Saturday, February 12, 2011

Poarta zeilor descoperită în Peru

Share/Bookmark


În septembrie 1996, o misteriosă poartă uriaşă a fost descoperită în regiunea montană Hayu Marca din partea de sud a statului Peru. Hayu Marca, aflată la 35 de kilometri de oraşul Puno, este cunoscută de localnici sub denumirea de „Oraşul zeilor” şi nu a fost complet explorat din cauza terenului montan accidentat. Deşi nu s-a descoperit vreun oraş în acea zonă, multe formaţiuni stâncoase seamănă cu clădiri şi cu structuri artificiale.


„Puerta de Hayu Marca” (Poarta Zeilor sau spiritelor) se pare că a fost săpată în stâncă în trecutul îndepărtat, şi măsoară exact 7 m înălţime şi 7 m lăţime. În partea de jos, la bază, are o nişă mai mică, înaltă de 2 m. Jose Luis Delgado Mamani, un ghid montan peruan, a găsit această poartă pe când străbătea înălţimile subalpine din zonă, pentru a se familiariza cu terenul.


Când am văzut poarta pentru prima dată, aproape am trecut prin ea…”, relatează Mamani într-un interviu acordat presei locale. „Visasem o asemenea construcţie de mai mulţi ani, dar în vis calea către poartă era străjuită de statui din marmură roz, aliniate de o parte şi de alta a drumului. În vis, am văzut de asemenea că uşa mai mică era deschisă şi se revărsa din ea o lumină strălucitoare de culoare albastru-deschis, venind dintr-un tunel. Am povestit familiei de multe ori aceste vise, iar atunci când m-am aflat faţă în faţă cu poarta, a fost ca o revelaţie divină…”


Legendele indienilor Inca

După descoperirea porţii, Mamani a contactat autorităţile arheologice din Puno, La Pay şi Lima, şi în scurt timp zona a fost asaltată de arheologi şi istorici specialişti în civilizaţia incaşă. S-a descoperit că indienii nativi din zonă aveau o legendă despre „Poarta către Ţara Zeilor”.


Şi în acea legendă se spunea că în vremuri din trecutul îndepărtat marii eroi s-au alăturat zeilor trecând printr-o poartă către o nouă viaţă glorioasă, nemuritoare. Se mai spune că aceşti oameni s-au întors pe aceeaşi poartă de câteva ori împreună cu zeii, pentru a vizita întregul imperiu.


O altă legendă povesteşte despre sosirea spaniolilor în Peru, care au jefuit triburile Inca, furându-le aurul şi pietrele preţioase. Se spune că atunci, un preot incaş de la templul celor 7 raze, pe numele său Aramu Maru, a fugit cu un disc sacru de aur cunoscut drept „Cheia zeilor celor 7 raze” şi s-a ascuns în munţii din regiunea Hayu Marca. În cele din urmă el a ajuns la poarta care era vegheată de preoţii şamani.


Le-a arătat acestora cheia zeilor şi aceştia au realizat un ritual de magie prin care, cu ajutorul discului de aur poarta s-a deschis şi o lumină albastră a emanat din tunelul interior al acesteia. Preotul Aramu Maru le-a dat discul de aur şamanilor şi apoi a trecut prin poartă, dispărând pentru totdeauna. Arheologii au observat o mică depresiune circulară. De mărimea unei palme pe partea dreaptă a intrării şi au presupus că acesta ar corespunde locului unde era plasat discul de aur.


Cei care au atins poarta au avut percepţii neobişnuite
Unii oameni care au atins această poartă susţin că au simţit un curent energetic foarte puternic şi că au experimentat „viziunea stelelor, coloane de foc” şi au auzit „sunetele unei muzici ritmate neobişnuite”.


Alţii spun că au perceput tunele în interiorul structurii, cu toate că nimeni nu a găsit o modalitate de a deschide poarta efectiv. Părerea arheologilor este că nu există o poartă propriu-zisă, pentru că atât poarta cât şi nişa sunt săpate în aceeaşi stâncă.


Este interesant însă de remarcat că structura seamănă uluitor de mult cu Poarta Soarelui de la Tiwanaku şi din alte cinci situri arheologice astfel încât liniile ce unesc formează o cruce cu centrul la lacul Titicaca.


Pe de altă parte, în ultimii 20 de ani rapoartele indică o activitate OZN crescută la toate aceste zone şi în special în regiunea lacului Titicaca. Cele mai multe mărturii descriu sfere albastre luminoase şi obiecte în formă de discuri alb-strălucitoare.


Legenda indienilor menţionată anterior se încheie cu o profeţie, şi anume că poarta zeilor se va redeschide cândva, mult mai mare decât este acum, şi va permite zeilor să se reîntoarcă în navele lor solare.

Articol preluat din REVISTA MISTERELOR

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites