Proorocirile călugărului Abel

 

* A prezis soarta țarilor ruși, războiul Rusiei cu Franța din 1812 și intrarea triumfală a lui Napoleon în Moscova, destinul tragic al Casei Imperiale a Romanovilor și moartea martirică a ultimului țar, Nicolae al II-lea. 

 

A prevestit cele două războaie mondiale, căderea autocrației imperiale și valul de nenorociri care a lovit întreaga lume, ca urmare a revoluției bolșevice. Pentru aceste profeții, călugărul rus Abel a fost aruncat în temniță, unde a petrecut peste 20 de ani *
O proorocire împlinită

Martie 1796. Cetatea Shlisselburg, aflată nu departe de Curtea Imperială țaristă de la Sankt Petersburg. 

 

În­tr-una din celulele cumplitei fortărețe, acolo unde erau aruncați cei care unelteau împo­tri­va țarului, era întem­nițat un pri­zo­nier misterios. Fusese adus în mare taină, după miezul nop­ții, cu capul acoperit, pentru ca nimeni să nu îl poată recunoaște. 

 

Temnicerii îl păzeau cu strășnicie, de parcă ar fi fost o persoană ex­trem de impor­tantă și totodată pe­riculoasă. Doar câțiva oameni din întreaga Rusie cunoșteau motivul încarcerării sa­le: avusese îndrăz­nea­la de a vor­bi despre împără­tea­sa Ecaterina cea Mare.

 

 Și nu ori­cum. Proorocise zi­ua, ora și chiar minutul morții ma­rii țarine: pe 6 noiembrie 1796. Pen­tru strașnica "insultă” adusă îm­părătesei, bărba­tul avea să plă­tească scump. 

 

Deși era un simplu călugăr, vorbele sale fiind socotite ca fiind ale unui smin­tit, fusese arestat, aruncat în cea mai temută închisoare din Ru­sia și condamnat la moar­te. Numai prin mila "nemăr­ginită” a marii suverane, pedeapsa i-a fost, în final, comutată în închisoare pe viață. 

 

Coman­dantul fortăreței a primit ordinul de a-l ține pe călugăr sub pază strictă, într-o celulă secretă. Să-i vorbești sau să te apropii de el era cu desăvârșire interzis, chiar și pentru străjerii cei mai destoinici.

 

Dar în zadar fuseseră luate toate aceste măsuri... Căci peste opt luni, exact în ziua proorocită, pe 6 noiembrie 1796, spusele călugărului se adevereau.

 

 Împărăteasa Eca­terina cea Mare murea! Evenimentul a șocat întrea­ga curte imperială, iar pe moștenitorul tronului, Pavel I, autenticitatea teribilei prevestiri l-a îngrozit. 

 

La numai câteva zile de la încoronarea sa ca țar, Pavel I s-a urcat într-o trăsură și a plecat grabnic către fortăreața Shlissel­­burg, acolo unde, în temniță, zăcea enigmaticul prooroc. Pe viitorul țar nu îl interesa decât un singur lucru: ce avea să se petreacă cu el în viitor.
 

Dar cine era acest vizionar și de unde știa el atât de exact ce urma să se întâmple?! Numele călugărului Abel poate fi găsit în mai toate dicționarele și enci­clo­pediile pre-revoluționare rusești. 

 

Despre viața și pre­zicerile sale s-au scris zeci de cronici, iar în 1870 o parte din scrierile sale profetice au fost publicate într-un volum cu titlul "Viața și strădaniile părintelui și că­lugărului Abel”.

Vasili Vasiliev, cel care avea să fie cunoscut ca proo­ro­cul Abel, s-a născut pe 20 martie 1757, în cătunul Akulovo, din regiunea Tula. În familia țăranului iobag Vasiliev, nașterea băiatului a fost văzută ca o minune. 

 

Se ivise pe lume exact în noaptea echinocțiului de pri­măvară, când universul renaște, când lumina și soarele biruie întunericul și frigul. 

 

Liniștea nopții fusese între­tăiată de țipetele neobișnuit de puternice ale nou-năs­cu­tului, iar preotul satului, prezent în casa Vasiliev, l-a miruit pe dată și a spus: "Acest băiat nu va fi obișnuit. El a fost adus pe lume în această noapte cu un scop precis. Strigătul său viguros se va face auzit și peste veacuri”.

Reprezentare a călugărului Abel

 

Copilăria lui Vasili nu s-a deosebit cu nimic de cea a celorlalți copii de iobagi. Muncea pământul cu trudă, fără a crâcni, alături de familia sa. 

 

Dar gândul îi era mereu către cele sfinte, căci băiatul, încă din primii ani ai copilăriei, își exprimase dorința arzătoare de a trăi între zidurile mânăstirii. De câte ori intra în biserică, simțea că a ajuns acasă, se simțea ferit și ocrotit de toa­te relele.

 

 Încuviințare de a intra în mânăstire ca mo­nah însă nu primi și, ca toți ceilalți băieți, Vasili a fost obli­gat să învețe o meserie, pentru ca la matu­ritate să poa­tă contribui la creșterea averii stăpânului său. 

 

Va­sili era dulgher și, odată cu vârsta adoles­cen­ței, începu să colinde Rusia în lung și în lat, împreună cu o echipă de meșteri cioplitori. Ajuns la Kerson, la gu­rile Niprului, unde se construiau corăbii și bărci, Va­sili se îmbolnăvi grav. 

 

Pe șantierul naval, acolo unde in­tra mereu în contact cu marinarii și negustorii veniți de peste mări și țări, băiatul se mo­lipsi de ciumă. În întreaga Eu­ropă, "moartea neagră” făcea ra­vagii cumplite, secerând mii de vieți. 

 

Cu evlavie și credință s-a ru­gat Vasili Bunului Dumnezeu să nu îl părăsească, iar ca semn de recu­noș­tință, dacă va fi salvat, băiatul făcu legământ să își de­dice viața slujirii Domnului. Atunci a avut Vasili prima sa viziune.

 

 Un înger i-a apă­rut și i-a spus: "Te vei vin­deca și vei purta în lume cuvântul Dom­nu­lui!”. Și așa se petrecu, Va­sili se însă­nă­toși ca prin mi­racol. Aproape toți cole­gii săi de echipă fu­se­seră răpuși de nemiloasa boală, numai el se întoarse acasă viu și ne­vă­­tămat. 

 

Se rugă de stăpân să îi permită să plece la mânăstire, dar nu primi nici acum blagos­lo­virea mult aștep­tată. Părinții îi simțiră zbu­ciu­mul și, ca nu cum­va asupra lor să se abată vreo năpastă din cauza nesupunerii flăcăului, hotărâră să îl însoare.

Călătoria în cer

Trecură ani, Vasili era deja la casa lui, căsă­torit, cu trei copii, dar sufletul îi era în altă parte. Imaginea îngerului ce-i apăruse cu ani în urmă și promisiunea făcută și neîndeplinită nu îi dă­deau pace. 

 

Într-o bună zi, își făcu în grabă o boc­celuță și părăsi în taină satul, îndreptându-se către Mânăstirea Valaam, tocmai în Nord-Vestul Rusiei. Auzise că starețul mânăstirii, Nazarie, re­crutează misionari care să propovăduiască creș­tinismul în coloniile rusești din Alaska.

Cetatea Shlisselburg

 

Pri­mit în mânăstire, Vasili a depus jurământul mo­na­hal în fața lui Dumnezeu și a primit numele de Abel. Dar în Alaska nu a plecat. 

 

După un an de îm­pli­nire a celor trei voturi, al sărăciei, casti­tății și su­pu­nerii, primi binecuvântarea egu­me­nului și pă­răsi mânăstirea pentru a se retrage în pustiu. Trăi complet izolat, pe o insulă, postind luni în șir și rugându-se aproape zi și noapte. 

