Checkmate - Strategy of a Revolution - Part 1

F INTERESANT, TREBUIE VAZUT!

Read More

LICHIDATORI ŞI UCIGAŞI

După lovitura de Stat din decembrie 1989, stăpînii alogeni ai României au impus Poporului Român un anume capitalism, original, bazat pe jefuirea avuţiei naţionale, pe sărăcirea majorităţii populaţiei, pe genocid şi pe îndatorarea externă înrobitoare. Conducătorii alogeni au îndreptat România spre un viitor fără nici un orizont, fără obiective concrete pentru Poporul Român.

Ei au promis, în campaniile electorale şi în Parlament, că vor face multe, dar faptele au fost puţine, cu efecte deloc sbenefice pentru România şi pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei.
În acele vremuri tulburi, în funcţiile importante în Statul Român şi în fruntea principalelor instituţii publice au fost numiţi numeroşi alogeni, iar apoi, în următorii 20 de ani tot ei şi ai lor au fost aleşi, în urma manipulării alegătorilor şi a fraudării alegerilor.
Alogenii aleşi sau numiţi în funcţii importante, împreună cu unele cozi de topor româneşti, acţionează, de peste două decenii, pentru materializarea unui plan diabolic, elaborat în străinătate, îndreptat împotriva Poporului Român şi a României. Programul respectiv vizează existenţa Poporului Român şi integritatea teritorială a ţării noastre.

După un scenariu apropiat de cel practicat de aceiaşi alogeni la instaurarea comunismului în România, începînd cu anul 1945, cînd intelectualii români şi oamenii înstăriţi au fost lichidaţi în închisori şi la Canal, acum, începînd cu anul 1990, intelectualii au rămas pe drumuri sau au fost obligaţi să emigreze, iar clasa de mijloc este blocată în procesul de consolidare a ei. În ultimii 20 de ani, alogenii care au produs dezastru în România în domeniile economic, financiar-bancar şi social, în învăţămînt şi sănătate, în cultură şi sport, pot fi numiţi lichidatori, iar în unele cazuri lichidatori şi ucigaşi.

Unii dintre ei au mîinile pătate de sînge după ce l-au ucis în sfînta zi de Crăciun a anului 1989 pe preşedintele României şi pe soţia acestuia, iar pînă la sfîrşitul acelui an au mai fost ucişi peste 1.100 de oameni nevinovaţi, mai ales tineri. Aceşti lichidatori ucigaşi nu au frică de Dumnezeu şi cred că nu vor fi pedepsiţi pentru faptele lor. Deloc întîmplător, ei zic că au acţionat legal şi nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele lor.

De ce? Pentru că a fost adoptată o Constituţie care le permite atingerea obiectivelor stabilite de către stăpînii lor din străinătate. La Legea fundamentală a ţării s-au adăugat numeroase alte legi iniţiate de către guverne, astfel încît totul să se desfăşoare într-un cadru legal, în Statul de Drept. După 20 de ani, tot mai mulţi cetăţeni, inclusiv ziarişti, realizează că ceea ce s-a desfăşurat şi continuă în România nu este întîmplător, ci face parte dintr-un amplu, diabolic şi incredibil program antiromânesc.

Cu excepţia ţărilor cu statut de colonie, marea majoritate a ţărilor lumii şi-au stabilit obiective de dezvoltare economico-socială şi au progresat în ultimele două decenii. Prin excepţie, lichidatorii au îndreptat România pe un drum greşit şi acum ţara se află pe fundul prăpastiei. Totul s-a făcut la comandă străină, pe baza unui program secret. Dintre etapele coordonate de către lichidatorii alogeni amintim următoarele:

1) Numeroasele capacităţi de producţie din toate ramurile industriale, existente la începutul anului 1990, puteau produce în continuare, asigurau milioane de locuri de muncă şi aveau piaţă de desfacere. Atunci, un prim-ministru alogen a spus că industria românească este un morman de fiare vechi.

Ca urmare, s-a trecut la lichidarea industriei româneşti prin aplicarea terapiei de şoc şi a Legii Privatizării adusă de Silviu Brucan, un comunist-capitalist de tristă amintire, dar care făcea pe profesorul, deşi nu i-a văzut nimeni Diploma de Bacalaureat. Ce s-a întîmplat în timp? S-au privatizat străinii în România în dauna românilor. Acei investitori alogeni, porecliţi strategici, unii doar cu o avere de cîţiva dolari, au devenit proprietari pe societăţile comerciale româneşti pe care, apoi, le-au închis şi tăiat în bucăţi, încasînd din valorificarea metalelor mult mai mult decît suma oferită la privatizare, iar terenurile le-au rămas gratis.

De regulă, prioritate la privatizare - lichidare au avut cele mai bune firme autohtone, cu produse competitive pe piaţă şi cu profituri mari, care alimentau cu venituri importante Bugetul de Stat. Brusc şi la comandă externă, unele dintre ele au devenit găuri negre şi o povară pentru Poporul Român, căruia i s-a spus că singura soluţie este privatizarea lor, uneori doar pentru 1 dolar.

