parte a unui dialog dintre părintele Cleopa şi Ioan Ianolide, care a avut loc probabil prin anii ’70.

Ianolide spune mai întâi despre părintele Cleopa: “M-a impresionat puterea cu care vorbea, cât şi vastele sale cunoştinţe teologice şi duhovniceşti. Se plimba cu uşurinţă prin Sfinţii Părinţi şi-i tâlcuia atât de personal, încât părea că de la sine vorbeşte. Se situa la înălţimi greu de urmărit vorbind despre comuniunea cu Dumnezeu”. Apoi reproduce dialogul:

Părintele Cleopa: – … Acum oamenii sunt orbi şi robi, orbiţi de lumina falsă din ei, robiţi de materia în care cred. Trăim vremuri apocaliptice. Fiara e omul şi maşina e unealta nimicirii omului. [...]

Ioan Ianolide: – Părinte, sunteţi nemaipomenit! De-acum ştiu tot ce vreţi să-mi mai spuneţi. Mărturisesc că nu vă credeam preocupat de alte probleme. Ştiam că vorbiţi despre har şi lucrarea Lui, dar văd că sunteţi neîntrecut şi în cele ale vieţii şi materiei.

Păr. C.: – Nu vreau acuma să mă smeresc, căci m-a smerit Dumnezeu din destul, dar n-ar fi drept să nu spun că multe dintre acestea m-a ajutat să le pricep părintele Marcu.

I. I.: – Dar cine e părintele Marcu? – am întrebat eu nedumerit.

Păr. C.: – Îţi este prieten şi ştie că eşti aici. Te-a văzut din chilie!

I. I.: – Prieten?… Chilie?… Atunci să mă duc să-l văd!

Păr. C.: – E prea departe şi nici nu te primeşte. Mi-a îngăduit însă să-ţi vorbesc despre el.

I. I.: – Atunci cum m-a văzut?

Păr. C.: – A primit de la Dumnezeu darul vederii în duh, aşa, prin materie… şi prin timp…

I. I.: – Spuneţi-mi, rogu-vă, cine este acest om?

Păr. C.: – L-ai vazut ultima oară când discutai cu stareţul unei mânăstiri unde el era văcar. [...] De la el am învăţat multe despre Dumnezeu şi lume. Ne întâlnim adesea şi stăm îndelung de taină. Vezi, eu vorbesc mult, mi-a fost dat darul acesta. El zice că eu sunt glasul lui. El s-a retras de lume, dar este arcul cel mai încordat al lumii. [...] E un trăitor unit cu Dumnezeu, fiindca nu poţi vedea iadul, nici păcatul dacă nu eşti în lumina dumnezeiască. El este deci ochiul lui Dumnezeu pe pământ. [...] Trăieşte între albine… De sănătatea sa se îngrijeşte Dumnezeu. De-ale gurii îi mai ducem noi, de aici, din schit.

I. I.: – Dar îl ştiam bolnav!

Păr. C.: – E sănătos! Oamenii nu mai cred în puterea de tămăduire a Duhului Sfânt, dar el este o dovadă că ea lucrează. [...] El mănâncă mană cerească. Mana cerească e şi materială, este şi imaterială. El ştie să le îmbine pe toate. [...]

Am hotărât să plec. Mă liniştisem. [...] M-am dus să-mi iau rămas bun.

Păr. C.: – Să nu-l judeci greşit! El stă ascuns pentru că acesta e darul lui. N-am vazut la nimeni mai multă dragoste de oameni ca la prietenul dumitale. Acesta e modul lui de a-i sluji. Du-te şi te va însoţi. Acolo unde vei întâlni lucrări minunate, gândeşte-te că pot fi făcute şi prin el… el este miezul lumii. Fii binecuvântat! Te binecuvintează şi el!”.

Poate pentru unii surprinzator, un astfel de om nu putea ajunge cu uşurinţă la mânăstire în vremea comunismului şi nici nu era bine văzut întotdeauna şi oriunde, atunci când erau ochi să-l vadă. Tot Ioan Ianolide este cel care reface o parte relevantă în acest sens din filmul părintelui Marcu:

“Într-o zi m-am dus la o mânăstire lângă Bucureşti. Pe o cărare înverzită mă întreţineam cu stareţul [...]. Se apropie de noi o turmă de vaci şi stareţul strigă:

- Hei, frate, văd că ştii ce-i ascultarea, dar mai ai mult până să înveţi ce-i credinţa!

Vorbea cu paznicul vacilor, un începător venit să intre în monahism. Mă uit bine la el şi mă cutremur. Între timp, văcarul a alergat după o vacă răzleţită şi s-a tot dus.

- Părinte, ştii cine este acest om? – îl întreb pe stareţ.

- Unul care ţine morţiş să intre în mânăstire. L-am ispitit cu batjocuri, cu dispreţ, l-am alungat, dar el se ţine scai de mânăstire. [...]

- Părinte, întreb eu, ce crezi că este mai important: să te rogi ori să aperi credinţa? [...] Părinte, acest om de la vacile mânăstirii nu s-a lăsat în voia lui Dumnezeu, ci a făcut voia lui Dumnezeu. El a luptat să nu se împuternicească în ţară ateismul. A suferit torturi cumplite şi tăcea mormânt. I se cerea să se lepede de credinţă, să-şi trădeze fraţii, să se supună statului ateu”.

Înainte de a-şi afla definitiv aşezarea la mânăstire, părintele Marcu făcuse peste 20 de ani de închisoare. A ieşit din închisoarea Aiud în 1964, printre ultimii, adică printre cei care nu făcuseră nici un compromis şi nu acceptaseră în nici un fel diavoleasca reeducare făcută de colonelul Crăciun la ordinul conducerii comuniste. Căci Constantin Dumitru nu doar că nu se lepădase cu nimic de familie, de camarazi, de convingeri, de neam şi de Hristos, dar nu făcuse loc în fiinţa sa nici măcar unei vorbe slabe sau vreunui gest îndoielnic.

Părintele Marcu spune: “A trebuit să luptăm cu toate neputinţele noastre. Mulţi au vrut să se sinucidă, pentru că nu mai puteau suferi chinurile. Şi cel mai grav era că îţi cerea să îi spui pe ceilalţi, să îi torni. Şi te torturau atât de groaznic că nu puteai decât ori să mori, ori să cedezi”, dar Constantin Dumitru n-a cedat şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nici n-a murit.

