SATUL DE DEMULT

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

TERITORII INTERZISE ÎN ROMÂNIA: CODRUL TODORUȘELOR

Mistere

„De 21 de ani locuiesc la oraş, dar aceste două decenii nu m-au făcut să uit nici satul meu natal, frumuseţea lui, şi nici unul dintre cele mai ciudate locuri pe care le-am întâlnit vreodată.

M-am născut în Stroeasca, un sat de munte din nordul judeţului Buzău; de la noi, din curte, în dimineţile limpezi, se vede vârful Siriu. Şi despre acesta există o mulţime de legende şi de credinţe ciudate, dar locul straniu despre care m-am decis să vă scriu este altul.

La nord de Stroeasca, peste o culme muntoasă căreia i se spune Casa Hoţilor, începe un drum forestier. Este singura legătură cu lumea a unui cătun, Puţul Vechi, aflat la nu mai mult de trei kilometri de sat. Pe vremea copilăriei mele, acolo nu mai locuiau decât vreo douăzeci de familii.
Când eram puşti, cea mai mare distracţie a băieţilor din sat erau excursiile până în Puţul Vechi, dar nu pe drumul forestier, ci de-a dreptul prin locul cel mai periculos din împrejurimile noastre, Codrul Todorușelor.

Câte poveşti n-am auzit despre această pădure…
Bunicul îmi spunea că, pe vremurile străbunicului său, codrul primise acest nume deoarece în noaptea de Todorușe a unui an din secolul trecut, deasupra pădurii fuseseră văzute lumini ciudate şi toţi sătenii fuseseră convinşi că erau Sân Toaderii care se întâlneau cu Rusaliile.
– Măi băiete, îmi mai spunea bunicul, tu, dacă ai de gând să te duci pe acolo, să mergi doar la amiază şi să ai mereu o cruce la tine… Noaptea, să nu calci prin codrul acela, cum fac copiii fără minte! Unchiul tău era om în toată firea şi tot s-a dus noaptea în pădure, să pună capcane; nu s-a mai întors…

Am fost şi eu un copil fără minte; încă de pe la opt, nouă ani, am început să intru cu băieţii în pădurea cu pricina. Treceam de Casa Hoţilor, unde se află ruinele unui adăpost al haiducilor şi, în loc să o luăm pe cărare, coboram în valea în care se întinde codrul.

Este cea mai stranie pădure pe care am văzut-o în viaţa mea. Aşezată într-o căldare stâncoasă, locul cel mai misterios şi, în acelaşi timp, cel mai periculos este mijlocul ei. Dar surprizele nu lipsesc nici până acolo: în primul rând, de fiecare dată când am intrat în el, codrul era de o tăcere înspăimântătoare. Parcă nici o vieţuitoare, nici măcar o pasăre n-ar fi vrut să locuiască sub crengile sale.

Fie vară, fie iarnă, cu cât te apropii de centru, temperatura este tot mai puţin influenţată de exterior, iar în mijloc, în plină lună decembrie, noi, copiii, eram nevoiţi să ne scoatem cojoacele din pricina căldurii.
Acolo, în miezul pădurii, este o văiugă în care se află o porţiune stâncoasă; nu există nici un izvor, dar se aude în permanenţă şipotul unor ape subterane. Printre acele stânci, eu şi Nicu, prietenul meu cel mai bun din copilărie, am descoperit intrarea în lumea misterioasă de sub pădure.

Era într-o zi de primăvară, în 1974 sau ’75…. În noaptea dinainte avusesem parte de-o furtună zdravănă. Pe la prânz, am ajuns în văiugă şi am găsit un stejar doborât de vânt; o parte din trunchi, în cădere, mutase un bolovan şi, în locul acestuia, am găsit un puţ. Era de fapt o groapă, cu diametrul de aproape trei metri, mascată până atunci de acea piatră uriaşă.

Aveam vreo 14 ani şi eram amândoi curioşi din fire. Ne-am holbat ce ne-am holbat, apoi, a doua zi, am venit cu o frânghie din sat şi ne-am coborât în puţ. Şi acum îmi amintesc scena: pe măsură ce coboram, se făcea tot mai cald, de parcă eram acasă, lângă sobă. Dar cel mai ciudat era faptul că o lumină – verzui-fosforescentă aş spune astăzi – părea să izvorască de-a dreptul din pereţii puţului; aceştia, n-am să uit niciodată, erau săpaţi în stâncă, dar atat de bine săpaţi, încât n-am găsit nici o asperitate de care să ne agăţăm.
La vreo 4-5 metri adâncime, am dat de o galerie şi am pornit-o la dreapta ei. Aceeaşi lumină ne înconjura, venind de peste tot şi de nicăieri. Am mers mai bine de 100 de metri până am dat de o sală imensă.
Vă rog să mă credeţi, nu exagerez cu nimic, nu era deloc mai mică decât sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Capitală. Şi era toată săpată în piatră, dar cu zidurile finisate uimitor de bine.
În aceeaşi lumină verzuie am văzut, pe ambele laturi ale sălii, un fel de mese, tot în piatră săpate. Pe fiecare dintre ele era aşezat un schelet…
Atunci am îngheţat de frică: erau schelete, păreau umane, numai că… aveau cel puţin trei-patru metri lungime. Altfel spus, fiinţele acelea avuseseră de două ori înălţimea unui om normal.
Nu mai ţin minte dacă eu sau Nicu am luat-o primul la fugă. În orice caz, am urcat pe frânghie cu o viteză demnă de un soldat al trupelor de elită…

Când am ajuns acasă, eram prea îngrozit ca să tac din gură. Eu credeam că găsisem scheletele haiducilor şi i-am povestit totul tatei. După ce am încasat o bătaie zdravănă, l-am văzut pe tata îmbrăcându-se şi plecând către unchiul meu Vasile, care era şeful postului de miliţie din sat.
A doua zi a început nebunia. Unchiul Vasile ne-a descusut, pe mine şi pe Nicu. După ce i-am povestit tot şi am mai încasat câteva palme, ne-a trimis acasă şi ne-a zis că, dacă vrem să nu le facem necazuri părinţilor, să uităm tot ce am văzut în codru.

În dimineaţa următoare, m-a trezit zgomotul unor camioane. Când am ieşit în grădină, nu mi-a venit să-mi cred ochilor; aproape o sută de soldaţi, înarmaţi şi încolonaţi, porniseră către pădure. Pe la prânz au început să apară Dacii din acela negre, despre care tata îmi spusese că-s ale „securiştilor”.

Doar în câteva săptămâni, Casa Hoţilor a fost împodobită cu un radioreleu.
Acesta era pretextul sosirii securiştilor la noi în sat: ridicau un „obiectiv strategic”. De la unchiul Vasile n-am reuşit să aflăm decât că accesul în toată zona din nordul satului fusese interzis şi că urma să sosească un grup de arheologi de la Bucureşti.

