"Me mimo miyo mimi nimo fureyo kou wo kagite kotowo toitsutsu yoku gaten seyo." - "Nu privi cu ochii si nici nu-ti ciuli urechile ca sa auzi mai bine. Doar coloreaza-ti inima cu Chanoyu (Ceremonia ceaiului). Priveste cu ochii si asculta cu urechile, simte aroma si incearca sa-i patrunzi in intelesuri cu intrebarile tale" (Sen no Rikyu)
Aseaza-te, inchide ochii, respira adanc si soarbe o inghititura de ceai. Ai sa intelegi ca intr-o casa de ceai japoneza, grijile si problemele trebuie lasate la usa, in gradina sau chiar in afara casei. A bea ceai este mai mult decat a fierbe apa, a face ceaiul si a goli ceasca. Este un scop de urmat in viata.
Arta de a bea ceai (Chanoyu) a fost introdusa in Japonia pentru prima oara in secolul al 6-lea de catre calugarii budisti. Insa abia dupa 1191, preotul zen Eisai, fondatorul sectei Rinzai a Budistilor Zen din Japonia, a adus in tara ceai chinezesc. Semintele au fost plantate de catre prietenul sau preotul Myoe (1173-1232), in templul Kozanji si in Toga-no-o, partea nordica a Kyoto. Apoi a inceput sa fie treptat plantata si in celelalte temple. Ceaiul era popular nu doar in practicile zen, dar si pentru proprietatile sale medicinale: era apreciat pentru cantitatea sa mare de cafeina, care ii mentine treji pe calugari si ii revigora in timpul lungilor perioade de meditatii. De-a lungul secolelor, consumul de ceai a prins radacini si in cultura japoneza, in secolul al 13-lea fiind doar un simbol al clasei conducatoare razboinice, iar incepand din secolul al 16-lea, fiind un obicei de baza al tuturor categoriilor sociale. In aceeasi perioada, in China, ceaiul a fost premiat si plasat in Teoria celor 5 Elemente ale Medicinei Orientale Traditionale, calificat ca element "bun pentru inima". De curand ceaiul a fost premiat si pentru gustul sau minunat, lucru pe care Vestul nu-l aprecia pana acum. Ba mai mult se pare ca Japonia si-a pus semnatura pe o aroma de ceai specifica, „Umami”, ramanand ceaiul specific japonez.
Parintele Chanoyu: "Orice moment e unic si trebuie pretuit"
Cea mai cunoscut figura istorica in Ceremonia japoneza a ceaiului este Sen no Rikyu, a carui vorba de
duh 'ichi-go ichi-e' arata ca toate intalnirile si relatiile cu oamenii ar trebui sa fie pretuite, deoarece fiecare este diferita si nimic din ceea ce ti se intampla acum nu se va mai intoarce in viata ta. Principiile de armonie, respect, puritate, liniste sustinute de Sen no Rikyu sunt inca centrale in practica de astazi a ceremonialului ceaiului. Locul in care are loc Ceremonia ceaiului, ceainaria sau casa de ceai cum mai e numita, ajuta de asemenea, pentru a obtine aceste principii speciale cu ajutorul ceremoniei ceaiului. Acestea sunt de obicei, mici asezari simple de lemn situate departe de aglomeratia urbana, in zone linistite, unde traditionalul ceremoniei se imbina cu modernul interpretarii ei.
Maestrul de ceai Sen Rikyu (1522-1591) a dezvoltat wabicha- stilul de ceai care care se practica si se invata in Japonia zilelelor noastre. Principiile Wa Kei Sei Jaku (pace, respect, puritate si liniste) sunt incluse atat in stilul de viata cat si in practica ceaiului. Printre numeroasele stiluri de Chanoyu, care se practica astazi in Japonia, Scoala de Ceai Urasenke, aflata sub conducerea lui Sen Soshitsu XVI, al 6 lea descendent al lui Sen Rikyu, este cea mai populara. In ultimii 40 de ani, tatal acestuia Sen Genshitsu, capetenia maestrilor de ceai din japonia, calatorea in intreaga lume propovaduind tuturor credinta Chanoyu. Credinta sa era ca atunci cand oamenii se aduna impreuna si beau o ceasca de ceai, pacea poate fi realizata in lume si astfel nu vor mai fi razboaie si conflicte.
