Incarcata de magie si farmec, sarbatoarea Sanzienelor, celebrata pe 24 iunie, implineste peste 5000 de ani!
Nascuta dintr-un stravechi cult al soarelui, ea nu si-a pierdut coloratura pagana, desi este asociata cu o mare aniversare crestina: nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.
Obiceiurile din Noaptea de Sanziene, practicate si astazi, mai ales in Maramures si Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al traditiei romanesti populare, cu mult mai veche decat istoria:
Cand marea preoteasa a Soarelui - tanara imparateasa Reskynthis - a plecat in Lumea Umbrelor, jalea sotului ei - imparatul Ion, mare preot al Lunii - a fost de nespus.
Atat de mult a suferit imparatul incat si-a lasat palatul si sceptrul, plecand in munti spre a se reculege - gest fara precedent in traditiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorat pana in Taramul Celalalt, rugandu-se de zei sa-i redea sotia.
Se mai spune ca ar fi reusit sa o aduca pana aproape de Lumea Alba, dar ca ar fi pierdut-o in ultima clipa. De atunci, Reskynthis a mai fost numita si Eurydike, adica "Readusa", de unde romana pastreaza inca a ridica si Rodica.
Noua mare preoteasa a Soarelui a fost aleasa Salonai, sora mai mica a Eurydikei. Legea pamantului cerea ca imparatul, vaduv, sa o ia de sotie pe Salonai.
Numai ca acesta, iluminat de o noua lege divina, a refuzat. Traditia mai cerea ca marele preot al Lunii sa oficieze in fiecare an, cu marea preoteasa a Soarelui, hierogamia - adica "nunta sfanta", pentru ca pamantul sa dea roade multe - dar imparatul a respins si aceasta ceremonie sacra, care implica actul sexual.
Afrontul suferit de Salonai le-a maniat in asa masura pe celelalte preotese, incat acestea l-au cautat pe imparatul Ion-Orpheus in munti, l-au gasit si i-au taiat capul, pe care l-au aruncat in raul ce curgea prin apropiere: Naparis (Ialomita).
Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones ("Femei Frumoase"), Sintiana ("Femei Fermecate"), Zantiala ("Doamnele Soarelui") si Mainades ("Dansatoare").
Ele si-au spalat crima ingrijindu-se de cresterea si de educatia copiilor mici ai lui Ion-Orpheus si Eurydike: Musaius si Maria. Ajuns imparat, Musaius, zis si D-Ion-Ysos, adica "Fiul lui Ion", le-a reabilitat si a asigurat supravietuirea ordinului lor sfant, ce fusese amenintat cu desfiintarea de adeptii lui Ion-Orpheus.
Ele chiar au imbratisat noua lege divina pe care o propovaduise imparatul si au luptat pentru impunerea ei. De atunci au fost asociate cultului marelui profet, iar sarbatoarea lor se tinea de ziua nasterii lui, la solstitiul de vara, mai ales ca ele slujeau Soarelui.
In arta tracilor, aceste preotese erau reprezentate indeosebi ca Mainades ("Dansatoare"), prinse in joc ca in vestita "Hora de la Frumusica".
In amintirea jertfei imparatului, getii au sculptat in stanca, pe locul unde fusese ucis, un chip urias, caruia i-au zis Kog-a-Ion ("Capul lui Ion"), iar muntele sacru a devenit, pana la impamantenirea crestinismului aici, loc de pelerinaj pentru tot poporul de la Nord si de la Sud de fluviul Istros (Dunarea).
Astazi, acest chip cioplit este cunoscut sub denumirea de "Sfinxul Romanesc".
"Du-te Soare, vino Luna/ Sanzienele imbuna"
De la geto-daci, Sintienele au patruns in mitofolclorul nostru sub numele de Sanziene, Frumoase, Minunate, Doamne, Dragaice etc. In "Descrierea Moldovei", Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sanzienelor:
"Acesta este numele Sfantului Ioan Botezatorul. Ei (moldovenii) cred ca in ziua cand se praznuieste acest sfant, Soarele nu-si strabate drumul sau drept inainte, ci intr-o linie tremurata.
