De Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
Ce nebunie a fost la sfîrşitul anului 1989 şi începutul anilor '90 împotriva ofiţerilor proveniţi din Departamentul Securităţii Statului (DSS), care reprezenta atunci cel mai important Serviciu Secret al României! Specialişti din Serviciile Secrete externe rivale îl cotau la vremea respectivă între primele 5-6 Servicii Secrete din lume.
Cîte comentarii negative, cîte discuţii anti-Securitate, cîte măsuri de eliminare din structuri a acelora care pînă atunci nu avuseseră decît vina că, în conformitate cu jurămîntul depus faţă de ţară, îşi apăraseră "sărăcia, şi nevoile, şi neamul", vorba Poetului Naţional Mihai Eminescu. Ce să mai discutăm, diversiunea fusese creată şi ea trebuia dusă pînă la capăt. Cei care acţionau îşi găsiseră terenul propice.
Deschiderea graniţelor - contrar unui minim bun-simţ - a permis accesul în ţară a tot felul de echipe de cercetare-diversiune, care, cu sprijin intern, au reuşit să provoace isteria împotriva principalului Serviciu de Informaţii al ţării şi care reprezenta, ca în orice stat echilibrat şi democratic din lume, sistemul imunitar.
Nimeni nu şi-a dat seama că asistă la una dintre marile diversiuni puse la cale de Serviciile de Informaţii străine - CIA, KGB, Mossad - care participaseră din plin la lovitura de Stat din acele momente din România şi care se temeau, realmente, de Serviciile de contraspionaj şi contraspionaj economic ale fostului DSS, cu un rol esenţial în apărarea României faţă de interesele lor şi ale ţărilor lor, vizînd dominaţia politică şi economică asupra zonei europene respective.
Dacă astăzi se întîmplă ceea ce se întîmplă în România, se datorează şi faptului că Serviciile de Informaţii româneşti, practic, nu mai există, ori, dacă există, sînt numai cu numele, căci ele fac alte jocuri, în marea lor majoritate politice, de grup, decît cele în interes naţional pentru care au fost create.
Stai şi te întrebi după atîta timp scurs de la evenimentele din 1989: de ce numai în România a fost posibilă această diversiune ordinară, care se vede că a condus la falimentul ţării? Pentru că, dacă ne uităm la celelalte state, atît din jur, cît şi din alte zone ale lumii, vom constata că aceste servicii au fost întărite şi nu batjocorite şi, în fond, anihilate.
Haideţi să luăm exemplul unui Serviciu Secret celebru de acum şi care a avut o contribuţie hotărîtoare la victoria diversiunii din decembrie 1989, şi anume MOSSAD-ul. Acesta este unul dintre cele mai faimoase Servicii Secrete de informaţii-spionaj din lume. Experţii îl consideră ca pe un nou venit în spionajul modern, dar care a urcat extrem de rapid în ierarhia calităţii, ajungînd la nivelul de vîrf reprezentat de serviciile american (CIA), sovietic (KGB), francez (SDECE) şi britanic (MI 5).
Evreilor le place să considere că originile MOSSAD-ului se află în timpul exodului lor din Egipt, acum 3.300 de ani. Moise, spune Tora, a ales cîte un tînăr din cele 12 triburi şi i-a trimis în ţara Făgăduinţei (Canaan - Palestina - Israel) să afle ce bogăţii sînt acolo, ce forţe de apărare au filistenii, cum s-ar putea pătrunde în oraşele fortificate.
Printre strămoşii biblici ai agenţilor MOSSAD se afla şi frumoasa Judith, care a pătruns în tabăra şi cortul generalului asirian Holofern, căruia i-a tăiat capul cu propria-i sabie (poate prin anii 350 î.Chr.). După crearea statului Israel, în anii 1949-1952, primul-ministru David Ben Gurion a fondat sistemul actual al Serviciilor Secrete israeliene, pornind de la principiile supravieţuirii statului evreu într-un mediu arab ostil, ceea ce presupunea combaterea unei intense activităţi interne de destabilizare, antistatală şi antisocială, desfăşurată de palestinieni în teritoriile controlate de Israel, urmărirea şi pedepsirea criminalilor nazişti vinovaţi de Holocaust şi a teroriştilor arabi, oriunde s-ar fi aflat ei pe glob, obţinerea unor înalte tehnologii militare puse sub embargo pentru statul evreu, cunoaşterea opiniilor guvernamentale şi publice faţă de cauza poporului evreu, atît în ţările duşmane, cît şi în cele aliate, mai ales în S.U.A., şi sprijinirea comunităţilor evreieşti din Diaspora.
Aşa s-au născut SHABACK - "Serviciul de securitate internă", AMAN - "Serviciul de informaţii militare", "Departamentul de cercetare şi documentare" al Ministerului de Externe, "Departamentul de Investigaţii" al Poliţiei israeliene şi, mai ales, "Institutul pentru operaţii speciale şi culegere de informaţii", pe scurt MOSSAD. Pînă la a deveni, poate, cel mai bun Serviciu Secret din lume, MOSSAD-ul a parcurs un drum dificil, pe care jaloanele s-au numit: pregătire, studiu, analiză şi reanalizare, din nou pregătire şi, în fine, verificare, înainte de executarea oricărei operaţii.
