Tuesday, January 31, 2012

Noua Inchiziție a Internetului

Autor: Sebastian Dracopol

Oponent al tratatului ACTA
foto: afp

Oponent al tratatului ACTA

Pe 26 ianuarie 2012, România a semnat in Japonia controversatul tratat ACTA ( Anti-Counterfeiting Trade Agreement ) ce marchează începutul unui Ev Mediu al Internetului pentru fiecare dintre noi.

Modalitatea in care s-a realizat negocierea acestui acord il privează de credibilitate democratică şi de claritate juridică,numeroase prevederi ale sale fiind incă secrete. Deși a fost negociat timp de șase ani totul a fost desfășurat în el mai strict secret.
Implicațiile acestui tratat sunt dintre cele mai sumbre pentru oricine folosește Internetul iar cel mai grav este faptul că toate mijloacele de control și informațiile personale ale oricărui internaut vor fi la dispoziția unor companii private.

În acest mod se eludează controlul exercitat de organele statului sau de către autoritățile public alese, iar deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală vor avea access la viața personală a oricărei persoane fără a necesita un mandat sau o hotărâre judecătorească.

Dar ce înseamnă ACTA pentru fiecare dintre noi, ultilizatorii de Internet?

Furnizorul dumneavoastră de Internet va avea obligația să va monitorizeze întreaga activitate online. Siteurile pe care navigați, tranzacțiile financiare online, discuțiile prin intermediul programelor de tip messenger, tot ceea ce faceti online va fi monitorizat cu grijă de către angajații acestor companii și oferit la cerere oricărei firme care are cea mai mică suspiciune că aceste activități au condus la încălcarea drepturilor de autor deținute de acestea.

Aceștia vor opera după propriile reguli, nimeni nu vă va aduce la cunoștiintă că are loc această monitorizare și nu veți avea nici un mijloc să va protejați. Practic vor putea face orice cu aceste informații, inclusiv folosirea lor în scopuri publicitare Dreptul la viața privata este încălcat în mod grosolan, cu acceptul statului, care a ratificat acest tratat.

Dacă aveți un site sau un blog acesta va putea fi închis oricând în urma unei simple cereri din partea unei companii care se va plânge firmei unde acesta este găzduit că materialele postate acolo contravin drepturilor de autor.

Nu contează că acestă încălcare poate fi o simplă imagine sau câteva rânduri luate dinr-un articol publicat în altă parte. Cei ce au avut ocazia să vadă textul tratatului au menționat faptul că aceste prevederi sunt în mod intenționat cât mai vagi, pentru a simplifica închiderea unui site.

Conscințele acestui tratat nu se opresc doar aici, ci vizează chiar și liberatea de opinie.Dacă un site devine mult prea incomod pentru un guvern sau o companie, acestea pot cere oricănd inchiderea acestuia, sub diverse pretexte.

Parlamentul European, în cadrul unui studiu asupra Acordului, a declarat că este"dificil de stabilit care sunt avantajele semnificative pe care ACTA le oferă cetătenilor UE in plus fată de cadrul international existent."

In studiu se arată de asemenea că "acceptarea neconditionată a Acordului ar reprezenta un răspuns inadecvat din partea Parlamentului European, avand in vedere problemele care au fost identificate in legătură cu versiunea actuală a ACTA".

Cu toate acestea, 22 de țări membre ale Uniunii Europene, incluzând Romănia, au semnat acest tratat. Perspectivele deschise de ACTA sunt sumbre, iar drepturile omului par a nu avea nici o importanță pentru autoritățile române, semnatare ale acestui tratat.
De ce un acord cu consecințe atât de dezastruoase pentru drepturile noastre a fost semnat fără o consultare publică sau Parlamentara?

Sebastian Dracopol este director de proiect la Divizia Web Adevărul Holding

sursa : Adevarul

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites