Casa Maicii Domnului din Efes

Alaturi de Ierusalim, Turcia este spatiul cel mai bogat in repere biblice din intreaga lume. Va propunem o calatorie in Efes, pe urmele Maicii Domnului si ale Apostolilor Ioan si Pavel, care au trait aici in anii de dupa Inviere. Locuri facatoare de minuni pana in ziua de azi

O Biblie vie

Sa stai singur pe un munte pustiu, cu ochii inchisi, in fata mormantului Sfantului Ioan, apostolul lui Hristos... Sa atingi cu palmele lespedea patrata de marmura alba, din colturile careia patru colonade subtiri se inalta in vazduhul albastru al diminetii... E piatra sfanta de sub care, in fiecare an, la 8 mai, izvora o pulbere alba care a vindecat puzderii de crestini inca din vremurile biblice... Iar eu sunt acum aici, tot in zorii zilei de 8 mai 2009 si, deocamdata, nu stiu nimic despre miracolul acesta. Catarat pe unul din zidurile ruinate ale imensei biserici dimprejurul acestui mormant, Ali Alphan ma

priveste cu dragoste. Turcul se bucura sincer de bucuria mea. Parul carunt ii este aurit la tample de lumina molateca a rasaritului. Rade cu dintii lui mari si albi si-mi face semn cu mana. Ali este ghidul, calauza mea prin tinuturile fantastice ale Efesului. El stie totul, istoria oricarui loc sfant pe sute de kilometri in jurul culmii pe care ne aflam. Si sunt nenumarate, la tot pasul. Dar varful acesta, mormantul!, e cel mai important. "De aici", imi zice, "poti vedea Biblia sub picioarele tale." O data in viata! O data in viata sa ajungi si sa stai aici si poti spune ca esti bogat in inima ta..." Imi arata, chiar in fata, un alt munte prelung, si mai inalt - undeva pe la mijlocul lui o limba de piatra alba, stralucitoare. E anticul oras Efes, "cetatea eterna" crestinata miraculos de apostoli. Mareata citadela in care a trait Sfantul Ioan vreme de 45 de ani, dupa sangeroasa prigoana din Ierusalim, aducand-o cu sine in exil si pe Maica Domnului. Casa Fecioarei este chiar deasupra, in varful muntelui Privighetorilor. O casuta unde s-a retras indurerata maica Mantuitorului pana in ceasul "Adormirii" sale. Ali imi arata locul, pe culmi, inconjurat de paduri. O masina albastra urca incet, intr-acolo, pe un drum ingust si povarnit. Mai jos, la poarta de miazazi a Efesului, se poate zari limpede, pe un deal stancos, cetatea in care a fost intemnitat Apostolul Pavel, cel care a inaltat si o biserica, inca din anul 54, in paganul oras antic. Iar la poarta dinspre miazanoapte, e inmormantat marele

Evanghelist Luca...

Ascultandu-l pe acest om povestind, te cutremuri. Printr-o singura intindere a bratului te face sa-ti dai seama de insemnatatea locurilor in care te afli. "Ce mari sfinti au mers pe aici, pe pietrele astea!... Toate sunt adunate aici, sub ochii nostri. O Biblie vie. La Ierusalim poti vedea Mormantul Sfant, iti poti imagina ce s-a intamplat. Aici poti sa atingi, sa simti. Aici sunt morminte, miracole, biserici.