După ce alogenii au devenit proprietari ai unor firme româneşti, acestea au devenit foarte rentabile şi profiturile obţinute au luat calea străinătăţii. Acelaşi scenariu se pregăteşte acum pentru Poşta Română, care, brusc, produce pierderi. De asemenea, în plină criză, preşedintele Băsescu şi Guvernul Boc IV se grăbesc să vîndă pachetele de acţiuni pe care Statul Român le deţine la cîteva firme cu profit. Guvernele Boc I-IV au lichidat, tot la comandă străină - şi nu din prostia lor, peste 330.000 de I.M.M.-uri, ca urmare a introducerii impozitului forfetar, mărind numărul şomerilor cu alte sute de mii. După 20 de ani, lichidatorii şi-au făcut datoria faţă de stăpînii lor din străinătate "punînd umărul" să dispară, practic, în timp de pace, industria românească, inclusiv în domeniile unde România se situa pe primele 10 locuri în lume. Aceşti lichidatori alogeni au adus pagube Poporului Român mai mari decît cele două războaie mondiale.

Din suma de peste 700 miliarde de euro, cît reprezintă valoarea de piaţă a societăţilor comerciale privatizate, preşedinţii alogeni Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, împreună cu toate guvernele post-decembriste, nu pot exemplifica ce mari obiective de investiţii s-au realizat în mandatele lor. Banii obţinuţi din privatizările frauduloase s-au cheltuit pentru acoperirea marilor deficite bugetare anuale şi pentru plata datoriei externe. Lichidatorii din industrie au desfiinţat milioane de locuri de muncă şi au alungat din ţara - mamă forţa de muncă bine pregătită şi cu înaltă calificare.

Pentru a nu se produce revolte ale celor lăsaţi pe drumuri, fără locuri de muncă şi fără venituri, lichidatorii au găsit mai multe soluţii: s-au deschis graniţele şi au fost încurajaţi românii să părăsească ţara; s-au plătit salarii compensatorii tentante; s-a încurajat pensionarea anticipată. Lichidatorii care s-au aflat la conducerea României au ascuns Poporului Român informaţiile şi adevărul despre privatizările făcute şi consecinţele acestora. Nimeni nu îi întreabă: de ce a fost lichidată industria românească?

2) Înainte de anul 1990, agricultura socialistă satisfăcea necesităţile interne şi asigura mari cantităţi de produse agricole pentru export. Se cultiva toată suprafaţa agricolă a ţării şi existau importante efective de animale în marile complexe şi în fermele zootehnice de la IAS-uri şi CAP-uri. Acum, agricultura capitalistă din România, promovată şi susţinută de către lichidatorii alogeni, s-a materializat în necultivarea a peste 4 milioane hectare de teren agricol, în decimarea efectivelor de animale şi în importul a peste 75% din necesarul de alimente pentru populaţie.

Marile exploataţii agricole au fost lichidate, la fel ca şi fabricile care produceau pentru agricultură şi cele care prelucrau produsele agricole. A fost generalizată agricultura de subzistenţă şi, în paralel, lichidatorii acţionează pentru distrugerea satului românesc şi a tradiţiilor noastre multimilenare. În ceea ce priveşte valorificarea potenţialului agricol, lichidatorii au adus România pe ultimul loc în Europa.

3) În domeniul transporturilor, au acţionat din plin lichidatorii. Flota României, una dintre cele mai mari din lume a dispărut fără urmă. Cel care ştie multe despre această dispariţie, dar care nu este interesat să se afle adevărul, a fost ales şi reales preşedinte al României. La autostrăzi şi la starea drumurilor, România a fost adusă pe ultimul loc în Europa. Pe acelaşi loc ultim pe bătrînul Continent a fost adusă România în ceea ce priveşte starea căii ferate, după ce înainte de anul 1990 ţara noastră avea cea mai extinsă reţea din Europa. Zeci de mii de vagoane şi sute de locomotive au trimis lichidatorii în străinătate la topit, iar în ţară au închis majoritatea combinatelor siderurgice şi metalurgice.

4) Starea sănătăţii populaţiei plasează România pe ultimul loc în Europa. Lichidatorii şi ucigaşii îi omoară pe români cu zile, folosind un arsenal bogat: aditivi alimentari cancerigeni; aşa-zisa coplată; reducerea numărului medicamentelor compensate; închiderea a sute de spitale; alungarea medicilor în străinătate; reducerea cu cca. 50% a salariilor şi a pensiilor. Recent, românii au aflat pariţial adevărul în legătură cu mărirea TVA-ului la 24%. Guvernatorul alogen al B.N.R., dl. Isărescu, a precizat că jumătate din creşterea TVA-ului este destinată plăţii dobînzilor la creditele externe.

5) Lichidatorii au acţionat diabolic împotriva învăţământului. I-au umilit şi batjocorit pe profesori, le-au tăiat salariile şi sporurile. Şcoala românească au adus-o în cădere liberă. Nivelul de pregătire al elevilor şi studenţilor a scăzut foarte mult. Au fost închise mii de şcoli, mai ales de la sate. Numărul copiilor care nu merg la şcoală, în special din cauza sărăciei, creşte în fiecare an. Cu toate că majoritatea premierilor au fost cadre didactice universitare, în mandatele lor analfabetismul a crescut continuu. Ei au adus România pe primul loc în Europa la analfabetism.
6) Cultura românească nu putea să scape din atenţia lichidatorilor. Au fost închise numeroase cămine culturale şi case de cultură. Reţeaua de cinematografe a fost lichidată. La fel şi bibliotecile, în special cele din mediul rural. Artiştii şi creatorii, la fel şi ziariştii, sînt umiliţi. Sub pretextul reducerii personalului din administraţia publică, se acţionează acum pentru închiderea sau comasarea unor teatre. Va exista o excepţie. Rămîne Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca, unde, după alungarea din funcţia de prim-ministru, dl. Emil Boc va avea normă întreagă în rolul lui Pinochio. La U.B.B., rectorul Marga şi conducerea acestei universităţi acţionează pentru a nu-l mai reprimi pe cel care a acceptat să acţioneze, împreună cu lichidatorii, împotriva românilor şi a României, susţinînd pretenţiile iredentismului unguresc.
Lichidatorii au adus România şi Poporul Român într-un stadiu extrem de periculos. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ţinem seama de ceea ce spunea Eroul Naţional Avram Iancu: "S-au punem pumnul în piept furtunii sau pierim!".
Dr. GHEORGHE FUNAR
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele filialei P.R.M. Cluj

