Apa de ocean, un substitut natural al sangelui?

[Articol extras din Nexus Magazine, Anul II, Numarul 9 (octombrie 2006 - ianuarie 2007)

Apa de ocean diluata contine aproape aceeasi concentratie de minerale si microelemente ca si plasma sanguina, iar continutul ei de sodiu se potriveste cu cel al sangelui. Ea a fost folosita cu succes in cadrul testelor realizate pe animale ca substitut pentru transfuziile de sange, insa testele la oameni intarzie destul de mult.

Vechea mea frica, de a primi o transfuzie de sange sau orice altceva injectat direct in circuitul meu sanguin neprotejat a crescut din ce in ce mai mult de-a lungul anilor. Nu este vorba despre o problema religioasa, ci mai degraba de un hazard profesional. Fiind un cercetator in domeniul sanatatii sunt bantuita de viziuni inspaimantatoare referitoare la ceea ce ar putea merge rau – si pe buna dreptate. Ma simt ca inspectorul sanitar ce controleaza calitatea carnii si care devine vegetarian. Cunosc lucruri care au distrus pentru totdeauna increderea mea nevinovata in tot ceea ce inseamna medicina. Nu ma mai inchin in „catedrala medicinii moderne”. „Ei”, specialistii din industria sanatatii, controleaza mai bine sangele in zilele noastre pentru a descoperi proviziile de singe contaminate cu HIV, hepatita sau alte boli, dar produsele sanguine tot nu sunt complet sigure, nici macar cu moderna noastra tehnologie. Ei nu pot steriliza sangele mai mult decat pot steriliza vaccinurile pentru a ucide toate „ganganiile”nedorite fara a distruge insasi natura tuturor acestor produse. Ei testeaza sangele si separa componentele sangelui prin intermediul actiunii centrifugale si a altor metode pentru a purifica aceste substante cat mai mult posibil, dar in continuare este imposibil pentru ei sa promita sau sa ofere un sange sau produse sanguine complet sigure. Sangele este „viu”: nu poate fi sterilizat sau livrat antiseptic. Exista nenumarate povesti ingrozitoare referitoare la transfuzii, dar foarte rar auzim de ele. De exemplu, o vecina de pe strada mea si-a pierdut sotul acum aproape patru ani. Avea cancer, dar s-a infectat cu hepatita virala in urma unei transfuzii de sange si a murit in urma unei insuficiente hepatice si nu in urma cancerului. Multe persoane cunosc pe cineva care a suferit in urma unei transfuzii cu probleme. Acesta este doar un fapt al vietii si unul dintre riscurile cunoscute ale interventiilor chirurgicale, oricat ar fi ele de minore. Pericolele ascunse in vaccinuri
Din pacate am dat peste mult prea multe povesti de acest fel. Am petrecut cea mai mare parte a vietii mele facand cercetari si scriind in domeniul medicinii alternative (www.truthquest2.com), fiind de la inceput focalizata pe bolile virale si bacteriologice si pe vaccinurile cu probleme, dintre care unele sunt inca facute din produse sanguine umane sau cu virusuri „slabite” create prin „trecerea in serie” prin culturi de celule contaminate provenite de la animale. Aceasta inseamna ca se iau virusuri umane si se pun in straturi de celule animale din nou si din nou, ceea ce le forteaza sa se adapteze la celulele straine pentru a supravietui. Aceasta „adaptare” necesita un schimb de material genetic intre virus si celula gazda. Cand sunt utilizate celule provenite de la rinichii de maimute, schimbul de material genetic ce are loc forteaza virusul uman sa devina putin un virus „specific maimutelor”, dupa cum se presupune, astfel ca nu poate declansa pe deplin o boala – lucru care nu functioneaza intotdeauna. In acest proces, virusurile native specifice maimutelor devin putin virusuri „specifice oamenilor”, lucru care le da o mai mare compatibilitate cu celulele umane. Acesta ar putea fi si cazul infamului virus Epstein-Barr, la care se face referire ca la un virus „uman”– desi multi oameni de stiinta cred ca se trage de la maimute, si ca a a ajuns sa contamineze oamenii in anumite forme mutante prin intermediul unor vaccinuri contaminate, ajungand apoi sa fie asociat cu sindromul oboselii cronice si cu alte maladii. Problema este ca intre noi si maimute granita dintre specii este mai mica decat cu alte animale, ceea ce face sa avem mai