Casa de ceai: Ceremonia din spatele cortineiArta de a bea ceai (Chanoyu) a fost introdusa in Japonia pentru prima oara in secolul al 6-lea de catre calugarii budisti. Insa abia dupa 1191, preotul zen Eisai, fondatorul sectei Rinzai a Budistilor Zen din Japonia, a adus in tara ceai chinezesc. Semintele au fost plantate de catre prietenul sau preotul Myoe (1173-1232), in templul Kozanji si in Toga-no-o, partea nordica a Kyoto. Apoi a inceput sa fie treptat plantata si in celelalte temple. Ceaiul era popular nu doar in practicile zen, dar si pentru proprietatile sale medicinale: era apreciat pentru cantitatea sa mare de cafeina, care ii mentine treji pe calugari si ii revigora in timpul lungilor perioade de meditatii. De-a lungul secolelor, consumul de ceai a prins radacini si in cultura japoneza, in secolul al 13-lea fiind doar un simbol al clasei conducatoare razboinice, iar incepand din secolul al 16-lea, fiind un obicei de baza al tuturor categoriilor sociale. In aceeasi perioada, in China, ceaiul a fost premiat si plasat in Teoria celor 5 Elemente ale Medicinei Orientale Traditionale, calificat ca element "bun pentru inima". De curand ceaiul a fost premiat si pentru gustul sau minunat, lucru pe care Vestul nu-l aprecia pana acum. Ba mai mult se pare ca Japonia si-a pus semnatura pe o aroma de ceai specifica, „Umami”, ramanand ceaiul specific japonez.
Parintele Chanoyu: "Orice moment e unic si trebuie pretuit"
Cea mai cunoscut figura istorica in Ceremonia japoneza a ceaiului este Sen no Rikyu, a carui vorba de
duh 'ichi-go ichi-e' arata ca toate intalnirile si relatiile cu oamenii ar trebui sa fie pretuite, deoarece fiecare este diferita si nimic din ceea ce ti se intampla acum nu se va mai intoarce in viata ta. Principiile de armonie, respect, puritate, liniste sustinute de Sen no Rikyu sunt inca centrale in practica de astazi a ceremonialului ceaiului. Locul in care are loc Ceremonia ceaiului, ceainaria sau casa de ceai cum mai e numita, ajuta de asemenea, pentru a obtine aceste principii speciale cu ajutorul ceremoniei ceaiului. Acestea sunt de obicei, mici asezari simple de lemn situate departe de aglomeratia urbana, in zone linistite, unde traditionalul ceremoniei se imbina cu modernul interpretarii ei.Maestrul de ceai Sen Rikyu (1522-1591) a dezvoltat wabicha- stilul de ceai care care se practica si se invata in Japonia zilelelor noastre. Principiile Wa Kei Sei Jaku (pace, respect, puritate si liniste) sunt incluse atat in stilul de viata cat si in practica ceaiului. Printre numeroasele stiluri de Chanoyu, care se practica astazi in Japonia, Scoala de Ceai Urasenke, aflata sub conducerea lui Sen Soshitsu XVI, al 6 lea descendent al lui Sen Rikyu, este cea mai populara. In ultimii 40 de ani, tatal acestuia Sen Genshitsu, capetenia maestrilor de ceai din japonia, calatorea in intreaga lume propovaduind tuturor credinta Chanoyu. Credinta sa era ca atunci cand oamenii se aduna impreuna si beau o ceasca de ceai, pacea poate fi realizata in lume si astfel nu vor mai fi razboaie si conflicte.