Read More

REVOLUTIA MEA

Ma uit la 15 si fac pauze.Lungi. Nu pot sa vad dintr-o bucata singele, bataile, sacrificiile, durerea.
Revolutia mea, revolutia noastra, stropita cu singe nevinovat, pornita din inimi pure este ingropata sub pamint. Noi copiii ei ii plingem pe fratii nostri din Cimitirul Eroilor.

Ati fost vreodata la Cimitirul Eroilor? Nu cunosc pe nimeni de acolo dar pling pina mi se face rau de fiecare data. Ii stiu pe toti. Fratii mei de singe. SInge varsat intr-o dimineata de decembrie in care am crezut ca putem schimba lumea.

Trebuie sa vad filmul pina la capat. String din dinti, imi trag mucii si ma uit mai departe.
Inchid ochii si refac scenariul. In filmul meu armata nu a tras in nimeni. Florile impodobesc armele soldatilor. Este o revolutie a intelegerii si iubirii. SI Duhul Sfint se purta deasupra apelor.

Acum, peste 20 de ani ma uit in jur. Lumea este proaspata de culori. Rozul din obrajii fetelor decent imbracate se reflecta in vitrinele magazinelor cochete si prospere.
Ma urc in metrou si un tinar simpatic imi cedeaza locul, pentru ca observa ca ma doare spatele.
Guvernul tocmai a micsorat taxa de transport, si alocatiile mamelor au crescut cu 13%.
O femeie batrina elegant imbracata citeste o carte in parc zimbind visator.

In departare, dintr-un radio se aude Maria Tanase. Clopotele bat.
Pe cer in urma unui avion ramine scris un poem:
'AU MURIT SI SINT LIBERI'

Read More

Lectia de patriotism: Batranul si steagul

Scris de VICTOR RONCEA

Era acum 20 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada.

Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.

Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri - si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul. Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”.

Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas.

Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea. L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…

Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac - in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost. Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana.

In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului.

Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam. Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti.

Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu. Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie.

Batranul dac era neinfrant. Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu.

Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.

Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.

Read More

PACAT, PACAT, DE SINGELE VARSAT!

---

Săptămåna aceasta se împlinesc 20 de ani de la deschiderea Balconului luminat al Universităţii, două decenii de la naşterea Golăniei, singura zonă cu adevărat anticomunistă a Romåniei de atunci.

Începånd cu această săptămånă, „Curentul“ va susţine o campanie de mediatizare dedicată fenomenului Pieţei Universităţii, va oferi publicului mărturiile unor vechi golani, fondatori şi organizatori ai manifestaţiei care a rămas un reper ce marchează una dintre cele mai ferme şi mai îndelungate forme de protest anticomunist memorat de istoria contemporană.

Memoria acestui eveniment a fost ocultată în fel şi chip, celebra ceaţă a Televiziunii Romåne, pretext universal invocat în acea vreme pentru a se evita mediatizarea manifestaţiei, învăluie încă fenomenul Piaţa Universităţii.

Represiunea sălbatică a fost urmată de două decenii de manipulare şi minciuni, de ocultare a adevărului în scopul protejării vinovaţilor Mineriadei, cei care poartă încă pe måini urmele sångelui vărsat de Armată, Poliţie şi minerii coordonaţi de reprezentanţii fesenişti, de securiştii aserviţi conspiratorilor moscoviţi ajunşi în fruntea Romåniei căţăraţi pe cadavrele aşa-zisei revoluţii populare.

„Curentul“ va încerca să risipească ceaţa, bazåndu-se pe datele colectate deja, dar face totodată apel la vechii golani pentru a contribui la împărtăşirea memoriilor şi completarea mărturiilor ce privesc atåt manifestaţia Pieţei Universităţii, cåt şi Represiunea, Mineriada organizată de Ion Iliescu. Atåt la adresa redacţiei, cåt şi pe adresa piatauniversitatii@mineriada.org a site-ului nostru, Mineriada.org. pot fi trimise date, imagini, informaţii cu privire la istoria Pieţei Universităţii.

Autorul acestui material a format primul dosar cu mărturii de acest fel, adunate la sediul Ligii Studenţilor, imediat după ieşirea din infernul de la Măgurele. Primele demersuri juridice împotriva agresorilor tot în acea perioadă au fost iniţiate. Evident, procurorii au aruncat totul la coş.

Tradiţia aruncării la gunoi a informaţiilor care îl incriminau pe Ion Iliescu şi gaşca sa de complici a continuat pånă astăzi, iar actualii procurori ai statului romån au desăvårşit opera înaintaşilor lor exoneråndu-l pe Ion Iliescu, printr-unul dintre cele mai josnice NUP-uri din istoria Parchetului. Conducătorul echipei de procurori care l-au albit pe Iliescu de sångele de pe måini, elodianusul Marius Iacob, tocmai a fost confirmat din nou pe post.

Încă sunt pe rol procese intentate de Asociaţia Victimelor Mineriadei, vor urma probabil şi acţiuni la nivelul instanţelor internaţionale, însă pånă la condamnarea de către corupta şi/sau impotenta Justiţie romånească a celor vinovaţi de crimele din iunie 1990 va mai dura. Pånă una alta, actuala şi viitoarele generaţii de români au dreptul să cunoască dimensiunile crimelor săvârşite de guvernanţii postdecembrişti ai României împotriva poporului român.

