| Petre Mihai Bacanu: Sorin Dumitrescu, lumea vă cunoaste ca pe unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi Parintelui Galeriu, daca nu cumva chiar cel mai apropiat. Intreaga presă a semnalat ciudata aureolă a Soarelui, tivită de un curcubeu circular, aparută brusc deasupra crucii bisericii Sfântul Silvestru exact în momentul în care era dus la groapă sicriul cu trupul neînsufletit al Parintelui. Uriaşa mulţime strânsă a privit consternată semnul, prezent pe cer pe toata durata petrecerii Parintelui la mormânt. Apoi semnul s-a şters treptat. Unii au zis ca este un curcubeu fizic, de aceeasi sorginte cu a curcubeului apărut cu prilejul vizitei lui Bush, altii, printre care si dumneavoastră, l-au citit auroral, ca neîndoielnic semn ceresc. Ce anume v-a determinat să-l considerati de certa origine divină, transcendentă? Sorin Dumitrescu: Folosesc acest prilej pentru a-i informa pe cititori ca semnele au fost mult mai multe, iar unele chiar mai uimitoare decât semnul ceresc pe care îl comentam. Ieşirea din lume a Parintelui Galeriu, începând din momentul morţii propriu-zise, clinice, si pănă la înhumarea în gradina bisericii, a fost punctată de o serie de semnale dumnezeiesti de mare si precisă expresivitate teologică, care exclud complet citirea lor ca simple coincidenţe. Dar înainte de a vi le prezenta si pe celelalte, ni se pare utilă lamurirea semnificaţiei semnului aparut pe cer la înmormantare. Ei bine, fenomenul minunat vazut pe cer de miile de oameni strânşi dinaintea bisericii a fost în realitate extrem de explicit. El a reprodus pe cer un tip de icoane, dintre cele mai prestigioase, ale naosului si pronaosului bisericii în stil bizantin, zugrăvite totdeauna numai pe tavanul cupolelor, numite "cerul bisericii". Fie că este vorba de cupola centrală, a naosului, fie ca este vorba de cupolele ridicate pe pronaos, tavanele acestora reprezinta totdeauna principalele ipostaze christice ale traditiei Bisericii Răsă ritene. Asa este, bunaoara, icoana Pantocratorului, adica a atotputerniciei Domnului, figurată pe tavanul cupolei si care străjuieste din înalt cuprinsul bisericii. Ea Il infatişeaza pe Hristos tinand Sfânta Evanghelie, cu degetele puternic tensionate ale mâinii stangi, iar cu mâna dreapta binecuvantand de sus, din înaltul "cerului bisericii", mulţimea credincioşilor. Aceasta megaicoana a bustului Domnului, înfatişându-se Bisericii in ipostaza Pantocratorului, este întotdeauna tivită de jur-împrejur de un inel colorat în nuanţele spectrului cromatic, inel-curcubeu care ca inel simbolizează nesfarşirea, iar ca curcubeu inelar Noua Alianţa dintre Dumnezeu si oameni. La fel, acelasi curcubeu circular da ocol insa si celorlalte ipostaze christice: Hristos Intrupat, Hristos cel Bătrân de zile etc. Or, la 13 august 2003, lumii strânse dinaintea bisericii Sfantul Silvestru i s-a aratat pe cer tocmai simbolizarea extraordinara a icoanei Pantocratorului din cupolă. Sa ne amintim ca Scripturile si Traditia Bisericii Universale Il numesc pe Hristos "Soarele Dreptăţii", iar semnul de pe cer a echivalat tocmai aceasta numire teologica, si aceasta prin însesi arătarea si pozitia astrului zilei în centrul imensului halou de nori, halou de nori tivit si el cu acelasi curcubeu perfect rotund, întru totul identic celui reprezentat iconografic pe tavanul oricarei cupole bizantine. Acest curcubeu aureolat n-are nimic de-a face cu curcubeul natural "al lui Bush"! Cel fizic apare întotdeauna pe cer sub forma unui arc, ceea ce i-a si facut pe francezi sa-l numeasca arc-en-ciel. Or, din punct de vedere conceptual, în definitia curcubeului intra în mod obligatoriu forma arcului de cerc si in nici un caz a cercului complet, altminteri francezii i-ar fi spus cercle-en-ciel! Personal, nu stiu sa mai fi fost mentionată în vreuna din vieţile sfinţilor evidenta arătării acestui