Astăzi, lecţia despre Piteşti, Gherla şi Aiud ar trebui predată de profesorii de istorie stând în genunchi. Pentru că în aceste închisori Constantin Dumitru şi alţii ca el au forţat literalmente mâna comuniştilor. I-au făcut să înţeleagă căa reeducarea, sluţirea omului întru comunism, pervertirea lui extremă, poate izbuti cu anumiţi indivizi, poate chiar cu marea majoritate a populaţiei, dar că nu poate izbuti cu toţi oamenii. Şi înţelegând comuniştii că există oameni indestructibili sufleteşte – chiar dacă nu operau cu acest termen, comuniştii erau suficient de pragmatici pentru a lua seama la efectele acestea –, au hotărât că acest gen de experiment nu trebuie să fie aplicat şi în afara închisorilor, întrucât exista riscul major al unei reacţii incontrolabile. Desigur, marele experiment comunist a reuşit, iar reuşita lui se exprimă deplin abia astăzi. Dar cine ştie câţi dintre noi n-am fi fost oribil schimonosiţi dacă reeducarea, aşa cum a fost experimentată în Aiud, ar fi trecut de porţile închisorii.

Detenţia din Aiud a fost doar sfârşitul petrecerii lui Constantin Dumitru prin puşcăriile în care de la inceput ajunsese să fie cunoscut sub numele de “Fachirul”, din pricina incredibilei sale rezistenţe la torturi. Nu vom menţiona bogata anecdotică a torturilor (cine e interesat o poate descoperi cu uşurinţă în titlurile cuprinse în bibliografie), ci numai o mărturisire a părintelui Marcu. Este vorba despre o bătaie cu ranga la tălpi: “Am numărat până la 200, după care am pierdut numărătoarea. Însă nu am scos nici un geamat. Dar, spre deosebire de părintele Dimitrie Bejan, care era preot şi pe care îl acoperea Darul, nesimţind nici o durere de la lovituri, eu le-am simţit pe toate până în vârful creierului. N-am scos însă nici un cuvânt, având, şi atunci, şi după aceea, marea grijă să nu pârăsc pe cineva. De aceasta mi-a fost cel mai frică: să nu scap un cuvânt despre cineva. [...] Darul lui Dumnezeu m-a ţinut”.

Pentru Constantin Dumitru, din cauza rezistentei lui, pentru ca nu scotea nici macar un geamat atunci cind era chinuit fizic, au fost inventate torturi noi. Toate l-au ranit, dar nici una nu l-a infrint.

“Trei lucruri m-au ţinut: firea, pe care am moştenit-o de la mama [...], voinţa personală şi, mai mult decât acestea două, Darul lui Dumnezeu. [...] Dar am cedat totuşi, leşinând, când, altă dată, l-au adus pe un camarad şi l-au bătut în faţa mea…”.

În Aiudul anilor 1944-1947, Constantin Dumitru s-a întâlnit cu aşa-numitul “grup al misticilor”, între care s-a numărat şi el, vremuind detenţia cu neîntrerupta rugăciune pentru care erau rânduiţi după tipicul monahal.

* * *

Pentru ce a stat atâţia ani în închisoare Constantin Dumitru? Pentru că a fost legionar.

Ce înseamnă să fi fost legionar? Din punctul de vedere al comuniştilor, începând cu 1948, însemna că eşti adversarul lor ireductibil. Din punctul de vedere al istoriografiei comuniste şi al celei post-comuniste înseamna să fi fost un extremist de dreapta căruia i se poate spune fascist şi care, spre deosebire de un extremist de stânga, nu are dreptul la explicaţii, la replică şi la poziţii publice.

Din punctul de vedere al părintelui Arsenie Papacioc, Garda de Fier însemna altceva: “Îmi amintesc că ieşind de la părintele [Marcu] din chilie, pe un coridor m-a întrebat cineva despre Mişcarea Legionară, ce este. I-am spus: n-ai sa pricepi, dar un lucru trebuie să înţelegi şi să te temi: patronul Mişcarii Legionare este Arhanghelul Mihail; şi i-am spus troparul: «Unde umbrează darul tau, Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ţie: săgeţile lui cele de foc îndreptate cu vicleşug împotriva noastră stinge-le cu mijlocirea ta, vrednicule de laudă Mihaile Arhanghele». Asta era Garda de Fier, i-am spus”.

Punctul de vedere al lui Constantin Dumitru se desprinde într-o oarecare măsura din cele ce am aflat despre el. A fost în 1939 şoferul uneia dintre cele două maşini care au fost pregătite pentru asasinarea lui Armand Calinescu, ca reacţie la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Maşina lui Constantin Dumitru s-a defectat şi astfel el nu a mai fost implicat în acel eveniment. A scăpat şi de a fi asasinat fără judecată între cei 252 de legionari luaţi la întâmplare, câte 3 din fiecare judeţ, ca reacţie la asasinarea lui Armand Calinescu. Părintele Marcu credea că nu printr-o crimă trebuia răzbunat Căpitanul, pentru că nu în mâinile omului este viaţa semenilor săi, ci în mâinile lui Dumnezeu. Dar o mărturie arată că părintele Marcu socotea că acel Constantin Dumitru, luptătorul, în acel context şi în acel moment, nu avea cum să re-acţioneze altfel.

De atunci şi până în 1964, Constantin Dumitru a a fost urmărit, a fost scăpat, a fost prins, a fost arestat şi eliberat de mai multe ori.

În luptele din ianuarie 1941 a fost împuşcat cu două gloanţe în spate, unul în mână şi unul în cap, acesta ajungând până la cerebel. Dar n-a murit dintr-atâta lucru…

Curajos, calm şi cu prezenţă de spirit, a scăpat cândva de urmăritori cu o … sărutare. Căci nu Iuda l-a fost sărutat, ci, se spune, însăşi iubita lui. Pe vremea aceea, sărutul în plină stradă nu era un lucru atât de comun şi “ieftin” ca astăzi. Urmăritorii îl pierduseră din vedere, iar când au văzut pe cineva care părea să fie el, însă care săruta pasional o femeie, dispreţuind timpul, spaţiul şi, deci, dacă ar fi fost însuşi urmăritul, dispreţuind chiar libertatea şi viaţa, au crezut că nu este el şi au plecat mai departe. Se mai spune că iubita lui l-a aşteptat nestrămutat, iar când el, ieşind de la închisoare, a intrat la mânăstire, din dragoste pentru Hristos şi oameni, a făcut şi ea asemenea, tot din iubire.

Un luptător, un haiduc, un fachir, un om de onoare, un îndrăgostit, un mistic, un văzător cu duhul, un făcător de minuni… Numai atât? Ioan Ianolide completează: “Omul era şi foarte citit. Uneori se lăsa antrenat în discuţii şi uimea prin puterea de a pătrunde lucrurile şi de a le sintetiza. Nu vorbea nici ca un preot, nici ca un filosof, ci se situa într-un plan superior, care le cuprindea pe amândoua. Preocupările lui erau vaste şi toate se rezolvau simplu, în spiritul lui suveran. Se bucura de respectul tuturor”.

