Am primit o educatie clasica. Balet de la 4 ani, franceza de la 2, germana de la 6. Primul spectacol de balet l-am vazut la 5 ani, a fost 'Lacul Lebedelor'-cam greu pentru virsta mea, dar al doilea 'Spargatorul de Nuci' a fost exact ce-mi trebuia ca sa-mi deschida gustul pentru baletul clasic.
Imi aduc aminte de vremuri in care in weekend copiii mergeau cu parintii la spectacole minunate de balet precum 'Frumoasa din Padurea adormita' sau 'Pasarea de foc' si cum tremuram cu totii de emotie cind vedeam costumele stralucitoare si ascultam muzica incintatoare.
Mai tirziu m-am dus la spectacole de Opera. Nu mi-a placut niciodata opera(Monteverdi si divina Callas sint exceptii fericite) cu toate ca fac pian de la 6 ani, asa ca m-am reorientat catre Ateneu din clasa a 5a.
Nu am fost o fana a marilor clasici, Beethoven nu m-a excitat niciodata, in schimb preclasicii (Corelli, Bach, Haendel)..ah ce extaz, ce fericire. Chopin, Concertul nr.2 pentru pian si orchestra este si acum sinonimul meu pentru fericire.
Imi aduc aminte ca de Craciun ne imbracam frumos si impreuna cu bunica ma duceam in vizita la rude. Detaliul, grija, eleganta erau aplicate extrem de minutios in ceea ce priveste tinuta si chiar si acum imi amintesc parfumul Dior amestecat cu cristalele de ger al bunicii cind ne-am dus de revelion(aveam 6 ani) la matusa mea, intr-o garsoniera cu geamuri de cristal(adevarat) de pe strada Visarion.
Matusa mea cinta la pian ca si mine(cu totii cintam la pian pe vremea aceea si vorbeam franceza) si seara trecea magic si prea repede.
Mincarea rafinata era servita pe fete de mese brodate, albe impecabil calcate si scrobite, iar paharele de cristal straluceau si luminau ca niste artificii sampania.
Afara orasul isi desfasura ritmul molcom in noaptea rece, iar arborii imbracati in promoroaca straluceau cu diamante de gheata.
Inauntru era bine si cald si mirosea a portocale.
Discret, la radio un concert de vioara de Bach ma purta lin pe aripile somnului.
P.S-la liceu zeul meu personal profesorul Kevorkian ne-a hranit cu Dostoievski, Tolstoi si Ion Barbu...........cred ca am ramas defecta de atunci.
Ion Barbu
Lemn sfânt
În văile Ierusalimului, la unul,
Păios de raze, pământiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.
Pe acest lemn ce-aş vrea să curăţ, nu e
Unghi ocolit de praf, icoană veche!
Văd praful - rouă, rănile - tămâie
Sfânt alterat, neutru, nepereche.
0 comments:
Post a Comment