Pelerini la Casa Maicii Domnului

Primele biserici ale crestinismului. Primii ucenici ai lui Hristos, care au avut timp sa vorbeasca, sa scrie, sa fie vazuti pe indelete de mii de oameni. Doar Teatrul din Efes avea atunci 30.000 de locuri. Acolo au vorbit Ioan si Pavel. Faceau minuni cu mainile goale, vindecand orice boala, doar prin punerea mainilor pe cap, convertind multimi de romani sau iudei. Aici si-a scris batranul Ioan Evanghelia, la varsta de aproape 100 de ani, si toata Asia Mica a tinut post in zilele acelea, pentru ca Ioan sa poata sa scrie ultima Evanghelie. Mii si mii de oameni. Toata lumea stie. Atatea locuri sfinte ca aici nu poti atinge cu mana nici in Ierusalim si in nici o alta parte a lumii..."
Mormantul Sfantului Ioan
Ma uit la muntii astia pietrosi, batrani, seci, invaluiti de-un abur de praf, privesc peste padurile pitice si albastrii, tinuturi unduitoare, orientale, culmi rotunjite parca de o straveche muzica al carei ecou tanguit se mai aude, indepartat, din ceturile biblice.... Privindu-le pe toate te simti cuprins cumva de o melancolie atoatecuprinzatoare, de parca ai fi inceput sa intelegi, cu tristete, intreaga taina a curgerii veacurilor. Ma gandesc la feciorelnicul Ioan, cel mai tanar si cel mai iubit dintre toti cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. In ce timp potrivnic a putut sa traiasca!... A cutezat sa lupte cu insasi Artemis, Diana cea preavenerata in intreg imperiul roman, al carei Templu se vede si el de aici, la doar 100 de metri distanta de mormantul sau. Si a biruit. A ruinat in doar cativa ani aceasta "mare minune a lumii" pagane, propovaduind cuvantul lui Hristos. Un om singur, impotriva unei lumi intregi. Un om cu o cruce in palme, care a schimbat credinta omenirii.

Boltile care i-au vazut chipul

Ioan este aici, alaturi de mine. "Ucenicul pe care il iubea Iisus", asa cum e marturisit in Evanghelii. Cel care la Cina s-a rezemat de pieptul Domnului, iar acesta l-a cuprins cu bratele lui. Singurul dintre toti apostolii care a fost de fata la rastignirea Sa, nefiindu-i teama sa urce Golgota si sa stea la piciorul crucii, alaturi de Maica Sfanta. Mi-l inchipui apoi si la varsta de 104 ani, inconjurat de ucenicii efesieni, cu pletele albe pe umeri si privirea inlacrimata de o impovaratoare fericire - lunga lui misiune se incheiase. Sta chiar aici, langa acest mormant. Si intra singur in groapa. Un sfant care s-a inmormantat singur. Sarutandu-i pe ucenici pentru despartire si ei foarte intristandu-se, i-a invatat pe acestia sa-l acopere cu pamant pana la genunchi; dupa aceea iarasi sarutandu-i si invatandu-i, l-au mai acoperit pana la grumaji; apoi, punandu-si o mahrama peste obraz si punand pamant peste dansul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul. Iar peste intreaga Asie a rasunat atunci cu jale glasul marelui episcop de Efes: "A adormit mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos!".

Mirosul binecuvantat

Musulmanul Ali Alphan sta langa mine, cu capul plecat si palmele unite ca-ntr-o rugaciune. Seamana cateodata cu un umil credincios de prin bisericile noastre.