 

Acolo a primit de la Bunul Dumnezeu marele dar: doi îngeri l-au purtat în ceruri, i-au hărăzit puterea de a prezice viitorul și i-au poruncit să scrie tot ceea ce va auzi și să spună tot ceea ce i se va arăta.

Timp de nouă ani a străbătut Abel țara în lung și în lat, răspândind cuvântul Domnului, vorbin­du-le oamenilor despre voia Lui și despre Ju­de­cata de Apoi. Într-un târziu, s-a retras din nou în mânăstire, dar nu pentru că trupul îi era ostenit, ci pentru că simțea chemarea de a așeza pe hârtie toate viziunile sale.

Prima sa carte a scris-o la Mânăstirea Sfântul Nicolae din Babaev, de pe malurile râului Volga, în care a vorbit despre moartea împărătesei Eca­te­rina a II-a și despre venirea la tron a țare­vi­ciului Pavel.

 

 La scurt timp, episcopul mânăstirii a aflat despre scrierile călugărului și, speriat ca de o uneltire a diavolului, a trimis vorbă guver­natorului. Fratele Abel a fost arestat, dar după ce spusele sale s-au adeverit, ancheta contra lui a reîn­ceput.

Din cronicile timpului

Anchetatorul: "Cine te-a învățat să scrii aceste cu­vinte și de unde ai aceste informații?”

Abel: "O voce mi-a glăsuit din Înaltul Cerului ast­fel: împărăteasa va domni 40 de ani. Du-te și spune-i cu curaj! După aceea, du-te și spune-i și lui Pavel Pe­trovici (fiul Ecaterinei, viitorul țar Pavel I) și celor doi coconi ai săi că sub ocârmuirea lor va fi cucerit tot pământul”.

Mănăstirea Solovetki

 

Toate aceste informații au fost trimise de urgență la palat și, în scurt timp, în celula misteriosului prizonier își făcu apariția însuși noul țar, Pavel I. Cronicile re­latează acest dialog extrem de interesant despre soarta țarilor, despre soarta Rusiei și a Europei în general.

Țarul: "Părinte prea cinstit, se vorbește despre tine, dar și singur văd asta, că asupra ta harul lui Dum­ne­zeu s-a odihnit. Ce spui despre domnia și soarta mea? Numește-i pe succesorii tronului meu și vorbește-mi despre domnia lor. Spune tot, nu te teme!”

Abel: "Scurtă fi-va domnia ta și văd, păcătosul de mine, năprasnicul sfârșit al Măriei tale. În ziua de 11 martie, o moarte martirică vei primi și în iatac vei fi gâtuit de tâlhari..."
Țarul: "Ce se va întâmpla cu succesorul meu, prințul Alexandru?”

Abel: "Franțuzul (Napoleon Bonaparte) va pârjoli Moscova în timpul domniei sale, iar Alteța sa, ca răsplată, va pune stăpânire pe Paris. Succesorii lui vor fi Nicolae I, apoi Alexandru al II-lea și Alexandru al III-lea”.
Țarul: "Cui va lăsa moștenire tronul acesta din ur­mă?”

Uciderea țarului Pavel I

 

Abel: "Lui Nicolae al II-lea, ța­rul cel sfânt, care va avea cumpă­tarea și înțelepciunea lui Hristos, răbdarea și puritatea unui porumbel neprihănit. 

 

Coroana imperială o va schimba el pe cununa de spini, căci fi-va trădat de propriul său neam, așa cum a fost vândut Fiul lui Dum­nezeu. Fi-va un război mare, atot­pustiitor, ce va cotropi întreaga lu­me... 

 

În văzduh, oamenii vor zbura ca păsările și pe sub ape, vor înota ca peștii, însă se vor răpune unii pe alții cu pucioasa cea urât mirosi­toare. Și în ajun de izbândă, tronul țarilor se va prăbuși, iar mujicul înnebunit, cu toporul în mână, va cuceri puterea. 

 

Mult sânge și lacrimi de suferință vor adăpa pământul. Și vrăjmașii din interiorul țării vor biciui pământul rusesc, prăda-vor ei altarele sfinte și nimici-vor bisericile Domnului. Și vor pricinui ei moartea celor mai vajnici oameni ai Rusiei”.

