Saturday, February 4, 2012

ATUNCI CAMARADERIE SI ORGANIZARE, ACUM NESIMTIRE, EGOISM SI DELASARE

BUCURESTI FEBRUARIE 1954
BUCUREȘTI Oamenii și-au făcut cu greu loc prin troienele înalte de câțiva metri.
Sursa foto: Fototeca Muzeului Na
țional Militar București.

În dimineaţa zilei de 3 feburarie 1954, bucureştenii s-au trezit prizonieri în propriile case. „Ne-am dat seama că era zăpadă
mare pentru că înăuntru era întuneric, iar geamurile erau albe. Am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici
uşile!”, a descris succint, Dan Antoniu (66 de ani), cercetător istoric în domeniul aeronautic, începutul „Marelui viscol” care
a încremenit România, la propriu, sub zăpadă, în urmă cu 57 de ani.

Prizonierii Marelui Viscol din iarna lui ’54.

În acele cumplite zile ale începutului de februarie s-a înregistrat, potrivit Administraţiei
Naţionale de Meteorologie, cel mai puternic viscol din secolul XX. Viforul nu s-a potolit uşor şi, până la finalul lunii, avea să mai
lovească în alte trei reprize, extrem de agresiv.
Tramvaiele au rămas înţepenite zile întregi în mormanele de zăpadă. Sursa foto: Fototeca Muzeului Național Militar.
Militarii au cărat provizii pentru bucureştenii blocați de nămeți. Sursa foto: Fototeca Muzeului Național Militar "Ferdinand I" București.
„Văzduhul e un infern, ninge, viscoleşte. Străzile sunt înfundate, vijelia zguduie pereţii!”,
Jurnalul scriitorului Pericle Marinescu,
2 februarie 1954

Viteză-record a vântului, în Bucureşti. Tot atunci, în 3 şi 4 februarie, vântul a atins o viteză-record în Bucureşti: 126 km/oră. Un alt
record consemnat în 3 februarie ’54 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa.
Militarii au cărat pâine cu săniile trase de cai. Foto: Muzeul Naţional Militar Bucureşti. Muncitorii au săpat zi și noapte prin zăpadă.
Foto: Muzeul Național Militar.

Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călăraşi: 173 cm,
troienele atingând însă în unele zone din sud-estul ţării şi 5 metri.

„Astfel de episoade au loc, de obicei, când ciclonii mediteraneeni
traversează peninsula Balcanică şi ajung în vecinătatea teritoriului României, pe o traiectorie ce trece peste vestul Mării Negre, la
est acţionând ca un «baraj», un câmp de presiune atmosferică înaltă”,

Dr. Roxana Bojariu,
coordonatorul Secţiei de Climatologie de la ANM


Dr. Bojariu a mai explicat că ciclonii mediteraneeni care aduc aer mai cald şi mai
umed din bazinul mediteraneean se reîncarcă cu umiditate deasupra Mării Negre şi în contact cu aerul mult mai rece de deasupra ţării
noastre determină ninsori foarte abundente, însoţite de viscole.

Blocaţi în case de troiene.

În timpul urgiei de la începutul lui februarie ’54, Dan Antoniu avea vârsta de 9 ani. Locuia în cartierul
România Muncitoare din Capitală, undeva pe lângă actualul Pod Grant, într-o casă cu şapte camere, împreună cu bunicii, mama
şi alte câtev rude.
„Pe 3 februarie a început de dimineaţă să ningă cu fulgi imenşi, fără întrerupere, până a doua zi. Când ne-am trezit, în casă era întuneric. Geamurile se
deschideau în afară, la fel şi uşile, cu excepţia uneia dintre ele, cea de la bucătărie. Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că geamurile erau albe şi
am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis!”, a povestit Dan Antoniu.

Au ajuns la stradă printr-un tunel săpat în zăpadă.

Dan Antoniu, cercetător istoric în domeniul aeronautic.


Prin dreptul uşii pe care au reuşit să
o deschidă, fiindcă se deschidea în interior, au început să-şi facă un tunel de ieşire, oblic, la 45 de grade, săpând prin omăt, până când au ajuns în dreptul
străzii.
„Nămeţii au acoperit străzile, gardurile, au înfundat curţile, ba, la unele case au ajuns până la streaşină. Pe străzi abia s-au făcut ici – colo pârtii în formă
de tranşee, în care oamenii dispar cu totul sau nu li se mai văd decât vârfurile căciulilor”.
Pericle Marinescu, Jurnal - 5 februarie.

Muncitorii, scoşi la deszăpezire. Primele informaţii despre urgia care s-a abătut asupra României au fost transmise de „
Scînteia” în numărul din
5 februarie. „Sute de oameni au lucrat ieri la deszăpezirea liniei tramvaiului 3. Iat-o pe zidăriţa utemistă Bugasin Ioana, o fată sprintenă, vioaie, care
lucrează la deszăpezirea liniei.

«Doar lucrăm în preajma Spitalului unificat nr. 2 CFR» – ne spune ea.
«Sunt aci tovarăşi bolnavi, sunt mame cu copii mici,
care nu trebuie să ducă nici o lipsă. Nu vom lăsa lopata din mână până nu vom deszăpezi drumul!»”. „Muncim până desfăundăm drumul, că de aia am
venit. Mai mă reped eu câteodată să văd ce face copilul acasă, dar nu plec până nu terminăm lucrul”. Comana Ghiţă, gospodină Ziarul "Scînteia" a urmărit
opreaţiunile de deszapezire şi i-a chemat pe tovarăşi în stradă.
Pe schiuri, până la moară. La două zile de la marea ninsoare, pâinea s-a terminat, iar oamenii au căutat soluţii să-şi facă provizii.