Cele trei izvoare miraculoase

El, care de 25 de ani a condus aici necontenit mii de vizitatori din toata lumea, care stie deja pe dinafara istoria oricarei pietre pe care-au atins-o ucenicii lui Hristos, imi arata firele de par de pe bratul sau, marturisind ca de fiecare data cand ajunge iarasi in acest loc i se face "pielea de gaina". "Simt ca un fior si o putere a pamantului, intotdeauna alta. Chiar si acum, dupa atatia ani. Pentru mine asta nu e doar o simpla meserie de ghid. Este, de fiecare data, o noua traire spirituala..." Calatorim prin larga biserica prabusita. Ali ma face sa-mi inchipui cum arata altadata: peste cea micuta din vremea lui Ioan, imparatul roman Constantin a facut o alta, in secolul al IV-lea. Iar peste aceasta, in veacul VI, imparatii Iustinian si Teodora au inaltat una din cele mai mari si mai frumoase biserici crestine de pe pamant. Abia acum "o vad" cu adevarat. Lunga de peste o suta de metri, plus inca un pridvor cat o intreaga gradina, aparata de o adevarata cetate cu 15 turnuri, in care se refugiau efesenii convertiti si prigoniti. Vorbind repezit, agitat, cu un entuziasm nebun, turcul o reinalta din palmele sale. Trei etaje, sase cupole ample, impodobita pana-n inaltul boltilor de fresce si mozaicuri minunate... Daca s-ar restaura astazi, ar fi a saptea catedrala ca marime din lume. Asta, pentru ca si faima Sfantului devenise covarsitoare. Mormantul sau tamaduia semintii intregi de pagani. Vad si locul in care insusi Apostolul a botezat la inceputuri - un fel de bazinet cu trepte, sapat in pardoseala de piatra milenara. Iar in jurul lor, pretutindeni, noiane de ziduri naruite.
Flori rosii ies prin crapaturile ruinelor, de peste tot, oleandri si smochini batrani le umbresc. Un vanticel racoros umbla mereu printre zidurile biblice, ca un alai de duhuri ce alearga pe-acolo din vremuri vechi, jucandu-se de-a v-ati ascunselea prin fiece cotlon si atingandu-te in treacat pe obraji cu palmele lor racoroase. E ora 8 dimineata si, cu toate ca nu reusisem sa dorm decat doua ore asta noapte, ajungand aici nu mai simt nici o urma de oboseala. Ii spun musulmanului ca ruinele acestea miros frumos. Poate din cauza florilor, a vanturilor ce aduc miresme de departe... Cine stie. Dar un miros atat de profund, de fin si iradiant, incat parca nu vine din natura, ci din adancul lucrurilor. Asa ii spun, iar el se opreste inmarmurit, privindu-ma aproape cu suspiciune. "Stiati cumva ce zi este astazi?" Nu stiam. Abia acum aud de acel 8 mai.

Sfanta Fecioara din lemn de maslin

De acea pulbere alba si tamaduitoare, pe care efesenii o numeau "mana". Iesea din mormant doar in aceasta zi a anului si mirosea atat de frumos si puternic, incat oamenii o simteau chiar din casele lor, de la kilometri departare. Veneau aici si, ungandu-se pe trup cu acest praf, ei se vindecau de toate bolile, atat cele trupesti, cat si sufletesti. Nu e doar o legenda. Acest "semn" binecuvantat de pe 8 mai, din fiecare an, e trecut in toate calendarele, sinaxarele si proloagele sfintilor, cu martori nenumarati. Despre Ioan se zice ca "n-a gustat moarte, ci doar s-a mutat", asemeni lui Hristos. Aceiasi ucenici care il inmormantasera au sapat dupa cateva zile, "dar moastele lui nu s-au aflat." Arheologii austrieci au raportat ca, atunci cand au deschis iarasi acest mormant, el nu continea decat un praf frumos mirositor, care s-a disipat in aer pe distante foarte mari. Iar Ali Alphan imi spune ca, si acum, unii pelerini pe care ii aduce aici inca mai simt "parfumul" acesta sfant. Probabil ca si astazi, cam dupa ora 10-11, vor veni autocare si pelerinaje mari. Grupurile de crestini vin cu preotii lor, care savarsesc aici liturghii. Vin din intreaga lume. Din Romania insa mai putin. Poate fiindca locul le e romanilor mai putin cunoscut, nu stie precis de ce. Dar, dincolo de toate, ghidul imi repeta acest fapt uimitor: nu toti pelerinii percep mirosul asta. Nu toti, ci numai unii. Oamenii cu credinta foarte mare, probabil. Iar eu, pacatosul, sunt deodata foarte fericit sa aud asta. Nu mandru, nu surprins de uluitoarea coincidenta. Ci doar fericit, de parca as fi prins aripi. Caci eu am simtit - cred - pentru cateva clipe, mireasma sublima. A fost, acesta, cel dintai mic miracol pe care l-am trait in calatoria mea prin tinutul Efesului.

