Este larg recunoscut faptul, că această sărbătoare atât de dragă tuturor, Crăciunul, încorporează multe elemente ce ţin de tradiţii religioase ancestrale, solare, ce preced cu mult creştinismul, unele dintre ele nu tocmai ortodoxe, poate, dar dincolo de dogmă rămân datinile, ce impun o sărbătoare a cărei principală menire este de a celebra naşterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Care-i sunt totuşi originile ?
Deloc uşor de răspuns, în condiţiile în care sursele sunt vagi, sumare şi nu rareori, contradictorii, ca în orice studiu ce implică istoria, din păcate mult prea denaturată, de timp şi mai ales, de oameni.
Documentarul de faţă, oferă o variantă de răspuns, rememorând religii şi tradiţii de multă vreme dispărute, plecând de la mitraism, la religia politeistă a anticei Rome, a triburilor germanice, britanice sau scandinave şi ajungând, într-un final, la modul cum parte din tradiţiile acestor religii, aşa-zise păgâne, au fost integrate în creştinism, din motive diverse, mai uşor de înţeles doar în contextul primelor secole, de după Iisus.
Una dintre primele teorii, acceptată în genere, leagă Crăciunul de sărbătoarea romană numită Saturnalii, ce se desfăşura în toate cele şapte zile, ulterioare datei de 15 decembrie şi care era dedicată, după cum indică şi numele, zeului agricol, Saturn.
Solstiţiul de iarnă cădea adesea în jurul datei de 25 Decembrie, în vechiul calendar iulian, la finalul acelor şapte zile de petreceri şi chiar orgii, când toate ierarhiile sociale erau ignorate, pretext de celebrare a începerii creşterii graduale a activităţii solare, motiv pentru care romanii l-au integrat în mitologia lor şi pe zeul antic solar, persan, Mithra.
Despre Mithra aflăm din Avesta, scriptura sacră a unei religii şi filozofii ce îl are ca personaj central pe profetul Zoroastru sau Zarathustra - numit de Platon, fiul lui Oromazdes, amintit de asemenea, de Herodot, în "Istorii", de Plutarh, în "Despre Isis şi Osiris" şi chiar de Dio Chrisostomus - religie care are multe similarităţi cu Vechiul Testament.Incapabilă de a stopa vechile practici religioase păgâne, biserica creştină timpurie s-a dovedit capabilă, însă, de o diplomaţie ce nu s-a manifestat prea des, ulterior - când a preferat autodafeurile, blândeţii - absorbind aceste tradiţii, într-o sărbătoare care celebra naşterea Fiului lui Dumnezeu, a cărui dată reală de naştere - ca şi întreaga sa existenţă, de altfel - rămâne incertă.
Sub presiunea maselor, probabil, au fost încorporate simultan şi practici de genul "regelui dezordinii", care i-au oferit un pretext perfect puritanului Lord Protector al Angliei, Oliver Cromwell, ce călca pe urmele rigidului Martin Luther, de a declara ilegală întreaga sărbătoare de Crăciun, forţând-o să se manifeste doar clandestin, în intimitatea familiilor, cam până pe la 1656, când şi-a reintrat în drepturi, pare-se în Canterbury.
Nici puritanii din Lumea Nouă nu s-au lăsat mai prejos şi au interzis sărbătoarea, începând din 1659, în virtutea inerţiei poate, amenda pentru nesupunere fiind de 5 şilingi, o sumă considerabilă, probabil, la acea vreme, din moment ce Crăciunul a revenit în casele americanilor abia după revoluţia de la 1776, continuând să manifeste însă, multe dintre racilele trecutului, fiind considerat o bună ocazie pentru beţii si solicitarea de favoruri sexuale.
Cam în aceeaşi vreme, în Anglia, s-a instituit practica interpretării de colinde religioase, de către grupurile care mergeau din uşă-n uşă pentru a solicita băutură şi alte componente necesare amestecului numit "wassail."