Un om care nu a plâns niciodată pentru durerea lui, ci numai pentru durerea altora.

* * *

Lucian D. POPESCU, PUNCTE CARDINALE, iunie 2009

SURSA BISERICASECRETA

Read More

5 CRESTINI ADEVARATI

“Când eram copil de doisprezece ani, am auzit de la unchiul meu, părintele Dimitrie Skaliotis, următoarea povestire, pe care acesta a auzit-o de la unchiul tatălui său, care a fost mult timp arhimandrit al Patriarhiei:

‘Când Constantinopolul a fost cucerit de turci, cotropitorul Mohamed al II-lea s-a instalat în palatele împăraţilor bizantini, bucurându-se pentru biruinţele şi jafurile armatelor sale. Într-o zi a aşezat masa oficială pentru mai-marii trupelor lui – aghiotanţi, generali şi ofiţeri superiori. În vreme ce ospăţul începuse, întorcându-se spre peretele camerei, a avut o descoperire, o mână goală cu palma şi cele cinci degete deschise. Înspăimântat, i-a întrebat pe cei de la masă dacă şi ei văd acest lucru, şi ce să însemne oare? Au răspuns că văd şi ei, dar ce înseamnă nu ştiu.

Sultanul era nedumerit şi a cerut să i se spună semnificaţia acelei vederi. Unii i-au spus să caute ghicitori şi vrăjitori, căci aceia îi vor putea arăta semnificaţia. Sultanul a chemat la el pe mulţi otomani şi arabi care se ocupau cu vrăjitoria, dar nimeni nu-i putea descoperi ce semnifica descoperirea pe care a avut-o. Văzând bucătarul sultanului, care era grec, dar credincios şi iubit de acela, că sultanul e supărat şi trist, căci nu o dată, ci de multe ori, a văzut mâna goală cu degetele deschise, îi spuse:

- Caută un creştin sfânt, pentru că numai acela îţi va putea descoperi semnificaţia acestei vederi.

Într-adevăr, sultanul a cercetat îndată şi i-a întrebat pe mulţi creştini dacă cunosc pe vreun om sfânt, făgăduindu-le acestora că vor primi răsplată bogată în schimb. Atunci câţiva creştini i-au spus:

- Noi îl ştim de sfânt pe înţeleptul Gheorghe Scholarul (scholari se numeau cei care studiau teologia şi filozofia adevărată, cercetarea Sfintelor Scripturi).

Sultanul a poruncit să-l găsească îndată, l-a chemat şi i-a zis:

- Dacă vei putea să-mi descoperi semnificaţia celor cinci degete ale mâinii pe care o văd, îţi voi da tot ce-mi vei cere.

Iar înţeleptul Gheorghe i-a răspuns lui Mahomed al II-lea:

- Prea înalte, eu cu puterea, cunoştinţa şi înţelepciunea mea nu pot tâlcui descoperirea ta, doar adevăratul Dumnezeu în care cred şi pe care Îl slăvesc mi-o poate dezvălui. Dă-mi, te rog, un răgaz de şapte zile ca să postesc şi să mă rog lui Dumnezeu să mi-o descopere.

Sultanului i-au plăcut vorbele înţeleptului Gheorghe şi i-a dat răgazul cerut. După ce au trecut şapte zile, acela a apărut în faţa sultanului şi i-a zis cu îndrăzneală:

- Domnul şi Dumnezeul meu, la Care m-am rugat şi pe care îl slăvesc, Care ne-a făgăduit că ne va da tot ce-I vom cere cu credinţă, dacă este spre folosul sufletului nostru, mi-a descoperit semnificaţia vederii tale. Cunoaşte, aşadar, prea înalte sultan, că cele cinci degete ale mâinii pe care o vezi înseamnă că n-ai fi intrat în acest oraş dacă în el ar fi existat cinci creştini adevăraţi. Împăratului i-a plăcut explicaţia lui Gheorghe Scholarul şi i-a zis:

- Întrucât te văd înţelept şi mi-ai dezlegat nedumerirea alungându-mi tristeţea, cere-mi orice vrei şi sunt gata să-ţi ofer.

Şi Gheorghe a spus:

- Un lucru cer de la tine, prea înalte, să dai poruncă severă ostaşilor tăi să înceteze crimele împotriva grecilor, torturile, prigoanele, tâlhăriile şi jafurile.

Şi Mohamed a dat imediat porunca şi l-a numit pe Gheorghe cârmuitor al naţiei sale, şi i-a dat putere ca, câţi dintre greci suferă nedreptăţi din partea turcilor, să i se adreseze lui, şi el să-i spună sultanului. Din ceasul acela au început să se împuţineze chinurile şi suferinţele creştinilor. În continuare, Mohamed a încuviinţat să fie hirotonit un patriarh, cu numele Ghenadie. I-a dat mari cinstiri patriarhului Ghenadie, i-a aşezat masă la palat şi după aceea l-a condus afară în curte, i-a dăruit un cal ales, cum se obişnuia printre împăraţi, şi le-a poruncit tuturor conducătorilor curţii să-l însoţească în procesiune, unii mergând înaintea lui, iar alţii în urmă, până la biserica Sfinţilor Apostoli.

Şi în felul acesta, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, şi cu credinţa, cumpătarea şi înţelepciunea patriarhului Ghenadie, elenismul şi creştinismul ortodox au fost salvate”.

sursa: Război întru Cuvânt » De ce

Read More

Duhovnicul cel bun - Parintele Paisie Olaru

Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. Tatal sau, Ioan, era padurar, iar mama sa, Ecaterina, casnica. Din botez a primit numele de Petru.

In anul 1921 a intrat in viata monahala la Schitul Cozancea din apropiere, luand la calugarie numele de Paisie. In anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul 1947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie (schitul la care a fost calugarit).

In toamna aceluiasi an se retrage la Manastirea Sihastria, devenind duhovnic al intregii obsti, pana la sfarsitul vietii sale. Intre anii 1972-1985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar in ultimii cinci ani a locuit in chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, pana s-a mutat la Domnul, in noaptea de 18 octombrie 1990.

Marele Duhovnic este Hristos. Ceilalti duhovnici, mai mari sau mai mici, trebuie sa priveasca mereu la El, la felul cum a tratat El pe toti cei pe care i-a cunoscut in timpul activitatii Sale mantuitoare. A intalnit oameni pacatosi, desfranati, nedrepti. Intalnirea cu El le-a schimbat viata. Au devenit alti oameni, oameni buni, fii ai Imparatiei.

