Mi-a dat singele pe nas de draci citind aici comentariile la postul lui Cabral despre Piata Universitatii'90.
Toti cretinii au inceput sa comenteze ca vai, ce nashpa a fost, ca asa isi aduc si ei aminte ca vaca aia de Catherine Durandin ce a scris o carte denigratoare despre acest FENOMEN. Asa ca m-am gindit sa scriu despre cum a fost cu adevarat in acea perioada, ca una ce am participat activ la acele evenimente.
A inceput cu adunarea din piata Victoriei din ianuarie '90 cind toti cei care am luptat la revolutie si nu am crapat, ne-am adunat pentru a contesta FSN ul, care de altfel ulterior a trebuit sa isi imparta puterea nou cistigata pe spatele celor ce au fos timpuscati tot de "teroristii"lor, cu partidele abia creeate, deoarece NU MAI DOREAM COMUNISM si revolutia a fost nu numai impotriva lui Ceasca ci mai ales impotriva COMUNISMULUI. Din nefericire pentru ei au fost siliti de aceste manifestari sa imparta puterea cu partidele istorice ce s-au reinfiintat- Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Tărănesc Creştin şi Democrat au fos primele infiintate. Imi aduc aminte cu cita emotie m-a sunat Ioan Alexandru sa-mi spuna ca PNT va fi reinfiintat si ne-am intilnit cu toii la sosea la primul lor sediu ca sa il vedem pe Coposu. Emotie mare. S-a ajuns astfel la Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională, incluzând şi reprezentanţii acestor partide.
Totusi, mai departe, democratia era sublima dar inexistenta pentru ce porcii comunisti si securisti care avusesera functii inainte de revolutie nu voiau sa lase ciolanul, cu toate ca se dadusera la fund de frica initial. Asa ca lumea a inceput din nou sa manifeste si tin minte ca m-a impresionat teribil frica FSN ului de masele de oameni ce se adunau in piata Victoriei-ATENTIE, STAPINIRII DE ORICE FEL II E FRICA DE MASELE ADUNATE PENTRU UN SCOP CIVIL. In mare, nemultumirea noastra era faptul ca la conducere, incet dar sigur, au inceput sa-si iteasca capsoarele tot membrii ai PCR, si atunci manifestarile au inceput sa capete un caracter permanent. Sediul general a inceput sa fie Piata Universitatii si cel mai important lucru care era acolo sustinut era punctul 8 de la Timisoara, adica INTERZICEREA CELOR CE AU FOST IN PCR SI SECURITATE, IN STRUCTURILE DE CONDUCERE NOU INFIINTATE. Fenomenul pietei Universitatii a inceput cu putin inainte de alegerile din mai si a continuat neintrerupt pina Ilici a chemat minerii sa ne dea omorul.
PIATA UNIVERSITATII
Va imaginati o masa de oameni, in mare parte intelectuali, studenti sau pensionari, tineri sau nu, oameni care ascultau muzica straina doar la posturile straine la minim pentru a nu fi prinsi, ca era interzis inainte de '90, oameni pentru care o carte de Mircea Eliade era aur si o xeroxau in delir daruind-o tututror prietenilor, oameni pentru care o predica a parintelui Galeriu, Sofian, Cleopa erau margaritare nepretuite de pus in inima, oameni care credeau. Credeau in dreptul inalienabil al omului la libertate, in dreptate, in iubire, adevar si prietenie. In puterea sacrificiului. In jertfa. Parinti, iubiti, frati ai celor ce au murit la revolutie pentru voi, pentru noi. Oameni care au crezut ca daca se unesc din nou ca la revolutie, vom avea conducatori frumosi si curati care vor face totul pentru o noua Roamnie prospera, libera si mindra. Ei da, prostii aia eram noi cei ce ne adunam in fiecare seara in piata Universitatii.Ce faceam? discutam, ascultam muzica, cintam si pe ecranul urias ce se pusese la un moment dat din balconul facultatii de geografie vizionam filmari spontane din timpul revolutiei, FILMARI CARE IN MARE PARTE AU DISPARUT.Caci dragii mei, revolutia, in afara de faptul ca a fost sprijinita de rusi care nu-l suportau pe Ceasca ca avea fumuri de independenta, si care l-au adus cu avionul pe Ilici in 20 decembrie la otopeni ca baiatu era la Moscova pentru ultimele instructiuni, revolutia deci a fost spontana.Oamenii au crezut, oamenii au vrut libertate (vom muri si vom fi liberi), oamenii s-au jertfit pentru ca macar copiii lor, sau fratii, sau iubitii sa fie liberi.