In traditia japoneza casa de ceai are un loc aparte si este folosita exclusiv pentru ceremoniile de ceai. Acea zona din camera unde se serveste ceaiul se numeste chashitsu. Spatiul arhitectural numit chashitsu a fost creat special pentru implinirea estetia si intelectuala a celor care intra acolo. In Japonia, o casa de ceai poate, de asemenea, sa se refere la un loc de distractie, sau la un spatiu unde oamenii se aduna pentru a admira gheisa. Aceste tipuri de case de ceai, numit ochaya, sunt, de obicei, niste asezari foarte exclusiviste. Cele mai notabile ochaya este Ichiriki Ochaya.
In cultura japoneza, ceremonia ceaiului este chiar si obiect de studiu. Poate va puneti intrebarea de ce ar vrea cineva sa studieze ceaiul, cel mai bun raspuns vi-l da Daniel Krane in cartea sa "The Epic of Tea: Tea Ceremony as the Mythological Journey of the Hero". Krane sustine ca “este un exercitiu estetic, o disciplina zen, dar si un mix unic de interactiuni sociale”. De asemenea acesta a marturisit ca ceremonia ceaiului nu e tocmai o simpla intalnire in care oamenii stau jos si isi beau linistiti portiile de ceai. Este o adevarata legatura intre Mitologie si ceremonia ceaiului.
Ceremonia Japoneza a Ceaiului de zi cu zi
Aceasta practica a ceaiului are mai multe forme de expresie. Prima este chakai (culegerea ceaiului) unde oamenii sunt serviti cu dulciuri si cu cescute mici de ceai (in care pun frunzulite de ceai verde amestecate cu apa si amestecate pana o spuma dulceaga pluteste la suprafata- denumita usucha) . De obicei in ceremonialul ceaiului este folosita apa sacra, sfintita sau apa provenita de la izvor sau care a fost tinuta ceva timp in templu). Iar a doua este chaji, (evenimentul servirii ceaiului propriu-zis) care consta intr-o masa, doua ceremonii de carbine, doua tipuri de dulciuri, betisoare de ceai (o cantitate foarte mare de ceai amestecata cu apa si alte ingrediente pana ajunge la consistenta unei creme groase- denumita koicha). Aceasta ceremonie are loc intr-o micuta casa de ceai pe care japonezii o au de obicei plasata in gradina. Chakai-ul dureaza doar cateva minute, Chaji poate dura si cateva ore depinde de evenimentul sarbatorit si de invitati. Gradinile de ceai poarta numele de roji, iar oaspetii sunt condusi sa faca turul total al gradinii cand are loc ceremonia ceaiului.
Incaperea in care are loc ceremonia ceaiului se numeste chashitsu. Scopul unei chaji, a unei ceremonii de ceai in totalitate este sa permita gazdelor sa-si manifeste ospitalitatea. Toate incaperile casei de ceai chashitsu, roji (gradina de ceai) si mizuya (camera in care se pregateste ceaiul) ar trebui sa ofere atmosfera optima ritualului incarcat cu o asemenea spiritualitate. Pentru a intelege cat mai bine intreg procesul, fiecare ar trebui sa stie ce urmeazza sa se intample in ritual. Un chaji este ca un fel de piesa de teatru ce consta din 2 acte si o pauza. Pe intreaga durata a „spectacolului”, atat gazdele cat si oaspetii joaca niste roluri bine stiute, purtand un dialog plin de semnificatii. In shoza, primul act, oaspetii intra din roji in chashitsu si servesc cateva gustari usoare (kaiseki). Dupa mancare, gazda pregateste carbunele (shozumi). Dupa shozumi, oaspetii se retrag in gradina (in periaoada de pauza dintre acte), asteptand ca gazda sa-i cheme inapoi in chashitsu. Cel de-al doilea act se numeste goza. In primul rand gazda pregateste koicha si usucha. Dupa ce se termina toate aceste stau impreuna si mediteaza.