Cele câteva familii din Puţul Vechi au fost strămutate în Stroeasca în acelaşi an.
În toamnă eu am plecat la Buzău, unde am urmat liceul. Prin sat veneam doar în vacanţe: lucrurile nu se schimbaseră în nici un fel.

Nimeni nu mai intra în pădure, toată zona fiind îngrădită cu sârmă ghimpată şi păzită zi şi noapte. În plus, teama pusese stăpânire pe toată lumea: rarele discuţii despre cercetările făcute în pădure se făceau în şoaptă, de parcă securiştii ar fi pus microfoane până şi în cârciuma satului.

În 1981, am intrat la Politehnică, în Bucureşti.
În anul trei, am fost prieten cu o colegă de grupă, Narcisa Dragnea; într-o seară m-a invitat la ea acasă şi cu acea ocazie i-am cunoscut pe ai ei.
Ca să nu fac vreo gafă în discuţii, mi-a spus că tatăl ei e ofiţer de Securitate.
Domnul Dragnea era un tip la vreo 55 de ani, înalt şi slab, foarte politicos şi foarte interesat de persoana mea. Când i-am spus că sunt născut în Stroeasca, a rămas blocat:
– Stroeasca… din Buzău?
– Da. Aţi fost pe la noi?
– Da, de câteva ori…

După mai multe pahare de palincă, îmbujorat şi înveselit, mi-a mărturisit că mă place foarte mult, că ar vrea să mă văd mai mult cu Narcisa… Apoi a schimbat subiectul şi mi-a povestit că a fost la Stroeasca cu prilejul construirii radio-releului. 

După alte pahare de palincă, mi-a spus adevărul:
– Măi, băiete, acolo, la voi în sat s-a descoperit ceva uluitor. În pădurea aia a voastră e o reţea de galerii subterane, săpate în granit, care însumează opt kilometri pătraţi! Sunt săli de două sute de metri lungime! Şi ştii care-i problema? Nu le-a săpat nici Burebista, nici Decebal, nici Traian! Sunt mult mai vechi, băiete! S-au făcut teste: datează de mai bine de şase milenii!

Sunt îngropaţi acolo câţiva din constructori: nici în basme n-ai întâlnit asemenea fiinţe! Aveau mai bine de trei metri înălţime… N-ar trebui să vorbesc despre aşa ceva, dar oricum n-ai să mă crezi: nu erau oameni, băiete! Semănau cu noi în aceeaşi măsură în care semănăm noi cu cimpanzeii. Şi sub galeriile alea ştii ce se află? Nu? Nici noi nu ştim, fiindcă sub piatră se află un planşeu făcut dintr-un fel de metal pe care încă nu l-am străpuns…
Dar ce se află acolo, sub galerii, este radioactiv… Vezi în ce sat interesant te-ai născut? Nici nu ştii tu cât e de interesant…

Bineînţeles că m-am arătat uimit, apoi chiar neîncrezător, ca să nu devină suspicios. M-am despărţit de Narcisa în 1988.

Pe domnul Dragnea l-am mai văzut o singură dată, în 1994: firma la care lucram pe atunci a avut legături cu un S.R.L. patronat de nimeni altcineva decât de tatăl fostei mele prietene. Am stat la o cafeluţă, dar, când i-am
amintit discuţia noastră despre uriaşii din Stroeasca, a negat totul:
– Cred că mă confunzi, băiete… Eu nu ţi-am spus niciodată asemenea tâmpenii! Mă vezi pe mine, om serios, să îndrug basme cu extratereştri îngropaţi pe sub sate?!

În sate nu mai creşte nici grâu, darămite extratereştri! Pădurea Todorușelor e în continuare un teritoriu interzis. Astăzi însă, „băieţii cu ochi albaştri” au devenit mai rafinaţi: au abandonat povestea cu radio-releul şi au trecut la „prospecţiuni geologice”.

La ieşirea din sat dai de-un ditamai gard cu sârmă ghimpată, pe care, din 20 în 20 de metri, e atârnată o plăcuţă: „Accesul strict interzis! Zonă de prospecţiuni geologice”.”

Revista „Destine”, pg. 24-25 Autor: Iulian Dragnea, 42 ani.
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Peșterile României. Descoperiri extraordinare ținute secret (09 05 2014)...

Read More

Tărâmul Uitat

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Vecini cu Domnul - un film despre Ceahlău si oamenii lui...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Seven Natural Caves... Şapte dintre cele mai fascinante peşteri ale lumii se află în România

Romania Megalitica: Seven Natural Caves... Wonders World... of Romania! Şapte dintre cele mai fascinante peşteri ale lumii se află în România

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Trasilvania Istorie Legenda Mister/TRANSILVANIA LEGEND AND MISTERY

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Ada-Kaleh, un colţ de Rai. Orsova. Mehedinti. Tărâmul pierdut. Legende... Enigme... Amintiri...

Romania Megalitica: Ada-Kaleh, un colţ de Rai. Orsova. Mehedinti. Tărâmul pierdut. Legende... Enigme... Amintiri...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Mormîntul unui conducător dac în grota de la Pietrele lui Solomon?

DE GABRIELA DOBRESCU 24/01/2014

• Inginerul braşovean pasionat de arheologie Cristian Pintilie a făcut o descoperire care ar putea rescrie istoria locului

• O boltă zidită în stîncă de mîna omului pare a fi intrarea protejată spre un important mormînt dacic sau spre camera unui tezaur Cetatea dacică de la Pietrele lui Solomon începe să-şi dezvăluie misterele. 

Aproape necunoscută braşovenilor şi studiată prea puţin de arheologi, fortificaţia antică pare să însemne mai mult decît un sistem defensiv, dacă punem la socoteală recenta descoperire a unui braşovean. Pasionat de istorie şi arheologie, inginerul Cristian Pintilie a făcut o incursiune în peşterile săpate în stîncă. Într-una dintre ele a găsit o porţiune zidită.

A săpat, delimitînd astfel o formaţiune boltită. Ce se află în spatele ei, cine şi de ce a închis alveola din inima muntelui, ce vechime are sînt întrebări la care nu se poate răspunde încă, însă cu siguranţă zidul a fost ridicat pentru a bloca o intrare spre ceva despre care nu s-a ştiut nimic pînă azi. Numai specialiştii ne pot spune dacă sîntem în faţa unei mari descoperiri.

Pînă cînd vor străpunge zidul gros şi vor scoate la lumină vestigiile din ceea ce bănuim că ar fi o încăpere de piatră, Cristian a lansat cîteva ipoteze cu privire la destinaţia acelui spaţiu subteran. Cel mai probabil, acolo a fost înmormîntată o mare căpetenie dacă. Sau să fie locul de taină în care dacii din Ţara Bîrsei au ascuns o comoară? 