De aceea, toti taranii moldoveni se scoala in acea zi inaintea zorilor si privesc cu ochi mari rasaritul Soarelui si cum ochiul nu sufera prea mult aceasta lumina si - din pricina ei - incepe sa se zdruncine si sa tremure, ei pun pe seama Soarelui tremuratura pe care o simt in ochi si se intorc voiosi acasa, dupa ce au facut aceasta incercare".
De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, careia tracii ii spuneau si Thraekidica ("Binecuvantata"), au mostenit romanii obiceiul numit Dragaica. Tot in "Descrierea Moldovei", Cantemir scrie despre aceasta traditie:
"Dupa cum se vede, prin ea o inteleg pe Ceres. Caci in acea vreme a anului cand incep sa se coaca semanaturile, toate fetele taranilor din satele invecinate se aduna si o aleg pe cea mai frumoasa dintre ele, careia ii dau numele de Dragaica.
O petrec pe ogoare cu mare alai, o gatesc cu o cununa impletita din spice si cu multe naframe colorate si-i pun in maini cheile de la jitnite.
Dragaica impodobita in acest chip se intoarce de la camp spre casa, cu mainile intinse si cu naframele fluturand in vant, de parca ar zbura, si cutreiera toate satele din care s-a adunat lume s-o petreaca, cantand si jucand laolalta cu toate tovarasele ei de joc, care o numesc foarte des sora si mai-marea lor in cantecele alcatuite cu destula iscusinta.
Fetele din Moldova doresc din toata inima sa aiba parte de aceasta cinstire sateasca, desi in cantecele lor spun mereu, dupa datina, ca fata care a intruchipat Dragaica nu se poate marita decat abia dupa trei ani".
In ajun de Sanziene, seara, se intalnesc fetele ce vor sa se marite cu flacaii ce doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind flacari si le invart in sensul miscarii Soarelui la apus, strigand:
Du-te Soare, vino Luna,
Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare;
Fetele sa le adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie
Struturi pentru cununie;
Boabele sa le rasteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca!
Fetele fug si culeg flori de Sanziene (Dragaica), din care impletesc cununi. Cu aceste cununi se intorc in sat si le arunca peste casa; daca se agata cununile de hornuri, fetele se vor marita chiar in acel an.
A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele, cu struturi de sanziene la palarie, in semn ca au cazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce ii intereseaza. Ei chiuie si striga:
Du-te Luna, vino Soare,
Ca tragem la-nsuratoare;
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvarlite.
Pana-n "miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii dupa slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor sa fie mirese.
In unele locuri, regina Sanzienelor este Dragaica, sarbatorita tot la 24 Ciresar. Fete foarte tinere, numite Sanziene sau Dragaice, o aleg craiasa pe cea mai frumoasa dintre ele, care trebuie sa fie si foarte harnica. Ele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din flori numite dragaice sau sanziene (Galium verum).
La brau, sunt incinse tot cu flori de dragaica, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc.
Apoi se intinde Hora Dragaicelor, amintire a horei preoteselor Soarelui, in care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales la casele plugarilor vrednici.
Cantecul Dragaicelor este acesta:
Hai, Dragaica, sa sarim,
Sa sarim, sa rasarim,
Ca stii iarna ce patim,
Cu malai din rasnicioara,
Cu peste din undicioara...
Mi-au venit Dragaicele
Sa reteze spicele;
Dragaicoiul - drugile.
Dragaicele mititele
Au plecat la floricele,
Imbracate in boscele -
Mor baietii dupa ele...
Mi-a venit vara bogata,
Cu tichii de la copii,
Cu margele de la fete,
Cu bratari de la neveste.
Iata si Cantecul Sanzienelor de la Stroiesti, judetul Gorj:
Iana, Iana-Sanziana,
T-oi face pomana,
Sa dai ploaie fara mana;
Holda sa rodeasca,
Sa se veseleasca,
Porumbul sa creasca!
Rod cu mana pun,
Il strang de pe drum;
Tot porumbul meu
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir sa apuce,
Drugile sa-ncurce;
Peste locul tot,
Drugile di-un cot!
Iana-Sanziana,
Fereste-l de mana
Si de uscatura
Si de udatura,
Caci si eu la toamna,
T-oi da turta calda,
Cu sita cernuta,
De jar curatita,
Cu spuza-nvelita.