Ceai la Koken
Zen si ceaiul
Japonezii numesc Ceremonia ceaiului Calea Chanoyu si o descriu astfel: "Lasa o persoana sa se desfete in armonia dintre rai si pamant, lasa-l sa simta muntii, raurile, copacii si rocile chiar in fata casei sale sis a experimenteze cele 5 elemente (cu propriile sale simturi). Lasa-l sa gaseasca radacinile raiului impletindu-se cu pamantul pe care paseste si fa-l sa simta gustul vantului. Nu e cea mai placuta senzatie? Asta este calea Ceaiului".
Calea ceaiului a suferit multe transformari de la originile sale, adica din templele Budiste Chinezeste din secolul 7. In momentul in care epoca ceaiului a apus in China, a inceput sa infloreasca in Japonia, mai ales datorita eforturilor preotrilor budisti. Din momentul in care ceaiul s-a desprins din cercurile bisericesti si a caparat si o latura laica, mutandu-se in patura aristocratica, ceremenia ceaiului a devenit nu doar acea expresie spirituala ci si un eveniment social. Atunci oamenii au inceput sa se indeparteze de la idea ceai-zen. Astazi aspectele sociale ale ceaiului au invadat practicile japoneze, pregatirea si servirea ceaiului fiind chiar un test prin care barbatii vad daca alesele lor sunt pregatite pentru casatorie. Insa Aspectele spirituale ale ceaiului nu au fost complet trecute cu vedere, chiar daca nu mai au aplicabilitate. Totodata, in incercarea de a combina arta contemporana cu toate elementele de cultura regionala, ne dam seama ca chanoyu-ul secolului 21 nu mai este cel pe care l-a inventat Sen Rikyu. Defapt toata frumusetea ceremoniei care asocia la incepututri ceaiul cu spiritualitatea, si-a mai pierdut din intensitate.
Insa totusi, bautorii obisnuiti de ceai, dupa cum observa Junji Ito in cartea "The New Way of Tea", inca mai experimenteaza acel ceremonial sacru, „ritualul ceaiului” stabilit in practicile budiste (zen, chan). Zen se bazeaza pe meditatie: cuvantul zen provine din sanscritul "dhyana", care inseamna meditatie, activitate care ar trebui sa-ti aduca iluminarea. Practicantii de zen se pierd adesea de lucrurile lumesti, din dorinta de a deveni una cu universul. In maniera lor animista de a privi lucrurile, cheia este tocmai in modul de a gandi si de a vedea lucrurile. Aceasta perspectiva prin care-ti stabilesti propria existenta printr-o relatie uriasa
cu ceilalti, dar si practica chanoyu au fost desavarsite de catre maestrul Sen Rikyu. Pace, respect, puritate si liniste sunt cele 4 percepte ale Chanoyu, care de-a lungul secolelor a devenit in mod absolut inradacinata in inimile si obioceiurile japonezilor si care are si acum o foarte mare influenta in cultura acestora.
Poate va intrebati de ce cauta oamenii sa puna toate activitatile pe care le intreprind sub semnul Pacii si implinirii sufletesti, sub semnul Zen. Ei bine ei sunt calauziti in tot ceea ce fac de acest fel de meditatie, denumit Zen. Cuvantul in sine are si radacini etimologice chinezesti, vine de la cuvantul "Ch’an", iar cand calugarii chinezi au adus aceasta practica in Japonia, in sec al 12-lea, zen-ul s-a raspandit si a luat mai multa amploare aici decat in tara de origine. Lucru care s-a intamplat si cu ceremonia ceaiului. Practica Zen nu si-a facut simtita prezenta doar in religia oamenilor, ci si in orientarea lor artistica, in sculptura, picture, arghitectura, in gradinarit, in constructia mobilei si amenajarea interioara a locuintelor. In plus teatrele si actorii au capatat o alura zen, samurai si razboinicii au adoptat un cod de lupta zen, intreaga cultura si viata in japonica fiind calauzita de un singur gand: dobandirea fericirii prin ZEN.
