Uneori auzim povesti despre personaje care au sfidat istoria, mersul lumii, societatea, moda sau mentalitatea stramba a semenilor. Perceputi drept rebeli originali sau nebuni anacronici, ei sunt oamenii care au ramas fideli pentru toata viata principiilor in care au crezut si de care nu s-au dezis indiferent de greutatile intalnite. Un astfel de om a fost japonezul Takeda Sokaku, ultimul razboinic din Japonia care a trait sub semnul Codului Bushido.
Epoca feudala japoneza s-a sfarsit brusc, in anul 1868, atunci cand in Europa si in Statele Unite capitalismul era in plina dezvoltare. In Japonia, imparatul cu vederi liberale, inconjurat de o clica de afaceristi verosi, incepuse sa vada in vechile traditii autohtone dusmanul progresului economico-social al Imperiului de la Soare Rasare. Varful de lance al opozitiei niponilor fata de impunerea unei culturi straine, alaturi de niste valori materialiste dispretuite de japonezi, a fost clasa Bushi a razboinicilor samurai.
In anul 1867, printul mostenitor Matsushino, un admirator al culturii occidentale, a decis sa puna capat Shogunatului detinut in acea vreme de ultimii membri ai familiei Tokigawa. Matsushino si-a dat seama ca nu-i putea invinge pe Shogunii sprijiniti de marile familii feudale, protejate de mii se samurai, experti in lupta cu armele albe, decat cu ajutorul unei armate inarmate cu tunuri si pusti. Prin urmare, a cheltuit o buna parte din resursele financiare ale tarii pentru a cumpara arme de foc si a-si trimite oameni in Europa pentru a invata manuirea acestora.
Noua sa armata a fost alcatuita la repezeala din infractori marunti, vagabonzi fara ocupatie si tarani saraci. Acestia au fost deprinsi sa traga cu pusca intr-o perioada relativ scurta de timp. Pe de alta parte, samuraii dispretuiau adunatura de coate goale a printului, considerand ca nu trebuie se lupte impotriva unei osti ai carei soldati ”Nici minte, nici curaj nu aveau”. Cei mai multi samurai nici nu auzisera de armele de foc, iar arta luptei o deprinsesera de la maestrii lor, nu din carti sau tratate militare. Cu toate acestea, in batalia de la Matsuri, samuraii au suferit o infrangere grava, toti fiind impuscati fara crutare. Taranii inarmati cu pusti au eliminat chiar si armata “Byakko Tai” a Tigrilor Albi, formata din copii de samurai cu varste de 12-15 ani.
In momentul caderii orasului Aizu, tanarul samurai Takeda Sokaku era plecat la Kyoto, scapand astfel cu viata. Desi avea doar 17 ani, Sokaku era deja maestru in Jiu-Jitsu, stapanind secretele scolii Genji - Daito - Ryu. In timpul asediului fortaretei, toti maestrii si elevii scolii au murit impuscati. Astfel, printr-un noroc pe care nu si-l dorea, Takeda ramanea ultimul descendent al samurailor din provincia Aizu. La aflarea teribilelor vesti, tanarul este cuprins de remuscare si deznadejde. Initial, decide sa-si faca Seppuku, din cauza ca nu a fost aproape de familie. Ceva il opreste totusi. Dupa un moment de adanca reflectie interioara, Sokaku realizeaza ca este singurul samurai, singurul practicant, singurul maestru al unei stiinte de lupta unice, care constituia mandria a generatii de stramosi. Clanul razboinicilor Daito-Ryu nu trebuia sa piara! In plus, tanarul tigru avea de dus la indeplinire propria razbunare. Avea sa devina cel mai de temut Ronin al vremurilor sale.
Viata tumultoasa a rebelului Sokaku Takeda a inceput in zorii zilei de 10 octombrie 1859, in casa samuraiului Takeda Sokichi, in Aizu (astazi Prefectura Fukushima). In tara samurailor, razboinicii din Aizu erau printre cei mai de temut. Intregul tinut era o comoara a artelor martiale japoneze. Dojo-urile de aici ofereau antrenamente in orice stil de arte martiale imaginabil, de la lupta cu sabia la trasul cu arcul si de la arta echitatiei la tehnica luptei in apa.