Monitorul Expres vă prezintă în exclusivitate imagini de la intrarea în ceea ce ar putea fi o descoperire istorică.

Schita cetatii dacice Pietrele lui Solomon

Cetate cu ziduri groase de 6 metri

În zona de la Pietrele lui Solomon se află situl arheologic „Pietrele lui Solomon“, descoperit în 1913 şi studiat de două ori în anii comunismului. Este vorba de o aşezare fortificată din Epoca Bronzului, secolul II Î.H. 

Ceea ce se ştie cu siguranţă este că în anul 106 d.H., cetatea a fost distrusă, în timpul ultimului război daco-roman. Istoricii spun că în această cetate se adăpostea populaţia dacă din împrejurimi atunci cînd năvăleau duşmanii.

Primele săpături le-a făcut cronicarul sas Julius Teutsch (1867-1936), acum un secol. Geograful Erich Jekelius nota şi el că, în trecut, locului i se spunea Cetatea lui Solomon. Alte lucrări au fost făcute în anii ’50 şi ’80. 

S-a constatat o continuă locuire a cetăţii pe întreaga durată a neoliticului, epocii bronzului şi a fierului. Este greu astăzi să identificăm contururile cetăţii şi elementele care o compuneau, dar, cu puţină imaginaţie şi cu ajutorul lui Cristian, putem vedea cu ochii minţii faimoasa cetate antică.

Se ştie că era compusă dintr-o incintă împrejmuită cu ziduri, val de pămînt şi palisade, pe care îşi făceau rondul străjile şi unde se organizau lupte. Zidurile sînt impresionante. Conform „Repertoriului arheologic al judeţului Braşov“ întocmit de Florea Costea, „în total, zidul are o grosime ce depăşeşte şase metri“. Numai stratul care înconjoară umplutura are 1,5m .

Sistem defensiv ingenios

S-au mai găsit şi urme de stîlpi de lemn verticali, groşi de 20-25 cm, care constituiau parapete duble. Cristian explică structura fortificaţiei din buşteni. „Trecerea era blocată de palisade din trunchiuri de copaci de dimensiuni mici şi medii, aliniate vertical, fără spaţii între ele. Trunchiurile erau înfipte în pămînt şi erau întărite cu scînduri spre interiorul şi exteriorul cetăţii. Înălţimea lor era de peste trei metri.

Apa pîrîului se strecura pe sub palisadă în interiorul cetăţii“. Capetele palisadelor erau prinse de stînci, astfel că, în faţa unei asemenea bariere, orice atacator s-ar fi lăsat păgubaş. 

„În peretele stîncii dinspre Sud, se pot observa lăcaşurile în care erau încastrate scîndurile, pînă la o înălţime de peste trei metri, pe două rînduri, în perechi“, spune Cristian. Aceste amănunte nu sînt descrise în nicio lucrare ştiinţifică şi, probabil, le-am văzut şi noi de multe ori, dar nu am ştiut ce reprezintă.

În cazul în care asediatorii ar fi oprit apa pîrîului să mai pătrundă în incintă, viaţa în cetate n-ar fi fost afectată. Istoricul Florea Costea arată că, „în stînga pîrîiaşului, pe pantele sudice, se văd clar «cisterne» săpate în rocă, probabil locuri de depozitare a rezervelor alimentare pentru că de apă nu era nevoie a se crea rezervă, pîrîul şi numeroasele izbucuri permanente fiind suficiente pentru a se rezista la asedii oricît de lungi“.

Turnuri de veghe şi lacuri artificiale

Stîncile erau obstacole naturale, astfel că era nevoie de fortificaţii mai ales înspre Şchei (Nord). „Pentru locuitorii cetăţii, stîncile erau poziţionate cum nu se putea mai bine, exact în punctele cardinale. Stînca de la Nord reprezintă o adevărată fortăreaţă. 

Acelaşi lucru se poate spune şi despre stînca de la Vest, străjerii avînd la dispoziţie o mulţime de cavităţi unde se puteau adăposti de vremea rea sau de săgeţile duşmanilor“, spune Cristian care este de părere că trecerea îngustă prin defileu a fost blocată cu bolovani mari, iar spaţiile dintre ei au fost completate cu piatră spartă.

„Zidul era supravegheat la interior dintr-un turn îngust a cărui bază e îngropată sub o grămadă de bolovani. Zidul înalt de 4-6 m era străpuns la partea inferioară de pîrîul care iese din cetate. Resturi din zid se pot observa şi azi“.

Cristian crede că au mai existat cel puţin încă două turnuri, unite între ele prin zid gros de 1 metru. „La baza unuia dintre turnuri se poate observa modul admirabil în care pietrele masive au fost îmbinate ca piesele unui puzzle, fără a se folosi mortar“. Iar într-una din stîncile de lîngă turnuri, se pare că a fost săpată o mică incintă, ceea ce-l duce pe Cristian cu gîndul la un truc ingenios.

„Nivelul suprafeţei incintei cetăţii coboară constant pînă la baza acestui zid astfel că, în caz de asediu, acest zid se putea securiza şi apa se acumula pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp“. Dacă vreun asediator reuşea să escaladeze zidul, nimerea într-o baltă adîncă de cîţiva metri. 

„Stînca dinspre Sud era un veritabil turn de apărare. Partea superioară este crenelată natural, oferind protecţie avansată pe un segment important din drumul care duce spre trecerea dintre stîncile de la Sud şi Est. În plus, lipit de piatra stîncii, a fost ridicat un masiv turn-locuinţă, care supraveghea latura de sud-vest a cetăţii“, susţine iubitorul de enigme arheologice.

Grote-adăposturi

Drumul de strajă era plasat la înălţime, astfel încît santinelele să poată face observaţii în afara cetăţii, mai ales către vechiul Drum al Poienii, „singurul care funcţiona şi în vechime“, după cum precizează Florea Costea. 

Pentru Cristian, cea mai interesantă este stînca estică. „Are o formă piramidală şi prezintă o mulţime de fortificaţii naturale: grote, adăposturi, iar partea din vîrf e un veritabil turn de observaţii. Partea dinspre interiorul cetăţii se prezintă sub forma unui perete aproape vertical pe care sînt amplasate trei grote.

Cea aflată la înălţime este amintită în lucrarea «Peşteri din România», ca fiind o peşteră de dimensiuni reduse, care nu prezintă importanţă ştiinţifică sau turistică prea mare. Însă, la o privire mai atentă, se observă faptul că intrarea în grotă a fost amenajată pentru a trece neobservată“, precizează Cristian, căruia nu-i scapă niciun amănunt.

A mai descoperit că în faţa grotei sînt două plăci de piatră, care cîndva o ascundeau privirilor indiscrete. Cristian a mers în grota scundă pe genunchi, vreo şase metri. Apoi a ajuns într-o incintă care „asigură condiţii prielnice locuirii“. 

„Focul ar fi încălzit repede spaţiul, iar intrarea strîmtă ar fi păstrat căldura în interior. De altfel, pereţii grotei, în porţiunea superioară, sînt afumaţi pe întreaga lungime a grotei, mai ales în porţiunea destinată locuirii“.

Două intrări către aceeaşi încăpere?

Cam aceasta este cetatea de la Pietrele lui Solomon. Junii au mai modificat peisajul, mutînd pietrele dacice ca să amenajeze spaţiul necesar desfăşurării tradiţionalelor serbări. Iar locuinţele dacice de pe terasele din apropierea cetăţii au fost distruse la mijlocul secolului XIX. Totuşi, bolovanii pe care călcăm azi nu sînt simple pietre, ci resturi de fortificaţii pe care numai un ochi priceput le poate asambla într-un plan arhitectural imaginar.

În urma cercetărilor din anii 1960 şi 1984, aici s-au descoperit obiecte din metal, piese din import greco-romane şi imitaţii ceramice. Ceramica e comună, dar şi de lux, vasele fiind vopsite cu alb sau cu roşu, cu motive geometrice. Cristian Pintilie a avut curaj să meargă mai departe de ceea ce se vede. 

Măsurînd distanţa dintre cele două grote săpate la baza stîncii din incinta cetăţii, s-a întrebat ce destinaţie puteau să aibă şi dacă nu cumva comunică între ele, deschizîndu-se, poate, într-o incintă cu o lungime de circa 6 metri.

„Nu au fost săpate pentru a îndeplini funcţia de silozuri, ar fi avut nivelul în interior mai coborît, ca să asigure o protecţie eficientă a alimentelor. Nu au fost săpate nici pentru a fi locuite. S-ar putea spune că au fost începute cu un scop, dar n-au mai fost finalizate“, conchide el. Într-una din grote, Cristian a descoperit ceva ce pare a fi o poartă către inima muntelui.

Mormîntul din stîncă

Iată cum descrie el ceea ce a văzut în grotă: „O porţiune de perete are o culoare mai închisă. Şi altă structură. Este evident că reprezintă o porţiune zidită, alcătuită din pietre prinse cu mortar, iar după aspect, este o zidărie foarte veche. 

Zidul închide o cavitate boltită, care are o înălţime suficientă pentru a permite accesul persoanelor în poziţia ghemuit“. Nu era o poziţie tocmai comodă, deci acea incintă nu era o locuinţă. Dar atunci ce trebuia să fie depozitat aici?

Şi de ce pentru totdeauna, din moment ce intrarea a fost zidită? „După aspect, pare compoziţia clasică a mortarului dacic: var, nisip, lut, paie şi apă. Se poate observa că a fost adăugată şi o importantă cantitate de rocă sedimentară sfărîmată. Cert este că şi acum, după mai bine de 2.000 de ani, rezistă uimitor de bine“, observă Cristian, bănuind că aici a fost înmormîntat un prinţ dac, „din vremea lui Burebista sau chiar anterior.

Şi, de ce nu, poate reprezintă chiar mormîntul conducătorului dac Rubobostes, a cărui formaţiune politico-militară se întindea pînă în apropierea Sibiului şi a cărui capitală se presupune că era în cetatea de la Pietrele lui Solomon“. 

O altă ipoteză ar fi că în grotă se află înmormîntat un mare preot dac, pentru că „Pietrele lui Solomon erau şi atunci un loc cu mare încărcătură spirituală, un loc magic pentru daci“. Ipoteza ar explica de ce nu a fost zidită şi gura grotei: antecamera mormîntului era locul unde puteau fi lăsate ofrandele pentru preotul venerat.

În aşteptarea rezultatelor de laborator

A doua ipoteză ar fi că, între cele două grote şi cea aflată la înălţime, pe partea opusă a stîncii, există un tunel către exteriorul cetăţii. Pentru evacuarea oamenilor sau pentru a transfera armata într-un punct surpriză pentru inamic.

 „Lungimea tunelului ar fi de 50-60 m, iar diferenţa de nivel între intrare şi ieşire este de circa 30 m. Intrarea în tunel a fost zidită, probabil după căderea cetăţilor din Munţii Orăştiei şi apropierea trupelor romane, ca măsură de siguranţă“, crede Cristian care nu exclude nici posibilitatea ca acel zid ascuns în grotă să fie o construcţie a naturii, care a aşezat bolovanii într-o formaţiune uimitor de regulată.

Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului de Istorie Judeţean Braşov, a văzut cîteva imagini cu misteriosul zid şi crede că este vorba despre ceva făcut de mîna omului. „Pare o intervenţie antropică, natura nu lucrează cu forme regulate. La ce servea, e greu de spus“, spune istoricul. 

Ceea ce ştim cu siguranţă e că fortificaţia de la Pietrele lui Solomon avea caracter militar, politic, administrativ şi religios, ocupa mai bine de 3 hectare şi adăpostea cel puţin un detaşament de militari, de 250-300 de soldaţi. În jurul fortăreţei locuiau civilii.

Acum 2.000 de ani, la Pietrele lui Solomon a înflorit o aşezare dacă puternică, cu atît mai mult putem să ne aşteptăm la măsuri speciale de securitate, pe care le cunoşteau doar militarii. Descoperirea lui Cristian Pintilie ar putea fi intrarea într-un buncăr, într-un mormînt al unui comandant sau o cameră de tezaur. 

Norocosul arheolog amator a luat probe de mortar din grotă, ca să le trimită la analize, la Cluj. Dacă se va dovedi că zidul are o vechime considerabilă cu conotaţii istorice, arheologii vor dărîma zidul şi vor pătrunde în camera secretă din stîncă. Ceea ce va fi, sperăm, descoperirea, secolului pentru istoria românilor. (Fotografii din colecţia Cristian Pintilie)

Morminte speciale pentru nobilii daci

• Dacii nu credeau în moarte, nici măcar în reîncarnare, erau convinşi că sînt nemuritori. „Credinţa lor este că nu mor, ci că acela care piere se duce la Zalmoxis“, spunea Herodot. Ca ritual de înmormîntare, dacii au practicat incinerarea în perioada veche a fierului. 

După trei zile de ospăţ, corpul era ars în cuptoare speciale sau pe locul înmormîntării. Mai tîrziu, în secolul I î.Hr., au început să-şi înhumeze morţii, dar numai copiii şi persoanele cu statut social important (tarabostes).

