Saturday, February 4, 2012

Apple a dat în judecată autorii Bibliei pentru că personajul Iisus îl parodiază pe Steve Jobs


Apple_a_dat_in_judecata_autorii_Bibliei_pentru_ca_personajul_Iisus_il_parodiaza_pe_Steve_JobsCompania fondată de Jobs a declarat că „îi va urmări până în pânzele albe pe autorii pamfletului de prost gust Noul Testament”.

Acesta, spun avocații Apple, nu e decât o parodie extrem de străvezie a vieții mult-regretatului Steve Jobs, deghizat în personajul „Iisus”, un fel de guru de acum 2000 de ani.

La fel ca fondatorul Apple, şi „Iisus” era îndrăgit pentru că le aducea regulat oamenilor „vestea cea bună” – în cazul său, viaţa veşnică, o parodie evidentă a anunţurilor privind durata mai lungă de viaţă a bateriei la noile modele iPhone.

De asemenea, faimosul discurs de la Stanford al lui Jobs e luat în derâdere în „Predica de pe munte” iar diferitele sale creații– iPod, iPad, iPhone – sunt parodiate ca ”minuni” ale lui Iisus – înmulțirea pânilor, vindecarea unui lepros, învierea unui mort – cu toate că e evident că pur și simplu nu există termen de comparație.

”Ce nu putem înțelege”, spun avocații Apple, ”este modul în care autorii ”Bibliei” au putut avea acces la biografia lui Steve Jobs încă înainte de publicarea acesteia, dovadă faptul că au parodiat detalii inedite când l-au creat pe Iisus după modelul lui Steve Jobs.

De exemplu, episodul în care întemeietorul nostru crează iPad-ul după o cină cu un angajat al rivalului Microsoft este în mod evident imitat în secvența ridicolă a așa-zisei "Cina cea de taină". E clar că nu e vorba decât de o tentativă jenantă de a obține un profit de pe urma martiriului lui Jobs, așa că vom cere despăgubiri astronomice.”

sursa timesnewroman

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites