JAPONIA 5-MAMA

Ca orice delicata doamna japoneza, si mama era o adevarata floare. Eu o asemanam cu o floare de lotus.Nu avea nimic spectaculos in ea, si totusi reusea sa se ridice la suprafata de cite ori era nevoie, pastrindu-se perfecta, pura, inaccesibila. De cite ori tata pleca sa-i pazeasca pe capii clanului Taira, mama isi punea acea masca impietrita, alba cu roz si il saluta gratioasa, de parca tata se ducea sa hraneasca crapii din iazul cel mare. Dupa ce el pleca insa, mama se incuia in iatac, sau disparea cite o luna in vreunul dintre misterioasele sale pelerinaje. Nu ma luase niciodata cu ea si nici eu nu o intrebam unde se duce, pentru ca viata sa interioara era doar a ei.
Si totusi dupa ce doica alarmata ma gasise pe jumatate inconstient balmajind cuvinte de neinteles, mama iesise din imobilitatea sa de papusa de portelan. Stiu ca ma iubea mai presus de orice, dar nu o mai aratase niciodata dupa ritualul meu de maturitate. Mingiierile sale fine, prelungi, cu degetele minunate ce aratau ca betisoarele delicate de fildes cu care atingea instrumentele muzicale, imi erau daruite numai cind ma duceam la ea in apartamente. Si asta se intimpla foarte rar.
Chipul ei, chiar si atunci raminea impietrit, schitind doar un zimbet usor, ca si cum un fluture sacru, ca cei adusi de maestrul Kukai din China, ii atingea rapid buza superioara. Apoi imi cinta la biwa. Uneori uram asta. Nu suportam sunetul adinc al biwei, care parca imi taia carnea, ajungind la os, scotind de acolo toate fantasmele mele.Biwa care rascolea in mine ecouri ale luptelor ne-date inca, ale iubirilor traite doar in fantezie si ale unui loc demult uitat, niciodata cunoscut. O rugam sa inceteze, dar se uita fix la mine si continua, de parca voia sa aduca la suprafata ceva din mine ce dormea, sau era amortit.
O vizitam pe mama rar si nu voiam sa ma duc in iatacurile sale si pentru ca acolo mirosul era diferit. Semana cu camforul sau cu padurile de pin vara, dupa o ploaie scurta de dimineata, cind ceata se ridica brusc si te face sa te ratacesti in alte lumi, in alte timpuri. Mama imi dadea un sentiment mai acut de primejdie decit tata care ma altoise de nenumarate ori cu al sau bo.
Asa ca atunci cind am vazut-o intrind impreuna cu doica in camera mea am stiut ca ceva grav s-a intimplat. Mai intii nu am inteles nimic din ce spunea doica, aratind la mantia mea uda ce atirna peste perne. Apoi, urmarind privirile lor mi-am dat seama ca tineam inca strins in mina legatura de matase rosie pe care cu o noapte inainte mi-o daduse Susano O, maretul kami al furtunii, marilor si visatului. Doar ca acum era goala. Nu trecusera decit citeva ore si in mod clar nimeni nu intrase in camera mea in afara de ele.
Am inceput sa caut cu infrigurare, pe sub futon, printre haine, pe sub masuta lacuita cu negru si rosu, dind la o parte usile din hirtie cerata ce ma desparteau de restul casei. Nimic.
Mama nu m-a pus sa-i povestesc unde fusesem si nici nu m-a intrebat ce caut. A rostit simplu si cu forta o fraza care-mi provoca instant frica. "Mergem in munti."

Posted in: japonia,kami,legende,susano o