“Când eram copil de doisprezece ani, am auzit de la unchiul meu, părintele Dimitrie Skaliotis, următoarea povestire, pe care acesta a auzit-o de la unchiul tatălui său, care a fost mult timp arhimandrit al Patriarhiei:
sursa: Război întru Cuvânt » De ce‘Când Constantinopolul a fost cucerit de turci, cotropitorul Mohamed al II-lea s-a instalat în palatele împăraţilor bizantini, bucurându-se pentru biruinţele şi jafurile armatelor sale. Într-o zi a aşezat masa oficială pentru mai-marii trupelor lui – aghiotanţi, generali şi ofiţeri superiori. În vreme ce ospăţul începuse, întorcându-se spre peretele camerei, a avut o descoperire, o mână goală cu palma şi cele cinci degete deschise. Înspăimântat, i-a întrebat pe cei de la masă dacă şi ei văd acest lucru, şi ce să însemne oare? Au răspuns că văd şi ei, dar ce înseamnă nu ştiu.
Sultanul era nedumerit şi a cerut să i se spună semnificaţia acelei vederi. Unii i-au spus să caute ghicitori şi vrăjitori, căci aceia îi vor putea arăta semnificaţia. Sultanul a chemat la el pe mulţi otomani şi arabi care se ocupau cu vrăjitoria, dar nimeni nu-i putea descoperi ce semnifica descoperirea pe care a avut-o. Văzând bucătarul sultanului, care era grec, dar credincios şi iubit de acela, că sultanul e supărat şi trist, căci nu o dată, ci de multe ori, a văzut mâna goală cu degetele deschise, îi spuse:
- Caută un creştin sfânt, pentru că numai acela îţi va putea descoperi semnificaţia acestei vederi.Într-adevăr, sultanul a cercetat îndată şi i-a întrebat pe mulţi creştini dacă cunosc pe vreun om sfânt, făgăduindu-le acestora că vor primi răsplată bogată în schimb. Atunci câţiva creştini i-au spus:
- Noi îl ştim de sfânt pe înţeleptul Gheorghe Scholarul (scholari se numeau cei care studiau teologia şi filozofia adevărată, cercetarea Sfintelor Scripturi).
Sultanul a poruncit să-l găsească îndată, l-a chemat şi i-a zis:
- Dacă vei putea să-mi descoperi semnificaţia celor cinci degete ale mâinii pe care o văd, îţi voi da tot ce-mi vei cere.
Iar înţeleptul Gheorghe i-a răspuns lui Mahomed al II-lea:
- Prea înalte, eu cu puterea, cunoştinţa şi înţelepciunea mea nu pot tâlcui descoperirea ta, doar adevăratul Dumnezeu în care cred şi pe care Îl slăvesc mi-o poate dezvălui. Dă-mi, te rog, un răgaz de şapte zile ca să postesc şi să mă rog lui Dumnezeu să mi-o descopere.
Sultanului i-au plăcut vorbele înţeleptului Gheorghe şi i-a dat răgazul cerut. După ce au trecut şapte zile, acela a apărut în faţa sultanului şi i-a zis cu îndrăzneală:
- Domnul şi Dumnezeul meu, la Care m-am rugat şi pe care îl slăvesc, Care ne-a făgăduit că ne va da tot ce-I vom cere cu credinţă, dacă este spre folosul sufletului nostru, mi-a descoperit semnificaţia vederii tale. Cunoaşte, aşadar, prea înalte sultan, că cele cinci degete ale mâinii pe care o vezi înseamnă că n-ai fi intrat în acest oraş dacă în el ar fi existat cinci creştini adevăraţi. Împăratului i-a plăcut explicaţia lui Gheorghe Scholarul şi i-a zis:
- Întrucât te văd înţelept şi mi-ai dezlegat nedumerirea alungându-mi tristeţea, cere-mi orice vrei şi sunt gata să-ţi ofer.
Şi Gheorghe a spus:
- Un lucru cer de la tine, prea înalte, să dai poruncă severă ostaşilor tăi să înceteze crimele împotriva grecilor, torturile, prigoanele, tâlhăriile şi jafurile.
Şi Mohamed a dat imediat porunca şi l-a numit pe Gheorghe cârmuitor al naţiei sale, şi i-a dat putere ca, câţi dintre greci suferă nedreptăţi din partea turcilor, să i se adreseze lui, şi el să-i spună sultanului. Din ceasul acela au început să se împuţineze chinurile şi suferinţele creştinilor. În continuare, Mohamed a încuviinţat să fie hirotonit un patriarh, cu numele Ghenadie. I-a dat mari cinstiri patriarhului Ghenadie, i-a aşezat masă la palat şi după aceea l-a condus afară în curte, i-a dăruit un cal ales, cum se obişnuia printre împăraţi, şi le-a poruncit tuturor conducătorilor curţii să-l însoţească în procesiune, unii mergând înaintea lui, iar alţii în urmă, până la biserica Sfinţilor Apostoli.
Şi în felul acesta, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, şi cu credinţa, cumpătarea şi înţelepciunea patriarhului Ghenadie, elenismul şi creştinismul ortodox au fost salvate”.
0 comments:
Post a Comment