FLOAREA IUBIRII

Mi-am intilnit Floarea Iubirii, pe Aihua, intr-o primavara, asa cum tot intr-o primavara petalele ei s-au scuturat pentru a fi transportate in paradisul lui Buddha. Aihua, Floarea Iubirii cum ii spusese Mama(noastra, profesoara de chineza ce ne-a adoptat pe multi dintre elevii ei, Doamna Li) era acasa cu prietenii ei, cind am sosit si eu cu multi alti prieteni, adusi de un amic comun, sa vedem un film interzis-pe vremea aia. Ileana, cum i se spunea in Romania, era o chinezoaica micuta, subtire, fragila si frumoasa ca un lotus gingas. Imbufnata ca am napadit-o vreo zece oameni, s-a retras in camera ei cu Laurentiu, azi parintele Ioan de la manastirea Petru voda. Ea avea sa-mi fie sora, prietena si cel mai bun aliat.
Imi aduc aminte cum dormeam in sufrageria ei pe un pat strimt, dupa ce ne hlizisem toata noaptea la comedii. Cum m-a invatat sa fac dintr-un pui mic si supa si pilaf ca sa ne ajunga amindoua si copiilor, cum dansam in delir la petrecerile celebre de ziua ei, cum atunci cind era insarcinata statea ca o broasca testoasa si scruta cerul, ca sa ia energie stelara penru copilul ei. O vad si acum ca atunci -cind se enerva si punea mina pe frigider acesta se strica, sau becurile din casa se ardeau. Cum repara ca un baiat tot ce misca prin casa si cum se dadea cu rolele alaturi de fiica ei Ioana in Herastrau, fara sa-ti dai seama ca are mai mult de 18 ani. Imi amintesc cum ne cinta la chitara cu o voce minunata si calda "Blowing in the wind", si cum imi stergea lacrimile cind plingeam. Cum in ultimele zile ale vietii dormea infofolita in patul -baldachin dupa ce isi aranjase dormitorul ca pe un cocon protector. Imi mai amintesc si noaptea in care am visat ca o sa moara, si am iesit de nebuna pe la 1, alergind pe jos pina la spitalul in care era, numai ca s-o gasesc rizind pe marginea patului. Si cum apoi am lesinat si Mama m-a dus pe mine la terapie intensiva. Si miinile ei care ma mingiiau cind m-am trezit si vocea ei care imi spunea ca trebuie sa-mi continui viata si cind ea nu o sa mai fie si sa traiesc tot ce nu a mai apucat ea straiasca.
Si camera Ioanei, fata ei pe care o pictase singura cu scene din Cartea junglei. Si preotul cel tinar de la Athos, blond si cu ochi albastri de inger, pe care l-am adus ca s-o dezlege pentru ca nu murea si se chinuia. Si pe Mama innebunita care dupa inmormintare se uita mereu la caseta cu cortegiul funebru. Si pe mine la inmormintare rizind isteric si incercind sa bat o baba ce voia sa fure legaturile de la mort. SI mortul era ea. Si preotii tibetani pe care Mama i-a adus din China ca sa o vindece, si ceaiul din 99 de plante pe care l-a platit in aur de la calugarii din Wudang, dar care nu a mai putut sa o salveze pentru ca nu mai putea bea nimic.
Dar cel mai mult imi amintesc primaverile cind aduna flori in parc si o primavara minunata, cea din Lhasa, care era melodia ei preferata. Si stiu ca din Lhasa cereasca, Orasul Zeilor, acum ma cearta ca pling, in loc sa zimbesc fericita mirosind aerul pur al unei noi primaveri.

Posted in: aihua,chineza,doamna Li,oliver shanti,spring in lhasa