Imediat ce a inceput sa mearga, copilul Sokaku a fost invatat de catre asprul sau bunic Soemon si de tatal sau Sokichi sa manuiasca sulita si sabia, alaturi de tehnicile de Jiu Jitsu. De cate ori gresea cate o tehnica, bunicul si tatal sau il pedepseau arzandu-i mainile pe o plita incinsa de metal…
“-Sa nu ma urasti, Sokaku! striga tatal sau. - Un razboinic care este orbit de ura, moare primul…
-Spune-mi sincer ce preferi, sa-ti ardem noi mainile cand gresesti sau sa-ti taie dusmanul capul in lupta cand faci aceeasi greseala?", adauga bunicul Soemon catre copilul care plangea infundat…
Din fericire, Sokaku era unul dintre copii atrasi exclusiv de artele martiale, astfel incat nu a mai suportat aceste pedepse aspre, desavarsindu-si tehnica de la lectie la lectie. Dupa impinirea varstei de 13 ani, Sokaku este trimis sa studieze arta luptei cu sabia din scoala Ono Itto Ryu, sub indrumarea maestrului Toma Shibuya. Pesta doar patru ani isi insuseste toate secretele acesteia, primind dreptul de a preda. In timpul adolescentei sale, Sokaku a schimbat scoala dupa scoala. Dupa moartea neasteptata a fratelui sau mai mare, tanarul samurai este chemat la Aizu pentru a ocupa postul de preot Shinto, care-i revenea conform obiceiurilor vremii. Astfel, Sokaku este initiat in tehnicile secrete Onishiki-Uchi ale clanului Takeda, de catre renumitul preot Saigo Tanomo. Curand, Tanomo a realizat ca Sokaku ajunsese un razboinic inrait, analfabet, prea prins in studiul artelor martiale pentru a deveni preot Shinto. Sokaku devenise deja un luptator neimblanzit, atras doar de eficienta in lupta. In acest scop, devine un ronin ratacitor care hoinarea prin toata Japonia, decis sa-si perfectioneze stilul personal de lupta. In pragul anului 1877, era in Kyushu, asistand la luptele rudei sale, Takamori Saigo. Dupa ce, la randul sau, si-a ucis in dueluri toti adversarii din Kyushu, Sokaku calatoreste in insulele Okinawa pentru a invata formele autentice si eficiente de Karate.
Sokaku si-a petrecut intreaga tinerete ca un rebel, angajandu-se in sute de lupte. Odata a pornit un mic razboi personal impotriva unei echipe de muncitori in constructii. Acestia l-au jignit, considerandu-l un zdrentaros cu sabie. Orgoliul sau nu putea suporta o asemenea jignire venita din partea unora pe care ei, fostii samurai, fusesera educati sa-i considere fiinte inferioare. In consecinta, explodeaza de furie scotandu-i ochii sefului echipei de muncitori. Lucratorii l-au atacat cu topoare, caramizi si bare de fier. Sokaku si-a scos sabia ucigand 17 muncitori si mutiland pe viata alti cinci. In urma acestui incident, autoritatile nipone i-au confiscat sabia si l-au arestat, acuzandu-l de omucidere. Sokaku isi foloseste toata diplomatia spre a le dovedi ca fusese in legitima aparare , fiind eliberat ulterior. Intors acasa, se casatoreste, isi construieste o casa si devine tatal a doi copii. Din nefericire, sotia sa moare in urma unui incendiu care-i distruge casa. Adanc mahnit, Sokaku isi trimite copiii la rude si decide sa porneasca o noua viata ratacitoare.
Intre anii 1898 si 1915, Sokaku a continuat sa hoinareasca prin Japonia, provocand la lupta maestrii scolilor de de lupte si stricandu-le acestora reputatia. In paralel, pentru a se intretine, traia din seminariile de arte martiale. Daca este sa studiem documentele din acea perioada, aproape toti marii maestri ai vremii au fost, la un moment dat, discipolii sai. Principalul motiv pentru care lectiile lui Sokaku erau foarte cautate, il constituia pierderea unui duel. Ghinionistul avea obiceiul sa studieze o perioada de timp sub indrumarea lui Sokaku, inainte de a-si cauta revansa. Acesta este un indiciu in plus asupra talentului sau, redutabilul samurai fiind capabil sa-si infranga adversarii indiferent de stilul in care acestia erau antrenati.
Takeda traia la propriu credinta sa. In ciuda faptului ca nu avea voie sa mai poarte sabie, Sokaku avea una ascunsa in bastonul sau. Evantaiul cu care isi facea vant avea lame din otel ascutit, putand fi folosit ca o arma periculoasa. In orice moment al zilei, purta la el numeroase cutite, pumnale, ace. In centura de pe piept purta un pumnal tanto. Un altul era tinut in teaca de la glezna stanga. Alte patru cutite erau ascunse in manecile hainei sale largi. Cand iesea pe strada, avea ascuns in cerul gurii un ac atasat de un plasture, pe care putea sa-l scuipe in ochii unui eventual atacator. Bastonul sau avea, de asemenea, un capat fals unde Sokaku ascundea praf de ardei iute care putea fi aruncat in ochii urmaritorilor. Abdomenul sau era infasurat in hartie de orez care, in cazul unei injunghieri, oprea scurgerea rapida a sangelui din corp, permitandu-i samuraiului sa continue lupta.