Efesul, altfel decat il stiti

Sa urci spre casa Fecioarei de pe muntele Privighetorilor este aproape ca o initiere. Ca sa intelegi suferinta lui Ioan si a Maicutei pribege, trebuie sa strabati mai intai Efesul. N-ai cum altfel. Orasul antic se alungeste de-a lungul drumului mereu suitor. Rabdatorul Ali Alphan ma lasa la poarta de sus si zice ca ma va astepta la cea dinspre miazazi, pentru a porni din nou. "Poate e mai bine sa vezi toate astea singur", zice, in fata casei de bilete. Si cred ca a avut dreptate.

Urmele crestinismului sunt prezente pretutindeni in Turcia

Caci, dincolo de porti, in acea enorma ingramadire de marmura si piatra alba, poti doar sa te plimbi cu o harta in mana si sa te minunezi de "progresele tehnice" ale anticilor. E, intr-adevar, impresionant. Lux si opulenta romana sau greceasca. Succesiuni uluitoare de civilizatii, incepand cu unsprezece secole inaintea lui Hristos. Ionieni, spartani, atenieni, egipteni, persi, romani, imbogatind unii dupa altii splendida citadela. Puzderia de coloane, basoreliefuri, inscriptii, statui sau capiteluri iti aglomereaza privirea, te ametesc. E prea mult, parca nici nu mai stii la ce sa te uiti. Intelegi ce important oras a fost acesta, cel mai de seama port si centru comercial al Asiei, chiar si-n vremea tarzie a Sfantului Ioan, cand apele marii inca ajungeau pana la mijlocul muntelui. Singurul oras, dupa Roma, care avea "dreptul" de a fi iluminat public noaptea. In fiecare aprilie, la serbarile zeitei Artemis, peste un milion! de spectatori se perindau prin "agora" acestei metropole impozante si trufase, spre venerarea Templului despre care se credea ca va dainui vesnic.
Merg pe largul bulevard imperial ce taie de-a lungul intreg Efesul, trei kilometri pe jos, pasind doar pe dale stravezii de marmura.

Mormantul Apostolului Ioan

Privesc temple egiptene sau cele ale imparatilor-zei Hadrian si Domitian, Palatul Municipal, camerele consiliului sau enorma biblioteca a guvernatorului Celsus care impunge soarele cu zveltele ei colonade, baile termale, bordelurile nobiliare sau latrinele "ingenioase" ale tribunilor, arena larga de 300 de metri in care se infruntau gladiatorii, carele de lupta, sau animale ciudate aduse din tarile calde... Si in tot acest tumult si imbulzeala fara seaman, mi-l inchipui pe bietul Apostol Ioan intrand incet in oras prin aceeasi poarta dinspre miazanoapte, tinand-o de mana pe inlacrimata Maicuta a Domnului. Se strecoara amandoi prin multimile vanzolite si galagioase, tot mai departe, pe acelasi drum de marmura care urca muntele. El inalt, sfios, subtiratic, cu fruntea lui prelunga si barba ravasita de vantul prafos, uitandu-se mereu in jur, atent, ocrotind-o cu bratul pe femeia sfanta de langa el si acoperindu-i in rastimpuri chipul cu himationul sau visiniu, ros de colbul drumului, pentru ca nu cumva vreun pagan iudeu sau roman sa o poata recunoaste. Iar ea, Preacurata, cu capul plecat si privirea pierduta in alte lumi, se lasa purtata de bratul Apostolului, blanda si supusa ca o femeie oarecare din amestecul de trecatori. Abia mai pot merge, caci sunt dupa un drum lung si istovitor, inceput tocmai in insangeratul Ierusalim. Poarta amandoi in inima, ca o povara, toate cruzimile de dupa Inviere. Sfantul Stefan, primul mucenic, ucis cu pietre in vazul lumii.

Calugarii capucini - paznicii locului sfant

La fel, evanghelistul Matei. Apoi Petru, Andrei, Simeon - crucificati. Toma - strapuns cu sulitele. Iacob - decapitat. Iacov, fratele lui Ioan - spintecat cu sabia in inchisoare. Ioan insusi a fost condamnat la moarte si aruncat intr-un cazan cu ulei clocotit, dar, spre uluirea calailor, sfantul a iesit de acolo nevatamat. Nu mai era alta cale decat exilul, in tinuturi indepartate, unde nu-l cunostea nimeni. Cine-si putea inchipui atunci, dintre acei efeseni galagiosi si obedienti, ca tocmai barbatul acesta firav, ostenit, zdrentuit ca un cersetor pribeag, avea sa le spulbere idolii adorati de milenii? Apoi a venit si Pavel... Vad temnita in care a fost zavorat. E-n varful unei culmi ascutite ca un con, deasupra Marelui Teatru. Putini turisti, cred, observa asta. Uriasul amfiteatru e sapat larg, in poala acestei maguri, cam pana la jumatatea ei. Si chiar deasupra, dupa o portiune de ierburi si jnepenisuri pitice, se vede, in varf, zidul alb al fortaretei in care Pavel sta inlantuit. Sta la o fereastra ingusta, sus de tot, privind orasul care l-a surghiunit. Parca dinadins a fost pus acolo, sa poata vedea intreaga cetate. Luptele din arena, tarabele cu idoli de aur, multimea dezlantuita. Sa stea si sa vada si sa simta neputinta. Apostolul insa isi aseaza capul serafic pe mana ce se sprijina de pervazul ferestrei, binecuvanteaza orasul si zambeste. Pentru el, Efesul era o batalie deja castigata.

Gradina Maicii Domnului

Din inaltul Crucii, cu ultimele puteri, cu intreg trupul scaldat de sange, Mantuitorul si-a intors privirea spre mama Sa si spre ucenicul pe care il iubea cel mai mult si le-a zis lor ultimele Sale cuvinte: "Femeie, iata fiul tau! Apoi a zis ucenicului: Iata mama ta! Si din ceasul acela ucenicul a luat-o cu sine". Aceasta e marturia Evangheliei. Iar la impartirea lumii intre apostoli, lui Ioan i-a revenit Efesul si Asia Mica. Si a venit aici, incercand mai intai s-o ascunda pe Maicuta sfanta, sa ii ridice o casa intr-un loc ferit dintr-o sihastrie a muntelui, inainte de a porni sa propovaduiasca Evanghelia...
Nu stiu de ce, dar ma bucur mult cand il zaresc pe Ali Alphan la cealalta poarta a orasului-muzeu. Sta acolo si ma asteapta zambind langa masina lui alba. Ii povestesc precipitat imaginea care m-a emotionat cel mai mult: inchisoarea lui Pavel... Turcul incuviinteaza din cap, de parca ar sti. Cat despre Sfanta Fecioara, e limpede ca ea a "adormit" aici, in Efes, caci Ioan si Pavel nu au lasat-o singura niciodata, pana in ceasul mortii. O vizitau mereu ca s-o ingrijeasca, sa-i ceara sfatul si s-o aline cu vestile lor imbucuratoare. Pornim direct spre "casa" sfanta a Preacuratei, ridicandu-ne parca deasupra unei lumi pe care o dam incetul cu incetul uitarii.

