Deci ieri a murit nepoata/mea.De supradoza, cu doar 2 saptamini inainte de a implini 22 de ani. CIne e de vina intr-un post ce va urma. Astazi vreau sa ma felicit din nou, cu ambele miini, sa-mi pup si miinile si picioarele dar mai ales creierul ca NU MAI SINT CRESTINA.Si sint buddhista.Ceea ce ma face all over again sa zburd de fericiri nebanuite.
Nepoata/mea a murit deoarece pentru ea, socul mortii mamei sale a fost prea mare si nu a stiut sa cope with reality. Astazi, mama ei adoptiva-sotia tatalui ei natural-o femeie extrem de inimoasa si exact antiteza masterei rele din Cenusareasa, care de altfel a ingrijit-o si iubit-o ca pe proprii copii, a vrut sa o inmorminteze CRESTINESTE-logic, linga maica/sa, in frumosul cimitir de la GLINA(comuna Catelu).
Acolo presfintul parinte si mai ales preasfinta preoteasa au inceput sa urle ca ei nu o inmorminteaza pentru ca nu exista actele originale ale locului de veci. Locul apartinea lui Ximing, fratele lui mama, care a murit si el de cancer-misto, nu? Mai mult au decretat ei o noua lege, cum ca mortul-sor/mea-nu trebuie dezgropat la 7 ani de la deces, ci al 15 ca asa li s-a sculat lor. Incercind sa se inteleaga omeneste-lucru imposibil cu bestiile avide de putere-au propus chiar si cumpararea DIN NOU a locului, sau a altui loc in acelasi cimitir, numai pentru ca Ionika sa fie in sfirsit-tardiv si copilareste poate-reunita cu maica/sa. Bestiile rageau, urlau si a fost imposibil sa te intelegi cu ei.
Ce am inteles eu? Ca cu mafia cimitirelor nu te pui si ca au ATITI BANI INCIT NU LE MAI PASA DE INCA UN LOC IN PLUS SAU IN MINUS. iN PLUS, solicitata sa arate registrele pentru a en lamuri cum stam cu actele, scirba demonica numita generic preoteasa a urlat ca ea nu e obligata sa arate nimic pe mosia ei. Ma pis pe preoti. Pe preotese. Pe crestinism(asta de acum care nu are legatura cu ce a zis Iisus) si da, imi asum ce zic acum.Pe biserica de cacat si laba in care homosexualitatea ESTE INCURAJATA DE LA VIRF-in care lacomia a devenit o virtute, in care lipsa omenie a devenit o meserie.
Ce bine de mine care cind o sa crap o na fiu arsa frumusel si cenusa mea imprastiata in cele patru vinturi. Revin cu noi si frumoase aventuri de la inmormintarea de miine si nu, nu fiti socati. Eu sint socata si de aia in mod sigur o sa rid la inmormintare.
Mi-am intilnit Floarea Iubirii, pe Aihua, intr-o primavara, asa cum tot intr-o primavara petalele ei s-au scuturat pentru a fi transportate in paradisul lui Buddha. Aihua, Floarea Iubirii cum ii spusese Mama(noastra, profesoara de chineza ce ne-a adoptat pe multi dintre elevii ei, Doamna Li) era acasa cu prietenii ei, cind am sosit si eu cu multi alti prieteni, adusi de un amic comun, sa vedem un film interzis-pe vremea aia. Ileana, cum i se spunea in Romania, era o chinezoaica micuta, subtire, fragila si frumoasa ca un lotus gingas. Imbufnata ca am napadit-o vreo zece oameni, s-a retras in camera ei cu Laurentiu, azi parintele Ioan de la manastirea Petru voda. Ea avea sa-mi fie sora, prietena si cel mai bun aliat. Imi aduc aminte cum dormeam in sufrageria ei pe un pat strimt, dupa ce ne hlizisem toata noaptea la comedii. Cum m-a invatat sa fac dintr-un pui mic si supa si pilaf ca sa ne ajunga amindoua si copiilor, cum dansam in delir la petrecerile celebre de ziua ei, cum atunci cind era insarcinata statea ca o broasca testoasa si scruta cerul, ca sa ia energie stelara penru copilul ei. O vad si acum ca atunci -cind se enerva si punea mina pe frigider acesta se strica, sau becurile din casa se ardeau. Cum repara ca un baiat tot ce misca prin casa si cum se dadea cu rolele alaturi de fiica ei Ioana in Herastrau, fara sa-ti dai seama ca are mai mult de 18 ani. Imi amintesc cum ne cinta la chitara cu o voce minunata si calda "Blowing in the wind", si cum imi stergea lacrimile cind plingeam. Cum in ultimele zile ale vietii dormea infofolita in patul -baldachin dupa ce isi aranjase dormitorul ca pe un cocon protector. Imi mai amintesc si noaptea in care am visat ca o sa moara, si am iesit de nebuna pe la 1, alergind pe jos pina la spitalul in care era, numai ca s-o gasesc rizind pe marginea patului. Si cum apoi am lesinat si Mama m-a dus pe mine la terapie intensiva. Si miinile ei care ma mingiiau cind m-am trezit si vocea ei care imi spunea ca trebuie sa-mi continui viata si cind ea nu o sa mai fie si sa traiesc tot ce nu a mai apucat ea straiasca. Si camera Ioanei, fata ei pe care o pictase singura cu scene din Cartea junglei. Si preotul cel tinar de la Athos, blond si cu ochi albastri de inger, pe care l-am adus ca s-o dezlege pentru ca nu murea si se chinuia. Si pe Mama innebunita care dupa inmormintare se uita mereu la caseta cu cortegiul funebru. Si pe mine la inmormintare rizind isteric si incercind sa bat o baba ce voia sa fure legaturile de la mort. SI mortul era ea. Si preotii tibetani pe care Mama i-a adus din China ca sa o vindece, si ceaiul din 99 de plante pe care l-a platit in aur de la calugarii din Wudang, dar care nu a mai putut sa o salveze pentru ca nu mai putea bea nimic. Dar cel mai mult imi amintesc primaverile cind aduna flori in parc si o primavara minunata, cea din Lhasa, care era melodia ei preferata. Si stiu ca din Lhasa cereasca, Orasul Zeilor, acum ma cearta ca pling, in loc sa zimbesc fericita mirosind aerul pur al unei noi primaveri.