Niciun moment Takeda Sokaku nu a uitat de juramantul din tinerete care-l obliga sa-si razbune parintii si rudele ucise prin impuscare. Cand s-a hotarat sa-si duca razbunarea la capat, a cautat numele comandantilor armatei de tarani a printului, dupa care a dezlantuit teroarea. Cei care mai traiau au fost ucisi pana la unul. Celor care deja murisera le-a masacrat fara mila familiile, astfel incat sa nu aiba mostenitori, iar numele lor rusinoase sa moara odata cu ei. Acesta era Codul Bushido...
Desi supravegheat in permanenta de autoritati, ultimul samurai reusea sa scape neprins de fiecare data. Neindurarea si precautia erau cele doua legi dupa care s-a ghidat toate viata. Cand era invitat intr-o vizita, nu bea si nu manca nimic, plangandu-se de dureri permanente de stomac. De asemenea, casa in care trebuia sa intre era supravegheata personal cu 3-4 zile inainte de vizita, convingandu-se ca nu era atras intr-o cursa. Intrat in casa, se aseza intotdeauna langa usa pentru a preintampina un eventual atac.
Odata razbunarea indeplinita, durul maestru de Aiki-Jitsu se retrage la tara, intr-o casa pazita cu strictete de discipoli sai, si se dedica in egala masura perfectionarii si predarii artelor martiale. La batranete infatisarea-i feroce era intregita de aspectul chipului sau, lipsit de dintii din fata. In urma unei demonstratii din tinerete, cand era atacat de patru samurai inarmati, Sokaku a zdrobit cu sabia sulita unui atacator, varful acestuia sarindu-i drept in maxilar. Spre sfarsitul vietii, cumplitul luptator traieste regretele omorurilor din tinerete, declarandu-le discipolilor ca noaptea, inainte de culcare, ii vedea deseori pe cei ucisi, asezandu-se in tacere langa patul sau.
In anul 1904, Charles Perry, un american pasionat de Wrestling, ajunge sa predea limba engleza in districtul Sendai din Japonia. Pe cand calatorea cu trenul la clasa I, americanul a fost deranjat de aparitia unui batran cu aspect neingrijit si cautatura fioroasa. Convins ca are de a face cu un cersetor betiv, Perry cere controlorului de tren sa verifice biletele lui Sokaku, caci el era batranul misterios. Cand Sokaku a intrebat de ce trebuie sa arate numai el biletele, conductorul i-a spus despre reclamatia americanului. Infuriat, Sokaku l-a potopit pe american cu injurii. Perry s-a ridicat, la randu-i, convins ca inaltimea sa de 1, 85 metri il va intimida pe batranul nebun care avea doar un metru jumatate in inaltime. Intr-o clipita, Sokaku a inhatat mainile americanului rasucindu-le groaznic, dupa care l-a aruncat in celalalt capat al vagonului. Revenindu-si din soc, americanul isi cerea umil scuze si ii cerea batranului sa-l invete arta sa.
Prin Perry, vestea despre eficacitatea stilului lui Sokaku ajunge chiar si la presedintele american Theodore Roosevelt. Prin urmare, Sokaku il trimite in Statele Unite pe discipolul sau, Shunso Harada, care i-a instruit in Aiki-Jitsu, timp de trei ani, pe membrii garzii de corp a presedintelui american.
In acelasi timp, in prefectura Fukushima, un maestru de arte martiale devenit bandit, teroriza atat populatia cat si politia, nimeni neavand curajul sa se infrunte cu el. In urma unei cereri oficiale a guvernatorului, Sokaku ajunge in zona. A doua zi dimineata, cadavrul banditului zacea la marginea drumului cu capul aproape smuls de pe umeri. Datorita caractererului sau bataios ajunge sa intre in conflict deschis cu bandele de Yakuza din Hokkaido. Deoarece se temeau de o lupta deschisa cu el, sase banditi il surprind la o baie publica si se decis sa-l ucida acolo. Lipsit de arme, complet gol, aflat in apa calda, Sokaku improvizeaza din prosopul sau ud o arma cu care le rupe coastele atacatorilor.
Alertati de faptele sale, aproape 200 de membri Yakuza inconjoara baia publica. Sokaku iese inarmat cu sabia si le promite ca in acea seara vor afla cu totii daca exista sau nu viata dupa moarte. Pana la urma, pentru a evita o catastrofa, sefii locali ai Yakuza descind la locul faptei, mustrandu-si oamenii si asigurandu-l pe Sokaku de respectul lor neconditionat. Spre apusul vietii sale, Takeda Sokaku intalneste in hanul Hisada din Engaru, un tanar al carui talent in arta luptei il depasea chiar pe al sau. Se hotaraste pe loc sa-l initieze in tehnicile Aiki-Jitsu, convins ca se afla in fata unei reincarnari divine. Este vorba de Morihei Ueshiba, fondatorul Aikido-ului, cel pe care multi experti l-au considerat cel mai mare maestru de arte martiale din ultimii 200 de ani!
via descopera
0 comments:
Post a Comment