curcubeu perfect circular. Iata de ce putem considera, oricat de masiva ne-ar fi stupoarea, ca pe 13 august 2003 Insuşi Domnul a binecuvantat simbolic comuniunea puternica, al carei agent, prin mila Sa, a fost unul din sfinţii Săi acoperiti pe care aceleiasi divine milostiviri i-a fost placut să-l deconspire multimilor ca sfânt, pentru a-i bucura pe toti cei care nu au precupetit nici un efort pentru a fi de fata ore in sir. In plus, daca curcubeul meteorologic, "al lui Bush", a aparut dupa o ploaie si într-o zi exasperant de ploioasa, cel circular, de la înmormantarea Parintelui Galeriu, a aparut în contextul unui sir de zile in care nu a fost pic de ploaie! La fel de uluitoare si de expresiva duhovniceste a fost si "iconografia" slujbei si prohodirii Parintelui. In pofida tuturor asteptărilor, atmosfera oficiului religios a fost absolut sarbatorească, total neconformă unei plangeri, ci semanand mai curând unei fericite zile ale Sfintelor Pasti. Zecile de oameni care au fost de fata in interiorul bisericii o pot oricând confirma. Atât liturghia, cat si lunga slujba de înmormantare, facuta dupa tipicul destinat numai preotilor de mir, au avut o luminozitate si o măretie radioasa care, în loc sa deplangă o disparitie, păreau sa slavească, dimpotriva, bucuria unei sfinte petreceri. Toate textele plângerii mortului înscrise în pravila slujbei de înmormantare, bine cunoscutele suspinuri rostite de strana în numele proaspătului defunct aflat pe năsălie, ştiute aproape pe de rost de oricare creştin, au sunat cu acest prilej absolut inadecvat, încat daca unii se încapaţânau sa afiseze chipuri întristate de priveliştea mortii sau lăsau sa le siroiască lacrimi pe obraz, acestea le faceau mai mult fiindca "asa se face", nu fiindca ar fi corespuns momentului. Prejudecăţile i-au lipsit pe unii de acuitatea duhovnicească în stare sa perceapă spontan tonalitatea jubilantă, total atipica, în care se desfasura recviemul Părintelui. De altfel, zilele priveghiului fuseseră si ele, în mod straniu, tonice si senine. Fiecare, în felul nostru, ne-am simţit tot timpul "inima în lumina", cum îi placea Parintelui sa califice pacea launtrică. Iata de ce semnul de pe cer nu a făcut decat sa răsplateasca miile de oameni de afara, cei care nu au mai încaput în biserica si astfel nu au avut parte de înfiorata si nelumească lumina duhovnicească în care s-a desfasurat "dureroasa bucurie" a slujirii Părintelui. P.M.B.: Care au fost celelalte semne si de ce credeţi ca ar trebui sa le punem neaparat în legatură cu moartea Părintelui Galeriu? S.D.: Cand un om duhovnicesc de talia Părintelui este chemat la Domnul, totul, până la cele mai mici amanunte, se umple subit de semnificatii si sens transcendent. Asa-zisele coincidenţe fac brusc sistem si la fel de brusc se metamorfozează într-o concordie a celor mai grăitoare si mai incontestabile evidente. Nu va ascund ca m-am hotarat sa fac publice aceste sfinte "concordanţe", care de obicei se zice ca este bine sa fie tinute sub obroc, pentru a nu fi batjocorite de nesimţitori, fiindca sunt absolut încredintat asupra potenţialului lor profetic. De altfel, sunt convins ca toţi cei care au lipsit, din binecuvantate sau mai putin binecuvantate pricini, de la aceasta extraordinara înhumare au ratat contemplarea unui eveniment de o "factură" duhovnicească extrem de rara dintre acelea vadit singulare, care au loc o data la mai multe zeci sau sute de generaţii de oameni. Totul confirmă faptul ca, o data cu ieşirea din lume a Părintelui Galeriu, românii s-au ales în ceruri cu un mare si extrem de ascultat "pledant" si rugator! Oare considerati o simpla coincidenţa faptul ca Părintele si-a dat sufletul exact de praznicul Sfantului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, adica pe 11 august? P.M.B.: Bine, dar toata lumea stie ca părintele a murit in