Drumul lor ducea catre prapastie. Apoi, si-au indreptat pasii catre cer. Se gandeau, mai intai, la cele ale zilei. Apoi, au fost preocupati de vesnicie, de sederea in Imparatia lui Dumnezeu.
De duhovnici buni are nevoie si lumea de astazi, manastirile si parohiile impreuna.

Lucrarea pentru Dumnezeu

Duhovnicul bun este modest.
Duhovnicul bun nu cauta ale sale.
Duhovnicul bun se roaga mult pentru ucenici, ii pomeneste la Sfanta Liturghie si zice acolo: „Spala Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici“.
Duhovnicul bun nu se lauda cu nevointa sa si eventual cu vreun dar pe care l-a primit de la Dumnezeu.
Duhovnicul bun nu vorbeste pe la colturi.
Duhovnicul bun nu-i vorbeste de rau pe altii. Nu face categorisiri si ierarhizari pripite.
Duhovnicul bun nu-i invata pe credinciosi sa fie recalcitranti, sa faca demonstratii, sa semene vant si sa culeaga furtuna.
Duhovnicul bun nu face declaratii publice pentru a lovi Biserica. Cand are nemultumiri, i le spune lui Dumnezeu in rugaciune.
Duhovnicul bun se bucura cu cei ce se bucura si plange cu cei ce plang.
Duhovnicul bun iarta, nu judeca, pentru ca judecata este a Judecatorului din Ceruri.
Duhovnicul bun iubeste pe pacatos, chiar daca nu-i de acord cu pacatul lui.
Duhovnicul bun stie ca virtutile se cladesc pe temelii de piatra, ii invata pe ucenicii sai sa zideasca pe temelie buna, argint, aur, pietre pretioase si nu lemn, fan sau trestie.
Duhovnicul invata ca pocainta se lucreaza in taina, nicidecum in ochii oamenilor.
Duhovnicul bun invata ca pocainta se incheie la mormant. Pana acolo trebuie sa luptam, ori de cate ori cadem.
Duhovnicul bun nu vorbeste despre cele de taina ale sale.
Duhovnicul bun face lucrarea sa pentru Dumnezeu si nicidecum pentru oameni. Se fereste de lauda oamenilor si doreste rasplata vesnica, nu doar una trecatoare. El stie ca rasplata vesnica o poate da numai Dumnezeu. Asa face duhovnicul bun.

Asa l-am cunoscut pe bunul duhovnic

Un astfel de duhovnic a fost Parintele Paisie Olaru, poate cel mai nevoitor monah de la Sfantul Calinic Cernicanul incoace.

L-am cunoscut prin anii 1979-1980. La Sihla, sub stancile uriase, locuia intr-o casuta modesta, in vecinatatea bisericutei dintr-un brad. Era in putere, cobora si urca cu usurinta treptele pana la biserica din vale, unde nu lipsea de la Sfanta Liturghie, si de la Utrenie, care se savarseau la miezul noptii. In rest, se ruga pentru el si pentru multimile de credinciosi. Desi vremurile erau grele si regimul comunist se impotrivea Bisericii, oameni de departe si mai de aproape, cu demnitati si pregatiri diferite, urcau poteca pana la Sihla. Drumul ce duce pana la schit a aparut ceva mai tarziu. Sub epitrahilul parintelui au ingenuncheat ani la rand oameni si oameni, carora le-a iertat pacatele. S-a rugat pentru ei. A plans impreuna cu ei si pentru ca avea atata bunatate le dorea tuturor un „coltisor de rai“. Aceasta expresie revenea mereu in rugaciunile lui si in urarile facute celor multi.

Asa l-am cunoscut pe bunul duhovnic. Nu vorbea niciodata despre cele de taina ale sale. Nu se lauda cu vreo virtute. Nu amintea ca pe la chilia sa au trecut oameni cu diferite demnitati, ii trata pe toti la fel. Probabil ca cea mai mare virtute a sa a fost smerenia. O smerenie autentica, care se intalneste foarte greu.

Copil fiind, mi-am plecat si eu genunchii sub epitrahilul acestui calugar sfant. De altfel, mai tarziu i-am si spus unui pictor sa-l aseze intr-o icoana, alaturi de alti sfinti ai Moldovei, icoana ce o pastrez in chilia mea.

Parintele Paisie a schimbat fata lumii

In satul meu de obarsie, Radaseni, se vorbea mult de acest mare duhovnic, ca si de Parintele Cleopa, de altfel.

Parintele Paisie era cunoscut de consatenii mei din vremea vietuirii sale la Manastirea Slatina. Atunci a vizitat si el satul meu natal. Parintele Gherasim Campanul, si el radasenean, i-a fost apropiat.

Oamenii il stiau rugator si chiar vindecator. Simteai acest lucru dupa ce-ti termina de citit o rugaciune. De aceea, multi doreau sa lase un pomelnic la el si nu la altcineva. Parintele Paisie a schimbat, cat a putut, fata lumii. Asa vom intelege cuvintele Sfantului Filaret al Moscovei († 1867): „dati-mi duhovnici buni si voi schimba fata lumii“.

Vrednicul de pomenire, Cuviosul Parinte Paisie a trecut la Domnul in octombrie 1990. Bolnav, fara vedere, retras intr-o chilie smerita de langa iazul Manastirii Sihastria, bunul Parinte n-a mai putut sta inaintea oamenilor, asa cum o facuse, de altfel, toata viata.

S-a rugat pentru toata Romania

In ultimii ani ai suferintei sale pamantesti, s-a rugat insa pentru toata Romania. Eu cred ca momentul decembrie 1989 i se datoreaza in mare parte.
Plecand la cele vesnice, la cateva luni de la ingenuncherea regimului ostil Bisericii, Parintele Paisie Olaru n-a mai apucat sa fie cunoscut in adevarata sa maretie.

Dupa aceea, unii au amintit de cuviosia sa, au si scris cuvintele sale de invatatura, adevarate margaritare de mare pret, dar totusi, aceasta reprezinta prea putin din cat ar fi meritat. Dar ceea ce oamenii nu pot face, implineste Dumnezeu. Numai Dumnezeu nu uita, numai Dumnezeu cunoaste deplin lucrarea fiecarui slujitor al Sau.

Arhidiacon fiind, am participat la slujba petrecerii Parintelui Paisie pe drumul catre imparatia Cerurilor. Acest neobosit rugator merita mai mult. Putini si-au adus aminte de Cuviosia Sa. Atunci si acum trebuia oferit unei generatii care are nevoie de modele. Dar, Parintele Paisie a fost din nou smerit. Prin toata viata sa, el ne-a dat o lectie de mare profunzime duhovniceasca. Depinde de fiecare dintre noi cat si cum invatam.
Rugat odata sa vorbeasca despre rugaciunea inimii, a raspuns: „Ce este rugaciunea inimii? N-am auzit niciodata de ea“.

Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul cel bun, a fost ingropat in cimitir, dar va veni vremea cand trupul sau va fi adus in biserica, asa cum sunt aduse moastele sfintilor.

La implinirea celor 15 ani de la trecerea sa pe taramul vesniciei ii aducem prinos de cinstire si de rugaciune smerita pentru cel care a fost, poate, cel mai mare rugator al ultimilor 150 de ani.

de Arhim. Timotei AIOANEI

Read More

NOVENA CATRE COPILUL SFINT DIN ATOCHA-ZIUA 2

ZIUA A DOUA

Sfinte copil de Atocha

Fiul Mariei

Lumina straLucitoare

Ghidul si sfatul nostru

accepta-mi rugaciunea
in aceasta zi
caci poti face orice.

Tu Sfinta MajeSTate

Incintare a lumii

Fericire a lumii.

AL DOILEA MIRACOL

In 1834, in 8 mai, don Jose Maria Delgado, casier din Fresnillo, tocmai inchidea magazinul cind, niste betivi au intrat si au inceput sa-l injure si apoi l-au injunghiat, taindu-l dintr-o parte in alta si fugind, lasindu-l pe om intr-o balta de singe. Aproape de moarte el a inceput sa se roage din inima Copilului Sfint din Atocha care l-a si auzit. Inainte de a se scurge 48 de ore Copilul Sfint l-a vindecat complet. Pentru a atesta acest miracol don Jose l-a scris si l-a dus la sanctuar multumind Sfintei Fecioare si Copilului din Atocha pentru vindecare si salvare.

RUGACIUNEA A DOUA

Frumos Copil din Atocha, copil Puternic al Clementei, Copil pur si bun, Te salut si Te preaslavesc in aceasta zi si Iti ofer aceste 3 Tatal nostru, 3 Bucura-Te Marie si 3 Slava Tatalui. Ma rog azi in amintirea celei de a doua calatorii pe care ai facut-o cu parintii tai ce sfinti si iubitori, ascunzindu-Te in arca virginala, de la muntele Tabor in orasul Naim unde, ai suferit de frig si ploaie, curent rece si problemele pe care le-ai intilnit in dealurile salbatice si desertul searbad pe drum. Cind a obosit, sotul fecioarei Maria cauta totusi un loc de odihna, dar i-a fost refuzat cu cuvinte goale si seci. La sfirsit a trebuit sa stea intr-un hambar parasit, plingind pentru duritatea inimiii acelor persoane. Pentru aceste momente de angoasa ale Sfintului Cuplu, Iti cer Copile Sfint de Atocha sa ma ajuti sa imi obtin petitia prin intercesiunea corurilor Arhanghelilor, caci acestor spirite divine le-a fost data datoria de a proteja harul nostru, si sper sa obtin astfel beneficiul cererii mele. Amen(cererea).

RUGACIUNE FINALA ZILNICA

Puternic Copil din Atocha, Dumnezeu ce a facut pe om pentru mintuire, Bunatatea mea, de o Frumusete ce nu a mai existat, Incintarea inimii, singurul meu Stapin si Fericirea tuturor creaturilor, cine daca nu Tu, divine Manuel va fi Fintina beneficiilor mele, Tatal Compasiunii, si singurul Dumnezeu adevarat, Iertarea pacatelor noastre si Cel pe care pot intotdeauna sa ma bazez in problemele si necazurile mele.

Fie ca ingerii sa Te adore la fel ca si toate creaturile. Fie ca locuitorii cerurilor si ai pamintului, ingerii, spiritele celeste, sfintii din cer, toti de pe pamint, mineralele, plantele, animalele si toti omaenii sa Te adore. Orice materie vie traieste in Tine. Rugaciunile mele catre Tine sint perpetue.

Oh sfinte Copil din Atocha Tu imi stii problemele, necazurile si nevoile, caci nimic nu poate fi ascuns de Tine. Catre Tine, Copil Puternic imi prezint petitia, necesitatile si durerile cu incredere ca le vei accepta si ca imi vei darui solutia. Tu poti sa-mi daruiesti fericirea de care am nevoie in viata. Tu esti cel ce imi converteste minia in speranta, Tu esti mediatorul dintre Tatal si oameni, Tu ne binecuvintezi zilnic, in fiece ceas, in fiecare secunda cu atita bunatate, beneficii carora nu sintem capabili sa le raspundem asa cum ar trebui.

Si acum, gasindu-ma in prezenta Ta iti implor bunatatea si iertarea caci Tu esti autorul vietilor noastre si Tie iti datoram venirea noastra la viata. Tu ai instituit Sfintul Sacrament ca o penitenta pentru a ne purifica sufletele prin iertarea pacatelor si pentru a ne darui inapoi prietenia cu Tatal Tau Ceresc.

Iti ofer aceste rugaciuni pentru ca Tu la rindul Tau sa le prezinti Tatalui Tau Sfint. O cer si pentru sufletele din purgatoriu pentru a obtine indeplinirea dorintei de a avea mereu sfatul Tau Copil Divin din Atocha, cel pe care il dai credinciosilor. Fie ca prin compasiunea Ta sa fim capabili sa ne bucuram de compania Ta in ceruri, cu Tatal si cu Duhul Sfint cu care domnesti si vietuiesti in vecii vesnici.Amin .

Read More

NOVENA CATRE SFANTUL COPIL DIN ATOCHA-ZIUA 1

Observatii si metoda de rugaciune pt. aceasta Novena

Beneficiile daruite noua prin aceasta Novena sint incomparabile si trebuie sa avem incredere in El complet, cu inima deschisa, si in acelasi moment in care Il chemam pina in ultima zi a Novenei sa fim in dispozitia spirituala necesara de a primi ceea ce cerem. 

In celelalte zile este bine sa facem acte de caritate, pomeni, donatii copiilor sarmani, pantofiori si incaltaminte, dar si parintilor ce nu au bani si au familii numeroase.

De asemena este bine sa ne rugam pentru sufletelor celor ce au murit, dind pomana si vizitind bolnavii astfel incit sa fim in uniune mentala si spirituala cu Copilul Sfint.

Aceasta Novena poate fi facuta oricind avem timp, dar sa nu uitam sa Il percepem mereu linga noi.

ACT de SMERENIE

 

Oh frumos Copil din Atocha! Nino de Atocha! Abis al iubirii nesfirsit, Copilul inimii mele, fintina inepuizabila de minuni, miracolul prosperitatii, riul incintarii, parintele compasiunii. 

Oh Copil binecuvintat din Atocha! La picioarele Tale imparatesti ingenuncheam noi, pacatosii nerecunoscatori care doresc sa implore cu lacrimi in ochi iertarea pentru greselile noastre multiple. 

O vom plasa ca intermerdiara pe Sfinta Fecioara Maria si cu increderea intr-un astfel de intermediar puternic Te imploram: in fata sfinteniei Tale se roaga sufletul meu sarman rusinat de divina Ta prezenta si cu toata inima doresc sa Iti spun ca imi pare rau ca Te-am ofensat cu pacatele mele numeroase. 

Tie, Copile Atotputernic din Atocha, caci esti ceea ce esti, Dumnezeu din Dumnezeu Iti cer sa-mi dai smerenia ce i-ai dat-o lui DIMAS pe cruce; sa-mi dai mereu lacrimile pe care I le-ai dat sfintului Petru in noaptea in care Te-a renegat; expresia dulce a sfintului Augustin in inima mea. 

Nu, Copilul meu, nu-mi taia firul vietii acum. Mai daruieste-mi timp ca sa fac ofrande si sa pling pentru pacatele mele asa cum I-ai dat oportunitatea Mariei Magdalena de a plinge. Te implor in acelasi timp sa-mi daruiesti harul de a fi placut ochilor Tai.

Oh Copile milostiv! Iarta-ma daca Te-am ranit! imi propun sa nu mai pacatuiesc din nou si cer acest har prin intercesiunea dulcei Tale mame Fecioara Maria de Atocha.

Te voi astepta, si voi avea incredere in Tine si datorita Tie ma incred ca voi ajunge la mintuire si voi obtine ceea ce am cerut in aceasta rugaciune de 9 zile.Eu cred cu tarie ca Tu nu ma vei lasa si am mare incredere ca petitia mea va fi rezolvata prin credinta si increderea mea in Tine. 

Sper sa imi transformi toate durerile, munca, necesitatile, problemele in cai de purificare a vietii mele necredincioase. Adu fericire in necazurile mele, libertate inchisorii mele, caci Tu esti salvatorul meu. 

Iti cer sa ma ajuti, sa ma asisti si sa fii cu mine in momentul mortii ca sa imi permiti sa participi la regatul Tau ceresc acolo unde Tu traiesti si domnesti cu Tatal si cu Duhul Sfint in viata fara de sfirsit. Amin

RUGACIUNE ZILNICA

Imaculata Maica a Domnului, Sfinta Maria de Atocha, sanctuar placut al Duhului Sfint, poarta catre imparatia cerului, trezire divina, pentru care, dupa Dumnezeu, toate creaturile traiesc, uita-te la mine cu ochii Tai frumosi ca sufletul meu sarman si orb sa fie luminat si ca harul Tau sa se intoarca la mine. 

Roaga-te pentru mine Fiului Tau, Sfintul Copil din Atocha si roaga-l sa imi implineasca petitia in aceasta zi. Implora-L sa ma ilumineze astfel incit sa recunosc cit de mult am gresit si cit m-am departat de Harul Divin, si sa nu ma mai impiedic in pacatele acestei lumi. 

Gaseste-mi forta necesara pentru a nu mai cadea si a nu face operele diavolului si pazeste-ma de foamea carnii. Da, Mama iubita am dreptate cind ma gindesc ca nimeni din cei ce au cazut inaintea Ta nu a fost ignorat. 

Cu aceasta siguranta astazi cad in genunchi pt. a implora intercesiunea Ta la Fiul Tau Sfint, caci cred ca El imi poate da solutia la toate problemele datorita compasiunii Sale, si succes in necesitatile mele materiale si spirituale. 

Aceasta implor pe Fiul Tau iubit Copilul din Atocha. Cer cu toata inima ca, daca petitia mea este spre binele meu si are aprobarea Ta, sa mi se daruiasca cererea ....si daca nu este spre binele meu sa imi daruiesti intelegerea motivului si sa Te pot servi cu toata viata mea invatind sa port peste tot lucrarea Ta pina la o moarte sfinta. Amin

ZIUA INTII

Copil din Atocha

Copil prodigios

Copil divin

Copil iubitor

Copil din Atocha

Copil iubitor

La picioarele Tale iti cer Atotputernice
Ca toate necazurile sa imi fie transformate in bucurie
Caci Tu esti si Tatal meu, salvarea si odihna mea

PRIMUL MIRACOL

In februarie 1829 Maxima Esparza a fost pusa in inchisoare in satul Encarnacion, exact in zilele in care se celebra sfinta Maria din Candelaria; din cauza manierelor sale proaste a fost pusa in inchisoare in total de 3 ori. Fiind eliberata a plecat spre Durango, dar si acolo a fost pusa in inchisoare pentru un an.

Neavind pe nimeni sa o ajute s-a rugat cu credinta in inima catre Sfintul Copil din Atocha, care a ascultat-o cu bunavointa si a scos-o din inchisoare, caci nimeni altcineva nu ar fi vrut sa o ajute. 

Sfintul Copil imbracat ca un tinar print a vizitat-o in inchisoare si i-a dat piine in numele Mamei Sale spunindu-i ca in aceeasi amiaza o va aduce in fata unui judecator care o va elibera si aceasta a surprins-o caci intr-adevar s-a intimplat,dar cu conditia ca ea sa se duca direct acasa. 

Facind acest lucru a pornit spre satul sau, dar s-a ratacit in timpul noptii in drumul spre Fresnillo.Ghidul sau spiritual ce ii aratase calea disparuse, dar stiind ca mama sa era Sfinta Maria de Atocha si numele copilului era Manuel de Atocha a mers cu aceste nume in minte toata noaptea, iar dimineata a ajuns in Fresnillo. 

Auzind acestea mai multe persoane ce se rugasera Copilului Divin au dus-o la casa preotului, iar ea povestind tot ce i se intimplase, a fost dusa in sanctuarul bisericii ce adapostea o statuie a Pruncului de la Atocha si a Mamei Sale. Cind femeia, Maxima, a ajuns acolo a ingenuncheat si a plins multumindu-I Copilului Sfint pentru miracolul facut, povestind tuturor ce miracol a facut EL Nino de Atocha din sanctuarul de la Plateros.

PRIMA RUGACIUNE

 

Copil gratios din Atocha, suveranul arcai supremului sanctuar, Te salut si Te onorez in aceasta prima zi si Iti ofer aceste 3 rugaciunI Tatal nostru, si aceste 3 rugaciuni Bucura-Te Marie impreuna cu cite o Slava Tatalui, in memoria primei clipe in care Fecioara Maria, mama Ta, a primit vestea buna de la arhanghelul Gabriel, iar acesta mult bucurindu-se a spus:"Bucura-te Marie plina de har Domnul este cu Tine".