Dintre toate Serviciile Secrete din lume, MOSSAD-ul este singurul care se consideră şi se autodefineşte ca "Institut", adică un centru academic de spionaj care, sub deviza "cîştigă războiul prin cunoaştere şi isteţime!", oferă specialiştilor săi cea mai aspră, dar şi cea mai performantă şcoală de pregătire. Candidaţii la statutul de ofiţer MOSSAD sînt recrutaţi întotdeauna dintre cei care au avut rezultate foarte bune în serviciul militar regulat. Apoi ei sînt supuşi la repetate teste medicale, fizice şi psihice, inclusiv la interogatoriul cu detectorul de minciuni.
Mai evidenţiem şi faptul că MOSSAD-ul nu racolează, ca alte Servicii Secrete, aventurieri sau voluntari care vor să devină eroi, ci, aşa cum spunea unul dintre părinţii agenţiei, Isser Harel, oameni "cinstiţi, fideli, loiali şi patrioţi", gata "să se consacre unor misiuni periculoase". În ordinea de zi care anunţa crearea noii agenţii guvernamentale se scria, între altele: "Pentru statul nostru, care de la înfiinţare a fost înconjurat de duşmani, Serviciile Secrete reprezintă prima linie de apărare. Deoarece sîntem situaţi în inima Orientului Apropiat, unde schimbările violente şi instabilitatea sînt specifice, trebuie să învăţăm foarte bine cum aflăm ce se întîmplă în jurul nostru".
Niciodată în Israel MOSSAD-ul nu a fost privit cu suspiciune şi nimănui nu i-a fost ruşine să lucreze în sau să colaboreze cu MOSSAD-ul. Cităm dintr-o mult mai bogată listă de nume pe Haim Herzog, ajuns apoi preşedintele ţării, Yitzhak Rabin, Yitzhak Shamir şi Ehud Barak, fiecare ajungînd prim-ministru şi ministru al Apărării, şi David Kimche, viceministru de Externe. Fondatorul acestuia, Ben Gurion, spunea despre evrei că "toţi trebuie să ajute Israelul, chiar dacă ţara lor adoptivă este sau nu de acord", iar un lider al comunităţii evreilor-americani exprima următoarea părere: "Nu are nici o importanţă dacă v-aţi hotărît sau nu să emigraţi din Israel. Datoria voastră este să slujiţi interesele poporului evreu şi dincolo de graniţele Israelului".
Aşa se face că agenţii MOSSAD-ului au contribuit la cîştigarea războaielor Israelului cu ţările arabe învecinate, au provocat căderea unor demnitari şi chiar a unor întregi guverne străine, au "semnat" unele dintre cele mai numeroase şi mai spectaculoase pagini ale spionajului tehnologic şi economic mondial, au generat o bogată literatură şi au născut o legendă: LEGENDA MOSSAD.
Raportîndu-ne la aceste date, la noi ce să spunem că există? Un Serviciu de Informaţii, mă îndoiesc. La noi există Legea Ticu, care nu a făcut altceva decît să distrugă munca de informaţii, pentru că, vrem - nu vrem, munca informativă în orice sistem special din lume se duce cu ajutorul informatorilor şi colaboratorilor. Şi în mediul jurnalistic, atunci cînd se difuzează o ştire, cei mai mulţi dintre reporteri folosesc sintagma "pe surse", ei referindu-se la acea sursă care în limbajul specific muncii de informaţii este egală cu informator sau colaborator.
Cred că sîntem unicat în lume, am ajuns de rîsul curcilor, cu aşa legi şi sisteme de informaţii! Dacă pe la începutul anilor ‘90 se mai auzea în Parlament cîte un raport de activitate al SRI, de cîţiva ani încoace nici pomeneală. Oare ce or lucra acolo acei ofiţeraşi tineri care, practic, prin lipsa de experienţă, reduc la zero activitatea celui mai important Serviciu de Informaţii al ţării? Cine este de vină? Evident că actuala Putere este de vină, pentru că, la abuzurile şi la fărădelegile la care se pretează, nu este interesată ca acest sistem să funcţioneze, ori dacă mai funcţionează, pe ici, pe colo, sigur o face numai şi numai în interes politic.
Altă explicaţie nu există. Dovada clară o reprezintă situaţia economică şi politică cu care se confruntă România de astăzi. Falimentul, chiar dacă nu a fost încă declarat, există în stare latentă şi o vină majoră o au şi actualele structuri de informaţii româneşti care, prin Legea Siguranţei Naţionale nr.51/1991, erau obligate să asigure, conform Art. 1, "starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie. Siguranţa naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în Art. 1".
Asigură SRI-ul sau celelalte structure informative cu atribuţii în realizarea siguranţei naţionale - Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, prin structuri interne specializate - aceste principii enunţate de legea în cauză? Nici pe departe! Dovada nu mai trebuie să o căutăm, se întîlneşte la tot pasul în România zilelor noastre.
Din păcate, tagma jefuitorilor care au pus mîna pe Putere în România a privatizat şi Serviciile Secrete, ceea ce este un lucru foarte grav, pentru că aceasta nu înseamnă altceva decît că am ajuns să trăim într-un stat mafiot, de care începem să ne temem tot mai mult, pe zi ce trece.
Copyright Tricolorul
0 comments:
Post a Comment