Totodată, vom încerca să aducem la lumină aspecte mai puţin cunoscute legate de fenomenul Pieţei Universităţii, date cunoscute de un număr restråns pe persoane implicate direct la acea vreme în segmentul de organizare a protestului, membri ai unei echipe formate mai mult sau mai puţin ad-hoc, care a muncit în umbră neîncetat. Unii dintre aceştia au fost ţinta organelor de securitate de la vremea aceea, ba chiar şi în prezent „beneficiază“ de o atenţie informativă susţinută.

„Iliescu şi ai lui, trădătorii neamului!“

Urmaşi ai securiştilor anilor ‘90, cei care au fost armata tenebroasă a feseneului/pede- sereului/pesedeului, se află încă în multe dintre instituţiile statului, membri ai Reţelei cu care se lăuda recent încătuşatul general/deputat/senator Cătălin Voicu, sluga supusă a generalului de patru stele Mitică Venicius Iliescu, la råndul său slugă supusă a lui Ion Iliescu.

Nu doar aceştia au fost slugile supuse ale lui Ion Iliescu. Aproape întreaga clasă politică a Romåniei este tributară, într-un fel sau altul, lui Iliescu. Inclusiv actualul şef al statului, Traian Băsescu, care s-a lepădat totuşi de satană cu ani în urmă, moment din care a început să aibă necazuri ce continuă şi azi şi vor continua pånă cånd va crăpa Reţeaua cu tot cu cårpa kaghebistă din vårf.

Cei care l-au votat pe Ion Iliescu, fie ei imbecili sau manipulaţi, au fost primii spoliaţi de sistemul reprezentat la vårf de bătråna cårtiţă kaghebistă. Cei care răgeau, cu minţile tulburate, „nu ne vindem Ţara!“ şi „Jos le-gio-narii!“, lozinci diversioniste lansate de FSN, au fost fripţi şi traşi în ţeapă de haita lui Iliescu.

Avertismentele lansate de cei care îl contestau pe Ion Iliescu şi gruparea sa moscovită în Piaţa Universităţii, a tinerilor „legionari“ care strigau „Iliescu şi ai lui, trădătorii neamului!“, „Ţineţi minte cinci cuvinte: e mai rău ca înainte!“, s-au adeverit din păcate.

Statul fesenist a fost un instrument de jefuire månuit de nomenclaturiştii, securiştii şi activiştii comunişti, o adevărată tagmă a jefuitorilor, care au devenit baza oligarhiei politice combinată intim cu mafia politică. Câteva mii de profitori – direct conectaţi la cercul Reţelei controlate la vårf de Ion Iliescu – au devenit proprietari asupra capitalului naţional, creat de poporul român în timpul regimului comunist.

Sistemul Iliescu a creat o pletoră de politicieni corupţi, baroni locali, moguli susţinuţi de mafii şi interlopi care au provocat colapsul economic, financiar şi moral, adåncind agonia pe care o suporta Romånia încă din epoca Ceauşescu. Iliescu a vegheat la continuitatea Listei Securităţii şi a Partidului Comunist în sistemul politic şi de stat.

Prin aşa-zisa privatizare, s-a creat un sistem controlat al destructurării Romåniei, mecanism infernal care a dus la lichidarea unui patrimoniu creat prin munca a generaţii de romåni – în beneficiul hoţilor de stat şi de partid, incompetenţilor şi infractorilor apăraţi de un sistem juridic care a generat corupţia, a consfinţit traficul de influenţă, comisioanele şi mita politică.

Sistemul şi-a creat nu atåt o ideologie, în sensul clasic al cuvåntului, în schimb şi-a format o clientelă şi reprezintă la råndul său o clientelă care a promovat interesele de clan ale fostei nomenclaturi, grupare care controlează astăzi cea mai mare parte a media, a serviciilor secrete şi administraţiei de stat. Puterea politică a funcţionat pe principiul rotativei, alternån-
du-se grupuri cu nimic diferite ideologic, pe fond, formate din membri ai aceluiaşi Aparat.

Majoritatea celor care au condus şi conduc încă Romånia provin din baza de date a Securităţii, fie ea securitatea de limbă romånă sau de limbă rusă. Sistemul s-a „renuvelat“, şi-a pus o mască „democratică“ folosindu-se chiar şi de efigiile fostelor partide interbelice. Nucleul actualei oligarhii este vechea nomenclatură care a ajuns din nou în poziţia de control a pårghiilor economice, politice şi administrative ale noii Romånii, membră atåt a NATO, cåt şi a UE.

Iliescu „cel sărac“ a fost principalul reprezentant al unei minorităţi, tagmă oligarhică care a dominat şi controlat discreţionar Romånia aproape două decenii. Zilele trecute, s-a zvonit pe Twiter, pe reţele online şi pe Wikipedia că a dat colţul după întålnirea cu Gorbaciov, alt criminal de romåni.

Zvonul nu s-a confirmat din fericire, deoarece Iliescu trebuie să trăiască, credem noi, vechii golani ai Pieţei Universităţii, pentru a apuca să plătească pentru crimele sale împotriva romånilor, împotriva generaţiei mele, rămasă în istoria recentă pentru un răspicat „Jos comunismul!“, „Jos Iliescu!“.

„Cine uită nu merită!“

Din păcate, prozeliţii lui Ion Iliescu s-au înmulţit astăzi, culmea, după 20 de ani. Fătălăul Crin Antonescu, ipochimenul Emil Constantinescu s-au asociat „brandului Iliescu“, sunt actualii fani ai „cårpei kaghebiste“, se afişează la braţul patibularului (DEX: vrednic de spånzurat) cu rånjet senil, rånjet care s-a lăţit şi pe feţele domniilor lor liberale, creştin-democrate etc.

Actuala situaţie, de fapt, descrie o absurdă şi terifiantă totodată banalizare a răului şi a nedreptăţii. Pare din ce în ce mai îndepărtată împlinirea voinţei generaţiei mele care a albit tot aşteptånd să-l vadă odată pe Iliescu judecat pentru sångele vărsat sau care încă aşteaptă ca FSN/PSD să se ducă în URSS împreună cu Iliescu-KGB.

Moştenirea otrăvită lăsată romånilor de Ion Iliescu este chiar clasa politică actuală, dominată de impostură. Ba chiar a înflorit o nouă generaţie de impostori – copiii biologici sau spirituali ai activiştilor comunişti şi ai nomenclaturii – tartori de tip nou care taie şi spånzură cu eficacitatea siniştrilor lor înaintaşi.

Faptul că un Tismăneanu, cel care îi lustruia cu abnegaţie statuia lui Ion Iliescu, cu limba, a ajuns în conducerea unei instituţii bugetare a guvernării PD-L – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului etc, care trimite acum răvaşe victimelor Mineriadei pentru a le colecta, cică, mărturiile, este încă o probă a şocantei şi jalnicei imposturi care caracterizează contextul politic actual.

În ce ne priveşte, pe parcursul următoarelor luni vom rememora – pe bune – istoria fenomenului Piaţa Universităţii, represiunea şi Mineriada ordonată de Ion Iliescu, astfel ca, măcar simbolic, după 20 de ani, să readucem aminte noilor generaţii pe ce se întemeiază viaţa lor de astăzi. „Cine uită nu merită!“ era una dintre lozincile centrale ale Pieţei Universităţii. Unii dintre noi, cei de atunci, dintre vechii golani, nici nu uită, nici nu iartă.

Demersul ziarului „Curentul“ este susţinut documentar de Asociaţia Victimelor Mineriadei, de reprezentanţii organizaţiilor fondatoare ale Pieţei Universităţii, printre care se numără Grupul Independent pentru Democraţie – una dintre primele organizaţii create după decembrie 1990, preponderent formată din studenţi medicinişti, seniori ai Ligii Studenţilor din Universitate, Arte Plastice şi foşti reprezentanţi ai organizaţiei studenţilor din Arhitectură – instituţiile garnizoană ale studenţilor care au imprimat o trăsătură inconfundabilă de inteligenţă creatoare şi elan tineresc celei mai semnificative manifestaţii anticomuniste a anilor ‘90.

George Roncea – Curentul

Read More

GEORGE RONCEA: Am tras în „terorişti“! MARTURIE despre evenimentele din decembrie 1989

I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut parte chiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred - şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriştii mei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezleg misterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreia acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din - pe atunci - colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, a îngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrăşire a dosarului Revoluţiei.

20 de ani de muşamalizare a adevărului

Am aflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povestea confruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ al procurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte din firimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori în uniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea, (procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o filă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii:
„Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor terorişti şi al lipsei de comunicare - cooperare între formaţiuni, subunităţi sau unităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21, o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel obiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei, care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte - «terorişti». Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str. Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilul George Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţi militari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care se presupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din partea dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionat că blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate, atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curtea interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii au comunicaţii directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri de militari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despre prezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire, s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fără a se recunoaşte.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate, pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilul respectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă consistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“. Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şi distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zilele următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul blocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existând convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacă toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante parascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciun rezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct, „civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel de vårf procurorii militari au fost conduşi - două decenii - ori de cretini congenitali, ori de cretini diversionişti.

Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“

În Timişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 de morţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. - 49 de morţi, 599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ a produs până în ianuarie 1990 - 1142 de morţi, 3138 de răniţi.
Manevra războiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieşirea în stradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretului romån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi ai GRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul lunii decembrie.
Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţi structurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM (Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din străinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală, susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi de KGB.
Reţeaua rusească - „emanaţii“ revoluţiei - plasa strånsă cu putere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pe străzile Bucureştiului.
Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut de garda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretului Romåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către obiectivul real al Moscovei - perestroika gorbaciovistă.
Activarea „teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală.
Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles - confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 de răniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toate poziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la nivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului a devenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum se spune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-un singur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţia ţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i se comută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR. Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct al redacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV, apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omenie dintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat, cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ce blestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm că Iliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădase idealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-a făcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune la CC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. Mihai Bujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în Piaţa Palatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fusese anunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora 17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început să se audă primele focuri de armă.

Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului

În zona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului Athenee Palace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şi a flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective ale UM 01060 (marcate cu „b“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de cercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC al PCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCR şi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu „c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinul Muzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat în dispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR pe parcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasări ale efectivelor de militari, astfel că figura este numai una orientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale „teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în Palatul RSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“.
Comitetul Central, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o parte de sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitul Bloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945, în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din două corpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevărată cazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care se întinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şi a fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificative dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.

