În anii 60, jocurile de noroc au căpătat farmec în Marea Britanie. James Bond a contribuit la şarmul cazinourilor, dar era, în înalta societate, un rege al jocurilor de noroc, John Aspinall, cel care a făcut ca jocul să aibă savoare.
El era proprietarul clubului Clermont din Mayfair, cel mai exclusivist cazino din lume. Aici aristocraţii se întâlneau cu vedete precum Ian Flemming şi Peter Sellers.
Proprietarul unui Zoo, născut în Dehli, India, Aspinall părea gentleman-ul perfect, dar când era vorba să le ia banii clienţilor săi era total lipsit de scrupule. Nu era un simplu tâlhar fermecător.
Timp de câţiva ani, a colaborat cu un interlop, Billy Hill, pentru a pune mâna pe averile celor din înalta societate, trişând grosolan la masa de joc. El a ruinat, fără nici o remuşcare, o generaţie întreagă de artistocraţi, mulţi dintre ei pierzându-şi întreaga avere la Cazinoul Clermont.
La moartea sa, în 2000, familia şi prietenii lui Aspinall au negat că acesta ar fi fost implicat în vreo afacere ilegală, iar acţiunile sale nu au fost dovedite niciodată oficial.
Acest film documentar prezintă povestea regelui cazinoului din Mayfair şi a gangsterului lui, a artistocraţilor momiţi să joace şi să piardă milioane şi a modului în care Aspinall a exploatat jocul ca să-şi cumpere un loc în înalta societate.
Vizionare online film documentar subtitrat Marele trişor
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
0 comments:
Post a Comment