putina protectie fata de agentii patogeni proveniti de la maimuta. Riscul pe care il implica virusurile de la maimute este bine cunoscut in anumite cercuri stiintifice, insa este foarte putin cunoscut de catre publicul larg. In cadrul cercetarilor mele am ajuns sa studiez subiectul virologiei recombinante: combinarea unor virusuri deosebite intre ele in noi „familii”, in general cu caracteristici mai periculoase decat virusurile „parinti”, de catre oameni in haine albe care se joaca de-a Dumnezeu. Recombinarile se pot petrece si in natura in anumite conditii, in special cand sunt ajutate de catre o stiinta periculoasa. De exemplu, un virus provenit de la maimuta numit SV-140 (virusul simian 40, dupa ce a devenit al 40-lea virus gasit in tesuturile provenite de la maimute) a fost descoperit ca avand proprietati unice. Acest „virus gol” poate penetra orice celula fara a fi impiedicat de problema „barierei speciilor” si permite altor virusuri sa se ataseze de el si sa fie transportate in materialul genetic al unei celule unde acestea pot sa se mute pe „masinarie” si sa reproduca singure noi virusuri recombinate. Descoperirea acestui virus a dat nastere domeniului virologiei recombinante, un domeniu cu multe consecinte infricosatoare. SV-40 a devenit o bine documentata (dar necunoscuta publicului larg) impuritate prezenta in vaccinurile pentru poliomielita (realizate cu ajutorul culturilor de celule provenite de la rinichii de maimuta) ce au fost administrate intre anii 1955-1963 la 95 de milioane de beneficiari plini de incredere. Prima afirmatie oficiala a fost ca virusurile SV-40 „nu au nici o insemnatate in siguranta sau eficacitatea vacinurilor pentru poliomielita”; dar cand virusul a fost testat pentru prima data pe cobai dupa descoperirea lui, animalele au dezvoltat tumori la nivelul glandelor salivare si simptome specifice unor deficiente la nivelul sistemului imunitar. Organul corespondent la oameni este pancreasul. Cancerele pancreatice mortale au devenit de atunci o adevarata epidemie. SV-40 este acum asociat cu numeroase tumori, incluzand human mesotheliomas, osteosarcomul, tumori la nivelul creierului, ependimoma, tumori la nivelul plexului coroid si altele. Aceleasi culturi de celule provenite de la maimute utilizate la fabricarea vaccinurilor au continut si alte virusuri cum ar fi de exemplu SIV (virusul simian al imunodeficientei), care joaca un rol important in crearea unui alt virus recombinant pe care il cunoastem sub numele de HIV. Nu exista nici o dovada oferita publicului care sa arate daca virusul a aparut in urma unor recombinari naturale, dar gradul sau de sofisticare si anumite cereri guvernamentale bine documentate de creare a unei arme biologice similare sugereaza altceva. Oricum, un studiu realizat la cererea Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si apoi suprimat, ce face legatura intre cazurile de SIDA din Africa si campaniile de vaccinarea OMS impotriva variolei, poliomielitei si a alor boli, a teoretizat faptul ca vaccinurile virale au „activat” virusurile adormite, astfel ca aceasta este o posibilitate ce sprijina ipoteza recombinarii naturale – aceasta doar daca HIV nu a fost intentionat adaugat in anumite vaccinuri. Ziarul London Times a publicat aceasta poveste in numarul din 11 mai 1986, dar a fost blocata aparitia acestei stiri in mass-media americana. Acest gen de informatie ajunge cu greu la publicul din SUA. Acelasi lucru s-a intamplat si atunci cand una dintre cele mai oribile „erori” stiintifice realizata vreodata a fost acoperita. Ea a implicat „celulele HeLa” – cea mai agresiva cultura de celule canceroase cunoscuta vreodata – ce si-au facut intrarea in laboratoarele stiintifice din intreaga lume pentru cercetari si apoi au contaminat – accidental – multe culturi celulare folosite pentru vaccinuri. Ganditi-va la virusurile din vaccinurile umane ce au fost crescute in culturi de celule canceroase si au schimbat informatii genetice cu celulele canceroase gazda inainte de a fi injectate in milioane de victime ce nu banuiau absolut nimic!
de Dianne Jacobs Thompson

Posted in: medicina alternativa,NEXUS MAGAZINE,sange