In noaptea de Sanziene, se spune ca infloreste feriga, a carei floare stralucitoare se pastreaza pentru vraji, descantece si leacuri.
scris de Adrian Bucurescu
poze de aici
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Nascuta dintr-un stravechi cult al soarelui, ea nu si-a pierdut coloratura pagana, desi este asociata cu o mare aniversare crestina: nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.
Obiceiurile din Noaptea de Sanziene, practicate si astazi, mai ales in Maramures si Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al traditiei romanesti populare, cu mult mai veche decat istoria:
Cand marea preoteasa a Soarelui - tanara imparateasa Reskynthis - a plecat in Lumea Umbrelor, jalea sotului ei - imparatul Ion, mare preot al Lunii - a fost de nespus.
Atat de mult a suferit imparatul incat si-a lasat palatul si sceptrul, plecand in munti spre a se reculege - gest fara precedent in traditiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorat pana in Taramul Celalalt, rugandu-se de zei sa-i redea sotia.
Se mai spune ca ar fi reusit sa o aduca pana aproape de Lumea Alba, dar ca ar fi pierdut-o in ultima clipa. De atunci, Reskynthis a mai fost numita si Eurydike, adica "Readusa", de unde romana pastreaza inca a ridica si Rodica.
Noua mare preoteasa a Soarelui a fost aleasa Salonai, sora mai mica a Eurydikei. Legea pamantului cerea ca imparatul, vaduv, sa o ia de sotie pe Salonai.
Numai ca acesta, iluminat de o noua lege divina, a refuzat. Traditia mai cerea ca marele preot al Lunii sa oficieze in fiecare an, cu marea preoteasa a Soarelui, hierogamia - adica "nunta sfanta", pentru ca pamantul sa dea roade multe - dar imparatul a respins si aceasta ceremonie sacra, care implica actul sexual.
Afrontul suferit de Salonai le-a maniat in asa masura pe celelalte preotese, incat acestea l-au cautat pe imparatul Ion-Orpheus in munti, l-au gasit si i-au taiat capul, pe care l-au aruncat in raul ce curgea prin apropiere: Naparis (Ialomita).
Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones ("Femei Frumoase"), Sintiana ("Femei Fermecate"), Zantiala ("Doamnele Soarelui") si Mainades ("Dansatoare").
Ele si-au spalat crima ingrijindu-se de cresterea si de educatia copiilor mici ai lui Ion-Orpheus si Eurydike: Musaius si Maria. Ajuns imparat, Musaius, zis si D-Ion-Ysos, adica "Fiul lui Ion", le-a reabilitat si a asigurat supravietuirea ordinului lor sfant, ce fusese amenintat cu desfiintarea de adeptii lui Ion-Orpheus.Ele chiar au imbratisat noua lege divina pe care o propovaduise imparatul si au luptat pentru impunerea ei. De atunci au fost asociate cultului marelui profet, iar sarbatoarea lor se tinea de ziua nasterii lui, la solstitiul de vara, mai ales ca ele slujeau Soarelui.
In arta tracilor, aceste preotese erau reprezentate indeosebi ca Mainades ("Dansatoare"), prinse in joc ca in vestita "Hora de la Frumusica".
In amintirea jertfei imparatului, getii au sculptat in stanca, pe locul unde fusese ucis, un chip urias, caruia i-au zis Kog-a-Ion ("Capul lui Ion"), iar muntele sacru a devenit, pana la impamantenirea crestinismului aici, loc de pelerinaj pentru tot poporul de la Nord si de la Sud de fluviul Istros (Dunarea).
Astazi, acest chip cioplit este cunoscut sub denumirea de "Sfinxul Romanesc".
"Du-te Soare, vino Luna/ Sanzienele imbuna"
De la geto-daci, Sintienele au patruns in mitofolclorul nostru sub numele de Sanziene, Frumoase, Minunate, Doamne, Dragaice etc. In "Descrierea Moldovei", Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sanzienelor:
"Acesta este numele Sfantului Ioan Botezatorul. Ei (moldovenii) cred ca in ziua cand se praznuieste acest sfant, Soarele nu-si strabate drumul sau drept inainte, ci intr-o linie tremurata.
De aceea, toti taranii moldoveni se scoala in acea zi inaintea zorilor si privesc cu ochi mari rasaritul Soarelui si cum ochiul nu sufera prea mult aceasta lumina si - din pricina ei - incepe sa se zdruncine si sa tremure, ei pun pe seama Soarelui tremuratura pe care o simt in ochi si se intorc voiosi acasa, dupa ce au facut aceasta incercare".
De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, careia tracii ii spuneau si Thraekidica ("Binecuvantata"), au mostenit romanii obiceiul numit Dragaica. Tot in "Descrierea Moldovei", Cantemir scrie despre aceasta traditie:
"Dupa cum se vede, prin ea o inteleg pe Ceres. Caci in acea vreme a anului cand incep sa se coaca semanaturile, toate fetele taranilor din satele invecinate se aduna si o aleg pe cea mai frumoasa dintre ele, careia ii dau numele de Dragaica.
O petrec pe ogoare cu mare alai, o gatesc cu o cununa impletita din spice si cu multe naframe colorate si-i pun in maini cheile de la jitnite.
Dragaica impodobita in acest chip se intoarce de la camp spre casa, cu mainile intinse si cu naframele fluturand in vant, de parca ar zbura, si cutreiera toate satele din care s-a adunat lume s-o petreaca, cantand si jucand laolalta cu toate tovarasele ei de joc, care o numesc foarte des sora si mai-marea lor in cantecele alcatuite cu destula iscusinta.
Fetele din Moldova doresc din toata inima sa aiba parte de aceasta cinstire sateasca, desi in cantecele lor spun mereu, dupa datina, ca fata care a intruchipat Dragaica nu se poate marita decat abia dupa trei ani".
In ajun de Sanziene, seara, se intalnesc fetele ce vor sa se marite cu flacaii ce doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind flacari si le invart in sensul miscarii Soarelui la apus, strigand:
Du-te Soare, vino Luna,
Sanzienele imbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare;
Fetele sa le adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie
Struturi pentru cununie;
Boabele sa le rasteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca!
Fetele fug si culeg flori de Sanziene (Dragaica), din care impletesc cununi. Cu aceste cununi se intorc in sat si le arunca peste casa; daca se agata cununile de hornuri, fetele se vor marita chiar in acel an.
A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele, cu struturi de sanziene la palarie, in semn ca au cazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce ii intereseaza. Ei chiuie si striga:
Du-te Luna, vino Soare,
Ca tragem la-nsuratoare;
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvarlite.
Pana-n "miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii dupa slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor sa fie mirese.
In unele locuri, regina Sanzienelor este Dragaica, sarbatorita tot la 24 Ciresar. Fete foarte tinere, numite Sanziene sau Dragaice, o aleg craiasa pe cea mai frumoasa dintre ele, care trebuie sa fie si foarte harnica. Ele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din flori numite dragaice sau sanziene (Galium verum).
La brau, sunt incinse tot cu flori de dragaica, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc.
Apoi se intinde Hora Dragaicelor, amintire a horei preoteselor Soarelui, in care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales la casele plugarilor vrednici.
Cantecul Dragaicelor este acesta:
Hai, Dragaica, sa sarim,
Sa sarim, sa rasarim,
Ca stii iarna ce patim,
Cu malai din rasnicioara,
Cu peste din undicioara...
Mi-au venit Dragaicele
Sa reteze spicele;
Dragaicoiul - drugile.
Dragaicele mititele
Au plecat la floricele,
Imbracate in boscele -
Mor baietii dupa ele...
Mi-a venit vara bogata,
Cu tichii de la copii,
Cu margele de la fete,
Cu bratari de la neveste.
Iata si Cantecul Sanzienelor de la Stroiesti, judetul Gorj:
Iana, Iana-Sanziana,
T-oi face pomana,
Sa dai ploaie fara mana;
Holda sa rodeasca,
Sa se veseleasca,
Porumbul sa creasca!
Rod cu mana pun,
Il strang de pe drum;
Tot porumbul meu
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir sa apuce,
Drugile sa-ncurce;
Peste locul tot,
Drugile di-un cot!
Iana-Sanziana,
Fereste-l de mana
Si de uscatura
Si de udatura,
Caci si eu la toamna,
T-oi da turta calda,
Cu sita cernuta,
De jar curatita,
Cu spuza-nvelita.
In noaptea de Sanziene, se spune ca infloreste feriga, a carei floare stralucitoare se pastreaza pentru vraji, descantece si leacuri.
scris de Adrian Bucurescu
poze de aici
0 comments:
Post a Comment