Tu esti salvatorul persoanelor ce sint disperate. Te implor iubitule Copil din Atocha sa imi daruiesti ce Iti cer in aceasta Novena de 9 zile si sa-mi auzi rugaciunile si cererea. 

Ii chem ca intermediari pe sfintii ingeri pe care Tu i-ai pus ca pazitori si gardieni ai oamenilor. Sper ca prin harul Tau sa pot parasi aceasta lume cu sfatul Tau si sa obtin prietenia Ta nemuritoare si o moarte fericita pentru a fi cu Tine in gloria fara sfirsit.Amin. 

 

RUGACIUNE ZILNICA

(se face dupa cerere.)

Dupa cerere, trebuie spusa o rugaciune cu rozariul in onoarea sfintei Maria de Atocha.

RUGACIUNE FINALA ZILNICA

Puternic Copil din Atocha, Dumnezeu ce a facut pe om pentru mintuire, Bunatatea mea, de o Frumusete ce nu a mai existat, Incintarea inimii, singurul meu Stapin si Fericirea tuturor creaturilor, cine daca nu Tu, divine Manuel va fi Fintina beneficiilor mele, Tatal Compasiunii, si singurul Dumnezeu adevarat, Iertarea pacatelor noastre si Cel pe care pot intotdeauna sa ma bazez in problemele si necazurile mele.

Fie ca ingerii sa Te adore la fel ca si toate creaturile. Fie ca locuitorii cerurilor si ai pamintului, ingerii, spiritele celeste, sfintii din cer, toti de pe pamint, mineralele, plantele, animalele si toti omaenii sa Te adore. Orice materie vie traieste in Tine. Rugaciunile mele catre Tine sint perpetue.

Oh sfinte Copil din Atocha Tu imi stii problemele, necazurile si nevoile, caci nimic nu poate fi ascuns de Tine. Catre Tine, Copil Puternic imi prezint petitia, necesitatile si durerile cu incredere ca le vei accepta si ca imi vei darui solutia. 

Tu poti sa-mi daruiesti fericirea de care am nevoie in viata. Tu esti cel ce imi converteste minia in speranta, Tu esti mediatorul dintre Tatal si oameni, Tu ne binecuvintezi zilnic, in fiece ceas, in fiecare secunda cu atita bunatate, beneficii carora nu sintem capabili sa le raspundem asa cum ar trebui.

Si acum, gasindu-ma in prezenta Ta iti implor bunatatea si iertarea caci Tu esti autorul vietilor noastre si Tie iti datoram venirea noastra la viata. Tu ai instituit Sfintul Sacrament ca o penitenta pentru a ne purifica sufletele prin iertarea pacatelor si pentru a ne darui inapoi prietenia cu Tatal Tau Ceresc.

Iti ofer aceste rugaciuni pentru ca Tu la rindul Tau sa le prezinti Tatalui Tau Sfint. O cer si pentru sufletele din purgatoriu pentru a obtine indeplinirea dorintei de a avea mereu sfatul Tau Copil Divin din Atocha, cel pe care il dai credinciosilor. 

Fie ca prin compasiunea Ta sa fim capabili sa ne bucuram de compania Ta in ceruri, cu Tatal si cu Duhul Sfint cu care domnesti si vietuiesti in vecii vesnici.Amin .

Read More

ZIUA TUTUROR SFINTILOR

Sarbatoarea Tuturor sfintilor- Noiembrie 1

Una dintre cele mai interesante zile din calendar este cea in care toti sfintii sint onorati. Iata citiva mai jos:

El Nino de Atocha- invocat pentru eliminarea obstacolelor
St. Brigid- pt.inspiratie, creativitate, vindecare
St. Anton de Padova- facator de minuni, pentru gasirea obiectelor pierdute, copii
St. Theresa- pt. ajutor rapid (Mica Floare arata-ti puterea in acest moment!)
St. Martin de Porres- stringe fonduri, probleme cu animalele, vindecari si probleme ale parului
St. Dymphna-boli mentale, stress
St. Juda Tadeul- cazuri imposibile
St. Michael- protectie
St. Rita- probleme in casatorie, cazuri imposibile
St. Roch- animale, mai ales ciini
St. Barbara- curaj, independenta, exorcism,
St. Expedito- pt. a grabi lucrurile, impotriva lenei, toropelii mentale si fizice
St. Francis- pace, meditatie,animale, copii, puritate, minuni
St. Nicolae- generositate, familii, casatorie
St. Lazar- vindecare in cazuri grele
Fecioara din Guadalupe- protectie extrema, iubire materna

Read More

LA CHIŞINĂU: SEMNUL PE CER AL STELEI BETLEEMULUI !

sursa Moldova noastra

ianuarie 14 2009 - 21:09 (Centrul MDN)

Domnul Dumnezeu lucrează şi în aceste vremuri tulburi, vremuri în care răcirea inimilor a cuprins întregul neam ortodox. Prin arătări şi vedenii minunate Hristos Mîntuitorul, capul Bisericii Ortodoxe, ne însufleţeşte necontenit cu netrecătoarele sale cuvinte: „[...] voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18).

Întrucît lumina nu se aprinde ca să fie pusă sub obroc, credem că este de datoria noastră să scoatem la lumină un eveniment ieşit din comun care s-a petrecut ieri, 7 ianuarie, la Colindul de Naşterea Domnului, astfel ca toţi fraţii şi surorile întru Hristos să afle despre aceasta. Începem cu lămurirea aspectului tehnic al întîmplării:

Ca în fiecare an, procesiunea praznicală a fost imortalizată de situl ortodox „Moldova Noastră” cu un aparat de fotografiat Canon S5 IS. S-au făcut peste o sută de fotografii dintre care o parte au fost publicate pe sit pentru ca cititorii noştri să poată vedea cum a avut loc Colindul despre care am anunţat din timp.

Ziua de 7 ianuarie (25 decembrie după calendarul bisericesc) a fost o zi destul de rece, dar cu mult soare, ceea ce i-a bucurat pe creştinii participanţi la Colind. Chiar de la începutul procesiunii am sperat că şi de această dată Domnul se va milostivi de turma sa şi ne va trimite zăpadă din cer, aşa cum minunat s-a întîmplat anul trecut. Odată ajunşi la capătul manifestaţiei creştineşti am constatat, ce-i drept, cu regret, că Dumnezeu nu ne-a încîntat cu ninsoarea mult aşteptată, bineînţeles, nevrednicia şi căldicia noastră fiind principala cauză. Totuşi noi, creştinii, am rămas adînc împliniţi duhovniceşte de săvîrşirea Colindului de Crăciun, întru slava şi mărturisirea lui Dumnezeu.

Tainice sînt însă căile Domnului! Trecînd în revistă, spre publicare pe sit, fotografiile făcute la Colind, am descoperit, la început cu nedumerire, apoi cu bucurie lină şi lacrimi pentru nevrednicia noastră, că toate fotografiile în care apare soarele de pe cer, acesta are o formă neobişnuită şi anume: exact forma Stelei cu opt colţuri - "steaua Maicii Domnului" - (care se prelungesc în opt raze, după cum se poate vedea mai jos), la fel ca Steaua care a fost purtată de creştini pe parcursul Colindului!

Muşcaţi însă fiind de scepticismul care ne caracterizează, am făcut un experiment simplu pentru a ne convinge de autenticitatea semnului arătat pe cer: în aceleaşi ore ale zilei următoare, înarmaţi cu acelaşi aparat de fotografiat, fără a ajusta în vreun fel parametrii săi folosiţi în ziua precedentă, am imortalizat soarele care atîrna pe cer. Ei bine, de data aceasta, soarele apărea în poze avînd forma sa obşinuită – rotundă. Este de menţionat şi faptul că la fotografierea din timpul Colindului nu s-au folosit nici un fel de efecte speciale cu care aparatul de fotografiat este înzestrat.

Nu putem înţelege fenomenul înregistrat decît ca un semn suprafiresc, inexplicabil nici prin „întîmplare” (fotografiile s-au făcut pe parcursul tuturor celor trei ore cît a durat colindul şi fotografiile care surprind semnul sînt făcute la diferite momente şi din diferite racursiuri de către neprofesionişti care, bineînţeles, nu erau conştienţi de semnul acesta), nici prin diferite efecte ale obiectivului aparatului (deoarece a doua zi fenomenul nu s-a repetat la aceiaşi parametri ai aparatului).

ASTFEL, FRAŢILOR, PUTEM CONSTATA URMĂTOARELE:

• Acest semn s-a arătat în ziua sărbătoririi Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos (după calendarul ortodox, fireşte, adică pe data de 7 ianuarie a calendarului apusean, ceea ce corespunde zilei de 25 decembrie a calendarului ortodox).

• Acest semn s-a arătat tocmai pe parcursul orelor în care s-a desfăşurat Colindul de Crăciun care a fost săvîrşit de creştinii adunaţi cu scopul de a sărbători Naşterea (Întruparea) Dumnezeu-Fiului şi de a mărturisi în acest fel lucrarea neîncetată a Bisericii Ortodoxe în lume – în cazul nostru – în Moldova. După cum este statornicit aici, prăznuirile de obşte (în văzul lumii profane) – Drumurile Crucii, procesiunile de sărbătoare – de Paşti şi de Crăciun – se fac exclusiv de creştinii din Mitropolia Chişinăului şi Moldovei, Patriarhia Moscovei.

• Anul trecut, după un decembrie fără zăpadă, în ziua din ajunul Naşterii Domnului (6 ianuarie) a început să ningă pentru prima dată în acel an. Ninsoarea a devenit mult mai abundentă a doua zi, exact în momentul începerii Colindului, astfel arătîndu-se tuturor voia lui Dumnezeu. În acest an însă voia Domnului (care s-a arătat prin semnul Stelei) nu s-a arătat tuturor – creştinilor şi necreştinilor. Spre deosebire de anul trecut, acest semn îl vor afla în special doar creştinii, deoarece acest semn se difuzează exclusiv prin mijloacele de informare creştineşti, iar necreştinii nu sînt deloc interesaţi în difuzarea acestui fapt.

După părerea noastră, iată care sînt cele cîteva concluzii asupra celor întîmplate:

1. Dumnezeu, în marea Sa milă, nu ne-a părăsit. El rămîne, aşa după cum ne-a încredinţat, cu Biserica Sa, adică cu neamul creştinesc - poporul şi ierarhii binecredincioşi - pînă la sfîrşitul veacurilor.

2. Dumnezeu Mîntuitorul ne arată vădit că nevoinţa mică de tot pe care o facem noi, creştinii, întru mărturisirea şi cinstirea numelui Său îi este bineplăcut.

3. Sărbătorirea Naşterii Mîntuitorului anume după calendarul ortodox – aşa cum au statornicit Sfinţii Părinţi călăuziţi de El în Persoana Duhului Sfînt - îi este bineplăcută lui Dumnezeu. Aceasta, însă, nicidecum nu înseamnă că Dumnezeul cel Atotmilostiv respinge sărbătorirea pe care o fac credincioşii sinceri din Bisericile canonice care urmează calendarul apusean, necreştin. Dumnezeu, în nemărginita Sa dragoste pentru omul neputincios, dă dovadă de pogorămînt, prin Iconomia Mîntuirii. Bineînţeles, aceasta nu se referă la aşa-numiţii „clerici” ai organizaţiei antiortodoxe autodenumită „mitropolia Basarabiei”, deoarece ei ştiu cu toţii că fac lucrarea dezbinării Bisericii lui Hristos, lucrare de care vor da răspuns la înfricoşătoarea Judecată.

4. Calea pe care ne îndreptăm aşa cum putem, cu căderi şi ispite, este calea Ortodoxiei nemincinoase şi Dumnezeu ne întăreşte în lucrarea pe care o facem noi, poporul Său.

În final, aducem în atenţia dvs. un cuvînt de întărire şi luminare duhovnicească din partea părintelui Serafim Rose:

„Durerea inimii este condiţia creşterii duhovniceşti şi a arătării puterii lui Dumnezeu. Tămăduirile şi celelalte minuni se întîmplă celor deznădăjduiţi, inimilor îndurerate, dar care totuşi continuă să se încreadă şi să nădăjduiască în ajutorul lui Dumnezeu. Atunci lucrează Dumnezeu. Lipsa (parţială) a minunilor din ziua de azi arată lipsa durerii inimii din oameni şi chiar din mulţi creştini ortodocşi – prinşi de răcirea tot mai mare a inimilor din vremurile de pe urmă”. (extras din minunata carte „Viaţa şi lucrările părintelui Serafim Rose”, de ierom. Damaschin).

După cum spune Sfîntul Apostol Ioan în întîia sa epistolă sobornicească, aşa spunem şi noi: "Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină. (1Ioan 1:3-4)"

+ + +

Iată fotografiile originale, neprelucrate:

Iată fotografiile făcute a doua zi, în aceleaşi ore, cu acelaşi aparat (cu aceiaşi parametri):

HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU !

Read More