Urna cu cenuşă sau corpul decedatului erau aşezate într-o groapă alături de vase cu mîncare, animale şi diferite obiecte folositoare celui înmormîntat în viaţa de apoi: arme, bani, podoabe. Dacă defunctul era războinic, preot sau aristocrat, peste groapă se ridica o movilă de pămînt (tumul). 

Deasupra, se spărgeau vasele folosite la ceremonial. Un astfel de mormînt descoperit la Agighiol, Tulcea, are trei încăperi: una pentru bărbat, cealaltă pentru femeia lui (care, uneori, putea fi îngropată de vie) şi a treia pentru calul decedatului. 

Au fost descoperite sute de morminte dacice, însă cele din perioada preromană sînt extrem de puţine. Cu atît mai mult, dacă grota de la Pietrele lui Solomon ascunde un mormînt, acesta e extrem de valoros pentru istorici.

Enigma comorii lui Decebal

• Unul dintre cele mai căutate şi mai enigmatice tezaure antice este cel al regelui Decebal. Legenda spune că, atunci cînd Decebal a înţeles că a pierdut războiul, şi-a ascuns bogăţiile, ca să nu cadă în mîna romanilor. Cu ajutorul a mii de prizonieri, a deviat cursul rîului Sargetia (azi, Strei), a săpat gropi lungi de 35,5 m şi adînci de „două staturi de om“ şi a îngropat aici sute de lăzi din lemn masiv de fag, cu balamale de bronz, în care a ascuns circa 3,2 tone de aur, 6,5 tone de argint şi o mulţime de pietre preţioase.

Cristian Pintilie si sotia sa

Gropile le-a plasat la 2 kilometri distanţă unele de altele, le-a acoperit cu bolovani, apoi a readus rîul în albia originală şi a omorît toţi prizonierii. Istoricul grec Dio Cassios scria că un prizonier roman, Bicilis (de unde ar proveni şi cuvîntul bicisnic), a supravieţuit, destăinuindu-i împăratului Traian locul unei singure gropi, deoarece nu ştia unde sînt celelalte. 

Cronicile vremii spun că, într-adevăr, romanii au pus mîna pe comoară, dar celelalte lăzi n-au fost niciodată găsite. Mulţi căutători de comori au săpat după ele, în toate timpurile, inclusiv naziştii şi ruşii. Legenda mai spune că Decebal a ascuns o parte din tezaur departe de Sarmizegetusa, în peşteri, dar nu există niciun indiciu în care parte a Carpaţilor.

AUTOR : Autor: Camelia Onciu

SURSA: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&s_id=133340&Descoperire-arheologica-Mormintul-unui-conducator-dac-in-grota-de-la-Pietrele-lui-Solomon

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

FENOMENE PARANORMALE DIN BUCEGI-MIRACOLUL PIRAMIDEI DIN BUCEGI

 Puţini oameni, cei aleşi, știu că există o singură zi in fiecare an, când, la apusul soarelui deasupra Sfinxului de pe platoul Bucegi, razele blânde înconjoară chipul straniu sculptat în piatră şi coborându-se spre baza anticei statui, formează o piramidă magică... Si aceşti puţini oameni alesi se întâlnesc în fiecare an pe Platoul Bucegilor, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Au început deja să se recunoască de departe, urcând pe coama muntelui, din toate direcţiile. 

Doctorul din Hamburg, care vine an de an pentru a căpăta energia necesară conducerii cabinetului său în care tratează zeci de bolnavi, zilnic. Nimeni nu ştie secretul reuşitei celor peste zece operaţii pe care niciun doctor nu le-ar putea face într-o zi! 

Doamna cu pălăria violet din Sibiu, adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei, cercetător la Institutul de Mineralogie Patologică Axente Sever, și care acum vine pe propiile-i picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, Soarelui pentru căderea lui miracunoasă şi binefăcătoare în trepte piramidale, ori poate Sfinxului, fără de care nimic nu ar fi posibil... 

Desigur, unele guri şoptesc prin văi că doamna ar mai avea şi un alt motiv, în faptul că doar aici şi în această blândă lumină piramidală, pălăria ei trimite raze violete spre toate piscurile înconjurătoare, ca un tainic mesaj adresat pădurilor de brad şi animalelor ce le populează. Însă acest mesaj nu a putut fi descifrat de nimeni, niciodată.. 

Familia cu cei doi gemeni din Eastwood, ambii bolnavi de artrita psoriazică, boală autoimună care afectează ligamentele şi tendoanele. Efectul piramidei magice asupra celor doi micuți este incontestabil, având acţiune antiinflamatoare selectivă pentru COX2, și producerea de adalimumab, un anticorp monoclonal uman recombinat de tip Ig G cu specificitate pentru TNF alfa. 

Tânărul cu fibromialgie din Detroit, boală căpătată în urma unei depresii severe cu tulburări de anxietate, piramida acţionând asupra lui precum un inhibitor selectiv de serotonina (SSRI), antidepresiv tricyclic. Este ştiut că în această boală medicii nu au un tratament, recomandând meditaţia şi rugăciunea… 

Apoi bătrânul din Bombay, atins de sindromul Down, cu facies aplatizat şi gât scurt, urmare a unei diviziuni celulare anormale la nivelul ovocitului, sau domnul din Kinshasa cu toxoplasmoză însoţită de apariţia de adenopatii latero-cervicale, ori doamna din Xi'an ce suferă de virusul Papiloma Uman HPV, sau cei doi tineri din Ontario atinşi de alopecia, cu capetele acoperite de batice şi şepcuţe moderne, pentru a ascunde urmele necruţătoarei boli, și mulți alții, cu felurite boli şi afecţiuni, din toate colţurile lumii. 

Unii se reîntorc vindecaţi şi revin doar pentru a mulţumi, iar alţii resimt ameliorarea bolilor copleşitoare şi fără leac medical, și revin an de an pentru acțiunea spectaculoasă a Piramidei Magice în continuarea unei vieți normale, singura care le permite a se bucura de viaţa dăruită de Creatorul şi Mântuitorul umilelor noastre suflete păcătoase, El, Cel de Sus, întru veşnică şi vie pomenire. 

Există o singură zi din an, o zi sfântă, când soarele îşi coboară razele blânde, în trepte, peste Sfinxul ce străjuieşte mândru Bucegii, într-o piramidă magică… În ziua de 28 noiembrie a fiecărui an, pe Platoul Bucegi se întâlnesc oameni aleşi, veniţi din toate colţurile lumii… Articol scris de Iulia Toyo (3 august 2013) 

 Update: 29 nov 2013 Ziua Munţilor Bucegi

 În ziua de 28 noiembrie 2013, vremea era în toată țara urâtă, mohorâtă, iar pe munți era ceață și viscol. Toți cei care au plecat spre Sfinx erau îngrijorați din această cauză. Nu mică le-a fost mirarea, însă, când au ajuns pe platou și au văzut că doar deasupra Sfinxului soarele strălucea în toată măreția. 