Reporterul si calugarul polonez Waldemar Niewlinski

Drumul devine abrupt, ingust, tot mai inalt. Un pelerinaj anevoios, serpuit, printr-o halucinanta padure de maslini, in care fiecare palma de pamant este sacra. Statuia cea mare e semnul de trecere spre taramul Fecioarei. Iti iese deodata in cale, proiectata pe peretele de granit. O Maicuta inalta, pamantie, cu bratele deschise... Aflu ca de Paste, mai ales, multimile de pelerini se opresc mai intai aici si ingenuncheaza, staruind multa vreme in rugaciune, ca si cum ar dori sa-i ceara binecuvantarea Mamei Ceresti, de a putea urca mai departe. Iar mai sus, dupa inca vreo noua kilometri, la capatul drumului si al cerului, vad o frumoasa gradina in trepte ce cotropeste, pur si simplu, cu bogatia ei, zidurile unei bisericute batrane, ascunse printre ramuri, frunze si flori minunate. Arbori cu trunchiuri groase, contorsionate, ca niste trupuri omenesti, se incovoaie pe langa zidurile rosiatice, de parca ar vrea s-o acopere cu crengile abundente, s-o ocroteasca pana la sufocare. Pe scoarta lor groasa, noduroasa, au inceput sa creasca flori - galbene, violete, albastre - ce urca in manunchiuri mari pana in dreptul ferestrelor boltite.

Amfiteatrul roman si dealul cu inchisoarea Sf. Pavel

Iar Ali imi zice ca unii dintre smochinii astia au peste 2000 de ani, ca au vazut-o "cu ochii lor" pe Maica Domnului locuind in aceasta casa cu doua odai, prima c-un perete rotunjit ca un altar, iar cea de-a doua, in care dormea, strabatuta chiar prin podeaua de stanca de firul unui izvor. Bisericuta care a fost ridicata mai tarziu, prin veacul al VI-lea, peste aceasta casa, ii pastreaza forma - cu camaruta aceea ingusta in dreapta altarului, odaia in care Fecioara se odihnea alaturi de o apa limpede... O Mama singura, silita sa moara pe pamanturi straine, atat de departe de mormantul Fiului ei care a mantuit lumea...
Sunt foarte multi copii turci azi, in gradina Maicii Domnului. Aflu ca asa e aici mai mereu. Cateva zeci de prichindei, cred ca de la doua scoli diferite. Unii imbracati in uniforme albastre, cu guler alb de dantela, altii in camasi caramizii, cu basca maronie si cravata ca de pionier. Stau toti imprejurul celui mai mare "baptysarium" vazut vreodata, o groapa larga cat o temelie de biserica, in care puteau fi botezati odinioara si cincizeci de oameni maturi in picioare. Micutii musulmani stau roata si se uita inauntrul "botezatoarei" adanci si rad fericiti, in gura mare, fara sa le pese de nimeni.

Istoricul sanctuarului in limba romana

E atata veselie in jur, in aer, in natura, prin copacii milenari sunt puse casute de lemn pentru pasari, iar la picioarele unei alte statui de maslin a Preacuratei cresc flori de la sine, care nu se vestejesc niciodata. E atata exuberanta si neprihanire in gradina asta, incat ma gandesc, uneori, ca asa cumva ar trebui sa arate si Raiul. Il cunosc acum pe calugarul polonez Waldemar Niewlinski, unul din cei patru vietuitori ai manastirii de azi. Un foarte tanar frate capucin, cu parul tuns scurt, dar aproape carunt, un monah c-o puritate a gesturilor si-o ingaduinta extraordinare. Imi spune ca aceasta bisericuta ar fi putut fi astazi si-n grija calugarilor ortodocsi, caci vin aici foarte multi preoti bizantini, cu grupuri, care slujesc intr-insa. "Dar asa s-a intamplat, ca cei dintai preoti care au participat la redescoperirea acestei case sfinte, in 1891, au fost doi frati catolici de-ai nostri, ai ordinului Sfantului Lazar. Eu stiu ca ortodocsii, romanii mai ales, au un foarte mare cult al Sfintei Fecioare. Sunt de peste un an aici si am apucat sa observ cateva grupuri de credinciosi romani. I-am vazut cat de fierbinte se inchina, cata evlavie au cand intra in biserica. Ceva rar intalnit in intreaga lume. Oricum, biserica asta e mai veche decat orice despartire dintre religii. Ea e de acum un loc sfant al omenirii intregi..."

Vindecari miraculoase

Imi arata, la radacina zidurilor, chiar vechile pietre ale casei Fecioarei. Secolul I, fapt dovedit arheologic. Temeliile imi vin pana peste genunchi, pot sa le ating, sa le privesc de jur imprejurul bisericii, urmand forma straveche.

Locul unde boteza Sf. Ioan

Iar usa bisericii de azi e intocmai deasupra usii prin care iesea Ea, in diminetile calde de vara, ca sa contemple din inaltimi apele albastre si pline de corabii ale Egeei si insulele care se vedeau in zari... Acum toate acestea nu mai sunt, caci apele marii s-au retras departe, la vreo 10 kilometri de aici. Dar cand intram in aceasta biserica, un sentiment de "acasa" ma invaluie deodata, intre zidurile acelea roase, boltite, mangaiate de miliarde de palme omenesti. De parca m-as fi pomenit brusc intr-un spatiu pe care il stiam de mult si de care imi era cumva dor. Inaintez cu greu spre altar, printr-un aer dens, galbui, elastic parca. Obrajii mi se inrosesc si o euforie ciudata imi ameteste gandurile.

Peretele cu dorinte

Abia il mai aud pe calugarul capucin care imi spune c-au fost zile cand aproape 10.000 de persoane au trecut prin bisericuta asta, ca foarte multi pelerini i-au marturisit ca "prind puteri" cand se inchina inauntru. Imi arata, in camera de dormit a Preacuratei, o cutie cu geam de sticla, in care sunt puse o multime de cruciulite, bratari sau icoane de argint, primite de la crestinii care s-au vindecat in aceasta biserica. Alaturi, pe zid, sunt darurile a trei mari Papi care au confirmat unanim valoarea locului ca facator de minuni si destinatie de pelerinaj. Si, chiar langa usa, un manunchi de carje care au fost efectiv "lasate aici" de cei ce s-au rugat in casa Fecioarei. Oameni paralizati care au coborat muntele Privighetorii pe picioarele lor... Alaturi vad tabloul unei maicute pe un pat de spital. Capul ii e acoperit de bandaje albe, iar in mainile firave tine o cruce spre care priveste blajin. E celebra calugarita vizionara Catherine Emmerich, cea care in anul 1812, intr-o stare de revelatie mistica, a "vazut" intocmai aceasta casa sfanta. Era paralizata, nu-si parasise niciodata in viata chilia. In timpul acelei transe, pe maini i-au aparut stigmatele de sange ale cuielor. Si a relatat pana in cele mai mici detalii locul in care se afla Casa mult cautata. Vorbea cuprinsa de gratie, cu ochii inchisi, desprinsa de trup si de lume, iar un cronicar crestin pe nume Bretano a stat langa patul ei si a consemnat totul. Patru oficiali capucini au fost trimisi spre Efes pentru a cauta si cerceta locul. Urmand indicatiile maicii Emmerich, acestia au gasit aici o cladire ruinata, napadita de copaci batrani, ce corespundea cu exactitate descrierilor din starea de transa mistica. Iar apoi au sosit si cercetatorii, care au certificat totul...

O calatorie prin Rai

Mii de urme stravechi

Ies din biserica ca dintr-un vis. In plin soare, langa postamentele cu nisip in care palpaie lumanari albe, il vad pe Ali cum se inchina si el pentru cateva clipe, in legea lui, cu amandoua palmele coborate pe genunchi. "Ma' friend!" il strig, mergand catre el si chiar il simt de acum ca pe un adevarat prieten. Maine dimineata voi porni iarasi impreuna cu acest om bun. Vom calatori, doua zile de acum inainte, sute si sute de kilometri de-a lungul coastei Egeei, printr-o multime de alte locuri biblice, pline de miracol. Vom vedea cu ochii nostri "cele sapte biserici ale Asiei", carora Mantuitorul insusi le-a trimis sapte scrisori prin revelatiile Sfantului Ioan din Cartea Apocalipsei: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodicea. Primele sapte biserici ale Bibliei, pastrate intocmai din vremea Apostolului si facatoare de minuni pana azi. Vom strabate pe indelete cele sapte orase ale Anatoliei, amandoi in masinuta aceea alba, mereu uimiti si razatori, fara sa ne dam seama cand trec timpul si distantele... O calatorie care avea sa fie cea mai importanta experienta spirituala a vietii mele. Deocamdata, in timp ce coboram treptele spre iesire, musulmanul imi spune ca vrea sa imi mai arate ceva. Si cotim chiar pe aleea ce trece pe dedesubtul bisericii, cu o terasa mai jos. Abia acum vad: intreg zidul inalt ce sustine pamantul bisericii e acoperit cu hartiute albe. Cam saptezeci de metri de perete, de sus pana jos, doar cu bilete albe, unele peste altele, in straturi groase de doua-trei palme. Sunt zeci de mii cred, poti sa-ti afunzi mainile in ele, sa citesti in toate limbile pamantului. Asa arata zidul asta mereu, in orice zi a anului. Acoperit, iarasi si iarasi, de dorintele arzatoare ale unei omeniri care inca mai spera, care inca traieste si mai crede in Dumnezeu. Iar la capatul acestui fluviu de hartii albe, chiar sub temelia bisericii, in acelasi perete de piatra sunt sapate trei bolti cu trei izvoare. Pe dedesubtul pamantului, firul de apa limpede care trecea prin odaia Fecioarei s-a desfacut in trei brate. E o legenda a locului, mostenita din stramosi: primul izvor ajuta la sanatate, al doilea la dragoste, al treilea la bunastare materiala. Nu-i doar o superstitie turistica, de genul horoscopului. E o realitate statornicita de mult de intreaga traditie a Bisericii.

Reporterul si Ali Alphan

Aflu ca aici au fost vindecate cancere declarate incurabile, copii cu malformatii, paralizati adusi pe targa, deceptii in dragoste care i-au adus pe oameni la pragurile nebuniei... Pelerini care au sorbit din aceeasi apa din care a baut insasi Preacurata. O apa ce nu si-a oprit curgerea timp de doua milenii, nici macar o singura clipa. Ne pare teribil de rau ca nu avem in masina decat o sticla de plastic. Doar una, de doi litri, pe care o umplu cu varf din toate trei apele. Iar in toata saptamana care va urma, in aceasta intreaga calatorie magica pe pamanturile turcesti, voi purta cu mine sticla asta, din care voi bea putin cate putin, pana la sfarsit. Si chiar nu stiu daca din cauza apei sfinte... Chiar nu stiu si nici n-am avut timp sa ma gandesc atunci. Dar in toate acele zile m-am simtit atat de limpede, de odihnit si plin de viata, incat mereu imi spuneam c-as vrea ca starea asta sa nu se termine niciodata. S-o mai pastrez putin. Macar o zi. Macar inca cateva ore... O stare pe care nu am mai trait-o de mult, poate din copilarie. A fost aceasta, cel putin pentru mine, intr-adevar o calatorie prin Rai.

Fotografiile autorului

Daca doriti sa porniti intr-o asemenea calatorie biblica, puteti urma aceeasi cale ca si mine. Clujenii de la "Universal Turism" au pus la punct un program religios special, incluzand toate destinatiile de mai sus. Pretul e de 285 de euro, cu absolut toate cheltuielile incluse (transport, masa, hotel de trei stele) si cei mai buni ghizi in domeniu. Relatii la tel. 0728/06.60.01 (Florin Crisan).

Bogdan Lupescu

Posted in: arheologie sacra,casa maicii domnului din efes,FORMULA AS,ortodoxie maica domnului