sursa 9 am
In cultura japoneza, ceremonia ceaiului este chiar si obiect de studiu. Poate va puneti intrebarea de ce ar vrea cineva sa studieze ceaiul, cel mai bun raspuns vi-l da Daniel Krane in cartea sa "The Epic of Tea: Tea Ceremony as the Mythological Journey of the Hero". Krane sustine ca “este un exercitiu estetic, o disciplina zen, dar si un mix unic de interactiuni sociale”. De asemenea acesta a marturisit ca ceremonia ceaiului nu e tocmai o simpla intalnire in care oamenii stau jos si isi beau linistiti portiile de ceai. Este o adevarata legatura intre Mitologie si ceremonia ceaiului.
Ceremonia Japoneza a Ceaiului de zi cu zi
Aceasta practica a ceaiului are mai multe forme de expresie. Prima este chakai (culegerea ceaiului) unde oamenii sunt serviti cu dulciuri si cu cescute mici de ceai (in care pun frunzulite de ceai verde amestecate cu apa si amestecate pana o spuma dulceaga pluteste la suprafata- denumita usucha) . De obicei in ceremonialul ceaiului este folosita apa sacra, sfintita sau apa provenita de la izvor sau care a fost tinuta ceva timp in templu). Iar a doua este chaji, (evenimentul servirii ceaiului propriu-zis) care consta intr-o masa, doua ceremonii de carbine, doua tipuri de dulciuri, betisoare de ceai (o cantitate foarte mare de ceai amestecata cu apa si alte ingrediente pana ajunge la consistenta unei creme groase- denumita koicha). Aceasta ceremonie are loc intr-o micuta casa de ceai pe care japonezii o au de obicei plasata in gradina. Chakai-ul dureaza doar cateva minute, Chaji poate dura si cateva ore depinde de evenimentul sarbatorit si de invitati. Gradinile de ceai poarta numele de roji, iar oaspetii sunt condusi sa faca turul total al gradinii cand are loc ceremonia ceaiului.
Incaperea in care are loc ceremonia ceaiului se numeste chashitsu. Scopul unei chaji, a unei ceremonii de ceai in totalitate este sa permita gazdelor sa-si manifeste ospitalitatea. Toate incaperile casei de ceai chashitsu, roji (gradina de ceai) si mizuya (camera in care se pregateste ceaiul) ar trebui sa ofere atmosfera optima ritualului incarcat cu o asemenea spiritualitate. Pentru a intelege cat mai bine intreg procesul, fiecare ar trebui sa stie ce urmeazza sa se intample in ritual. Un chaji este ca un fel de piesa de teatru ce consta din 2 acte si o pauza. Pe intreaga durata a „spectacolului”, atat gazdele cat si oaspetii joaca niste roluri bine stiute, purtand un dialog plin de semnificatii. In shoza, primul act, oaspetii intra din roji in chashitsu si servesc cateva gustari usoare (kaiseki). Dupa mancare, gazda pregateste carbunele (shozumi). Dupa shozumi, oaspetii se retrag in gradina (in periaoada de pauza dintre acte), asteptand ca gazda sa-i cheme inapoi in chashitsu. Cel de-al doilea act se numeste goza. In primul rand gazda pregateste koicha si usucha. Dupa ce se termina toate aceste stau impreuna si mediteaza.