Cum sa le comvina celor de la putere faptul ca noi ne adunam pentru a ii da pe ei jos de fapt?
Si atunci au inceput problemele-au bagat in corturi tigani pusi pe scandal, au bagat bautura, au bagat droguri. Va intreb logic-CINE DRACU AVEA IN MAI 90 DROGURI? DE UNDE PANA MEA? Aveti impresia ca pe vremea aia se gaseau droguri pe toate durmurile ca acum? Tot securistii le aduceau si le bagau la noi, pentru ca apoi sa cheme televiziunile si sa spuna, vai aia se drogheaza. FALS!
Si noi cintam, ne rugam cu fratele Ionica care aparea printre noi sau cu parintele Galeriu care ne predica si credeam mai departe ca idiotii ca puterea o sa tina cont de vointa noastra, ca inca le mai e frica de forta maselor. Dar aia se infigeau din ce in ce mai adinc in structuri ...iar in iunie stim cu totii ce s-a intimplat. Exasperat de faptul ca nimeni un pleca acasa nici dupa toate incidentel ce au avut loc, Ilici s-a gindit sa cheme forta bruta a minerilor si sa ne dea omorul, pentru ca ucigasul ala de copii atit stie de la KGB: daca nu se poate cu minciuna, atunci sa-i omorim.
Tin minte ca eram cu Doru Buscu de la Academia Catavencu si cu niste priteni la baza dealului Mitropoliei, in ziua in care au aparut minerii. Vorbeam de una, alta si la un moment dat, Doru, care este scorpion si are niste premonitii extraordinare, a zis HAI SA NE CARAM, HAI SA PLECAM ACUM. Eu am inceput sa discut ca de ce, ca ce are si un prieten care fusese de fata la mai multe premoniitii de-ale lui Doru a zis sa plecam acum si sa-l ascultam. Ne-am tirat spre gura de metrou de la piata Unirii si cind am ajuns acolo, m-am intors o clipa.TOT DEALUL MITROPOLIEI ERA PLIN DE MINERI. Repet ca inainte eram noi acolo si nu era nici dracu.De unde au aparut minerii aia? ulterior aveam sa aflu ca sub delaul patriarhiei sint niste subterane ale securitatii si baietii venisera pe acolo-TRANSPORT RAPID.
De asemenea tin minte ca adoua zi patriarhia a fost inchisa pentru ca cei 2 sau 3 mineri care nu au vrut sa paricipe au fost OMORITI si erau tinuti acolo.
Restul e istorie. Baietii snopiti in bataie si omoriti de minerii beti manga, incitati de securistii imbracati civil ce se plimbau printre ei si le spuneau ce sa faca, cui sa faca si cum sa faca au aparut pe casete. Ah, ba nu si casetele alea au disparut... oops
Asa ca inainte de a da din gura dragii mei intrebati-ne pe noi.
NOI SINTEM BATRINII ACUM SI TREBUIE SA VA SPUNEM ADEVARAUL, ISTORIA ADEVARATA, ASTFEL INCIT SA PUTETI RIDICA CAPUL SUS CIND VI SE SPUNE CA SINTETI ROMANI, NU SA FUGITI PE CEALALTA PARTE A STRAZII.
0 comments:
Post a Comment