Călugărul Abel a vorbit apoi des­pre începutul celui de-al Doilea Răz­boi Mondial, când un nou Batu-Han (conducătorul mongol care a cucerit Ru­sia și a devastat Ungaria și Po­lonia - aluzie la Hitler) va ridica sa­bia în Apus, împotriva Europei. 

 

"Și frate pe frate se va ucide, și râuri de sânge vor curge în lume. Dar Dom­nul cel atotmilostiv îi va ierta pe fiii săi cei fără de Dumnezeu și lumea va renaște”.

Mănăstirea Sf. Eftimie Suzdal

 

A ascultat țarul toate prevestirile sumbre ale călugărului, a plecat ca­pul mâhnit de soarta ce-l aștepta, și pe el, și imperiul său, îngândurat de evenimentele ce aveau să urmeze în lume. I-a cerut călugărului Abel să pună pe hârtie tot ceea ce îi po­vestise, toate prevestirile sale. 

 

Apoi, puse scrierea într-un plic pe care îl sigilă cu pecetea personală, iar pe copertă scrise: "Să fie deschis la co­memorarea a 100 de ani de la moar­tea mea”. Plicul a fost introdus în­tr-un sipet lucrat cu meșteșug, ză­vorât cu un lacăt și pecetluit cu sigi­liul țarului. 

 

Cufărul astfel ferecat a fost așezat pe un piedestal, într-una din sălile de la palatul din Gatcina, re­ședința de vară a țarului, din ime­diata apropiere a capitalei țariste. Acolo a rămas în așteptarea de a fi deschis, o sută de ani.
În temniță până la sfârșitul vieții

La scurt timp după întâlnirea din închisoare, țarul Pavel I a dispus eliberarea călugărului Abel și a in­ter­zis să mai fie urmărit. Și iarăși a plecat călugărul, neo­bosit să străbată țara, pentru a le vorbi oamenilor des­pre cele sfinte și pentru a le reaminti de numele Dom­nului.

Portretul împărătesei Ecaterina cea Mare, autor Fiodor Rokotov

 

După câțiva ani, s-a retras din nou la Mânăstirea Valaam, unde depusese în tinerețe jurământul sacru monahal. Acolo ar fi putut să trăiască în liniște și pace până la sfârșitul vieții, dar viziunile au început iarăși să i se arate și sufletul său era neliniștit. 

 

Trebuia ca totul să fie așternut pe hârtie, așa cum i se poruncise de Sus. Căci el, păcătosul, nu era vrednic de această misiune, dar încerca din răsputeri să ducă la îndeplinire voia Domnului.

Începu să scrie o nouă carte de profeții, despre asa­sinarea țarului Pavel I și despre venirea la tron a fiului său, țareviciul Alexandru. În doar câteva luni, spusele i s-au confirmat cu precizie și călugărul a fost iarăși arestat, din ordinul guvernatorului orașului Sankt-Pe­tersburg, unul dintre asasinii țarului. 

 

A fost escortat în lanțuri, ca un criminal periculos, până la fortăreața Pe­tropavlovsk, cu acuzația de a fi tulburat mințile oa­me­nilor cu clevetiri mincinoase, la adresa țarului. 

 

În subteranele cetății, fără să vadă lumina soarelui măcar o clipă, a petrecut monahul mai bine de doi ani. A fost eliberat și trimis forțat la Mânăstirea Solovețki, de pe o insulă din Marea Albă, fără a avea dreptul să o pără­sească. 

 

Gerurile cumplite, pustietatea și asprimea vie­ții din imediata vecinătate a Cercului Polar făcu­seră din Mânăstirea Solovețki un loc de exil, atât pentru membrii Bisericii, cât și pentru dușmanii guvernului țarist. Viața între zidurile mânăstirii, deși grea, era totuși tihnită. Dar nici aici nu s-a bucurat fratele Abel mult timp de liniște.