Ceai la Koken
Zen si ceaiul
- "Ceaiul nu e un joc si nu e o arta/ O simpla inghititura de ceai trezeste la viata si purifica/ Si iti la binecuvantarea legilor universale" – Murata Shukô (1423-1502)
Japonezii numesc Ceremonia ceaiului Calea Chanoyu si o descriu astfel: "Lasa o persoana sa se desfete in armonia dintre rai si pamant, lasa-l sa simta muntii, raurile, copacii si rocile chiar in fata casei sale sis a experimenteze cele 5 elemente (cu propriile sale simturi). Lasa-l sa gaseasca radacinile raiului impletindu-se cu pamantul pe care paseste si fa-l sa simta gustul vantului. Nu e cea mai placuta senzatie? Asta este calea Ceaiului".
Calea ceaiului a suferit multe transformari de la originile sale, adica din templele Budiste Chinezeste din secolul 7. In momentul in care epoca ceaiului a apus in China, a inceput sa infloreasca in Japonia, mai ales datorita eforturilor preotrilor budisti. Din momentul in care ceaiul s-a desprins din cercurile bisericesti si a caparat si o latura laica, mutandu-se in patura aristocratica, ceremenia ceaiului a devenit nu doar acea expresie spirituala ci si un eveniment social. Atunci oamenii au inceput sa se indeparteze de la idea ceai-zen. Astazi aspectele sociale ale ceaiului au invadat practicile japoneze, pregatirea si servirea ceaiului fiind chiar un test prin care barbatii vad daca alesele lor sunt pregatite pentru casatorie. Insa Aspectele spirituale ale ceaiului nu au fost complet trecute cu vedere, chiar daca nu mai au aplicabilitate. Totodata, in incercarea de a combina arta contemporana cu toate elementele de cultura regionala, ne dam seama ca chanoyu-ul secolului 21 nu mai este cel pe care l-a inventat Sen Rikyu. Defapt toata frumusetea ceremoniei care asocia la incepututri ceaiul cu spiritualitatea, si-a mai pierdut din intensitate.
Insa totusi, bautorii obisnuiti de ceai, dupa cum observa Junji Ito in cartea "The New Way of Tea", inca mai experimenteaza acel ceremonial sacru, „ritualul ceaiului” stabilit in practicile budiste (zen, chan). Zen se bazeaza pe meditatie: cuvantul zen provine din sanscritul "dhyana", care inseamna meditatie, activitate care ar trebui sa-ti aduca iluminarea. Practicantii de zen se pierd adesea de lucrurile lumesti, din dorinta de a deveni una cu universul. In maniera lor animista de a privi lucrurile, cheia este tocmai in modul de a gandi si de a vedea lucrurile. Aceasta perspectiva prin care-ti stabilesti propria existenta printr-o relatie uriasa
cu ceilalti, dar si practica chanoyu au fost desavarsite de catre maestrul Sen Rikyu. Pace, respect, puritate si liniste sunt cele 4 percepte ale Chanoyu, care de-a lungul secolelor a devenit in mod absolut inradacinata in inimile si obioceiurile japonezilor si care are si acum o foarte mare influenta in cultura acestora.Poate va intrebati de ce cauta oamenii sa puna toate activitatile pe care le intreprind sub semnul Pacii si implinirii sufletesti, sub semnul Zen. Ei bine ei sunt calauziti in tot ceea ce fac de acest fel de meditatie, denumit Zen. Cuvantul in sine are si radacini etimologice chinezesti, vine de la cuvantul "Ch’an", iar cand calugarii chinezi au adus aceasta practica in Japonia, in sec al 12-lea, zen-ul s-a raspandit si a luat mai multa amploare aici decat in tara de origine. Lucru care s-a intamplat si cu ceremonia ceaiului. Practica Zen nu si-a facut simtita prezenta doar in religia oamenilor, ci si in orientarea lor artistica, in sculptura, picture, arghitectura, in gradinarit, in constructia mobilei si amenajarea interioara a locuintelor. In plus teatrele si actorii au capatat o alura zen, samurai si razboinicii au adoptat un cod de lupta zen, intreaga cultura si viata in japonica fiind calauzita de un singur gand: dobandirea fericirii prin ZEN.
sursa 9 am
0 comments:
Post a Comment