Contactul direct cu „teroriştii“

Din data de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi, împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece, reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniseră focurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni de scotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem din hotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam pe trotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic, cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului.
Unul dintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd ceva neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost că teroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintre cei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau al paraşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd să tragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Unii au luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pitit care unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcă semi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintă anume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare, vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către bloc împreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care se pitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånă pe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul, pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul Comitetului Central. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pe palier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu, împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråt pe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră o rafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament trei oameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scara pe care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-am oprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura la capătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri de armă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul deschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cu intenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nu suntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-a instalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti.
Situaţia se prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, de care ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi pe un culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijloc scara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei.
Deasupra noastră, la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţi de un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi. Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practic complet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin trei TAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nu există nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveam să intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din care izbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisem şi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartament locuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar portabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greu descifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină de sublinieri fine.
Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima, mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foarte fin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseul de la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu, la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cerneală vizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem în apartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şi avea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Am mai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE 545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi 14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume - „Marinescu Dragoş“ şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Mai exista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflau următoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat +318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O parte din ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelalte dădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţii interioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe acea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.

„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv - fost sediu al Ministerului de Interne - se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate - pe långă hărţi, aparate radio, indicative codate, - arme, muniţii şi materiale incendiare - o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea Ion Iliescu.
Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi - „teroriştii“ - au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ era plătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea în cartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scara A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert, unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult ca sigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cu mobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale cărei instituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit în apartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice „teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptă adevărul, ca şi mine.
Să nu pierdem speranţa. Procurorii Parchetul Militar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 ani şi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea între noi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şi Dan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul - adevărat...
Scris de George Roncea
CURENTUL PDF

Read More

PUTEAM FI IMPUSCATI FARA NICI O MASCARADA

Read More

SINGE, PUMNI SI TIRFE SECURISTE

Mi-a dat singele pe nas de draci citind aici comentariile la postul lui Cabral despre Piata Universitatii'90.
Toti cretinii au inceput sa comenteze ca vai, ce nashpa a fost, ca asa isi aduc si ei aminte ca vaca aia de Catherine Durandin ce a scris o carte denigratoare despre acest FENOMEN. Asa ca m-am gindit sa scriu despre cum a fost cu adevarat in acea perioada, ca una ce am participat activ la acele evenimente.
A inceput cu adunarea din piata Victoriei din ianuarie '90 cind toti cei care am luptat la revolutie si nu am crapat, ne-am adunat pentru a contesta FSN ul, care de altfel ulterior a trebuit sa isi imparta puterea nou cistigata pe spatele celor ce au fos timpuscati tot de "teroristii"lor, cu partidele abia creeate, deoarece NU MAI DOREAM COMUNISM si revolutia a fost nu numai impotriva lui Ceasca ci mai ales impotriva COMUNISMULUI. Din nefericire pentru ei au fost siliti de aceste manifestari sa imparta puterea cu partidele istorice ce s-au reinfiintat- Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Tărănesc Creştin şi Democrat au fos primele infiintate. Imi aduc aminte cu cita emotie m-a sunat Ioan Alexandru sa-mi spuna ca PNT va fi reinfiintat si ne-am intilnit cu toii la sosea la primul lor sediu ca sa il vedem pe Coposu. Emotie mare. S-a ajuns astfel la Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională, incluzând şi reprezentanţii acestor partide.
Totusi, mai departe, democratia era sublima dar inexistenta pentru ce porcii comunisti si securisti care avusesera functii inainte de revolutie nu voiau sa lase ciolanul, cu toate ca se dadusera la fund de frica initial. Asa ca lumea a inceput din nou sa manifeste si tin minte ca m-a impresionat teribil frica FSN ului de masele de oameni ce se adunau in piata Victoriei-ATENTIE, STAPINIRII DE ORICE FEL II E FRICA DE MASELE ADUNATE PENTRU UN SCOP CIVIL. In mare, nemultumirea noastra era faptul ca la conducere, incet dar sigur, au inceput sa-si iteasca capsoarele tot membrii ai PCR, si atunci manifestarile au inceput sa capete un caracter permanent. Sediul general a inceput sa fie Piata Universitatii si cel mai important lucru care era acolo sustinut era punctul 8 de la Timisoara, adica INTERZICEREA CELOR CE AU FOST IN PCR SI SECURITATE, IN STRUCTURILE DE CONDUCERE NOU INFIINTATE. Fenomenul pietei Universitatii a inceput cu putin inainte de alegerile din mai si a continuat neintrerupt pina Ilici a chemat minerii sa ne dea omorul.

PIATA UNIVERSITATII
Va imaginati o masa de oameni, in mare parte intelectuali, studenti sau pensionari, tineri sau nu, oameni care ascultau muzica straina doar la posturile straine la minim pentru a nu fi prinsi, ca era interzis inainte de '90, oameni pentru care o carte de Mircea Eliade era aur si o xeroxau in delir daruind-o tututror prietenilor, oameni pentru care o predica a parintelui Galeriu, Sofian, Cleopa erau margaritare nepretuite de pus in inima, oameni care credeau. Credeau in dreptul inalienabil al omului la libertate, in dreptate, in iubire, adevar si prietenie. In puterea sacrificiului. In jertfa. Parinti, iubiti, frati ai celor ce au murit la revolutie pentru voi, pentru noi. Oameni care au crezut ca daca se unesc din nou ca la revolutie, vom avea conducatori frumosi si curati care vor face totul pentru o noua Roamnie prospera, libera si mindra. Ei da, prostii aia eram noi cei ce ne adunam in fiecare seara in piata Universitatii.Ce faceam? discutam, ascultam muzica, cintam si pe ecranul urias ce se pusese la un moment dat din balconul facultatii de geografie vizionam filmari spontane din timpul revolutiei, FILMARI CARE IN MARE PARTE AU DISPARUT.Caci dragii mei, revolutia, in afara de faptul ca a fost sprijinita de rusi care nu-l suportau pe Ceasca ca avea fumuri de independenta, si care l-au adus cu avionul pe Ilici in 20 decembrie la otopeni ca baiatu era la Moscova pentru ultimele instructiuni, revolutia deci a fost spontana.Oamenii au crezut, oamenii au vrut libertate (vom muri si vom fi liberi), oamenii s-au jertfit pentru ca macar copiii lor, sau fratii, sau iubitii sa fie liberi.
Cum sa le comvina celor de la putere faptul ca noi ne adunam pentru a ii da pe ei jos de fapt?
Si atunci au inceput problemele-au bagat in corturi tigani pusi pe scandal, au bagat bautura, au bagat droguri. Va intreb logic-CINE DRACU AVEA IN MAI 90 DROGURI? DE UNDE PANA MEA? Aveti impresia ca pe vremea aia se gaseau droguri pe toate durmurile ca acum? Tot securistii le aduceau si le bagau la noi, pentru ca apoi sa cheme televiziunile si sa spuna, vai aia se drogheaza. FALS!
Si noi cintam, ne rugam cu fratele Ionica care aparea printre noi sau cu parintele Galeriu care ne predica si credeam mai departe ca idiotii ca puterea o sa tina cont de vointa noastra, ca inca le mai e frica de forta maselor. Dar aia se infigeau din ce in ce mai adinc in structuri ...iar in iunie stim cu totii ce s-a intimplat. Exasperat de faptul ca nimeni un pleca acasa nici dupa toate incidentel ce au avut loc, Ilici s-a gindit sa cheme forta bruta a minerilor si sa ne dea omorul, pentru ca ucigasul ala de copii atit stie de la KGB: daca nu se poate cu minciuna, atunci sa-i omorim.
Tin minte ca eram cu Doru Buscu de la Academia Catavencu si cu niste priteni la baza dealului Mitropoliei, in ziua in care au aparut minerii. Vorbeam de una, alta si la un moment dat, Doru, care este scorpion si are niste premonitii extraordinare, a zis HAI SA NE CARAM, HAI SA PLECAM ACUM. Eu am inceput sa discut ca de ce, ca ce are si un prieten care fusese de fata la mai multe premoniitii de-ale lui Doru a zis sa plecam acum si sa-l ascultam. Ne-am tirat spre gura de metrou de la piata Unirii si cind am ajuns acolo, m-am intors o clipa.TOT DEALUL MITROPOLIEI ERA PLIN DE MINERI. Repet ca inainte eram noi acolo si nu era nici dracu.De unde au aparut minerii aia? ulterior aveam sa aflu ca sub delaul patriarhiei sint niste subterane ale securitatii si baietii venisera pe acolo-TRANSPORT RAPID.
De asemenea tin minte ca adoua zi patriarhia a fost inchisa pentru ca cei 2 sau 3 mineri care nu au vrut sa paricipe au fost OMORITI si erau tinuti acolo.
Restul e istorie. Baietii snopiti in bataie si omoriti de minerii beti manga, incitati de securistii imbracati civil ce se plimbau printre ei si le spuneau ce sa faca, cui sa faca si cum sa faca au aparut pe casete. Ah, ba nu si casetele alea au disparut... oops
Asa ca inainte de a da din gura dragii mei intrebati-ne pe noi.
NOI SINTEM BATRINII ACUM SI TREBUIE SA VA SPUNEM ADEVARAUL, ISTORIA ADEVARATA, ASTFEL INCIT SA PUTETI RIDICA CAPUL SUS CIND VI SE SPUNE CA SINTETI ROMANI, NU SA FUGITI PE CEALALTA PARTE A STRAZII.

Read More

REVOLUTIA ROMANA-JURAMINTUL TINERILOR VLAHI

Acum aproae 20 de ani, in 1989 Revolutia Romana incepea. Adevarata revolutie, cea purtata in inimi de toti cei care nu mai suportau tirania, de cei care au iesit sinceri si cu spirit de sacrificiu in strazi, de cei care au murit pentru ca noi sa fim liberi. VOM MURI SI VOM FI LIBERI a fost strigatul Revolutiei si este adevaratul imn al Romaniei, cel scris cu singe in inimile noastre. "Mamaliga romana nu explodeaza" era comanda sintactica repetata over and over ca sa ne modifice ADN-ul, cel ce poarta genele eroilor din vechime. NU, noi nu sintem un popor de lasi, ci un popor de eroi civilizatori, care au dat lumii primul alfabet(vezi tablitele de la Tartaria), primele legi (ale lui Manu), primii zei (cuplul Dheus -Anagkhi),si ai carui urmasi obsedati de onoare si vitejie au impinzit lumea. Ca ofranda pentru toti cei care au murit pentru gloria acestui petec de pamint, care impreuna cu Ungaria si Nordul Bulgariei alcatuieste chakra Anahat a lumii, dupa cum spunea lama Tanpai Rimpoche, reproduc mai jos legamintul tinerilor luptatori vlahi, din secolul12, document ce face parte din Codex Rohonczy.

“O viaţă de om, a Dryadelor băutură pentru jertfă. Urmaşii să ne primească! Sa nu primea­scă vechile proorociri ale Dryadelor anuale. Cavalerii, cu strigăte de biruinţă, în templele din tei ale Soarelui pierdut ¹⁾ sa nu primească pizma! În acest fel tămăduirea în templu nici unul dintre cavaleri, pentru urmaşi, să nu o primească! şi a ta căciula, marea ta caciulă ²), a ta şi a marilor insoţitori cu căciula îndoită ³), pe calea păcii tale, ca un munte nemuritor în încercările deosebite şi mari, în acest fel va răspunde mântuitorului mare şi folositor! Jertfa oii la triumful cel mic s-o distrugă! Tinerii la 15 ani, băutura Soarelui, în haine de mătase, să nu o ia! Ofranda lui Bachus să nu o primească! Să nu primească prin Klio jertfa către Soare!⁴ ). din lemn, templu Soarelui să nu ridice! să nu se jertfeasca în templu pe sine, prin tragere la sorţi! Cu tei, porc-mistreţ sau oaie să nu jertfească cerului în templul de lemn sau să aşeze în templu mirosul marilor ofrande către cer prin mâncare pentru morţi! Strigătul Bacantelor să nu-i momească prin tragere la sorţi pentru moarte! Templul e mort! Aripa unei oştiri are putere dublă dacă nu crede în zeii răsăriteni urăşte vrăjitoria, beţia şi arderea pe sine zeilor; şi fiii nu vor îngrăşa pământul în răsărit şi aripa oştirii nu va avea soarta lui Tityos dacă nu crede în Kotis a cerului, care îmbogăţeşte cu proviziitemplul desrădăcinat, fapt care nu se împleteşte cu puterea armatei. Să nimicim templul, ca să tămăduim sângele otrăvit care ne dezgustă! Convingerea primeşte-o pc calea ispăşirii! Importanta ta hotărâre să-ţi umple calea! Cu strigăt de şoim umple puternic făgăduiala şoimului tău!⁵) Cu strigăt de şoim umple puternic făgăduiala!⁶) Adaugă generaţiei tale o inimă sănătoasă făgăduită, ca şoim sănătos, ţării care te-a crescut! Drumul desfrânării să te dezguste a căpăta; umple cu fapte multe calea şoimului; umple cu iscusinţă drumul generaţiei tale şi drumul tău, al generaţiei tale, să fie calea dezgustării de a umple o viaţă de om cu băutura generaţiei Soarelui sau a pune abnegaţie pentru a merge spre unire cu preoţii romani!⁷)

Şi marea căciulă a păcii, a luptătorului din tine, cum merge în acelaşi timp hrana din aceiaşi mamă, rugăciunea războinicilor ascult-o! În acelaşi timp umple căciula! Soarele loveşte-l! Nimiceşte băutura, jertfirea pe tine insuţi şi marea pază pune-o la cale aici! Ţine căciula, şi marea căciulă va fi cu tine în loviturile importante! Tiara de tei, cuşma Soarelui e
moartă.

Ţine cu ceilalţi căciula înaltă! Fii hotărât!

Dacă strălucita căciulă va fi nehotărâtă, apărarea sa, apărarea sa va fi împotriva sa. Mergi cu fapte în încercări ori cu cavaleria, cu căciuli încercate şi cu strigăt de şoim, cu căciula îndoită!

Importantă caciulă să înlăture băutura de orz pentru generaţia ta! Căciula ta în acelaşi timp să umple apărarea municipiului tău cu toţi deodată şi căciula să aducă folos! Căciula ta împreună cu ai tăi să izbească, aducând folos! Pentru sine să înveţe a nu lovi marea iubire, în­treaga viaţă, Dryadele întunecate ce ameninţă să nu primească marele strigăt al bacantelor, vai, în apărarea sa, a soţiei şi urmaşilor, să nu primească. Vai, ţie, dacă lupţi pe jumătate! Prăpastia vestitei căciuli va fi pe jumătate pentru armată. Atunci, vai, strigătul bacantelor va sfărâma fiii cu vinul fiert, fiii vor sfărâma apărarea lor! Vai, strigătul bacantelor atunci îi va vicleni! Preoţii romani folosesc tragerea la sorţi ca şi sângele stricat. Garanţia alegerii tale este armata şoimilor! Urmaşii să capete îndoială asupra tragerii la sorţi! Soarele loveşte apărarea; sângele stricat e sprijinit pe templul mort; povara templului te convinge să loveşti Soarele îndoindu-te de templu. Preoţii romani folosesc, vai, şi marele templu mort, lovesc în urmaşi, organizează armata, Vai, cu intrebuinţare rea în răsărit pentru templul de lemn, lovind în ai săi. Vai, dacă veţi bea în templu prin tragere la sorţi prin beţişoare! Şoimii templelor născuţi⁹) să se îndoiască de templu că marele templu e mort! Băutura, povara templului, vai, armata şi marea îndoială, preoţii romani le folosesc ca pe corăbiile cu două rânduri de vâsle, astfel, vai, vai, să bea armata şoimilor! Urmaşi, loviţi tragerea la sorţi! Când templul buciumă, urmaşi, loviţi tragerea la sorţi! Şi puterea obştei să fie judecată de căciula ta în ale tale drumuri fireşti; ogorul tău, din al obştei, să fie importanta ta învăţătura! Adevărata invăţătura să făurească metal pentru şoimi! Obştea atât de însemnată pentru şoimii tăi să fie tot aşa preţuită şi adunarea armatei pentru tine, ca şi semănatul; şi recoltele importante să umple înalta aşezare! Puneţi copaci în apărarea sa! Sa radem loviturile setei semănăturilor aşezate astfel în obştea şoimilor tăi, semănând copaci aspri templului care doreşte ca o viaţă de om, prin Driadele încovoiate, încovoiate să apere Soarele Său”.

Read More