 

 În 1804, după ce scrie o a treia carte, în stilul deja cla­sic, este iarăși pus sub acuzare și încarcerat în închisoarea de pe aceeași insulă. Sentința a fost de data aceasta una și mai grea: "Să fie eliberat atunci când prevestirile sale se vor adeveri”.

Așa a zăcut călugărul Abel uitat de lume în temniță ani lungi, până în 1812, când evenimentele prevestite de el, invazia lui Napoleon în Rusia și incendierea Moscovei, s-au petre­cut întocmai. Atunci, țarul Ale­xan­dru I își aminti de prooroc și în iarna anului 1812 trimise o depeșă urgentă către comandantul închisorii: 

 

"Că­lu­gărul Abel să fie pe dată eliberat dintre deținuți și lăsat să meargă acolo unde îi va dori inima. Să i se acorde un permis de trecere prin orice oraș din Rusia și în orice mâ­năstire, să i se încredințeze banii tre­buincioși drumului și hainele po­trivite”.

Și iată-l din nou pe monahul pribeag, liber să călătorească, liber să mărturisească oamenilor credin­țele sale, să propovăduiască cuvân­tul Domnului. Deși trecuse demult de vârsta tinereții, călugărul Abel plecă în pelerinaj la locurile sfinte, întâi la Muntele Athos, din Grecia, apoi la Constantinopol și Ierusalim. 

 

În 1820, după șapte ani de călătorie prin țări străine, se întoarce la Mos­cova și este primit printre călugării de la Lavra Sfânta Treime, din lo­calitatea Serghiev Posad, cea mai ves­tită mânăstire din Rusia. 

 

Aici tră­iește liniștit o perioadă, în rugă și post, într-una din cele mai izolate chi­lii. Vestitul general din cam­pa­niile împotriva lui Napoleon, Leon Engelgardt, scria despre el în "În­sem­nările” sale: "Era un om sim­plu, foarte tăcut și smerit.

Țarul Nicolae al II, canonizat de Biserica Ortodoxa Rusă în 2000

 

Multe doam­ne din înalta societate auzise­ră despre proorocirile sale și îl con­siderau sfânt. Veneau la el cu ru­gămintea de a le prevesti soarta, dar întotdeauna fratele Abel le spunea blând, cu chipul senin: 

 

«Eu nu vă pot oferi sprijin, căci nici pe departe nu sunt clarvăzător. Viziunile mi s-au revelat de la Domnul și am gră­it despre asta, doar atunci când am primit poruncă»".

Dar suferințele bietului călugăr, ce nu făcuse decât să îndeplinească voia Domnului, nu se sfârșiră aici. Noile sale preziceri atrag mânia țarului Nicolae I și, în 1826, este închis în temnițele Mânăstirii Sfântul Eftimie din Suzdal, acolo unde călugărul Abel își va petrece restul zilelor. 

 

În zi­ua de 29 noiembrie 1829, se stinge din viață, la vârsta de 84 de ani, după mai bine de 20 de ani de tem­niță grea, după ani de cazne sufletești și trupești. 

 

Conform scrierilor ce s-au păstrat în Mânăstirea Sfântul Eftimie din Suzdal, călugărul ar fi fost înmormântat în spatele Bisericii Sfântul Nicolae, însă locul său de îngro­pă­ciune nu a fost găsit niciodată. 

 

Se spune că Abel ar fi fost, de fapt, îngropat în mare taină, într-un loc secret, de către supușii țarului Nicolae I, pentru ca nimeni, niciodată, să nu îi poată aduce cinstire. Dar poate că sentința țarului de a-l condamna la claustrare chiar și după moarte nu i-a fost călugărului Abel cu supărare.

 

 Căci scump la vorbă și însingurat a trăit întreaga viață, cu gândul la Cele Sfinte, îndeplinind voia Domnului și grăind oamenilor doar la porunca Celui de Sus!

 

• Natasa Galche/FORMULA AS

 

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Posted in: crestinism,FORMULA AS,isihasm