seara de 10 august, spre ora 21.30... S.D.: Asa este, numai ca ce nu stie lumea este faptul ca din punct de vedere liturgic ziua începe întotdeauna în seara precedenta, începand cu ora 18. Prin urmare, 11 august, ca zi liturgică, a început pe 10 august la ora 6 a serii. Hotarand sa-l cheme la Dansul pe Parinte exact de praznicul Patriarhului Nifon - cel din secolul XV si canonizat in 1517 -, Domnul a tinut sa confirme fagaduinta facută celuilalt Nifon, din secolul IV, Sfantul Episcop al Constantianei si parintele duhovnicesc de peste secole al Sfintitului Patriarh Nifon. Hagiografia Episcopului Constantianei - aparuta si la noi in 1994, la Episcopia Romanului, in talmacirea Parintelui Petroniu, staretul Sfintei Mănăstiri Prodromu (Athos) - mentionează clar faptul ca Hristos, în mod absolut exceptional, i-a promis alesului Sau Nifon ca toti cei care vor crede în sfinţenia Lui, precum si in adevărul dumnezeieştilor si înfricosatelor Lui vedenii exhatologice vor avea parte în momentul morţii de prezenta Domnului si a îngerilor Sai, care îi vor uşura si proslavi iesirea din lume. Ce dovada mai clară a adevarului acestei promisiuni, facuta illo tempore ierarhului Constantianei, daca nu semnul ceresc care, la 3 zile de la deces, a marcat dumnezeieste prezenta indicibila a Domnului la înmormântarea Parintelui Galeriu! Fiindca Părintele, având din timp prilejul sa parcurga hagiografia Sfantului Nifon al Constantianei, introdusă certamente în spatiul românesc de Nifon Patriarhul si, mai apoi, recuperată în 1970 din podul Manastirii Dionisiou, mănăstirea unde si-a dat obstescul sfarsit si unde se afla îngropat acelasi Patriarh Nifon, a devenit unul dintre cei mai ferventi propovăduitori si marturisitori ai explozivelor vedenii ale Celei de-a Doua Veniri, asa cum i-au fost daruite de Dumnezeu sfântului. Cu alte cuvinte a întrunit prin fapte exact exigentele cerute pentru a se învrednici sa primească si el cele fagaduite de Hristos Sfantului Ierarh al Constantianei. In ce priveste efectiv sfarşitul clinic, este greu de ştiut în ce fel i-a uşurat Domnul ieşirea din trup, de vreme ce tot timpul s-a aflat in coma profundă. Cert este, potrivit martorilor din terapia intensivă a Spitalului Municipal, ca în clipa cand a fost constatat decesul si i s-a extras din trup sinistrul buchet de tuburi conectate la ventilator, părintele, fiind deja fără viată, arbora în mod surprinzator fizionomia frageda a pruncului! In concluzie, se poate afirma, în perspectiva logicii duhovnicesti, ca tocmai decesul parintelui din 11 august 2003 gireaza originea celestă a semnului din 13 august al aceluiaşi an. In acelasi timp el reprezintă o imensa încurajare adresata tuturor creştinilor din Romania de a nu se mai îndoi asupra minunatelor fagaduinţe facute de Domnul Sfantului Nifon, ci sa creadă liniştiţi in acest sfânt caruia i le-a promis si în puterea acestuia de a-i face si pe ei partasi la dumnezeieştile binefaceri promise. In fine, un alt semnal dumnezeiesc autoritar, legat si el de semnificatiile comentate mai înainte, îl constituie noua lumină sub care se cuvine a fi privită înhumarea Părintelui Galeriu din ziua de 13 august, zi în care Biserica Ortodoxa praznuieşte dintotdeauna Mutarea moaştelor Sfântului Maxim Mărturisitorul. Nu e nevoie de prea mult fler duhovnicesc pentru a sesiza faptul ca înhumarea într-un anumit loc a unui om, despre care diferite semne dau de banuit ca ar fi fost sfânt, exact într-o zi în care întreaga Biserica prăznuieste cu fast mutarea moaştelor altui sfânt al ei, nu poate fi decat o înhumare provizorie căreia, dupa toate probabilitatile, îi va urma negresit o mutare, întru totul conforma mutării moastelor sfântului din ziua respectivă! Dar despre împlinirea acestor profeţii, abia peste şapte ani si numai cu cei ramaşi până atunci in viaţa... |
0 comments:
Post a Comment