Din relatările celor prezenți aflăm că au fost circa 300 de oameni, care au desfășurat steagul României, s-au bucurat de razele dătătoare de energie și au încins o horă mare. Au fost multe comentarii pe net, unele făcute de oameni care au simțit bucuria acestei zile, iar altele făcute de comentatorii de profesie, agresivi, cei veșnic prezenți pe net în căutarea de subiecte pe care să le critice, în speranța de a-și dovedi calități de ei știute.

 Deși erau siguri că nu vor vedea nimic, unii dintre aceștia s-au dus totuși la Sfinx... De ce oare? S-au făcut filmări și reportaje în presă : Pro TV, Antena 3, Adevărul, România TV Net, Jurnalul.ro, Realitatea TV, TV Partener și altele. Iată reportajul Pro TV, transmis în urma evenimentului creat de publicarea acestui articol și preluarea lui pe diverse siteuri : 



Selectăm, în continuare, din mărturiile participanților la această sărbătoare în zi sfântă, postate ca și comentarii la acest articol, pe internet : 

Gabriel Maris : "Am avut sansa sa ajung la Sfinx astazi 28.11.2013 impreuna cu sotia mea si inca 2 cupluri , toti 6 fiind impreuna pentru a putea cobori cu o masina de teren. In Busteni vremea era inchisa si neprietenoasa. Cind ne-am apropiat , cu telecabina , de Babele s-a facut brusc lumina si un soare stralucitor ne-a deschis brusc inimile la toti ocupantii telecabinei.

 Pe platou a fost soare mereu pina cind acesta a apus ( inainte de ora 17 ). Vintul batea foarte usor din directia NV si in jurul Sfinxului s-au adunat ( dupa estimarile mele ) circa 300 – 350 de oameni . Toti admiram peisajul minunat de iarna si asteptam cu emotie asfintitul . 

Majoritatea oamenilor erau ingrijorati in legatura cu intoarcerea ( caci cei de la telecabina ne-au spus ferm ca ultima cursa va fi la 15.45 ) si unii au plecat , cu regrete , inainte de asfintitul soarelui. Cerul a fost perfect senin deasupra platoului desi spre Valea Prahovei erau nori ( dar sub nivelul Platoului ) si inspre Vest erau de asemenea nori de joasa altitudine. Vizibilitatea era perfecta spre toate punctele cardinale. 

Cind soarele a inceput sa apuna , orizonturile au inceput sa se coloreze in diverse nuante de la portocaliu la violet si modificarea de nuanta se petrecea mereu dupa cum se misca si soarele. Eu personal nu am vazut nici o piramida , desi am privit cu atentie si Sfinxul si imprejurimile apropiate si indepartate desi am vazut foarte clar Piramida Holografica de pe Virful Toaca din Masivul Ceahlau ( in anul 2012 ). 

Singurul fenomen notabil pe care il vad personal prima data , consta in faptul ca am vazut o multime de sfere de energie in jurul Sfinxului ( exact in momentul cind soarele incepea sa asfinteasca ) ; am auzit de aceste sfere , sotia mea le vede adesea si mi le arata ( in zadar ) dar eu nu le-am vazut niciodata pina astazi . 

Dupa ora 17 grupul nostru a parasit platoul , si desi fiecare avea in suflet un usor regret ca nu am vazut ceea ce am sperat , toti eram satisfacuti de experienta avuta si de peisajele minunate de iarna. Am coborit pe jos pina aproape de Piatra Arsa si desi s-a intunecat , toata lumea a ajuns in siguranta la masini , in timpul coboririi nu a fost frig si nu a batut de loc vintul. 

Majoritatea oamenilor de pe platou au mers spre Piatra Arsa. Atit cit pot eu aprecia si intelege , pot sa spun ca marea majoritate a celor care au fost acolo erau oameni de bun simt si gindire pozitiva , in general oamenii s-au comportat decent si nimeni nu a deranjat pe altul. Acum cind scriu aceste rinduri , in Busteni vintul bate foarte tare. 

Va doresc la toti inimi curate si ginduri bune , iar mie mi-am promis ca voi reveni mereu la Sfinx , nu numai pe 28 Noiembrie". Luiza Bratu: "Daca vrei sa faci totul conform unui ritual cu ochii pe ceas si respectand pasi insemna ca te astepti ca pice din cer ceva spectaculos de care sa povestesti si sa le dai si altora sfaturi. 

Dar nu se intampla asa deoarece totul este mult mai simplu. 

Pe data de 28 .11. s-a constatat ca se intampla un anumit fenomen in prejma Sfinxului din Bucegi. Cei ce au mai fost au simtit nu doar partea vizuala ci si partea energetica. Unii au obtinut-o pur si simplu altii prin diferite tehnici de meditatie". 

Emanuel (declarative pentru ProTV) : „Se vărsa peste Sfinx o lumină divină, de culoare portocaliu deschis şi prin ea Dumnezeu îşi revarsă tot ce are mai bun asupra noastră. Poţi să primeşti, dacă eşti deschis şi receptiv, foarte multe beneficii. Te poti şi vindeca". 

Participant: „Sănătos şi bine pentru oamenii care vin aici la Sfinx ar fi să stea macar 10 minute în picioarele goale, pentru că atunci lumina intră". 

Ion Iancu, geolog : „Cei care bat muntele sunt mai aproape de Dumnezeu. Cred că toată lumea care vrea să se simtă mai sănătos ar trebui să vină, să se adape la energia aceasta fantastică, miraculoasă". 

Răzvan Enoiu: „Ne aflam într-un loc care este branşat, legat la energia universală. Ne aflăm într-un pol energetic al planetei". Fotografie realizată la faţa locului de Sergiu Serge Fotografie realizată la faţa locului de Cătălin Trandafir Fotografie realizată la faţa locului de Cătălin Trandafir 

Read more at: http://www.muntii-bucegi.ro/Paranormal/miracol-piramida#ziuabucegilorCopyright © Iulia Toyo


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Asta-i Romania 2013 - Traiesc intr-un muzeu viu! Rudaria, satul morilor de apa..

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

SATUL DINTOTDEAUNA

175. Satul dintotdeuna ( până mai ieri ) - 1

Cine studiază Cultura Cucuteni ( cărţi , muzee ,net , alte surse ) o să constate că satul de acum 5000 de ani are multe asemănări cu satul interbelic ,de exemplu ( ultima formă de sat autentic – părerea mea ! ). Ocupaţiile sunt

aceleaşi : păstorit , lucratul pământului , olărit ,creşterea vitelor , creşterea albinelor etc, ; uneltele :aceleaşi de-a lungul timpului.

Am primit un set de fotografii în care sunt imortalizate momente ale satului tradiţional. Mi-a făcut acest uriaş cadou  Preotul Stanciu Mihai; a funcţionat sistemul : dar din dar , dumnealui le-a primit de la un prieten. Privind fotografiile am ajuns la concluzia că sunt minuni, realitatea fiind prinsă în forme prea puţin regizate ( acel puţin da altfel normal , vine din partea fotografului şi nu a subiecţilor ) şi ,mai ales, mi-am întărit convingerea că pentru satul dintotdeauna ( vatră de veşnicie – Blaga ) a început mişcarea din cutume ,apoi destrămarea în ultimii 70 de ani.    < Civilizaţiile avansate > au făcut  mişcarea mai demult şi regretă amarnic ,  procesul desfiinţării satelor fiind încheiat,la noi mai trebuie să facem ultimul pas.  

Satul nu a fost distrus prin înfiinţarea oraşului, ci  prin mentalitatea că fericirea  generală este compatibilă numai cu pereţii oraşului. Se constată că   ne-am înşelat , şi , n-ar fi bai de-o greşeală , nenorocirea e fără seamăn : fenomenul este ireversibil ; degeaba este dusă prispa cu avionul din Maramureş în Canada ,liniile energetice care au împodobit-o sunt acolo unde a fost ridicată iniţial . Import – exportul pe această temă nu funcţionează , nu obiectivul prispă contează , ci blândeţea paşilor care o calcă .

Fotografiile postate mai jos aduc parfumul timpului de mai ieri , echivalenţă pentru  dintotdeauna ; când am intrat în contact cu ele am avut senzaţia că am gxsit odoarele fermecate  din lada comorilor fără seamăn :admirăm fiinţe în plină seninătate a vieţii lor ,consumând fericirea şi nicidecum jucând teatrul omului fericit . Dacă aţi ajuns pe aici , fie-vă plimbarea de folos , fie-vă sufletul împodobit ( o să găsiţi podoabă din belşug ) .

Părintele Mihai , cu subînţelesul zicerii , ne atenţionează că : „ este folclor autentic , din satul tradiţional “ . Ii multumim !

 

1. Sunt total de acord că este folclor autentic şi trăirea -i aidoma: traiul lor în asemenea veşminte se petrecea.  Evident că se îmbrăcau cu < alea bune > când mergeau la horă , la biserică , la târg , la naşi ( sau la fini ) , duminica , în ziua de sărbătoare etc  Hainele de lucru erau mai ponosite , poate cârpite , dar, ân mare , tot costum popular. În imagine avem car , nu căruţă : pârghia în formă de arc cu un capăt se sprijină pe vârful osiei, cu celălalt împinge mâna dricului , roata-i cu zece spiţe ( a sciţilor trecută dacilor ) , resteiele sunt din lemn, boii suciţi în coarne şi bine hrăniţi cu urluială , au părul lucios şi chipul fără spaime. În car … desagii ăi buni – deci , alaiul merge sau vine de la târg, femeile au haine de sărbătoare.Atelajul e al unui om înstărit . Femeile sunt surori, sau mamă şi fiică; fiica taie cărarea prin apă. Boii nu au nici o nervozitate : simt că trăiesc în vremuri liniştite .Fotograful stă pe vine la marginea apei . Dacă doreai să ai o astfel de poză te costa o dublă şi jumătate de porumb – boabe . Lăudabil este faptul că aţi copiat cu fidelitate .

 

2. Legătura dintre Mama Pământ şi persoana feminină are întâietate faţă de rostul bărbatului şi această discriminare ni se trage ( bărbaţilor ) de acum şase mii de ani , de la cucutenieni : bărbatul este participant numai cu celula lui , restul în trebuşoara cu fertilitatea , ceea ce reprezintă greul , îl duce femeia .

Câte familii din România mai au ulcior în casă ? Conul dublu ( corpul geometric ) avea efect asupra apei - efectul de con . Poate aflăm data când au fost făcute fotografiile. Lumea prezentată : până în momentul fotografiei – aceiaşi de mii de ani; gard de nuiele împletite, poarta prin care să intre vântul în curte ,bordeiul învelit cu trestie . Lângă tânăra din imagine    (nu are perucă , nici meşă ) , oricare vedetă păleşte.Decolteul ne spune că este nemăritată . Consumă fericirea cu aerul că aşa trebuie .

Acest cult al fertilităţii are mii de ramuri şi tot atâtea gesturi ritualice. Vrei să te vindeci de bleojdeală ,mergi prin iarbă desculţ şi scutură roua dimineaţa . Vrei să fie şi la anul rodul bogat, calcă strugurii ( prunele de borhot) cu tălpile .( bărbatul ) . Vrei să ai mulţi copii şi tari , fă zolul de lutuială sau cel pentru olărit cu picioarele goale sau , mai la îndemână , mergi desculţă  ( femeia ).

Vrei sa avem copii mulţi : trebuie să ai sân bogat .

 

3. Ar părea o exagerare a fotografului, dar nu-i : femeia torcea şi dacă ieşea până la poartă. Aici are pe cap un fel de bască – pălărie ( este măritată , a dispărut decolteul ) , uşor de confundat cu acel colac de aşezat. Vita pe care o are în gospodărie este de rasă – sucită-n coarne .O vită de rasă în gospodărie face cât un salariu bun plătit în euro; dacă se ţine după stăpân fără să fie legată , înseamnă că are tain. Fotograful :aproape că era artist .

4. Mioriţa este compatibila cavalului ; nici fluier , nici nai , nici altceva. Numai cavalul scoate pe onduleu molcom sunet ce mişcă frunza plopului , a paltinului .Ornamentul doniţei : < coloane oblice >  sugerând ridicarea în spirala a sunetului care ne spune despre moarte , despre regret , despre păcatul greu , despre durerea fără sfârşit ... Domniţele sunt de acord cu aceasta poveste suflata-n caval şi , prin atitudine, ne fac sa credem ca sufletul lor s-a tulburat, a câta oară,pentru steaua care a căzut în genuni, dâra ei aducându-ne aminte că vom pleca precum un suspin dus de un foşnet.

5. Pentru asemenea urcior ( plin ! ) , colacul se aşeza pe umăr . Sunt gesturi ce au vechime ameţitoare . Nici vorbă de panteism – aceasta a fost realitatea , eu nu am trăit-o efectiv , dar am privit ultimele ei manifestări – copil fiind : ne desparte ditamai genune de aşa munte de puritate . Omul era om şi vorba vorbă !