„Unchiul meu, Vasile Ballo care era campionul României la slalom uriaş, s-a urcat pe schiuri cu rucsace în spate şi s-a dus la fosta
moară Herdan”, mai povesteşte Antoniu. Schiorul a făcut câte trei drumuri pe zi pentru a aduce de mâncare familiei sale şi vecinilor.

Nu a fost singurul exemplu în acest sens, ziarul „Scînteia” menţionând că echipe volante de schiori duceau pâinea la centrele de
distribuire. În cazul în care bucureştenii nu puteau merge singuri să o cumpere din cauza nămeţilor, cum s-a întâmplat în cartierul
Floreasca, schiorii le luau bonurile şi le duceau pâinea direct acasă.
Mezeluri din belşug în timpul „Marelui Viscol”.

În plus, militarii au asigurat transportul, cu cai şi sănii, al pâinii, direct de la brutării la
fabrici şi uzine. În ziarul patridului, „Scînteia”, se preciza chiar că magazinele au primit mai multe alimente decât de obicei.

„În afara produselor alimentare ce se distribuie pe cartelă, s-au repartizat magazinelor alimentare cantităţi însemnate de mezeluri,
carne congelată, halva, marmeladă, orez, făină”,
„Scînteia”, 6 februarie 1954

Deszăpezire după reguli ca în Armată.


Pentru a înlesni treaba, s-au făcut şi reguli clare, transmise tututor prin intermediul ziarelor şi
radioului. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii
de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”, era una dintre indicaţii.

Oamenii trebuiau să strângă zăpada din
interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor. Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane.

„Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi, în stradă şi nu se va depozita pe partea
carosabilă!”, mai spunea una dintre reguli.
Material realizat cu sprijinul Muzeului Naţional Militar -Ferdinand I Bucureşti
FOTO: FOTOTECA MUZEULUI NAŢIONAL MILITAR
Muncitoriii au săpat zi şi noapte prin zăpadă pentru a face loc tramvaiului să se
strecoare printre nămeţi.

Şi acesta era doar începutul „Marelui Viscol" care a încremenit Bucureştiul şi întreaga Românie, la propriu, în prima săptămână
din februarie 1954. Troienele au ajuns, în zilele care au urmat, chiar şi la 5 metri înălţime în sud-estul ţării.„Nămeţii au acoperit
străzile, gardurile, au înfundat curţile, ba, la unele case au ajuns până la streaşină.

Pe străzi abia s-au făcut ici - colo pârtii în
formă de tranşee, în care oamenii dispar cu totul sau nu li se mai văd decât vârfurile căciulilor", nota, în 5 februarie, Pericle
Marinescu. Au săpat un tunel până la stradă.
Tramvaiele treceau prin tuneluri de zăpadă Foto: ratb.ro

Zăpada depăşise înălţimea casei, cred că erau vreo 3-4 metri, dar erau şi zone unde
omătul era mai mare, peste cinci metri", şi-a mai amintit bucureşteanul. Prin dreptul uşii pe care au reuşit să o deschidă, fiindcă se deschidea în
interior, au început să-şi facă un tunel de ieşire, oblic, la 45 de grade, săpând prin omăt, până când au ajuns în dreptul străzii.

Şi-a înmormântat bunicul
în zăpadă.

Dar cum
un necaz nu vine niciodată singur, exact în acea perioadă, bunicul lui a decedat şi trebuia înmormântat. „Trebuia îngropat la Cimitirul
Sf. Vineri care era la o distanţă de 500 de metri de casă. Bunicul decedat a fost luat pe braţe, l-au scos în Bulevardul 1 Mai, l-au pus în dricul care a
ocolit pe la Gara de Nord, a mers pe Calea Griviţei până la intrarea în cimitir. Groapa în pământ avea un metru şi ceva, iar res­tul erau metri de zăpadă!",
a istorisit Dan Antoniu.

Maşini strivite sub şenilele tancurilor.

Conştienţi că riscă
să moară de foame sau de frig în case, românii s-au mobilizat exemplar în
acele zile. Au săpat tunel prin omăt, au cărat zăpada cu căruţele până la Dâmboviţa, până când stratul s-a mai netezit. Abia atunci au fost scoase
tancurile Armatei, pentru că prin zăpada nebătătorită riscau să se răstoarne.

Unii martori ai Marelui Viscol şi-au amintit
chiar că, după topirea nămeţilor,
au fost găsite maşini acoperite de troiene şi care fuseseră strivite de şenile. Deszăpezire după reguli ca în Armată. Pentru a înlesni treaba, s-au făcut şi reguli
clare, transmise tututor prin intermediul ziarelor şi radioului. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja
întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta", era una dintre indicaţii.

Oamenii trebuiau să strângă zăpada
din interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor. Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane. „Este interzis a se
arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!", mai spunea una dintre reguli.
Agitatorii scoteau oamenii în stradă.

Soldaţii au muncit fără întrerupere pentru a scoate Bucureştiul de sub nămeţi

Foto:
Fototeca Muzeului Naţional Militar.

În toate acele zile, mii de militari,
înarmaţi cu lopeţi, au lucrat zi şi noapte pentru a elibera străzile. „Pe marile bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa.

Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă", ne-a mai povestit Dan Antoniu.
Presa militară de la acea vreme chema neobosit bucureştenii la degajarea drumurilor. „La fabrica de textile «7 Noiembrie » s-au format echipe de agitatori
care merg pe sectoare şi scot cetăţenii la deszăpezire", scria publicaţia „Apărarea Patriei".

CE JALNIC A AJUNS ROMANIA DACA IN 1954 ERA MAI BINE..INCREDIBIL.....
sursa muzeul militar

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

2 comments:

nu mai exista responsabilitate, fiecare asteapta sa fie facut de catre altcineva

asa e in plus m-a uimit si organizarea

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites