Vaporul fantoma de pe Dunare

“Dunare, Dunare, drum fara pulbere...”

Putini sunt cei care cunosc istoria Dunarii, din primele clipe ale consemnarii in cronici, pe cand purta numele de Donaris si era fluviul sacru al dacilor si pana la ora actuala, cand traficul este perturbat din cauza atator modificari si cand fauna tinde catre zero, unele specii de pesti disparand de mult.

Oare cati au citit romanul de exceptie al scriitorului maghiar Jokai Mor, in care eroul, satul de compromisurile pe care trebuia sa le faca pentru a se mentine in societate, se retrage pe o insula din Dunare, insula pe care o concesionase pe numele iubitei sale, pentru o perioada de 99 de ani?

Si cate astfel de insule erau pe vremuri, asta nu se poate sti i decat din arhivele vechi, pentru ca cele mai multe au disparut intre timp.

Mii de ani Dunarea a mijlocat legaturile acestui pamant cu restul lumii, asigurind transportul marfurilor in amonte, catre Viena sau in aval, catre Marea Neagra si apoi catre Bizant.

Si tot aici pe Dunare, a inflorit contrabanda. Cu alimente si arme, in timp de razboi, cu marfuri prohibite si de lux, in perioade de liniste. La ora actuala nu mai sunt multi batranii pe care sa-i asculti povestand intamplari minunate din vremuri rupte din istorie.

Toti tinerii fie pleaca pe alte meleaguri fie se angajeaza in alt domeniu decat transportul si comertul fluvial.

Miron Tinjala a iesit la pensie de pe santierul de la Orsova in urma cu aproape 17 ani.

Isi poarta cei 78 de ani cu mindrie, ca un capitan de cursa lunga pe bordul navei proprii.

Iar cei care au timp si-l asculta, isi dau seama ca omul este o enciclopedie imensa a intamplarilor care au avut loc pe Dunare. Inca mai stie numele tuturor vapoarelor care aveau curse regulate intr-un timp, ba chiar si pe al capitanilor si al unora din mateloti.

Acum priveste trist Dunarea care, parca asemeni lui, isi poarta povara batranetii, dar a unei batraneti necajite.

“A intrat in ceata si nu a mai aparut”

Incet, povestea prinde contur. Mai intii lent, apoi vorbele capata viata, capata nume, chipuri.

“Sa fii fost prin `32 - `33, nu mai tiu minte exact. Oricum, era in perioada grea pentru toate tarile, deci si pentru tara noastra.

Eu aveam numa ca la 7 – 8 ani si imi petreceam ziua prin port, sa mai ajut si eu. Ma trimiteau oamenii sa le cumpar de cate unele sau le vindeam apa sau limonada.

Chiar si cand erau greve ma duceam, ca atunci cistigam bine si ma plateau si muncatorii si jandarmii care-i pazeau. Da` nu toti o duceau greu atunci. Unii bogati se plimbau cu vaporu` pe Dunare. Si acu` tiu minte, era un vapor austriac. Trecea in sus si in jos.

Zgomotele petrecerilor de pe vapor se auzeau pana la malul unde muncatorii cereau bani de piine pentru copii si primeau bastoane si zile de puscarie. Si in timp ce oraselele de pe malul Dunarii pareau cufundate in bezna, vaporul era luminat ca ziua.'

“Parea ca e o stea pe ape, asa de lumina aveau. Mergeam noaptea ca sa ne uitam cand trece vaporul si sa ascultam muzica, asa era de frumos”.

Si in timp ce pe mal se murea de foame, pe vapor se auzeau clinchete de pahare cu sampanie si risete de femei fericate, fara grija zilei de maine. Apoi, intr-o noapte, pe o ceata densa, Steaua a disparut, pur si simplu.

“A intrat in ceata si nu a mai aparut.

Nimeni nu a mai auzit nimic de ea si nici nu au existat resturi care sa ateste vreun naufragiu”.

Unii spun ca s-ar fi ciocnit cu un slep bulgaresc care facea contrabanda, altii spun ca s-a lovit de niste colti de stinca ce aparusera la suprafata din cauza secetei din acea vara.

Iar altii spun ca vaporul ar fi fost scufundat de capitanul care suferise o deceptie in dragoste cu una din doamnele de pe cursa sa. Nimeni nu are curajul sa spuna ca vaporul a disparut in ceata. Cert este doar ca nu a existat nici un supravietuitor, nimeni care sa povesteasca ce s-a intamplat in realitate.

Accident fluvial sau bucla temporala?

Cu toate ca de atunci imprejurimile s-au schimbat foarte mult, din cand in cand, vasul austriac isi face simtita prezenta.

“Unii spun ca l-ar fi vazut, ba chiar ca uneori le apare capitanul, Heinrich, pe dinainte, da` eu doar i-am auzit sirena si clinchetele de pahare care ma ameteau cand eram mic. Si asta s-a intamplat de mai multe ori in viata asta pacatoasa a mea.

O fi vreo minune dumnezeiasca sau vreo facatura a Diavolului, eu asta nu stiu, ca eu is om cu putina carte”.

Ce s-a intamplat cu ramane o enigma pentru toata lumea. Cei indrazneti spun ca vaporul a intrat intr-o alta dimensiune, poate intr-un punct de bucla temporala in care timpul sta pe loc pentru vas si pentru pasagerii preferentiali.

Ca Dumnezeu a auzit blestemele celor sarmani si pumnii strinsi pe care parintii ii aratau de fiecare data cand vasul de lux trecea pe Dunare.

Dar cum Dumnezeu nu isi poate distruge propria creatie, iubindu-i pe toti la fel si acordind tuturor o aceeasi sansa la mintuire, a deschis o poarta a timpului pentru cei care au sfidat legile omenesti.

Autor: Carmina

corectat de cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Posted in: enigme,paranormal,romania pitoreasca