 

6. Doniţa cu clapă :  are o rozetă cu patru petale ( în cruce ) inclusă unui cerc – simbioză de simboluri … cult solar + creştinism. În Curbură , gospodarul mai ambiţios avea o parte din împrejmuirea curţii sub formă de zid; în construcţia zidului , lângă poartă clădea firidă pentru doniţa de apa ( cofă ) ; cele dintâi două griji în dimineaţa fiecărei zile : să legăm câinii şi să înlocuim apa în cofa de la poartă ( sursa de apă a satului nefiind la îndemâna trecătorului ).

7. La fântână mergi acoperită pe cap. Aţi văzut bărbaţi purtând cobiliţă ? Cobiliţa e Cumpăna lumii ,balanţa dreptăţii , cea care desparte apele-n două , în mitologii este susţinută de o zeiţă . Cobiliţa de aici are la fiecare capăt câte două cârlige ; de ce ? Aşa s-a pomenit !   Şorţul mamei are la poale , în simetrie, romburi – simbol feminin , al fertilităţii , cu echivalenţă în creştinism – Vesica Piscis . Acum 32 de mii ani, pe falanga de cal de la Cuina Turcului era incizat acelaşi simbol : lumea nu se mişcase din rădăcina ţâţânii.Copilul din imagine cu ulciorul trăieşte mare ruşine că este fotografiat ; are pe îmbrăcăminte romburi – este fetiţă . < Trebuie să umbli desculţă : mai târziu , la rândul tău , vei fi mămică !

 

8.Un alt mod de a purta doniţa , poate chiar o botă .Nea Niţă are urmaş serios în ale suflatului în caval.Obiceiul tălpilor goale produce masajul zilnic, cel pentru care noi cei de azi plătim bani , dar nu egalează nimeni şi nimic un masaj făcut mergând .Lângă fântână nu ai voie să bârfeşti , < se strică apa ! > , i se tulbură hexagonul , am zice noi .

 

9.  Izvorul Nesecat cu uluce aşezate în cascadă – sursă unică , de mare valoare pe timp de secetă . Apa e bună de spălat rufe numai cu leşie, fierbe fasolea,alcalinitate bună . Surplusul de apă curge în Lacuri ( artificiale ) ; acolo se topeşte inul şi cânepa .Lângă asemenea loc benefic este bine dacă cineva înalţă o troiţă . Persoanele au venit să fie pozate , dar citim linişte şi seninătate în viaţa lor , rânduiala se ţine .

  

10. Nea Niţă le povesteşte cu câtă greutate a  dus tubul pâna aici , cât a costat , a trebuit să facă un car  special; la al doilea transport a adus şi ulucul . Amândouă au costat o avere : < să fie de pomenire ; să nu le înstrăinaţi taică ! La sfeştanie am adus trei preoţi ! > Trebuie să observăm că locul de lângă ghizduri era îmrejmuit şi de la tub spre în afară sistem movilă ,vita nu are ce căuta lângă şi apa impură nu trebuie să ajungă în amestec cu cea potabilă . Disciulubuia toate astea ca hodineală intre două ziceri la caval.

 

11. Se duce la apă: doniţele sunt gole, greutatea braţelor cade pe cobiliţă , mâinile ţin vasele în cârlige.În Curbură , pe vremea copilăriei mele , umblau prin sate rudarii ( aveau bordeie în pădurea Băleanca ) şi vindeau asemenea vase , plus bote , putinee ,găvanee , copăi, căuşe , ciulnice . La comandă aduceau piuă de lemn şi pisălog din piatră sticloasă .Doniţele din foto . au cercuri de lemn împletit; la săptămână erau opărite cu ceai de izmă, rostopască ,muşeţel ( alternativ ), iar la nevoie frecate cu şomoiog de din foi de ştiulete . Acelaşi tratament pentru : masa rotundă cu trei picioare, iar pentru crinta de lemn sau de piatră şi pentru fundul cel mare cu găvan, de pus peste caş - zilnic .

Atitudinea persoanei : siguranţa omului tânăr pentru care ziua de mâine aduce clipe de plăceri nevinovate.Orice i-ai spune unui tânăr , nu crede că nu este nemuritor şi aşa este normal !  Cred că aşa arăta Luana – zeiţa din Curbura Carpaţilor .

 

12. La Cişmea ( în alte locuri : La Ciuciur ) . Suntem legaţi de apă, de aer , de pământ , de foc , sub Cupola dumnezeirii . Cine crede altfel să nu bea apă o lună şi se lămureşte . Cofa cea nouă are cercuri moderne , de alamă , cofa cea veche are cercuri împletite ( de lemn ) lucrate cu măiestrie . Sursa de apă este foarte bogată: câtă apă vie se duce la vale ! Ar trebui dusă în sat cu olane . Surplusul cade în uluc de lemn , să-şi ostoiască şi animalele pohta sângelui;dacă se doreşte adăpatul oilor , atunci ulucele sunt aşezate în cascadă: surplusul de apă din unul curge în următorul . Pe vremea străsihaştrilor , şi mai târziu , la o aşa sursă de apă veneau în acelaşi moment sute de oi .

 Femeile din imagine au oameni la lucru , mai încolo niţel , pe ţarnă . Nu au timp de taifas : oamenilor le era sete .

 

13. Fântâna satului.   Cumpăna se descifrează-n simboluri multiple : 

stâlpul care susţine bara orizontală = axis mundi asigură legătura cer – pământ 

 bara orizontală = braţul balanţei, când nu este solicitată cumpăna  bara ar trebui să ocupe poziţia de odihnă ( orizontală ) cu ciutura în acest moment la buzele ghizdurilor . 

Bara verticală, ce leagă ciutura de un capăt al balanţei = neînduplecarea, nu părăseşte poziţia verticală niciodată ; este vehiculul ce face legătura între cele două ceruri ( Cerul din Apă şi Cerul de Sus ). 

Pentru omul satului Cele cinci elemente ( apa, aerul , pământul , focul şi dumnnezeirea ) formau zona curăţeniei absolute: dacă spălai rufe lângă fântână, plecai cu ele acasă murdare .

 

14 . Nu poţi duce pe cap o aşa greutate fără colac de aşezare a vasului . În cofă se duce apă pentru acasă;în urcior pentru la ţarnă hârdăul se folosea la spălat rufe sau fuiorul scos  de la dospit . Incizii pe calpa la una din cofe : rozeta în cruce ( cu patru petale ) şi Coroana ei din patru petale simulând Cercul; acesta trimite raze în mişcare de Vâltoare ( o svastică ce are braţe multiple ) – simbol solar trecut prin ograda dacilor şi în echilibru simbolic faţă de noua religie.

Imagini : Preot Stanciu Mihai   

Text : Grigore Rotaru Delacamboru

sursa STRASIHASTRII


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More