Imaginea clasică a Crăciunului, se poate considera ca fiind statuată, simultan cu publicarea în 1843 a romanului clasic "A Christmas Carol", al lui Charles Dickens, care a constituit pentru clasa mijlocie britanică un ghid, ce definea o sărbătoare a bunăvoinţei, milosteniei, dăruirii, a desprinderii de grijile cotidiene, prin petrecerea timpului în cadrul intim asigurat de familie şi prietenii apropiaţi, deşi Revoluţia Industrială sărăcise destul de consistent ţara.
Acest aspect spiritual, intim, al Crăciunului, a fost interpretat cu totul diferit în ţara mercantilismului extrem, SUA, unde a fost folosit ca strategie de piaţă, amplificând rapid profiturile comercianţilor, actualmente făcându-se auzite tot mai multe voci ce critică denaturarea spiritului acestei sărbători, care s-a transformat dintr-o vreme a bucuriei sufleteşti, într-una a freneziei comerciale.
Rămân totuşi multe aspecte seculare ale Crăciunului, total diferite de smulgerea de profit de pe urma comercializării cadourilor şi unul dintre cele mai plăcute, este dat de figura centrală a sărbătorii: Moş Crăciun.
Se poate scrie o întreagă istorie pe tema conceperii acestui personaj, a cărui natură pur mitologică ne-a întristat pe mulţi dintre noi, la un moment dat al copilăriei, personajul principal rămânând însă Sfântul Nicolae, un episcop altruist - un adevărat oximoron, astăzi - ce trăia în Asia Mică a secolului IV e.n., faimos totodată pentru minunile pe care le făcea - precum învierea a trei băieţei ucişi de un hangiu lacom şi sadic - cunoscut acum, ca protector al copiilor, marinarilor ş.a.m.d.
În Germania, Olanda şi Italia, el este imaginat ca un bătrân cu barbă mare şi albă, zburând prin cer călare pe un cal alb, îmbrăcat în straiele de episcop - de unde provine probabil culoarea roşie a veşmintelor lui Moş Crăciun - însoţit adesea de un spiriduş, care-i pedepseşte pe copiii obraznici.
Deşi ziua dedicată lui, este cea de 6 Decembrie, în multe ţări această sărbătoare a fuzionat cu cea de 25 Decembrie. În ţările Benelux însă, copiii lasă şi acum un sabot de lemn lângă foc, plin cu fân pentru calul Sfântului Nicolae, ziua de 25 Decembrie nefiind decât o simplă sărbătoare religioasă.
Data de 25 Decembrie pentru Crăciun, ca zi a naşterii lui Iisus Hristos în ieslea din Betleem, înconjurat de darurile aduse de cei trei Magi de la Răsărit, este fixată în 350 e.n. de Papa Iuliu I, într-o încercare probabil disperată, de a face cât mai puţin dureroasă tranziţia păgânilor Romei, la creştinism.
Prima "punere în scenă" - ca să mă exprim astfel - a naşterii Mântuitorului, scenă devenită clasică între timp, îi aparţine celei de-a doua personalităţi a creştinismului, care a inspirat parţial crearea personajului Moş Crăciun, Sfântul Francisc de Assisi, ce trăia pe atunci, în anul 1224, într-o peşteră lângă oraşul italian Greccio.
Cu sau fără puritanismul lui Martin Luther, germanii sunt probabil primii care au decorat un pom de Crăciun, cu mere, azimă, ornamente de sticlă, mici îngeri şi lanţuri de hârtie, tradiţie introdusă în Anglia la 1841, de prinţul consort de origine germană - al reginei Victoria - Albert, imigranţii englezi şi germani, purtând cu ei această tradiţie şi în Lumea Nouă, impunând, în timp, cel mai puternic simbol al Crăciunului.
Vă voi lăsa plăcerea de a descoperi singuri, restul poveştii Crăciunului şi a simbolurilor lui de basm, în filmul care urmează, urând tuturor fidelilor acestui blog:
Crăciun fericit, alături de cei dragi !
The Origins Of Christmas - Originile Crăciunului
sau cu acest link
0 comments:
Post a Comment