Desi pentru cei mai multi dintre cititorii nostrii poate parea de domeniul fantasticului, sunt oameni care declara ca au avut de suferit de pe urma paranormalilor angajati in Securitate, inainte de decembrie 1989...
“N-am stiut niciodata unde fusesem dusa”
M.L. a fost de mica o fetita deosebita. Daca o persoana bolnava era in apropierea ei, durerea trecea ca prin farmec. De aceea si familia ii spunea Micuta vrajitoare. In timp, puterile i-au sporit si s-a trezit ca la usa ei veneau oameni de la capatul tarii, pentru a-i vindeca. Nu lua nimanui nici un ban, dar incepea sa aiba probleme cu vecinii, deranjati permanent de zgomotul facut de cei care o cautau pe femeie. La un moment dat a fost vizitata de un un civil care s-a recomandat ca facand parte din Securitate.
“Imi spunea ca el se ocupa de racolarea unor persoane cu puteri deosebite, ca ale mele si ca le ofera sansa de a se realiza ca oameni si de a face ceva pentru tara. Initial am acceptat si pe loc, a trebuit sa-mi fac bagajul si sa plec cu el”.
In fata blocului ii astepta o Dacie neagra care i-a preluat. Geamurile fumurii ale masinii nu permitea vizibilitatea catre exterior, iar intre ei si sofer era un paravan opac. Masina a oprit dupa cateva ore de mers continuu.
“Cand am coborit m-am speriat. Eram intr-un fel de tunel, fara o legatura vizibila cu exteriorul”.
I s-a explicat ca nu are voie sa-si paraseasca apartamentul fara sa fie insotita de unul dintre gardieni. "“M-a uimit si infatisarea paznicilor, toti baieti tineri, cu parul castaniu si care emanau o forta pe care eu, ca persoana sensibila, o simteam. Era o forta care imi dadea siguranta dar care, in acelasi timp, imi provoca si teama...”.
O perioada lunga de timp, doamna M.L. s-a supus antrenamentelor care vizau marirea capacitatii sale psihice. Apoi, intr-o zi, a fost dusa in fata unui sef mai mare care i-a cerut, pur si simplu, sa ucida de la distanta pe unul dintre dizidentii regimului comunist.
“Eram oripilata de asa-zisa misiune si am refuzat categorit. In clipa urmatoare am cazut si mi-am revenit abia acasa la mine. Stiam ca lipsisem saptamini, poate luni de zile, dar vecinii mei afirmau ca fusesem permanent acasa, ca nu-mi parasisem domiciliul. Iar cand am chemat Militia sa le povestesc prin ce am trecut, am fost la un pas de internare la balamuc...”.
Din ziua in care s-a intors acasa, doamna M.L. a avut permanent cosmaruri si dureri de cap.
“Ma apuca durerea asa, din senin si ma tavaleam pe jos. Mai vazusem asa ceva in timpul antrenamentelor mele, si stiam ca sunt atacuri psihice provocate de la distanta de un paranormal. Dar nu intelegeam de ce o persoana care are puteri deosebite, sa asculte de niste politruci si sa-mi faca rau mie, o necunoscuta”.
Uneori mai primea telefoane si era amenintata cu moartea daca va povesti cuiva ce a vazut. “Dar as fi povestit degeaba, pentru ca n-am stiut niciodata unde fusesem dusa”.
Ani de zile au durat atacurile psihice, iar oamenii au inceput sa nu mai vina la M.L. Erau convinsi ca se foloseste de puterea diavolului. Pe rind, au parasit-o toti, mai putin familia. Durerile au incetat prin `90 - `91, dar ii distrusesera viata sociala. Cine era vinovat?!
Omul care stia de subteranele lui Ceausescu
Desi s-a pastrat un secret deosebit despre constructiile subterane menite a proteja puterea comunista de o eventuala revolutie a populatiei sau chiar de o lovitura de stat, au fost persoane care au stiut mereu de acestea. Este si cazul domnului I. T., de profesie inginer metalurg. Avea 33 de ani cand viata sa s-a schimbat brusc.
A inceput sa simta si sa auda lucruri ciudate, sa vada persoane pe care nimeni altcineva nu le vedea. Le-a spus parintilor sai si parintii l-au dus la un control medical. Iar medicul psihiatru a vrut sa-l retina in spital. Singura salvare a fost faptul ca I. T. era fost judocan si i-a tinut la distanta pe infirmieri.
Apoi s-a inchis in el si ani de zile nu a mai povestit nimanui din cele ce le vedea sau auzea. De la unul din vizitatorii nevazuti sustine ca stia de subteranele din preajma CC-ului, de tainitele Bucurestiului, care existau de sute de ani si care fusesera preluate de o sectie speciala a Securitatii.
“L-am intrebat cine este, pe cel care venise la mine si mi-a spus ca el e unul dintre responsabilii proiectului de protectie. Ca nu-i place ce se pregateste si ca trebuie ca cineva sa mai stie de acele constructii de sub Bucuresti. Mi-a descris in amanuntime locurile de antrenament ale securistilor care trebuiau sa protejeze cuplul dictatorial si m-a ajutat sa localizez totul cu ochii mintii...
Ceea ce s-a aratat la televizor dupa Revolutie, acele mici tuneluri, sunt o nimica toata. Sub Bucuresti este un adevarat oras subteran, in care se antreneaza paranormalii si care induc diverse stari generale de lehamite, de delasare, de nepasare. Stari care au ca scop protejarea celor ce conduc acum, Romania, din umbra”.
Intr-una din zile, domnul I. T. a simtit ca cineva, nevazut, incerca sa-i induca o serie de ganduri de sinucidere.
“La un moment dat m-am trezit brusc, in toiul noptii si m-am dus teleghidat la geam. Nu mai puteam sa gandesc, intreaga vointa imi era blocata. Am deschis geamul si am sarit. Norocul meu ca stateam la etajul 1, lucru pe care persoana care ma lovea, nu-l stia. Alta data m-am trezit atacat de o haita de ciini de care am scapat numai pentru ca am reusit sa ma catar la timp pe un gard.
In alta zi m-am trezit cu un borcan care a picat de sus si a trecut la cativa milimetri de capul meu. Nimic de zis, se mai intampla, dar eu eram in plin cimp”. Atacurile au incetat in clipa cand I. T. s-a dus pentru un timp la un schit in munti. Se stie ca locurile sfinte sunt protejate de atacurile psihice si probabil ca asta s-a intamplat si in cazul domniei sale. Cert este ca dupa ce a trecut pragul schitului, nu i s-a mai intamplat nimic straniu si nici nu a mai auzit voci stranii. Cum se spune, a redevenit un om normal.
“Nu-mi pare rau, pentru ca puterile pe care le aveam erau un blestem, nicidecum un dar”…
Laurentiu Ianculescu
0 comments:
Post a Comment